Jump to content

V1ROT8

Membru
  • Content Count

    13
  • Joined

  • Last visited

About V1ROT8

  • Rank
    Nou venit pe forum!

Profile Information

  • Gender
    Male
  • Location
    Kingston, Canada
  • Motocicleta
    Triumph Tiger 800XCx
  • Club
    (orig.) Alba-Iulia, RO

Recent Profile Visitors

The recent visitors block is disabled and is not being shown to other users.

  1. Foarte misto! Pozele si video sunt super. Bulgaria e o destinatie care merita cu adevart descoperita pe doua roti.
  2. Nu cred ca sunt pe dos. Ambele sunt de aceiasi latime. Se pot pune cu deschizatorul in fata sau spate. Eu l-am pus in spate. Era mult mai usor sa deschid cutia cu "dry bag-ul" pe ea. Stiu ca sunt la BMW mai multe optiuni si una din cutii e mai groasa ca alta... Nu in cazaul asta.... cel putin nu cred eu Salut Banzay! Nu prea am facut poze cu mancare, ca am macant foarte des "rahat"... adica junk food si alte porcarii. Multi carnati, burgeri, etc. Cand am mancat in oras am mai bagat ceva salate, dar ma rog, nu au meritat sa le fac poze. Berea la fel... Atractia fata de California (LA) vine evident din filme. Imi place foarte mult, dar nu stiu daca e la fel cand locuiesti acolo. De exemplu, Vancouver e unul din cele mai frumoase orase din Canada, dar cand am locuit acolo 3 ani, nu mi-a placut deloc. De abea am asteptat sa plec. E o diferenta mare intre a locuii si a vizita un loc. Pentru mine Fargo e un oras plictisitor tipic American. Nu ofera absolut nimic. Eu n-am avut incotro. Locuind in Winnipeg, a trebuit sa merg acolo la Triumph Service. Daca nu.... nu mergeam. Sper sa pui si tu ceva poze din excursiile tale prin America. Tinem legatura Vio
  3. @AdrianB1 Din pacate nu am monitorizat atent asta. Daca stau sa ma gandesc bine, undeva intre 3,6 - 4,9 L/100 km, depinde daca eram in oras, autostrada, terenul etc. Eram si incarcat la maxim, deci as spune, in medie, undeva la 4,4L/100km M-a costat $600 (€408) toata excursia. Nu uitat ca benzina e mult mai ieftina in SUA decat in Europa.
  4. - Mersi de comentariu. Am ales sa le despart in doua, sa nu fac un topic foarte lung. Poate ca ar fi bine sa le combin. - O sa mai pun poze, desigur. - Din punct de vedere a bugetului, am cheltuit destul de mult, dar nu am fost foarte econom. Am ales comfortul si nu mi-a prea pasat de bani. Sunt sigur ca daca eram mai disciplinat, as fi putut salva usor €500. In total toata excursia m-a costat cam $3350 (Canadieni). In Euro, asta inseamna cam €2300. Asta include $350 (€230) pentru service la motor, odata in North Dakota si odata in Seattle. In rubrica de mancare am calculat si alcolul (berea/vin) iar in rubrica de "alte cheltuieli" cum ar fi bilete de intrare in parcuri, o sticla de whiskey cado la amicii mei, etc. Budgetul: Benzina: $25 CAD (€17) pe zi $600 CAD (€408) total Hotel / Camping: $50 CAD(€33) pe zi $1200 CAD (€792) total Mancare: $40 CAD(€27) pe zi $960 CAD (€648) total Alte Cheltuieli: $10 CAD (€7) pe zi $240 CAD (€168) total Toata excursia: $3000 CAD(€2016) Din fericire nu am avut nevoie de asistenta rutiera, dar am abonament anual "Premium Membership" la CAA (Canadian Automobile Association). Daca as fi avut vreo problema ar fi trimis pe cineva sa imi ia motorul si sa-l duca pana la primul shop de reparatii. Ala ma costa cam $13 pe luna (€9 pe zi?)
  5. Multumesc de aprecieri! Ma bucur ca am putut sa impart cu alti pasionati de aventura povestea mea. Buna idee. Din punct de vedere a echipamentului, pot spune ca a fost "okay"... dar doar "okay" nimic mai bun. Am avut asa: - pantaloni a fost o pereche care mi-a dat amicul meu. Ai cumparase in Romania, de la un magazin online din Germania. Nu stiu ce marca sunt. Calitatea buna, dar nu chiar asa de okay la ventilatie. - bocanci (nu specific de motor, dar au fost foarte comfortabili) "SWAT" boots. Sunt a 3-a pereche si inainte sa ai folosesc pe motor i-am folosit cand lucram in arcticul Canadei ca pilot de ambulanta. Sunt facuti asa de bine incat i-am folosit iarna la -40*C (cu sosete de lana) si vara la +25*C (cand veneam in sud). Pe langa asta au fost destul de moi si comfortabili sa pot sa folosesc pedalele (rudder) avionului fara probleme. - Geaca Alpinestars. A fost okay ca si calitate, dar cu un numar prea mic. Am cumparat-o cand era vara si aveam un Honda CBR. E okay pentru mers de zi, dar la drum lung nu mi s-a parut prea comfortabila. Pe langa asta am purtat o vesta de protectie si imi era cam stramta. Sa simteam ca un robot cu ea. - Manusi: am avut 2 perechi, una groasa si una subtire. Au fost ambele super okay, mai ales cele groase cand se facea frig - Casca: HJC is-max 2 modular helmet. Casca a fost comfortabila, usor de folosit si mi-a placut mult vizorul de soare integrat in casca. In schimb a fost extrem de galagioasa. Si cu dopuri in urechi m-a deranja. La 10.300 km facut cu casca in cap, regret ca nu am dat mai multi bani sa-mi iau ceva mai comfortabil. Asta e.... - Strike vest: ICON Stryker Vest: Nota 20. Pe langa asta am avut pantaloni de ploaie si geaca subtire de ploaie care le-am purtat peste echipamentul de motocicleta. Au fost super okay.
  6. Mersi mult de comentariu. Intradevar, Ride Reports pe Advrider e motivul care sunt aici. Am pus report-ul asta si acolo. Am tot cautat sa vad daca nu a scris cineva un raport din Romania, dar mai rar. Ma bucur ca am gasit un form in limba romana, cu romani care este dedicat pentru asa ceva.
  7. Canada & USA: Los Angeles, San Francisco, Seattle, Vancouver, Winnipeg pe un Tiger 800XCx (P.2/2) Dupa cum am promis, aici va prezint Partea a II-a a jurnalului meu de calatorie prin Canada si SUA cu un Triumph Tiger 800XCx. Prima parte, Winnipeg – Los Angeles, o puteti citi la link-ul de mai jos: https://motociclism.ro/topic/757174-canada-usa-winnipeg-los-angeles-10300-km-pe-un-tiger-triumph-800xcx-p12/ Luni 28 mai, 2018 – Zona “Los Angeles” Prima parte am incheait-o cand am ajus pe coasta de vest a Americii, in zona Santa Monica / Pacific Palisades. Incepe partea a II-a... Dupa ce am facut cateva poze si am admirat peisaul, dar mai ales am recules excursia si faputl ca am ajuns asa de departe de casa pe doua roti, am inceput sa caut un loc de camping. Am tot mers in nord, pierdandu-ma in peisajele mirifice, pana am ajuns la Lacul Cachuma. Daca stau sa ma gandesc e destul de departe de Los Angeles, mai precis peste 200 de km distanta pana in Downtown LA. Am ajuns deststul de tarziu acolo si toate locurile de camping erau ocupate. La intrare in park, un US Park Ranger a venit la mine si a zis ca parcul e inchis. I-am zis “Domnule, eu nu pot sa mai merg mai departe. Sunt extenuat. Am sa mor pe drum daca ma bag noaptea asa de obosit. O sa dorm pe iarba daca trebuie, dar nu mai merg. Intr-un ton tipic American “Ah, nu vrem asa ceva. Nu vrem sa te avem pe constinta. Nici o problema, poti sa-ti pui cortul ori unde vrei pe iarba (nu in loc amenajat) dar nu ai voie sa faci foc.” Tipul a fost foarte misto la faza asta. Fata de Romania, in America sunt foarte stricti cu locurile de camping. E stupid intr-un fel, ca au loc cat cumprinde, dar vezi tu; “Rules are rules” cum zic ei. In fine, a doua zi, luni dimineata m-am trezit, mi-am impachetat lucrurile si am pornit inapoi spre Los Angeles, mai bine zis spre Cypress, California, un oras mic langa Los Angeles / Anaheim. Am fost inviatat de o fosta colega, Nicoleta, (romanca) din Alba-Iulia sa stau la ea acasa. Nu o vazusem de peste 25 de ani, dar cumva ne-am regasit pe internet. Ca fapt divers, invatatoarea noastra (clasele I – IV) e acum soacra mea. Am zis ca ajung la ea acasa in jur de ora 16:00. Asta mi-a acordat timp destul sa vizitez mai multe locuri din zona Los Angeles, precum Santa Barbara, Oxnard, Ventura County, Malibu si Santa Monica. Locul meu de camping: Cachuma Lake. Pare a fi amenajat, dar acolo erau altii... intre timp plecasera. Eu eram undva la margine langa gard, pe langa un loc “ne-amenajat”. Dupa cum va imaginati, m-am oprit foarte des sa fac poze si sa admir peisajul. Am cunoscut o gramada de motociclisti. Toti au fost foarte impresionati ca am venit tocmai din Canada pe doua roti. Un tip care l-am cunoscut, (Jay) un inginer de aviatie la United Airlines era cu motorul lui acolo si mi-a zis sa merg dupa el ca ma duce la un bar pe plaja “Neptune’s Net” care este foarte popular cu motociclisti. Era o atmosfera foarte misto. Parca eram in filmul “The Fast and the Furios”, dar cu motociclete. Erau tot felul de grupuri de motociclisti. Erau baietii cu Harely Davidson intr-o parte, asiaticii cu motocicletele sport Japonze, fel de fel de grupuri si “cluburi” care nu are rost sa le descriu, noi astia cu motoare de aventura si weekend si multe alte “diversitati”. Toata lumea era amabila si bucuroasa sa-si imparta pasiunea de motociclete cu alti tovarsi. Am baut o bere fara alcol (O’Douls) am macat peste si cartofi si am povestit multora excursia mea din Canada in California. Intr-un final mi-am luat ramas bun de la Jay si am pornit spre Cypress, California sa ma intalnesc cu Nicoleta. Point Mugu, California, in drum spre Malibu: Neptune’s Net, barul de motociclisti: Peste, Cartofi pai si bere fara alcol: Am mers pe coasta Pacificului, prin Santa Monica, downton Los Angeles si intr-un final la Cypress. M-am oprit la un magazin si am cumparat o sticla de Whiskey pentru gazde (eviden, nu poti sa mergi cu mana in poponeata) dupa care am ajuns acasa la Nicoleta si Xavier (sotul ei). Eu, Nicoleta si fratele ei (R.I.P.) Florin am fost colegi clasele I-IV in Alba-Iulia, inainte sa plec in Canada. Tatal ei a fost coleg cu tata la IMR in Romania pe vremea lu’ Ceasca, etc. A fost o reverdere faina. Am facut gratar, bere fara numar si am avut o seara misto de tot impreuna cu ea, familia ei si prietenii ei din Los Angeles. Marti 29 mai, 2018: Cypress – Los Angeles – Beverly Hills – Hollywood – Malibu - Carpinteria A doua zi Nicoleta m-a plimbat prin zona si mi-a aratat Cypress si zona din apropiere. Am avut ocazia sa vizitez si Anaheim Police Department. Baiatul ei, a intrat ca si Explorer Cadet (varsta 14 – 21) ani pentru tineri care vor sa intre in departamentul de politie a orasului. A fost misto. Unul din sergentii de politie mi-a aratat sediul si am vorbit despre experienta mea ca pilot de ambulanta in nordul Canadei. A fost foarte curios sa auda experientele mele si munca care am facut-o in colaborare cu politia federala Canadian (RCMP – Royal Canadian Mounted Police ) in misiunile de aero-ambulanta. Cypress California: Dupa ce am mancat pranzul impreuna, mi-am luat la revedere de la Nicoleta si familia ei. M-am suit pe motor si am plecat spre Los Angeles International Airport (LAX). Nu e nici un secret ca aviatia e prima mea pasiune si iubesc avioanele. Si in ziua de azi imi face placere sa merg “plane spotting” la aeroport. In Los Angeles este un loc foarte cunoscut “In’NOut Buger”, pe Bulevardul Sepulveda, langa Pista 24R. E un loc foarte fain sa mananci un hamburger bun si sa te uiti la avioane. Un “All Nippon Airways” (ANA) Boeing 777, si Tiger-ul meu: Eu si alt Boeing 777 at LAX: Din nefericere, vremea in Los Angeles are fost destul de urata comparand cu zilele perfecte de soare in sudul Californiei. Cerul era inorat si vizibilitatea destul de scazuta. Dupa ce m-am delectat putin la