Jump to content

Search the Community

Showing results for tags 'marea neagra'.



More search options

  • Search By Tags

    Type tags separated by commas.
  • Search By Author

Content Type


Forums

  • SMAEB - Salonul de Motociclete, Accesorii si Echipamente, Bucuresti
    • SMAEB 2003 - 2019
  • Actiuni caritabile si de sustinere
    • Actiuni caritabile si de sustinere
    • In memoriam
  • Poze & Filme
    • Poze & Filme din ROMANIA
    • Poze & Filme din STRAINATATE
    • Poze & Filme - Arhive 2005 - 2013
  • Competitii Nationale si Internationale
    • TRACKDAYS
    • Competitii Nationale
    • Competitii Internationale
  • Comunitati Moto Regionale
    • DIASPORA
    • MARAMURES si TRANSILVANIA
    • CRISANA si BANAT
    • MOLDOVA si BUCOVINA
    • OLTENIA, MUNTENIA si DOBROGEA
    • BUCURESTI si zona limitrofa
  • Motociclist in Romania
    • Discutii generale
    • Motociclisti, in fiecare zi
    • Incepatori
    • MotoVeteranii
    • Fete motocicliste
    • Motociclisti in timpul liber
    • Social si Politica
  • Motociclism in Romania
    • Campanii anti-accidente
    • Accidente
    • Intalniri moto in Romania
    • Evenimente, excursii
    • Legislatie, acte, vama
    • BARURI MOTO si alte locuri de socializare
  • Totul despre motociclete
  • Totul despre Echipamente si Accesorii Moto
  • Bursa
  • Mass-media
  • Magyar, English, Deutsch
  • ARHIVAT: Casa de Avocatura COLTUC

Calendars

There are no results to display.


Find results in...

Find results that contain...


Date Created

  • Start

    End


Last Updated

  • Start

    End


Filter by number of...

