bizoo_n

Iti tin pumnii.

Uau! L-am dus pe Doylica la stand. M-a lasat Semaca singur cu trei motorete in curte sa-l imbrac pe Doyle in haine de scandal. Am terminat de impachetat si m-am dat doi metri inapoi privindu-l si realizand ca am si uitat cat de frumos e asa, gata de drum. Am incalecat si s-a intamplat. L-am trantit dupa primul metru facut. O bordura strategic plasata in curte l-a facut lat pe partea dreapta. "Trantit" e mult spus. Parca s-a aplecat sa ia ceva de pe jos si i-a intepenit spatele. Banuiesc ca faptul ca m-am suit in carca lui pentru prima data de cand m-am intors se vede. Minunile s-au tinut apoi lant. L-am ridicat singur-singurel, adica am facut treaba aia pe care nu eram in stare s-o fac pe drum. Am plecat, am umflat rotile, am bagat benzina si gata. Maine il puteti vedea, daca vreti.

Stii ce e misto? Ca atunci cand am plecat m-am uitat in urma la hala aia plina de motorete stralucitoare, cu kilometri zero, asteptand de maine potentiali stapani si apoi m-am uitat la Doylica mai intr-un colt, asa, si mi-am vizualizat ideea care-mi fulgerase mintea inca de pe cand eram pe drum si cugetam cum ca ce frumos ar fi ca Doyle sa fie la targ. Ma gandeam atunci ca in decorul ala plin de cai putere adormiti, cand nu mai e nimeni, cand ultimul paznic zavoraste usa si stinge lumina, motoretele astea care inca n-au cunoscut vantul se duc in soapta, cumva fara sa porneasca motorul, langa Doyle. Si cum acolo jupanul infumurat (ca e) le povesteste pe unde-a fost, cum e cu radiatoarele sparte si benzina de saptezeci, cu desertul, stelele si departarea. Si ca ele, motocicletele, asculta. Si ma gandesc... mama, ce misto.

@Cesar: Inafara de mana nu dau nimic, nici macar autografe. Poate un abtibild daca reusesc sa le fac pana atunci. Da' te astept ca bunicii nostri pe americani!

@melciu: ai facut dom'le cum nu, n-ai tu kilometri?

@mantheone: da' eu sunt liber si la intalniri inafara SMAEB-ului, am mai spus asta. Nu trebuie sa te dai peste cap. O sa fiu in principu in fiecare zi acolo, daca rezist. Te astept.

Te si va astept. Manechinul e insusi manechinul. D-ala de plastic. Daca era viu n-ar fi rezistat.

Ah, Melciule...

Da, deci am o stire. La SMAEB o sa fie si Doyle, asa cum era el pe drum, plin de jeg, cu ulei pe motor, fara o oglinda, multe bagaje, cu harta in tankbag, Marcel pe bord, telescoapele "sangerande" si farul murdar. Din fericire lantul o sa fie nou, sper. O sa-l puteti vedea si o sa-i puteti pune intrebari la standul TopGear. Tot acolo vor fi si cateva fotografii de pe drum si un manechin care va purta costumul de care va sfatuiesc sa nu va apropiati pentru ca pute. Si o sa mai fiu si eu.

Na, ca asta vroiam sa spun si eu. Nu stiu cum o sa fie, pentru ca la inregistrare am avut niste emotii monstru, care pe la jumatatea emisiunii au urcat din stomac prin gat in cap, care cap a inceput sa doara si eu am inceput sa nu mai vad clar. Sper ca am reusit sa ascund asta. Asa ca daca sunt penibil sa nu radeti din prima.

Multumesc mult pentru urarile de la multi ani!

Mihai

Salutare!

M-au prins! O lectura de duminica, de duminica asta care vine.

Mmm... mie sincer mi-era frica de ce-o sa vad si-o sa aud, de-aia am tacut, da' parca n-a fost asa rau. Rog iertare si intelegere. O sa fie la un moment dat pe undeva o lista "interactiva" cu tot ce a aparut. Uite, de iertare asa, ciuliti urechile si tastatura maine la 19 pe www.radio3net.ro si poimaine cam pe la 13 pe hotnews.ro la "intalniri on-line". Na, cam atat. Da' sa nu radeti, ca asta mi-e spaima. Macar incercati. Ca io mai mult in scris decat cu gura, asa-s facut, of...

