Albert23 Postat Februarie 7, 2020 Share Postat Februarie 7, 2020 În 2019 planificam să facem din nou o tură cu motorul. Demult voiam să ajung în Slovenia, așa că am făcut rapid o schiță pe unde ar fi putut fi traseul. Aveam la dispoziție 7 zile, am plecat luni și pe duminică ne-am și întors în Cluj. Slovenia e o țară care e foarte aproape de noi și care merită vizitată. Traseul prin Alpii Iulieni este unul care merită făcut și chiar dacă noi nu am stat mai multe zile într-o locație pe parcursul traseului, dacă vă permite timpul, merită să alocați în anumite locuri mai multe zile. Cum ar fi zona lacului Bohinji, valea Soca etc. Ca motociclist, recomand tuturor traseul spre Mangrt. Pe mine personal m-a dat pe spate, nu mă așteptam să savurăm chiar așa de mult traseul, poate datorită faptului că nici nu știam exact la ce să ne așteptăm. A fost o surpriză plăcută și fiind așa de aproape, sper să mai fac traseul pe viitor și poate chiar și drumeția. Pe lângă obiectivele din traseul noastru (Bled, lacul Bohinji, lacul Jezero Jasna, Pasul Vršič cunoscut și drumul Rusiei, vealea Soca, traseul spre Mangrt) , Slovenia are încă foarte multe obiective de vizitat, începând de la capitală, la castele medievale, lacuri, peșteri și trasee pentru drumeție, are de toate. Cu siguranță ne vom întoarce ca să mai explorăm această țară. Harta finală: https://www.google.com/maps/d/viewer?mid=1KOnb72qfqE7ANeQ5Julqra03zycCq9bj&ll=46.75573845236913%2C18.152695100000074&z=7 O să las pozele să vorbească iar întreaga poveste o găsiți pe site: http://www.1ride1journey.com/slovenia-2019/ Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Mrider Postat Mai 12, 2020 Share Postat Mai 12, 2020 Absolut geniala tura asta. Este genul de iesire la care ma tot gandesc de ceva timp. O sa ma inspir din din cele povestite de tine, pare frumos tare pe acolo. Mersi si la mai multe! Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Tracer7 Postat Mai 12, 2020 Share Postat Mai 12, 2020 Frumoase locuri ați văzut în tura asta! Poza de la lacul Bled pare făcută cu drona, deși probabil e de pe marginea drumului de pe unul dintre dealuri. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
marele blond Postat Mai 12, 2020 Share Postat Mai 12, 2020 Foarte, foarte frumos! Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Albert23 Postat Iunie 16, 2020 Autor Share Postat Iunie 16, 2020 La 12.05.2020 la 13:35, Mrider a spus: Absolut geniala tura asta. Este genul de iesire la care ma tot gandesc de ceva timp. O sa ma inspir din din cele povestite de tine, pare frumos tare pe acolo. Mersi si la mai multe! Mersi, ma bucur, daca ai intrebari legat de traseu poti sa imi scrii pe privat. La 12.05.2020 la 17:18, Tracer7 a spus: Frumoase locuri ați văzut în tura asta! Poza de la lacul Bled pare făcută cu drona, deși probabil e de pe marginea drumului de pe unul dintre dealuri. Salut, poza e facuta din castel. La 12.05.2020 la 17:55, marele blond a spus: Foarte, foarte frumos! Mersi! Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Postări Recomandate
Join the conversation
You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.