LAX (de parca nu vad destule avioane) si am mancat un burger de la In’N’Out am plecat spre faimosul Beverly Hills unde m-am holdbat la casele bogatilor si am facut o gramda de poze. M-am oprit la o cafea, iar in spatele meu parcase un tip cu un Laborghini (Aventador? cred). Tot timpul m-am considerat un om norocos. Am cam tot ce mi-am dorit in viata, dar nu cred ca sunt multi oameni care merg in Beverly Hills si imprejur sa nu se simta putin saraci in comparatie cu luxul si abundenta de avere din zona. Mi-a adus aminte de serialul adolescentei noastre Beverly Hills 90210. Dupa cafeaua in Beverly Hills m-am dus spre Hollywood si am urcat dealul la Observatorul Griffith. A fost fain peisajul dar de abea vedeai semnul faimos cu “Hollywood”. Am vrut o poza cu motorul si semnul dar nu s-a ivit. N-am gasit un loc bun. Beverly Hills, California: Faimoasa strada “Rodeo Drive”, unde o poseta de dama costa mai mult decat motocicleta mea Incredibil... Beverly Wilshire – Hotel de 5 stele. O noapte acolo e cam $700 - $800 dolari (in medie). Griffith Observatory: Vedere spre Downtown Los Angeles. Nici nu se vede bine din cauza vizibilitatii reduse: Hollywood: Daca incercati sa va uitati atenti se vede ceva din Hollywod Sign: Planul meu in seara asta a fost sa merg la Malibu Beach RV Park, dar a fost plin. Nu au avut nici un loc liber, asa ca a trebuie sa contiunui traseul spre nord. A inceput sa ploaie la un moment dat si nu am avut nici un chef sa stau in cort. Intr-un tarziu, ud si obosit m-am oprit in Carpinteria. Am decis sa sta un hotel. Mi-am dat jos cutiile si dry bag-ul de pe motor, mi-am pus prelata pe el si am intrat in camera de hotel. Am facut un dus cald si am adormit la scurt dupa aceea. Miercuri 30 mai, 2018 – Carpinteria, California to King City, California A doua zi, mi-am pus bagajele pe motor si am plecat la drum, putin mai intarziat decat imi planificasem. Am simtit ca nu am progresat asa de mult pe cum am planuit. Mai aveam 9 zile pana cand trebuia sa ajung in Winnipeg, si am simtit ca am cam “la-la-ito” prin Los Angeles. Am stiut ca drumul spre Vancouver va fi epic si nu am vrut sa ma grabesc. Din pacate vremea nu a fost chiar asa de buna. A ploat sporadic. Am mers din Carpinteria spre Gaviota, trecand pe la Vandenberg Air Force Base, Santa Maria si intr-un final la Pismo Beach. Ca fapt divers, cu 7 luni in urma visitasem acelasi oras cu sotia, intr-un RV inchiriat. Dupa Piso Beach am continuat spre Morro Bay. “Vandenberg Air Force Base”, baza aereana si locul de lansare a rachetelor, Taurus, Minotaur, Atlas V, Delta IV, Titan IV, etc. precut rachetele SpaceX’s Falcon 9. Sunt absoltut fascinant de explorarea spatiala si mi-as dori mul sa vizitez aceste locuri, dar nu cred ca as avea vreo sansa ca “civil”. M-am oprit la o cafea / pranz in Morro Bay. Barba creste in continuare: Planul era sa continui spre Big Sur, California, dar din pacate Drumul nr. 1 era inchis datorita unei alunecari de teren in zona Mud Creek (langa Lucia), drumul fusese inchis de mai bine de un an. A trebuit sa ocolesc vreo cateva sute de kilometri bune, dar s-a dovedit a fi cea mai misto parte a zilei. Vremea s-a imbunatatit substantial, iar dupa ce am virat la dreaptea (est de coasta Pacificului) am intrat pe niste drumuri si privelisti incredibil de frumoase. Dealuri pline de vita de vie si vinarii care semanau cu ce vezi in Europa. In multe locuri, cu exceptia drumurilor “mari” tipic Americane, aveai impresia ca erai in Toscana. Absolut superb! Mi-ar fi placut sa stau o noapte la o pensiune prin zona dar a trebuit sa continui drumul. Vinarii in sudul Californiei. Zona e foarte cunoscuta si renumita ca producator de vinuri excelente. Da fi un pic “Italia” nu? Ferme, culori, peisaje... In apropierea orasului “King City”, California: Am continuat spre Lacul Nacinimiento, Lockwood si intr-un final am ajuns in King City. Deja era destul de tarziu si cu toate ca am gast un loc de camping destul de ieftin am vrut sa stau la un motel. Am vrut sa dorm intr-o camera calda, sa fac un dus lung si sa vorbesc cu fetele in Romania. Pe langa asta, nu am vrut sa-mi instalez iara cortul pe noapte. Am dat banul si am stat “in lux” la un motel local In parcarea motelului, era o echipa de baieti (constructori) care erau cazati acolo in cadru de serviciu, iar cei de la hotel au organizat un gratar pentru ei. M-au invitat si pe mine, asa ca am mancat carne buna, am baut bere si am mai schimbat ceva vorbe cu ei, majoritatea fiind mexicani veniti la munca. Oameni de nota 10, nu cum ai face unul sau altul sa “para”.... (fara sa bat prea multe apropouri politice). Joi 31 mai, 2018: King City, California - Point Rayes Station, California M-am trezit a doua zi dupa un somn de mai mult de 9 ore, am facut un dus rapid si m-am suit pe motor, pornit sa ajung in San Francisco. A fost una din cele mai frumoase zile de mers. Vremea a fost perfecta (putin racoare, dar am fost echipat bine). Am trecut prin niste locuri si pesiaje de vis. Dimineata am inceput “pedalarea” prin campiile agricole de la poalele dealurilor. Sute de km patrati de varza, salata si alte zarzavaturi. Erau zeci si zeci de oameni care lucrau, majoritatea (pun pariu) emigranti, ca mine. M-am gandit mult de unde sunt omanii astia, de unde vin, ce familii au, etc. Ma uitam la ei ce greu lucrau iar eu “bine mersi” in vacanta, cu un motor de $15.000 dolari intr-o vacanta de 25 de zile in “jurul” Americii; o excursie care costa mai mult decat faceau oamenii astia intr-un an in tara lor de bastina. Vedeti, ma comparam eu la un moment dat cu tipul din Beverly Hills cu Lamborghini Aventador, dar m-am comparat si cu saracii oameni care lucrau in genunchi in recolta de varza si caldura insuportabila. De multe ori trebuie sa ma opresc putin din alergatul asta “pentru mai multe” si sa ma bucur de ce am. Faptul ca am libertatea (politica si financiara) sa vad lumea este ceva fantastic. Sunt foarte recunoscator la sansele care mi le-au oferit parintii mei aducandu-ma in Canada la varsta de 12 ani. Nu le-a fost deloc usor, dar au facut-o sa avem (eu si sora mea) o viata mai buna. E firesc, nu? Fara indoiala multi din voi aveti copii, si pana la urma ei sunt motivul pentru care traim. Recolte la vest de King City, California, in drum spre Carmel Valley: Am trecut prin Monterey County, Sycamore Flats, Jamesburg si Carmel Valley. M-am oprit sa iau pranzul (putin intarziat intradevar) si sa admir peisajele si sunetele naturii. In drum spre Carmel Valley: Carmel Valley: Eu si caciula cu BMW Mottorad O gramda de motociclisti m-au intrebat “Cei cu BMW cand tu ai Triumph? In America “brand loyalty” e important. Nu poti sa ai Harely Davidson si sa ai sapca cu Honda Pe motor: Am continuat prin Rancho Tierra Grande, Quail Meadows iar intr-un sfarsit am ajuns iara pe coasta Pacificului, in zona localitatii “Carmel by the Sea”. Am continuat pe Pacific Coastal Highway, fara indoaiala cel mai frumos drum pe care am condus vreodata. Cuvintele sunt de prisos. Las pozele sa vorbeasca dar pot spune ca nici ele nu pot descrie cum e sa mergi pe acolo. Daca vreodata aveti posibilitatea sa faceti acest drum il recondand din toata inima. Sunt sigur ca sunt si altele in lume, dar sigur asta e in top 10. Am trecut prin Monterey, Santa Cruz, Pescadero, Pacifica si in sfarsit ajungand in celbrul San Francisco. Am vrut foarte mult sa stau o noapte in oras, dar i-am promis sotiei ca vom merge impreuna si vom sta un weekend acolo, asa ca am decis sa continui spre nord si sa gasesc un loc de inoptat. Evident am trecut peste Golden Gate Bridge, podul iconic al orasului. Tin minte pe vremuri, pe la inceputul anilor 90s cand era la televizor show-ul ala cu Michael Douglas “Strazile din San Fracisco”. Cat imi doream atunci sa vad si eu orasul, si intr-un final am ajuns, cu toate ca n-am stat sa-l vad, dupa cum am explicat mai sus. Dupa ce am trecut de pod, am mers prin Marin City, Muir Beach, Stinson Beach ajungand in Point Rayes, California. Aproape de localitatea “Carmel by the Sea”: Far maritim (lighthouse) la sud de San Francisco: Golden Gate Bridge. Evident a trebuit sa ma opresc sa fac cateva poze: Downtown San Francisco, in fundal. Poza facuta la nord de Podul Golden Gate: Alt stop, cu peisaje mirifice. A fost cea mai great parte a drumul; faptul ca tot voiam sa ma opresc sa fac poze: Odata ajuns la Point Rayes, am decis sa inoptez acolo. M-am oprit la un supermaket si mi-am cumparat mancare, bere (evident) si alte maruntisuri, dupa care m-am intors cativa kilometri inapoi spre sud unde mi-am instalat cortul la Olema Campground. Am cunoscut un cuplu de pensionari Canadieni (din Quebec, partea franceza a Canadei) care erau acolo cu rulota. Linga mine erau instalati su un cuplu din nodrul Americii (Minnesota parca) cu care am petrecut seara in jurul focului si cu berea / vinul in mana. Fiecare au avut povestiile lor. E una din cele mai faine lucruri sa intalnesti oameni si sa cunosti un pic din viata lor. Excursia asta ar fi fost, intradevar, mult mai frumoasa daca eram cu un grup de prieteni, dar si solo a fost misto. Am fost fortat sa imi “fac prieteni” noi si sa fiu sociabil cu oameni necunoscuti. Acei doi dineri din Minnestota mi-au povestit multe despre excursiile lor mai ales despre festivalul Burning Man, un loc unde am vrut sa merg de mult timp. Intr-un tarziu m-am retras in cort si am adormit bustean. Berea si vinul cred ca au avut ceva de a face cu asta Point Rayes, California: Vineri 1 iunie, 2018: Olema Campground - Albion, California M-am trezit a doua zi putin mahmur, dar cateva pahare bune de apa, o ca fea si cateva ore de relaxare in soare, o plimbare scurta prin padure si muzica in casti m-au recuperat. Vreau sa reamintesc ce idee si “investitie” buna a fost sa dau $300 pe salteaua de dormit. Extrem de comfortabila si mi-a salvat spatele. Avand in vedere ca majoritatea noptilor le-am petrecut in cort, si-a facut banii... Si in ziua de azi o mai folosesc cand am multi musafiri si trebuie sa dormim “la prici”. Tabara mea la “Olema Campground”. Apropo de cortul MSR. Mi-a placut dar e putin cam mare. Eu am MSR Hubba Hubba, care e de 2 persoane, dar mi-ar fi placut sa am unul de o persoana, mai mic si mai usor de strans. O plimbare prin padure. Dupa ce am plecat din camping a doua zi, am reluat directia nord, spre Oregon, mergand pe incredibilul Pacific Coast Highway, trecand prin Sanoma County, Salmon Creek, Timber Cove Gualala si Manchester, ajungand in Albion, California. Drumul? EPIC! Peisajul? EPIC! Experienta? EPIC! Pozele de mai jos arata doar o parte a povestei. E imposibil sa explic in cuvinte si poze cat de misto a fost. Pacifc coast: Triumph-ul meu “admira” peisajul. In partea cealata a Pacificului i-am facut cu mana sorei mele, in Brisbane Australia. Wow! Ce drum!!!: Curbe, curbulinte, uracari, coborari, si Pacificul... Foarte tare! Eram ca un copil intr-un parc de distractii. Elk, California: Am ajuns la intrare in Albion, California unde m-am instalat la Albion River Campground. Era inca dupa-amiaza, si nu m-am grabit deloc sa imi instalex cortul si restul lucrurilor. Am deschis o bere, am puza muzica la difuzorul portabil si m-am apuc de treaba... incet... Intre timp mi-am intalnit doi “vecini” de camping. Un tip mai invarsta (peste 60 de ani) din