Tigly

Da, am schimbat uleiul si filtrele, eram pregatiti pentru o asemenea eventualitate. Dar numai pentru una, nu mai aveam ulei pentru inca un schimb :-) Trecerea Vitim-ului a fost intradevar cu maxim de adrenalina!

Multumesc de aprecieri! Facem schimb de track-uri ca la anul poate ajungem mai spre Sud :-) Nu, noi am facut BAM de Vest. Bucata de care vorbea Colebatch e BAM de Est. BAM Riders (4-5 englezi) s-au chinuit pe acolo anul asta, au reusit sa inaugureze si lista cu motoare lovite de tren pe BAM :-)

Muzica e DDT (ДДТ), unul din grupurile rusesti cele mai cunoscute si mai anti-Putin :-) Link la youtube cu melodiile din film http://www.youtube.com/watch?v=f_UsH21PRqk Probleme cu motoarele: zero. KTM rules! :-) Inecatul motorului in rau nu se pune ca problema lui, aia a fost problema mea :-)

Salutare, Acum 2 zile am declarat inchis proiectul BAM-Baikal 2014. Proiect care s-a intins pe aproape 12 luni, de la achizitionarea motoarelor pana la publicarea video-ului turei pe youtube. Pana cand reusesc sa-mi fac timp si chef pentru o relatare asemanatoare celei de anul trecut (Magadan-Moscova) fac un rezumat. Traseu: 5500 km din care 50% ne-asfaltat. Irkutsk-insula Olkhon (Baikal)-Magistralnoye (BAM)- Severobaikalsk - Taksimo- Vitim - Tynda - Bolshoy Never - Chita - Ulan Ude - Baikal - Irkutsk Intre Magistralnoye si Tynda am mers pe asa numitul BAM de Vest. Motoare: 2 KTM 690 Enduro R (2012 si 2013), upgradate Rally Raid Products. Durata: 14 zile Impresiile de calatorie le las pentru relatarea detaliata, deocamdata "banda, va rog!"

Ready!

Get ready!! Diseara uploadez filmul pe youtube

Nu, nu, no guns :-) Ne-am gandit si noi la asta (si aveam ce lua) dar nu merita. Cu animalele nu ai probleme, iar cu oamenii nu rezolvi nimic cu armele. In cel mai bun caz ajungi in puscarie. Iar cu oamenii nu o sa ai decat surprize placute. Oricum, nu cred ca ai vreo sansa sa ti se permita legal ca strain sa intri cu arme in Rusia.

Da, i-am trimis lui Misha un SMS :-)

La intrebari raspund cu placere :-) Soselele variaza si ele ca si traficul. Pot fi excelente (Irkutsk-Novosib de exemplu), pot fi fara asfalt (ocolirea Kazahstanului) si pot fi in re-constructie (Cheliabinsk-Samara). Radare exista dar aproape intotdeauna am fost avertizat cu farul de soferii de pe contrasens. In afara de cele 2 opriri de catre politie pe Kolyma si Lena highways nu am avut nici o oprire. Si nu ca nu am fi incalcat regulile :-) Soferi kamikaze mai mult spre Orientul Extrem. Cei cu volan pe dreapta si care trebuiau sa iasa cu totul pe banda ta ca sa vada daca vii sau nu. Dupa Irkutsk insa nu am mai prea vazut masini din-astea japoneze. Cazare in Siberia/Ural a fost la hotel. Intram in oras, intrebam primul taximetrist daca stie un hotel cu parcare pazita. Sau ma uitam pe GPS ce hoteluri sint marcate pe harta Garmin Rusia. Aveam si baza de date pornita de Colebatch dar dupa primele 2-3 esecuri cu niste javre de apartamente/camine am renuntat sa ne mai luam dupa baza aia de date. Media de 1000 de km a presupus trezit la 6, pornit la 7 si mers pina seara la 9-10. Nu deosebit de placut. Dar asa fusese planul de la bun inceput. Ne mai gandisem noi ca poate trimitem motoarele pe camion/tren de la Irkutsk/Krasnoyarsk dar am zis ca "for the record" merita o data in viata sa traversam Rusia pe roti :-) Intre Omsk si Kurgan exista o varianta ocolitoare (prin Ishin parca), si eviti intrarea in Kazahstan.

Ce am facut noi, Lena si Kolyma highways, se poate face cu orice motor cit de cit mai "dual". Adica sa aiba o cursa de amortizare si garda la sol decenta. Restul , greutatea mai ales, vor face diferenta intre "a face drumul" si a "a face drumul cu placere si intr-un timp rezonabil". V-Strom poate sa-l faca, daca tot ai intrebat de el. Probabil mai incet si mai cu grija decit un KTM 950. Iar cu un KTM 690 il faci si cu placere si rapid. Chiar si BAM-ul s-a facut cu "elefanti": KTM 950/990, Africa Twin etc. Referitor la XX (CBR XX, nu?) nu cred ca a venit de la Magadan cu el. Cu exceptia cazului in care a facut 30-40 de zile in loc de 7-10. ------------------------------------------------------------- Zilele 16-21 Irkutsk - Moscova Siberia e mare. E si frumoasa dar primul calificativ e MARE. Si nu neaparat spectaculoasa. Distantele cu peisaj neschimbat devin brusc mult mai mari. In Extremul Orient la fiecare 100 de km aveam peisaj nou. In Siberia cam la fiecare 500 se schimba. Mergi prin campie, mergi 500. Mergi dealuri, mergi 500. Orase nu sunt multe pe drumul principal dar nici drumuri secundare nu prea sunt. Practic este o singura mare sosea care peste Urali se desparte in doua. Deci poti ajunge in Moscova pe doua variante. Traficul variaza de la inexistent la infernal. In apropierea oraselor mari precum si in ele (Novosibirsk, Krasnoyarsk, Omsk, Cheliabinsk, Samara) traficul poate rivaliza cu Moscova. Iar pe bucata Cheliabinsk - Samara in ziua de 15 August 2013 au fost concentrate toate camioanele din Rusia. Pe bune, nu cred ca au mai existat camioane in Rusia in ziua aia. 1000 de km de iad. Deci, daca aveti timp de pierdut, faceti si cei 6000 de km de la Irkutsk la Moscova. Dar nu ii faceti in 6 zile! Decat daca va grabiti la servici :-) Mai bine ii faceti in 10 zile, cu vizitarea oraselor, poate chiar a punctelor de interes de langa orase. Sau, puneti motorul in camion, sariti peste etapa asta si incepeti direct pe bucata interesanta. Repet, asta e daca nu aveti timp destul (exista si oameni din astia :-) Una peste alta, am avut 21 de zile cum nu am mai avut niciodata. Fiecare dintre ele a fost cu aventuri. Fiecare dintre ele inceputa si sfarsita cu un zambet. Nici una dintre ele nu a fost timp pierdut. Asa ca nu va temeti, plecati in Rusia! Aventura va fi in fiecare zi

In Extremul Orient am avut cam 15 dimineata si 20 ziua. In Siberia am avut si 10 si 30 in timpul zilei. Si multa ploaie :-(

