600 Km Pe Coasta Adriaticii

[godeatgod]

Vineri 18 Iulie 2008

 

Am verificat o ultima data bagajele, facut plinul, si parasit Timisoara in jur de ora 5 seara cu directia Jimbolia. Cei 50 km pana in micul orasel de granita imi sunt arhicunoscuti, si asfaltul curat numai bun pentru Vulcan al nostru.

 

Granita romana era pustie, din ghiseul vamesului, un barbat in 30 ani plictisit de viata, introduce datele din pasapoartele noastre dupa care ne face semn sa trecem. La 5 km mai departe in postul sarbesc de granita sufla vantul. Am oprit motorul in fata cladirii, si imediat au iesit 4 politisti de frontiera sarbi, le-am dat pasapoartele, desi erau mai interesati de casca mea decat de ele. Unul dintre ei a zis “Gestapo” zambind apoi a inceput sa mimeze foc de mitraliera, I-am zambit inapoi si i-am zis Novi Sad. Dupa ce s-au tot uitat la motocicleta ne-au facut semn sa trecem mai departe.

 

Dupa granita peisajul ramane neschimbat, poate fiindca inca suntem in Banat, fie si in alta tara. Un pic mai prost drumul pe alocuri, amintind de drumurile noastre judetene, cu gropi, placi de beton care se incaleca, si pe alocuri decopertate intro actiune care nu se termina niciodata.

 

Dupa vreo 10 km, trecem inca odata peste canalul bega, dar de data asta apa e limpede si curata, spre deosebire de cea care trece prin mijlocului orasului meu.

 

Imediat am ajuns in Zrenjamin, un mic orasel, unde toata lumea conducea masini atat de mici incat poti sa parchezi 2 pe un singur loc. Drumul devine din ce in ce mai bun semn ca ne apropiem de Novi Sad, destinatia noastra pentru primele 2 zile.

 

Nici 50 km mai departe si suntem pe soseaua de centura a orasului, imediat luam directia centrului unde dupa 30 minute de mers prin ambuteiaje, intersectii in lucru si trasee deviate, parcam langa un fast food, pentru o plieskavica (pleskavita) de la mama serbiei ei de acasa.

 

Cu putina sarbeasca care o stiu eu si prietena mea, reusim sa cerem 2 pleskavita, insa surpriza, fiindca am cerut una iute si una nu, am primit una cu sos iute si cealalta fara nimic, asa ca aveam doar o felie de carne intro chifla.

 

Aici l-am sunat si pe Dejan, gazda noastra din Novi Sad, care din motive personale nu mai putea sa ne primeasca in seara aceea, dar a aranjat si urma sa dormim la o prietena.

 

Ne-am intalnit in centru, langa Catedrala, care in sarba se pronunta exact ca in Romana, si ne-am asezat la o cafenea, pentru a o astepta pe Tijana, prietena la care urma sa dormim.

 

 

Dejan ne-a explicat ca el lucreaza pentru un ONG care se ocupa cu pastrarea valorilor autentice in Voivodina, si intre timp incearca sa isi termine si lucrarea de diploma pentru o facultate de informatica.

 

 

Tijana lucreaza tot in domeniul IT, asa ca ne simtim toti in mediul nostru al informaticienilor, mai tarziu vin alti cativa prieteni dintre care si Bojan,

o persoana foarte amuzanta si dezinvolta. Berea curge si discutiile se incing pana tarziu in noapte cand ne decidem ca mergem sa dormim. Fiindca Tijana e tentata pe motocicleta, am luat-o ca pasager, iar prietena mea si Bojan au luat un taxi, pana la apartamentul Tijanei.

 

Noaptea tarziu strazile din Novi Sad semanau foarte mult cu Timisoara, bulevarde largi, puternic luminate si foarte curate. Din spate Tijana imi ghida drumul spre strada unde locuia. In 5 minute din centru ajungem pe o strada de locuinte colorate, cu foarte mult stil, cu mult mai bune decat cutiile de beton in care locuim noi. (Un prieten din Belgia zicea ca nu intelege cum imi dau seama care e blocul meu, fiindca toate arata la fel).