Franta venis cu bicicleta (cu pedale) din Panama si mergea in Alaska. Nu mi-a venit sa cred. Era in forma extraordinar batranul. M-a facut de rusine cu burta mea de iubitor de halba... la 38 de ani... Celalat tip era un Englez de varsta mea care avea un Ford Mustang decapotabil. Se vedea ca era inchiriat. L-am intrebat cu ce ocazie, si mi-a zis ca s-a mutat din Londra in Boston, si acum a venit o saptamana pe coasta de vest sa faca tura cu decapotabila. Interesant e ca a fost avocat in Anglia, dar in America a zis ca vrea sa-si deschida un atelier de tatuaj. Foarte interesant, sa treci de la o meserie la alta extrema. Bravo lui, isi transforma pasiunea in munca. La fel si eu am facut. Din pacate cand iti de multe ori pasiunea se pierde odata ce o faci in servici; cu mici exceptii. In acea seara am avut parte de un apus super misto pe malul oceanului, apoi am stat toata seara la foc cu noii mei amici si alti tursisti. Am tras pe dreapta si am adormit imediat. Un pod (Pacific Coast Highway) langa camping-ul nostru: Pod de lemn (PCH): Apus de soare, in inlet-ul nostru; un mini fiord: Albion River Campground: Sambata 2 iunie, 2018 – Albion, California to Crescent City, California M-am trezit a doua zis si dupa un mic dejun romanesc (omleta, slanina, ceapa si cafea “extra strong”) mi-am luat ramas bun de la avocatul englez si batranul cu bicicleta si am intrat iara pe PCH (Pacific Coast Highway). N-am avut nici o destinatie sau punct anume care am vrut sa-l ating in aceasta zi. Am zis merg pana se face seara si inoptez acolo. Am trecut prin Fort Bragg, Newport, Rockport iar la un moment dat drumul a parasit coasta oceanului, indreptandu-se spre Leggett, California. Popasuri din 10 in 10 km, unde poti sa tragi pe margine si sa admiri peisajul: Coasta Pacificului: O chestie interesanta, care nu stiu daca am mentionat pana acum: chiar daca eram destul de sud, si in California, temperaturile pe coasta Pacificului erau destul de scazute. In medie cam +15*C. Am fost echipat corespunzator, deci nu am avut probleme. A trebuit totusi sa utilizez straturile de “haine / echipament” care de obicei le pun doar toamna. La scurt timp dupa ce am parasit coasta, a inceput sa mi se faca cald foarte repede. La un moment dat am crezut ca m-am imbolnavit si fac febra. In mai putin de 30 de minute, temperatura a crescut de la +16*C la +30*C. E incredibil ce efect are apa asupra temperaturii (Nu ca nu as sti asta, dupa cursuri de meteorologie “cit cuprinde” in academia de aviatie) dar totusi a fost un soc termic. A trebuit sa opresc, sa-mi dau jos cateva straturi de haine si sa continui pe drum inainte. La scurt timp am ajuns in alta zona absolut mirifica, prin padurile cu “Giant Redwoods”, copaci imensi. Am trecut prin parcul “Avenue of the Giants”, langa Humboldt Redwoods State Park (Weott, California). A fost fascinat. M-am simtit ca o insecta fata de copacii aia imensi. Erau ca niste monumente. Cred ca nici Brancusi nu putea sa-i faca mai frumosi. Nu mai tin minte exact care era limita de viteza, dar sunt sigur ca nu mergeam mai repede de 40km pe ora. Vroia sa savurez fiecare secunda. M-am oprit de zeci de ori sa fac poze. Avenue of the Giants: Avenue of the Giants: Avenue of the Giants: Avenue of the Giants: Avenue of the Giants. Oare unde-i Triumph-ul meu?: Orele au trecut ca minutele si “imediat” drumul a revenit pe coasta. Iara pune haine pe tine, temeratura +15*C. Eram prin zona Eurka, California, mergand spre granita intre California si statul Oregon. Deja incepea sa se intunece si temperatura a scazut pe la +10*C. Mi s-a facut cam frig si n-am avut nici un chef sa instalez cortul. Am gasit un motel ieftin, pe malul oceanuli la intrare in Crescent City. Am incercat sa gasesc un camp site, dar nu am gasit, oricum nu mi-a parut deloc rau. M-am cazat la Crescent Beach Motel. Inca odata m-am bucurat ca am un pat cald, dus si am vorbit cu sotia in Romania, care se trezise (era dimineata in tara). Inapoi pe Pacific Coast Highway, la sud de Crescent City, inainte sa ma cazez: Duminica 3 iunie, 2018 – Crescent City, California to Wakoda Beach, Oregon A doua zi am plecat de la motel destul de repede. In mai putin de 30 de minute am trecut granita din California in Oregon. Am mers prin Brookings, Gold Beach, Port Orford, Coos Bay, Florence si catre Wakoda Beach. Intrare in statul Oregon: Peisaj Superb: Oregon: Oregon: M-am oprit sa mananc in Bandon, Oregon la Tony’s Crab Shack. Un lucru care nu prea am spus pana acum e cat de buna a fost mancarea, mai ales cea facuta proaspat din “recolta zilei”. Peste, fructe de mare, etc. Am mancat in fiecare zi “Clam Chowder” o supa groasa de peste si alte minunatii maritime. Nu a fost ieftin, dar s-a meritate. Tony’s Crab Shack in Bandon, Oregon: Din Bandon, I mers inca vreo 135 de kilometri pana la Sea Lion Caves (Pesterile cu Morse), langa Haceta Head lighthouse, la nord de Florence, Oregon. Peisajul... pai cum credeti ca a fost? M-am plictist de aceleasi adjective sa descriu dar a fost EPIC... iara... dinou... again... encore... Cu toate ca nu am mers in pestera, fiind putin presat de timp, am vazut morsele (cred ca Sea Lions sunt morse... nu? Nu sunt foci, clar...) Langa Sea Lion Caves, cu Haceta Lighthouse in fundal: Haceta Lighthouse. Vedeti morsele??: Spre seara am ajuns in Wakoda Beach, si mi-am instalat cortul la Tillicum Beach Campground. Am avut un loc superb, chiar langa plaja. Pe langa asta, am cunoscut un cuplu din sudul Californiei, el si ea, doi hippies cam pe la 45 de ani care venisera acolo cu rulota. Ne-am inteles de minute. Am facut gratar, am ascultat la muzica, am baut bere si vin cat cuprinde, am zis povesti, bancuri si ne-am distrat destul de misto. Pe langa asta, am fost cu tipa pe plaja si ne-am uitat la apus. El a intrat in vorba cu ceva mojneag si a uitat de el A fost o zi si seara super, avand in vedere ca era si ultima mea seara pe coasta Oceanului Pacific. De aici incolo trebuia sa fiu putin mai disciplinat cu progresul meu. Mai aveam inca 3000 de km de mers pana acasa si doar 5 zile. Sotia mi-a zis “Mergi si faci ce vrei tu 24 de zile, dar pe 8 (iunie) sa fi acasa sa ne ei de la aeroport... ca daca nu... o sa vezi tu...” Cuvinte grele, deci nu-i gluma. Cum venea expresia aia “Happy wife, happy life....” My campsite at Tillicum Beach: Apus de soare: Plaja: My campsite again: Luni 4 iunie, 2018: Wakoda Beach, Oregon - Chehalis, Washington M-am trezit dimineata si rapid am inceput sa-mi strang tabara. Pana acum am fost destul de relaxat cu plecarea din camping, dar trebuia sa ajung in Canada cat se poate mai repede. M-am tot zbatut cu ideeile; sa stau pe coasta si sa merg pana la Astoria, Washington, sau sa o iau pe autostrada si sa ajung mai repede in Seattle, dupa care in Vancouver. Adevarul e ca am locuit in Vancouver, British Columbia aproape 3 ani. Deja vazusem toata coasta de unde eram eu aici pana in nord la Port Angeles, Washington. Eram presat de timp, asa ca am decis sa merg pe cel mai rapid drum. Pe langa asta am avut alta problema. Trebuia sa-i fac service-ul la motocicleta (pentru garantie, etc etc). Am mancat repede un mic dejun, le-am sunat pe fete in Romania si am sters-o din camp cat am putut de repede, dar nu inainte sa imi iau ramas bun de la noii mei prieteni hippie care deja erau in “lumea lor”. Am parasit coasta Pacificului pentru ultima data in aceasta excursie si am luat-o spre Portland, Oregon. Din gresala, in timp ce mergeam pe drum am vazut multe avioane “parcate” langa niste cladiri. Curios, am iesit de pe drum si am realizat ca sunt chiar la faimosul Evergree Aviation & Space Museum. Evident m-am oprit si am intrat in muzeu. Din pacate domnisoara de la intrare mi-a zis ca se inchide muzeul in 30 de minute, dar daca vreau sa dau o fuga pot sa merg. Nu m-a pus sa platesc nimic. No, macar asta. Fain de tot. Am fost in al noualea cer. Am vazut o gramada de avioane istorice incepand cu the Messerschmitt BF109, Vampire, Catalina Flying Boat, A4, Learjet 24 (un avion similar cu cel care l-am pilot eu circa doi ani – Learjet 35A), F86, the Spitfire, Spirit of St Louis (nu stiu daca era originalul) si bineinteles, unicul avion a lui celebrul Howard Hughes “Spruce Goose”. Cei care au vazut filmul The Aviator, cu Leonardo di Capprio stiu la ce ma refer. Spruce Goose: My Tiger, outside the museum, with a Mig 29, F14 Tomcat and B747 in the background: Evergreen 747: Dupa ce am plecat de la muzeu, am continuat-o spre Portland, un oras care l-am vizitat de foarte multe ori, deci nu am avut nici o dorinta sa il mai vad, nu ca nu ar fi frumos, dar trebuia sa merg in continuare. Am intrat pe Autostrada I5 (Interstate 5) pe care am mers pana in Seattle... dar asta va urma... Din pacate s-a inserat si eram extrem de obosit. Am ajuns sa dorm in noaptea aia la un motel sud de Chehalis, Washington (State). Am adormit instantaneu, pentru ca urmatoarea zi era iarasi plina. Trebuia neaparat sa ajung in Vancovuer, British Columbia... pe langa service-ul la motor. Marti, 5 iunie, 2018: Chehalis WA - Langley, British Columbia, Canada M-am trezit devreme, am sarit direct la dus, am urcat pe motor si tai-o in nord pe I5. Dupa cum spuneam mai sus, azi trebuia sa ma opresc la un Triumph Dealer in Seattle dupa care sa ma intalnesc cu prietenul meu bun Trevor, care statea in Langley, British Columbia (un oras mic chiar langa Vancouver). Am mers pe autostrada, in nord prin Olympica, Tacoma, Seattle si m-am oprit la service-ul de motociclete. Din pacate am mers acolo fara progamare, asa ca a trebuit sa astept un pic. Acel un pic s-a transformat in vreo 4 ore de asteptare pana mi-au facut motorul. Nu ca a durat service-ul asa de mult, dar nu aveau locuri libere. Motor dupa motor intra la ei in atelier. In timp ce am asteptat am vorbit cu cei de la Triumph, m-am uitat la motoare, am fost sa mananc, am vorbit cu fetele in Romania etc. Cu ocazia vizitei astea mi-au pus si stampila in “cartea de garantie” si am plecat spre Canada. Am intrat dinou pe I5 (Interstate 5) si am trecut prin Bellingham, Blaine, si la scurt timp am ajuns in vama, langa localitatea White Rock. Vamesul a fost impresionat de excursia care i-am povestit-o in cateva cuvinte, mi-a urat “Welcome home!” si de acolo direct acasa la amicul meu, care ma astepta (impreuna cu prietena lui) cu bere rece, vin si gratar. Am mancat pe rupte, ne-am facut cioburi si am stat pana noaptea tarziu povestind despre nenumarate amintiri din “copilarie”. Suntem prieteni de aproape 20 de ani. Triumph of Seattle: La dealer:: In timp ce baietii schimbau uleiul la motor, etc. eu am fost sa mananc la un restaurant.... cam ciudat, dar mancare buna: Miercuri, 6 iunie 2018: Langley, British Columbia to Grand Forks, British Columbia Planul meu de a pleca dimineata de vreme, evident, nu a mers prea bine. Ne-am trezit destul de tarziu. Am mai stat la cafea, la o vorba – doua supa care spre amiaza am plecat si eu din Langley. I luat-o pe Autostrada 1, “Trans-Canada Highway” din Langley la Chilliwack, British Columbia, dupa care am continuat-o spre Hope, BC. Drumul pe Highway 1 de la Vancouver la Calgary l-am facut de cel putin 20 de ori, asa ca am zis ca de data asta voi incerca ceva diferit. In loc s-o iau pe Nr. 1 pe ruta “obisnuita” o sa merg pe la sud, pe Highway 3, un