A fost odata in Romania

[Anjin]

Ok, stau si privesc "pagina" goala gandindu-ma despre ce urmeaza sa scriu si inca nu imi vine sa cred ca a venit momentul asta. Mai intai era doar o idee, un gand d-ala nebunesc " ce ar fi daca as avea o motocicleta si m-as plimba cu ea ". Insa mai repede decat gandeam, la nici un an de cand aveam permis, cu o motocicleta naked si cu pasager, m-am gandit ca nu se poate alta vacanta mai buna decat hai-hui prin tara. Vrand sa ma tin pe langa munti cat mai mult, planul a fost sa trec prin cat mai multe pasuri din cati mai multi munti din tara.

 

Apas "Post new topic" cu teama marturisind ca sunt un incepator. Si in ale motociclismului si intr-ale pozatului. Dar nu contaeza asta prea mult, am gandesc ca poate o sa va placa si poate printre randuri isi vor gasi loc si alte vise ale unora dintre voi spre alte destinatii.

 

Iata deci, povestea unui incepator pe drumurile patriei.

 

In 2008 eram un veritabil lurker pe acest site. Citeam topicuri intregi de pe aria de calatorii, aria incepatorilor, dar si de la accidente si furturi. Totusi influenta primelor a fost mai puternica decat influenta ultimelor: vroiam si eu motocicleta. Apoi traseul a fot unul clasic, parcurs de multi deja. Categoria A luat undeva in noiembrie cu ultima tura de examinari. Motocicleta a venit in decembrie tocmai de la Targul Mures si, din fericire pentru mine afara inca nu era zapada asa ca nu am mai asteptat 2009 pentru a "ma plimba cu ea". Ce mai conta ca era nu frig de iti inghetau mucii pana sa apuci sa iti stergi nasul (desigur, spun asta doar metaforic... ) ce mai conta ca degetele le simteam numa asa cand incercam sa le desprind de ghidon...' cine mai zbura ca mine? nimeni.

 

Au urmat luni in care ma jucam leapsa cu vremea: eu pandeam weekendurile cu temperatura de macar 3-5 grade sa plec, soarele imi zambea 5 zile pe saptamana cat eram la birou si ii tragea cate o ninsoare sau lapovita fix in weekend de imi doream sa fi locuit in Arizona. Am mai strans ceva kilometri, insa iata ca se apropia vara si odata cu ea ziua cand ar fi trebuit sa plec in concediu. Cu ea, Matilda, motocicleta.. Si cu ea, Andreea, prietena. In caldurile din iunie si iulie s-au topit si amestecat tot feluri de idei si planuri: sa mergem fiecare pe motocicleta lui, sa mergem doar cu Matilda, ce traseu sa urmam, cand sa ne luam concediul, putem sa ne sincronizam si cu alti prieteni si dincolo de tot aburul asta o intrebare mai grozava decat toate "chiar mergem?".

 

10 August si inca nimic nu era clar. Rack-urile si case-urile pe care le comandasem inca din iunie nu ajunsesera, din 2 motociclete ramasesem doar una, cort n-aveam asa ca nici nu ne mai ingrijoram de alte "amanunte" cum ar fi traseu clar, ce vedem, ce luam, ce nu luam.

 

14 August concediul incepea oficial in urmatoare zi, dar parca toate intamplarile neintamplate si neauzite pana acum la nemtii cei exacti si promti faceau ca "infrastructura" pentru bagaje sa nu fie inca in Romania. Si uite asa masina din parcare isi freca din ce ince mai increzatoare caucicurile de bucurie ca va vedea tara.

 

Dar cand ma gandeam deja cum o sa ma amagesc eu la fiecare curba luata cu masina ca "lasa ca macar asa e mai sigur" iata ca primesc telefon de la "omu cu bagajele" ca au venit fiarele.

Hopa... serios? Si e vineri seara...

