MCiuli Postat Iulie 22, 2010 Share Postat Iulie 22, 2010 "Suntem cei mai tari, da noi ROMANII suntem cei mai TARIDaca pe cineva doare capul, pe noi ne doare mai tare, Daca cineva are prieteni, noi avem prieteni si mai tari, Daca cineva are un motor unicat, sigur va avea 1001 de probleme si nu merita, noi avem unul de serie, gasim piese suntem mai tari, Daca unul incearca ceva, noi il descurajam pentru ca noi nu suntem capabili sa facem sau sa-l ajutam dar criticam si suntem cei mai tari. Ne pricepem la muzica dar nu avem ureche nici cat surdul, ne pricepem la footbal, dar nu stim sa dam in mingie, stim politica dar votam numai hotii de 20 de ani, vorbim de femei frumoase si umbla 90% doar cu niste parasute bocii, buboase, strambe, schiloade si santalii, vorbim de bautura si bem numai posirca, ne pricepem la motoare, dar 90% au busit cel putin de 10 ori motorul, (apropos, motociclist este cel ce nu a avut accidente in zeci si sute de mii de km nu cel de da in toti pomii, toate gropile si toate masinile; conducerea inseamna stiinta si prevedere, nu curaj si nebunie), si ce-i cel mai important este ca daca ceva-i gratis, atunci este perfect, daca ne costa 1 leu, atunci este prea scump. VREM MOKA TOTUL ." Ca o completare: Daca e moka, il luam si il vindem la cineva mai fraier... Daca putem sa vindem scump ceva, il vindem si pe urma facem misto de ala care a cumparat sau a folosit serviciul... Nu e vorba de propaganda, sunt cateva observatii. Sa vedem ce trupe mari de rock vin: Shesdead - trupa romaneasca de debutanti. Negative Core - trupa romaneasca, fosta Artillery, fosta Tarantula, tot o gasca de ilustri cvasi-necunoscuti. Kistvaen - desi numele sugereaza piatra unui mormant nordic, trupa e tot damboviteana si tot foarte proaspata. Concept Insomnia - trupa germana de progressive metal, care si-a lansat albumul "full-length"de debut in 2010 - nu e romaneasca, dar nici un nume consacrat inca nu are. Funebre - trupa obscura maghiara de tribut Bathory Hyperborea - o trupa din Bulgaria, pe a carui site in chirilica scrie "English version coming soon!" si de care nu stiu cati ati auzit mare lucru. Negura Bunget - let's drop this subject... Continuam cu ziua 2-a sau deja v-ati enervat? Well, de data asta nu e chiar asa rau. In ziua doua inafara de truputzele romanesti, vine o trupa din Croatia, Omega Lithium, care a scos un album de debut anul trecut, Dreams in Formaline a carui prim single a ajuns pe locul 4 in topul MTV Adria - varianta locala croata a MTV - si care a concertat in deschiderea unei trupe germane de folk metal la concertele acesteia din 2009; piese de rezistenta, in sfarsit ceva serios in ziua a doua sunt Ava Inferior si Einshelig. Mai vine o trupa poloneza care activeaza de 15 ani, Ashes You Live, cu cinci LP-uri in urma lor. In ziua a treia inafara de falitii nostrii canta o trupa de portughezi - Gwydion, aparuti deocamdata doar in niste compilatii si Northland - exista insa doua trupe cu acest nume, una poloneza si cealalta spaniola, nu stiu despre cine va fi vorba. Ce doresc organizatorii: "educarea tinerilor in spiritul eco si trezirea interesului acestora pentru protejarea naturii, a mediului inconjurator si pentru reciclare" - o fi tabara Cutezatorii sau festival de rock. Chestia cu educarea tinerilor m-a umplut de respect si m-a facut sa-mi caut urgent carnetul UTC, just in case... Mai departe: "crearea unui brand pentru Romania, a unui eveniment socio-cultural unic, cu multiple posibilitati de divertisment si componenta educationala, a unui festival cunoscut la nivel international asa cum sunt Wacken Open Air din Germania sau Brutal Assault din Cehia". Mda, buna idee, desi e formulata in neo-limba de lemn. Cu trupe ca alea de mai sus, nici o sansa insa... In continuare: "facilitarea comunicarii interculturale" - adica deci cum? In acelasi stil de tabara CC al UTC: "cresterea popularitatii motociclismului si a tirului cu arcul ca sporturi si activitati de divertisment" Invitat special, probabil Marcu... Si cireasa de pe tort, categoria "Si noi cunoastem ciupercile": "cresterea increderii ascultatorilor de muzica rock in calitatea organizarii concertelor in Romania, avand in vedere esecul festivalului Rock City Open Air, ce ar fi trebuit sa aiba loc in august 2009 la Fetesti, si a altor concerte rock/ promovarea si sustinerea unor trupe underground valoroase, altele decat numele mari invitate sa concerteze in acest an in Romania (AC DC, Metallica, Ozzy Osbourne, Rammstein, s.a.m.d.) si educarea ascultatorilor de muzica rock si nu numai in sensul acceptarii si aprecierii altor formatii decat cele promovate intens, prin resurse financiare considerabile, la nivel mondial, promovare facuta nu de putine ori pe criterii comerciale". Pretul de 150 RON fiind total necomercial, of course. Oamenii astia ne fac pe noi manelisti? L-as invita pe M.S.V. sa imi vada muzica din rabla mea de Mercedes Cobra din '80... What the fuck, as zice... PS: au mai aparut trupe ca Belphegor sau Eternal Tears of Sorrow, asa ca un Service Pack 2, dar fondul problemei ramane... sa te mai uiti un pic prin line-up si sa-l comentezi tot...daca nu-l stii uite aici lineup-ul complet... http://www.ostmountainfest.com/program.html, sau de restu' nu ai vrut sa mai comentezi ca au cate 15 ani de muzica in spate si cel putin 6 albume fiecare???????? ramai acasa, asculta rock in "rabla ta" si lasa-ne pe noi sa ne vedem de ale noastre...RESPECT Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Cretzu_Dej Postat Iulie 22, 2010 Share Postat Iulie 22, 2010 Muzica buna, lume buna, motoare, bonus un drum fain pana acolo...hmm.. Eu si waka mea vom fi acolo. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