drum pe care nu fusesem pana acum. Pot spune ca a fost o decizie foarte buna. Din pacate, asta a insemnat ca nu mai pot trece sa-mi vad prietenii in Calgary (un oras unde am locuit 6 ani, si am facut scoala de aviatie). In fata casei amicului meu, Trevor: M-am oprit sa mananc o placinta la aeroportul din Chilliwack, BC, un aeroport care am zburat cand eram in academie... am facut ceva training prin zona. Este faimos pentru “Fly and Pie”, unde pilotii merg cu avioanele private (sau elevii de la scoala de zbor) merg si isi cumpara o placinta, fie de mere sau capsuni, etc. E fain.... Highway 3 si Canadian Rocky Mountains: M-am oprit la o vinarie sa iau o sticla de vin “Harker’s Organics”) in Cawston, BC. Sticla am salvat-o pentru noi doi (eu si sotia). Dupa vinarie am continuat ruta prin Osoyoos, Greenwood si intr-un final in Grand Forks, British Columbia (nu confundati cu Grand Forks, North Dakota, unde am stat prima noapte a excursie). Mi-am luat o camera la un hotel dupa care am fost la un pub sa mananc si sa beau o bere. M-am intors la hotel si am adormit repede. Vinaria “Harker’s Organics”: Osoyoos, BC, vazut din partea de vest: Osoyoos, BC, vazut din partea de est: Joi 7 iunie, 2018: Grand Forks, British Columbia - Lethbridge, Alberta M-am trezit a doua zi dimineata si am luat-o imediata la drum. Dupa dus, nici nu am mancat nimic. Am zis o sa-mi iau ceva de pe drum, la un Tim Horotons. Am mers din Grand Forks la Castlegar, British Columbia. Am vrut sa trec pe acolo de mult timp. Castlegar e un loc in care am zburat de nenumarate ori. E unul din cele mai dificile (tehnic) aeroporturi la care am avut ocazia sa zbor. Este situat exact in mijlocul muntilor. Cand e vreme buna e o placere sa zbori acolo, dar cand vremea nu e favorabila trebuie sa fi extrem de atent. In drum spre Castlegar, BC: Poza facuta de pe Highway 3, inspre aeroportul din Castlegar. Dacca tineti minte din partea I, am pus o poza la inceputul jurnalului cu avionul care il aterizasem in Castlegar: Ca si comparatie, o poza facuta din avion (inainte de excursia mea), in timp ce aterizam la Castlegar, BC (facuta de un pilot care era pe locul de observator, in “jump seat”). Dupa cum spuneam mai sus, procedura de aterizare ne duce printre munti, niste vai cu teren foarte abrupt in fiecare parte a avionului, dupa care deasupra aeroportului, oraselului si in final viram 180 de grade si “urmarim un drum” (Highway 3) pana aterizam. In poza de mai jos, in cercul verde, o sa vedeti locul in care am parcat motorul. Highway 3 in Castlegar, British Columbia: Odata ce am plecat din Castlegar, am mers spre est, spre Alberta. Am trecut prin Creston, Cranbrook si intr-un sfarsit Fernie, British Columbia, dupa care am intrat in Alberta indeva in jurlui Crowsnest Pass. Peisajul a fost absolut superb, chiar daca incepeam acum sa fiu putin stresat cu timpul. Intr-un final am iesit din munti si m-am intrat in Pincher Creek. Cu Rocky Mountains in spate, am continuat in preria Canadian care ma va insoti urmatorii 1300 km pana acasa. Langa Fernie / Crowsnest Pass: Alberta, Canada The Alberta Rockies: La vest de Pincher Creek, Alberta, sud de orasul Calgary: Pincher Creek, cu moristile de vant: Ultima noapte pe drum am petrecut-o intr-un motel la est de Lethbridge, Alberta. Dupa ce am mancat un hamburger cu cartofi pai si vreo doua beri, m-am dus la culcare. Era inca devreme, dar a doua zi aveam cea mai lunga distanta de parcurs a excursiei. Din pacate nu mi-am planificat bine timpul... Vineri 8 iunie, 2018 – Ultima zi: Lethbridge, Alberta - Winnipeg, Manitoba Din pacate nu mi-am planificat timpul prea bine, asa ca m-am trezit in ultima mea zi a excursie in Lethbridge, Alberta la o distanta de 1200 de km de casa. Aveam 15 ore sa ajung acasa, inainte sa aterizeze fetele in Romania. Ele deja erau pe avion din Bucuresti in drump spre Toronto, dupa care conectie la Winnipeg. In acea dimineata m-am trezit la ora 4:00, si am plecat cat s-a putut de repede de la motel. Am luat Highway 3 pana la Medicine Hat, dupa care am intrat dinou pe Highway 1 (Trans Canada) care m-a dus prin toata provincia Saskatchewan (campie cat vezi cu doi ochi). Era expresia aia “Saskatchewan... where you can watch your dog run away from home for 3 straight days...”. In fine, am mers ca un nebun, nu din punct de vedere de viteza, dar totul a fost calculat la minute. Unde ma opresc, unde bag benzina, unde mananc. etc. Mi-am petrecut cele 15 ore pe motor ascultand muzica, podcasts si gandindu-ma la excursia fenomenala pe care am avut-o. Drumul a fost intans si drept, extrem de “plictisitor” in comparatie cu ce am vazut pana acum. Cruise control la motor a fost excelent... Am ajuns intr-un final acasa in Winnipeg, inainte cu o ora de a aterzia fetele din Toronto. Nici nu am avut timp sa fac dus. M-am dus acasa, m-am schimbat si direct la aeroport cu masina. A fost foarte fain sa ne revedem dupa aproape 4 saptamani. Fetita noastra a fost foarte incantata sa-mi zica cum a fost in Romania. La aeroport m-am intalnit cu amicul meu Daniel, un motociclist (si fost pilot de Mig in Romania). Mama lui venise si ea in Canada, in vacanta, si a calatorit impreuna cu nevasta si fetita mea. Dupa ce am ajuns acasa in Winnpeg: Cand am cumparat motocicleta in aprilie 2018, avea cam 35 de km la bord. Pe 8 iunie deja avea 11.400 km. In total, in aceasta excursie, am mers cam 10.300 km. Nevasta si fetita noastra in avion venind din Cluj (via Bucuresti / Toronto): Eu si fetita mea, dupa ce le-am luat de la aeroport. Prietenul meu Dani, ai cumparase un balon cu Paw Patrol. Foarte bine, macare el a avut timp sa ai cumpere ceva. Eu am fost doar bucuros ca am ajuns acasa dupa 1200 de km de “pedalat”: In final, am ajuns acasa dupa 10.300 de km parcursi pe doua roti prin Canada si SUA. A fost o excursie fara precedent. Peisajele Americii de nord au fost incredibil de frumoase, iar oamenii, peste tot au fost prietenosi, ospitalieri si curiosi sa cunoasca si sa-mi auda povestea. Am cunoscut multa lume, din toate stretele societatii. Am cunoscut multi aventurieri si turisti care se bucurau de lucrurile “simple” care ni le ofera natura. Pe langa asta mi-am revazut prieteni vechi si mi-am facut cativa prieteni noi. A fost o excursie perfecta? Nu chiar, nimic nu e perfect, dar am ajuns foarte aproape de perfectiune. In primul rand am terminat excursia fara a ma accidenta sau sa am probleme cu motocicleta, iar asta e cel mai important lucru. Am fost putin presat de timp din cauza ca nu mi-am planificat ultima saptamana mai bine, dar pana la urma am scos-o la capat cumva. Am invatat ce trebuia sa aduc cu mine, ce nu trebuia si ce mi-a fost de folos. Excursia asta mi-a dat mai mult curaj sa fac si alte excursii. Cine stie ce imi aduce viitorul? Eu sper sa pot sa fac o tura Romaniei, o tura prin Alpi si poate undeva in Asia (Londra – Mongolia) sau Trans-Siberia. In ultimele 6 luni ne-am mutat din Manitoba in Ontario. Sunt o gramada de locuri superbe prin zona, si sper ca anul asta sa fac un turn in estul Americii, prin Boston, New York, coasta Atlanticului pana in Washington DC si inapi. Intradevar nu va fi asa de lung ca excursia asta, dar pana la urma nu conteaza distanta sau zilele, ci sa te bucuri de moment. Va multumesc ca ati citit ambele jurnale ale mele, si ca de obicei, cer scuze anticipat de greselile de ortografie si gramatica. Am explicat situatia in prima parte... Cum se zice? Asfalt Uscat....? Hai salut, Vio
  8. Pentru cei care au cerut sa pun poze mai multe, am sa adaug mai jos vreo 50 de imagine care le-am facut de-a lungul drumul (prima jumate intre Winnipeg si Los Angeles): Site-ul de camping in Fargo, North Daktoa: Undeva in North Dokota prin campiile proaspat plantate de fermierii americani: La o benzinarie din South Dakota. Daca stau sa ma gandesc bine, am pus vreo $600 (Canadieni) de benzina pentru toata excusia (dus intors). Asta e undeva la €400 de Euro, pentru 10.300 km. Dupa cum stiti, combustibilul in SUA si Canda este mult mai ieftin ca in Europa. Langa Lacul Poinsett, South Dakota: “American Beer Truck”. Truck misto, bere ca pisatul (scuzati expresia) Campiile din South Dakota. Imaginati-va pe vremuri, triburi de bastinasi (Sioux Native Americans) care vanau buffalo South Dakota roads: Badlands National Park: Badlands National Park: Badlands National Park: O benzinarie aproape de Rapid City. Pare a fi aici de 80 de ani. Arata in ultimul hal si vindeau benzina doar de Octane 85 (R+M/2) Oraselul istoric Keystone, South Dakota: Keystone, South Dakota, un oras istoric de pe vremea colonizarii vestului salbatic. Era un oras minier; ca in filmele cu John Wayne Keystone, South Dakota: Muntele Rushmore: Parcarea de la Mount Rushmore National Memorial: Cabana inchiriata la vreo 10 distanta de Mount Rushmore (KOA Campground) Motorul “fara bagaje” doar cu cutiile laterale: Lacul din fata cabanei de la KOA: Plecare din campingul KOA (Mount Rushmore): Un business particular de tur aerean cu elicopterul. Casa, garaj, hangar si helipad-uri O cafenea intr-o fosta banca, undeva in Custer, South Dakota: Camping site-ul din Fort Collins, Colorado: Vedere din cort. Fort Collins, Colorado: Undeva la nord de Denver, Colorado. Rocky Mountains in fundal Statiunea / orasul Estes Park, Colorado: Estes Park, Colorado: Camping-ul din Estes Park, Colorado: Camping in Estes Park. Eram pregatit de o rafala de furtuna. Din fericire ne-a ocolit. Undeva prin Colorado. Daca nu gresesc, Vail, Colorado, dar nu sunt 100% sigur Intr-un canion din Colorado: Colorado: Junk Food tipic american, dar delicios: Intrare in Utah (dinspre Colorado) Desertul din Utah: Moaca mea naspa la Canyonlands National Park: Canyonlands National Park: Canyonlands National Park: Canyonlands National Park: Aproape de Mexican Hat, Utah: Celebrul “Forrest Gump Point” la nord de Monument Valley: Flagstaff Arizona, in “desert” la o altitudine de 2100 metri deasupra marii: Intrare in Flagstaff, Arizona: Route 66, Arizona: Bijuterie de masina clasica: Cladire tipic “mexicana”: Lake Havasu, Arizona: Desertul din estul Californiei, la sud de faimosul desert Mohave: Caldura... In Pacific Pallisades, California pe coasta Pacificului: Mersi! Poate asa e. Suntem calmi ca piloti, dar nu neaparat din cauza caracterului propriu, ci training-ul care il primim. E interesant ca toata viata mea m-am considerat un om impulsiv si aventuros, dar cand e vorba de siguranta nu vreau sa aberez. Imi place motociclismul si aventura, dar am un copil mic acasa care are nevoie de tata. Nu vreau s-o "smintesc" si su ajunga fetita mea sa creasca fara un parinte.
  9. Cam asa suntem noi oamenii. Vrem ce nu avem. Adevarul este ca dupa 26 de ani de Canada, vreau ceva nou. Am avut inclusiv planuri sa ma mut inapoi in Europa dar viata are tendinta de ati oferi ce vrea ea. In fine, acum e prea tarziu. Am aici o viata construita, familie, casa, cariera, prieteni, etc. Ma bucur ca pot macar sa vin in Europa in vizita. Am venit anual, cel putin de doua ori. Mi-ar place sa fac o excursie in Romania, mai ales Transfagarasan, Transalpina si zona unde am copilarit (jud. Alba, muntii apuseni, etc). Cat despre Europa, Italia e nr. 1 dupa care as vrea un tur al Alpilor, o tura a Scotiei si a Frantei. Vise sunt, banii si timpul sunt mai greu de obtinut.
