Sari la conținut

marius317

Membru
  • Număr conținut

    309
  • Înregistrat

  • Ultima Vizită

Orice postat de marius317

  1. Da, baieti buni Cesar & Co. !! In scurt timp, ca o mobra e servisata la Cesar si Bogdan va fi o garantie a lucrului bine facut si a unei motorete sanatoase. Unde e pasiune e si calitate.
  2. Multumesc mult, il am pe acesta, caut un Haynes..e mai digerabil.
  3. In primul rând, însănătoÂşire grabnică! Imi pare rău pt tot, dar sper să nu părăseÂşti comunitatea pe două roti. Am tot urmărit topicurile cu accidente pentru a rămâne conÂştient de riscurile permanente. E drept că uneori vina aparține si motoristilor, fie din neglijența, fie din teribilism, însă indiferent de situație, e clar că prejudecățile celor din jur ii îndeamnă să acuze pe motociclist (vedeți titlul Antena 3), care rămâne singur în fata gloatei indiferent de starea în care se află. Poate ar trebui să deschidem un topic în care, cel puțin cei din Bucuresti, să ne punem numerele de telefon unde, cine a aflat de accident, să trimită un mesaj cu datele exacte, pentru ca cei din apropiere dk au bunăvoință, să se deplaseze la locul faptei pentru a fi alături de motorist. Desigur s-ar putea aduna multe numere, dar cred că poate fi constituit un grup în memoria telefonului măcar cu o parte din ele. Nu cred că e nevoie nici măcar de nume pt. cine nu doreÂşte, cred că numerele sunt suficiente. Am da dovadă de unitate Âşi am arata că suntem o comunitate adevărată si cred că fi Âşi un sprijin psihologic important pt motociclistul accidentat sau apropiații acestuia. Totul este să ajungem la timp. Încă odata, însănătoÂşire grabnică !
  4. Salutari tuturor. Are cineva un manual Haynes pentru Z750, 2005? Multumesc mult.
  5. Am mai citit si eu o data topicul acesta. Desi plin de pareri si controverse, categori are utilitatea lui, fapt pentru salut initiativa celui care l-a inceput. Problema mea si sunt sigur ca nu numai a mea, este ca dk ar trebui sa urmezi mereu pasii enuntati pe atatea pagini, cred ca ce faci tu in viata ta este numai in jurul motocicletei. Uneori, in timpul zilei, nu am timp nici sa mananc, ma ascund dupa vreo usa de birou sa ingurgitez rapid ceva sau dk doamne ajuta scap mai devreme, pai dup-amiaza aia libera dk dupa ce m-am luptat cu semafoarele din Bucuresti (deci valabil pt. cei din orasul parlamentarilor), mai am energia sa incalec pe mobra, presupunand ca prind o zi frumoasa...e mare mare lucru. Dar divaghez, ce voiam sa spun e ca am urmat si eu pasii astia totusi, aproape intocmai de vreo 2 ori. Dupa un an mi-am dat seama ca motocicleta mea are 10 ani (GS 500, atunci) si ca din ce dedusesem eu, proprietarii dinainte, in numar de 5 , nu facusera nimic din ce scrie la carte, asa ca speriat pentru sanatatea mobrei, pe care oricum voiam sa o vand, am decis sa o inspectez in amanunt. Concluziile au fost, si vb de Suzuki care mai si rugineste cu placere uneori: nici o urma de rugina in rezervor (a fost revopsit, deci stiu) sau in alte zone ale moto, fara mazga in carburatoare, care nu mai fusesera golite, sincronizate, curatate etc..cred..din fabrica, fara probleme la motor, fara veverite si sobolani prin evacuare ca cica d-aia o acoperi si ca sa nu faca condens. Bateria, hm s-a descarcat, solutia: tras masina langa, intins cablurile, incarcat,...dupa 5 minute faceam ture. Da, am acoperit-o cu doua huse si a stat la o temperatura relativ constanta (o scara de bloc), cred ca e important si asta, a stat pe cric central, mai invarti cauciucul de pe fata...ok, rezonabil. Am incuiat-o cu doua antifurturi (scrie sa faci si asta), iar la primavara am constat, nu cu multa surprindere, ca uitasem cheile inclusiv cele de la antifurt, in contact (NU FACETI ASTA !!, cel mai important, pentru ca poate anula toate operatiunile de mentenanta ). Anul asta o bag in casa si atat..iar GS-ul..ma intreb dk noul proprietar citeste topicurile astea sa continue intretinerea asa cum o incepusem eu. Una peste alta, cred ca ar trebuie sa urmezi toti pasii de mai sus dk o depozitezi 10 ani sau o eternitate si vrei sa porneasca intr-un film SF. Sunt curios de ce nu trebuie sa le faci si la masina, ea ce are nu rugineste nu se plictiseste..cat timp ti-ar lua?
  6. Am dat parbrizul. Ii urez noului posesor, asfalt uscat si sa fie acum protejat de vant si muscute ! Mai raman celelalte..
  7. Salutari tuturor! Am, dat jos de pe GS-ul meu semnalizarile, oglinzile, similare cu cele originale cromate si un parbriz Givi. Sunt inca utilizabile, in sensul ca din 4 semnale, pot fi recuperate doua, unei oglinzi ii lipseste un capacel de plastic, iar parbrizul pare chiar OK. Le ofer cu placere oricui are nevoie de ele, mie deja imi prisosesc. Va rog, dk e cineva interesat sa-mi dea un PM, e mai usor sa observ.
  8. PASTE FERICIT ! si zile luminoase din toate punctele de vedere..
  9. Multumesc mult. Stiu de intalnirea de joi, insa de obicei timpul nu-mi permite. Voi incerca maine insa, numai vremea sa fie ingaduitoare. Mihai, cred ca ne stim, dk nu ma insel ai o oglinda de la mine Multumesc Kanguru si tu asemenea !
  10. marius317