Multumesc,

Mihai

Intalnirea va fi doar cu cei care au cumparat kilometri. Pentru ceilalti mi-am anuntat disponibilitatea oricand. Sa nu credeti ca pierdeti ceva. Nu va fi nicio prezentare sau ceva asemanator. Inafara de ce am zis pana acum nu prea mai am altceva de zis. Va fi doar o bere pe care o pot bea cu oricine oriunde si in principiu oricand. Sper sa ma intelegeti.

Salut

Daca se intreaba careva de ce nu am mai spus nimic p-aici sau pe dincolo, ei bine, intervin doar ca sa zic ca raspunsul nu-l stiu nici eu. Intre timp am fost pe la Petrila, am mancat fasole, m-am intors la capitala, mi-am asumat cu brio statultul de pieton, n-am mai facut nimic si in continuare nu pricep nimic. Iertare, dar habar n-am ce sa zic. Spun doar asa, ca daca cineva vrea sa ma vada sunt deschis la invitatii la bere sau tuica fiarta, ca tot se lasa frigul. Vorbesc mai greu la inceput, da' dup-aia am observat ca, desi pe site am zis tot ce era de zis, mi-e cam greu sa ma opresc. Na... e bine acasa, desi nu stiu daca asta e cuvantul. E cald, aia-i, stiu de ce am mers 860 de km intr-o zi la intoarcere. Ma mai surprind cateodata in metrou, cand ma rezem cu capul de bara plina de virusi porcini, ca plec in deparatari. Si mi se pare incredibil ca sunt aici venit de-acolo. Doyle e bine. Isi trage sufletul alaturi de Roua si Blanoasa (fetele) in curte la Semaca. Le povesteste noaptea despre cat i-a fost de greu si de bine, cu accente punctate de un scuturat din lant, pe care doar catelul Pizdulache si motanul Mitzu le mai aud. Pai cum ma Doyle benzina de saptezeci, ce baliverna mai e si asta? Exista? E oarecum impacat cu gandul ca nu are sa mai mearga prea curand, din lipsa de ITP si alte chestiuni tehnice, da' cand stai cu doua fete la coada ta nu mai ai vreme sa te amagesti cu d-astea.

Am primit doua vizite una mai tare ca alta. Primul a fost Sigheru. Baiatul cu ochi migdalati si DR650 care impatureste inimi din hartie in fata unui cort dintr-o padure de langa Novosibirsk, unde oprise in drumul lui prin lume. L-am cazat intai la Semaca, apoi l-am trimis prin ninsoare la Petrila unde l-am primit tot eu si l-am dat mai departe.

Au urmat Sebastian si Annette, nemtii mei, copiii de la Ulaan Baatar, din curtea plina de povesti, cu autobuzul lor Mercedes, casa pe roti. Ei au stat la Samo. Cum a ajuns Bucurestiul asta punct pe circuitul de globtrottereala nu pricep.

Si profit acum sa zic: Daca vedeti vreodata un om ratacit pe o strada, care se uita la o harta, apoi in jur, si nu pricepe nimic, indiferent ca are un rucsac, o bicicleta, o motocicleta sau un autobuz, nu-l lasati asa. Intrebati-l daca are nevoie de ajutor. Si insistati. Ca jur ca stiu ce e in sufletul lor. Cel mai mic gest conteaza enorm. Dati-le de mancare, nu stiu, de baut, aratati-le calea, culcati-i la cald, bateti-i pe umar, spuneti-le o vorba buna, fiti soferii lor de tir din Kazakhstan. Nici nu va imaginati cat de mult conteaza.

Cam asta ar fi. La voi cum e? Ati dat drumul la vise spre capatul lumii?

P.S. dragi kilometrici, as vrea tare mult sa nu va faceti program sambata (in principiu, nu promit). Si sa stati cu antenele ciulite, ca v-as contacta. Poate reusesc sa ma achit de datorii.