 

Ajunsi in apartament, facem dus si mai discutam putin inainte sa adormim, Maine urmeaza sa exploram Novi Sad-ul.

 

 

 

19 Iulie 2008

 

Dimineata la ora 9 m-am trezit si am aruncat o privire inspre dealurile care imprejmuiesc partea nordica a orasului, parte din Fruska Gora, parc national prin care aveam sa trecem la intoarcere.

 

Tijana gazda noastra, sa trezit cu cateva ore inaintea noastra, odata cu Bojan care era deja acasa si conversa pe MSN, ne-am spalat, am desumflat salteaua gonflabila pe care am dormit, si am iesit in cartier pentru un mic dejun traditional.

 

La cativa metri de cladire intrun magazin micut de panificatie (pekara) am cumparat fiecare cate o portie de burek (o placinta traditionala) cu iaurt.

 

 

Dupa ce am terminat de savurat masa, am plecat inapoi la apartamentul Tijanei pentru a impacheta bagajele, si a ne muta la Dejan gazda noastra pentru a doua seara in Novi Sad.

 

Dejan locuieste in cartierul nou al Novi Sadului Sr. Kamerica si in drum aveam sa traversam dunarea peste Most Slobode (Podul Eliberarii). Unul din multele poduri distruse in bombardamentele NATO, din fericire pentru noi reconstruit de mult.

 

Dupa cativa km am ajuns in fata casei unde ne astepta Dejan. Parcam motocicleta in curte, si ne luam la discutii cu un vecin foarte amabil, de profesie mecanic moto, care practic spune ca orice avem nevoie de ajutor la motor ne poate ajuta, tot de la el am aflat despre Route 66, un bar pentru bikeri, la capatul strazii.

 

Am despachetat bagajele, si am pornit sa cunoastem orasul. Pe malul dunarii langa o plaja de nisip terase si multa multa lumea. Ne-am asezat la o terasa si am savurat o Veliko Pivo (bere mare).

 

Tot de la Dejan am aflat si istoria orasului.

 

Intreaga zona a orasului era o mlastina imensa pe care austriecii au drenato prin creearea unui canal colector numit DTD (Dunare Tisa Dunare). Astfel in zona proaspat creata sa dezvoltat o comunitate de sarbi.

 

Novi Sad inseamna “Plantatia noua” este numele orasului primit dupa declararea sa ca oras regal liber de catre coroana austroungara, insemnand ca nu raspund decat regalitatii, nu platesc alte taxe si au dreptul la educatie in limba materna, fapt ce insemna mult in vremea in care cealalta parte a Serbiei de astazi se afla sub imperiul otoman. Aceste lucruri au facut ca orasul sa fie cunoscut ca Atena Serbiei.

 

De cealalta parte a dunarii sta impozanta cetate fortificata Petrovaradin.

Cu aproximativ 16 km de pasaje subterane inclusiv asa numitele galerii de ascultare prin care poate intra doar o singura persoana taras, toate deschise publicului.

 

 

Cu o saptamana in urma a fost locatia pentru Exit Fest un foarte mare festival de muzica din Serbia unde anul acesta au cantat peste 600 formatii.

 

In varful cetatii un ceas la care limbile sunt inversate, cea mare arata ora iar cea mica minutele, special pentru vapoarele care traversau dunarea si pentru care mai importanta era ora.

 

 

Langa cetatea fortificata cateva stradute cu case rupte parca din alta vreme, am aflat tot de la Dejan ca sunt pastrate din secolul 16, printrun edict al orasului care interzice orice fel de lucrari de constructie cu exceptia reconditionarii in aceasta zona a orasului.

 

Si fiindca era deja seara, ne-am intors in centrul orasului pentru inca cateva randuri de pivo.

Incet incet se aduna lumea si spiritele se incing,

 

Dupa ora 2 noaptea terasa se inchide si mergem catre o alta zona a orasului unde sunt inca deschise baruri. O straduta ingusta numita dupa un poet al carui nume nu l-am retinut, plina de tineri care beau in picioare, pe jos sau la cele cateva mese puse direct in strada. Ne-am oprit in interiorul unei case de pe strada unde se afla Rakija bar, ati ghicit un local unde se serveste doar tarie.

