mihai_prd

Nu, omu se refera la Zundappu de 500.

Intre un Nipru si Ural, votez pt BMW sau M72. Serios, raspunsul e de departe Ural, cel din seriile 8.103 si restul mi se par chiar reusite.

Daca vechiu proprietar mai traieste, se inmatriculeaza. Daca a dat ortu popii, tre facuta succesiune. Daca mostenitorii nu vor ca e scumpa, auguri. Mesaj completat Merge si prin instanta judecatoreasca, da tre sa stai fo 6 luni sa se pronunte.

Bai, nu va e rusine, cum sa fie tobele alea blestemate?

Care DKW?

Tot ce e mai sus s-a dat. Cer un pic de rabdare celor care trebuie sa le trimit piesele, timpul liber mi-e destul de afectat.

ÂŞi după cum spunea lăutarul de la nunta la care am fost aseara: "Bineee, bineeeee!!!"

Vândut.

Hai una scurtă de duminică.

Pai ia-l acu la 400, ce iti pare rau ca a scazut pretul cu 1000 de euroi?

Saptamana minunata> Zundapp, BMW R69S, AWO, Ural...keep walking.. Mesaj completat Succes noului proprietar de AWO, oricine va fi el...

Olimpiu, nu compara pretul unui magazin cu tot ce inseamna cheltuieli adiacente cu un magazin online care are cheltuieli infime.