Tura a durat 65 de zile! Nu, glumesc, a fost doar 21 de zile :-)

Azi e cam 44 Ruble pentru 1 euro. Poate nu am avut eu norocul sa intalnesc armeni mai ca lumea. Poate ca atunci cand pleaca din Armenia, pentru ca pleaca pentru bani, cauta sa scoata bani din orice. Apropos, armeanul cu garajul ne-a taxat 1000 de ruble (500 pentru folosirea sculelor si 500 pentru folosirea spatiului). Poate ca la ei acasa or fi mai ospitalieri si ajutatori. In Rusia insa nu. Ziua 14 Iesim devreme din Chita, avem vreo 1200 pina la Irkutsk. Nu speram sa ajungem pina acolo dar macar pina la Baikal (800 km) sa ajungem. E rece si ceata si noi nu am avut micul dejun. Oprim la o cafenea si ne luam obisnuitele 2 ochiuri si 5 clatite cu sgushionka. Ziua arata cu totul altfel dupa asta :-) Imprejurimile Chitei sint plate dar ne apropiem de Buryatia. O mica republica cu capitala in Ulan-Ude. Si tot restul zilei e o suita de peisaje superbe, aducindu-mi aminte atit de tare de Romania. Munti si vai ca in Apuseni, riuri ca Muresul, sate traditionale cu batrani la poarta. Buryatia e superba! E si foarte cald, e cea mai calduroasa zi de cind am plecat de la Magadan. In sfarsit transpiram in timp ce mergem. Macar in prima zi e fun. Ocolim Ulan-Ude pe centura, nu avem timp sa intram si sa facem traditionala poza cu imensul cap al lui Lenin, statuia din centru. Urmeaza apoi o suita de serpentine prin munti care ne aduc pe malul Baikalului. Dupa 4 ani de trait in Rusia , in sfarsit vad Baikalul. Dar nu e rau, Max e rus si are..27 (asa zice el fetelor, puteti sa mai adaugati vreo 10) si nu a vazut Baikalul. E seara si ne luam dupa GPS care ne indica o serie de “Tur-baze” pe malul lacului. De fapt e un fel de Eforie, cu niste hoteluri de 2-3 stele si niste pensiuni private unde baia e una si e la parter. Luam o chichineata de camera si mergem sa degustam celebrul pastrav de Baikal, omul-ul. Il gasesti sarat, afumat la rece si la cald. Cel afumat la rece e o delicatesa! Gasim o cafenea cu terasa, umplem masa cu mincarea comandata, despachetam ziarul in care era infasurat omul-ul, desfacem vodca si apoi pot sa ne piste cit vor mustele! Aa,am uitat sa va zic de moshka. Cum stateam pe motor asteptand ca Max sa gaseasca o cazare simt o arsura pe frunte. Intepatura de ceva insecta, ma gandesc. Arde ca naiba si nu vad ce ar fi putut cauza asta. Tantari inca nu sint in jurul nostru, ce-o fi, ce-o fi. Apoi Max imi prezinta moshka. O musculita cam cit drosofila melanogaster (hai, ca doar tineti minte de la bilogie musculita de otet!). Adica de 1-2 mm. Zboara fara zgomot. Nu e singura, ci sint zeci! Pare inofensiva, se asaza fara sa o simti si apoi iti trage o arsura de nu stii cum sa te mai scarpini! Aplicam 1 cm de crema anti-ganganii pe fata si maini si ne anesteziem cu vodca si omul-ul. Uitam de baia pe care promisesem ca o facem noaptea in Baikal. Bine ca ne aducem aminte unde dormim! Ziua 15 Ne trezim in lalaitul unor cheflii rusi care facusera noapte alba. Incalzim motoarele ca sa fim siguri ca trezim toata Eforia. Si plecam spre Irkutsk. Dar urgenta e alta. Trebuie sa cumparam omul uscat si fructe de padure. De ieri vazusem zeci de vanzatori de afine si zmeura, salivasem toata ziua. Intram intr-un orasel, cred ca era Baikalsk, mergem la piata si Max se intoarce cu 5 kg de afine si zmeura. O sa fie piure pina ajungem la Irkutsk dar pofta e prea mare. Cu pestele si fructele cumparate intram pe un fel de Dealul Negru. Mai intai cu vedere la Baikal, apoi in niste munti draguti, care in distanta se profileaza cam la 2000 de m. Numai ca Dealul asta Negru se intinde pe vreo 100 de km. O placere de serpentine! Daca nu ar fi din cind in cind soferii kamikaze de Baikal. Renumiti pentru stilul “no brakes”! Lade, Jeepuri, orice fel de masina a localnicilor circula doar cu 100 de km/h minim. Numar cel putin 3 oprite pe margine cu pasageri si/sau soferi varsand! Inclin KTM-ul de parca nu ar avea crampoane TKC 80. De fapt nici nu le prea mai are. Adventure 950 nu MERGE cu cauciucuri TKC 80! Le MANANCA! Incep sa-mi pun problema daca rezista pana la Moscova, mai avem 6000 de km! Pe la 2 intram in Irkutsk! Scoatem laptopul si verific baza de date cu waypointuri de la Colebatch (GPS-ul le “mincase”). Mergem sa cautam pensiunea lui Nina. Gasim intersectia cu pricina in orasul vechi, ma invirt pe jos vreo 10 minute si tot nu o gasesc. Nervosi, o dam naibii pe Nina si mergem la hotel Inturist. Intrust-urile erau mandria industriei hoteliere pe vremea comunistilor. Numai strainii cu valuta aveau acces. Acum e un hotel de 3-4 stele, curat, cu camere micute si OK. Azi ne permitem jumatate de zi de pauza. Radem un omul si un shot de incurajare si iesim in oras. Irkutsk e un oras superb. PE malul riului Angarsk (care tot nu m-am prins daca curge in sau din Baikal). Cu un centru vechi plin de case de lemn, cu ferestre pictate in culori vii. Seara ne ducem intr-o zona nou renovata. Un fel de re-creere a unei strazi traditionale, cu case de lemn, dar plina cu hoteluri boutique si cafenele trendy. Unii pot sa-i spuna kitsch dar noua ne-a placut. Mai ales ca fauna feminina este foarte bine reprezentata! Dar noi suntem familisti convinsi asa ca tot singuri dormim la hotel. Si tot cu dopuri in urechi. Eu.