M.S.V. Postat Iulie 22, 2010 Share Postat Iulie 22, 2010 Ca o completare:Daca e moka, il luam si il vindem la cineva mai fraier... Daca putem sa vindem scump ceva, il vindem si pe urma facem misto de ala care a cumparat sau a folosit serviciul... Nu e vorba de propaganda, sunt cateva observatii. Sa vedem ce trupe mari de rock vin: ...........././...... In continuare: "facilitarea comunicarii interculturale" - adica deci cum? In acelasi stil de tabara CC al UTC: "cresterea popularitatii motociclismului si a tirului cu arcul ca sporturi si activitati de divertisment" Invitat special, probabil Marcu... Si cireasa de pe tort, categoria "Si noi cunoastem ciupercile": "cresterea increderii ascultatorilor de muzica rock in calitatea organizarii concertelor in Romania, avand in vedere esecul festivalului Rock City Open Air, ce ar fi trebuit sa aiba loc in august 2009 la Fetesti, si a altor concerte rock/ promovarea si sustinerea unor trupe underground valoroase, altele decat numele mari invitate sa concerteze in acest an in Romania (AC DC, Metallica, Ozzy Osbourne, Rammstein, s.a.m.d.) si educarea ascultatorilor de muzica rock si nu numai in sensul acceptarii si aprecierii altor formatii decat cele promovate intens, prin resurse financiare considerabile, la nivel mondial, promovare facuta nu de putine ori pe criterii comerciale". Pretul de 150 RON fiind total necomercial, of course. Oamenii astia ne fac pe noi manelisti? L-as invita pe M.S.V. sa imi vada muzica din rabla mea de Mercedes Cobra din '80... What the fuck, as zice... PS: au mai aparut trupe ca Belphegor sau Eternal Tears of Sorrow, asa ca un Service Pack 2, dar fondul problemei ramane... Nu pe voi, pe cei ca voi, pe cei ce le pute totul, poate nu ai inteles sensul si semantica frazei. Si manelistii au partile lor bune, trebuie respectati, au o identitate si merita respectata, asculta manele, au felul lor de a cheltui banii pe lanturi, fete, masini smekere, nu se dezic, isi recunosc pozitia sociala, voi sunteti mai rau ca oricine, nu recunoasteti ce sunteti, nu aveti identitate, nu apartineti niciunui grup, nici macar comunitatii moto datorita gandirii. Unii sunteti o rusine a societatii. Probabil ca nu te dezminti, asta-i clar... pacat ca nu te cunosc, dar cine stie, lumea-i mica, pamantul rotund. Mercedes Cobra...hmm... 1980... mmda... ori nu ai avut bani de altceva ori nu vrei sa iesi din "regnul mertzanelor koka"? Ascultam in "Trabantul meu vitaminizat" mai nou, daca vrei, ce vrei tu... Oricum toti sunt buni, cei mai buni, doar sunt ROMANI iar tu nu de dezminti, asta-i clar. BRAVO DOMNULE 'Darth Wraith', VAD CA ANII TINERETII CU SOIMII PATRIEI, UTC SI CC, TABERE PATRIOTICE SI IESIRI IN STRADA LA STEGULETE SI APLAUZE ti-au marcat tineretea, pacat de ea, pacat de tine, eu am fost absent la aceste manifestatii, datorita genitorilor mei "fara origine sanatoasa" si gandirii mele "bolnave pro capitalism" eram indezirabil sistemului, in rest numai de bine. Daca ceva nu se face in tara asta, crede-ma ca nu se face din vina celor care gandesc distructiv, cam asa ca altii, si tot din vina acelora am stat sub comunisti 45 de ani. Eu in dec. '89 am incasat ciomegi, bastoane si gloante care au lasat urme iar ca mine inca cateva sute de mii in Timisoara si Bucuresti, tu ce ai incasat ?!?! Eu nu am fost UTC-ist si nici membru de partid, dar tu am inteles ca ai avut carnet, BRAVO, cauta-l ca ai nevoie la trandafirii portocalii sau rosii, vine dictatura, eu raman la cruce si vultur unde am fost de generatii. Asocierea dintre noi, respectiv CA, OST, MMV si altii este benefica si mai cred ca, ceva de anvergura se face numai cu implicarea mai multor asociatii si cu foarte multi bani. Fiecare dintre noi are un obiectiv, fiecare a fost infiintata pentru "ceva" si desfasoara acel "ceva". Toti in schimb desfasuram in comun acest festival cu obiective multiple si mai ales benefice societatii. Tintim undeva, vrem sa aratam ca se poate, depunem eforturi, INCERCAM... si SPERAM SA IASA BINE. Am respectat si vom respecta toate cluburile si asociatiile moto, ne-am facut un nume din corectitudine si verticalitate, am sprijinit si ii vom sprijinii pe toti cei care ne solicita indiferent ca sunt simpli motociclisti, cluburi noi sau vechi. Urat ca exista astfel de indivizi in comunitatea moto, urat ca acceptam asa ceva in jurul nostru, rusine noua. Teoretic ar trebui laudata initiativa dar nu ai loc de invidiosi si semidocti. Oameni mediocrii prin existena lor nu prin pregatire. Ca la guvern, noi suntem destepti si nu facem nimic, doar criticam, prostii de pana acum au facut, dar au facut prost. Daca ai probleme existentiale, te rog respectuos sa stai departe cu MP-ul in urechi sau in Cobra ta '80 si sa asculti ce doresti dumneata. Lasa-ne pe noi in "prostia noastra", cu trupele noastre de cacao, iar cand avem nevoie de "cateva observatii" pertinente si... autorizate, promit sa te contactam si sa te si platim pe post de consultant alaturi de alti criticisti. Eu unul nu ma supar pentru ca nu am de ce. Nu ma cobor la mintea "omului slab, cu creierul lis" pentru ca ne confunda lumea, si apoi ma mai si invinge prin experienta sa vasta. Mai stiu ca daca in tara asta lumea ar munci si ar avea initiativa mai mult decat sa vorbeasca, sau tot atat, atunci am fi o a 2 a Elvetie sau mai bine. Dati-ne dvs. un exemplu, organizati ceva mai ... ca o "serbare campeneasca cu 2 mici, 1/2 carnati, ceapa, tuica si bere" moka, cu 4 trupe din afara, chiar de bodega, si 300 de oameni sa va vina si mai vorbim, pana atunci numai gura de dumneata. Mai bine ai invata sa faci ceva folositor tarii asteia sau macar ai invata sa ii lasi pe altii sa faca. Vino cu idei constructive, cu pareri pro, cu sprijin, cu bani, relatii (daca ai) ca de restul nu ducem lipsa... sau probabil nu ai potenta necesara decat sa "urlii" critic din spatele ecranului... ca internautii ?! O vorba veche spune ca:" cine stie sa faca, face, cine nu, invata pe altii si critica". Si asa cum ai spus "Daca e moka, il luam si il vindem la cineva mai fraier... Daca putem sa vindem scump ceva, il vindem si pe urma facem misto de ala care a cumparat sau a folosit serviciul..." exact gandire de kokalar smenar si tzepar, nu de motociclist. Din cauza unora care gandesc si fac asa, apar furturile moto si piesele falsificate. Bravo Domnule, felicitari. Respect celor ce gandesc liber si au sufletul liber. Respect adevaratilor motociclisti de pretutindeni. Regret pentru cei ce nu-si stiu locul si nu-l gasesc. Toate bune si manelistilor care-si recunosc identitatea. Asfalt uscat tuturor. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Ancalagon Postat Iulie 22, 2010 Share Postat Iulie 22, 2010 Hmm, cineva o ia personal... Imi place ca ma insulti - asta e farmecul unui flame de forum, in plus ti-a stimulat vocabularul. Oare cand vor afla unii bucuresteni ca termenul corect e minge, nu "mingie" si ca mahalagismul nu e "trendy", indiferent cate festivaluri faci? "Si manelistii au partile lor bune, trebuie respectati, au o identitate si merita respectata, asculta manele, au felul lor de a cheltui banii pe lanturi, fete, masini smekere, nu se dezic, isi recunosc pozitia sociala, voi sunteti mai rau ca oricine, nu recunoasteti ce sunteti, nu aveti identitate, nu apartineti niciunui grup, nici macar comunitatii moto datorita gandirii. Unii sunteti o rusine a societatii." Oare la cine te referi? Daca sustii respectabilitatea manelistilor de ce mai organizezi festivaluri rock? A, ca sa "facilitezi comunicarea interculturala", adica sa isi dea mana rockerul pletos cu manelistul gelat? Interesant demers... Poti sa iei critica mea cat se poate de constructiv - nu am zis ca nu e o idee buna sa organizezi un festival rock, dar nu asa cum faceti voi. Nu puteti genera un fenomen de talia Wacken gandind ca la Cantarea Romaniei. Trupele romanesti nu isi au locul intr-o manifestare de prestigiu - nu canta nici la nivelul unor trupe de cover din Ungaria. Asta e adevarul. Poti sa-i chemi la o prieteneasca de rockeri motociclisti si atat. Puteti sa ma faceti kokalar si sa-mi insultati masina pana ii cade rugina de pe aripi, calitatea rock-ului romanesc ramane la nivelul care este. Ca voi vreti sa manipulati "tineretul" si sa-l stoarceti de bani, asta trebuie subliniat inca o data. Mais les affaires sont les affaires... Cat despre atacul la persoana mea, cred ca ma cunoaste mai multa lume decat pe voi. Partea buna a fost ca am petrecut cateva clipe de almanah Catavencu citind topicul asta. Sa dam premiile Bula Motociclistului de supt poala dealului: Categoria Nunta Olteneasca: "Indiferent daca la un festival al unui alt club unde am fost (si din respect am incercat sa onoram cu prezenta noastra, pt. ca si ei ne-au onorat cu invitatia lor) nu ne-a convenit ceva, am multumit, am tacut, am laudat partile bune si i-am incurajat." Categoria Bikerul Necuvantator: "Motociclismul inseamna foarte multe, atat de multe incat unele nu se pot exprima in cuvinte." Categoria Familia si Procentu': "Scuze pentru cei 3-5% care sunt familisti, stiu ca-i greu, si noua ne este uneori greu dar asta-i viata de motociclist familist, altfel n-ar mai fi frumoasa." Eu v-as fi sfatuit sa renuntati la festivalul asta mioritic si cu banii economisiti sa va duceti familia la Wacken, ca sa fie viata de motociclist familist si mai frumoasa... Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
d_paulo Postat Iulie 22, 2010 Share Postat Iulie 22, 2010 (editat) Darth Wraith, pleaca frate in afara, fa ceva nu mai suferi atat aci...pe bune, in afara umbla cainii cu cd-uri AC/DC in guritza sau mergi bre la Mamaia (bine, este putin mai scump dar merita )))) sunt altfel de caini) Editat Iulie 22, 2010 de d_paulo Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Ancalagon Postat Iulie 22, 2010 Share Postat Iulie 22, 2010 Mamaia? Te referi la bunica cuiva? Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
M.S.V. Postat Iulie 23, 2010 Share Postat Iulie 23, 2010 Hmm, cineva o ia personal...... Oare cand vor afla unii bucuresteni ca termenul corect e minge, nu "mingie" si ca mahalagismul nu e "trendy", indiferent cate festivaluri faci? ....//.... Hmm… unii s-au simtit lezati aici pe acest forum. Oare creierul lor mare este mai mic decat cel mic?! Eu nu am atacat personal pe nimeni in mod direct sau indirect, am evidentiat doar ce au spus "shmekerii criticisti" si frustrati de pe aici. Vad ca ma ataci personal, OK, dar cred ca nu-ti dai seama ce faci atlfel ai pastra "distanta". Si ca sa ramanem in stilul lui ‘Darth Wraith’, acest internaut si motociclist de carton fara vreo data de identificare personala, de aceea-i plin de curaj din spatele ecranului, ca alte mii de romanasi, avem din categoria “Prostul nu e prost destul daca nu e si fudul” sau “Eu nu stie romaneste da va’nvat eu sa vorbeste” MĂNGE, mingi, s. f. 1. Obiect sferic (rar ovoidal), de diverse dimensiuni și greutăți, confecționat din cauciuc, piele, celuloid, material plastic etc. (umplut cu aer), care se folosește în diferite jocuri (sportive), în gimnastica medicală etc.; balon (1). 2. Joc cu mingea (1). [Var.: mĂngie s.f.] – Cf. sl. mec. Sursa: DEX '98 pag. 635 Iar mai jos, pe aceeasi pagina avem: MĂNGIE s.f. v. minge. (s.f. = substantiv feminin; Var. = varianta; v. = vezi) De ce este pusa mai jos varianta MINGIE si nu este prima, simplu pentru ca se pun in ordine afabetica, asta pentru tantalai, respectiv MING si E apoi I si E , alfabetul este A, B, C, D, E,....H, I, J... Invata sa citesti un dictionar. Corecte sunt ambele variante tantalaule !!! Nu numai ca esti un tantalau fraier si mahalagiu dar mai esti si prostanac. Daca taceai filosof ramaneai. (scuze, nu-i cazul) Revenind, vorba celor de la Morometii, “Nu te injur, Uita-te-n jur”…citind ce ai scris, la rubrica “Din putul gandirii tantalaului internaut” (Darth Wraith @ Jul 22 2010, 06:54 PM) ), vad ca esti un tip “spiritual”, ceea ce este foarte bine. Pentru comuniunea sirituala apropiata a ta cu dumnezeu trebuie intai sa-ti hranesti spiritul, ceea ce si faci vad prin "spiritualitatea" ta exacerbata. Doar esti "motociclist" kool... de carton. Nu o mai lungesc, ca n-am cu cine, si vorba fratelui meu d_paulo “…un adevarat haiduc virtual , si cu toate astea, te asteptam chiar si pe tine, critica este mereu constructiva....ironia este o arma atragatoare ce te va stinge subit… " Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Ancalagon Postat Iulie 25, 2010 Share Postat Iulie 25, 2010 Uita-te la DEX, e editia din '98. Dupa '90 s-au adoptat in limba o gramada de "agramatisme", pentru satisfacerea deplina a noii generatii de manelisti. Comuniune cu D-zeu si spiritualitate decerebranta crestina? - ti le las tie si altor consumatori de Trinitas TV; doar un legionar "wannabe" cautator sub fuste de popi ma putea injura pe net... Domnul d_paulo pare facut din alt aluat, dupa cum pare sa sugereze arta sa. Dar poate ca s-a lasat luat putin de val si de spiritul de gasca... Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
