mihă.Escu

Multam fain! Ma bucur sa aud ca mai plac versurile in general. Cat despre astea de pe pagina trecuta, trebuiau sa fie intr-un fel anumit, pen' ca e vorba de niste oameni deosebiti, pan' la urma.

Caut ( si nu gasesc) cama pentru Jupiter 4 - ma refer la bucsa excentrica din metal pe care calca piciorusele platinelor! Sau cum i-o spune. A mea e uzata rau (cu nas de boxeur, adica)!

Pe munti, Urale si drum lung Oricat ai da, banii n-ajung. Pe Adrieni, Ovizi si-Ivani Ii ai pe suflet, nu pe bani. Pentru calatorii ecvestre Un singur cal de cursa este: Nu cel ce trage la sareta, Ci ast, de la motocicleta! Si daca ai pretini si cai - Din ai de sus, ce-i mentionai - Gand de copil si dor de glume, Ce ti-ar mai trebui pe lume?!

Pui mana si-o ridici din balarii, aia faci! Ca prinde samanta de rugina si dup-aia trebuie sa stai s-o freci! Am dat de cric, acu' sa vedem daca m-o "semnaliza" cineva.

Acela e, într-adevăr. Am lăsat PM. Rămâne în picioare cererea pentru niște semnale față-spate de IZH (de preferat din cele cu soclu metalic).

Caut un cric lateral + semnale IZH Jupiter 4.

Motociclistului îi șade bine cu drumul, psihicului cu plimbarea și rezervorului cu...benzina! Brava, tovarăși!

Mulțămesc pentru urare și promit udătură! Mă gândesc azi la tot anul care s-a făcut de când am îmbătrânit ultima oară și-mi vin în cap numai lucruri bune: surpriză, cadouri, motociclete, motocicleală, mâini murdare, înjurături, speranțe, realizări, dar cele mai importante două: devenire și prieteni! Adevărat că puțin a trecut de când m-am pomenit în mână cu cartela care te face motociclist și-n fața autorității și sincer n-am realizat nici până acum că o am! Prima chestie care mi-a venit în minte când m-am văzut cu permisul a fost întrebarea: „Cum dracu am devenit eu motociclist?” Și-ntr-adevăr, până să-l cunosc pe Adi, pe la facultate, motocicleta și motocicleala mă tentau doar atât cât trecea pe lângă mine unul pe două roți, bubuind din tobe și cromuri. Atât. Nu mă vedeam în urmă cu niște ani să ajung nu să mă „dau” pe vreo motocicletă, ci să ajung să țin atât de mult la fiarele astea! Bravo cui m-a învățat, cui m-a ajutat, cui a fost alături la treaba asta și celor care întorc capul sau urechea cu plăcere după aste ruginături însuflețite!

Salutare! Conform teoriei „ fiecare cu ce-l doare” (și deși mi-ar plăcea și mie niște jante turnate ), mă interesează oarece șa și niște aripă spate. Or fi ele de Planetă, da' de Jupi 4 nu am găsit și cu vreo adaptare sper să se potrivească. Așadar, câți lei fac?

Crezi că merge șaua aia de 3, la 4? Că aripile nu se potrivesc la pasărea mea!

Salutare! Aveți careva prin garaje/debarale/magazii, vreo șa de Jupiter 4, originală și în stare bună și o aripă spate cu stop, tot de Jupi? Pe bani, se-nțelege!

Ochi de...vulpoi, ce sa mai!!

De unde ai jantele alea?? Ah, păi până brumbuie, strâng Âşi eu bucăți pentru ea de pe unde pot! Indiferent dacă au vreo legătură cu pornirea sau nu, doar să le am acolo ca să le pun când or trebui. Băiat strângător, deh!

Salut! Dragi tovarăÂşi! Alo! Alo! aici s-a produs o neînțelegere: eu vorbeam de "cauciucurile" de la scărițe, față Âşi spate, NU despre anvelope!!! Oricum, extraordinar că sunteți aÂşa de interesați de soarta mea!! Multam fain! P.S. "La trei'j' de ani trecuți..." ). Aporoporo de capace, nici eu nu cred că sunt inestetice, mai ales că aÂş vrea s-o repar în forma cât de cât originală!