  10. Va multumesc mult pentru comentarii, intrebari si feedback-ul pozitiv! O sa incerc sa raspund la cat mai multe intrebari si sigur o sa pun mai multe poze din prima jumatate a excursiei. Parta a IIa o sa o pun cat de curand. Lucrez la ea astazi si sper s-o termin pana diseara sau maine (ora Canadei... sunt cu 7 ore in spatele Romaniei). Din fericirie, nevasta e la servici si pe fetita o duc la gradinita, deci am toata ziua la dispozitie sa scriu Mi-am dorit sa vin in Romania sa merg cu motocicleta de mult timp, dar nu stiu cand voi avea timp. Cu toate ca o sa vin vara asta in tara, la o nunta, nu voi sta decat vreo 4 - 5 zile. Datorita faptului ca in ultimele sase luni m-am mutat din Manitoba in sudul Ontario-lui, si mi-am pus transferul de la Calgary la Toronto (baza de zbor) mi-am pierdut toata vacanta care imi fusese acordata in iunie si iulie. Acum am vacanta in iunie, septembrie si noiebrie. Asta e. Sper totusi sa se intample un miracol si sa-mi acorde vacanta in iulie (daca pleaca un coleg, etc) poate se intampla Mersi M-am tot gandit la un nickname care mi se potriveste. Cred ca reprezinta bine ambele pasiuni ale mele: aviatia si motociclismul. Sa sti ca nu am fost deloc bucuros de geaca care o am. In primul rand mi-e un pic mica, pentru ca am cumparat-o fara sa ma gandesc ca o sa port vesta de protectie (spinare) dedesup. E okay pentru cateva ore, etc dar nu pentru excursii indelungate. Pe ploaie nu e buna deloc. Se uda imediata daca ploua semnificativ. Cand ploa, mi-am pus alta geaca subtire de ploaie peste. Geaca si casca de motor nu mi-au placut deloc in excusia asta. Sezonul asta voi avea alta casca si geaca (de la Triumph). O sa pun poze cat de curand. Pe langa asta o sa deschid un topic nou in rubrica "Canada" unde voi posta poze de prin "aventuriile" mele mici si mari, precum poze din zona asta, unde doar cat m-am mutat, si sunt o gramada de locuri de descoperit.
  11. Wow! Ce peisaje! E visul meu sa merg prin Europa cu motoroul!
  12. Foarte misto pozele. Excelenta excursia!
  13. Winnipeg, Canada – Los Angeles, USA 10.300 km pe un Triumph Tiger Salutari, Exact acum un an, pe 16 mai. 2018 am plecat in prima mea aventura cu motocicleta. Cu toate ca sunt un calator cu destul de experimentat, ca motociclist sunt inca incepator. Lipsa de experienta pe doua roti am incercat s-o compensez cu “maturitate”, “cautiune” si “planificare” la fiecare pas. Din fericire totul a mers (aproape) perfect si am avut una din cele mai memorabile vacante din viata mea. Pasiunea mea de a vedea lumea a inceput in 1993 can am emigrat cu familia in Canada. Aveam 12 ani, in clasa a V-a, si pentru prima data am avut ocazia sa calc inafara meleagurile Romaniei. Tinand cont de asta, sper sa-mi iertati greselile de gramatica si ortografie. Am ramas cu limba romana la un nivel destul de scazut in comparatie cu engleza, care o vorbesc zilnic de 26 de ani. O sa ma straduiesc sa scriu acest jurnal cat mai corect si coerent. In primavara anului trecut am parcurs 10.300 km pe un Triumph Tiger, plecand din Winnipeg, Canada (unde lucuiam atunci) in Los Angeles, California, dupa care am urmat coasta Pacificului la Seattle, Washigton dupa care Vancouver, British Columbia si inapoi la Winnipeg. Excursia a durat 24 de zile din 16 mai pana pe 8 iunie. Am trecut prin 4 provincii Canadiene si 9 state Americane. Manitoba, North Dakota, South Dakota, Wyoming, Colorado, Utah, Arizona, California, Oregon, Washington, British Columbia, Alberta and Saskatchewan. Ruta parcursa: Incec sa nu o prea lungesc cu introducerea, asa ca voi spune pe scurt. Prima mea motocicleta dupa ce mi-am luat carnetul a fost un Honda CBR300A. Am mers cu ea un an, pana am invatat ce trebuie sa fac si sa nu fac pe un motor, dupa care mi-am cumparat mult dorita “Adventure Bike”. De ani de zile to visasem la un BMW R1200GSA, dar e prea scumpa si am considerat-o prea mare pentru experienta mea. Asa ca m-am axat pe un F800 GS. Din pacate, BMW cu toate ca mi-a placut mult, s-a dovedit de a fi mult mai scump decat un Triumph Tiger XCx, dupa ce am luat in cosiderare toate “extras” care la Tiger au venit standard, cum ar fi cruise control, suspensie WP, crash plate, crash bars, etc. Pe langa asta, motorul cu trei cilindri a Tiger-ului m-a impresionat foarte mult. Asa ca dupa cateva ture cu ambele motociclete am decis sa cumpar Triumph Tiger 800XCx de la un dealer din Saskatoon, Saskatchewan. Ziua can mi-am luat mult dorita motocicleta de aventura: Triumph Tiger 800XCx (Saskatoon, Saskachewan; aprilie 2018) Planul initial a fost sa fac o excrusie mai scurta, de vreo 10 – 14 zile, dupa care sa zbor in Romania unde sotia si fetita erau si ele in vacanta de vara. Intr-un final, nevasta mi-a zis ca nu are nici nu rost sa zbor in Europa doar pentru o saptamana asa ca (in cuvintele ei): “Bucura-te de timpul care il ai si mergem in Romania impreuna anul viitor”. Datorita jobului meu avem oportunitatea sa calatorim in toata lumea la preturi aproape gratis, asa ca nu va fi nici o problema sa programam alta excursie in tara, care se pare ca va fi luna viitore (iunie 2019). Pe langa asta, mi-a convenit deoarece i-am dat si ei timp “sa respire” si sa isi petreaca vacanta cu familia ei din Alba-Iulia. Saptamana inainte de vacanta a fost extrem de aglomerata. Intre 10 si 13 mai am lucrat, asa ca nu am avut timp sa fac absolut nimic. Am zburat in centrul si vestul Canadei, in final terminandu-mi tura pe 13. Unul din locurile care l-am tintit si mi-am planuit sa il fac cu motorul e Castlegar, British Columbia. Am zburat acolo de zeci de ori, dar n-am avut niciodata ocazia sa vad zona inafara aeroportului. Asa ca, o sa vedeti in partea doua a acestui jurnal niste poze si povestiri de acolo. Ruta de zbor inainte de vacanta: La servici, undeva deasupra provinciei British Columbia, unde voi ajunge si cu motorul in urmatoarele 3 saptamani: Ultima zi de servici, in Castlegar, British Columbia: Dupa ce am aterizat in Castlegar, British Columbia, unul din cele mai frumoase locuri din Canada. Tineti minte locul asta. O sa vedeti niste poze ale aeroportului facute dintr-un al unghi. Urmatoarele doua zile, acasa, am fost pus pe fuga cu ultimele pregatiri. Mi-am cumparat o saltea gonflabila, un arzator, presa de cafea portabila si alte maruntisuri de camping. Am experimentat cu cateva optiuni de impachetare, focusandu-ma pe distributia eagala a greutatii. Considerand ca voi fi 24 de zile pe drum, majoritatea noptilor dormite in cort, am incercat sa aduc cat se poate de putin cu mine, dar a trebuit gasesc un mediu intre “portabilitate” si “comfort”. Am avut asa: un “tank bag”, doua cutii de metal “side cases”, un “top case” (de metal) si o geanta “waterproof”. (Inca odata, habar nu am care e denumirea lor in romaneste. Scuze) Le-am organizat in felul urmator: Tank Bag: pasaport, portofel, telefon, aparat mic de foto, ochelari de soare, dopuri de urechi, si alte maruntisuri. Top Case: haine (blugi, tricouri, bluza cu maneca lunga, izmene, sosete, etc) un iPad mini si firele de incarcat. Side Case (stanga): echipament moto inclusiv de ploaie, husa de motor, lacat / alarma si ceva scule rudimentare Side Case (dreapta): echipament de camping, papuci, cosmetice (pasta de dinti, sapun, sampon, etc) Dry bag: cort, salteaua gonflabila, sac de dormit, perna mica. Cutiile de metal (side case + top case) au avut fiecare o capacitate maxima de 5 kg, asa ca nu am putut pune prea multe lucruri. Dry bag-ul arata extrem de mare, dar a fost foarte usor. Cum am precizat mai sus, am vrut sa am comfort asa ca am compromis putin volumul pentru a aduce salteaua facuta de Thermarest (Mondoking 3D) de 10 cm grosime. A fost o decizie buna, si pot spune ca a fost aprope la fel de comfortabila ca si patul de acasa. Distributia bagajelor pe motocicleta. Lipseste tank bag si hamurile de legat dry bag-ul: Miercuri 16 mai 2018: Winnipeg MB, Canada - Fargo, North Dakota, USA Incepe aventura... In dimineata zilei de 16 mai, m-am trezit ca un copil in ziua de Craciun. Am avut totul pregatit cu o seara inainte, asa ca dupa ce am mancat micul dejun, am facut un dus,am lasat casa in ordine am plecat la drum. Planul pe acea zi era sa trec granita in din Canada in SUA si sa ajung in Fargo, North Dakota. Temperatura nu a fost chiar optima, undeva la +12*C, in schimb a fosts soare si vantul calm. Prima zi a fost una din putinele zile care am fost presat de timp. Neavand un dealer Triumph in Winnipeg, mi-am facut programare pentru primul service a motorului la unul din Fargo, unde trebuia sa ajung pana la ora 14:00. Am mers 115 km pana la granita intre cele doua tari, langa localitatiile Emerson, Manitoba (Canada) si Pembina, North Dakota (SUA). Vamesul american m-a intrebat unde merg si cat stau. Cand i-am zis ca merg la Los Angeles mi-a dat o privire gen “esti nebun?”. A fost impresionat de traseul care l-am programat si mi-a urat o calatorie faina si in special fara probleme. Mi-am schimbat indicatorul de kilometraj de la KM/H la MP/H (mile pe ora) si am luat-o spre Sud spre Grand Forks, North Dakota primul oras in drum spre Fargo. Bine ati venit in North Dakota, USA: Pana la urma am ajuns in Fargo, iar temperatura s-a ridicat la +30*C. Era extrem de cald, dar am fost, si sunt inca incapatanat si nu mi-am dezbracat. Sunt destul de rezistent la caldura, asa ca am stat cu geaca si echipamentul de protectie pe mine. Am zis “daca nu lesin de cald nu il voi da jos”. Am lucrat ani de zile ca pilot pe ambulanta (un fel de S.M.U.R.D.) si am vazut cu proprii ochi ce se intampla cand nu porti echipament de protectie si ai accident pe motor. Nu vrea sa ajung o statistica... Dupa ce mi-au schimbat baietii de la dealer uleiul, filtru, etc, plus alte maruntisuri, m-am oprit la un supermarket unde mi-am cumparat ceva de mancare si cateva beri. M-am oprit si la un magazin de telefoane mobile unde mi-am luat un SIM card american de la AT&T. Fata de Europa, Canada are una din cele mai scumpe abonamente de telefoane mobile. Este aberant. Eu platesc cam $90.00 pe luna pentru 5GB de data si convorbiri nelimitate in tara. Daca vrei sa suni in Europa sau SUA platesti de iti sparge portofelul. Daca faci “Roaming” ai nevoie de un imprumt la banca. In fine, acum am avut telefon si data nelimitat sa pot sa-l folosesc in America. Odata ce am terminat plimbariile astea necesare m-am indreptat spre parcul Lindenwood in Fargo, pe malul Raului Rosu (Red River), care desparte statul North Dakota de Minnesota. Aici mi-am petrecut prima noapte a excursiei. Dupa ce mi-am instalat cortul, salteaua, sacul de dormit, etc. am facut un gratar, am baut o bere si m-am pregatit de prima inoptare sub “cerul liber”. Am descarcat un APP misto pentru Samsug, “WeatherBUG” care s-a dovedit a fi de foarte mult folos pentru a planui traseul. Prognoza meteo n-a fost ea prea grozava, anuntandu-se ploi si o posibila furtuna. Cortul si motocicleta, noaptea in Fargo, North Dakota: Site-ul de camping: Joi 17 mai, 2018: Fargo, North Dakota - Madison, South Dakota M-am trezit a doua zi cu stropii de ploaie lovind prelata care imi acoperea cortul. “Shit”, am zis. “Asta e, aventura continua...” Am verificat vremea sa vad ce ma asteapta si am vazut ca voi avea o fereastra de vreo 3 ore in care trebuia sa evadez din zona fara a prinde niste furtuni in toata regula. Pentru cei care nu au fost pe aici, furtuniile din centrul Americii de Nord sunt ceva