Ziua a 12-a De dimineata avem un singur gand: sa scapam de noroiul de pe motoare si echipament. Asa ca la singura spalatorie din oras facem o baie. Cei 160 de km pina la asfalt se dovedesc floare la ureche. Drumul e uscat si trecem peste portiunile in lucru (care probabil pe ploaie se transforma in capcane noroioase) fara probleme. Max chiar incepe sa se simta bine pe macadam. Nu i-au trebuit decit 3400 de km pentru asta. Iesim la asfalt! Moment de fericire maxima, nu credeam ca amortizoarele motoarelor mai rezista mult. Cautam apoi un atelier mecanic in satul de langa intersectie, sa schimbam pinioanele fata in pregatirea celor 8000 de km pe asfalt pina la Moscova. Oprim la un fel de fosta baza mecanica. Stapanul nu e acolo, spune angajatul. Si atelierul cu scule e inchis. Dam sa plecam si incepe a treia criza mecanica a calatoriei. Cheia lui Max nu se mai invirte in butuc. Nici gand sa mai porneasca motorul! Dam cu WD 40, dam cu incetul, dam cu forta..Nimic. Cheia nu se invirte. Intre timp vine si stapinul atelierului, armean. Nu e foarte amabil, dar ne lasa sa folosim atelierul si sculele. In timp ce eu imi schimb pinionul, Max incearca in zadar sa miste cheia in contact. E dupa-amiaza, deci dimineata in Romania asa ca sunam mecanicul. Ursu e pe domeniul lui aici. Poate pentru partea electrica a unui KTM Adventure ii trebuie sa consulte manualul dar sa porneasca un BMW din 202 fara cheie? 5 minute de lucru asupra butucului, dupa sfatul Ursului, si avem o motocicleta care nu mai are nevoie de cheie sa fie pornita. De acum inainte Max isi pune lacatul pe roata la fiecare oprire in locuri populate :-) Toata distractia asta ne-a costat ceva timp si hotarim sa innoptam la motelul de linga intersectia asfaltului cu macadamul de la Tynda. Avem de mers aproape 1000 de km pina la Chita printr-o zona care nici chiar in 2013 nu e recomandata. Acum 2 ani, niste localnici beti au omorit si apoi ars un scuterist care se intorcea spre St Petersburg dupa ce facuse drumul pina la Vladivostok. Cica refuzase sa bea cu ei si a facut greseala sa puna cortul linga parcarea de linga cafenea. Faptasii au fost apoi prinsi. Iar cafeneaua a avut un incendiu “accidental” si a ars complet. Acum locul e vizitat in pelerinaj in fiecare an de bikeri din Rusia. Bikerii din Tynda ne avertizasera ieri sa nu stam prea mult in zona ca nici acum localnicii nu sint mai intregi la cap. Bucata asta de drum a fost asfaltata in urma cu 2 ani, Putin a facut si un drum cu o Lada Kalina pe ea de publicitate. Dar dupa atitia ani de salbaticie, localnicii inca nu sint prea civilizati. Asa ca in noaptea asta e motelul de la intersectie iar motoarele dorm incuiate in garaj. Ziua a 13-a Plecam foarte de dimineata, 1000 de km par enorm de mult. Nu inainte de a face citeva poze linga indicatorul spre Magadan. Distanta aratata e evident gresita, dar nu e prima si nici ultima greseala de masurare. Am ajuns la concluzia ca rusii habar nu au care e de fapt marimea Rusiei. Cum ne faceam noi poze, observam o scena familiara mie din Romania si lui Max din Rusia europeana. Doi tigani langa un BMW cu numere de Germania cu capota ridicata fac semne disperati catre masinile care trec (rar de tot). Nimeni nu opreste asa ca unul dintre tigani fuge catre noi. Max e obisnuit cu manevra (“Masina e stricata, ajuta-ma frate, n-am bani, cumpara un inel de la mine...etc”). Asa ca evita incercarea de abordare a tiganului. Bine, si tiganul cam vazuse ca de la unii pe motoare slabe sanse sa scoata ceva. Tiganul il intreaba de drumul spre Magadan, Max il recomanda. Ca e asfaltat integral, zice Max. Plecam apoi. Asfaltul neted ca in palma imbie la viteza. Mai mult de 120 nu reusim insa. Apar “valurile Amurului”. Denivelari in asfalt, cite doua, adinci de 20-30 de cm fata de drum. Primul val il treci dar la al doilea, cum vii sarit din primul, nu se poate sa nu comprimi complet amortizorul. Bang, iar loveste lantul suportul metalic al rezervorului suplimentar. Si sint multe valuri. Singura solutie e sa pun la maxim pre-loadul, compresia si decompresia. Asa parca e mai bine. Soseaua e aproape pustie, sintem intre niste munti pitici acoperiti complet cu vegetatie deasa. Nici un loc de pus cortul la o adica. Si tot asa pe sute de kilometri! Ne intersectam cu o coloana de Mazde cu numar de Germania. Apoi Mazdele intorc si dupa o vreme ne depasesc. Apoi opresc sa faca niste filmari. Ne vom “petrece” cu ei tot asa citeva zile. E o firma din Rusia care organizeaza pentru grupuri de nemti calatoria Vladivostok – Moscova. Masinile sint duse cu trenul pina la Vladivostok iar nemtii vin si fac etape de 2-3 zile (1000-1500 de km) intre orasele care ii intereseaza. Apoi alti nemti vin si preiau masinile pentru 2-3 zile etc. Avem noroc si gasim benzina pe drum. Cu o exceptie, cind trebuie sa iesim din sosea si sa mergem vreo 25 de km spre oraselul Mogocha. Nu zabovim prea mult acolo, alimentam la marginea oraselului si fugim inapoi la sosea. Asta pentru ca Max imi spune o veche vorba ruseasca care suna cam asa “Dumnezeu a creat pamantul iar diavolul a facut Mogocha”. Nu am avut curiozitatea si timpul sa intram sa verificam de ce (se pare ca are ceva legatura cu puscaria de acolo). Cu opriri la fiecare 100 de km ajungem tarziu in Chita. Acolo cautam ceva la marginea orasului si avem norocul sa gasim motelul Panama City. Camera lux, enorma, la parter (important cind ai de carat bagaje), motoarele sub fereastra si totul pentru 300 de ruble. Dupa un dus scurt, luam un taxi si mergem sa vedem centrul. Care e cam departe si cam neinteresant. Sintem aproape de China, dupa cum ne indica si toate semnele din hotel. In rusa si chineza. Si am mai recuperat o ora de somn. Ca iar s-a schimbat fusul orar. Deci dormim o ora in plus! Maine vedem Baikalul!

