cria_p

* superbe fotografiile! ce tara frumoasa si ...alpina avem! sa va fie de bine!

* oldies bu goldies! o voce care-mi merge mereu la suflet: Stevie Nicks one classic: http://www.youtube.com/watch?v=LcxMHhkzH_0...feature=related Mesaj completat * bis! http://www.youtube.com/watch?v=9ZHJxP7EsNQ...feature=related

* wow! chipvar, arata ca in visele mele Intruderul asta al tau! ...jos palaria! cred ca e cel mai "trabsformat" Intruder pe care l-am vazut la noi. mai pune niste poze, ...e loc destul

* imaginile pot fi si imaginate, din povesti (scrise). ia zi-i sincer, nu vezi borcanele alea cu rosii puse de Batrana pentru iarna...? poze am pus deja. daca nu am mai pus eu aici, nu stiu cine... @deltaX - da, la vama e chestie de noroc, cum zice Stefan. verifica si cu Fox prin care vama e mai bine a treci (mai putin tranzitata), pentru ca tot el ne-a spus ca-s destule pe frontiera, unele de care nu stiu decat localnicii. vezi ca vamesii aia nu-s ca pe la noi, coruptibili. sunt f. ...severi asa. cum erau la noi pe timpuri. adica iau spaga, dar se uita intai la tine si daca nu le place fatza ta, nu iau. fac si ei selectie. eu am vazut cum cum se furisa cu un "turist" care era clar client vechi. deci probabil ca iau doar pe filiera (traficanti), nu de la necunoscuti. pregateste-ti anvelopele de off!

* don't worry, Louis! eu mi-s "bozgoritza", rezist.

* eu ma duc sa incerc in baie faza cu flotoarele! ...cred ca mai am niste prezervative p-aici.

* clar, masina aia e un OZN autentic! doar ca putin cam prea murdar, dupa parerea mea. OZN-urile nu sunt albe si lucesc..? P.S. bey,...nu-mi vine sa cred. aia nu si-au luat flotoare cu ei!!???