 

 

Si fiindca era deja tarziu ne-am intors la casa unde locuia Dejan, si am adormit.

Maine trebuia sa ne trezim de dimineata pentru a ajunge in Podgorica, capitala Muntenegru.

[VincentVega]

Continuarea ? sau asta a fost tot ?

[LAURIAN]

Salve!Cumti sa parut Serbia si Muntenegru?Ultima oara cind am fost in Yugoslavia a fost in 2000 si in August a-si vrea sa fac Serbia,Muntenegru si Bosnia(Sarajevo,Mostar etc..)Numai bine si viaj placut.

[godeatgod]

Continuare e pe vine,

 

Noi am ajuns ieri seara acasa, si scriu asa cum am timp/chef.

 

Cat despre pareri, sarbii sunt painea lui dumnezeu, foarte amabili, sinceri si tot timpul vor sa te ajute. Muntenegreni nu mi-au lasat impresie buna, prietenii din Serbia mau avertizat ca sunt foarte lenesi, si avizi dupa bani, spre exemplu nu am probat dar mi-a fost spus ca daca ceri apa intrun restaurant in montenegru, ti se spune sa iti iei singur.

 

De la omul care am stat in Muntenegru mi sa spus ca ei au o politica pro vestica, adica vor sa incurajeze oamenii din vest sa ii viziteze si sa descurajeze pe restul, pe sarbi cand intra la granita ii verifica cati bani au la ei, si daca nu au destui ii trimit inapoi.

 

Se simtea raceala aia specifica vestului, unde oamenilor nu le pasa de tine, fiecare isi face treaba lui si nu vrea sa stie de unde esti, ce vrei, sa discute cu tine ...

 

 

 

20 Iulie Podgorica

Ne-am trezit de dimineata, in latratul rotweillerilor din curtea unde statea Dejan, proprietarii casei aveau crescatorie particulara si Dejan avea inchiriata mansarda casei. Cainii cereau micul dejun si faceau o galagie care ne-a trezit, am strans bagajele le-am urcat pe Vulcan, si dupa ce i-am multumit lui Dejan pentru ospitalitate, am plecat la drum catre Belgrad.

 

Drumul pe care ne-a ghidat Dejan avea sa ocoleasca autostrada si sa o ia pe drumul vechi, dar erau mai multe de vazut. Parasim NoviSadul pe langa cetatea Petrovaradinului care se vede si mai frumoasa in soarele diminetii, si o luam prin cateva sate rasfirate pe dealuri.

 

Cateva sate mai tarziu la o terasa un alt motociclist incarcat cu bagaje lua micul dejun, l-am salutat din mers, si am gonit mai departe. Drumul era acceptabil, benzina ca la noi de scumpa, si vremea frumoasa.

 

Dupa putin timp am ajuns in Belgrad si urma sa cautam drumul spre Cacak (pronuntat Ciaciak), pe care l-am gasit dupa cateva ture pe strazile largi din Belgrad.

 

Aproape 150 km peste dealuri si munti nu foarte inalti, si am ajuns in Cacak, un orasel micut cu cateva, dar foarte important pentru noi, fiindca ni sa spus ca aici e ultima oprire din Serbia pentru Pleskavita buna, si a fost intradevar buna si mare. Pot sa zic ca nu am mancat altceva toata ziua si nu mi-a fost foame. Dar eram destul de departe de centrul absolut al pleskavitei in Serbia care dupa spusele celor din Novi Sad este orasul Nis, unde carne e mare si costa pe la 50 dinari adica 2.5 ron.

 

Dupa ce ne-am saturat noi, am alimentat si Vulcanul, si am plecat iarasi la drum, urmatorul oras de pe harta Uzice, nu foarte departe si ducea mai mult a oras industrial.

 

De aici drumul ducea foarte aproape de frontiera si puteai vedea alocuri masini sau microbuzuri cu numere de Bosnia&Hercegovina. Tot pe drumul asta ne-a fost indicat de prietenii din Novi Sad satul natal al lui Kusturica, dar din pacate nu l-am gasit.