Ziua 11 Ne luam ramas bun de la cei doi mecanici si revenim in Tommot. Azi avem vreo 500 de km pana in Tynda. Drumul pleaca asfaltat din Tommot, apoi se transforma la loc in colectia de gropi care e “Lena Highway”. Macar astazi e rece si ud de dimineata si nu avem praf. E chiar ceata cand trecem pasuri montane la 1300 de metri. La un moment dat incep sa aud un parait care imi aduce aminte de mersul pe bicicleta cu un plastic fixat sa loveasca spitele si sa faca zgomot de motor :-) Opresc si vad ca aparatoarea lantului de deasupra basculei e rupta si freaca roata. Nervos, dau jos aparatoarea si o arunc cit colo. Lucru de care o sa-mi para rau mai tirziu cind lantul incepe sa se zbata atit de tare incit zgarie bascula. Totul a pornit de la amortizor. Auzisem ieri seara un fasait in momentul cand ma apasam pe saua motocicletei parcata. Si acum e clar ca amortizorul nu mai tine. Am lovit de prea multe ori cursa completa. Din cauza asta lantul si aparatoarea de plastic au lovit suportul de metal care fixeaza in partea de jos rezervorul suplimentar de pe partea stanga. Si aparatoarea de plastic a cedat prima. Pun toate setarile amortizorului aproape de maxim hard si plecam. Drumul urca si coboara munti tociti, nesfarsiti. Lucrari peste lucrari. Se incalzeste dar apare si praful. Si sa depasesti in curbe ca pe Valea Oltului, pe macadam, cu vizibilitate zero nu e chiar fun. Intram intr-un ritm si incercam sa oprim doar din 50 in 50 de km. Mai mult nu putem dintr-un foc ca nu se mai vede nimic prin viziera. Trecem prin orasele miniere, ne bucuram de cei 10-15 km de asfalt care preceda si urmeaza fiecare orasel. E o zi lunga si obositoare si ne bucuram nespus cind intram pe cei 50 de km de asfalt care preceda Tynda. Ii parcurgem intr-o lumina de asfintit superba. Inainte de a intra in Tynda oprim si golesc rezervorul suplimentar in sant. De la loviturile in aparatoarea lantului ceva s-a intimplat cu robinetul si acum picura benzina pe langa. Dar deacum incolo nu vom mai avea distante atat de mari intre benzinarii, intram in civilizatie. Tynda, “capitala BAM-ului”, e localizata cam pe la jumatatea BAM-ului. Bucata de Vest este cea care se face mai frecvent (poate 20 de motoare pe an). Cea de Est a fost facuta poate de 3 grupuri (doar o rusoaica pe un IJ a facut-o de la un capat la altul, restul au apelat si la tren). In Tynda vedem intr-o intersectie un grup de bikeri parcati si intram in vorba cu ei. Au motoare de viteza, chopere, numai enduro nu. De plimbat se plimba doar prin oras si cei 50 de km asfaltati spre Yakutsk. Restul e doar pamant/macadm. Si mult noroi, cum ne promit ei ca vom avea pe ultimii 160 de km pana la asfalt la Bolshoy Never. Cica 6 ore se fac pe cei 160 de km. Dar deja nu ne mai pasa, vrem doar sa ajungem intr-un hotel in Tynda. Bikerii ne conduc la un hotel nou si ne ureaza somn usor. Dupa ce ne trecem in haine civile iesim sa cautam un restaurant. Urechea mea fina prinde in departare un zgomot de monocilindru. Doua motociclete. Venind dinspre Vest. Adica de pe BAM! Ii vedem cum trec prin fata noastra la 100 de metri si merg spre centru. Oprim o masina (aici opreste oricine daca intinzi mana) si ii spunem sa mearga in centru. Altundeva decat la hotelul marcat de Walter Colebatch in baza lui de waypointuri nu aveau unde sa mearga, hotelul nostru e prea nou. Intradevar ii gasim acolo. Sint pe 2 BMW G650 X-Challenge (Walter Colebatach a lansat trendul asta). Au si Magadan Paniers, tot designul lui Walter. Si evident sunt englezi. MA intreb daca Walter ia comision de la toti brits-i astia pe care i-a motivat sa vina incoace. Cei doi arata ca scosi din cutie, echipamentul si motoarele lucesc. Ne miram de asta iar ei ne raspund ca la cita apa au traversat in cele 7 zile de BAM nu aveau cum sa fie altfel. Sint obositi morti si nu ii tinem prea mult de vorba. A fost deajuns insa sa ii vedem pentru ca sa simtim cutitul rasucindu-se in rana. Deci BAM-ul era fezabil. Noiinsa nu avem cum sa-l facem. Ambele amortizoare sunt terminate, ne putem trezi oricand stand doar in arcuri. Si motoarele sint prea grele. Si punct, revenim la anu’. Maine mai avem 160 de km de macadam apoi intram in “civilizatie/asfalt”.

BAM (Baikal Amur Mainline) e o cale ferata care merge prin nordul Baikalului in loc de Sud (cum e TransSiberianul). De-a lungul caii ferate exista si un drum folosit la constructia caii. Nu este intretinut in nici un fel. Distanta de calea ferata variaza, dar in general e destul de aproape. De scurtat drumul normal (Tynda-Chita-Ulan Ude- Irkutsk-Kransoyarsk) cu siguranta il scurteaza in kilometri dar nu si in timp. PEntru ca nu poti sa mai faci 500-1000 de km pe zi (ca pe asfalt). Se fac 200-300 in unele zile. Riurile se traverseaza pe podurile ramase cit de cit in picioare pe drum, prin vad sau in cel mai rau caz pe podul de cale ferata (exista minim 3 riuri unde trebuie trecut pe calea ferata). In general este un traseu foarte ud, datorita extrem de multor riuri si balti prin care se trece. Nu se prea face cu motoare grele, in general se merge cu 650-uri. Dar s-a facut si cu KTM Adventure, Africa Twin etc. In acest moment Ionut de la intotheworld.eu e acolo, pe BAM. Ar trebui sa fie pe la sfarsit chiar, nu am avut vesti de la el de citeva zile. Sunt convins ca va avea ce povesti :-)