* Din cand in cand, chiar si atunci cand esti deja plecat, iti vine sa-ti iei talpasitza si sa te duci in ale tale, pentru ca daca ramai, simti ca ori izbucnesti in vreo directie pe care ai s-o regreti imediat, ori te gandesti prea mult la ceilalti si-ti dai seama ca de fapt, nu-s gandurile tale, deci n-ai nevoie de ele, pe scurt sunt zile in care cel mai bun lucru pe care poti sa-l faci e sa-ti iei campii si sa nu te uiti in urma. Ziua asta a aparut pe undeva intre Yalta si Feodosiya, mai precis pe langa Alushta. Am poposit seara in apropiere de o faleza, obositi si infometati, fara sa mai vrem nimic decat un pat si o mancare calda. Prima oara cand lucrurile astea, elementare pentru calatori, au devenit asa de greu de atins, incat n-am mai avut nimic de facut decat sa ma asez in pozitie ?zen? si sa-mi repet ca un ceas elevtian formula ?azi nu mi-e foame, azi nu trebuie sa dorm?. Spre deosebire de Fox si Stefan, aveam la mine sacul de dormit, chestie care imi dadea un oarecare confort, ...daca stai sa te gandesti ca era inca vara, cerul senin deasupra, iar eu, din prea multa precautie, pusesem in ?varful? bagajelor si lantul de legat motorul. Intr-un moment de-asta, nu-ti mai pasa de vreme, de peisaj, de starea tehnica a agregatului, de hainele pe care le porti, de istoria si frumusetile locului, pur si simplu se trezesc la viata, in cel mai ?biological correct? mod, toate instinctele de supravietuire. Aproape de apus, Fox ne suna (si nu se mai intoarce la locul unde eu si Stefan am ramas sa-l asteptam) cu o veste fabuloasa: a gasit cazare! Ne da coordonatele, ne adunam de pe bordura (Stefan si cu mine) intoarcem motoarele in locul stramt unde ne blocasera niste masini de turisti (deh! era parcarea statiunii) si pornim in sus, pe un drum pe care mai facusem eu o incercare cu vreo juma' de ora inainte. Rampa si asfalt gaurit, tot drumul pana la casa cu pricina. No problem for me! Chiar daca ultimul strop de energie mi-l lasasem in parcarea aia (am spus deja ca nu mancasem nimic de la micul dejun incoace...?). Ok, ajungem pe strada unde trebuia sa ne cazam, tot inclinata si aia, dau sa parchez cumva (in rampa), reusesc si cu ultimele puteri descarc bagajul de pe Sageata. Fox il duce la nani in curte, alaturi de cele doua Varadero si toti ne gandim la acelasi lucru: unde sa mancam? Baietii decid ca ne intoarcem in statiune, pe drumul pe care venisem deci, si acolo incercam sa gasim ceva pe la terasele de la faleza, care s-ar putea sa mai fie deschise. Zis si facut. Adica incalecat. Nu, eu n-am mai pornit motorul, era pe atat de greu sa fie scos de-acolo, pe cat de greu fusese sa fie bagat. Asa ca am mers pasager pe Varadero, pana la faleza cu pricina. Drumul pe intuneric, pe aceleasi serpentine si hartoape, mi s-a parut deja ca si cum ajunsesem in viata de apoi si retraiam o parte din chin, in ?piele? de gost rider de data asta. Noroc ca Stefan merge la fel de prudent ca mine si am parcurs bucata aia mica de drum, fara peripetii. Faleza! Cateva terase deschise, vreo doua chiar la malul marii, una cu divane si meniu tataresc. Dupa o selectie atenta, baietii au decis sa ne asezam pe divane. Eu nu mai aveam putere sa decid nimic si oricum, ce-ar fi fost sa nu fiu de acord? Imaginati-va singuri... ) Am comandat, ca de obicei, mai multa mancare decat puteam manca. Nu eu, ca de obicei stiu cam cat pot sa duc. Dar masa era din nou plina si cand ne-am apucat sa mancam, stomacurile noastre, deja obosite si fara chef, au inceput sa faca nazuri. Eu mi-am mancat supa si portia de orez pe care o comandasem, oprindu-ma din cand in cand sa savurez cate o gura de bere rece, incercand sa mestec fara graba, ca sa nu-mi dereglez sistemul. Odata ce am terminat cu potolul, ochii nostrii deveneau din ce in ce mai mici, aproape nu ne mai deosebeam de tatarii