Start cronometru: fuga sa le iei, apoi cumpara si cort, saci de dormit, cauta prelata de nebun pe la magazinele Plus (desigur ca "nu mai avem, dar o sa aducem saptamana viitoare" ) intoarce-te acasa, apuca-te de montat rack-urile in fata blocului. Injura nemtii pentru instructiunile doar in germana, paseaza hartia Andreei - "n-ai terminat facultatea limbi straine? cum adica da, dar engleza si franceza? ce... germana nu era buna?" , ia hartia inapoi ca doar are si schema si nu degeaba ti-au dat aia din Poli diploma de inginer... Eheei hai ca se intelege ceva din desen si 'muttershaiben' dar nemtisorii mei care au sudat fiarele astea cred ca erau cam nedormiti. In vreo 2-3 locuri cativa milimetri "off" intre piese si alta cale nu-i decat aia veche romaneasca: hai trage de teava aia, tine asa, impinge impinge. Hai ca le-am prins.

 

Deci chiar plecam? Parca tot nu imi venea sa cred. Ma gandesc ca ar fi totusi sa intreb de una si de alta pe altii care "au mai fost" si ii agasez pe Uzunu si Partizan cu cateva. Asa de control sa vad daca sunt sanatos la minte. Hm oamenii imi raspund chiar foarte promt. Imi dau sfaturi utile si mai presus de toate imi zic ca sa plec fara griji. Ok, asta e clar, eu pe drum si grijile acasa. Simplu. Ori suntem toti dusi cu pluta ori deja facem prea multi purici in Bucuresti...

 

Bun si acum putem pleca... nu, inca nu. Mai trebuie sa merg sa iau side-case-urile ( despre care vorbisem cu cei de la magazin insa nu le luasem caci fara rack-uri n-avea nici un sens ). Sun si surpriza...

-desigur, le avem, dar sunt la depozit si azi e prea tarziu sa vi le mai aducem.

-ok, atunci maine dimineata?

-ah nu, maine e Sfanta Maria, nu se lucreaza. Insa putem sa vi le dam fara nici o problema saptamana viitoare, la prima ora.

-Multumesc domnisoara... dar e tarziu. Maine ar trebui sa fiu deja pe drum.

 

Inchid telefonul si ma gandesc pe cine stiu eu sa aiba macar soft-side-case-uri... ceva orice in care se pot cara niste haine, un cort, izopren,saci de dormit argh... cum naiba a devenit lista asta asa lunga?

Sambata dimineata, sarbatoare, magazine in Bucuresti inchise. Hai totusi sa sun si la unul de la Ploiesti. Au ceva dar de la alta firma. Sa vin totusi ca poate se pot adapta. Vin, ce sa fac? N-am prea multe sperante da' macar ma plimb pana acolo. E frumos afara. Si o sa imi lipseaca Matilda in concediul asta facut cu... masina.

Ajung, omu imi arata ce are. Intr-adevar nu se potrivesc da' poate le pacalim cu niste placute adaptoare. Nici aia nu se lasa prinsa usor. Dar omu' meu nu renunta. Aduce si platbanda, mai o improvizatie si din nou metoda romaneasca iese invingatoare.

 

Cand a terminat ma uitam ca prostu'. Nu imi venea sa cred ca magazinul ala nu era inchis, ca omul acela chiar isi dadea interesul si nu suferea de apatia tipica comerciantilor romani, ca gentile alea chiar stateau acolo ca Matilda din calut suplu gata de plimbari scurte s-a tranformat intr-un catar gata de drum lung.

Am plecat de acolo iar pe drumul de intoarcere ma tot uitam in retrovizoare la "desagi" fredonand in casca nici eu nu mai stiu ce cantec.

M-am oprit pe langa Otopeni cat sa fac o poza si sa dau un sms. "Maine plecam".

Ajuns in Bucuresti radeam spre soarele ce era deja spre apus. In curand aveam si eu sa ma indrept intr-acolo.

 

Si am plecat.

Fara un traseu sigur sau GPS dar cu o harta clasica, asezata frumos in tank-bag.

Fara prea multa experienta dar cu incredere si atentie.

