Sari la conținut

Plimbari scurte dual-sport / adventure pe "forestiere"


piggy
 Share

Postări Recomandate

Salut!

Pentru cei interesati de plimbari / ture usoare pe "offroad".

 

Planuiesc sa fac niste ture scurte (de o zi) pe drumuri ne-asfaltate. Vizez trasee de minima dificultate enduro, mai precis de adventure-touring din judetul Suceava si cele vecine. E greu de stabilit cu exactitate ce inseamna asta, dar voi incerca sa lamuresc prin exemple. Pentru mine noroiul nu este un scop in sine, incerc sa-l evit pe cit posibil. Zic asta pentru ca am vazut multi enduristi care se balacesc prin noroaie, cautindu-le special. Le respect total pasiunea, insa eu nu-mi doresc asta. In plus, nici nu am moto sau tehnica pentru a urca super pante abrupte sau prin albii de riu, bolovani imensi, chestii grele. De aia ma limitez la treburi mai simple.

 

Ideea e sa merg pe drumuri forestiere (de fapt ele sint inchise circulatiei publice, dar ma refer la tipul asta de drum, cu suprafata pamintoasa, cu pietre, praf, vegetatie), drumuri alpine, pasuri, poteci prin locuri faine, iar cu ocazia asta sa impusc mai multi iepuri de-odata: cresterea skill-ului pe offroad, relaxare, descoperirea unor locuri noi, etc. Toate astea se pot face respectind natura (in sensul ca treci pe acolo si nu se vede sau se aude -prea tare- ca ai trecut). Nu caut sa supar bastinasii sau vreun ursulet. :)

 

Ca exemplu de trasee ar fi: Drumul Talienilor (care traverseaza muntii Stinisoarei), Trans-Calimani, drumurile din Suhard (care traverseaza muntii din zona V.Dornei din Ciocanesti spre Cosna), alte drumuri si poteci din zonele Cirlibaba (turul muntilor Tibau sau Pasul Rotunda), Brodina (pasul spre Argel sau spre Izvoarele Sucevei), Mestecanis, Ostra, Ilva Mica (spre Ciosa), Poiana Stampei, Gura Humorului, etc. Astea le stiu eu cit de cit, insa ele sint mult mai numeroase si variate.

 

Experienta mea pe astfel de trasee e... destul de limitata, am doar citeva sute de km pe tipul asta de teren. Majoritatea pe care le-am facut au fost usoare, dar foarte placute. Mai am foarte multe de invatat si pe sosea si pe linga ea, asta mi-e clar.

 

Daca exista doritori de asa ceva din zona Sucevei (dar si din BT & co), poate ne grupam si facem citeva ture impreuna. Ma intereseaza personaje care au niscaiva seriozitate/maturitate (nu ma refer la virsta).

 

Putem iesi si pe drumurile de pe cimpurile / padurile din apropierea oraselor (de exemplu daca exista neinitiati sau daca pur si simplu vrem sa iesim seara, dupa munca). Dealurile si padurile din zona (Tatarasi, Adincata, Udesti, etc) reprezinta, dupa parerea mea, un loc foarte ok de "practice", cu o groaza de poteci si terenuri variate (pietris, nisip, pamint moale, frunze, piraie, noroaie) pe care se poate invata ABC-ul. Am iesit singur pina acum, dar uneori e dificil sa-ti ridici motocicleta de unul singur dupa ce te infigi in vreun mal. :P In plus poate mai prind si eu meserie de la altii. Ca altii de la mine... mai greu.

 

PS: Scula mea e Yamaha XT600, cu autonomie mica si nitel grea. Cauciucurile pe care planuiesc sa fac plimbarile astea sint asa-zisele 50/50 (pe fata un Dunlop Trailmax, pe spate Heidenau K60). Cred ca turele de care vorbesc se pot face pe orice dual-sport (gen Kawa KLE, BMW GS, Suzi DR, Aprilia Pegaso, Transalp, AfricaTwin, etc).