de la carciuma aia, capatasem trasaturi asiatice. Ne-a dat seama ca suntem, totusi, la mai multe zvarlituri de bat de locul unde ne-am cazat, asa ca ne-am propus sa ajungem acolo cat inca mai suntem treji. Am dormit fara vise si patul in care mi-am pus capul jos cred ca n-a fost deranjat prea tare. mi-am tras sacul de dormit pe mine, pentru ca asta era singura modalitate atunci sa ma izolez de restul lumii. Oamenii sunt uneori la fel de obositori ca si masinile in trafic. Cand am facut ochi dimineata, curtea era plina, gazda noastra avea un fel de bungalow-uri acolo, care se separau intre ele prin niste draperii, totul in aer liber, cum am observat mai tarziu. Dusurile afara, toletele, bucataria, aboslut totul era ?open air?. Nuami camerele in care dormisem noi erau disponibile, cred ca erau cele mai scumpe locuri de cazat, d-aia. Platisem incredibil de putin: 10 euro/noapte. Ma uitam la oamenii care dormeau in bungalow-uri si pe care nu-i observasem cand am venit. Era o familie de religiosi (cu vreo 3 copii), doua surori (blonde, fete batrane), inca un barbat (nu stiu daca venise singur sau era doar atunci asa) si inca un grup de pusti, vreo 2-3 fete si un baiat. Toti pareau veseli si multumiti de vacanta lor. Eu puteam sa-mi imaginez doar cum este sa dormi intr-un bungalow care are doar o panza deasupra capului, intr-o noapte in care nu cred ca fusesera mai mult de 13 grade afara... ?Da, trebuie sa-mi iau un cort ca lumea?, mi-am amintit. Dupa micul dejun pe care l-am incropit ad-hoc cu merindele cumparate de seara din statiune, am decis ca nu mai vreau sa raman inca o noapte acolo. Totul era impotriva ideei mele de vacantza, oamenii de acolo nu-mi puteau oferi alte suprize, iar casa si curtea erau asa de darapanate ca si cum asteptau un ordin de evacuare pentru demolare. I-am spus lui Fox ca ma gandesc sa caut un hotel sau orice alta pensiune pentru noaptea urmatoare, el a fost de acord ca nu ma opreste nimic, asa ca mi-am incarcat bagajul pe Sageata si mi-am scos harta pe care o primism de la motociclistul ukrainian. Ei decisesera deja in seara dinainte ca vor sta doua zile in locul ala. Acolo erau inca ceva obiective de vizitat, intre care o pestera si o gradina botanica. Planul meu era sa ajung in Alushta si sa ma cazez acolo, iar ziua urmatoare sa pornesc spre Feodosia, unde ceilalti prieteni brasoveni planuiau sa campeze pentru cateva zile de plaja. Pana la Alushta drumul era scurt si bine asfaltat, cam 15-20km, deci o floricica la ureche! Cafea bausem, cateva imbucaturi imbucasem, deci nu mai aveam nici un motiv sa stau pe loc. In Alusha am avut o supriza placuta. Nu e statune! E chiar un oras, cu blocuri, magazine, gara, benzinarii si ? desigur ? faleza. Intrarea in oras m-a dus intr-un mare sens giratoriu unde am facut, cum altfel? la dreapta. Am mers pe strada injos si-n sus si am vazut ca la mai toate portile caselor erau tablite cu ceva scris pe ele. Nu am reusit sa ma descurc cu traducerile din ghidul meu de limba rusa, dar pentru ca tot vedeam lumea zambind larg si fara noima in portile alea, m-a gandit sa ma opresc sa-ntreb, in engleza, poate reusesc s-o pun de-o conversatie. Sigur! Cum sa nu reusesc.? Am avut cele mai interesante conversatii bilingve din viata mea ) Eu intrebam in engelza, ei raspundeau in ukrainiana. Sau intr-un dialect, ca doar eram in Crimeea. Cel mai misto a fost discutia cu un tanar care lucra la una dintre pensiunile de pe strada (am aflat intre timp ca mai toate casele cu placute la poarta erau pensiuni). Avea laptop si statea afara, la o masa in curte, taiand tacticos un pepene. L-am deranjat de la masa, mi-a parut chiar rau, dar dupa ce am inceput sa discutam, mi-a parut mai bine. Avea timp si dispozitie de dat lamuriri motociclistelor ratacite prin urbea lui. Ma man! A deschis, tot