high_voltage_tm Postat August 5, 2016 Share Postat August 5, 2016 (editat) Releul are cele trei faze de pe alternator, cate doua fire de plus respectiv masa (minus) și încă un fir, mai subțire. Acel fir pleacă din cutia de siguranțe, de pe o fuzibila de 10A, împreună cu alte circuite ce au legătură cu pornirea motorului. Ce rol are firul acela, care practic este un plus ce se "intoarce" în regulator? Problema e ca m-am trezit cu motorul oprindu-se în mers, la coborâre pe Trans Semenic. Nasol de tot, sa îți moara motoru intr-a doua, pe la 5000 rpm, la ieșirea din curba. După niște ore pierdute căutând unde și ce pune la masa, am găsit ca regulatorul e defect. Cumva, în interior acel fir e în scurt cu ieșirea către masa. După ce am dat jos regulatorul, motocicleta merge perfect, alimentată din baterie. Dar evident nu mai am incarcare. Nu am apucat sa încerc dacă regulatorul mai scoate ceva cu acel fir anulat; defapt nici nu știu ce rol are sau dacă fara el poate functiona. Vreau sa încerc sa adaptez un releu de pe CBR600, care nu are acel fir. Asta provizoriu, pana fac rost de unul corespunzator. Editat August 5, 2016 de high_voltage_tm Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
cosmin_bojin Postat August 5, 2016 Share Postat August 5, 2016 Ai martor de incarcare in bord?Daca da,firul ala stinge becul din bord. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
high_voltage_tm Postat August 5, 2016 Autor Share Postat August 5, 2016 (editat) Nu am. Și am explicat ca acel fir e un fel de intrate in regulator, nu o ieșire; ceva gen feedback, monitorizare tensiune, nu știu... Circuitul e cam asa: + baterie->contact->siguranta 10A->intrare regulator și alti senzori/switch cric/etc. Editat August 5, 2016 de high_voltage_tm Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
JAGI Postat August 6, 2016 Share Postat August 6, 2016 e un plus luat doar cind cheia face contact. Se poate monta oricind un releu de la CBR600, R1, BMWS1000RR. Daca tot dai banul, ia unul pe Mosfet-uri. Si la CBR954, tot schema de la 1100 este la incarcare. Un coleg a patit la fel ca tine si a montat unul care nu avea acel fir subtire de monitorizare. Daca acel fir ar fi legat direct la baterie, ar descarca bateria in repaos. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
high_voltage_tm Postat August 6, 2016 Autor Share Postat August 6, 2016 (editat) Am pus releu cu 5 fire, i-am prins si un radiator. Deocamdata merge bine » Post actualizat in 03 Sep 2016 11:04 Parea ca problema e rezolvata definitiv, motocicleta a mers bine cateva sute de km cu regulatorul de F3. Doar ca la un moment dat am ramas fara incarcare. Regulatorul e OK, spre surprinderea mea; dar am gasit statorul ars - probabil era deja compromis dupa ce se arsese releul original. Merge pus un stator de pe alt model? Dupa part number, pare ca piesa a fost facuta doar pentru 1100XX 1999-2007; varianta pe carburatie 97/98 are acelasi stator ca si 900RR, dar e mai mic ca putere decat la modelel de XX pe injectie. La dezmembrari nu are nimeni asa ceva. Nou costa vreo 250 euro. La chinezi costa vreo 50, dar nici macar nu e impregnat cu vreun lac, rasina, sau alttceva, doar niste sarma bobinata pe un miez din niste tole facute din cine stie ce tabla... O varianta ar fi sa-l rebobinez singur, dar cam greu de gasit sarma, lac, carton electrotehnic (prespan), eventual si un cuptor cu vidare, pt coacerea lacului )) Editat August 6, 2016 de high_voltage_tm Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Postări Recomandate
Join the conversation
You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.