Iarasi soare. E deja enervant modelul asta o zi ploaie, o zi soare. Enervant mai ales cind se termina ziua cu soare, ca stii cum va fi a doua zi. Dimineata pe la 4 auzisem voci dar nu am putut nici macar sa deschid ochii. De fapt Max mi-a zis ca pe la 4 a trecut un yakut calare si vorbea cu calul lui. Si ce spunea? "Daca nu esti cuminte te fac biker". Hmm, Max nu se simte bine azi. Dupa ce ne impachetam ne intoarcem la cafenea si avem parte de un mic dejun copios (cum avea sa devina obiceiul de acum incolo). Numitorul comun al dejunurilor de acum incolo: clatite (cate 5-6 de persoana) cu sgushionka (lapte condensat). Drumul e in sfasit uscat. Ca si tot noroiul adunat ieri pe motoare si echipament. Acum e ciment. Ne promitem sa-l curatam la Nijnie Bestiah, punctul de unde am putea traversa Lena daca vrem sa vedem Yakutsk-ul. Daca nu se scutura el singur pana atunci, ca in continuare e plin de gropi. MErgem repede, ca azi ne-am fixat ca destinatie Tommot, la aproape 600 de km distanta. La intrare in Nijnie Bestiah, un buldozer imprastie pamant pe drumul de o banda. Si probabil din pamantul proaspat colectez un mega cui in roata spate. Imi dau seama de pana la benzinarie dar azi avem noroc. Peste drum e vulcanizare. Scot roata, meseriasii se uita lung la ea. "Nu putem lucra pe asta". Scot levierele mele si ajutat de ei, reusim sa scoatem camera. In proces, meseriasul reuseste sa-mi rupa valva de la camera heavy duty Pirelli. Oricum, cuiul facuse prapad si camera probabil nu putea fi salvata. Sint bucuros sa scap de greutate si volum din bagaj si scot camera heavy-duty Michelin si o instalam (In paranteza: caratul ca rezerva a doua camere heavy-duty a fost cam exagerat. Ocupa foarte mult loc, sint foarte grele si probabil e mai bine sa pleci cu heavy duty in roti si cu camere normale de rezerva). Dupa Nijnie Bestiah incepe "Lena Highway". 1000 de km de drum ne-asfaltat, celebru prin praful pe care trebuie sa-l inghiti daca nimeresti in spatele unui camion. Drumul e in lucru in multe locuri, se incearca si asfaltarea pe mici portiuni. In paralel se construieste si cale ferata care sa ajunga la Yakutsk. De la Magadan Max cara o canistra de 20 de litri de benzina. E incomod de carat si pana acum nu am avut nevoie de ea. O pastram pentru BAM (Tynda-Bratsk), celebrul drum pe lanag acare ferata Baikal-AMur. Insa perspectivele de a face BAM-ul se diminuasera seminificativ in momentul in care Roman plecase. Plus ca BMW-ul lui Max e clar depasit de situatie. Are garda la sol de maxim 10 cm si loveste la orice denivelare. In plus sintem cam incarcati. In plus sintem ca obositi. In plus sintem in urma cu timpul. Si a plouat toata luna si nu stim cu sint riurile. MAi vreti motive/scuze? De citeva zile ne tot gandim la BAM. Impreuna cu Drumul de Vara ar fi trebuit sa fie highlight-ul calatoriei. Si din pacate ambele vor ramine ne-facute. Un pic de gust amar, dar si un motiv de a ne intoarce. Revenind la canistra, o auncam in sant la intrarea pe Lena highway. De acum nu mai avem nevoie. Zicem noi :-) Imediat nimerim in spatele unui camion. Face un praf infernal, nu vezi nimic la 2 metri. Imi iau avint sa-l depasesc si aproape il lovesc din spate. E o loterie ruseasca sa depasesti in conditiile astea. Ma bazez ca nu e trafic si ma arunc. MAx nu e asa de ne-rabdator si astept un sfert de ora sa-l depaseasca. Drumul e plin de gropi care apar din senin si pe care le lovesc cam tare. Chiar daca am scapat de vreo 10 kile din bagaj, tot mai am vreo 50. IAr motorul, cu crashbaruri, rezervor suplimentar etc trebuie sa fie vreo 250 de kg. Prea mult pentru drumul asta si mai ales pentru viteza asta. Ne depasesc Uazikuri conduse de yakuti nebuni. Fac naveta Yakutsk - Neriungri (cam 200 de km de Tynda), unde incepe calea ferata. 800 de km de stat intr-un Uazik plin de praf? Dar singura varianta e avionul. La urmatoarea statie de benzina, stau in drum sa-l astept pe Max. Dar MAx trece in goana si in loc sa alerg sa-l intorc, continui si eu. Cifrele se cam amesteca in cap, parca as avea destula benzina pana la Tommot. Parca. Peisajul e frumos, cu munti tociti (sau dealuri lungi), paduri de conifere. De pe varful unui deal vezi citeodata linia dreapta a drumului coborand si apoi urcand pe varful urmatoarului deal, la 10 km. Ametesti gandindu-te la distante. Tot sarind din goapa in groapa incep sa ma ingrijorez gandindu-ma la benzina. Max nu mai are canistra deci autonomia lui e cam 350. Mie imi consuma motorul foarte mult, uneori si 6.8. Cu toti cei 30 de litri carati, tot nu ajung pina la Tommot. Ajungem la un rau mare, cu un catun pe mal. Vad barci cu motor pe mal. Deci trebuie sa fie benzina. Intram pe o ulita si ajungem la casa cu barcile. Vreo 4 vanatori/pescar beti morti. Nu arata foarte prietenosi. Si sunt plini de sange, ca tocmai jupoaie un animal. Sper ca e animal. Intreb de benzina. Sigur ca au. Cumparam la supra-pret vreo 10 litri pe care ii impartim. Apoi pescarii insista sa ne semnam intr-o carte de oaspeti! Nici acum nu am idee ce era de fapt cu locul ala. Din cand in cand gasim portiuni asfaltate. 4 benzi pefect drepte. 5-6 km de autostrada in pustietate. Nici macar nu sint pusi inainte de catune (foarte rare dealtfel). Observ ca in general asfaltul e pus acolo unde drumul e vizibil de pe calea ferata. Ca sa dea bine la imagine, ca probabil calea ferata va fi data in functiune mai repede. Tommot e un sat pe malul riului Aldan. Cunostinta noastra mai veche, pe malul caruia asteptasem bacul doua zile. Aici e mai in amonte si nu e asa lat, doar vre 100-150 de metri. Dar are alta "consistenta". ASta am observat si la alte rauri din zona asta. Au o apa ca ceaiul negru cu multa miere. Asa e culoarea si consistenta. Curg incet ca niste serpi lenesi. Par voluminoase, grele. Si un pic sinistre. Nu cautam cazare in Tommot pentru ca vom merge la o tabara de pionieri la vreo 10 km de sat si drum. Vazusem pozele pe forumul unor bikeri rusi, locul e recomandat. In apus de soare parcurgem cei 10 km prin padure, pe niste pante cam abrupte pina la tabara de pionieri care e pe maului Aldan-ului. Poarta e inchisa dar centrala electrica de la intrare duduie. Merg pe jos, singur, spre cabanele pionierilor, asezate printre pini imensi. Ceva nu e in regula, totul e inchis aici. Strig, nici un raspuns. Soarele a apus, pinii fac si mai multa umbra, e cam sinistru. Ma intorc la poarta si apar doi rusi. Unul dintre ei e mai in virsta si cand ii spun ca am vrea sa ne cazam e plin de amabilitate. Tabara e inchisa de citeva saptamini ca sezonul s-a incheiat (wtf, e inceputul lui August!?) dar ne gasesc ei un loc. Ei dorm intr-o cabanuta cu o camera, langa centrala. Mai e o cabana cu bania si inca o camera. Intra in camera, incepe sa arunce lucruri de acolo. Ne invita plin de amabilitate. Sintem bucurosi ca oamenii chiar ne primesc bine. Descalecam, legam caii, dam jos desagii. Intram in camera si avem un pic de soc. Nu e lumina dar lanternele dezvaluie vreo 3 paturi cu niste saltele jalnice si mult praf plutind in aer. Wow, Ust-Nera arata bine! Sintem un pic surprinsi de diferenta intre conditiile camerei si solicitudinea si amabilitatea oamenilor. Pina la urma ne instalam fara comentarii, facem o baie in banya incalzita repede de gazde si mergem sa bem un ceai cu ei. Ei stau aici de 3 ani. Se ocupa de intretinerea taberei care functioneaza doar 2 luni pe an, in Iunie si Iulie. Toate casutele sint inchise, ei au la dispozitie doar camera asta. Poate de-asta nu ne oferisera altceva. Batranul ne asculta povestea. A fost si el prin locurile alea. A fost mecanic-sofer pe una din tanchetele care faceau drumul in Kolymsky Trakt pina la Oceanul Inghetat. Citeva mii de kilometri peste tundra inghetata iarna. Aspru. Dar are un aer atat de cald si prietenos batranul asta. Iar uitam sa facem o poza cu el. Ca un facut, in excursia asta nu am facut nici o poza cu oamenii pe care i-am intalnit. Ne aduceam aminte de asta doar dupa ce plecam. Maine daca avem noroc ajungem la Tynda. PS Pentru cei care nu au remarcat data plecarii in calatorie (27 Iulie 2013): calatoria a avut loc la sfarsitul lui Iulie si inceputul lui August.