cria_p Postat Iulie 25, 2010 Share Postat Iulie 25, 2010 (editat) * eu il cunosc pe Darth Wraith, da' nu va spun cine este. oricum speculatiile voastre sunt mai interesante (pentru forumisti). pe mine ma cunoaste cineva? ...am profil complet! si mai am si doo motociclete, una e chopper aaaa, si sa nu uit, sunt familista! Editat Iulie 25, 2010 de cria_p Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Ancalagon Postat Iulie 25, 2010 Share Postat Iulie 25, 2010 (editat) Sunt membru destul de vechi pe aici si ani de zile datele mele au fost publice pana cand au fost folosite in mod neadecvat - m-am enervat si le-am modificat. Oricum, e nerelevant - toata povestea asta imi aduce aminte de un banc in care americanii le demonstreaza sovieticilor cu argumente zdrobitoare ca societatea lor functioneaza mai bine, la care rusii, pusi la colt raspund sec: "Da, dar voi omorati negri!" Am pornit de la un festival rock cu false pretentii si am ajuns sa fiu facut prostanac, membru PCR - apropo, n-am fost, iar activistii comunisti, mai verzii legionari si stramosii lor fundamentalisti religiosi sunt toti pe-o seama - si trimis la biserica. Care o fi legatura, doar acesti Illuminati de Buftea detin secretul. In rest, sunt sigur ca organizatorii au intentii bune - inafara faptului ca vor sa scoata si niste bani - si ca in viata lor sunt personaje predominant pozitive, dar nu ne place cand ne imbata cu apa rece, in ciuda caniculei... Editat Iulie 25, 2010 de Darth Wraith Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
--=HD=-- Postat Iulie 25, 2010 Share Postat Iulie 25, 2010 Oare cand vor afla unii bucuresteni ca termenul corect e minge, nu "mingie"... ? Frate, as fi fost de acord cu mai tot ceea ce ai spus, dar cand ajungi la chestii de gramatica, la corectat fraze si cuvinte... Daca aveti argumente intr-o discutie, folositi-va de ele, dar nu mai corectati lumea pe Forum in lipsa acestora. Si treaba cu bucurestenii... Asta ce vrea sa mai fie? Ce frustrare ai? Pana la urma, bucurestenii aia inculti, needucati, care scuipa seminte pe strada si arunca gunoiul in mijlocul drumului, sa stii ca tot din aia veniti de prin alte colturi ale tarii sunt. Da, s-au adunat toate scursurile aici, in Bucuresti. Bucurestenii nascuti si crescuti in Bucuresti nu se comporta ca specimenele descrise mai sus, ci sunt oameni cu bun simt. Mesaj completat ...postul asta este cam...al doilea venit din partea ta la fel de "negativ" ...sigur nu vrei sa te intalnesti cu noi? Asa rezolva C.A. problemele, cu bataia? Eu asta am inteles din ceea ce ai scris. Eu cred ca mai mult ati avea de castigat daca i-ati lasa pe oameni atat sa va laude cat si sa va critice. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Ancalagon Postat Iulie 25, 2010 Share Postat Iulie 25, 2010 Probabil de aia ma trimit la Mamaia, ca sa ma intalnesc cu ei... N-am vrut sa reiasa ca am ceva cu bucurestenii in general, intamplator "duelistii" de forum oponenti sunt din capitala... Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
--=HD=-- Postat Iulie 25, 2010 Share Postat Iulie 25, 2010 N-am vrut sa reiasa ca am ceva cu bucurestenii in general, intamplator "duelistii" de forum oponenti sunt din capitala... Ma bucur ca ai nuantat putin. Acum este altceva. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
M.S.V. Postat Iulie 25, 2010 Share Postat Iulie 25, 2010 Mda…, tipic pentru un tantalau, prostanac si semidoct. Nici acum nu te jignesc, pentru ca daca-i spui unui nebun ca-i nebun, nu inseamna ca-l jignesti. Dai dovada de un “imbecilism” cras, tipic pentru un internaut. Ma bucur ca-ti place cand te insulta cineva, dar eu nu te insult iar farmecul unui flame de forum poate ti-a stimulat tie vocabularul ca gandirea oricum ti-a lasat-o la fel. De vocabularul meu nu ai tu grija. Dar sa revenim pentu a-mi sustine afirmatia de mai sus: 1. Nu ma intereseaza dictionarul de la 1900 toamna pentru ca si pe vremea lui N.Densusianu se folosea traditiune in loc de traditie, iar inainte de ’90 se scria sint in loc de sunt, si exemplele pot continua dar nu-i ora de lingvistica. “Agramatismele” sunt facute de Academia Romana daca-s in DEX, iar daca in academie sunt manelisti… asta este, ghinion. Conteaza cum se scrie azi in 2010 conform DEX, deci esti un TANTALAU. Greseala-i greseala, puteai macar sa o recunosti, dar esti si mandru si tantalau. Prostul nu-i prost destul… Trebuie sa cunosti limba de azi nu de acum 3 luni… semidoctule (sa-ti traduc?) 2. Nu eu te-am facut tantalau deci nu ma acuza, ca nu sunt eu genitorul tau, tantalau te-ai nascut, asta-i clar si cearta-ti parintii pentru asta. 3. Membru de UTC sau pui de PCR ai spus chiar tu ca ai fost, nu te-am facut eu nici la propriu nici la figurat, eu am evidentiat doar, ai uitat ca ai afirmat “...sa-mi caut urgent carnetul UTC, just in case…”, iar in tabere UTC tot tu ai fost, si iar citez “… in acelasi stil de tabara CC al UTC...” eu nu stiu cum era in ele ca nu am fost, nefiind membru, deci esti si prostanac si tantalau ca uiti de la mana pana la gura, sa iti iei 9 Vita si Lecitina, ti-am spus eu dar tu nu ma crezi. 4. Crucea si vulturul, esti tare la istorie tantalaule sef, erau insemnele Regalitatii (si nu numai in ultima perioada inainte de comunisti n.n.) nu legionarilor si fundamentalisti religiosi. Parca vulturul si crucea era pe STEMA ROMANIEI si pe vreamea lui Constantin Brancoveanu pe la 1700… sau inainte… pe la 1290 cand domnea Radu Negru… si este si acum. Mare imbecil semidoct si tantalau esti scolit de fratii tai comunistii. Si atunci erau legionari?! Stramosii mei au fost regalisti inclusiv cand parte din ei au murit in inchisorile comuniste si nu legionari cum sugerezi tu. Cred ca tu cunosti mai bine “o anume parte de istorie” avand in vedere cultura socialisto-comunista de care dai dovada. Oricum pana acum ai un 2 la Romana, si un 2 la Istorie. Mai vrei si la alte materii note? Cu IQ cred ca stai in jurul varstei ca marime, undeva intre 40 si 41 de puncte… Vitamine… fiule, vitamine. 