Fara sa ne uitam la prognoza meteo dar cu 2 costume de ploaie viu colorate.

Fara sa stim "cum o sa fie drumul si locurile" insa cu increderea ca "dupa urmatoarea curba" vom vedea o Romanie frumoasa.

 

 

Editat Septembrie 13, 2009 de Anjin

[TrekOut]

Foarte frumos, felicitari !

Si eu sunt innebunit de motociclism, in aprox 3 luni am ajuns la 10k km.

Pana acum am colindat 6 judete si alte multe prin care am trecut , sunt multumit insa pana la lasarea iernii sper sa mai ajung si in altele planuite.

Succes in viata si la cati mai multi km fara incidente.

[Anjin]

"Turistii nu stiu sigur pe unde au fost, calatorii nu stiu sigur pe unde vor ajunge" - Paul Theroux

 

 

 

 

body {margin:8px} .tr-field {font:normal x-small arial}"Cat o mai fi ceasu'? Nu se mai face odata 6 sa plecam" Va aduceti aminte cu totii cand erati mici si nu prea puteati sa adormiti pentru ca urma a doua zi sa se intample ceva "mare". Eu pateam asta macar o data pe an inainte sa vina Mos Craciun. Ei bine starea asta revnise... spre dimineata ma tot trezeam fara ceas avand impresia ca "e timpul" ( eu in mod normal am nevoie de 2-3 alarme ca sa ma "convinga" sa ma tresesc sa merg la servici ). Si hai. Spalat fata cu apa rece, dus, o felie de paine cu nu-mai-stiu-ce, inca o data spalare pe fata cu apa rece, incarcat "desagii pe catar", mai spala-te o data cu apa rece ca sa fii sigur ca nu visezi, Doamne ajuta, go.

Bucuresti, duminica (prea) de dimineata, strazi goale, in 2 secunde suntem la Petromul din-ainte de A1, in 3 secunde punem benzina si gata, chiar a inceput.

 

Acuma da, stiu ce o sa imi ziceti, autostrada+motocicleta = moartea pasiunii si plictiseala ratiunii. Dar nu prea exista o alta varianta mai rapida sa ajungem la Ramnicul Valcea s-apoi nici mie nu imi strica o perioada de impreitenire cu va... Matilda in noua ei forma.

Si tot asa kilometrii de asfalt se scurgeau sub roti cu tot cu gropile ocazionale din minunata autostrada, eu cu un ochi in spre gandurile mele si cu celalalt... la norii ce se imbulzeau spre Pitesti. Acum nu stiu cum e pentru altii pe motocicleta cand vine vorba de vreme da' eu sunt cu totul altfel decat cu masina.

Ok, esti constient de vreme si cand conduci, iti doresti si atunci sa fie "vreme frumoasa" dar nu iti pasa asa tare. Mai degraba de ingrijoreaza "vremea" pentru destinatie, locul unde o sa iesi din masina.

Insa cu motocicleta te apropii parca mai mult de "elementele naturii". Suna cheesy asa scris da' sa fiu al naibii ce aproape simti "natura" cand esti ud pana in oase sau cand mori de cald. Cum incepi sa adulmeci aerul si pandesti orizontul rugandu-te ca drumul sa te duca spre "poarta aceea de cer albastru" ce o intrezaresti intr-un colt de furtuna. Tot asa a inceput si jocul nostru cu norii din spre Pitesti. Ei turnau in oras, noi incercam sa ne strecuram pe centura spre iesirea catre Ramnicul Valcea. Insa la un moment dat, speriati de cateva picaturi am zis ca mai bine sa ne echipam. Eh si daca n-ati mai fost de mult la circ... ta-daaa uite pozele de mai jos

 

 

Buuun, echipati noi cum se cuvinte plecam spre un Deal Negru inorat dar uscat. Drumul pe Valea Oltului era cunoscut. Cozia era si ea intunecata insa ploaia continua sa ne ocoleasca. Cotim stanga spre Voineasa si intram pe un drum nou si din ce ince mai frumos. Asfalt bun, peisaje frumoase, nori care se ascund in vai si lasa loc razelor soarelui. Incet incet ma obisnuiam si cu "troleul" pe care calaream.