Joined

  • Start

    End


Group


Website URL


Yahoo


Skype


Location


Carnet moto din


Motocicleta


Numar Moto


Club


Motociclete detinute


Alte vehicule


Interests

Found 4 results

  1. Traseu Turcia 2019 Vezi dumneata, efendi, fiind atat de aproape Turcia am tot amanat sa o vizitez. Tanar fiind, am tot plecat fara bani si fara sa socotesc prea mult dar spre alte meleaguri Iugoslavia Eh, timpul a trecut, standardele au crescut, fizicul mi a obosit, am devenit mai chibzuit. Lasam la o parte nostalgia si cu voia dv mergem mai departe. Pentru ca in ultimii 2 ani am batut muntii Alpi, Dolomiti, i am promis Blondei, asemeni lui Goe( daca nu mai ramane repetent) o vacanta in care sa batem doar tarmurile, sa infulecam fructe de mare , si sa stam despuiati.... Imi este greu sa scriu despre Turcia pt ca am iubit o si am urat o in acelasi timp, ma incearca sentimente contradictorii, peisaje dezolante cu peisje spectaculoase mi se deruleaza in cap Cu surle si trambite, parasim la jumatate de septembrie Bucurestiul cu destinatia Canakkale; precizez ca in zona Antaliei in acea perioada erau 38 de grade, cu o saptamana inainte doar 41 Dupa 7 ore in costum, fiert la "Bain Marie", ajungem la feribot unde, un pusti asemanator Pistruiatului incearca sa ne vanda niste brelocuri si ne sugereaza sa ne bagam in fata.Debarcam, booking imi gaseste un hotel ( camin studentesc) in centru, descarcam desagii, costumele si plecam sa exploram orasul.Iau contact cu gastronomia turceasca( kebap cu cartofi prajiti si supa de linte) pe care aveam s o blestem pana la sfarsit, dar si cu deserturile de care aveam sa nu ma mai satur.Faleza plina de turcaleti iesiti la promenada, kitsch ul omniprezent asemeni lui Ataturk si semilunei.Pozam fake ul de cal Troian, ne indestulam cu prajituri si o intindem la somn in triluri de muezin. Nici n apuc sa inchid ochii( asa mi s a parut) pt ca acelasi muezin castrat incepe sa bolboroseasca chemarea la rugaciunea de dimineata; sarim in izmene si ne indreptam spre mic dejun: castraveti, rosii, branza, masline, cereale, un fel de salam( unic pe teritoriul Turciei), cascaval. Dupa 2 saptamani in care am mancat peste tot, dar absolut peste tot acest mic dejun, nici cum dupa 6 luni nu ma ating de castraveti, rosii, branza. Ghiftuiti cu asa mic dejun, purcedem sa dezlegam murgul, ferecat cu 7 lacate , manandu l in cautarea lui Zeus si a Electrei, fondatorii Troiei. Nimic din gloria de altadata a acestui oras nu se mai pastreaza, un cal de lemn, pripas, plin de asiatici la ferestre dornici de poze din si in tote unghiurile, vegheaza intrarea in sit. Dezamagit de asa pierdere de bani si vreme, gandindu ma la "Sic transit gloria mundi", pe o caldura de nesuportat, purcedem spre urmatoarea oprire, Efes.Innoptam in Kusadasi, la un hotel cu piscina aflat printre blocuri de locuit. Cina , o delicioasa portie de kofte cu orez, fara supa de linte. Vacarmul si luminile kitsch ului reusesc sa estompeze muezinul pe care nu l am mai auzit nici seara, nici dimineata. Binecunoscutul mic dejun, pornesc mobra intre blocuri asteptandu ma sa mi zboare cateva borcane in cap, dar ioc! in 20 min bateam la portile Efesului.Bah, baiatule!... ruinele ramase din ce facura aia acum 2000 si ceva de ani te fac sa te minunezi si in ziua de astazi.Lepad mobra, geaca, casca, sub un petic de umbra si ma reped pt a cuceri Efesul. Daca este ceva neexploatat in Turcia atunci asta e umbra; da, cred ca as scoate bani in Turcia vanzand umbra. Pe cand era soarele de 3 sulite pe cer incalecam bidiviul spre castelul de bumbac, Pamukkale. Strabatem sate de piatra, dealuri roasiatice, sterpe, arse de soare.Drumurile sunt cu criblura, camionagii gonesc ca descreieretii, unul ma claxoneaxa sa merg mai tare( mie greu sa cred ca este idiot si gandesc ca in Turcia motocicletele planeaza pe criblura