5. Ca esti membru destul de vechi… asta-i culmea, nu esti singurul, asta este, daca nu ai ce face… stai si o freci aiurea, ce folos ca esti vechi (precum Ceausescu in PCR, care-i mort), tot prostanac esti, vad ca nu te-ai desteptat, pierzi timpul si fara folos, mai bine citeste si tu ceva, o carte de istorie, un dictionar… iar asta o sustin citindu-ti si alte postari la fel de imbecile, nefondate si fara substrat. 6. Eu daca vrei ma “duelez” cu tine si “face to face”, nu-i bai, si la propriu si la figurat. 7. Discutiile despre festival au degenerat datorita afirmatiilor tale de prostanac, tantalau si semidoct nefondate despre acesta. Puteai sa iti expui punctul de vedere critic, fara a improsca cu cacao si fara a-i acuza de rea credinta pe organizatori in lipsa unui suport clar, pe baza propriei tale boli mintale speculative. Reiterez ideea … ca ramai un internaut anonim tantalau si prostanac, iar conform ultimului tau post si imbecil. Chiar nu ai inteles nimic din ce ti-am scris, mai ales de … “spiritualitate si comuniunea ta cu dumnezeu”… e clar, vai de tine. (sigur nu vrei in politica … ?) Si un raspuns pentru ==HD== C.A. rezolva problemele asa cum considera el ca si club. Si le va rezolva. Nu cred ca s-a facut vreo afirmatie despre violenta aici sau vreo amenintare de catre club sau altcineva. Vorbeam de a ne cunoaste si impartasi impresiile in fata nu pe forum, de a ne cunoaste si apoi sa ne jigneasca si despre curatirea spiritului sau pentru a scapa de demonii ce-l bantuie. Oricine ne poate critica actiunile noaste, este dreptul fiecaruia sa o faca iar critica-i constructiva, dar in limita bunului simt si SA NU JIGNEASCA asa cum a facut tantalaul acesta de Darth Wraith. Am inceract sa-i explic finutz si subtil mai multe aspecte in primul meu post, cum si unde a jignit si gresit, dar la cat este de tontovan nu a inteles nimic nici din primul nici din urmatoarele. Poate am fost prea subtil si finutz pentru un astfel de tantalau. Dovada stau raspunsurile pe care le-a dat. Credeam ca stau de vb. cu un ins mai desteptutz, nu asa de prostanac. Sa reciteasca pana prinde … subtilitatea, daca nu ii explic eu tontului. Putea sa-si exprime parerea fara a instiga impotriva noastra si fara a comenta tendentios el actiunile noastre. Este clar ca nu cunoaste etica moto si cea de respectare a actiunilor si insemnelor unui club fie RC sau MC. Ne-a jignit fara rost doar datorita dorintei lui de afirmare. Gresita miscare. Nu-i prima oara cand jigneste pe acest forum. Problema lui majora este ca acum a atacat pe cine nu trebuie. Cred ca ar trebui sa-si ceara scuze pentru asta, dar este problema lui de acum. Ii dau clasa la ce vrea el, cand vrea el, oriunde vrea el. Acum m-am convins de cine este. I-am spus ca nu-si da seama ce face si cu cine se pune… NU MA CUNOASTE, dar poate… cine stie. Revin, “uita-te-n’jur”… vorba fratelui d_paulo… “un adevarat haiduc virtual , … acest Darth Wraith … si as adauga, tantalau si de carton. Mesaj completat Comuniune cu D-zeu si spiritualitate decerebranta crestina? - ti le las tie si altor consumatori de Trinitas TV; doar un legionar "wannabe" cautator sub fuste de popi ma putea injura pe net...Domnul d_paulo pare facut din alt aluat, dupa cum pare sa sugereze arta sa. Dar poate ca s-a lasat luat putin de val si de spiritul de gasca... Parerea mea este sa ramai in anumite limite... confortabile pentru tine. Nu stiam ce-i aceea "Trinitas TV" ca nu folosesc, tu vad ca esti fan, a trebuit sa ma informnez, ...mea culpa... Vezi ca ma acuzi de ceva grav, foarte grav, jignesti si retine nu sunt legionar. Chiar ai dat-o in bara rau, istoria asta mama ei, ti-am spus mai sus, nu prea esti inteligent (tantalaule). (asta nu-i jignire, ce nu intelegi ?!) Ca te uiti sub fustele popilor... uite ca am mai aflat un obicei de-al tau. Vad ca tu cunosti d-astea. Ai probleme de pederastie? Suferi de psihopatie sexuala?! Pacat, trateaza-te. EU NU TE-AM INJURAT, NU PRICEPI !? ARATA-MI SI MIE UNDE!!! AM SCOS IN EVIDENTA NISTE "CALITATI" DE CARE AM VAZUT CA ESTI MANDRU DACA LE ETALEZI CU ATATA DEZINVOLTURA SI FACI TRIMITERE LA ELE, VREI SA LE REIAU, plictisim lumea... retrairea anumitor momente placute tie din UTC, nestiinta, necunoasterea, stupiditate, jignirea, critica fara fundament, credinta ca esti cel mai cel si folosesti cuvinte cand in ROMANA, cand in FRANCEZA sau ENGLEZA ca nu gasesti expresii sinonime in LIMBA ROMANA DE CARE FACI ATATA CAZ, s.a.m.d. Hmm.."wannabe"...Tocmai ce am spus mai sus... Vocabular limitat, de semidoct. Cat priveste ambitiile si aspiratiile mele, nu ai tu de unde le cunoaste, nu cunosti nimic de competenta sau incompetenta mea si mai mult, de ce am facut eu in viatza ori pe unde am fost. Mai vedem noi. Vad ca tu jignesti un CLUB MOTO si actiunile lui, membrii lui, ii faci gasca si mai mult, acum ma ataci pe mine fara suport. Este foarte grav ce faci, crede-ma ... Hmm.... Ai dovedit pana acum: lipsă de inteligență, lipsă de caracter, stupiditate si absurditate, capacități mintale foarte reduse precum si cunoștințe superficiale si putine dar te crezi cult. Atunci esti: Sursa: DEX '98 | TONT = Care vădește lipsă de inteligență; PROSTĂNAC = Care vădește lipsă de caracter și de inteligență; CRETĂN,= Om stupid, absurd. – Din fr. crĂŠtin. IMBECĂL, = Persoană cu capacități mintale foarte reduse; Din fr. imbĂŠcile, lat. imbecillus. vezi: crĂŠtin SEMIDĂCT, = Om care are cunoștințe puține și superficiale dar se crede cult; om puțin instruit. ; DECI UNDE ESTE JIGNIREA?!?! Am adus eu insulte la adrea ta?! Sunt doar constatari ale modului tau de gandire, exprimare si reactie pe acest forum la asdresa actiunilor noastre, ale clubului si ale unor membrii. Ramai deci un om care are cunoștințe puține și acelea superficiale, fara prea multa inteligenta si fara caracter (ca tantalau, prostanac si semidoct le consideri jigniri ). Nu te dezici. Chiar nu ti-ai dat seama de cine sunt si cu cine te pui in directia asta, pacat. Te fac cand vrei tu "muci". Eu nu te-am jignit si nu cred ca vrei sa-mi auzi si vocabularul celalalt de cartier Bronx, Scampia, Cartierul Rosu ori Ferentari sau Pantelimon ca ramai fara monitor, se crapa numai la deschiderea topicului si ma suspenda adminul. Pana una alta TU JIGNESTI SI INJURI PE NET, pentru ca nu ai avut argumente si nici nu ai. Faci caz de ce cunosti tu si ce esti, dar esti gol. Doar un om care are cunoștințe puține și superficiale dar se crede cult, esti total neinstruit, vad ca "semidoct" il consideri jignire. Asta tine cu prostovanii, eu te fac "muci" la orice vrei tu. Vitamine fiule, Lecitina si comuniune cu dumnezeu ca te bantuie demonii de nu te lasa sa dormi, trezindu-ti simturile nevoii de cearta si jignire, intruchipare imaginara a spiritului rau, ti-am mai spus-o. P.S. Te asteptam la FESTIVAL... cu critica curajosule, sa ne-o prezinti in fata. Noi nu suntem razbunatori si nici violenti asa cum se sugereaza pe aici iar critica fondata si dreapta ne este de folos. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