de vazut. Sunt izolate dar monstruoase. Nu degeaba “Vrajitorul din Oz” a avut “loc” in Kansas. Dupa ce s-a oprit ploaia, mi-am impachetat catrafusele in graba si am sarit pe motor, incercand s-o tai cat mai repede posibil din Fargo. Am reusit sa vorbesc un pic si cu nevasta si fetita in Romania, dupa care am luat-o la “pedalat” pe Autostrada 29 (Interstate 29) spre Siux Falls. Spre Vest deja se vedea un monstru de nor care crestea vizibil... Intrare in South Dakota: Intr-un final am reusit sa scap din calea furtunii si am iesit de pe autostrada. Am mers ceva ore bune pe drumuri de tara (asfaltate, si neasfaltate). Cu toate ca peisajul este destul de “monoton” din punct de vedere geologic, fermele americane si satutele de cowboy “cum vezi in filme” sunt foarte cochete. Mi-a facut imensa placere sa merg prin ele, chiar daca drumurile pareau drepte si interminabile. Am stiut eu ce am stiut cand mi-am cumparat motocicleta cu Cruise Control; ceva ce (din pacate) BMW F800 nu oferea. Da, puteam sa-mi iau un “throttle lock” dar nu e la fel. Am setat viteza afisata pe drum si n-am avut treaba sau grija ca ma opreste politia. Am trecut prin Watertown, South Dakota unde m-am oprit sa-mi cumpar un spray de lant (chain lube) dupa care am continuat spre prima asa zisa “atractie” a excursiei: “South Dakota Badlands”. Peisaje din centrul Americii: Evident era imposibil sa ajung in acea zi la Badlands, dar am zis ca o sa continui cat pot de mult, bucurandu-ma de vremea buna si peisajele autentice americane. In acea seara, se anuntau iara furtuni zdravane cu grindina, asa ca a trebuie sa-mi planific putin traseul si sa-mi gasesc undeva sa dorm, preferabil nu in cort. M-am indreptat spre sud, catre Arlington, Sout Dakota in final ajungand in Madison, South Dakota. Am gasit o camera la un motelul “Super 8”, la parter si am parcat motorul chiar sub geamul camerei, care se afla sub acoperisul de intrare in cladire. Motorul imi era protejat in caz de grindina. Seara am petrecut-o planificandu-mi traseul de a doua zi si uitadu-ma la CNN, cu o bere in mana si cateva felii de pizza. La un moment dat au inceput traznetele, ploaia si grindina cat se poate. Ploua cu galeata. Am fost foarte multumit de decizia sa stau la motel, chiar daca m-a costat dublu decat in camping. Vineri 18 mai, 2018: Madison, South Dakota - Badlands National Park M-am trezit dimineata cu ciripitul pasarilor si imediat am stiut ca azi va fi o zi mai frumoasa. Se anunta soare cu o sansa mica de ploaie, dar nimic simnificativ. Mi-am pus bagajele pe motor si am inceput sa merg spre vest, pe Drumul 34, trecand prin orasele micute si interesante, precum Howard, Rosewell, Woonsocket si Fort Thompson. Peisajele au fost super faine si m-am bucurat de fiecare minut pe motor. Drumul 34: Woonsocket, SD, unde m-am oprit sa mananc masa de pranz: La Fort Thompson am luat ruta 47 si am intrat iar pe Autostrada 90 (Interstate 90), mergand spre vest pana la Ruta 240 spre Parcul National Badlands (Bandlands National Park). Am ajuns acolo dupa-amiaza. Dupa ce am platit taxa de intrare, am mers cat de incet posibil, bucurandu-ma de fiecare peisaj si loc prin care treceam. M-am oprit sa fac o gramada de poze si sa ma bucur de relieful spectaculos al parcului. Am cunosct mai multe persoane de-a lungul zilei, dar nu am avut prea mult timp sa vorbim in detaliu de unde suntem, ce facem, etc. Am intalnit si un tip care facea turul Americii cu bicicleta, o alta pasiune de-a mea si o gramada de americani cu rulotele lor imense (RVs). Am vrut sa stau la camping-ul din parc dar am realizat ca nu am deloc bani cash Americani (USD). Un Park Ranger a zis ca trebuie sa pun bani intr-un plic si sa-l las la oficiul lor iar urmatoarea zi un alt Ranger va colecta banii. Spre deosebire de Europa, in America poti sa platesti aproape oriunde cu cartea de credit, cu putine exceptii. E mult mai usor si mai sigur, plus faci puncte pe care le poti folosi la fel de fel de chestii, fie reduceri sau nopti gratis la hotel. N-am avut nici un chef sa merg pana in urmatorul oras, sa scot bani din bancomat si sa ma intorc. Deja eram un pic obosit si vroiam sa-mi fac ceva sa mananc, sa beau o bere si sa ma culc. Pana la urma am cautat pe telefon (Google Maps) si am gasit un KOA Campground (Kamps of America), care era chiar la iesire din parcul national. Mi-am instalat cortul aproape de cladirea unde se afla magazinul lor universal ca sa am access la internet si sa pot vorbi cu fetele pe Skype. Vroiam foarte mult sa aflu cum si-au petrecut si ele prima lor saptamana in Europa, mai ales sa aflu cum a fost intalnirea fetitei noastre cu verisorii ei din tara. A fost si prima ei excursie in tara, fiind nascuta in Canada. Intrand in Badlands National Park. Am cautat, in zadar sa-mi cumpar un abtibild cu steagul Romaniei. Din pacate am gasit doar unul cu cel a Canadei. La o luna dupa acesta excursie a venit cumnatul meu din in vizita si mi-a adus unul din Romania. Badlands National Park: Badlands National Park: Badlands National Park: Dupa cum spuneam, am ajuns la KOA Campground si mi-am instalat cortul, salteaua, sacul de dormit, etc. Folosind arzatorul nou cumparat am fiert niste crenvusti si i-am mancat cu paine, mustar si bere “German Style”. Dupa ce am vorbit cu fetele mi-am verificat mesajele si m-am uitat la niste episoade de Star Trek pe Netflix. La un final am si adormit. Ziua nr. trei a fost fantastica. Daca de acum incolo ar merge totul la fel ca in ziua asta, excursia ar fi chiar peste asteptariile mele. Salteaua Thermarest Mondoking 3D o recomand fara nici o retinere. Chiar daca e voluminoasa, se merita. E usoara si extrem de comfortabila. Am dormit ca un pui si de obicei nu sunt un tip care doarme bine in cort. Sambata 19 mai, 2018: Badlands National Park - Mount Rushmore, South Dakota M-am trezit a doua zi dimineata si am facut un dus rece ca la munte in Ardeal. Le-am sunat pe fete in Romania si am vorbit cu ele un pic, dupa care am cam “la-la-it-o” pana mi-am strans cortul si am plecat. Pot spune ca a fost cea mai naspa parte a excursie: sa tot pui / strangi tabara de camping. Mi-a luat in medie vreo ora sa strang totul. Din fericire mi-am luat cu mine si un difuzor BOSE portabil si mi-am pus radio sau muzica de pe telefon. Am incercat sa ma bucur si de asta. Dupa ce am plecat de la KOA am luat-o spre Rapid City, South Dakota pe drumuri secundare. Era putin frig, asa ca a trebuit sa-mi put masca pe fata si sa-mi iau mai mult straturi de haine (underlayers of my riding gear). Am ajuns la un moment dat cu benzina aproape pe zero si nici un semn de benzinarie. Era pustiu peste tot. Pana la urma am gasit o benzinarie langa o ferma de vaci, evitand nevoia sa fac autostop. Dupa cateva ore am ajus si in Rapid City, dar nu m-am oprit. Am continuat spre Muntele Rushmore, unde am vrut sa ajung inainte sa se intunece. M-am oprit o ora intr-un orasel mic si interesant, numit Keystone, istoric care a inceput in zilele marelui “boom” de explorare a vestului salbatic american. Am intalnit niste Canadieni din Saskatchewan care venisera cu motoarele lor sa vada Muntele Rushmore. Plecand din Parcul National Badlands: Keystone, South Dakota: In dupa-amiaza zilei de 19 mai am ajuns la renumitul Mount Rushmore unde am cumparat un bilet de intrare la National Memorial. Ca multi alti europeni sunt fascinat de istoria si maretia Americii (geografic vorbind), iar multe care are in el sculptat fata presedintilor americani: George Washington, Thomas Jefferson, Theodore Roosevelt and Abraham Lincoln este coplesitor si intradevar o priveliste care merita vazut cel putin odata in viata. Mount Rushmore National Memorial. De la stanga la dreapta: George Washington, Thomas Jefferson, Theodore Roosevelt and Abraham Lincoln Dupa vreo cateva ore petrecute la poalele muntelui si dupa ce am facut aceiasi poza de 50 de ori cu 50 de aparate diferite (ale mai multor turisti din Korea, Africa de Sud, Germania, Franta, Suedia, Canada, Mexic, etc. etc.) m-am intors la parcare unde lasasem motocicleta si am decis sa imi caut un loc de inoptat. Diferenta de altitudine s-a simtit imediat, temperatura coborand la +4*C. Am gasit un camping KOA la vreo 10 km de munte. La oficiul de inregistrare a camping-ului am aflat ca “doar cu $15 dolari in plus” (fata de site-ul de cort) pot sa-mi iau o cabana mica, care este incalzita. Nici nu am stat pe gand. Am luat-o si pot spune ca a fost o decizie foarte buna. Am avut loc cat am vrut, a fost cald si nu a trebuit sa instalez si sa strang cortul. Pe langa asta, nu am dardait de frig. Odata ce am ajuns acolo, mi-am dat jos bagajele de pe motor, m-am schimbat intr-un trening, am baut o bere, am mancat o iahnie de fasole la conserva si m-am culcat destul de tarziu, dupa vreo 2 – 3 ore de taifas in jurul focului cu niste americani din sud, si ei in vizta la Muntele Rushmore. Cabana inchiriata: Fasole si bere: Duminica 20 mai, 2018: Mount Rushmore, South Dakota - Fort Collins, Colorado A doua zi m-am trezit destul de tarziu. Mi-am facut rapid un pic dejun (oua fierte, fasole si cafea) “Breakfast of Champions” cum zic americanii. Mi-am pus bagajele pe motor si am inceput ziua mergand prin Black Forrest National Forrest. Niste peisaje absolut superbe. Daca as putea sa le compar cu ceva din tara, ar fi cu pesiajele din Muntii Apuseni; Campeni, Sohodol, Scarisoara, Arieseni, etc. Cabana si Triumph-ul: M-am oprit in Custer, South Dakota sa mananc dupa care am petrecut ziua pe motor, bucurandu-ma de peisajele care se schimbau de la ora la ora. Am intrat in statul Wyoming, cu un peisaj “dezolant” dar frumos in acelasi stimp. Era un peisaj de stepa, ceva gen Mongolia. Era un contrast drastic fata de verdele din Muntii “Black Hills”. Pentru cine, m-am oprit la un bar intr-un sat mic, unde am mancat un burger si cartofi prajiti. Eram singurul client iar chelnarita, o tipa “bine” la vreo 70 de ani a inceput sa-mi zica povestea vietii ei. Ca multi Americani care muncesc joburi in industria alimentara abea o duce. Pe langa faptul ca nu avea asigurare medicala, mai avea si doi copii care ai crestea, mama lor murind cu ceva ani inainte din cauza drogurilor. Am cunosct o gramada de oameni amarati in America. Contrastul intre bogatie si saracie este extrem de evident. I-am dat un ciubuc generos (cred ca cel mai mare care l-am dat unei chelnarite) si am plecat la drum, intristat putin de povestea ei, dar in acelasi timp am apreciat faptul ca are curajul si puterea sa ofere unor copii o viata mai buna decat ar fi avut in orfelinat. Ultimul deal din South Dakota. Campia la orizont este Wyoming (partea de sud est): Echipat bine pentru temperaturile scazute. Manerele incalzite si-au facut treaba foarte bine: Am tinut-o constant pe drum, de data spre sud. Intr-un tarziu, am ajuns in Fort Collins in statul Colorado. Altitudinea si apropierea Muntilor Stancosi (Rocky Mountains) a fost evidenta prin temperaturile scazute si zapada pe varful crestelor. Termometrul arata undeva la +4*C, dar am fost echipat bine, iar manerele incalzite de la Triumph s-au dovedit mai mult decat “extraordinare”. Am gasit un alt KOA, dar s-a intunecat pana am reusit sa platesc si sa ajug la site-ul efectiv, unde mi-am instalat cortul pe noapte. Am fost super obosit, asa ca m-am culcat fara sa mananc sau sa beau o bere rece; nu ca mi-ar fi trebuit. Poate un vin cald ar fi fost mai bun dar am adormit pe stomacul