Da' ce se da din nou Dallas in Romania?? Voi incerca sa postez si maine, daca nu reusesc atunci doar Luni mai am acces la retea. Buna intrebarea. Te poti "descurca" si fara limba rusa. Mihai Barbu s-a descurcat. Poti chiar sa interactionezi pina la un punct cu localnicii, si sa "ghicesti" povestea. Insa daca ai probleme cu adevarat sau daca vrei sa chiar le intelegi "povestea", vorbitul limbii ruse e de ne-inlocuit. Daca o rupi pe ruseste si reusesti sa pui citeva intrebari, atunci de inteles vei intelege mult mai multe.

Daca au fost 2 zile soare, inseamna ca azi ploua. Ploua mocaneste, e ceata, dar pe noi nu ne afecteaza. Motoarele merg, noi suntem sanatosi, ce altceva sa ne mai dorim? La 20 de km de Khandyga gasim un GAZ cu un yakut si 2 yakute. Ramasi fara benzina. E 8 dimineata si yakutul e beat mort. Ii dam benzina din canistra de 10 l pe care Max o cara de la Magadan. In paranteza fie spus, nu am intalnit yakut treaz. Femei yakute am vazut treze, dar nu toate, dupa cum povesteam ieri. Ajungem la bac si trezim din somn doi englezi cu Honde de 400 care dormeau pe mal. Traversasera in seara precedenta. Trei zile asteptasera pe malul celalalt. Nu avem mult timp de povesti, fugim sa ne imbarcam. E ceata si ploaie si traversarea dureaza aproape o ora. Pe bac sunt si vanatorii yakuti cu care ne intalnisem acum 2 zile pe bacul care nu traversa. Evident ca pe malul celalalt peisajul se schimba (la fiecare 100 de km am avut parte de peisaj diferit). Mai intai avem dealuri impadurite cu drum de nisip batatorit. Noroc ca nisipul e ud, dar tot iti trebuie ceva viteza. Roata fata serpuieste, roata spate serpuieste... E chiar fun. Pentru mine. Pentru MAx nu e, e cam crispat. Prindem viteza, 80-90-100. Depasim cele 2 Toyote cu vanatorii yakuti. Peisajul e acum plat, cu paduri de conifere, pajisti, lacuri, vaci si cai. Totul e foarte verde si cred ca ai iesi poze frumoase. Dar nu as scoate DSLR-ul nici batut acum. Oprim in primul sat sa alimentam, yakutii ne ajung din urma. Ii intreb daca drumul devine mai bun de aici incolo. Incep sa rada si demareaza in tromba. Lasa ca ii prindem noi din urma. E amiaza asa ca mai bagam un baton energizant la bord si plecam. Si iar se schimba drumul. In rau. In mult mai rau. In urmatoarele 5-6 ore ne zbatem sa terminam 100-120 de km de drum horror. Totul e acoperit cu noroi. Nu mai mult de 5 cm dar e ca untul. Ma dau prea spre margine, unde parea totul nivelat si intru in stratul neatins de "unt". Cad instantaneu. Ma ridic in picioare si cad la loc. E ca pe gheata. In 2 ridicam cu greu motorul. Max demareaza, face o curba scapata de sub control la stanga, apoi la dreapta si zboara in sant. De fapt, aluneca pe rambleul drumului. Noroc ca e pajistea dreapta si reusim sa il impingem inapoi pe drum. Apoi devine si mai rau. Apar gropi. Adanci, pline ochi cu apa si noroi. Si apar Uazikuri conduse de yakuti dementi. Unul nu se opreste sa ne ajute cind trantim motoarele. Trec in viteza prin balti si sintem stropiti din cap pina in picioare cu ceva care aduce a diaree. Cad din nou, intr-una din gropi cu marginea in panta si acoperita cu apa. Viteza e de maxim 20 km/h si nu reusesc sa urc la mai mult de treapta a 2-a de viteza. E o lupta permanenta cu ghidonul care joaca liber in toate directiile. Spatele nu ar fi problema dar roata fata nu are aderenta aproape de loc. Continental TKC 80 e clar depasit de situatie. Merg stand in picioare si ma lupt sa tin namila de 300 de kile dreapta. Max e insa depasit de situatie. E cel mai greu drum pe care l-a facut vreodata, marturiseste mai tarziu. Vedem un Uazik rasturnat recent in sant. Recent, ca din el ies pe fereastra doi yakuti. Atat de beti ca deabia se tin pe picioare. Vin clatinindu-se si rinjnd spre noi. Ati vazut filmele cu zombie? Eu da si nu-mi place cind stau oamenii ca prostii sa-i manince zombie. Asa ca demaram intr-o tentativa de tromba, alunecand in toate directiile. Seara tarziu depasim portiunea criminala. Am facut maxim 300 de km de la bac. Pe waypointuri avem marcat un motel. Care evident nu mai exista. Dar exista o o cafenea cu un plov si niste samsa minunate. Si niste yakute mici ca niste bibelouri. Ne mai vine inima la loc si hotaram sa campam pe undeva, mai ascunsi de privirea zombilor. Pardon, yakutilor. Gasim locul la 1 km mai incolo, punem corturile in iarba inalta, aruncam echipamentul murdar sub corturi si ne rugam sa iasa soarele maine.

Aha, te-am prins! Tocmai pentru ca era siguranta de 15 in STANGA m-am si concentrat pe ea :-))) De oi fi pus tu siguranta de 15 pe AUX2, la GPS? Si cea de IGNITION din dreapta era de 10? Stai asa, ca nici macar in imaginea trimisa de tine nu exista siguranta de 15 decit pentru faruri!