Post din 2006, user Hoinar. Aceasta este povestea primei motociclete romîneÂşti, I.M.S.-53, fabricată în doar zece exemplare. (sursa âO maÂşină străbate lumeaâ, de Ion Chingaru Âşi Cornleiu Filip, Ed. Sport Trurism (dec. 1987)). Drumul spre automobil l-am pornit cu... motocicleta, obiÂşnuiesc să spună oamenii mai <<vechi>> ai întreprinedrii, adică aceia care au Âşi fabricat-o. Oricine doreÂşte poate s-o admire. Se află expusă la loc de cinste în noua expoziție din pavilionul central, în care este reconstituită prin exponate, panouri, fotografii Âşi grafice evoluția unității. Dar să ne întoarcem în timp, la începutul aniilor cinezeci. Oamenii îÂşi amintesc iar documentele vremii confirmă spusele lor. Spre exemplu, în anul 1951, Întreprinderea Metalurgică de Stat, Cîmpulung, cu se numea pe atunci, oamenii îi spuneau simplu I.M.S., număra 560 de angajați. Continua să persiste aceiaÂşi cronică lipsă de cadre tehnice, existând abia Âşaptezici Âşi opt de tehnici Âşi maiÂştrii Âşi numai trei ingineri. Dar, aÂşa cum se sublinia prin Âşedințe, la diferite întruniri Âşi analize, <<problema era în curs de rezolvare>>, adică, în acel an toamna, s-au numărat cei Âşaptezeci Âşi nouă de <<boboci>>, absolvenți ai primei Âşcoli profesionale ce funcționa pe lîngă întreprindere. Dacă numărul Âşi calificarea personalului era în continuă creÂştere, nu acelaÂşi lucru se putea sune Âşi despre halele de prodcucție, despre dotarea tehnică.Spațiul de fabricație a devenit tot mai îngust, deÂşi se mai amenajase o baracă, intrată în patiomoniul fabricii odată cu Naționalizarea în 1948. Altele erau însă atinci preocupîrile arzătoare ale oamenlior. Li se oferea o nouă Âşsnsă de afrimare. După izbînda cu ringurile Âşi flazerele, poate o compensație pentru transferarea produselor amintite la Cluj, muncitorilor li s-a pus din nou la încercarea ambiția Âşi potențialele creatoare: să realizeze primele motocilcte româneÂşti! Era o provocare pe măsura entuziasmului. Unul dintre venetici, din cei nouăsprezece <<întemeiteori>>, veniți în 1944 de la BraÂşov Âşi rămaÂşi, Octavian Waschievici, cel zis RoÂşcovanul, a urcat repede trepetele afirmării devenind Âşeful proiectării. ÂŞi de acolo începea tot greul. Porneau, cum se spune cu mîinile goale. Nu tu documentație pusă la punct, nici tu pregătire tehonoligică, nici atîtea Âşi atîtea altele. Rememorînd, veteneranul zîmbeÂşte Âşi se întreabă dacă acum, în anii optzeci, tinerii s-ar apuca cu mijloacele lor de o asemenea treabă. Entuziasmul pe care l-au avut ei a faăcut însă să cadă toate obstacolele. Lui Octavian Waschievici i s-a alăturat Ion MesaroÂş, venit de la ReÂşița, alergător năstruÂşnic în cursele de motocross, cu motocilcetă meÂşterită de el. Alți doi, <<cooptați în colectivul motocicletelor>>, Costică Constantinescu Âşi Victor BălăÂşoiu, au făcut lungul drum pînă la Arad ca să-Âşi cumpere cite o motocicletă. Voiau astfel <<să se documnteze pe viu>>. De fapt, în jurul poriectării Âşi fabricării celor zece motociclete pentru omolgare era polarizat interesul general. Mai înîi s-a desenat o motocicletă în mărime nataurală, căutîndu-se să aibă o linie cît mai simplă, dar originală, individualizînd-o față de celelalte existente, produse de firme străine de renume. Dar, partea cea mai grea s-a dovedit a fi pregătirea pentru fabricație. Erau atîția <<specialiÂşti>>, cu tot atîtea păreri, iar nepotrivirile dintre schițe, iar nepotrivirile dintre schițe, calcule Âşi măsurători au porvocat un adevărat calvar, tradus în nopți devenite zile, în sicuÂşii Âşi în dispute, în căutări, frămîntări, muncă. P.S. Are cineva ceva date tehnice despre ea? Florea Leonida, alt veteran, Âşi el facînd parte dintre <<cei nousprăzece descălecătroi Âşi ctitiori>>, numit Âşi cititul, darâtorită psiunii sale necurmate pentru literarură, povesteÂşte: <<⌠Proiectanții, ce să vă spun, adică oamenii lui Waschevici se descurcaseă biniÂşor, nimic de zis. Dar vorba aia, teoria ca teoria! Pe hîrtie totul era frumos, merfgea de minune, însă practica ne-a pus pe... lapte dulce ! Încordarea, timp de vreo două luni, a fsot atît de mare, încît nu se mai Âştia care erau proiectanții Âşi care erau <<Âşerbarii>>, cum nise spunea nouă, celor cu <<practica>>. E derept că lucram meÂşteÂşugăreÂşte, piesă cu piesă, iar din cele stricate cred că am mai fi putut face vreo alte douăzeci de motociclete. Deh, aÂşa-i la început, mai ales cu sculele Âşi maÂşinile pe care le aveam noi pe atunci ...!... Nenorocirea era la tratamente. Acolo ne <<picau>> piesele. Petre Moldoveanu nici u mai avea curajul să le bage în cuptor fără să fie asista de cinvea din conducere. Tainele Âşi <<capcanele>> ne pîndeau la orice pas, la fiecare nouă încercare, chiar dacă făceam totul cu cea mai mare atenție. Se apropia primăvara. Avusesm o iarnă geroasă, care ne cam ținuse pe loc, Âşi ne-am trezit în criză de timp. Ce era de făcut? Sala de Âşedințe a fost <<mobilată>> în loc