Scriu Âşi eu acum cât e Lev în reparații Âşi mai am timp! Că după ce l-oi face, trebuie să scriu kilometri pe ceas mai mult! Mulțam de considerațiuni, oricum.

Salutare! Cât să fie Âşaua Âşi aripa spate cu tot cu stop??

Vezi că tocmai tu ai uitat că-l cheamă LEV Âşi nu Lică! Că el e motocicletă Âşi mielul de PaÂşte tot mie trebuie să mi-l dai!!

Salutare! Apreciez intenția unui vulpoi "bătrân", alături de câteva observații Âşi nelămuriri: 1. Mă gândesc că mai bine vine o Âşa de 4, decât adaptări (că tot o adaptare a avut Âşi asta ca să meargă spatele de TS); 2. Dacă totuÂşi auzi de niÂşte capace de carburator, just shoot! 3. Merg cauciucurile de Jawă pe IZH-ul meu?? Mulțam fain de intenție!!

Păi în primul și-n primul rând nu vă spun decât că postarea asta a fost începută chiar după ce lucrurile s-au întâmplat, doar că bunii mei prieteni, calculatorul și fratele lui mai mic - internetul, nu au vrut cred ca eu să pot anunța ce s-a mai întâmplat cu mine și cu motoțiclaiul meu drag și scump. Așadar, să fie câteva uichenduri de la cel când m-am luat de IZH! Nu Âştiu ce-oi fi avut cu el, dar i-am pus gând rău un ditamai sfârÂşitul de săptămână. Am hotărât întâi să-l botez a doua oară. M-am împiedicat Âşi am căzut violent pe gânduri, mai mai să-mi rup ceva, am căutat eu prin cotloanele cele mai ascunse ale capului meu Âşi din zecile de nume ruseÂşti, ucrainiene, rus-estice oricum, l-am găsit cel mai demn de fierul meu pe "LEV" (după cum va fi cunoscut sus-amintitul IZH, în continuare). L-am înghesuit aÂşadar pe Adi cel Bărbos (care nu mai e aÂşa de bărbos, dar asta e altă discuție) Âşi pe ai lui în Dacie Âşi am purces cu dor de meÂştereală pe la Comana, dimineață, aproape de prânz, sâmbăta. Vreme bună Âşi cald, taman bine de stat româneÂşte pe jos Âşi de spălat mâinile muuult prea curate cu niÂşte uleiuri fine, negreli Âşi vaseline Âşi pudrate pe ici pe colo cu niÂşte rugină, groasă pe alocuri ca Âşoriciul de mistreț. Pe Lev l-am găsit zăcând îngândurat Âşi singurel în garajul-magazie, sprijinindu-l prieteneÂşte pe Ivan - Niprul, deh, plin de praf Âşi cam ros de timp, din primăvară până acum. În jurul lor, alte cadavre cu nume sovietice, grămadă aÂşteptându-Âşi rândul întârziat din lipsă de bani Âşi timp. Am rămas uitându-mă Âşi gândindu-mă tot la timpul asta prea scurt care a rămas de la ultima întrevedere, printre examene, licențe, plecări neprevăzute Âşi un luung Âşir de reparații la o casă veche care cere Âşi tot cere să fie pansată cu alifie de ciment. Am început de la cilindri. Păi i-am tras ușuuurel afară pe amândoi, să scoatem pistoanele la iveală. Cămășile curate oglindă. Mișcăm de pistoane stânga - dreapta și după ce ne speriem nițel de jocul lor suspect (care ne pusese pe gânduri încă din primăvară), dăm afară bolțurile destul de uÂşor Âşi cu o presă handmade by Mr. Eugen , tatăl Adrianului împricinat, smulgem Âşi bucÂşele de bronz. Vezi, astea erau problema jocului. Se lărgiseră Âşi trebuie vasăzică schimbate, am auzit că de nea MiÂşu, din Ferentari, cel mai probabil. Pistoanele, cu oarecare urmă de calare pe ele sunt încă bune, doar că le trebuie schimbați segmenții o idee cam lărgiți. Niciun joc în biele. Pfuu! Continuăm cu firele. Cele care la oricare altă motocicletă se cheamă instalație electrică, aici nu erau decât o mățăraie colorată