 

PS2: Am vazut prin Suceava un DR650 albastru cu semn de incepator: interesat de ture? :)

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Si pe mine ma intereseaza drumurile forestiere de pe langa Vatra Dornei, daca are cineva harti si starea lor. Am o casa de vacanta langa Vatra Dornei, la cativa km de intrarea in Parcul National Calimani si sper sa prind 2 luni vara asta acolo. Asa ca am nevoie de inspiratie. Anul trecut am facut Trancalimaniul de 2 ori. In rest plecam si vedeam eu pe unde urcam si pe unde coboram.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Momentan nu am trackuri GPS sau harti facute. In zona aia poti incerca drumul din Paltinis spre Brosteni (exista izvoare minerale pe acolo), sau spre Bilbor. Potential este mare, doar ca nici eu nu stiu exact rutele (n-am apucat sa fac ture prea multe in zona aia, inca). Poate ne ajuta cu asta dornenii.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

O sa iti urmaresc topicul. Sper sa pui ture, harti, pareri, poze.... Eu m-am inspirat si din filmele de pe youtube de la Adi Torpan. Vezi ca are filme din ture in zona de interes pentru tine.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Salut!

Ma bucur ca ai deschis acest topic, m-am mutat in Suceava de cateva luni si sunt interesat tot de astfel de drumuri. Eu am un bmwf650 si un gas gas pampera inmatriculat numai bun de trail sau chiar de soft enduro.

Cand mai planuiesti o iesire da-mi de veste la 0740545229

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

@wawessh, merci de pontul cu Torpan, voi studia filmele lui. O sa pun harti, poze, filme, pareri dupa ce fac turele.

@nelluu, ok, am notat. Chiar azi am tras o tura pe dealurile din zona... si cu pasager. A fost o experienta interesanta. Te anunt data viitoare. Apropos, Gas Gas-ul e inmatriculat, poti circula cu el si pe drumurile publice?

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

..da, pot circula pe drumuri publice cu el doar ca nu pe distante lungi intrucat e destul de incomod pe asfalt; Oricum, doar GG-ul il am aici in zona Sucevei.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Scuze nelluu, nu stiu cum am citit, dar initial n-am vazut ca ai zis clar ca e inmatriculat Gasgas-ul. Ok, suna bine! Ne auzim!


» Post actualizat in 19 May 2015 05:42

Un film incropit rapid din mai multe plimbari scurte pe linga asfalt. Chestii usurele si fara pretentii. Nu apare nimic din vreo tura mai lunga, desi turele mai lungi sint baza, dupa parerea mea (la momentul ala nu aveam camera la mine).


» Post actualizat in 24 May 2015 19:28

Citeva link-uri care prezinta tehnicile de baza din off-road (am uitat sa le pun in mesajul initial).

 

1. "How To Ride A Motorcycle Off Road : Riding Techniques for Large Dual-Purpose Bikes" --- https://www.bestrestproducts.com/c-169-how-to-ride-off-road.aspx

2. "Basic Off-Road Riding Techniques for Adventure Bikes: Helpful how-to videos that will make you a more confident off-road rider" --- http://www.advpulse.com/adv-videos/basic-off-road-riding-techniques-for-adventure-bikes/

3. "Clinton Smout's off road riding tips" --- https://www.youtube.com/user/SMARTPrograms/videos

4. "Rampart Rider DVD - RawHyde Adventure's Off-Road Riding Clinic, Colorado" ---

5. "BMW GS - Off-Road Riding Skills Instruction" --- https://www.youtube.com/watch?v=QbNSWOZazaA

 

E plin 'netul si de altele.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • 2 weeks later...

Ok, Bangarang, te-am notat. Eu s-ar putea sa fac prin iunie spre final o tura de vreo doua zile si trec si pe Drumul Talienilor, o sa te anunt atunci, cind stiu mai clar data si daca vrei ne putem intilni. Sau daca apare intre timp o tura prin zona... iti dau de stire.

 

Intre timp, "material didactic" pentru cine doreste:

1.

.

2.