proaspata). Ajungem pe seara, la o afacere de familie, o pensune pe mai multe etaje, piscina, wifi, mic dejun. Ne balacim , mancam un adana kebap, o ciorba de fasole, facem conversatie in timp ce lingem niste beri cu un ghid turc( asta se cazase singur, separat de grup ca sa poata fuma si bea :)) ) O noua dimineata, alt muezin...asta e mai gutural si parca pune mai mult suflet in trilurile lui; obligat fortat ma ridic din pat, ne echipam si mergem sa "savuram" micul dejun despre care v am povestit, urmand apoi sa vizitem "castelul". Contra unei sume ti se permite accesul, ce nu ti se spune este ca si in septembrie este foarte locuit: intr o cadita, o balena esuata, stropeste, urland in dulcele grai moldovenesc cat e de frumos, colo o piti vrea sa treaca pe sub gard cerandu i lui iubi: "hai tu, da fa mi o poza". Moldoveni, romani, chinezi, turci, nemti toti o vor o poza...Ne balacim in apa pana la glezne, tragem 2 poze in varf si pornim spre baza dealului. Si astazi avem drum lung, ce i drept pe coasta marii Egee si trag tare pt a ajunge la Demre, dar nu inainte de a infuleca un shish kebap si ??? ati ghicit o supa de linte.Spre seara, la marginea orasului Demre gasec un jeg de popas la marginea soselei, vis a vis de mare; nu ne vom trezi in triluri de muezin ci in zgomot de camioane Dupa 5 zile de cnicula, kebap si derivatele sale, eu, stomacul si dosul meu, ne certam si devenim 3 entitati separate, nimeni nu mai asculta de nimeni, certati pe toata durata celor 10 zile in care vom mai sta in Turcia.Ne vom impaca abia in Romania...Nici Furozolidonul nici Imodiumul, nici ceaiurile de menta si smochin n au reusit sa ne impace. Vizitam orasul vechi Myra si pornim spre Antalia, evitand sa intru in orase. Este foarte cald iar orasele lor sunt urate,blocurile toate avand aceeasi arhitectura. Peisajul este acelasi cu dealurile sale uscate si rosiatice, doar culturile se schimba: bananieri, struguri la uscat, tutun. 2 zile In Kizkalesi, baie, plaja, fructe de mare.Da, in sfarsit mancam peste la pret de cazare. Mic dejun( doar ca la acest hotel de 4 stele avem in plus ceva ce seamana a omleta, cereale cu lapte si suc de portocale), ne luam la revedere de la prietenii nostri turci si sarim in saua motoretei cu destinatia Goreme. Tragem la "seven rocks", pt 2 nopti, un camping cu bungalouri, piscina, wifi si mic dejun; ne imprietenim cu un francez de vreo 65 de ani cu o poveste ciudata( in martie plecase din Franta cu um bmw 1200 dar fusese respins la granita cu Iranul; facuse cale intoarsa, pt a si cumpara un kawasaki versys de 300 cc caruia i a schimbat stickerele cu unele de 250 reusind sa pacaleasca vamesii iar acum, in septembrie, se intorcea acasa) Vizitam muzeul, valea, orasul Kaymakli( cel mai mare oras subteran, pe 8 etaje); chinezii au cumparat toate firmele de baloane , stabilind pret unic intre 250- 300 eur de persoana in sezon.Spunem pas acestei oferte, multumindu ne sa le vedem de la sol si promitandu ne ca ne vom intoarce candva pt zbor. Cu muezinul am facut pace si l am acceptat, dar dimineata am fost trezit de zgomotul arzatoarelor ce incalzeau aerul atat de necesar zborului. Incalecam si stabilesc destinatia Trabzon dar D-zeu avea alte planuri.In timp ce traversam podisul Anatoliei, imaginandu mi cetele lui Ginghis Han strabatandu l in goana lor catre Viena, nimeresc intr un front atmosferic rece si cu ploie, cale de vreo 200 km. Intru in primul oras, Sivas, in primul hotel si cer o camer a dubla; in garaj dau peste 3 polonezi cu 3 fjr uri ce veneau din Georgia, schimbam cateva vorbe.O baie fierbinte, costumele merg la uscat, de la receptie ni se recomanda o carciuma de a locului: ceva friganele de oaie, cartofi prajiti, salata, ayran Dimineata rasare soarele si pornim prin munte spre Trabzon.Cale de 200 km, zaresc dor 3 motociclete Ktm, cu nr de Austria, alergate ca la Dakar de posesorii lor, Dupa atata amar de parjol, peisjul se schimba totul e verde, plantatii de ceai, paduri. Inima mi salta de bucurie, pupila se dilata. Trabzon- Zonguldak, un carusel ce te urca deasupra nivelului marii, ca apoi sa te coboare vijelios, presarat cu orasele port cochete, plaje salbatice, ape turcoise; 1000 si ceva de km , 3 zile in care am alternat baia in mare cu calaritul mobrei( parcurgeam ceva km , unde vedeam o plaja mai singuratica opream sa facem o baie, ne luam iarasi echipamentul pt alta suta de km) 'Stanbul! 