Âşi ruptă pe alocuri, care ne-a dus după încercări - cu mai multă sau mai puțină răbdare - de tragere-smulgere la alte mici bube. Am plecat în sus, spre ghidon Âşi am găsit o bobină vai de capul ei, niÂşte comenzi care necesită...altele Âşi am ajuns la bord. Acesta din urmă ne-a spus că e cam Âşubred, că are becuri lipsă, că interiorul era cam varză, că trebuie neapărat un contact cu cheie funcțional, ca Âşi un vitezometru. Mai mult, orificiul prin care intră firele în bord era de fapt o gaură decupată cu vreo daltă cred, de puteai să bagi pumnul Âşi să te tai în colțurile de fier îndoite prost. A căzut deci Âşi bordul... Mergând înapoi pe fire, mi-am adus aminte de releu, de care am aflat de când am primit-o că nu merge. În spate am găsit fundul de Jawa TS, din plastic, care a zburat Âşi el, alături de aripa - tot de plastic- făcută praf Âşi de semnalele de tramvai . Firele s-au făcut apoi grămadă pe lângă noi Âşi ne spuneau, aÂşa amestecate Âşi multe cum erau, ce chin o să îndurăm până o să alcătuim viitoarea instalație electrică!!! Ne-am chinuit o idee până am tras apoi motorul de la locul lui, l-am pus biniÂşor pe un scaun Âşi l-am dezbăcat de alternator care arăta Âşi el destul de bine. De altele n-a mai rămas lumină de zi. Duminică, am reluat drumul spre Comana, în aceeaÂşi formație, acum mai liniÂştit că am spart gheața cu reparațiile întârziate. Ce să facem, ce să facem?! Păi, am continuat cu distrugerile. Că la astea cu sau fără știință, fiecare are talent! Așa că am dat jos și buzunarele laterale care m-au chinuit destul de mult cu cele opt șuruburi ruginite maxim ale lor, am renunțat și la cricul central la care se tociseră contrele și numai ține deloc, la pedala de frână spate, scărițe et comp. Între timp am reușit, nu cu foarte mare greutate ce-i drept, să rup și pahărelul de la robinetul de benzină încercând să-l desfac și am descoperit că era absolut mâncat de rugină. Eh și m-am apucat și de curățenie. Spală cadrul de tot praful cu pietricele și ulei, trage cu șurubelnița, împinge cu alte unelte, șprițuiește cu benzină, mai trage de Adrian, mai pomenește de niște sfinți și ușor-ușor, am dat de tricoul cu Metallica! ) L-am lăsat pe săracul Lev în cadrul gol, cu două roți și ne dădeam pe el ca pe bicicletă. Profundă jignire!! Motorul a avut și el parte de ale lui spălări Âşi dichisiri, de puteai exclama pe drept că e abia scos din fabrică! ÂŞi asta tot cu ajutoare din partea compresorului Âşi sprițului de benzină. S-a dus ultima geană de lumină. Se făcuse tare frig. Am purces aÂşadar la strângerea tuturor organelor împrăÂştiate prin curte, de zici că eram la abatorul mecanic, le-am înghesuit pe toate în diferite recipiente, găleți Âşi copăi Âşi le-am pus la orizontală, pe unde am mai găsit loc! P.S. În urma acestor operațiuni de înalt dichis, s-a alcătuit o listă de niÂşte alea multe care trebuie pentru buna desfăÂşurare a mersului pe drum. Enumăr aici parte din ele, cu speranța că poate vă sare vreunul în ochi de prin curte Âşi ați vrea să-l faceți bani. AÂşadar, nu mi-ar strica o Âşa de IZH Jupiter 4 Âşi o aripă spate cu stop, tot de acest fel; ar fi bune niÂşte capace de aluminiu pentru carburator, cine Âştie cunoaÂşte Âşi de cauciucuri pentru scărițe față - spate. Dacă mai intervine Âşi altceva, vă comunic. Deocamdată atât!