Povestea ultimilor kilometri e on-line. E ultima poveste care va aparea acolo. Gata, s-a cam terminat, asta fu. Despre cei trei sute, de la Vama Veche la Bucuresti, nu va afla nimeni niciodata nimic. Aia sunt ai mei, imi apartin, mi-am luat libertatea de a mi da mie.

Multumesc celor 43 de abtibilde mici, mici, rotunde si colorate care au avut incredere si care au vazut tot impreuna cu mine. Multumesc si celor care au au venit fara sa aiba numele pe parbriz. Cu cei care au cumparat kilometri ma voi vedea la o data pe care am sa le-o spun, la un ceai, suc si ceva alcool, dupa ce pregatesc pietricelele de dat, data care sper ca va fi destul de repede. De-acum imi voi ocupa timpul cu gasitul unei modalitati de a pune intre doua coperte (sau coperti?) tot ce-ati citit aici. Cam atat. Bine v-am gasit.

Cu mult drag,

Mihai

P.S. mongolia updated

Salut Bine v-am gasit!

Avea copylotto o vorba mare, si-mi permit sa-l citez: "mongolia updated".

Maine, undeva intre 12 si 13 sper sa beau o cafea la popasul cu mici de pe drumul vechi spre mare, la Drajna. Daca vreunul dintre voi vrea sa ne vedem pe putinul drum care mi-a mai ramas de facut pana acasa, e invitatul meu. Stiu ca e prea din scurt, dar pana si pe mine m-am luat prin surprindere. Multumesc.

Mihai

Salutare la tot omul bun, si multumesc lui.

Uite care-i treaba, eu unul tin tare mult sa fiu singurel pana la capat, dar nu pot sa spun ca nu inteleg ce vreti voi sa faceti. Sincer, chiar e asa mare smecherie ce fac? Eu nu cred. O sa cititi mai multe despre ce cred eu, dar mai incolo. N-as vrea sa-i dam calatoriei mele dimensiunile pentru care nu e facuta. Pana la urma singur am plecat. As vrea ca ultima noapte de pe drumul asta sa mi-o dorm de capul meu, pe unde m-o prinde ea. Despre alai, artificii, etc nu stiu ce sa zic. O sa ma gandesc. Daca va fi sa fie, stiu si eu, poate pe undeva la vreo 50-100km de Bucuresti, daca aveti chef de-o plimbare matinala si rece, peste cateva zile. Dar repet, nu stiu.

Multumesc inca o data.

Mihai

Draga Radu,

[...] Pana la hostel s-au luat trei (?!?) sticle de vodka. Ajunsi, am fost initiat, tot de catre micii olandezi, in tainele unui joc super-tampit. Se cheama Maxim sau Maxine sau ceva de genu asta, si e asa: stai la masa, dai cu zarul si binenteles bei, daca pierzi. Cum eu sunt specialist la asta, adica la pierdut, a cam trebuit sa beau. Repede si mult, fir-ar a naibii de bautura cu cine a mai inventat-o pe ea si zarurile. Am luat pe loc decizia foarte inteleapta de a nu mai pleca a doua zi, pentru ca oricum sunt in program, cu viza asta pe care am primit-o pe loc, desi o asteptam peste trei zile. N-am mai rezistat de la al nu mai stiu catelea pahar incolo si am parcat in pat, intr-un asemenea hal incat n-am auzit nimic din dansul despre care am aflat azi-dimineata ca a intors hostelul pe dos, cu vomitat in pat si dormit in cada de partea amicior din tara lalelelor. Azi au programat sauna-party, alta smecherie. La asta cica trebuie sa stai la masa si sa bei, in chiloti. [...]