tacticos, laptopul, apoi internetul si am ajuns amadoi pe pagina lui Google transalte, marea inventie mondiala! Asa am putut sa conversam. El scria o fraza, apoi eu una. traducere aproximativa engleza-ukrainiana, dar in teren ne-am descurcat mai bine, pana la urma. Am vazut o camera (de lux! cum ii zicea el), ceva mai mare decat restul, cu vreo 4 paturi in ea si o bucatarie + o baie atasate. Am zis ?how much?? si am primit raspuns ?diseara!? ) Deci, inca 3 fraze pe google translate si totul a devenit dintr-o data clar. Camera costa, cu tot cu dependinte, 150 UAH (~15 euro), dar se elibera abia pe seara, dupa ora 9. Ce sa fac? Sa stau o zi intreaga cu motorul langa mine, cu echipamentul pe trup si bagajele atarnate de ansablul asta? Sau sa merg sa mai intreb si la alte case. Am zis ca-i ?spasiba? si ca ma duc in jos pe strada sa mai caut. N-am mers mai mult de 50m si am dat iar peste o casa cu tablita la poarta. Scrisul era frumos caligrafiat, iar gardul de caramida, inalt. Intru. O curte nu foarte spatioasa, insa perfect ?gospodarita?. Era loc de sevit masa in gradina, loc de recreere (cu un balansoar d-ala atarnat), loc de spalat pe maini si pe fatza, iar in stanga o bucatarie de vara, deschisa. In bucatarie 3-4 femei ocupate tare. Mi-am zis: asta-i un loc pe gustul meu. Apuc sa intalnesc din priviri pe una dintre femeile care trebaluiau si o salut respectos, apoi asez casca pe o masa imporvizata unde asteptau insirate frumos o duzina de borcane goale, mari, proaspat spalate. Femeia imi zambeste si ma intreaba ceva pe limba ei. Eu o intreb daca stie engleza si folosind cele 3 cuvinte rusesti pe care le invatasem chiar in ziua aia, ii dau de inteles ca am ajuns de pe drum si caut o camera. Imi raspunde ca ?yes?. Apoi intreb din nou daca are camere libere si, zambind in continuare, imi mai spune un cuvant: no. Deci stie engleza! Respir usurata si ma uit in jur sa vad ce se intampla in curtea aia pestritza, unde abia aruncasem o privire din poarta si-mi paruse ca un mic univers in care, paradoxal, parca imi gasisem locul. Cand ma intorc spre femeia blonda, care nu-si intrerupsese nici o clipa lucrul la bucatarie, vad ca langa ea aparuse o fatza noua. Un domn de data asta. Zambeau amandoi si el parea ca o cunoaste, cel putin mai bine decat mine. Barbatul incepe o conversatie cu ea intr-o rusa aproximativa si din gesturile lui, imi dau seama ca vorbeau despre mine. Eu astept si cand se intorc amandoi spre mine, barbatul ma saluta si ma intreaba cat vreau sa stau acolo, in limba lui materna, engleza. Ahhhhhhhhhhh! In sfrasit, cineva care vorbeste o limba cunoscuta! Imi venea sa-i sar de gat si sa-l fac eroul zilei ) Totusi, nu era prea robust si cred ca l-as fi daramat si nu mi-era de altceva decat de borcanele alea frumos aranjate pe masa dintre el si femeie, pe care n-as fi vrut sa le fac tzandari. Ron, asta-i era numele, m-a ajutat sa ma cazez, fara prea multa tevatura, apoi mi-am dat seama cat de norocoasa am fost, pret de cateva momente. Era ultima lui zi acolo, una la mana, iar pensiunea avea o singura camera libera (deh! la ei era inca sezon plin ? vazusem asta deja in statiunile pe unde am trecut), pentru o singura noapte, a doua zi urmand sa vina un grup de turisti care ocupau vreo 4 din cele 10-12 camere pe care le aveau cu totul pensiunea. A trebuit sa astept vreo jumatate de ora, pentu ca in camera trebuia sa faca curat camerista, cei care statusera acolo inainte, tocmai o eliberasera. Camerista era de fapt o pustoaica buna la toate, am vazut asta pe urma cand m-a servit la masa din curte unde am petrecut ceva timp cu Ron. Barbatul femeii blonde m-a invitat sa-mi aduc motocicleta in spate, la intrarea in curtea cea mica, improvizata drept garaj. O poarta de fier, mare, strajuia curticica, iar mai in spate, un caine negru si latzos facea