Sari la conținut

Lucian_M

Super Membru
  • Număr conținut

    7.013
  • Înregistrat

  • Ultima Vizită

  • Zile Câștigate

    2

Postări postat de Lucian_M

  1. Sau cască nelegată. Sau castron ordinar, cum aveam să primesc când am făcut școala. Eram la ora de legislație, mă uit pe pereți (moșul povestea amintiri), văd două ceaune sinistre, apoi intru pe net și caut cască. Și mi-am luat. Nu wow, dar nici din bazar.

    Btw, multe din mobrele de școală sunt foarte prost întreținute, posibil ca frâna instructorului să nu fi ținut, din varii motive. Se trage de mobrele alea până la ultimul strop de vlagă, că nu toate școlile au buget decent pentru întreținerea lor.

  2. Vorba soției, o să-l cumpere tot vreun pasionat, nu unul care merge la terasă. Răbdare am, în garaj e mașina (pe care o conduc cu drag), dar aș prefera să dau mobra și să văd ce mai trebuie pus pe ea, ca să mă ocup de alte investiții (upgrade la KYB pe mașină, deși la ITP amortizoarele au ieșit foarte bine). După aia mă mai liniștesc. Ei, pe dreq mă liniștesc, doar mă știți... 🤣 Dacă n-am de treabă, pun kile pe mine.

    Bun pontul cu reflectorizant pe jambe, aplic la următoarea mobra. 🍻

  3. Aaaaa, promisiuni cu "mă mai gândesc, revin mâine" am primit și eu, inclusiv "care e ultimul preț", poze și clip. Apoi mă întreabă din ce an e și câți km are. Păi ba (cuvant jignitor), de ce îmi pierzi timpul și nu citești anunțul?! Ai de cumpărat, te interesezi, in plm, că nu-ți ia mult să citești o descriere și să vezi câteva poze. Ai bani, ceri detalii suplimentare, apoi te sui în mașină, tren, autobuz etc și vii să vezi cu ochii tăi dacă e ce trebuie. Dar nu pune întrebări cretine!

    Anul ăsta am făcut în primul "concediu" 4850 km (Serbia, Macedonia, Albania, Muntenegru, Grecia și retur), iar a doua plimbare până în Slovacia (1800 km in 5 zile). Probleme puse de mobra?! Zero! A, ba nu, un proiector a decis să nu se aprindă, era bulit cablul (am pus ceva găsit prin garaj inițial), acum are ceva zdravăn. 

    Oricum, vine toamna, se mai dezmorțește piața pentru tipul ăsta de moto, eventual maxim prin primăvară pleacă. Nu cere de mâncare, nu-i nici panică.

    IMG_20230809_212435.jpg

    IMG_20230809_214711.jpg

  4. Arată fain! Al meu însă are 130.000 kmm, întreținut impecabil, gata de plimbare. Ofer și manoperă gratuită la orice intervenție timp de un an, știind că altceva decât schimb ulei, filtru și cauciucuri nu o să aibă nevoie. Hai, poate vrea alt parbriz (mai am unul original, îl schimb instant). Azi îi pun toba stock, nu o dau cu cea sport, nu mă lasă inima.

    Ar ajuta să îi dau o vopsea uniformă, că boul de la magazin mi-a dat mov în loc de argintiu Suzuki.

    IMG_20230824_135945.jpg

  5. Păi releul primește impuls de la ceva, nu pornește și se oprește de capul lui. Excitația o iei de la cablurile luminilor de poziție, e foarte simplu. Nu îți mai trebuie buton. Totuși sper că are siguranță legata aproape de borna pozitivă a bateriei...

    Btw, zi-mi, te rog, ce consumuri îți ies de obicei cu ea. Și dacă face figuri oala ambreiajului. Merci!

  6. Acum 7 minute, Cavaleru a spus:

    dintre multe motorete care s-au mentionat aici, cea mai apropiata de acel Caponord pe care ai pus tu ochii este Vstromul, ca pozitie ciclistica, motorizarea nu e la fel, dar fiabilitatea e mai importanta parerea mea iar Vstrom-ul a dovedit in cei 20+ de ani ca e o mobra care tine cu casa.

    Excelent spus! 🍻

  7. Acum 26 minute, apriliacluj a spus:

    Bremsöl, brake oil....

    doar germana si engleza

    PS. si e logic sa fie ulei, deoarece e un ulei hidraulic, mi se pare fair enough

    Ok, țineți cu ursul, nu-i bai.

    La noi se spune lichid de frână.

    Știți vreun ulei (moto sau auto) care afectează vopseaua și plasticele?

    Rog precizări și pentru "uleiul de răcire", având în vedere că e motor răcit cu antigel. Sau mai bine nu, că e păcat de topic.

  8. În 2016, după vreo 9000 km cu ER5 mi-am dat seama că trebuie ceva de touring. Un amic avea de vânzare un V-strom 650, în care trebuiau băgați ceva bănuți, treptat. I-am cerut mobra la o tură de 5 minute și m-am întors cu gura până la ureche. În două săptămâni am vândut ER5 și două ore mai târziu îi cumpăram vstromul... Au trecut 100000 km de atunci, mobra merge șnur.

    Poate și el și-a dat seama că vrea altceva.

×
×
  • Creează nouă...