Barajul Bradisor:

 

Am ajuns si intr-o "statiune" ce sunt curios cum arata noaptea. Vidra urma sa fie una dintre cele mai smechere statiuni din zona, in planul comunistilor. Acum...

 

De acasa nu plecasem cu un plan clar... dar o prima idee era sa campam pe langa Obarsia Lotrului. Pe masura insa ce ne apropiam de locul cu pricina ni se parea o idee din ce in ce mai proasta. Locul era plin de praf de la utilajele de asfaltat, de muncitori si tigani. Era si galagie destul de multa...iar timp mai aveam destul, soarele era inca sus pe cer.

Mergem mai departe spre Petrosani. Buun, mergem da' uite ca vine si prima proba speciala: macadam si pietre destul de mari si ascutite pe o portiune buna de kilometri intre Obarsia Lotrului si Petrosani... Nasol. Asta mica sarea din colt in colt de piatra aducandu-mi aminte ca ea e o "doamna", are cauciucuri de asfalt si e facuta pentru plimbari lejere nu pentru drumuri rupte incarcata aproape la greutatea maxima admisa. "E hai Matilda ca daca iesim aici cu bine o sa te tin pe asfalt, nu te mai duc pe drumuri d-astea". O minteam cu buna stiinta... peste cateva zile urmau Apusenii si drumul lor spre Padis...

Insa am invatat rapid ca oriunde as ajunge si oricum ar fi drumul, pentru un incepator calmul si lipsa grabei sunt prietenii cei mai buni. Dai de greu, incetinesti, o iei mai pe margine stai calm mai ales in incheietura dreapta si privesti inainte. Si mergi mai departe. Fata mea insa se distra de minune. Click in stanga, click in dreapta "uite valea aceea, uite norul celalalt". Macar e frumos. Si daca stau bine sa ma gandesc peisajul a fost extraordinar in 90% din calatorie. Avem o tara tare frumoasa.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cortul ne-am gandit sa il punem acolo unde se va termina asfaltul pe drumul DN66A ce leaga Petrosani de Herculane. Acum, acest drum este unul foarte controversat. Pana nu de mult nefiind nimic mai mult decat un drum forestier dupa localitatea miniera Campul lui Neag, el trece prin mijlocul Rezervatiei Naturale Retezat. Neindoielinic din interese economice mai mult sau mai putin nobile ,el a intrat acum cativa ani intr-un amplu proces de reabilitare spre indignarea ecologistilor. Asa ca pana la urma lucrarile s-au oprit la intrarea drumului in parc si sincer nu stiu daca e bine sau rau. Cert este ca noi ne-am bucurat extraordinar de peisajul grandios si asfaltul impecabil.

A fost un final excelent pentru o prima zi lunga si plina de... inceputuri.

 

Avand cortul ridicat si focul facut, nu ne-a ramas decat sa ne savuram ceaiul in linistea serii...

 

[razvanescu]

Very nice!

Tell us more!

[Raul.]

Continua te rog!

[Jean_Taxi]

Da-i cu povestea ca zici bine!

[puskyboy]

Mai vrem....M-ai convins sa fac si eu un tur mai mic, asa. Si eu mi-am luat permisul doar vara asta si ma gandeam ca inca sa nu plec in ture mai lungi pana nu ma invat mai bine cu mobra dar m-ai convins

 

Tine-o tot asa!

[Anjin]

Imi cer scuze pentru postarile mai... lente. Ajung destul de rar si destul de tarziu in noapte la pc acasa. Va multumesc pentru feedback si promit ca voi incerca sa continui

 

 

"Daca nu stii exact unde vrei sa ajungi, orice drum te va duce acolo"

 

 

 

A doua zi ne-am trezit destul de tarziu, de inteles dupa o asa furtunoasa noapte. Ne simteam insa odihniti si gata pentru drum. Hmm sigur, gata insa mai sunt si bagaje de strans. Dupa mai bine de o ora de

impachetat calagalacul chiar reusim sa ne si miscam... Las' ca o sa devenim mai buni si la asta.

