Ziua a doua s-a terminat apoteotic la fel ca si prima zi: obositi, plouati si cu noaptea care ne-a prins pe drum... Cum am ajuns am dat navala dinnou la gratare, cu toate ca ne pusesem bine stomacurile la cale in acest tur culinar prin secuime... dar deh, drumul pe ploaie noaptea se pare ca iti deschide larg apetitul... plus aerul umed de munte si mirosul de brad. Dupa ce ne-am dres cu o bere, ne-am dus sa executam programul de somn.
A doua zi ne-am trezit cu acelasi susur de izvor in ureche si cu acelasi soare binevoitor... Inainte sa ne pregatim de drum, am admirat pt ultima data peisajul pitoresc din fata ochilor, si am pornit la drum pe traseul Miercurea Ciuc-Sf.Gheorghe-Sacele-Valeni. Dar nu inainte de a face un ultim popas culinar la Lobogo, unde ne-am delectat cu niste preparate cu specific local, pe care am sa le descriu pe larg in rubrica renumitului Petrisor, "Unde se mananca bine in tara"
Dupa ce ne-am ghiftuit cu delicateturile cu specific secuiesc si am mai adugat astfel cateva kg la colectie, vazand noi in zare cum se aduna norii rau-prevestitori peste soarele arzator, am hotarat nu cu oarecare ezitare la insistentele mele, sa ne punem in sfarit echipamentul de ploaie. Dupa ce am despachetat si reimpachetat si am tras pe noi combinezoanele in plin soare, gata de plecare, a urmat remarca lui Razvan: Si acum ca le-am pus, iti dai seama ce se va intampla, nu-i asa? Evident ca nu ne va ploua...
Si uite asa, ne-am luat ramas bun de la insoritele meleaguri si harghitene si am plecat spre casa, gandindu-ne cat de caraghiosi o sa fim noi pe motoare cu echipamentul de ploaie intr-o zi cu soare.
Dar instinctul meu de om patit nu m-a inselat. Dupa cativa km prin padure, pe serpentine, dintr-o data cerul s-a umbrit si au aparut picaturile de ploaie.... la incaput timid, apoi din ce in ce mai dese pana cand au facut clabuci cu spume. La Miercurea Ciuc ploaia s-a domolit stingandu-se incet. Si am continuat asa drumul, sub un cer albastru presarat pe alocuri cu nori si cu cu peisaj ireal de verde ce se deschidea larg in fata noastra. Cand in sfarsit am ajuns la Il Refugio pt un scurt popas, soarele devenise cu adevarat sfidator, asa incat Razvan, era gata gata sa se lase inselat si sa renunte la echipamentul protector. Am reusit sa-l fac sa se razgandeasca. Si bine ca a fost asa. Dupa ce ne-am dat hutza pe serpentinele de la Cheia, ajunsi in Valeni, s-a dezlantuit de-oadata potopul. O ploaie sanatoasa de ziceai ca s-a rupt cerul. Cum norii pareau ca se inghesuie spre sud, am cotit dreapta prin padurea Cazacu si dupa cativa km, am iesit din ploaie. De-aici incolo, asfaltul uscat, nici urma de ploaie. Si asa am incheiat periplul nostru gastronomic prin tara secuiasca, lasand in urma peisajele verzi si insorite care ne-au golit mintea si curatat creerul...
P.S. Multumim lui Szabolcs (Szobi) de la Independent Eagles pentru amabilitatea si sprijinul acordat