(restul de episoade, dar si alte filme, se gasesc pe canalul Youtube AdventureSpec).

3.

(nu e cine stie ce, dar totusi mi s-a parut interesant din perspectiva participantilor de toate categoriile - inclusiv incepatori; a se urmari si
din aceeasi cursa).

4. Canalul Youtube al lui Lyndon Poskitt (cu filme din diferite stagii interesante, gen

,
sau
).

5.

(sau tot canalu' aici).

etc. (mai pun... cind o sa-mi amintesc ce mai era)

 

P.S. Sint obisnuit sa vorbesc singur, nu tre' sa se alarmeze nimeni pe chestia asta. ;]

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • 1 month later...

Salut! Suna bine. Nu prea am facut pina acum din cele ce mi-am propus, dar sper sa mai fie suficient timp vara/toamna asta. De trasee nu ducem lipsa, asta mi-e clar. Mi-ar placea sa iesim, pe la Bilbor si eventual alte drumuri din zona aia.

 

Faza e ca tocmai mi-am pus cauciucurile de strada pentru o tura mai lunga prin tara. Dar revin dupa jumatatea lunii iulie si poate organizam ceva in mai multi. Intre timp, drumuri bune!

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • 4 months later...
  • 2 months later...

Salut! Urmeaza un nou sezon si va propun doua trasee destul de interesante pentru dualsport. Pe primul l-am facut in toamna asta cu nelluu, iar pe al doilea, doar partial, in 2014. Nu sint ture grele, pot fi parcurse si cu scule "masive" (gen 1200gs). Cine cauta aventura mai hardcore ... poate eventual sa apuce pe forestierele ce se bifurca din traseul de pe harta. N-ar trebui sa fiu nevoit sa zic, dar zic. Mergeti cu tobele montate si fara sa va cacati pe voi - adica fara spectacol ieftin - daca vreti sa evitati si voi, si noi, agresiunile taranului, padurarului, taietorului de lemne si ciobanului roman. Si ar trebui sa vreti. Na, gata.

 

 

1. Suceava - pasul Stinisoara - Transcalimani - Bilbor - Glodu - Valea Bistritei - Suceava (~420km)

 

Harta: http://www.mopedmap.net/en/route/3395580-transcalimani-nov-2015/

 

Film:

 

Note: Singurele portiuni mai dificile (dar suficient de abordabile) au fost in Calimani: in zona de virf (dupa cariera, pe urcarea spre Retitis si apoi citiva km la coborirea spre Vale-Toplita), drumul a devenit bolovanos; mai grav e ca in sezonul rece drumul poate fi inghetat (sticla!) pe segmente destul de mari (chiar si 50m sau mai mult). In rest... ceva noroaie intre Glodu si Neagra. Din pacate am citit in presa ca drumul Talienilor cunoscut ca si Pasul Stinisoara, cel ce leaga Malini de Sabasa, va fi "modernizat". Probabil asfaltat sau betonat. Pacat, era cel mai apropiat drum de pamint care-mi si placea.

 

 

2. Suceava - Argel - Izvoarele Sucevei - Tibau - Pasul Rotunda - Ciosa - Dornisoara - rezervatia Tinovul Mare - Poiana Stampei - V. Bistritei - pasul Stinisoara - Suceava (~450km)

 

Harta: http://www.mopedmap.net/en/route/3393831-keep-on-truckin-test-2016/

 

Note: Unde n-am reusit sa ajung (si prin urmare nu am vazut starea drumurilor) e zona dintre Brodina si Izvoarele Sucevei (dar stiu din surse sigure ca drumul asta e bun), sectiunea Bobeica - Tibau - Cirlibaba (am fost Bobeica - Iedu - Cirlibaba si e ok) si portiunea Lunca Lesului - Ciosa. In rest drumurile sint bunicele. De obicei am observat ca in zona de munte drumurile de pamint/pietris au gropi mari si dese, dar totusi rotunjite. Oricum, pe mine m-au scos din pepeni sectiunile Iedu - Cirlibaba (nu e cuprinsa in traseul curent, dar e pe aproape) si Paltinis - Brosteni (mai ales in apropiere de Brosteni).