Planul vag pentru astazi era sa ajungem "undeva la Dunare". Optiunea numarul unu ar fi fost sa mergem inainte pe drumul neasfaltat si sa iesim in spre Cerna Sat si apoi Herculane. A doua optiune era sa ne

intoarcem pe bucata asfaltata din DN66A pana in Petrosani si de acolo sa trecem muntii prin Valea Jiului. Incepator, pe o motocicleta de strada cu bagaje si pasager... ma gandesc ca e mai intelept sa aleg

varianta a doua. Fac asta nu insa fara sa ma uit cu jind spre drumul salbatic ce se pierde in stanga spre munti si imi promit ca ma intorc pe acolo cu ceva mai potrivit pentru off-road.

 

Amaraciunea insa imi trece repede cand incep serpentinele asfaltate impecabil. Mai trecusem si aseara pe acolo insa atunci, stresat poate de gasirea unui loc de campat si obosit dupa o zi de condus, nu ma

bucurasem cu adevarat de curbe. Acum insa....

 

Atentie la caprioare :

 

 

Drumul era complet pustiu...

 

 

 

Cand au refacut asfaltul au prevazut inclusiv podete peste maulul Jiului de Vest(mult inaltat) pentru a putea sa treaca animalele dintr-o parte in alta.

 

 

Desigur daca nu ar fi modernizat drumul, animalele ar fi continuat sa treaca pe unde ar fi vrut si nu ar fi avut nevoie de "ajutor". Dar sa nu intram in controverse.

Nu vroiam sa parasim acel loc fara sa vizitam, macar rapid si Cheile Butii. Asa ca am facut stanga la un moment dat pe un drum de piatra si nu ne-a parut rau cand dupa 2-3 kilometri am ajuns la destinatie.

Dupa un mic dejun bine-meritat la Cana Cheile Butii am luat-o pe jos pe traseul ce ducea in chei. Tare frumoase locurile cu atat mai mult cu cat "poteca" trecea exact prin apa. De fapt poteca nu prea exista

deloc... iti alegeai singur drumul din bolovan in bolovan. Desigur ca eu am reusit sa ajung putin si in apa dar hei a fost a doua invioare.

 

 

 

Si daca ajungeti pe acolo, va recomand cu mare caldura papanasii cu dulceata de afine. O sa va mearga bine toata ziua daca mancati asa ceva.

 

Am continuat trecand din nou prin Uricani, Lupeni, Vulcan si celelalte orase miniere de pe langa Petrosani. M-a incercat un sentiment ciudat prinvind aceste locuri acelea. Martori ai unei glorii apuse,

locuitorii ce inca au mai ramas in zona s-au adaptat cum au putut noilor conditii "capitaliste". Extraordinar contrasul dintre verdele viu al naturii divine si cenusiul decadent, mort al "naturii" create de om.

 

 

 

Socialismul a decis ca oamenii au nevoie de blocuri falnice din beton pentru a fi fericiti. A venit revolutia si constructiile s-au oprit, exact asa cum au fost surprinse de evenimente. A venit capitalismul si

deplangand "vechile" concepte, a decis ca oamenii au nevoie de informare si divertisment pentru a fi fericiti. Asa au aparut vechile cladiri antenele parabolice precum cipercile crescute pe un vechi trunchi

putrezit. Acum oamenii sunt cu adevarat fericiti. Traiesc in aceleasi blocuri ceausiste dar au acces la libertate frate. Direct, via satelit.

 

 

 

Intr-o zi de luni a vacantei, copiii se jucau cum si unde apucau. Si cum totusi trebuie sa existe un echilibru in toate, acesti copii, desi traiesc in blocuri negre, iesind pe balcon vad muntii falnici.

Ramane ca si ei sa creasca la fel. Precum muntii.

