grimdonkey Postat Octombrie 15, 2007 Share Postat Octombrie 15, 2007 Dupa multe amanari, weekendul asta am facut o plimbare la Padis. Cativa baieti din Cluj mergeau la targul de la Negreni si la Felix, meteorologii au anuntat cod violet sau mai stiu eu cum, dar excursia asta nu mai suporta amanare. Asa ca am pornit(eu cu Dan) din Cluj pe la amiazi, pe o vreme urata de toamna - intunecat, ploaie mocaneasca si vant in rafale. Prima surpriza am avut-o la Marisel, unde era iarna deja. Coborand in vale spre Poiana Horii vremea se deschide, iese soarele... frigut dar frumos. De-acolo tot la deal, spre Ponor. Noroi si iar noroi, un drum parca facut pentru motoarele noastre . Nici un turist, da' localnicii privesc invidiosi. Vreme faina, drum excelent, da-i sa sune... Pe la jumatatea drumului de la IC Ponor la padis este o zona sinistra, 3 dealuri cat vezi cu ochii fara nici un copac, totul pus la pamant. Ne-a lamurit mosu' de la cabana ca totul s-a intamplat in august anul trecut, in 3 minute de furtuna. De-atunci se tot curata zona, si cum noi n-avem utilaje, au venit niste baieti din vest, si si-au adus jucariile de-acasa. Sus la Padis se construieste din greu, vreo 3 pensiuni pe langa cabanutele pricajite (pe care le vor falimenta probabil). Am ochit niste casute ce pareau OK, cu o cladire langa, care eu as fi zis ca e bar/sala de mese. Mosu a raspuns afirmativ la toate pretentiile noastre (pat, masa, bere, cafea) asa ca am batut palma. Pana la urma s-a adeverit ca meniul consta din carnat prajit si atat, dar macar aveau bere. Asa ca am luat cateva, ne-am incalzit si-am si vazut meciul. (desi poza vi se pare miscata, eu zic ca prezinta atmosfera destul de realist ) Duminica e iarna din nou, mocirla e acum noroi inghetat. Confirmam experimental formula (pur teoretica pana atunci) ca noroi inghetat + cauciucuri de strada = (banda izolatoare + semnalizare fata) + pedala frana "smechera". Cand ajungem la Doda Pilii, e primavara. Baltile dezghetate, mai caldut, soare frumos. La Rachitele se termina drumul fain si incepe asfaltul. Avem noroc de un eveniment fericit, asa ca avem prilejul sa ne si incalzim un pic, si nici n-ajungem prea devreme acasa. (Lucreaza Dan sa-mi scoata camera, eu stau si fumez, sub pretextul ca "fac poze" ) Ca sa completez tema "anotimpurile" ar trebui sa zic ca la Calata, spre Huedin era vara, da' hai sa nu exagerez. Una peste alta, data viitoare cand nu stiti unde sa iesiti sambata seara la bere si meci, alegeti o bodega intr-un sat de munte, la dracu in praznic. Satisfactie garantata! P.S. Restul pozelor aici: http://sebi.tla.ro/albums/5-padis Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
bb915 Postat Octombrie 15, 2007 Share Postat Octombrie 15, 2007 super excusia si inspirat titlul cu anotimpurile. in vara am trecut si eu pe acolo. e super. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Postări Recomandate
Join the conversation
You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.