 

Dupa Uzice drumul incepe sa urce in sus, si dupa ceva timp, cu putin inainte de Prijepolje ajungem la un lac intre munti cu plaja in jurul caruia multi oameni stateau la soare, pe apa multe vaporase. Am oprit pe margine sa ne tragem sufletul si sa mancam un eurocrem (pentru cei care nu stiu ce e, parintii nostri cumparau de la sarbi crema de ciocolata care la noi pe vremea raposatului nu se gasea).

 

De aici imediat ajungem la granita Montenegrina, care era destul de libera tinand cont ca drumul luat nu era cel pentru tiruri. In granita nu am schimbat euro cu gandul ca voi gasii in urmatorul oras mare schimb valutar (menijacnjca) fapt ce o sa il regret mai tarziu.

 

Ajunsi in Bijelo Polje, nu am gasit schimb valutar deschis, fiind duminica seara, dar am gasit drumul spre Podgorica, si am sperat ca ne ajunge benzina pana acolo, cam 120km.

 

De aici drumul urca in sus printre munti, cu viraje stranse si 90% linie continua, dar drumul e larg si asfaltul impecabil. De la Bijelo Polje era singurul drum catre Podgorica asa ca era plin de tiruri si camione care coborau panta cu viteza ametitoare de 20km/h, erau momente in care depaseam cate o coloane de 5-6 tiruri peste linia continua prin fata politiei care statea pe margine, si nu a ridicat nici o reactie.

 

Intram in parcul national Durmitor, si peisajul devine incredibil de frumos cu pante abrupte, canioanele raului tara, toate de o frumusete naturala. Pe alocuri treceai printrun tunel sapat in stanca, cu pereti sculptati parca de o forta naturala si nu construite de oameni.

 

Parasim cheile abrupte ale Tarei si ne indreptam mai departe prin multe satulete de munte catre Podgorica.

 

Cum eram deja de mult timp pe rezerva, am incercat sa alimentez la cateva benzinarii, dar fara euro nimeni nu a vrut sa ne serveasca. Si cu cativa kilometrii inainte de podgorica, chiar cu 20 metrii inainte de o benzinarie sa oprit motorul, am intrat in parcare cu puterea gravitatiei, fiindca era panta. Si in timp ce incercam sa convingem omul de la pompa sa ia dolari sau dinari sarbesti, Riana prietena mea a vazut o masina cu numar de Belgrad, si am mers sa vorbim cu el, omul a fost foarte amabil si ne-a schimbat imediat 10 euro, destul cat sa punem 7 litrii, i-am multumit, si am intrat dupa 5 minute in Podgorica.

 

 

Oras aglomerat, plin de praf, de masini si de oameni de bani gata, de pe centura orasului ne-am orientat spre centru pentru a ne intalnii cu Sasa, gazda noastra din Podgorica.

 

De la Sasa am aflat ca orasul numit inainte de 90 Titograd a fost reconstruit in intregime dupa bombardamentele din cel de al doilea razboi mondial care au ras orasul din temelii, de asta toate cladiriile sunt noi.

 

Din centrul orasului am mers cu motocicleta in urma masinii lui pana la cladirea in care locuia. Si am observat ca in Serbia ca toate cladirile au lift chiar daca au doar 4 sau 5 etaje.

 

Sasa locuieste intrun apartament mare si foarte frumos aranjat impreuna cu Nole un labrador retriever foarte frumos si bland. Dupa ce am facut un dus, am stat pana tarziu sa discutam despre politica, economie si drepturile omului, fiindca Sasa lucreaza ca avocat pentru respectarea drepturilor omului in regiunile defavorizate.

 

Ne-a insemnat pe harta locurile de interes in Muntenegru, si ne-a spus sa vizitam Centinje, capitala veche a tarii si castelul regal.

 

Nu am mai stat prea mult, fiindca maine fiind luni, Sasa trebuia sa se trezeasca devreme sa mearga la serviciu.

Editat Iulie 27, 2008 de godeatgod

[GIV 32]

...frumos, foarte frumos!..o gramada de chestii faine aici linga noi!...

[godeatgod]

21 Iulie Dimineata ne-a trezit caldura ametitoare de la mansarda unde am dormit, numai bine dupa ce ne-am spalat, Sasa a intrat in apartament impreuna cu Nole, de la plimbarea de dimineata.