 

 

 

Era deja pranz cand ne-am hotarat sa plecam mai departe si sa urmam firul Jiului spre sud. Nu mai fusesem de cativa ani prin acest defileu si nu prea imi mai aduceam aminte mare lucru.

A reusit insa sa ne surprinda placut. Desi asfaltul pe alocuri nu era prea bun, peisajele compensau ( as spune ca sunt mai frumoase decat pe Valea Oltului ) iar calea ferata ce aparea mereu

sus jucandu-se intre versanti prin tunele si viaducte, ne amintea parca de faptul ca a existat si la noi o vreme cand se construia temeinic si altceva decat cutii de chibrituri pentru soareci

socialisti. Ma intreb cu ce costuri ( de timp si bani ) s-ar mai face asa ceva in zilele noastre...

 

 

Ajunsi in Targul Jiu ne invartiram putin prin parcul lui Brancusi, vazuram poarta sarutului da' nu am vrut sa ne tucam si noi acolo asa cum faceau atatia altii. Ne multumiram cu o poza la Masa Tacerii.

Tiii ca bine era acolo la masa aceea. A tacerii. Adica unde se tacea. Da' pana la urma o trebuit sa plecam s-apoi fata mea atat a asteptat:

-Unde mergem de aici? ce facem?

-Mergem la Dunare. Sa vedem insa pe unde dormim.

 

Mergem. Dar pana sa plecam din parc Andreea isi suna o colega care era de pe langa Drobeta Turnu Severin. Aflam noi cum e drumul... aflam ca mama ei sta intr-un sat la 5 km de Drobeta... aflam ca

are gradina faina si deja campatul in spre Orsova parea un lucru mai putin atragator. Mai aflam ca din fundul gradinii dai direct in Dunare si ca s-ar vedea tare frumos apusul de acolo si deja gandul de a

trece mai departe de Drobeta parea total nepotrivit. Bun sa mergem la mama Danielei atunci.

 

Drumul national 67 Targul Jiu - Drobeta Turnu Severin ne-a surprins si el placut. Dupa cativa km liniari in care nu prea aveai ce face, apropiindu-ne de Motru ne-am trezit din nou pe niste curbe excelente.

Era deja a 2 a oara cand simteam cat de limitati in optiuni sunt bucurestenii ce sunt obligati sa aleaga weekend de weekend "sa se dea" pe Cheia. Si cati dintre ei gresesc, cad, se accidenteaza din cauza

aglomeratiei si a pilotatului fara grija pe un drum atat de circulat. Instinctiv am luat si eu mana din gaz si bine am facut caci in ultima portiune drumul devine extraordinar de prost. Nu avea gropi in sine ci

denivelari foarte mari probabil de la masinile de tonaj greu. Ajungem deci incet in Drobeta unde tragem la primul Peco. Moment prielnic pentru plin, presiune in roti, un suc si o vorba cu Partizan. Inainte de

plecare apucasem sa schimb mesaje cu 2 oameni. Partizan si Uzunu, amandoi oameni trecut prin multe calatorii pe moto si de la amandoi primind sfaturi foarte utile despre plecarea asta asa hai-hui prin tara.

Ocazie deci sa ne strangem mana si sa discutam despre (desigur)... motociclete. La mine s-a termiant repede. Nu aveam de povestit decat de Matilda. La el s-a terminat mai greu...avand lucruri interesante

de spus despre (multele) motocicletele sale. Ne-am despartit cu promisiunea ca ori de cate ori ne vom gasi in acelasi oras sa ne dam de stire. Multa sanatate si drumuri fara incidente Partizan

 

Si pe negandite ziua se indrepta spre final. O zi in care am parcurs putini km insa pe un traseu (Campul lui Neag - Petrosani - Tg. Jiu - Motru - Turnu Severin - Simian) extraordinar de frumos si avand parte de

drumuri 99% excelente pentru dat pe moto.

 

Si am reusit sa ajungem chiar la timp pentru a privi soarele coborand printre blocurile Drobetei, inrosind apele Dunarii.