pe paznicul. Avea cotez si era in lant, doar cand m-am apropiat de el a inceput sa latre si l-am vazut cat e de mare. ?Paznic bun?, mi-am zis, Sageata o sa se simta in siguranta aici peste noapte. Am mai intrebat cat costa camera (uitasem sa intreb asta la inceput!) si am scos portofelul, pentru ca ma obisnuisem aici cu platile in avans. Femeia blonda imi spune ca e 150 UHA, camera cu doua paturi, TV, baie proprie si vedere panoramica. Ura! Camera pe care o primisem era undeva sus, la ultimul etaj al coshmeliei, avea si veranda si paturi de rezerva. Apa calda si cabina de dus! Mai mult nici ca puteam sa-mi doresc. Cand sa platesc, femeia imi zice ?stop!?, apoi prin translatorul meu englez, imi da de inteles ca e o mica problema. Astept si cand se intoarce, imi face semn catre partea opusa a bucatariei de vara, unde pe prispa, sedea o batrana pe care o vazusem de la inceput tare ocupata cu indesatul rosiilor intr-unul din borcanele atent pregatite. Ma indrept spre ea si o salut, zambesc chiar si ma uit cu admiratie la continutul conservelor pe care le pregatea. Nu-mi era foame, dar rosiile alea in borcan aratau asa de bine....! Dintr-o data mi s-a facut pofta de ardei umpluti, salata de rosii, vinete coapte, castraveti murati, gogonele si varza acra. Batrana m-a masurat de sus pana jos si in final m-a intreaba ceva pe limba ei. Eu i-am raspuns in engleza, ca nu vorbesc ruseste, nici vreo alta limba de circulatie ukrainiana. A dat din cap si m-a poftestit mai aproape. Ochii ei erau vi si plini de bunavointa. Nu iscoditori, nici curiosi macar, ...m-a interbat apoi, prin intermediul lui Ron cat stau, i-am spus ca o noapte, apoi s-a intors catre femeie blonda si i-a spus ceva. Femeia mi-a zis ?ok, is no problem?, apoi m-a poftit sa astept inca putin, pana e randuita camera. Am asteptat cu placere, caci ceva imi spunea ca n-am vazut inca tot ce se intampla in curtea aia. Ron nu-si servise inca micul dejul (era cam 10-10:30), asa ca s-a asezat la o masa si m-a poftit sa stau cu el. Am inceput sa stam de vorba si am aflat cum calatoreste el prin Ukraina de vreo 7 ani, fara sa se plictiseasca, fara mofturi si pretentii, fara tovarasi de drum, chiar. Fotograf de meserie, parcursese deja o gramada de trasee in toata lumea (fusese si in Romania pentru niste reportaje) si poposise cativa ani Ukrainei, o tara fascinanta, dupa parerea lui. Pentru cateva proiecte, colabora cu o echipa de oameni fascinati ca si el de frumusetile locului, incercand sa promoveze tara peste hotarele ei. (gasiti informatii si poze pe www.bestofukraine.com). Avea echipamentul si mare parte a bagajelor cu care venise intr-un loc in Kiev, pe car il numea ?baza?. De acolo pornea in incursiuni in locuri inedite si mai putin cunoscute din Ukraina, pe care le fotografia si le transmitea mai departe. Venise de o saptamana in Alushta, fara scop, dupa cum spunea, doar ca sa stea, sa se plimbe in orasul pe care il cunostea destul de bine. Statea de fiecare data la familia unde era cazat acum, se cunosteau deja destul de bine. Am baut ceai, el, si cafea, eu, apoi l-am descusut despre atractiile locale, despre faleza si ce se poate face acolo intr-o zi de odihna. Amuzat de intrebarea mea, mi-a raspuns ca acolo nu ai ce face, ca e un oras ca toate celelalte si ca el nu intelege de ce vin oamenii din toata Federatia Rusa acolo, in concediu. A ras cand l-am intrebat de plaja? ?Pai, cum sa-ti zic, daca vrei sa mergi la plaja, cred ca ar trebui sa schimbi tara. Aici nu ai plaja?. ?Si tu de ceai venit in orasul asta?? - l-am intrebat, banuind ca e vreun excentric. ?Aaa, pentru mine locul asa are o atractie deosebita,nu pot sa spun exact de ce, poate din cauza oamenilor pe care i-am intalnit aici.? S-a amuzat putin, iarasi, de situatia mea, dupa ce i-am povestit cum am ajuns acolo si cam ce-mi