Declar pe proprie răspundere că așa a fost! Că sâmbătă-zi (cum ziceau niște nădlăcani astă-vară) mă învârteam prin casă - un substantiv foarte greu de folosit pentru a descrie o cameră de 3/3 bercenească - urnindu-mă cu greu să ies în frig și să caut drumul cel mai scurt până la Breaza prahoveană, de baștină. Ceva, ceva tot vorbisem cu musiu Adrian, despre o plimbare muuult dorită pe Uralul împrumutat cu o șa, prin București sau împrejurimi, gândind totuși cu oarecare teamă la contactul intim dintre al meu kur și aripa de tablă rece. Uite totuși că acel contact nu s-a produs, fiindcă în stilul propriu m-am apucat, îmbrăcat tot în piele, să cos o șa din ce aveam prin casă, care să medieze conflictul dintre ms-dos și m63 aripă de Ural. După destule pomeniri de sfinți și alte duhuri protectoare la fiecare înțepătură prin degete, o adevărată șa de moto îmi ieșise din mâinile harnice După vreo câteva drumuri în fața blocului - etajul 6 după chestii de legat, am dat prin niște pungi ascunse bine de o rolă de sfoară-bandă albă, după cum se poate vedea și am făcut mai sus prezentata operă de artă păienjenistică! Ne-a luat destul de multă vreme și multe încercări până am atins „profilul” care ne trebuia, așa că eram aproape de plecare. Începuse să mi se pară că plimbarea de uichend se cam dusese... Și uite că s-a dus... la Breaza!! Eu făcând așteptata saftea pantalonilor de piele care atârnau neputincioși în cuierul de pe ușă și a plimbării pe un Ural, iar Adi, safteaua cunoașterii „conacului” de la Breaza! Plecăăm... București de seară, de aproape iarnă, mai puțin aglomerat. Sunet de motor care te face să salivezi instantaneu, sau chiar să te îneci când demarează. Frig ce începuse deja să muște prin pielea veritabilă, pe la genunchi, glezne fără cizme omologate și necesare și pe sub mânecile gecii neacoperite de mănuși așa cum prevede legea plimbărilor pe două roți, iarna! Măcar cască și cagulă regulamentară aveam... Prietenul Adrian, fără baiul termometrului, jubila. Îl simțeam zâmbind pe sub straturile de cască, de cagulă și barbă la fiecare zmucitură de depășire. Eram totuși amândoi niște copii care pare-se, din amabilitatea Cicloburului -șef, primiseră jucăria cea mai bună și mai frumoasă. Și-apoi de stâncă să fii și să nu fi impresionat câtuși de puțin de o motocicletă aproape pentagenară care mănâncă asfalt cu nonșalanța uneia ieșită abia din fabrică. Băi, da' merge, f...tu-i mama mă-sii, cum zicea bunică-miu când, după ce mă ținea o zi întreagă pe sub Dacia 1300 la reparații, o pornea și vedea că toarce. Două sute de kilometri și ceva (din care o sută cunosc bine și eu) a mers fără o țăcănitură. Se poate ușor interpreta că sunt la început într-ale motociclismului, că nu m-am dat pe altele mai tari sau că nu-mi dau seama. Poate că nu știu încă mecanică moto, dar ureche muzicală am și declar că ce am avut sub noi tot timpul ăla, a fost adevărată simfonie de boxer! Drumul a fost lung. Și dacă era fără oprire cred că se făcea și mai lung pentru mine care mă țineam de Adi ca o maimuță de creangă, încercând din răsputeri să mă trag pe șa, cu mâinile înfipte bine în pieptul șoferului și trăgând cu tălpile pantofilor de scărițe. Spatele mi-era gol, iar vântul își făcea de cap cu vertebrele mele lombare la care, din câte știu mai aveam oarece baiuri. Șaua improvizată își făcea treaba atât cât să nu stau chiar pe caroserie, dar cam atât. Aveam mâinile înghețate bocnă, picioarele la fel, îmi intra printr-o găurică dintre chederul căștii și vizieră niște aer proaspăt, răcit bine; mă dureau mâinile de încordarea în care îl sufocau pe Adi și picioarele de cât trăgeau de manșoanele scărițelor. Era bine! Pe lângă toate astea însă, plimbarea cu motocicleta îți dă prilejul să simți și să vezi mii de lucruri în plus față de șoferul încălzit, închis într-un habitaclu, cu gândul aiurea și muzica dată tare. Pe motocicletă, noapte-zi, iarnă-vară, simți că trăiești! Simți, miroși, auzi, bucățile de lume pe lângă care treci și toate-ți par mai aproape, mai tangibile. Apare plăcerea drumului parcurs, a călătoriei, a mișcării, nu doar satisfacția ajungerii din punctul A în puncul B. Simți lumea, îl simți pe cel din spate, simți fierul de sub tine viu și cald. Parcă are suflet. La un moment dat, aproape de Câmpina, viziera începuse să mi se aburească. Dacă până nu demult, doar ridicam capul deasupra umărului lui Adi, ca să îmi intre oarece aer rece să facă dezaburirea, acum treaba asta nu mai mergea. Vedeam numai luminițe cu halouri și întuneric. Extraordinară senzație. Parcă eram undeva sub apă, sau pe Lună, oricum eu singura vietate într-un mediu străin și neprimitor. Doar luna ce ne urmărea plină, rotundă, din dreapta... Am văzut intrarea în Breaza ca pe un dat ceresc și pe cea în casă ca pe adevărată renaștere. Eram viu!!! Îmi simțeam tot corpul! Eram întreg!!! Doar că n-am catacdisit să stăm prea mult la căldurică și am pornit-o iarăși să trezim cartiere întregi cu bubuiala Uralului, până în centru. Înfipți într-una din cârciumile autohtone, am plecat iarăși, dintre ceilalți, printre alte planete și jupiteruri care se mai găseau prin Univers. Și s-a dus discuția pââână acasă, la patru ceasuri după miezul nopții. Duminică abia ne-am dat seama ce făcusem și după ceaiuri și cafele stabilim o nouă „nebunie” din asta, tot pe iarnă, pe la Breaza și poate prin împrejurimi, când va fi mai mult timp. P.S. Pe lângă încheierea care pare scoasă dintr-o compunere de școală, lucrurile așa au decurs, iar senzațiile sunt cu copyright!