 

Ne-am strans bagajele repede, si dupa ce ne-am luat la revedere de la Sasa, am parasit Podgorica.

 

De la Sasa am aflat ca sunt mai multe drumuri pe care o puteam lua, cel principal ducea prin Budva si apoi in Kotor, dar mult mai intrigant suna drumul montan care ducea la Cetinje, vechea capitala, si dea lungul muntilor pana in golful Kotor.

 

Asa ca am gasit drumul si am inceput sa urcam, dupa scurt timp ajungem in Cetinje, un mic orasel cu foarte multa istorie, si putini turisti.

 

 

In timp ce noi ne holbam la harta incercand sa decidem ce putem vedea, un pensionar a inceput sa vorbeasca cu noi, si dupa ce a inteles ca suntem romani, ne-a povestit in italiana ca el a calatorit in toata europa cu munca lui, si ne-a spus despre istoria controversata a micului stat Muntenegru, dupa discutia cu el, am fost sa vedem castelul regelui Nikolai, si manastirea.

 

 

 

 

 

 

Tot aici am vazut si o motocicleta veche de politie,

 

 

Dupa ce am vazut destule edificii istorice, am plecat mai departe cu destinatia Kotor, pe un drum la fel de serpuit dea lungul muntiilor.

 

Si fiindca ni sa facut foame, ne-am oprit la marginea drumului la umbra unui pom si in spiritul haiducesc am luat un mic dejun la inaltime.

 

 

 

 

 

In poza urmatoare se vede o cazermana militara pe varful dealului, greu de observat dar Riana a vazuto din mers si a pozato.

 

 

 

 

 

 

Drumul continua sa serpuiasca peste munti si dealuri, prin viraje stranse si cu pante abrupte, uneori drumul nu depasea 3 metrii, si cand trecea din sens opus un autocar trebuia sa iesim de pe sosea atat noi cat si autocaru.

 

Dupa multe serpentine si viraje ac de par am vazut pentru prima oara marea si golful Kotor.

 

Continuare urmeaza in urmatorul post din motive de limita de imagini per post, asa ca astept sa mai scrie cineva ceva pentru a putea continua

[raducu.]

...go,go,go!!!

[godeatgod]

Drumul continua sa serpuiasca peste munti si dealuri, prin viraje stranse si cu pante abrupte, uneori drumul nu depasea 3 metrii, si cand trecea din sens opus un autocar trebuia sa iesim de pe sosea atat noi cat si autocaru.

 

Dupa multe serpentine si viraje ac de par am vazut pentru prima oara marea si golful Kotor.

 

 

 

 

 

Jos in vale se vede orasul Kotor si pista de aeroport, nu cred ca se vede in poza dar e un drum pe care masinile se vad ca furnicile.

 

 

Aproape de vale am gasit un izvor in munte, si ne-am oprit pentru a lua o gura de apa, deja fiind cam ora 2 soarele puternic ne omora.

 

 

Ajunsi in Kotor, ne-am plimbat putin pe stradutele inguste din piatra lustruita, cum tot vom intalnii in multe orase cu influenta italiana pe coasta adriaticii.

 

 

 

Stradute mici intunecate si pline de magazine, numai bune sa te pierzi in ele.

 

 

Sus in departare se vedea unul dintre cele 3 fortificatii, dar cum nu sunt un fan al mersului pe jos, am lasato pe alta data.

 

 

In port, multe iahturi scumpe printre care si un mamut de vreo 300m, zici ca era feribot.

 

Aici in Kotor am fi avut posibilitatea sa luam feribotul care sa ne treaca de cealalta parte a golfului si astfel sa scurtam vreo 90 km, dar am preferat sa conducem fiindca vremea e frumoasa si benzina cu mult mai ieftina decat calatoria cu feribotul.

 

Asa ca dupa ce am inconjurat tot golful si vazut toate satele micute de pe traseu, ajungem in Herceg Novi, si granita cu Croatia.

 

In granita era foarte multa lume si coloana se misca incet, asa ca am ajuns sa stam aproape o ora pana sa trecem in croatia.