gol. Luni, 21 mai 2018 – Fort Collins, Colorado to Estes Park, Colorado M-am trezit a doua zi dimineta inghetat. Mi-am luat inca un strat de haine, mi-am pus iara vesta pe mine si caciula in cap si am adormit dinou. Pana in acest punct facusem circa 1800 de km si oboseala, cu toate ca nu a fost evidenta, s-a acumulat. M-am trezit intr-un tarziu, undeva pe la 11 dimineata si am fost intampinat de o priveliste absolut superba. Nici nu am stiut ca imi instalasem cortul langa un lac, fiind aproape bezna cu o seara inainte. Imbracat “de iarna”. Va place caciula cu BMW Mottorad? Mi-au dat-o tipii de la BMW cand incercam sa ma decid daca cumpar F800 sau Triumph. Din pacate pentru ei, am ales motocicleta englezeasca : Site-ul de camping:: Vedere de langa cort: Dupa ce am mancat in fuga, am facut un dus si am plecat din camping. Deja era trecut bine de ora 13:00. Nu am avut chef sa parcurg o distanta prea mare azi asa ca am decis sa raman “prin zona”. Cineva mi-a recomandat sa merg in oraselul Estes Park si sa stau acolo peste noapte. Dupa o cafea la Starbucks, niste search-uri pe net si o convorbire scurta cu fetele in Romania am decis sa merg acolo. Am luat-o spre Longmont, Colorado, un oras la nord de Denver dupa care am cotit la vest spre Lyons si am tinut-o pe Ruta 36 pana la Estes Park. Peisajele au fost exceptionale, iar drumul plin de curbe, coborari si urcari. Am avut ocazia sa vad cum merge motorul pe un drum mai dificil. Odata ajuns in orasel, am observat iarasi diferenta intre bogatie si saracie. Fata de Wyoming, Estes Park este un orasel turistic si extrem de bine vazut. O gramada de bani sunt investiti in oras si era evident dupa cladirile si drumurile din oras. Pentru mine semana un pic cu Banff, Alberta o statiune cunoscuta din Canada unde am pentrecut zeci de nopti cu prietenii la ski. (Pe vremuri cand locuiam in Calgary). Intrare in Estes Park, Colorado: Muntii Stancosi (Rocky Mountains): Rocky Mountains: Am parcat motocicleta undeva in centru si am mers sa ma plimb putin pe strada principala. Era plina de magazine si restaurante scumpe care erau directionate sutelor de turisti. Avand in vedere ca era doar mai, imi pot inchipuii ce aglomerat e vara, cand lumea merge in vacanta. Dupa vreo ora, doua de plimbat am mers la supermarket un mi-am cumparat niste mancare si (ce am crezut ca era) bere. Am fost dezamagit sa aflu ca, in neatentia mea, am cumparat “margaritas la cutie”. Foarte prost! Asta e, ce sa-i faci? N-am mai avut chef sa ma intorc la magazin s-o returnez si sa iau bere asa ca am baut-o. Din fericire se facuse cald, temperatura fiind peste 25*C deci bautura racoritoare “merge”. Mi-am instalat cortul la un camping privat, unde am cunoscut mai multi motocicilisti si alti turisti. Erau niste tipe din estul Americii care mergeau in Los Angeles, niste tipi din Israel care au venit sa vada America si o tipa cu baiatul ei, amandoi cu motorul lor, in turul Rocky Mountains. Am petrecut seara ascultand muzica, facand gratar si consumand bauturi alcolice (Unii cu berea, altii cu vinul, eu cu margaritas LOL) Seara m-am baricadat un pic, crezand ca va ploa, dar din fericire ne-a ocoloit. Marti 22 mai 2018: Estes Park, Colorado - Aspen Colorado (via Denver) A doua zi m-am trezit si am urmat rutina de zi “dus, strange cortul, impacheteaza bagajele, pune-le pe motocicleta, etc). Nu avusem deloc chef sa-mi fac de mancare din ce am avut asa ca am decis sa merg la McDonalds sa-mi iau micul dejun si o cafea. In timp ce mancam si beau cafeaua un tip cu o motocicleta BMW parcheaza langa motorul meu. Ma uit prin geam si clar era si el super “incarcat”. Am iesit in parcare si i-am zis salut, dupa care am inceput sa povestim de unde venim, unde mergem, de-a cui suntem, etc. Tipul era din Argentina, dar locuia in SUA. Doar cat primise un job nou in Los Angeles si se muta din Atlanta, Georgia in California. Si-a trimis toata mobila cu tirul iar el pe motor si-a facut o vacanta din asta. Locul de camping din Estes Park, Colorado: Planul meu era sa o iau spre Moab, Utah, cu un stop in Denver sa vad un pic orasul si sa-mi cumpar un acumulator pentru motor sa-mi incarc telefonoul de la un dealer Triumph. Din pacate incercasem alte magazine si nici unul nu avea “adaptorul European” in magazin; doar “online order” care dura vreo 7 zile. In fine, tipii din Denver il aveau in inventar. Noul meu amic Argentinean, Rodrigo, mi-a zis ca n-am nici o sansa sa ajung in Moab intr-o zi, mai ales ca planuisem sa ma opresc si in Denver. Mi-a sugerat sa merg in Aspen, Colorado unde ne putem intalni sa iesim la o bere si a doua zi sa mergem impreuna spre Moab. Zis si facut. Mi-a dat nr. lui de telefon si eu pe-al meu (noul nr. de America) si eu am luat-o spre Denver, iar el spre Aspen, mergand pe offroad. Dupa cate ati observat, cauciucurile mele nu erau tocmai bune pentru off roading si eu nu am experienta si skill-ul sa merg cu un motor incarcat prin asa teren. Poate alta data. Am decis sa raman pe drum asfaltat. Triumph-ul meu si BMW-ul lui Rodrigo: La scurt timp dupa ce am plecat din parcare, o tipa neatenta mi-a taiat calea. Am pus frana cam brusc, si fiind intr-o panta mai mica am cazut de pe motor. N-am dat tare de pamant cu ea. Mai mult am lasat-o incet sa se culce neputand s-o tin vertical dupa ce mi-am pierdut balansul. Unul din indicatoare s-a spart in jumatate, dar am reusit sa-l lipesc la loc cu “super glue” si scoci transparent. Am ajuns in cateva ore in Denver la Foothills BMW / Triumph Motorcycles, unde am cumparat adaptorul pentru telefon si un RAM mount pentru mobil. Acum puteam folosi mobilul ca GPS fara sa ma ingrijorez ca se termina bateria. S-a dovedit a fi o investitie buna (in RAM mount) mai in Los Angeles. Dupa ce am plecat din Denver, am luat-o pe Autostrada I70 (Interstate 70) catre Glenwood Springs si Aspen. Am urcat pe ea pana la o altitudine de 3350 metri (deasupra marii) trecand prin Tunelul Eisenhower, cosiderat una din proiectele mari constructie a Americii. Motocicleta s-a comportat exceptional, incarcata iar eu pe ea, mergand si accelerand fara problme. Temperatura a scazut drastic pe munte, iar cerul senin s-a transformat in nori, dupa care in ploaie, zapada (din fericire fara sa se puna nimic pe drum; doar ud). Dupa ce am inceput sa cobor un pic, temperatura a inceput dinou sa creasca si cerul sa se lumineze. Am trecut prin orasele Georgetown, Sliverthorne, Vail si Glenwood Canyon. A fost un drum plin de peisaje epice, chiar daca eram pe autostrada. De multe ori a trebuit sa imi reamintesc sa fiu atent la drum, nu la peisaj. In drum spre Aspen: Vail, Colorado: Glenwood Canyon: Odata ajuns in Glenwood Springs, Colorado am iesit de pe autostrada si am luat-o spre sud pe Ruta 82 catre Aspen. Planul era sa-l sun pe Rodrigo cand ajung in Aspen. In primul rand trebuia sa-mi caut un loc de camping. Aproape de Aspen, trece un motociclist pe langa mine si imi face semn sa trag pe dreapta. Era chiar Rodrigo. No fain! Acum puteam sa ne facem planuri fata in fata. M-a intrebat cum mi-a fost tura mea. Ne-am povestit pe scurt ce am facut apoi ne-am decis sa mergem impreuna pana in Aspen. El avea deja rezervat o camera la un hostel. Am mers si eu cu el si am intrebat daca mai au camere libere. Din fericire aveau asa ca am decis sa ma cazez si eu la aceiasi “pensiune”. Am parcat motoarele, ne-am schimbat si am iesit in oras. A fost la un pub unde ne-am intalnit cu alti motociclisti si turisti si am baut (ceva mai mult) ca de obicei. Preturile au fost pe masura. Aspen e cunoscut ca un loc destul de scump, si chiar daca am ales locatii mai “ieftine” tot am platit dublu fata de alte statiuni... pentru ca.... ASPEN. Un fel de Poiana Brasov. Asta e. Nu o faci in fiecare zi. Nu mai tin mite la ce ora ne-am intors la pensiunea noastra “St. Moritz Lodge”. Eram cam ametit de cap. Am mers fiecare in camera noastra si am adormit instantaneu. Miercuri 23 mai, 2018: Aspen Colorado - Moab, Utah A doua zi m-am trezit cu un telefon de la Rodrigo “Hai scoala-te. Tre sa mergem la micul dejun. Avem o zi lunga pana la Moab” ... (“F*ck...” ma gandesc eu... “Mai vreau sa dorm...”) Evident nu am vrut sa ma fac de rusine, asa ca am facut un dus repede mi-am luat catrafusele si ne-am intalnit in fata cladirii. Le-am pus pe motor si am plecat la o terasa unde am mancat tipicul “American Breakfast”, oua carnati, cartofi, “10” cafele si “30” de pahare de apa. Motocicletele noastre in fata terasei unde am mancat micul dejun, in Aspen, Colorado: Dupa vreo 2 ore de siesta si povestiri nemuritoare ne-am revenit amandoi si am decis s-o luam la drum. Am plecat in jurul orei 11:00 din Aspen evitand autostrada si mergand in schimb pe drumuri secundare. Am trecut prin Carbondale, Crystal River, Hotchkiss, Delta, Gateway, in final ajungand in Moab, statul Utah. In aproximativ 5 ore de mers am trecut prin paduri cu brazi imensi, peste nenumarate poduri si rauri, pasaje montane iar la un momentad peisajul s-a schimbat din padure in desert in mai putin de 50 de km. A fost incredibil. Temperatura crestea constant, ajungand la peste 30 de de grade Celsius. Vremea a fost perfecta iar privelistea din ce in ce mai spectaculoasa. Muntii Stancosi din Colorado: Drumuri superbe in Colorado: O benzinarie in Colorado: Prima oprire in Utah: Peisaje in Utah: In drum spre Moab: Seara tarziu, nu cu mult inainte de a apune soarele am ajuns in Moab, Utah. Era incredibil de cald dar cumva cumva am rezistat sa nu-mi dau jos geaca de protectie. Eram lihniti de foame asa ca ne-am oprit la primul restaurant care l-am intalnit in cale: “Moab Grill”. Dupa ce am mancat am inceput sa cautam niste locuri de cazare. Din pacate era cam full totul si din nou am fost nevoiti sa mergem la un KOA, inafara orasului, unde cu chiu cu vai am reusit sa gasim un site de cort, si ala la vreo $75 pe noapte. Ne-am instalat fiecare cortul lui si ne-am pus pe bere. A fost misto sa aud povestiile lui din Argentina, si el pe ale mele din Romania. Am vorbit despre familie, cariera si evident despre motociclete si aventuriile care le-am avut. El fara indoiala a avut mai mult de povestit decat mine la acest capitol. Moab Grill, Utah: Joi 24 mai, 2018: Moab, Utah - Mexican Hat, Utah (“via” Canyonlands National Park) M-am trezit a doua zi, iar Rodrigo deja isi strangea cortul. Am facut o cafea la presa si un mic dejun dupa care ne-am luat ramas bun, fiecare continuindu-si drumul. El urma sa stea prin Moab cateva zile si sa mearga off road pe langa canioanele din zona iaru eu urma sa plec la Canyonlands National Park, dupa care la Monument Valley. Am ramas inca prieteni si tinem legatura prin Instagram si Facebook Messenger. Intre timp si-a cumparat un BMW R1200GSA nou nout. Arata bestial motorul. Poate intr-o zi imi voi permite si eu unul Stay cool dude. Rodrigo isi ia ramas bun: Dupa ce a plecat Rodrigo, mi-am strans lucrurile si am plecat putin pe motor sa vad Canyonlands National Park, la nord-vest de Moab. Pentru prima data mi-am dorit sa am niste cauciucuri mai bune sa pot explora un pic off road, dar in retrospect a fost mai bine asa. Mai am un pic de invatat inainte sa merg off road cu un motor “fully loaded”. In schimb caldura m-a birut un pic ziua asta. Mi-a fost asa de cald de a trebuit sa-mi dau jos echipamentul de protectie. Am crezut ca rezist, dar soarele ardea fara mila. Am zis “Sansa e mai mare sa lesin de caldura decat sa cad de pe