Draga Tudor,

I-am promis lui Andrei in noaptea de dinaintea plecarii spre Ucraina ca ii dau trezirea a doua zi la sase, ca sa trec granita in zori. Apoi, vazand ca ne intindem am zis opt-noua. Totul a decurs conform planului, si iata-ma in jur de ora doua dupa-masa iesind pe poarta, prin ploaie. Plecam. Intelegerea e sa ma conduca pana la frontiera. Cu costumul de ploaie pe mine, cumparat de la un magazin pescaresc nimic rau nu mi se poate intampla. Treaba merge, ploua mocaneste, nimic deranjant. Prefer asta caldurii. Opresc in benzinarie, alimentez, si-mi vad mai departe de drum. Inceputul traseului de azi este pana la un punct inversul finalului celui de ieri. Incep curbele pe urcare, stanga dreapta, sunt stapanul lor. Nu stiu eu sa numar pana la numarul la care vor ajunge curbele astea pana ma voi fi intors acasa. Curba la stanga, ma inclin, hopaaa… ceva nu e bine. Curba la dreapta, din nou nu e asa cum stiu eu ca ar trebui sa fie. Doyle al meu se comporta putin ciudat. Nu stiu exact ce are, dar ceva nu-i place. Da’ ce Doamne iarta-ma o fi? Imi sta pe creier. Adica o sa trebuiasca sa merg tot drumul de azi, daca o tine ploaia asta tot asa, cu morcovul asta infipt in posterior? Urmeaza o alta curba la stanga, destul de stransa, tot pe urcare. Hai sa vedem acum. Nu, nu e bine. Ghidonul prinde putin voblaj, dar nu ceva sa ma sperie, inaintam. Nu e bine deloc. Ce nai… e de rau. Imi trece prin cap o replica pe care o cunosc destul de bine. Apare in momentele astea ca un adevar indubitabil, e una din putinele dati cand chiar stii ce ti se va intampla. O sa cad. N-am nici cel mai mic dubiu...

Continuarea va veni si ea pe site-ul cu pricina in curand.

Mihai

Multzam! E opera aceluiasi Ion, fratele.

deci:

Draga Gili,

E 10 iulie, vreo cinci fara douazeci dimineata. Vocea lui Gabi ma trage inapoi de pe taramul viselor, unde ma odihnesc pe burta. Culmea, dorm. In urma cu doar doua ore nu credeam ca am sa reusesc sa inchid ochii. “Hai Mihai, trebuie sa te trezesti…”. Cata dreptate are, de data asta chiar trebuie. Altfel ar fi a treia oara cand aman plecarea mea spre Mongolia. Dar de-acum gata, mai putin de doua ceasuri ma despart de clipa aia pe care o astept de aproape doi ani cu sufletul la gura si de cateva zile (cuvant urat) pe mine. Am amanat plecarea de doua ori pentru ca nu ma simteam pregatit sa plec. Ultimele cateva zile au fost un cosmar. Am urcat spre bucurii si coborat spre depresii, m-am catarat iara inapoi si m-am pravalit din nou, nesomn, frica, chiar si o binevenita durere in poponeata la un moment dat, toate astea una dupa alta. Apoi m-am gandit ca nimeni, niciodata n-ar fi in stare sa spuna ca e pregatit pentru asa ceva. Nimeni n-ar putea sa zica intr-o zi “sunt gata, pot sa plec”. Sau ala care ar spune-o, cu siguranta nu stie despre ce vorbeste. Bagajele mi le-am facut tot azi, inainte sa ma pun in pat ca sa ma trezesc peste doar doua ore. Nu stiu nici acum daca am bagat tot si unde anume am inghesuit totul asta.

Deschid ochii, il vad pe Gabi, ceasul meu desteptator, si ma ridic in fund. Sunt la Radu, la etaj si aud vocea lui si a lui Alin de jos. Astia n-au dormit deloc. Au stat cu niste bere si Mitzu(bishi) la povesti. Am decis sa plec de la Radu impreuna cu armasarul asta alb pe nume Doyle, pentru ca acolo unde-mi dorm eu noptile exista o mare nesansa sa gasesc dimineata, cum s-a intamplat deja de prea multe ori, o masina care sa nu ma lasa sa ies din curte. Cobor la baieti. Nici n-au facut cafeaua pe care o promisesem cu atat drag celor care aveau sa ma conduca. Incercam sa o facem. Esuam. Noroc ca nu sunt singurul care aduce cafea. Repede Gabi, toarna uleiul ce mi l-ai cumparat in canistra, Radu, muta-n pana mea masina, Alin, esti gata? Sunt super-excitat. Plec! Da’ hai sa plecam odata! Nu, Radu nu e gata. [...]

Continuarea o gasiti la, si odata cu asta se face si lansarea oficiala a:

mongolia.ro

Va pup,

Mihai

Kiev. Mai multe aflati in ceva vreme. Sunt viu. Nu, SUNT VIU!