 

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Mda.. Parca vad ca drumul Talienilor o sa fie modernizat si apoi urmatoarea suta de ani lasat sa se degradeze pina va ajunge mai rau ca in starea de acum. Iar cu latimea lui de o banda... si "gospodarii" care-l vor frecventa, cred ca e mai bine de ocolit.

 

Revenind la cele doua trasee... nu le-am facut cu pasager decit pe portiuni mici. Dar se pot face, zic eu, in proportie de 80% chiar usor, iar cu ceva mai multa bagare de seama si restul de 20%. Considerind ca vorbim de parcurgerea lor vara, punctele cheie (mai grele) ar fi:

- la primul traseu - in Calimani e bolovanisul de pe Retitis; apoi, dupa Bilbor spre Glodu, serpentinele un pic abrupte si uneori accidentate; portiunea dintre Glodu si Neagra(Brosteni) care poate sa aiba ceva noroaie;

- la al doilea traseu - serpentinele de la Argel spre Izvoarele Sucevei (vreo doua mai strinse si cu pietris cam instabil); la portiunea dintre Ilva Mica si Piatra Fintinele ramine un semn de intrebare (n-am fost pe acolo si nici n-am gasit info).

 

Dupa parerea mea - subiectiva - se pot aborda in totalitate cu pasager, dar avind grija la zonele mentionate. Prin grija inteleg mers incet, calculat, alegind trasa cea mai buna. Astfel, chiar si la o "culcare" a motocicletei, sint sanse mari sa scapati ieftin toti 3. Oricum, pe traseu pot aparea oricind surprize: drum rupt de apa, stricat de exploatari diverse, blocat de copaci cazuti (am patit toamna asta pe linga Paltinoasa, zeci de copaci cazuti pe drum), etc. Adica tre' sa fiti pregatiti si dispusi sa faceti ocol daca o fi nevoie. Spor!

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • 2 months later...

Salut, eu sunt Bogdan din Vatra Dornei si din dorinta de a a practica si altfel de enduro, in primavara aceasta mi-am cumparat un xt 660 r din 2007. Spun altfel de enduro pentru ca sunt posesor de KTM 250 exc neinmatriculat si m-am saturat de remorca :)) Stiu destul de bine toate drumurile forestiere din zona si am si cateva cunostinte si skiluri de la hard enduro. Mi-ar placea sa ma alatur voua in ture de 1,2 zile dar cu putin asfalt si cu cort:)

Pentru ture si intrebari despre trasee las nr meu de tel: 0745855228

Editat de Bogdan Alexandru Apetri
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Salut! Te notez si cind fac o tura incolo te anunt. Morriss e si el din VD (vezi topicul cu discutia despre drumul VD-Borsec), poate facem niste iesiri impreuna. Deocamdata sint in revizie.

 

Din cauza ca postarile succesive pe un topic ale aceluiasi user nu se marcheaza ca postare noua (deci noile mesaje sint aproape invizibile pentru cei care au citit deja topicul), hai sa tinem legatura cumva si pe o pagina de FB (sau grup FB). Va invit aici https://www.facebook.com/enduroadv/ sa programam iesirile si ideile de ture.

 

Pentru cei din Suceava, le propun o tura de relaxare de 40km in apropierea orasului doar pe "dirt roads" agrare, cu peisaje, viteza, iepuri, lebede. Harta aici: http://www.mopedmap.net/ro/route/3463640-fielduro-vulturesti-40/ .

Film scurt aici:

Daca vreti sa iesim impreuna cindva intr-o seara pe un traseu de genul asta, anuntati-ma.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

Vizitator
Răspunde la acest topic...

×   Alipit ca text avansat.   Restituie formatare

  Doar 75 emoji sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.

 Share

  • Navigare recentă   0 membri

    Nici un utilizator înregistrat nu vede această pagină.

×
×
  • Creează nouă...