statea mie in cap la ora aia: nisip, soare, baie in mare, ...de-astea. I-am spus apoi ca daca nu l-as fi intalnit, mi-as fi pierdut probabil o jumatate din ziua aia, pe care o asteptasem asa de mult si pe care o doream doar pentru relaxare. A fost de acord ca ?m-a salvat? si mi-a marturisit ca scopul lui in viata este sa fie la dispozitia ?motociclistelor mici si neajutorate ca mine?, ironie care m-a pus pe ganduri putin, dupa ce am inghitit amandoi portia sanatoasa de ras. Mda, eram de capul meu in ziua aia, dintr-o data. Fara tovarasi de drum, fara sa cunosc limba locului, fara sa stiu prea multe despre locul catre care ma indrept. Dar ma simteam extraordinar de bine in curtea aia acoperita de umbrar, imprejmuita de zidul de caramida si chiar daca primisem un ?Ness? in loc de cafea, nimic nu putea sa-mi strice ziua aia. Gospodinele trebaluiau de zor si singurul barbat ?al casei? se zorea si el sa indrume cativa clienti care tocmai sosisera si se cazau. ?Rezervare!? mi-a zis Ron. Vezi, pana si in locul asta aproape uitat de lume, oamenii respeca regulile turismului international, iar lucrurile sunt randuite dupa o ordine care nu lasa nici un amanunt la voia intamplarii. Mi-a povestit apoi pe scurt ?istoria? afacerii familiei. Batrana asezata pe prispa era Bunica familie si capul ?business-ului?. Avea acum aproape 80 de ani, nimeni nu trecea peste ea si toate ordinele ei erau ascultate. Pe la 70 de ani facuse impumut la banca ca sa isi extinda casa in care locuia cu una dintre fiice (femeia cea blonda) si ginerele ei. Pe atunci si nepoatele erau acasa, acum insa plecasera intr-un oras mai mare, sa-si faca un rost, dar cand aveau concediu si ele veneau la pensiune sa ajute. Intre timp o angajase si pe cealalta fiica a ei sa o ajute cu clientii, caci pensiunea a avut mereu de lucru,pe timp de vara si cele doua femei nu mai pridideau singure. Apoi au angajat inca doua fete, cameristele, bune la orice. Barbatul casei, ginerele, se ocupa de treburile externe, adica contactul cu autoritatile, cumparaturile, relatiile cu vecinii, etc. Batrana incasa banii de la clienti, tot ea tinea contabilitatea si decidea ce se cumpara. Pensiunea servea 3 mese/zi si cam toti clientii care stateau acolo, mancau la bucataria din gradina. Meniul era consistent, insa n-am reusit sa aflu decat despre micul dejun, ce specialitati oferea clientilor. Ron, dupa cum spuneam, era la masa si se delecta cu un fel de clatita umpluta cu ceva alb, dulce, stropita cu un sos de vanilie. ?Specialitatea casei! ?Mi-a zis. ?Nu prea mananc des asta, caci e plina de calorii si eu sunt atent cu dieta, insa azi e ultima zi si vreau sa ma rasfatz.? Am mai stat putin de vorba, apoi cand camera mea a fost gata aranjata, mi-am dus bagajele si am facut primul dus cu apa fierbinte din ultimele 2 zile. Apoi mi-am luat o bere. Pe Ron l-am lasat tot in bucatarie si am pornit prin oras, cu parul ud... Stiam ca o sa plece la gara in scurt timp, asa ca ne-am luat ramas bun inainte si i-am promis ca va fi eroul meu din Alushta de acum inainte. Orasul era intzesat de turisti, totusi, pe faleza era destul loc pentru fiecare. Am facut o tura lunga pana in bazarul local unde am pierdut cateva ore, cascand gura. Am descoperit cel mai bun loc de mancat si am stat la pranz cu fatza spre mare si portia de orez de la tatari, alaturi de cateve specialitati pescaresti simple, pe gratar. Mai tarziu am cautat sa cumpar cateva cadouri pentru cei de acasa, dar n-am gasit nimic potrivit,asa ca mi-am luat niste pietre. Ametist si aqvamarin, iar ca bons am primit o piatra mica de agat. M-am intors in camera pe inserat, am pornit televizorul ca sa aud ceva, am mai desfacut o bere si am privit de pe veranda orasul care se linistea treptat... Asta a fost povestea unei zile in care nu m-am simtit singura deloc.