de scaune, cu paturi Âşi transformată în dormitor. Dănil, zis <<Istețul>>, acăzut odată de la <<etaj>>. Dormea într-un pat suprapus. Singur Âşi-l alesese. Mereu repeta că astfel <<e-n aer>>. Nimic de zis, era un rectificator cu mînă de aur, cel mai bun dintre toți, dar, ca un făcut, de data asta nu-i mai ăeÂşeu suprafețele la micron. De aceea, în taote Âşedințele se plîngea că abrazivele nu sînt bune, dar pînă la urmă s-a văzut că alta era pricina. Materialul îi juca festa; suprafețele nu se cimentau uniform datorită aliajului necorespunzător. Mobilizați pe loc uitaserăm cum mai arată casa Âşi familia. Mîncam la cantină, iar scurgerea timpului o realizam numai odată cu venirea întunericlui nopții, ce ne trimitea, frînți de obolseală, pe paturile nosatre slăbite din încheieturi Âşi acoperite cu saltele de paie. Ne înveleam cu două pături împrumutate de la uniteatea militară, car nu ne plîngeam noi de asta. Cînd apărea directroul Victor Glosaru ne cam apuca tremuratul. Plin de energie, ca un tigru flaămînd, se învîrtea printre noi, dînd dispoziții, chetionînd, amenințînd, după care trebuia să plece la vreo Âşedință ce-l aÂştepta. Dar nu numai el directroul, era cu ochii pe noi, ci Âşi alții, mai mari, de la regiune Âşi minister. Li se spunea că treaba merge bine Âşi termenel vor fi respectate. Vai de binele nostru ! Numai noi Âştiam cît era de încurcată. AÂşa au trecut Âşase zile Âşi Âşase nopți în care am lucrat cu sufletul la gură pînă cînd am văzut-o coborîtă de pe planÂşeta proiectanților în curtea fabricii. Era în joc ambiția noastră de meseriaÂşi ! Păi, noi eram doar simpi strungari sau frezori? Făceam Âşi pe dracu, nuami să iasă ! Tebuia nu doar să reuÂşim descifrarea tainelor, a nepotrivirolor dintre liniile trase în tuÂş pe hîrtia de calc Âşi piesele nosatre, dar Âşă nimeri Âşi aliajele Âşi oțelurile reci necesare. Ce mai ! S-a lucrat cu suflet Âşi lacrimi ! Dacă n-ar fi fost Pisău, Mitică Georgescu, HolboÂşan ori Armeanu, nu mai făceam noi motocicletele, vorba aia, nici la paÂştele cailor ! Sau ce să mai zic de Vasile Diaconu, de Chirță ! Ehei, prin ce am trecut atunci, dar am izbîndit. Asta a contat .... >> Atît de fromos vorbeÂşte nenea Florică <<Cititul>>, că nu te mai saturi să-l asculți. ÂŞi ce memori are ! Ne-a vorbit despre felul cum se asigurau cele necesare muncitorilor în acei ani grei, plini de lipsuri, în care elemente duÂşmănoase încercau sp producă derută, speculînd, dosind produsele etc. Au fost atunci organizate aÂşa numitele economate. Costică Dănilă Âşi Gică Berculescu s-au ocupat de înființarea Âşi buna lor funcționare în fabrică. Rememorînd succesul primelor motociclete nici Ghiță zaiț nu-Âşi poate ascunde lacrimile nostalgiei. După o toamnă Âşi o iarnă în care au lucrat în <<draci>>, primăra Âşi-au văzut <<bobocii>> mergînd. Promsiunea, cuvîntul lor muncitoresc, a fost respectă. De ziua internațională a celor care muncesc, la 1 Mai 1953, la mare defilre din Capitală, prin fața tribunei oficiale au trecut primele zece motociclete româneÂşti, purtînd pe rezervor cu litere de-o Âşchioapă o npuă marcă: I.M.S.-53. Nea Luigi, alt veteran era Âşeful coloanei, iar directorul Grsoaru, aflat în tribună, îi privea cu emoție Âşi mîndrie. Oamenii n-au uitat nici un amănunt. La ora 10,45 vocea crainicului de la BucreÂşti lansa în eter, prin staÂşiile postului de radio național, vestea cea mare: <<acum, prin fața tribunei oficiale defilează primele motociclete româneÂşti realizate prin inteligența Âşi hărnicia metalurgisților musceleni ! >> . Acasă, la Cîmpulung, toată suflarea oraÂşului era în preajma difuzoarelor Âşi traăia momentul izbîndii. Iar nea Ghiță nu uită să ne amintească ce veselie a fost, cum a fost sărbătorit evenimentul, adăugînd că, la naÂşterea primelor motociclete, i-au apăru primele fire de păr alb ! Oamenii trăiau în continuare euforia succesului. Calea <<cailor putere>> fusese abia deschisă de cele zece motociclete. Cîte planuri Âşi speranțe nu se făureau atunci, mai ales că la început se vobrea despre o producție de mii de bucăți ! Dar entuziasmul celor de la uzină avea să fie prea repede curmat ! Chiar în toamna aceluiaÂşi an ministerul de resort a decis sistarea producției de motociclete Âşi includera în planul de porducție, a pieselor de schimb pentru automobile. Ion Zmandea, unul dintre localnci, reîntors în uzină cu diplomă de inginer, îÂşi aminteÂşte cum a primit vestea cu lacrimi în ochi Âşi jale în suflet. Fiind student la politehnica din BraÂşov, a pus Âşi el <<umărul>> la proiectarea Âşi realizarea motocicletelor, iar apoi, cînd au fost gata, a văzut acolo o cursă de motocros în care <<puiul>> lor, I.M.S-53, s-a bătut de la egal la egal cu partenere celebre: Jawa, BMW Âşi Simsson. Treptat, oamenii au uitat de această <<frustare>> Âşi s-au pus din nou pe treaabă, la fel de plin de entuziasm Âşi de alte speranțe. Am postat odata cu Adrian. Las-o bre ca merge asa.