Vasăzică, vă salut, stimabililor, cu bucuria aflării a două minute de pauză între trebile licenței, spre a face scurtă întoarcere cu frâna-spate pe ăst forum! Trecu vremea Âşi uite că Lică ( IZH-ul, deh), Âşade cam singurel Âşi cam nebăgat în seamă în garajul de la Comana. Scurta întrevedere pe care am avut-o cu el, spre o minimă curățare Âşi verificare n-a fost de ajuns, dar timpul nu mi-a dat voie să mai continui. Ultimele luni, săptămâni au trecut într-un stres destul de mare pentru toate cele de făcut pe finalul unei facultăți Âşi n-am reuÂşit să mă pot ocupa de el aÂşa cum mi-aÂş fi dorit. Dar uite că "toate trec" (cum zice un cunoscut de-al meu) Âşi se apropie ziua când va să-l pun la punct Âşi să-l călăresc. Cred că în tot viitorul ăsta incert al meu, ca absolvent de facultate, Lică e cea mai sigură chestie! Până atunci, vă las câteva instantanee de la primire, de la Craiova ( cu Viorel, căruia îi mulțumesc din nou, cu tatăl lui, om cu simțire pentru motocicleta asta, Adrian cel Bărbos Âşi subsemnatul). P.S. Spre o mai rapidă Âşi mai sigură reparație (Âşi ca să mai uÂşurez din căutări) vă înÂşir aici Âşi o scurtă rețetă cu cele câteva organe de care ar mai avea nevoie Lică pentru transplant, cu rugămintea de a vă arunca un ochi peste ele Âşi poate Âşi prin cutiile cu piese care nu vă mai trebuie, de acasă! AÂşadar, mi-ar fi de mare ajutor: aripă spate cu stop Âşi suportul lui, vreo Âşa mai de IZH, un contact cu cheie, vreo două oglinzi, niÂşte semnale față Âşi spate, poate vreun bord de Jupiter 5 Âşi altele când o să umblăm Âşi prin motor! Mulțumesc frumos!!!