* cum mi s-a facut dor de vara si de mare, iaca am rascolit prin "sertarul" cu poze si am mai gasit cateva misto. asta a fost o zi foarte fumoasa, cu soare, si pescarusi, si apa limpede, dar in care n-am facut baie. ca mi-era friiiiig, batea un vant pe mare si apa era extrem de rece. dar am sa fac data viitoare, promit! in Koktebel, la plimbare cu barcutza si apoi in Sudak, la cetate.

* tu sa-ti faci bostan si p-orma sa vorbesti. ce crezi ca e asa simplu? ...ca si cu David?

* frumos, dom'le! ma bucur ca n-a dat inca zapada la Brasov. abia astept sa ajung si eu! ia zi-ne, bey, pana la Bv. cati km ai facut?

* bine, ia si de la mine: azi in Schwabing

* multzam fain! da'beorz & underix

* s-a mai incalzit si aici un pic, asa ca am ajuns prin gradina englezeasca am bagat vreo 15 km si am facut febra muschiulara..., uuff! ce ma inerveaza frigul asta!

* impresionant... un drum nu e doar un drum cu asfalt sau gropi sau pietre si pamant. o calatorie nu e numai atunci cand pleci sa indeplinesti un scop la capatul ei. imi pare bine ca baietii astia si-au dorit atat de mult sa plece spre Cambodgia, incat nici un obstacol nu i-a oprit (si cred ca au fost destule cand si-au planficat calatoria...). scopul e bun si valoros, dar la fel de bune si de pretioase sunt "pietrele" de pe drum. bafta!

* am si eu o rugaminte. cine stie de unde pot lua din Bucuresti un Need for Speed Most Wanted (PS2) si daca aveti idee cam cat costa acolo. nu vreau copi, vreau unul original. merci!

* 20-21 noiembrie, babe! (ca pleaca fiu-miu in excursie si ma lasa si pe mine la bai )

* hehehe, arata meserie! da' nu inteleg prea bine de ce-ai pus oglinzile cu "sageata" in sus(?) si ...unde-i sisy-baruuuuuuuul?! cu motivatia, ai dreptate, ce sa zic. eu ma 'nervez asa, din simpatie. adica nu-mi pare rau, dar ma scoate din sarite! ca-i cam pese mana acu' sa tin si-o casa si doua motoare. da' mai vad eu peste un an - doi.

* eeeeei! ia mai stati si p-acasa, fratilor...!

* mie imi place cum da din mana dreapta cand zice: "dupa care dreapta, pe deasupra Kasachstan-ului..., adica spre Kasachstan". "pana acum am zis deja vreo 10.000 km." "care drumul oaselor ..nu e un drum al oaselor, e o porecla, ...o chestie din-asta de internet" ( ) "mi s-a dat viza cod007, ceea ce inseamna performanta sportiva..." (ia sa dau un search pe net, ca sa vedem care-s performantele, poate iau si eu o viza d-asta ) "oamenii pana la nivel de Yakutsk... stiau ca trebuie sa vina un roman care e singur." ...si mai sunt, dar n-am timp acum sa revad clipul inca o tura. apreciez faptul ca s-a imbracat cu sacou si cravata, ca un adevarat motociclist de cursa lunga la o emisiune de profil, unde prezentatorii poarta mereu tinute moto. aprecize negativ, cum s-ar spune. ochelari de soare, pix la buzunarul de la piept, "costumatie" tipica de securist. care este. simpatic, altfel. Mesaj completat * apreciez, de data asta pozitiv, raspunsul promt pe PM. Dane, mama, reformulez: iti sta bine in "costumatie" de securist. chiar daca nu esti mai baga-ne filme, ca altfel moare topicul asta cu tine de gat. ...mne, cu agaricii de gat Mesaj completat * prompt! ...pftiuu! ce ma mananca la taste.

* bey, ce ma 'nervezi! vreau si eu sa fiu bad ass ce zici, punem mana de la mana si ne luam amandoi un Iron? mergi tu o luna cu el, eu o luna si ne facem si fratzie. cu bandane, cizme, veste, tot tacamu'. primim si fete, daca e. eu o sa fiu presedinta si tu presedinte. way of living...! si p-astea a le noastre le tinem sa le facem de ras

* asheeeee! ce chef mi s-a facut de hoinareala-leneveala-agrara...! foarte faine pozele in lumina asta de toamna felicitari calutilor ca v-au scos la liman, dar si voua ca le-ati dat frau liber pe aratura!

* bey, ce vise aveti si voi!... pai de banii astia, imi iau o mobra. toata dn metal!

* pai pestele imi place si mie. chiar azi am mancat vreo 3. ...dar si ursul vrea..., eeeh! data viitoare iau mai multi sa impart la toata lumea. hai cu poze, bre! sau o sa incep sa fac ca vulpea cu corbul. am fiert si vin... doar povestea imi lipseste, oooof!

* eu vad un calaret fara cap. i l-a mancat cumva ursul? oricum, imi pare bine pentru el ca a avut asa o zi insorita si drum (si) uscat mai ai? ...faci cum faci si mai arunci o momeala apoi dispari. eeeeeeei, e frumos?