Conform diferitelor surse de documentare, intre 10 si 13 bucati.

Hai cu ea gata până diseară!

Ma, adevarul e ca motocicleta asta chiar merita. Nici o Sahara nu e mai importanta decat IMS-ul asta al nostru.

Un albastru mai inchis trebuia la ce? Sa continuam cu offtopicul.

Sami, nu mai prelucra pozele in futoÂşop!!!

ÂŞi când te gândeÂşti că Âşi ăia 10 milioane au fost negociabili, deja îmi vine să beau o bere în cinstea mea. ÂŞi a dracu motocicletă, are Âştanțat semnul de Zundapp pe supape. ÂŞi mai Âşi porneÂşte în banii ăÂştia...

Ba de proprietar se stiau destule. Da când începi cu băÂşini Âşi ai impresia că vorbeÂşti cu slugile (fără să ai situația clară a posesiei) doar pentru faptul că m-am dus cu tricoul murdărit cu vopsea Âşi nu mi-am luat costumul Ermenegildo Zegna, nu mă mai interesează motocicleta, indiferent că s-au fabricat 1, 500 sau milioane de exemplare. Au fost motociclete pe care le-am cumpărat Âşi am dat mai mulți bani decât meritau ca stare fizică doar pentru că oamenii erau oameni. Uatevăr, hai, bravo că l-ai luat, fă repede actele, bagă-ți-l la financiar Âşi te apuci uÂşor de el, că timp este destul. @Ionele, ce culoare frumoasă ai făcut Fiatul, aÂşa albastru milițian îmi vopsesc Âşi eu corcitura de nipran.

Aurelian, felicitari pentru achizitie, da ai pus-o. Eu am bagat in M72 cam 2000 de euro pana acum, nu vreau sa ma gandesc ce bani costa reconditionarea la BMW.

Nu mai e abandonată.

Tu esti cel mai bun baiat. Ia sa mai caut din pozele alea de acum multi ani, cand imi faceai Planeta si ne cinsteam cu cintirica.

10 milioane, normal, negociabil.

Ciuc...inca unu si ma duc...Ultimul venit.