30 de milioane de suflete, o tara inghesuita intr un oras. Toata lumea claxoneaza, toti vand ceva. Trag la un hotel aflat la 400 m de Topkapi, cu mic dejun si wifi bineinteles :); locul muezinului este luat de tramvai. In cele 2 zile vizitam Moschea Albastra, Sofia, palatul ,haremul, bazarul(am apreciat cumpatarea Blondei, care a reusit sa si stapaneasca pornirile declarandu mi ca totul este scump; si a cumparat un sal, ceva souveniruri). Sambata dimineata, trafic "lejer", atat cat poate fi in Istanbul, ne luam la revedere, plecam spre casa. Tesekkürler, Turcia! distnta: 5500 km timp : 14 zile buget: 2000 euro, am cheltuit 1300/ 2 persoane, cu intrari la muzee, stat numai prin hoteluri de la 70 lire la 200 lire/ noapte cazare booking: sub 120 de lire/noapte, cazarile tind sa fie imputit; sfat daca mergeti la buget: luati o lenjerie de acasa
  2. Totul a pornit de la un plan pe harta, recomandarea unui prieten si chef de km Harta calatoriei mele: https://www.google.com/maps/d/viewer?mid=1Lp-ExKLqO9wf6siSpIaZyOM4fg0 Va recomand cu drag sa calatoriti pe malul Marii Negre, cu atat mai mult in Bulgaria. In urma acestor km facuti pe litoralul lor sunt convinsa acum ca Bulgaria ne poate da lectii despre cum se vinde turismul, ca la clasa intai. Cu siguranta voi renunta la litoralul romanesc extra full, plin de fitze si grandomanie, in favoarea litoralului bulgaresc mult mai curat, mai ieftin, mai simplu si fara fitze pe plaja, mai silentios si bine organizat. Recomand vizitarea Cape Kaliakra, BG. Un loc foarte frumos intr-un peisaj unic. Intrarea este 8 leva, dar se accepta si lei. Dupa vizitarea acestuia puteti lua masa la Ferma de midii din Dalboka, unde eu m-am indragostit de hamsiile marinate (nu am mai gasit asa ceva in niciun alt restaurant). Puteti achita si in lei. Botanic Garden - Balchik - un loc foarte interesant de vizitat datorita unei expozitii foarte mare de cactusi si flori, adunate toate pe malul marii. Intrarea este 8 leva. Destinatia finala de odihna a fost Nesebar, numit si cel mai vechi oras de pe litoralul Marii Negre. Un oras superb ce necesita mult timp pentru a-l vizita. In centrul vechi al orasului puteti manca la terasele pozitionate pe stanci de unde peisajul este cu adevarat minunat. Exista parcari amenajate si spatioase, nu foarte scumpe. Puteti ajunge insa si cu autobuze care au final de linie acolo. Pentru ca drumul sa nu fie acelasi, am ales sa strabat pasul Elena prin munti, in drum spre un alt oras vechi Veliko Tarnovo. Drumul este bun, curbe super faine, abia in varf asfaltul se strica pe o portiune de cativa km, insa la coborare este din nou foarte ok. Voi mai urca poze.
  3. Daca ajungi sa-ti tocesti la nesfarsit tenisii trecand pe o strada cu un nume neobisnuit, in mod rational intrebarea legata de originea acestuia iti incoleteste in minte. Jumatate din viata mi-am petrecut-o langa vechiul Armenopolis (Gherla), singurul oras baroc din Romania construit dupa un plan prestabilit de negustorii armeni refugiati din Moldova. Imi revine si acum in minte una dintre amenintarile preferate ale bunicii, care mi-au marcat copilaria: ‘’ma, daca mai esti blastamat, te dau la targarii armeni!”