Dragi copii,

am tras la sorti, asa, pe ultima suta. Treaba sta in felul urmator: am facut 43 de hartiute (da, 43, ca s-a mai inscris cineva pe care nu puteam sa-l refuz) am ales cate un nume si-am extras uitandu-ma in directia opusa, adica spre aparatul de aer conditionat, cate unul din numerele astea. Ce a iesit vedeti mai jos. Sunt parcele de 500 de kilometri. Unde si cand sunt parcelele astea n-avem cum sa stim decat impreuna, la fatza locului. Autocolantele le pun deseara pe parbriz, daca-l mai gasesc sub bagaje. Hai, Doamne-ajuta!

01 – Gili

02 – Tudor

03 – Radu (Hellryder)

04 – Anita

05 – Robert

06 – Stefan (FanFane)

07 – Andrei

08 – Gheza

09 – Ortansa (RussianTiger)

10 – Vadim

11 – Maria

12 – Darie, Alexandra si Gabi

13 – Alin

14 – George (Burlacu)

15 – Costin (costin_hammer)

16 – Luiza

17 – Gabi si Cristi

18 – Uci Duci

19 – Mihai

20 – Perapunzel

21 – Marius (motorola)

22 – Cristi (vis-à-vis)

23 – Bec

24 – Serban (Ser79ban)

25 – Mircea (mircealeschian)

26 – Andi (Scabron)

27 – Andreea

28 – Oana

29 – Amalia

30 – Bogdan

31 – Cerasela

32 – Dayana (Guyana)

33 – Dragos

34 – Adrian (asilindean)

35 – Cati si Alex (doormouse)

36 – Thomas

37 – Vivi si Rhea

38 – Madalina (gunix)

39 – Bogdan

40 – Horia (kidrock)

41 – Ovidiu si Bianca

42 – Amerikanu

43 – Gabriela

Sunt inca calde. Si vor fi pe parbriz tot azi.

Draga Paul si dragi prieteni ai lui,

va asteptam demult pe-aici, si sincer ma intrebam ce-o fi in neregula cu lumea asta de inca n-ati aparut. Acum e bine. Va multumesc, apreciez. Va invidiez doar pentru timpul asta pe care-l aveti si care mie zilele astea imi lipseste. Va spun doar, si va rog sa ma credeti, ca banii sunt ultimul lucru care te poate tine in loc atunci cand te cheama un drum. Mi-as dori sa stiti asta fara sa v-o zic eu. Ma rezum la atat. Toate cele blana!

Multzam frumos de incurajari! Cu alaiul mi-e cert - n-as vrea. Sunt sigur ca emotiile vor fi pe masura in dimineata aia, si mi-e frica de penibil. Nu din partea voastra, ci din a mea. N-as vrea sa(-mi) fortez nota. Hai s-o lasam simplu asa, cum ar trebui sa fie. Pan' la urma zau ca nu fac cine-stie-ce mare smecherie. Singura chestie intr-adevar mare e faptul ca 42 de oameni s-au inhamat la drumul asta cu mine, multi dintre ei chiar fara sa ma cunoasca. Asta intr-adevar, nu le e dat multora sa aiba parte. Inca o data... ma inclin in fata lor.

Intre timp... nu, nu e luata de pe net :

Multumesc!

Multumesc tutrorula(lala), in special doormouse-ului, pt. ca doar asa am reusit sa vad si eu pagina aia de ziar.

N-am mai scris cam de mult timp pe aici. Nu, n-am plecat. Inca nu. S-a si decalat putin data plecarii, din cauza unui card de la BRD care nu e gata decat pe opt a lu' iulie. Intre timp: am mai luat ceva vize, am mai taiat ceva "chitante", m-am mai gandit ce-o sa si ce-o sa cum, am mai visat cate ceva, m-am si trezit, cred, si pana la urma iar am desfacut o parte din cal. Alin, Jack si catelul Rhea m-au ajutat sa schimb un lant, ceva garnituri la etriere, lichide, glucide si lipide de frana, un filtru de benzina vez' Doamne cu presure regulator. Of, mai e chiar putin, keep close.