    Reparatii sei

    Multumesc Darian, pentru tot !!! Shaua a iesit exceptional. Din pacate, ploaia m-a oprit sa o probez intr-un mod adecvat, inca nu am montat-o. Dar e numai bine, ca din cand in cand ma mai uit la ea...e tare frumoasa. Poze pe curand, sa se duca ploaia asta. Inca o data !! Mesaj completat Incerc sa pun si pozele... Mesaj completat Pai, cuvintele sunt de prisos. Multumesc, Darian. De la modelul acesta am pornit:
  11. Multumesc Arrakis pentru amabilitate. Problema mea este alta insa. Am gasit, aici pe forum, un baiat care face niste tobe "handmade' f. misto si la un pret sensibil mai mic decat cele de firme renumite. I-am spus despre ce moto este vb., am decis pt sistemul slip-on, insa mai departe nu stiu ce sa-i mai spun pentru comanda. M-a intrebat ce diametru are intermediara, dar presupun ca trebuie sa stiu si de la ce distanta se taie cea originala. Ce mai incolo si incoace, nu stiu ce sa-i spun ca sa-mi trimita o toba pe care sa o montez usor pe moto.
  12. Salutare tuturor !!! Sunt si eu mai recent posesor de GS. Nu stiu foarte multe despre motocicleta, pentru ca o am de anul acesta, insa sunt foarte mandru de ea si acum ca se termina sezonul as vrea sa ii fac cateva modificari. Am modificat deja saua. A iesit foarte bine, dupa modelul de Corbin Gunfighter. Ce as vrea insa, este sa ii pun o toba mai "loud" si nu stiu cum se procedeaza. Am inteles ca trebuie taiata cea veche, insa nu stiu de unde, exact. De asemenea, poate stie cineva diametrul intermediarei. Vreau sa optez pentru o toba cu sistem slip-on, nu sa o sudez, deci oricum imi trebuie diametrul. Dk stie cineva mai multe detalii, raman recunoscator. Multumesc.
  13. Salutare tuturor! Are cineva de vanzare o aripa pentru roata din fata, pentru GS, desigur.
  14. Ofer gratis o oglinda originala pentru Suzi GS500E ! Oglinda este in stare buna, nu este noua (2001), este modelul de plastic, neagra, dreptunghiulara si este pentru partea stanga. Conditii: - pot sa o predau in Bucuresti sau in Curtea de Arges; - cel care o doreste, sa aiba nevoie de ea.
  15. Salutari. Cred ca acest subiect va ramane inepuizabil, indiferent de cate ori va fi citit si recitit. Poate din cauza neintelegerii, lipsei experientei sau, ma rog.... altor lipsuri, insa cu siguranta, mai ales din cauza hatisului la care esti condamnat in tara asta dk vrei sa inmatriculezi ceva. In fine, desigur am si eu niste probleme pe care nu am reusit sa le acopar din lamuririle citite pana acum si de aceea rog sa se indure cineva si sa-mi scrie si mie cateva randuri. Cu acestea fiind spuse, la 16.01.2008, am cumparat si eu moto. Mai precis am incheiat un CVC la un "agent autorizat", nu mi-a dat nici o fisa de inmatriculare si am platit o parte din bani, urmand ca diferenta sa o dau dupa parcurgerea de catre vanzator a pasilor de la punctele 2. si 3. de mai sus. Am ramas cu talonul si cu o copie a CVC. Acum problemele: a) nu am carnet, am terminat scoala si astept conditii atmosferice favorabile sustinerii examenului, probabil primavara; b.) moto are RCA expirat si ITP valabil pana in august 2009; c) moto se afla in garajul vanzatorului; d) vanzatorul este din Bucuresti, iar eu am doar viza de flotant, fiind din Arges. Tinand cont de aceste probleme, poate ma sfatuieste si pe mine cineva, cum sa finalizez demersurile legale, cum sa trec moto pe numele meu. Trebuie neaparat sa o duc la RAR intr-un termen prestabilit dupa CVC? Cum sa o duc eu la RAR dk nu am carnet, in plus nu are asigurare... Nu pot sa pastrez numerele pe care le are deja? Eu as dori sa o transport la Curtea de Arges si sa o conduc acolo dupa ce iau carnetul, la parimavara, pana invat . Nu stiu cum sa fac sa o trec pe numele meu si sa inchei toate formalitatile, ma descurajeaza teribil. Ma doare capul deja si nici nu am ajuns la ghisee. Multumesc anticipat celor care se vor obosi sa scri cateva randuri !
×
×
  • Creează nouă...