. Trebuia sa-mi astampar curiozitatea trezita de armeni, sa aflu de ce targuiesc pustani neastamparati, ce i-a manat sa vina hapt in capatul astalalt al Marii Negre si chiar o fi brandy-ul lor cel mai strasnic din lume? Avem 2 saptamani la dispozitie si 7000 km de strabatut pentru a gasi niscaiva raspunsuri, asa ca, hai la drum ! Ziua ¼. Dimineata, cand intru in birou, planul de plecare pare mai simplu decat asamblarea unei mobile Ikea: - imi termin treaba pana la amiaza, iar pe la 2 suntem plecati. Anca ramane acasa pentru a pregati bagajele, iar eu ar trebui doar sa sar in echipament si sa ii dau gaz lui Thor. In stilu-i caracteristic, Scaraoschi nu se rabda sa nu-si bage coada si sa-mi tulbure socotelile. E aproape 5 p.m si is inca la birou, iar afara tocmai a inceput sa picure. Sunt o oala sub presiune cu supapa defecta! Sau ar trebui sa-l iau ca pe un semn nefast ?! Am mari emotii si indoieli legate de acest drum, mai ales ca e prima calatorie lunga pe care o facem singuri, dupa incidentul de acum 4 ani din Turcia. De data asta Turcia trebuie trecuta de la un capat la altul si apoi vine Georgia. Doamne, ce povesti auzisem despre traficul din aceasta tara de la cei care au vizitat-o pe motoare. Odata porniti, pe la 6 si jumatate, gandurile negre se risipesc la fel de repede ca norii de deasupra noastra. La cum arata traficul vineri dupamasa, traversarea Clujului in prima zi pare un plan mai temerar ca cel al lui Gabi Tamas de a se lasa de bautura. Abuzez de toate trucurile pe care le stiu legat de drumuri ocolitoare si dupa mai putin de un ceas si jumatate suntem in Turda. Pentru ai de nu stiu, Turda e la vreo 30 de km de Cluj. La noi e fain ca Boc asta asfalteaza strazile … toate odata ! Desi gonim haiduceste, intunericul ne inhata pe Valea Oltului, asa ca tragem la un motel de camionagii. Am o presimtire ca ma voi odihni teribil cu toata harmalaia de jos si cu fereastra orientata catre DN1. Dar nici ca-mi pasa. Suntem, vorba d-lui Willie Nelson, “On the road again”. Ziua 2. Odata incheiat prologul, intram in prima etapa adevarata a rally-raidului nostru catre Caucaz . Obiectivul zilei e indraznet – Istanbul. Sunt ceva mai bine de 800 km pana acolo si doua frontiere de strabatut, dar felul in care Oltul alearga alaturi de noi in zorii zilei, te face sa uiti de distanta si sa nu-ti doresti altceva decat sa mergi si sa tot mergi. Iar la asta ma pricep de minune. Simt cum placerea masochista de rula ore in sir fara intrerupere imi pune stapanire pe fiecare celula a corpului si pot in sfarsit sa urlu in casca cat ma tin bojocii: „Sunt liber !!!!!” - Hooo, (cuvant jignitor). Vezi ca ma surzesti! Ai uitat ca avem sistem de comunicatii? - Scuze, m-am lasat purtat de incantare. (...si parca dintr-odata nu mai sunt chiar asa liber ) Inaintam catre Sublima Poarta cand bine, cand gresit, cu cate o rataceala scurta prin tara tovarasilor de necaz aflati la sud de Dunare. Sunt atat de focusat pe obiectiv incat fac abstractie de peisajele bulgaresti. Imi pare totul doar un desert sterp ce sta intre mine si Caucaz. Singura imagine care are puterea de a ma mai scoate din starea de transa e un magar ce paste pietre. No, trebuie sa admit ca asta e o treaba pe care nu o vezi in fiesce zi. Cu inima cat un parameci ma apropii de frontiera turca, iar gandurile sumbre reapar. De aceasta data miza intoarcerii acasa in siguranta e si mai mare, pentru ca acum ne asteapta acasa nu unul, ci doi pui de om. Pentru o clipa imi fulgera prin minte chiar sa o cotesc spre Grecia, o tara unde mereu m-am simtit in siguranta. Capul imi e vraiste de ganduri apasatoare. Hai omule, aduna-te! Ce e cu tine? Uf, ce linistitor era sa fim insotiti de tovarasii din turele precedente... Intram in Turcia pe la Hamzabeli doar pentru a da bot in bot cu o imposibil de lunga coloana de tiruri. In coada sarpelui de aproape 15 km tocmai soseste de un galatean de-al nostru. Viziera imi ascude zambetul meschin. Mustaciosule, nu pupi tu Dunarea