 

Dupa granita soseaua se apropie din ce in ce mai mult de mare, si pana in Dubrovnik ajungem sa mergem chiar pe

 

langa ea,

 

Ajunsi in Dubrovnik, ne omora caldura si nervii din vama, ne-am plimbat cateva minute pe strazile inguste si pline de masini parcate, care urca ori coboara, printre lume colorata, localnici cu pancarde in mana care te implorau sa te cazezi la ei, pana cand am vazut un semn “Biker’s Club” am spus ca mergem acolo sa intrebam de un schimb valutar, fiindca nu aveam deloc Kune (moneda croata).

 

Biker’s Club era un birt putin mai mic decat “Roma” din Timisoara pentru cunoscatori, unde 3 copii cu scutere beau un suc. Am aflat de un schimb valutar langa intrarea orasului vechi, si am coborat prin aglomeratia enervanta, am schimbat repede 100 dolari si am cumparat ceva rece de baut fiindca numai rezistam.

 

Ne-am uitat putin prin oras si am decis sa plecam fiindca busculada generala nu imi facea bine deloc.

 

Am plecat mai departe si am cautat camping in satele care urmau, intrun final am gasit un camping liber (celelalte 20 erau toate pline), si ne-am despachetat. Am luato pe jos spre mare, fiindca la receptie ni sa spus ca e la 5 minute de mers, si am inceput sa coboram pe o straduta care ducea la mare, si dupa vreo 30 minute de mers ne-am plictisit si ne-am intors. Abia a doua zi am aflat ca erau 2 drumuri spre plaja unul pentru masini si unul pentru oameni, si noi evident l-am luat pe cel pentru masini, pe jos. Dupa ce am facut dus, ne-am urcat pe motocicleta si am mers la un mic restaurant in sat. Aici am mancat niste scoici in sos absolut delicioase si pentru un pret ok, vreo 40 kn, adica 20 ron.

 

Si fiindca era deja ora 1, ne-am bagat in cort si am adormit.

Editat Iulie 28, 2008 de godeatgod

[KESU]

Super!

[godeatgod]

22 Iulie

 

De dimineata ne-am trezit si am observat ca seara dinainte plouase putin, cerul era un pic innorat si batea vantul puternic.

 

Ne-am strans lucrurile si am plecat din camping, inspre Split, pe drum cerul tot ducea a ploaie si vantul batea puternic dinspre mare.

 

 

Sus pe varful unui muntelui se vedea ceata cum cobora rapid, ca intrun film de groaza

 

 

 

Pe masura ce ne indepartam de Dubrovnik vremea devenea din ce in ce mai buna, si soarele incepea sa se arata peste micile statiuni inspre Split.

 

 

 

 

Ajunsi in Omis, vestitul oras al piratiilor care pana in 1444 cand a fost cucerit de papalitate a terorizat intregul comert maritim de pe Adriatica, am alimentat si langa benzinarie am gasit un camping care printre semnele obisnuite avea si un “@” semn ca poate ar fi internet.

 

Cum inca din Kotor ma tot suna un client sa ii rezolv o problema (Cand lucrezi pentru tine nu ai notiunea de timp liber sau concediu), ne-am inregistrat in camping, care era incredibil de bine dotat.

 

Holul receptiei era mare, spatios, construit cu marmura, la ghiseul 3 fete de 18 ani, zambitoare gata sa iti ia actele si banii, grupuri sanitare impecabil de curate …. Pretul mai bine de dublu decat in alte parti in Croatia. Dar aveau internet asa ca era ok.

 

Ne-am pus cortul la cam 30 metrii de plaja cu nisip si in timp ce Riana a testat apa rece a Adriaticii eu am rezolvat problema de pe laptopul personal.

 

 

 

Mai tarziu am plecat in oras unde era un festival de muzica clasica Dalmatiana, dar cum nu am o pasiune pentru asa ceva, am promis ca revenim peste cativa ani.

 

Fiindca ni sa facut foame, am decis sa intram intrun restaurant pe care scria bucatarie dalmatiana in sarba, si am comandat 2 pastravi, pe care am ajuns sa platim cu surprindere aproape 150 roni, dar asta e, preturi de litoral.