twid Postat Iulie 25, 2010 Share Postat Iulie 25, 2010 Oh, Dumnezeule , cat scandal pe aici.Fratilor daca nu va place stati acasa.Daca nu sunteti rockeri, iar va invit sa stati acasa, Daca sunteti rockeri si nu va plac trupele stati acasa.Oamenii astia nu va obliga sa veniti, vor fii destui oameni care vor da banutii astia pentru festival, 50 de ron pe zi pentru trupele astea e chiar moca.Daca va plangeti de niste amarati de 150 de RON stati acasa, sau mergeti in oras sa ii dati pe cine stie ce prostii.O masa la MC, KaFeCe sau pe unde mai mancati voi e 50 de ron pe putin. (e doar un exemplu).Daca ar fi fost de o bauta la o cabana sau ceva ati fi sarit cu banii astia. O fii ea criza da nici festivaluri nu sunt 3 pe luna.Este un festival strict pentru cei ce apreciaza genurile astea de rock. Eu personal as fi dat 150 de ron numai pentru Bucovina, Belphegor si Negura Bunget, ca mai vin inca 20 de trupe pe langa ei si choppere, si amplasarea este una excelenta este absolut perfect, sa nu mai zic de "Concurs Enduro Demonstratie Enduro/ Xtrail Tiroliana Parada Moto Graba strica treaba - concurs de mers incet Bachus era motociclist - impinge butoiu' la deal Chiorule, ce tanar esti - legat la ochi, indrumat de pasager printre jaloane Demonstratie BIKE WASH Girls - numai motoare Chopper Academy si Speed Academy Burning souls - bournout night Trage mah de atza! - trasul sforii Cascada nebunilor - partie pe folie umeda Girafa ambidextra - pasagerul merge in picioare sa sparga un balon de apa legat la inaltime Cauciucul Penetrat - aruncarea cauciucului pe un par de lemn Canguru impiedicat - cine ajunge primul la finish imbracat intr-un sac Nu te uita in jos, ca te dor dintii - mersul pe barna deasupra raului Cel mai tare din parcare - skandenberg femei si barbati Cine e primul: oul sau gaina? - alergat cu oul pe o tava Tombola castravetilor - scos castravetele de catre fete (rosie de catre baieti) dintr-un bol cu apa,cu gura,fara maini ". Principiu e simplu, comenteaza DUPA eveniment ca ai dat bani si nu a fost bine. Trolls ! Trolls everywhere. PS: "Trage mah de atza! - trasul sforii" - m-a facut sa rad ca un scolar de clasa a 8-a. Va respect, si sunt prezent la fest. chiar daca nu am motor si inca visez la unul. haha \m/ ruoooooooc!!! Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
d_paulo Postat Iulie 26, 2010 Share Postat Iulie 26, 2010 (editat) .................... Asa rezolva C.A. problemele, cu bataia? Eu asta am inteles din ceea ce ai scris. Eu cred ca mai mult ati avea de castigat daca i-ati lasa pe oameni atat sa va laude cat si sa va critice. Nope, ce am vrut eu sa spun este ca altfel se discuta la o bere decat pe forum, aici pot fi multi oameni buni dar se pierd identitatiile cand este vorba doar de text, mereu o carte este mai profunda decat un film din simplu fapt ca iti da posibilitatea sa-ti creezi personajele dupa imaginatia ta, in cazul nostru este bine sa se intample ceva concret, sa ne cunosti, sa vezi ce suntem... sa nu ne incadram in noua generatie pe mes. este clar, nu toata lumea lauda si nu toata lumea critica...asta e lumea si este ok asa cum este, are echilibru! respect! Mesaj completat twid multumim de aprecieri, te asteptam cu mare placere si sa dea rockerul ala de sus ca pana la urma sa ai si mobra mult visata Editat Iulie 26, 2010 de d_paulo Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Ancalagon Postat Iulie 26, 2010 Share Postat Iulie 26, 2010 Romania lui Dan Diaconescu, exemplificata perfect prin ultima postare a lui M.S.V. si de raspunsul plin de exigenta estetica care i-a urmat... Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
monik30 Postat Iulie 26, 2010 Share Postat Iulie 26, 2010 Sper din suflet ca cei din CA, SA sa nu se supere (prea tare) pe mine....daaaaaarrrr, ce faceti cu cei care ar accepta bucurosi sa participe la un eveniment de genul asta (de educare in materie de ecologie), nu ar avea probleme nici cu costurile dar nu au nici o placere ca timp de 3 zile sa-i asculte pe unii care ragaie in microfon??? De ce nu incercati sa faceti ceva si ptr categoria asta??? NU SUNT MANELISTI ! Uite, la Liberty Parade au fost extraordinar de multi oameni. Au mancat, au baut deci au cheltuit foarte multi bani. Organizatorii s-au declarat mai mult decat multumiti. Daca ati face si ceva de genul asta adaugand treaba cu ecologia sau orice altceva educativ, nu cred ca ati avea ceva de pierdut. Hai, astept sa ma criticati... Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
twid Postat Iulie 26, 2010 Share Postat Iulie 26, 2010 Sper din suflet ca cei din CA, SA sa nu se supere (prea tare) pe mine....daaaaaarrrr, ce faceti cu cei care ar accepta bucurosi sa participe la un eveniment de genul asta (de educare in materie de ecologie), nu ar avea probleme nici cu costurile dar nu au nici o placere ca timp de 3 zile sa-i asculte pe unii care ragaie in microfon??? De ce nu incercati sa faceti ceva si ptr categoria asta??? NU SUNT MANELISTI ! Uite, la Liberty Parade au fost extraordinar de multi oameni. Au mancat, au baut deci au cheltuit foarte multi bani. Organizatorii s-au declarat mai mult decat multumiti. Daca ati face si ceva de genul asta adaugand treaba cu ecologia sau orice altceva educativ, nu cred ca ati avea ceva de pierdut. Hai, astept sa ma criticati... Oamenii aia nu ragaie in microfon draga monik30, dar daca asa percepi tu muzica asta ..whatever makes you happy! Si in plus daca ai fii dat o ureche peste trupele care presteaza la festival ai observa ca nu toti " ragaie" vezi Ava Inferi , Bucium ,Ashes You Leave, Inopia, . Sunt numai oameni talentati. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