Am avut corturi obisnuite, de 2 persoane. Eu am avut unul chiar fain, cu 2 intrari. Rusesc. Dar 4 kg si cam voluminos. Max a avut unul de imprumutat, avea inclusiv "antecamera". Prea mare. Pe viitor o sa iau ceva mai mic si mai usor. Pe viitor multe din lucrurile pe care le iau o sa fie mai mici si mai usoare. Si mai putine :-)

Ziua a 8-a Impachetam fara graba, revenim in curtea pensiunii. Apas butonul de pornire, poate o fi facut cineva minuni peste noapte. Nu, n-a facut :-( Sunam la armeni. Azi nu pleaca nicaieri. Printr-un taximetrist ajungem la un alt potential transportator. "Maine da, astazi nu. Niet dorogi!" Ba e, fuck, toata lumea spune altceva. E clar, azi nu plecam nicaieri. Intre timp se face amiaza, hai sa mai surubaresc ceva. Deschid din nou cutia cu sigurante. Hai sa verific si sigurantele pentru auxiliare. Scot prima din dreapta (capacul zice AUX 2, deci ar fi GPS-ul si proiectoarele). Ma uit la ea, nimic in ne-regula. Stai, parca totusi.. Da, parca e intrerupt firul. Hai s-o schimb ca tot am de rezerva. Schimb siguranta si , intr-o doara, invart cheia in contact. "Crrrrrrr" zice pompa de benzina. Sa cad pe jos! Max sare din scaun cu ochii cit cepele. "Push the button!" Apas butonul de start si KTM-ul duduie ca si cind nimic nu s-ar fi intamplat! Chiote de bucurie, high-fiveuri! Dar totusi, ce naiba se intamplase? Brusc se ridica ceata. Va amintiti ca spuneam ieri ca am verificat sigurantele 1 si 5 din stanga (Ignition si Fuel Pump scria pe capacul care acoperea sigurantele)? Ei bine, cineva (nu spun cine dar incepe cu E, are alias care incepe cu U si s-a ocupat sa-mi pregateasca motorul in RO) a pus invers capacul sigurantelor! Fapt de care altcineva (nu dau nume si indicii) nu avea cum sa-si dea seama pentru ca nu umbla la sigurante prea des. Si acelasi cineva a fost suficient de prost sa nu verifice TOATE sigurantele! A verificat doar cele care puteau sa faca probleme (doar nu era sa verifice si claxonul, luminile etc care mergeau). Deci IGNITION nu era prima din stanga, era prima din dreapta! E ora 5 dimineata in Romania dar tot il sun si il trezesc din somn. Urlu la el. De fericire! Ce sa mai fiu suparat acum, a trecut :-) Bun, 24 de ore de criza au trecut! Nu o sa ma intorc cu coada intre picioare. Si nu o sa car ca prostu motorul la Yakutsk, in camion, pentru ca primul mecanic mai destoinic de acolo sa rida de mine :-) E Duminica, e soare, bacul nu merge, e amiaza. Ce putem face? Mai intai hai sa ne imbatam, dupa aceea mai vedem. Incepem cu cite un PET de bere pe malul fluviului, in scaunele pliante. Nici in Tailanda nu m-am simtit asa de fericit stand la soare. Cumparam apoi peste afumat, carne de shashlik (frigarui) si alte beri. Nu gasim frigarui dar o plasa ruginita de otel o sa fie de ajuns :-) Plec sa mai iau bere. Pe motor, daca tot e functional si magazinul e la 500 de metri. Dau sa plec si observ o doamna yakuta tarandu-se pe sub gard, intrand in curtea pensiunii, scuturandu-se de praf, clatinandu-se de bautura, iesind pe poarta si plecand mai departe. What the fuck? La intoarcere, intru pe poarta pensiunii cu motorul, opresc si trantesc motorul. La primul semn de dezechilibrare m-am dat la o parte si i-am facut loc sa cada. Poate n-ar trebui sa fi luat motorul la cita bere am la bord. Shashlikul e delicios , PET-urile se golesc, facem si o sauna si ziua se incheie cu un apus de soare psihedelic.

Ziua a 7-a. Din nou soare superb, se pare ca avem noroc si azi. Recuperam motoarele de la pensiune si plecam pe cei 40 de km care despart Khandyga de bacul peste Aldan. Drum cu pietris, motoarele joaca in toate directiile. Ajungem la Aldan. Pe mal e insirat un sat yakut. E primul sat traditional pe care il vedem de la Magadan pana aici. Totul pana aici a fost construit in perioada comunista. Satul asta e insa cu case din barne de lemn, cu gospodarii cu animale. E chiar frumos amplasat. Vedem un bac mai mic, la care nu putem ajunge pentru ca drumul trece printr-o mlastina. Hotaram sa mergem la bacul mai mare. Parcam langa el, pe malul inierbat. Pe mal cateva camioane cisterna. Pe bac doar 2 jeep-uri. Si echipajul turmentat deja, la 9 dimineata. Cei de pe bac ne striga sa venim acolo. Bun, inseamna ca merge! Urcam pe bac, parcam motoarele, ne dam jos. Echipajul turmentat ne lamureste ca nu pleaca defapt nicaieri. In continuare e restrictie de traversare pentru ca drumul pe partea cealalta e tot inchis. Cum stam de vorba, vedem bacul mic cum ia viteza in josul fluviului, traversand cu citeva jeep-uri pe el. Futu-i , noi ne-am pierdut vremea cu betivanii astia! Ne urcam pe motoare, nervosi, sa mergem in partea cealalta. Intorc cheia, apas butonul de pornire. Nimic! Repet. Nimic! Il claxonez pe Max si il opresc exact cind vroia sa coboare de pe bac. Incep sa ma treaca fiori reci. Ascult cu atentie dar nu e nici un zgomot. KTM-ul e pur si simplu mort. Nu se aude nici pompa de benzina, nici starterul. Dar luminile si claxonul functioneaza. OK, butonul rosu de oprire de urgenta e in pozitia corecta deci poate e o siguranta. Ma uit in cutia de sigurante. Peste randul de sigurante e un capac aratand de ce e responsabila fiecare siguranta. OK, verificam cea pentru Ignition si cea pentru Pompa de benzina (prima si a cincea din stanga). Sigurantele sint OK. Transpiratiile sint acum calde, ca stau cu tot echipamentul pe mine in plin soare. Azi e cea mai calduroasa zi de cind am pornit din Magadan. Parcam iar motoarele, ma dezbrac si incep sapatul. Siguranta releului principal - OK. Butonul de oprire de urgenta (desfacut in bucati) - OK. Bateria (doar merg farul si claxonul) - OK Echipajul turmentat arunca sugestii. Pasagerul unuia dintre jeepuri ( ma rog, Toyota, evident cu volan pe dreapta), un yakut, sare in ajutor. Scoate o imensa trusa de scule, sarme etc. Ii explic ca bateria e OK, n-are rost sa ne jucam cu ea. Nu avem nici un fel de semnal ca l-as suna pe Ursu. Elvis, alias Ursu, e mecanicul ne-oficial al expeditiei. Din lipsa de idei, dau jos rezervorul stanga si vad ca regulatorul de voltaj avea cele doua suruburi complet iesite. Aha, deci asta explica zgomotul suplimentar din ultimele 2 zile. Ne uitam la circuite ca pisica in calendar. Yakutii din Toyota si 2 din echipaj pleaca la pescuit, ca tot nu pleaca bacul nicaieri. Yakutii iau si o pusca si un Kalasnikov. Asa, poate surprind vreun urs pe mal :-) Orele trec, soarele ma arde pe spate, noi stam cu laptopul si manualul de reparatii la umbra motorului. Invatam pe de rost tot circuitul de pornire. Dar am verificat deja sigurantele, butonul de urgenta, luminile merg. Deci am ajunge la ECU, la controler. Hmm, asta pare cam complicat. Yakutii se intorc. Fara urs, dar cu peste. Eu nu mai am chef sa stau. Il trimit pe Max sa caute un camion, ceva sa ma evacueze inapoi in Khandyga. Contra a 2000 de ruble, doi armeni cu un Uazik sint de acord sa ma duca inapoi. Yakutii se stramba cind aud cit o sa dau. "Nu ajunge armeanul naibii in iarna, sa i se strice masina in mijlocul drumului si sa dau de el...!" zice unu. E clar ca nu aproba ideea de ajutor contra bani. Urcam bestia moarta in bena Uazikului. Are loc la limita, cu parbrizul scos. O ora pe drum. Armenii imi povestesc cum vin aici de 15 ani si cum toate constructiile noi din oras sunt facute de o companie de armeni. Cum imi zice Max mai pe urma, armenii pastreaza in Armenia doar o reprezentanta. Cind ajungem inapoi in Khandyga, drumul e pe jumatate rupt de ape la intrarea in oras. Dimineata era OK, acum e aproape pe jumatate rupt. Descarcam motorul in curtea pensiunii, aici avem semnal. E deja dimineata in Romania, e Sambata. Il sun pe Ursu, ii dau 30 de minute sa studieze manualul, apoi pun telefonul pe speaker si incepem. Fire de control, bypassuri la tot ce putea fi bypassat. Starterul e OK, pompa de benzina e OK. Deci daca ar fi scanteie la bujie, am putea incropi ceva. Dar scanteie nu este! Verificam iar toate firele, desfacem varnish-uri, tai virful degetului cu ocazia asta. Nici singele ofranda nu functioneaza! Ursu se da batut, inchidem telefonul (inca nu a venit factura dar e ca si cand as fi sunat din Japonia in Romania, probabil). Atmosfera e apasatoare, nu ne vine sa credem cat ghinion avem. Intai Roman, acum eu! Fiecare isi face calculele in tacere. EU: "Daca e ECU-ul, trebuie comandat din Moscova. Daca il au pe stoc, dureaza vreo 4 zile pina ajunge in Yakutsk, apoi vreo 2 zile pina aici. Decit sa astept o saptamina aici, mai bine transport motorul cumva in Yakutsk. Chiar daca nu il rezolv, macar de acolo pot sa il pun pe camion pana la Moscova." MAX: "9500 de km pana acasa. Inca 1500 de offroad. Na hui, bleat, fuck!" Fara tragere de inima, incepem sa cautam transport pana la Yakutsk. Sarcina ingreunata de faptul ca "Niet dorogi!", drumul e rupt. Incercam vaporasele care fac curse (12 ore) pana la Yakutsk. Ma uit la ele, pe alea din Herastrau as putea pune motorul, pe astea nu. Au puntea complet acoperita, sint doar de pasageri. Armenii ar fi o solutie, au un camion gol care se intoarce in Yakutsk. N-o sa fie ieftin, dar cadem de acord ca maine dimineata (Duminica) sa ii sun. Seara mancam la un restaurant si taximetristul (da, e plin de taxiuri in Khandyga) care ne duce la apartament (acelasi din noaptea trecuta) ne spune ca tocmai au trecut niste motociclisti spre MAgadan. Deci "Est doroga!". Drumul s-a re-deschis. Macar camionul o sa poata merge :-(