 

Intorsi la cort a inceput sa bata un vant foarte puternic dinspre mare. Sunt sigur ca daca nu erau cele 100+ kilograme ale mele ar fi luat pe sus cortul, si apoi a inceput ploaia. Si iarasi vant si ploaie pana dimineata.

 

 

Am uitat sa mentionez ca intre dubrovnik si split am trecut iarasi iarasi vama croata, pentru a trece pe litoralul Bosniac, cu cele 2-3 sate si un orasel statiune Neum, toate erau pustii, nu stiu daca din cauza vremii sau doar fiindca nu merge lumea acolo la mare. Cert e ca tot drumul mirosea numai a carne la gratar, si am aflat mai tarziu ca gratarul de oaie e foarte popular la ei, si de aia peste tot mirosea. Cert e ca mi se facuse asa foame, dar nu am oprit fiindca nu am vrut sa mai schimb in alta moneda.

 

Iar la intrarea inapoi vama croata dupa cei 20 km parcursi prin Bosnia, vamesii nici nu s-au uitat la noi, ne-au facut doar semn sa trecem.

 

 

 

Continuarea drumului pe riviera croata am puso pe un blog nou facut :

 

http://jurnalmotocicleta.wordpress.com

 

Asta fiindca pe forum sunt limitat la numarul de fotografii per post, si trebuie sa astept sa scrie cineva ceva pentru a continua.

 

 

Ca si concluzie

 

In toata excursia am facut 2400+ km si am cheltuit 500 euro din care cam 200 benzina.

 

 

In 27 august bulgaria turcia grecia macedonia serbia, cu plecare din Sibiu.

Editat Iulie 28, 2008 de godeatgod

[raducu.]

.....

 

bshca ca ma intereseaza drumul de intoarcere...

[godeatgod]

23 - 25 Iulie Rijeka

 

Dupa ploaia si vantul de aseara ne-am trezit tarziu si fiindca am vazut ca nu prea era vreme de stat la soare, ne-am decis sa plecam. Cum checkoutul era pana in ora pranzului si noi ne-am gandit sa plecam la 11:30 a trebuit sa bagam viteza la impachetat, si cu 5 minute inainte de ora 12 eram in holul receptiei. Am platit factura de aproape 120 ron pentru 1 noapte, si am plecat mai departe.

 

Imediat am ajuns langa Trogir, una dintre cele cateva cetati venetiene si am facut un ocol dela drumul principal pentru a vizita centrul orasului vechi.

 

 

Toate bordurile erau construite din piatra lustruita si atat de alunecoasa incat incercand sa urc din lateral o bordura mi-a alunecat roata.

 

Intorsi la drumul principal pe langa mare am plecat mai departe spre Zadar, si dupa ce am alimentat a inceput o ploaie foarte marunta si dinspre mare vant puternic care aproape ca arunca motocicleta de 300kg de pe o parte a drumului pe alta.

 

Am trecut pe langa Zadar fara sa oprim din cauza ploii, fiindca in departare spre nord se vedea cerul senin.

 

A durat putin sa gasim drumul spre Rijeka care sa nu o ia pe autostrada fiindca majoritatea indicatoarelor aratau autostrada.

 

Drumul de langa mare era pustiu, poate din cauza ploii, sau din cauza autostrazii pe care o folosesc toti. Dupa ceva timp am oprit in Karlobag, un orasel micut unde am intrat intro o pizzerie chiar langa chei.

 

Marea era foarte agitata si vantul aducea valuri mari care aruncau vaporasele legate in chei.

 

Cu foamea astamparata am pornit la drum din nou, si dupa Senj unde autostrada duce inapoi in drumul spre mare a inceput sa se aglomereze drumul.

 

Am prins asfintitul in goana motocicletei, si fiindca tot drumul in fata am avut senin si deasupra noastra ploaie aveam impresia ca norul a mers tot drumul deasupra noastra.

 

Ajunsi in Rijeka, ne-am orientat spre centrul orasului destul de mare, si la o cafenea am cautat pe internet un camping (asta fiindca pe drum nu am vazut nici un afis).