motor”. In amiaza mare erau deja +35*C. Am intrat in parc si am petrecut vreo 3 ore mergand cat am putut de mult pe drum asfaltat. Dupa ce m-am saturat de caldura si facut poze, m-am intors in Moab si am inceput sa merg spre sud, catre Medican Hat, Utah. Temperatura scazuse un pic, dar tot erau peste +25*C. Canyonlands National Park. Las pozele sa vorbeasca ca nu sunt in stare sa descriu ce am vazut pe acolo: In drum spre Mexican Hat, Utah: Am ajuns destul de tarziu in Mexican Hat. Era aproape noapte. A fost o zi lunga si extrem de calduroasa. Tot ce imi doream acum e sa beau o bere rece, urmata de inca o bere rece si sa dorm. Am fost destul de obosit si incercand sa parchez motorul am dat din gresala peste niste nisip adanc si am cazut de pe motocicleta. Mi-am rup varful manerului de frana si una din semnalizatoare pe fata, dar nimic mai rau. Ce-a fost mai nasol e ca a trebuit sa dau toate bagajele jos, sa ridic motorl, etc. Am tras cateva injuraturi pe romaneste si m-am calmat destul de rapid. Dupa ce m-am cazat in camera de motel am mers pe jos la un bar vizavi si am mancat mancare mexica, am baut vreo 4 beri si m-am dus sa ma culc. Ziua a inceput misto, s-a tranformat intr-un rahat (cazatura) apoi s-a terminat cu bine (bere). Vineri 25 mai 2018: Mexican Hat, Utah - Williams, AZ (via Monument Valley) Dupa un somn bun si lung m-am trezit a doua zi pregatit fizic si moral sa ajung la Monument Valley... si mai departe. Din fericire, mi-am cumparat un semnalizator de rezerva cand am fost la dealer in Colorado, asa ca am reusit sa il instalez inainte de a pleca. Am verificat si manerul de frana sa fiu sigur ca functioneaza apoi am incarcat motorul si am luat-o spre Monument Valley. La sud de Mexican Hat, este un loc numit “Forrest Gump Point”. Pentru cei care ati vazut filmul cu actorul Tom Hanks, faza e cand Forrest fugea de nebun prim America (vedeti clipul mai jos): https://youtu.be/pKKmzmeU5-0 In fine, m-am oprit acolo si am facut cateva poze cu peisajul din fundal: Monument Valley, dar nu esti in parcul “oficial”. Pana acolo mai erau vreo 30 de km de mers. A fost un drum foarte placut iar vremea, cu toate ca era cald, a fost suportabila. Forrest Gump Point, Utah: Dupa cate am inteles Monument Valley este proprietatea tribului Navajo si nu intra in juristictia parcurilor statului sau cele nationale (State Park / National Park). Rata de intrare am platit-o, si cu toate ca a fost un pic mai scump decat alte parcuri, s-a meritat. In drum spre Monument Valley: Vedere panoramica - Monument Valley: Dupa cum va imaginati parcul era plin de turisti din toata lumea. Am intalnit americani, japonezi, olandezi, columbieni, chinezi, etc. Erau zeci de autobuze si RV-uri pe langa sute de masini si motociclete. Am mancat pranzul la restaurantul de acolo si am baut o bere fara alcol. Am intrat in vorba cu un cuplu din Olanda, care venisera in vacanta in America sa vada Grand Canyon si Monument Valley. Dupa ce am iesit din parc, am luat-o spre sud, neavand o tinta anume sau un loc aparte unde sa inoptez. Am zis ca o sa merg cat pot de mult si ma voi opri cand de face seara. Un popas la marginea drumului, la sud de Monument Valley: Cel mai logic lucru ar fi sa vizitez Grand Canyon, dar am ales sa nu merg din doua motive. In primul rand am petrecut 3 zile acolo in octombrie 2017 cand am fost cu sotia intr-o excursie cu RV. (Phoenix, AZ la San Francisco, CA.) Al doilea motiv a fost ca ar fi trebuit sa ocoloesc vreo 150 de km si nu am vrut sa fac asta. Am luat-o usor dar sigur spre Flagastff, Arizona, unde am planuit sa ma opresc si sa dorm la un camping sau motel. Cand te gandesti la “Arizona”, cred ca iti inchipui desert, caldura si cactusi. Intradevar asa este, in general, dar Flagstaff e pe un platou de munte la o altitudine de 2100 metri, si e inconjurata de padure conifera. Are un peisaj foarte diferit de ce vezi in restul statului. (ca exmplu, iarna ninge bine... iar jos in desert e cald) In fine, ajungand in Flagstaff, am realizat ca nimerit acolo chiar de Memorial Day (25 – 28 mai) si ca de 1 Mai in Romania, oamenii iasa la camping si la gratar. Am incercat vreo 5 camping-uri si vreo 3 hoteluri, dar in zadar. Nu era nici un loc liber. Am fost convins ca ajung sa dorm in parc in noaptea aia, ca boschetarii Intr-un final tarziu, am ajuns la un motel in Williams, Arizona si am gasit o camera. A fost foarte scumpa dar nu mi-a pasat. Am fost extenuant si super bucuros ca nu a trebuit sa dorm afara in padure cu veveritele si coiotii. Odata ajuns in camera de hotel am adormit instantaneu. Sambata 26 mai, 2018: Williams, AZ - Lake Havasu City, AZ M-am trezit a doua zi, am facut dus, am mancat bine si am plecat la drum hotarat sa nu fac aceiasi gresala care o facusem cu o zi inainte; adica sa nu gasesc un loc de cazare. Memorial Day Weekend este unul din cele mai “aglomerate” perioade anul cand e vorba de gasit cazare sau camping. In fine, am zis ca voi merge cateva ore bune, si dupa amiaza voi incepe sa caut un loc de cazare. Am mers din Williams la Kingman, Arizona. Conditiile au fost destul de naspa. Vantul a fost puternic si soarele ardea. A batut asa de tare vantul la un moment dat, de a trebuit sa ies de pe autostrada I40 si sa merg pe drumuri secundare. La un moment dat am intrat pe faimoasa Ruta 66, si am trecut prin Selingman si Hackberry. Am cunoscut o gramada de motociclisti, foarte multi din ei din Germania sau Franta, care erau pe Harley-uri inchiriate. Un neamt mi-a propus sa facem schimb; Harely-ul lui pentru Triumph-ul meu. A zis ca nu-i place motorul inchiriat si ca ai este dor de BMW-ul lui din Germania. Am vorbit mai mult cu el si i-am spus ca sunt de origine din Romania la care mi-a zis “Ah, am zburat in Romania des, mai ales la Cluj. Sunt pilot la Lufthasa Cityline” pe Embraer 190. I-am spus ca si eu sunt pilot si evident ne-am luat la vorba si discutii despre avioane, motoare si Europa, pana cand nevasta-sa saturat si a zis “Okay Hans, hai sa mergem... “. Undeva pe Ruta 66: Routa 66: Kingman, Arizona: Dupa ce am trecut de Kingman, Arizona undeva pe langa Franconia pe Autostrada I40 (Interstate 40) m-am oprit sa-mi bag benzina si sa-mi cumpar apa. Un tip a intrat in vorba cu mine si m-a intrebat de unde vin, unde merg etc. I-am zis ca merg spre Los Angeles dupa care m-a intrebat - Ai auzit de London Bridge? - Da. Am auzit. E in Londra, sau... despre ce vorbim aici? (Eram putin confuz. Ce pod din Londra in desertul Arizonei?) - A nu! Asta de aici... care a fost in Londra... Mi-a explicat tipul ca fostul London Bridge din Marea Britanie, care a fost construit in 1830 a fost demontat si vandut Americanului Robert P. McCulloch, care l-a reconstruit in Lake Havasu City, Arizona. Intradevar asa a fost. Am fost foarte dornic sa vad acest pod cu ochii mei asa ca am decis sa trec intr-o vizita in drum spre coasta Californiei. La intrare in oras am trecut pe langa aeroportul municipal. Platforma era plina de avioane private si business jet-uri. Tot orasul era intr-o stare de petrecere: masini decapotabile, motociclete, biciclete, limuzine, plin de oameni pe strada, trotuar, muzica la maxim de peste tot, etc. Am ajuns pana la urma la “renumitul” pod, am parcat motocicleta si am mers la o terasa sa aflu unde as putea sa gasesc un loc de cazare. Era plina de tineri, majoritatea varza de beti dar in spirte bune. Pe lac / rau erau sute, daca nu mii de barci. Adevarul e ca n-am avut nici o speranta sa gasesc ceva liber. Dupa ce am gasit pe internet (telefon) un camping am mersa sa vad daca au ceva liber. In fine, am ajuns acolo si mi-au zis ca au dar costa $85 USD pe noapte. Nici nu am stat pe gand prea mult. Nu aveam chef sa caut altecva si site-ul de camping era chiar pe plaja. Intradevar era aglomerat dar fain de tot. Pentru prima data in viata mea am avut ocazia sa petrec Memorial Day Weekend in SUA, si mai ales la Lake Havasu City. London Bridge, in Lake Havasu City: Terasa din Lake Havasu City: Dupa ce am platit rata de cazare m-am intors in centrul orasului si mi-am cumparat mancare si bere. Am revenit la camping, am instalat cortul si imediat am intrat in vorba cu o trupa de tineri care venisera din Las Vegas. Mi-au oferit “diverse” lucruri de consumat dar am refuzat politicos, spunand ca “berea e de ajuns”. Am stat pana noaptea tarziu pe plaja cu fel de fel de oameni, majoritatea veniti din California sau Las Vegas. A fost misto dar putin exagerat, din toate punctele de vedere. Oricum a fost o experienta unica si nu regret deloc ca am decis sa stau o noapte acolo. Motocicleta langa plaja si locul meu de camping. A fost aglomerat dar okay. In spate se vede lacul. Era multmai aproape decat pare in poza. Daca dati un Search pe Google la Lake Havasu City Memorial Day o sa vedeti mii de poze si cum e atmosfera pe acolo. Duminica 27 mai, 2018: Lake Havasu, AZ – Los Angeles, California In ciuda faptului ca a fost muzica la maxim toata noaptea, am reusit sa dorm foarte bine. Inainte sa ma culc mi-am pus dopuri in urechi (ear plugs) si n-am avut nici o treaba. M-am trezit dupa vreo 9 ore de somn putin desidratat dar in rest foarte bine. Dupa ce mi-am strans cortul am luat micul dejun la un restaurant si am pornit spre Los Angeles. A fost o zi extrem de calduroasa, temperatura fiind peste +30*C, mai ales in desert. Am mers pe Ruta 62 din Lake Havasu City spre Joshua Tree National Park, Palm Springs, San Bernardino, Pasadena si intr-un final in Los Angeles si Santa Monica. Granita de stat Arizona / California. Eu eram in Arizona, iar California era pe malul celalalt: O “oaza” in desert: Temperaturi mari. Am renuntat la geaca si am purtat doar o bluza si vesta de protectie: Desert in estul Californiei. (Sheephole Valley Wilderness), la sud de Desertul Mohave. Linga North Palm Springs, California. Vantul lateral batea asa de tare de a trebuit sa ma opresc de vreo cateva ori. Am crezut ca ma arunca de pe motocicleta: Am trecut de Palm Springs, Riverside, Ontario, West Covina si in final am intrat pe autostrazile din Los Angeles. Cu toate ca era duminca seara, erau destul de aglomerate. Am trecut la sud de faimosul “Downtown L.A.” si Beverly Hills, iar intr-un sfarsit am ajuns in Santa Monica si Pacific Palisades. Cu toate ca a fost prima data pentru mine cu motocicleta in Los Angeles, nu a fost prima data acolo. California este una din destinatiile mele favorite si daca stau sa ma gandesc bine, am fost acolo de mai mult de 15 fie in cadru de serviciu fie in vacanta. De fiecare data cand merg acolo vad si simt ceva nou. Daca ma voi muta vreodata in America, sudul Californiei va fi sigur locul unde m-as duce. Am fost extrem de bucurs si m-am simtit implinit ca am ajuns la destinatia care mi-am propus-o, dar mai ales ca nu am ajuns teafar si fara incidente. Motocicleta s-a comportant excelent. Nu am decat lucruri bune sa spun despre Tiger Triumph 800XCx. Intradevar nu am prea dus-o off road, dar si asa a fost extrem de frumos. Santa Monica, California si Oceanul Pacific: Triumph Tiger 800XCx pe malul Pacificului: O sa inchei prima parte aici, iar in viitorul apropiat voi pune si partea a doua, intoarcerea in Canada pe coasta de vest a Californiei, Oregon, statul Washington si Canadian Rocky Mountains. (British Columbia si Alberta). Va multumesc pentru timpul acordat si inca odata imi cer scuze pentru greselile de gramatica si ortografie care le-am facut. Vio
×
×
  • Create New...