monik30 Postat Iulie 26, 2010 Share Postat Iulie 26, 2010 Oamenii aia nu ragaie in microfon draga monik30, dar daca asa percepi tu muzica asta ..whatever makes you happy! Si in plus daca ai fii dat o ureche peste trupele care presteaza la festival ai observa ca nu toti " ragaie" vezi Ava Inferi , Bucium ,Ashes You Leave, Inopia, . Sunt numai oameni talentati. Scumpete, fiecare percepe muzica in felul lui....mie, genul asta nu imi spune absolut nimic, asa cum tine nu iti spune alt gen de muzica .... Uite, imi cer scuze ca mi-am facut publica parerea , ar fi trebuit sa o tin numai ptr mine, ca doar aici fiind un forum unde se discuta aproape orice, este permisa doar expimarea de injuraturi sau cuvinte ca "idiot, prostanac" etc......o parere personala, daca nu este si a majoritatii, nu trebuie sa o exprimi..... pup Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
M.S.V. Postat Iulie 26, 2010 Share Postat Iulie 26, 2010 Sper din suflet ca cei din CA, SA sa nu se supere (prea tare) pe mine....daaaaaarrrr, ce faceti cu cei care ar accepta bucurosi sa participe la un eveniment de genul asta (de educare in materie de ecologie), nu ar avea probleme nici cu costurile dar nu au nici o placere ca timp de 3 zile sa-i asculte pe unii care ragaie in microfon??? De ce nu incercati sa faceti ceva si ptr categoria asta??? NU SUNT MANELISTI ! Uite, la Liberty Parade au fost extraordinar de multi oameni. Au mancat, au baut deci au cheltuit foarte multi bani. Organizatorii s-au declarat mai mult decat multumiti. Daca ati face si ceva de genul asta adaugand treaba cu ecologia sau orice altceva educativ, nu cred ca ati avea ceva de pierdut. Hai, astept sa ma criticati... Uite, iti raspund eu monik30, Tu ai dreptate in ceea ce spui din punctul tau de vedere. Punctual daca o luam pot sa-ti raspund: 1. De muzica s-au ocupat cei de la OST, in fond este un festival CA, OST si MMV. Probabil ca ai urmarit posturile de pana acum si ai observat ca am incercat sa mai explic ca nu de noi depinde totul. Fiecare din cei implicati au partea lor de contributie. Sincer, singuri nu puteam incerca sa facem ceva de o asemenea anvergura, nu este posibil financiar, cel putin acum in situatia asta economica cand toti vor sa ia nu sa dea. Si asa-i greu sa-ti gsesti parteneri de incredere. Deci muzica este, vorba lui primarele..."care este"... si sincer imi pare rau daca tie personal nu-ti place. Sunt unele formatii bune, chiar din acestea romanesti si nu numai. Totusi asa cum spune si afisul, va fi o rampa de lansare in viitor pentru alte formatii, acest fest. Ai dreptate fiecare cu gustul lui, gusturile nu se discuta. Nu pot spune ca mie-mi plac in totalitate. Unele-mi plac, altele nu. Imi pare rau pt. tine, sincer, noi speram sa fie pentru o paleta cat mai mare de ascultatori si sa fie multumiti cat mai multi. Ramane de vazut. 2. Din punctul de vedere al costurilor, si aici ma refer la costul de intrare... noi, CA am redus cat am putut, poate nu crede lumea dar noi nu luam bani. Pot afirma cu tarie ca CA (si cred ca nici partenerii implicati) nu o facem pentru partea financiara si nu ramanem cu bani dupa acest eveniment. Poate daca va iesi pe masura asteptarilor, peste circa 2-3 festuri cand lumea o sa stie de el la alt nivel, sa ne gandim la a scoate profit. Acum ne gandim la a ne acoperi costurile si asa enorme. Orice-i la inceput genereaza mai multe costuri decat venituri, chiar si o afacere de taraba. Stiu, se vehiculeaza multe vorbe, dar asa-i lumea. 3. In privinta mancarii si bauturii... nu noi suntem furnizorii directi, cei implicati in activitatea de alimentatie ca nu avem voie si in consecinta... nu stiu care vor fi costurile de vanzare si profiturile acelora care sunt implicati, dar ei vor sustine alaturi de cei implicati in fest costurile evenimentului. Asa se practica. Atat practic cat si teoretic, cei ce se ocupa cu alimentatia, sa-i zicem asa, este normal sa scoata poate un profit, dar este si riscul sa ploua si sa aibe doar cheltuieli neacoperite, ca noi toti. Nu va veni nimeni sa le dea bani din buzunar sa acopere aceste cheltuieli. Riscuri exista mereu si cine si le asuma trebuia sa aibe si un profit. Sper sa te fi multumit raspunsurile si mai mult noi nu criticam, acceptam idei, pareri si critici constructive, preferand dialogul. Noi iti multumim ca ti-ai exprimat opinia. Sper sa nu te dezamagim si te asteptam alaturi de noi la acest fest. Mesaj completat Romania lui Dan Diaconescu, exemplificata perfect prin ultima postare a lui M.S.V. si de raspunsul plin de exigenta estetica care i-a urmat... Offf... iar m-ai prins cu lectiile nefacute. Mi-am pus intrebarea... "Cine este acest domn Dan Diaconescu?" Am aflat de pe net. Scuze nu am prieteni care sa urmareasca asa ceva si nu au stiut sa ma informeze. Am si eu un 2 la Cultura de mahala a oamenilor mediocri... Vad ca tu cunosti numai astfel de ... posturi... esti fan OTV, DD TV, Trinitas TV... mai exista si altele?! Ceva mai destept poti scoate pe ... cavitatea aceea numita gura? Oare asa sunt toti colegii ... din provincie? Hmmm.... Cum dumnezeu poti sa ai tu grija de semenii tai cand esti cum esti ?!?! Daca ai frustrari privind spaga ca se legalizeaza...e problema ta nu a noastra, poti sa emigrezi alaturi de "fratii tai", si am rugaminte sa ne ocolesti domnule... Chiar nu te-am jignit. Nu ne sta in caracter. Am observat ca esti mandru si vanitos, dar nu te gandesti cine-i vanitos si mandru ?!... doar te pretinzi cult. Ti-am raspuns punctual si politicos la tot ce ai dorit dumneata, ti-am dat si explicatii logice si pertinente. Nu te-am injurat. Eu stiu cine esti si de ce esti capabil, tu in schimb nu cunosti nimic despre mine... Puteam sa te injur, sa te amenint sau mai stiu eu ce, asa cum am vazut ca se mai practica, nu-i in firea mea sa fac asta. Sunt de un calm imbatabil si crede-ma ca nu ma poti enerva cat vei vrea. Poate pentru altii de pe aici unele lucruri sunau a jignire si injuratura, de aceea am si dat sensul pe care l-am folosit din dex, tocmai pentru a evidentia ca nu te insult. Ironia ta este cu mult sub cum te pot "face" eu din vorbe daca-mi pun mintea. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