 

Dupa ce am luat adresa, am plecat spre Opatija, o suburbie a orasului si locul unde se duc majoritatea turistilor din Rijeka. Aici aveam sa ne cazam intrun camping care la ora tarzie care am ajuns arata sinistru. Rulote invechite cu rotile infipte aproape complet in nisip de parca erau acolo de ani de zile. Am gasit si plaja cu pietricele a campingului.

 

 

Aici am petrecut urmatoarele 2 nopti fiindca soarele si marea au tinut cu noi.

Serile le-am petrecut in oras la cafenelele din centru unde era wireless gratuit, si ascultand muzica traditionala la festivalul local “Rijeka Lietni noci” (Noptile de vara in Rijeka).

 

 

 

 

 

26 Iulie - Inapoi acasa

 

Si fiindca nici o minune nu tine mai mult de 3 zile, de dimineata ne-am strans bagajele, am achitat campingul, cam 60 ron pe noapte, si am parasit Rijeka.

 

Autostrada pana in Zagreb trece prin aproape 10 tunele, care dintre care mai lung, bine luminate, semnalizate si ventilate, ce sa zic, isi merita toti banii aproape 25 ron.

 

O ora mai tarziu eram in Zagreb savuram o bere rece, suparati ca a trebuit sa parasim marea si soarele, dupa cum se vede.

 

 

Cu putina racoare din cafeneaua zagrebiana, am pornit spre Serbia, si dupa vreo 300 si km de autostrada mai platim odata taxa de iesire cam 50 ron si ajungem la granita croata, aici ne asezam la coada si numaram masinile cu numar de romania, vreo 4.

 

Dupa granita sarba, alta autostrada, de data asta cu gropi si placi de beton care te scutura, dar merge.

 

Gasim iesirea spre Ruma, si platim autostrada la iesire 15 ron pentru cam 80km.

 

Dinspre Ruma, ajungem pe un drum foarte prost catre Novi Sad, plin de denivelari si gropi pana aproape de Fruska Gora, parcul national de langa muntii Novi Sadului.

 

In Novi Sad am oprit pentru a mai gusta odata pleskavita sarbeasca de acum o saptamana, am oprit in locul indicat de Dejan si am comandat 2 pleskavita cu sos iute si branza, restul ingredientelor sunt la discretie si fiecare isi pune ce vrea. Cu incredere imi umplu chifla cu ceapa si sos iute.

 

Alimentam si benzina si plecam mai departe. Dupa Zrenjamin nu mai tin minte drumul care trebuia sa il luam fiindca hartile le-am lasat intro benzinarie croata, dar ne gandim ca o luam inspre Kikinda care stim sigur ca e localitate de frontiera.

 

Ajungem la Kikinda si intrebam un sarb cu putinele cuvinte sarbe care le stim “Carina Rumanski?” si omul ne explica “Na Levo, prava ….” catre Nakovo, desi stiu sigur ca nu prin Nakovo am intrat in Serbia.

 

Ajunsi dupa 15 km la Nakovo, descoperim ca frontiera e inchisa fiind deja tarziu, dar granicerul e destul de amabil si ne spune ca probabil vrem sa iesim prin Sprca Crna, punct de frontiera deschis non stop. Ne explica si drumul, si dupa vreo 30 minute de mers pe drumuri de tara ajungem la frontiera sarba.

 

Era cam ora 12 si ca si la intrare trecerea era goala, am oprit in fata ghiseului si din casuta lor au iesit 4 politisti sarbi care spre surprinderea mea vorbeau romana, si ne-au intrebat de unde venim, daca avem alcool, droguri, tigari, sume mari de bani. Probabil era dubios din cauza orei tarzii.

 

Stampila, luat pasapoartele si trecut dincolo. In vama romana, au venit pe rand o doamna politist, un vames, un alt politist, si fiecare ne-au intrebat aceeasi chestie :

 

“Cat duce maxim motocicleta?” “Cat ai dat pe ea?” “Nu e mai bine o masina?”

 

Dupa ce in final vamesul ne intreaba de substante ilegale si alcool, plecam spre casa.

 

Era tarziu si noi foarte obositi, asa ca odata ajunsi acasa am dat jos bagajele de pe motocicleta si ne-am culcat.

Editat Iulie 31, 2008 de godeatgod