Ziua a 6-a debuteaza cu un soare superb, dupa ploaia si ceata de ieri. Soarele rasare pe la 4.30 si apune pe la 21.30 in zona asta, asa ca ne trezim odata cu gainile. Ne luam ramas bun de la profesoara si curatam radiatorul lui Max la atelierul mecanic din catun. Din cauza noroiului radiatorului (care la F 650 GS nu are nici o protectie) e acoperit complet si motorul se supra-incalzeste. Plecam plini de optimism mai departe, spre Khandyga. Drumul e relativ usor si fara evenimente, iese din munti si continua in tundra plina de apa. Oprim la un fel de totem de care sunt agitate tot felul de carpe. Calatorii agata carpe colorate ca un fel de ofranda. Suntem deja in Yakutia si shamanismul inca functioneaza pe aici. Ne intalnim cu un ciclist spaniol. Foarte volubil, vine de la Yakutsk si merge la Magadan. Face cam 100 de km pe zi si spera sa ajunga in 2 saptamini. Asteptase 2 zile in Khandyga sa treaca ploile. Ne spune ca a vazut o ursoaica cu pui la citeva sute de metri de el, pe drum. Spaniolul debordeaza de energie! Pe la 2 PM intram in Khandyga. Oprim intai la primul bufet gasit in drum. De citeva zile nu mai mancasem ceva gatit. Umplem burtile cu samsa (placinta cu carne), plov de porc si salate. In fata bufetului un rus se apropie si se uita la motoare. Are vreo 45-50 de ani. Ma intreaba de unde venim si unde mergem. Are un aer blajin, se minuneaza de calatoria noastra. Intru inapoi in bufet si ma striga. Vine dupa mine si zice "Poate o sa par ciudat dar ar o rugaminte: eu lucrez la drumuri si de ani de zile vad motociclisti si biciclisti. Uneori mai vorbesc cu ei, putini vorbesc ruseste, dar niciodata nu stiu daca au terminat calatoria, daca au ajuns cu bine, daca au patit ceva. Te rog fa-mi placerea si da-mi un SMS cand ajungi, sa-mi spui daca ai ajuns cu bine!" Raman cu gura cascata, ii notez numarul, il cheama Misha. (Si promit ca azi ii dau SMS ca am ajuns de 10 zile!). Cautam hotel. Avem niste waypointuri din baza de date a lui Walter Colebatch dar recomandarea din Khandyga nu ne place. E de fapt un apartament pe care pana si Max il refuza (Max e foarte atent de cand i-am spus ca alegerea din Ust-Nera i-a "scazut din punctaj" :-) Pana la urma gasim o pensiune frumoasa, noua, langa fluviu. Care insa e plina. De acolo insa ne trimit la o obshejitie (camin) afiliat. E un apartament, curat, camera mare. Si apa calda! Si masina de spalat! Seara dam o raita pe malul fluviului Aldan. Riul nu e mare dupa standardele de aici (Enisei, Lena etc). Dar e de doua ori mai lat decat Dunarea la Braila si curge cu vreo 10 km pe ora. E umflat rau si compaci intregi plutesc la vale. Ne intalnim in cafenea cu doi cetateni turmentati care ne spun intruna : "Niet dorogi!". "Nu e drum!". Cum nu e drum? Pai e rupt de ape in 6 locuri pana la Yakutsk si administratia locala a interzis traversarea Aldan-ului cu bacul. Nu suna bine pentru maine :-(

Am vorbit cu baietii dar am trecut la citeva zile inaintea lor prin Irkutsk. Nu, nu sunt jurnalist, dar am imaginatie bogata Statia de benzina de la Kyubume. Recunoasteti stickerele?