monik30 Postat Iulie 26, 2010 Share Postat Iulie 26, 2010 Offffff......Cred ca nu m-am exprimat eu bine. NU AM NICI O TREABA CU COSTURILE! Daca s-a ajuns la suma asta inseamna ca s-au facut niste calcule. Treaba cu mancarea si bautura, era un mod mai plastic de a spune ca se aduna multa lume si cuiva i se face buzunarul mare (si asta nu este rau).... Apoi, mi-ar placea sa vad si altceva decat niste plete transpirate de efortul depus ptr a scoate sunetele guturale (si asta este un fel de muzica) . Nu cred ca ar fi o blasfemie ca unii mai obtuzi la minte sa isi faca pomana sa accepte ca nu toti pamantenii sunt rockeri, dar poate multi eretici apreciaza la fel de mult un mediu curat (ca doar asta este tema) si sanatos ca si ei. sunt convinsa ca voi din CA si SA faceti asta doar de placerea de a vedea lume ca se distreaza mai ales ca este foarte frumos sa te gandesti ca la tot ce pe altii ii bucura ai contribuit si tu , macar putin.....Pacat doar ca nu va mariti aria de consumatori (treaba asta am auzit-o pe la stiri.....nu stiu daca mi-a iesit) Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
MCiuli Postat Iulie 26, 2010 Share Postat Iulie 26, 2010 hai ca ma mai bag si eu in seama pe partea de muzica mai mult. OST Mountain Fest este un fest de muzica ROCK, adica se adreseaza celor care asculta rock in principal. Rave parade sau love parade sau cum s-o chema se adreseaza celor care ascuta rave si alte elctro d-astea. Faptul ca unora nu le pace rock-ul, asta e!... Ma surprinde faptul ca se comenteaza de muzica prea mult: vreau sa va reamintesc ca poate jumatate dintre trupele romanesti, daca nu chiar mai multe participa la concertele organizate in cadrul intrunirilor moto si nu prea am vazut comentarii ca nu ar fi muzica buna..... DA! Costul unui bilet poate parea mare, cu toate ca 50 ron pe zi nu este mult. Eu, pentru a vedea Cradle of Filth si Moonspell anu trecut am dat 110 ron pe 1 bilet (pentru 1 zi), am facut nus cati km din bucuresti pana la cluj cu masina si am mai dat si 200 ron pe 1 noapte de cazare.... La ARTMANIA anu asta cat e biletu', ca anu trecut am dat 110 ron pt ziua de vineri? - da ma rog, o sa ziceti ca Tankian e mai meserias si ca el merita... Pana una alta, asfalt uscat!!! si vant in pleata...... Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
M.S.V. Postat Iulie 26, 2010 Share Postat Iulie 26, 2010 Offffff......Cred ca nu m-am exprimat eu ....//.... sunt convinsa ca voi din CA si SA faceti asta doar de placerea de a vedea lume ca se distreaza mai ales ca este foarte frumos sa te gandesti ca la tot ce pe altii ii bucura ai contribuit si tu , macar putin.....Pacat doar ca nu va mariti aria de consumatori (treaba asta am auzit-o pe la stiri.....nu stiu daca mi-a iesit) Multumim de aprecieri monik30. Sincer asta nu stiu si cred ca nimeni nu stie din CA si SA cui ii creste buzunarul si daca-i creste. Probabil, dumnezeu stie sau cei ce o fac. Daca ai idei vino alaturi de noi cu propuneri si sprijin, noi suntem deschisi. Probabil ca ai mai fost la party-urile noastre de inchidere si deschidere de sezon sau actiunile noastre caritabile de strangere de jucari haine etc. Aducem si noi ce muzica putem, ca este Pheonix sau Nicu Covaci, Ducu Bertzi, Pseudonoise sau PhenomenOn, Amethyst ori altii nu incercam decat sa aducem o raza de bucurie unora si distractie de calitate in lumea moto si in randul celor mai tineri motociclisti. Acestia vin si canta pentru CA si SA 3-4 melodi, nu un concert intreg. Daca se aduc si alte formatii de organizatori la un astfel de festival... gandeste-te ca numai Pheonix-ul ia 10 - 15.000 Euro pt. 2 ore de muzica + transport, masa, casa (la hotel de minim 4 stele) pentru 9 oameni. Unde se duceau preturile?! Sa aducem Cargo? Hmm... asisderea. Nimeni nu vine pentru 2-3 acorduri si o melodie. Dar cine stie... Inca nu avem sponsori asa puternici. Pana scoti banii trebuie sa-i avansezi... Poate peste 2-3 ani... Am rerinut ideea si am sa o avansez, sa "ne marim aria de consumatori"... de bere, muzicali sau moto.... Te asteptam la festival alaturi de prietenii tai. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
monik30 Postat Iulie 26, 2010 Share Postat Iulie 26, 2010 Multumim de aprecieri monik30. Sincer asta nu stiu si cred ca nimeni nu stie din CA si SA cui ii creste buzunarul si daca-i creste. Probabil, dumnezeu stie sau cei ce o fac. Daca ai idei vino alaturi de noi cu propuneri si sprijin, noi suntem deschisi. Probabil ca ai mai fost la party-urile noastre de inchidere si deschidere de sezon sau actiunile noastre caritabile de strangere de jucari haine etc. Aducem si noi ce muzica putem, ca este Pheonix sau Nicu Covaci, Ducu Bertzi, Pseudonoise sau PhenomenOn, Amethyst ori altii nu incercam decat sa aducem o raza de bucurie unora si distractie de calitate in lumea moto si in randul celor mai tineri motociclisti. Acestia vin si canta pentru CA si SA 3-4 melodi, nu un concert intreg. Daca se aduc si alte formatii de organizatori la un astfel de festival... gandeste-te ca numai Pheonix-ul ia 10 - 15.000 Euro pt. 2 ore de muzica + transport, masa, casa (la hotel de minim 4 stele) pentru 9 oameni. Unde se duceau preturile?! Sa aducem Cargo? Hmm... asisderea. Nimeni nu vine pentru 2-3 acorduri si o melodie. Dar cine stie... Inca nu avem sponsori asa puternici. Pana scoti banii trebuie sa-i avansezi... Poate peste 2-3 ani... Am rerinut ideea si am sa o avansez, sa "ne marim aria de consumatori"... de bere, muzicali sau moto.... Te asteptam la festival alaturi de prietenii tai. Va pup pe toti din suflet si o sa vin ...nu de alta dar trebuie sa imi serbez ziua alaturi de Dan.... Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Postări Recomandate
Join the conversation
You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.