Salutare! Mult mi-a mai luat să mă adun tehnic să aÂştern două vorbe virtuale aici Âşi mă încearcă un regret pentru Âşahul în care i-am ținut pe toți cei care au pus umărul Âşi au făcut din țărână, motociclist. Fără să sune ca un început de discurs al vreunui premiant la vreo gală, mulțumesc de la începuturi bărbosului de Adrian pentru inițiativa neaÂşteptată, acelora care au fost în orice măsură alături de această idee Âşi tuturor pentru bucuria pe care mi-ați pricinuit-o! DeÂşi "Calea Internetului" nu-mi dă voie să o arăt fizic, totuÂşi premiant Âştiu că sunt, asta fără să fi făcut mai multe decât să-mi doresc un lucru suficient de tare. Nu sunt nicidecum vreun prăpăstios Âşi nu-mi place să fac politica Românicii cu fața ei ponosită de azi, dar de un lucru eram aproape sigur: oamenii de pe plaiurile astea sunt, în spatele necazurilor lumii lor, oameni de ispravă. Cel mai bun exemplu sunt cei care-Âşi împărtăÂşesc "motocicleala" pe ăst forum Âşi care au avut atâta bunăvoință cât să facă un bine (că nu Âştiu altfel cum să-i zic) unui necunoscut Âşi pieton pe deasupra. Încep astfel să cred că mulți dintre aceÂştia au aprindere electronică Âşi prin alte părți decât la motociclete, căci această rapidă (cum aveam să aflu mai târziu) punere a umărului pentru întrajutorare, a fost atât de spontană. Am rămas sincer cu gura căscată când prietenul Adrian mi-a facut surpriza, dar mare mi-a fost mirarea citind mai apoi topicul, că mulți oameni de omenie mai ascunde țara asta Âşi "laudă lor!". Iată-mă deci un proaspăt posesor de comunistă; IZH-etă rusească botezată Âşi "Jupiter" parcă în ciuda lui Gagarin care s-a plimbat numai pe orbită, lovindu-Âşi viziera de necaz că Jupiterul e prea departe. Să spun ce cred eu despre ea acum când Âştiu că Âşade comod la mine sub semnatură, e destul de greu. Mi-au trecut prin cap sute de gânduri Âşi de imagini cu mine în Âşa de motocicletă, pe cărări lungi Âşi necunoscute Âşi acum, când am ajuns să meÂşteresc Âşi eu la "fierul" meu, mă simt ca un haiduc potcovindu-Âşi calul! Încep încet-încet să realizez Âşi ce răspundere am în față, ca posesor Âşi viitor motociclist cu acte, numai că microbul cu care se pare că Adi m-a infectat, ăsta al comunistelor, face din toate o plăcere. Ceasurile sunt înaintate, aÂşa că închei scurta mea introducere Âşi vă fac iarăÂşi tuturor "mare mulțămire" pentru tot ajutorul Âşi promit să continui de mâine cu povestirea. P.S. Mulțam fain pentru urare, Mihai, Âşi toate cele bune!