prea curand! Dupa ce ne targuim pentru un stiker HGS, ne avantam curajosi pe autostrada. Si chiar e nevoie de curaj, pentru ca se circula ca la balamuc. Pentru a completa meniul, intunericul se lasa peste noi chiar la intrarea in oras. Bonus, incepe iarasi sa picure. Din gradinita visam la astfel de conditii cand o sa urc pantele abrupte cu piatra cubica din Sultanahmet. Intr-un tarziu, Marcel, al’ de se ocupa cu logistica in gasca noastra, ne parasuteaza in fata hostelului din lemn mancat de carii, unde urmeaza sa ne cantonam doua nopti. Suntem intampinati cu un entuziasm colosal de Davut, care, dintr-un motiv doar de el stiut, ne sugereaza sa-l numim permanent David. Cred ca si-a dorit mult numele asta. Tatal lui, un tip la vreo 50 de ani si de o serenitate sora cu senilitatea, afirma ca e mare pasionat de motoare si se mieuna intruna, bocind dupa un posibil imaginar Gold Wing vechi : “Oh, how I miss my bike…” In camera constatam ca sublimul asafalt bulgaresc si-a facut datoria si o doza de Monster si-a varsat cu naduf toata energia peste toalele mele. Versatilitatea cutiei de la HeavyDuties e testata in rolul de covata pentru spalat rufe, iar dupa ce intindem hainele pe scara de incendiu ruginita, calcam in picioare Istanbulul. Mama ce bun e Efesul !... si ce scump. Ziua 3. Dupa ce inflacaram primusul pentru o cafea turceasca, sarim in galosi manati de gandul de a vedea ceea ce a fost timp de un mileniu cel mai impozant edificiu crestin din lume – Catedrala Sfanta Sofia. Coada ca la zahar pe vremea lui Ceausescu ne descurajeaza si ne reorientam spre Bazilica Cisterna. Aici coada e ca la unt. Parasim Sultanahmetul si ne propunem sa revenim la Sofia pe sfarsit de program, cand autocarele cu octogenari japonezi vor fi deja departe. Pana atunci, ne umplem timpul cu ce stim noi sa facem cel mai bine in Istanbul - mancatul. Satui ca doi lei de mare, asteptam trecerea timpului, admirand ceremonii otomane, contempland la morminte de sultani, mirosind mormane de condimente, ba chiar participam luati de val (la propriu), la o manifestatie pentru eliberarea detinutilor politici din Egipt. Iata ca norocul ne surade si pe la 4 p.m. putem intra lejer in Biserica Sfintei intelepciuni. Pasesc pe podeaua de marmura sufocat de emotie. Aceasta mandrete arhitecturala, construita in doar 5 ani de imparatul Iustinian dupa innabusirea rascoalei Nika din 532 e.n. a fost pana la caderea Constantinopolului, esenta spiritualitatii bizantine. A ramas in picioare, infruntand numeroase cutremure devastatoare sau jafuri atroce, cum a fost bunaoara “furtul sfant” din timpul Cruciadei a IV-a, cand fratii crestinii catolici, au furat tot ce se putea fura de la fratii orodocsi. Ca o ironie a sortii, in Ayasofia este si azi o piatra comemorativa care aminteste ca aici s-ar afla mormantul lui Enrico Dandolo, batranul doge al Venetiei, care, orb ca o cartita, i-a condus pe cruciati spre vandalizarea unui Constantinopol ce nu si-a mai revenit niciodata pe deplin in urma acestei “vizite”. Otomanii au aratat mai multa ingaduinta fata de lacasul de cult si s-au grabit doar sa ii redecoreze interiorul cu un strat de tencuiala, ea functionand ca moscheie pana la venirea la putere a lui Kemal Ataturk. Momentan, muzeul Ayasofia se afla intr-un minutios proiect de restaurare, fapt ce nu ne-a permis sa vedem interiorul in toata splendoarea sa. Iesim in curtea interioara pentru a vizita mormantul lui Selim al II-lea a.k.a. Selim Betivul, primul sultan care nu a mierlit-o intr-o campanie militara, ci rupt in gura, a alunecat pe marmura din baie si dus a fost. La carciuma regala se inchide devreme, asa ca nu putem inchina un pahar cu dansul si ne rostogolim catre casa. Seara e deja calare pe noi si maine e o noua zi grea de tranzit. Ziua 4. E genul de dimineata perfecta pentru mine. Bosforul, scaldat in soarele matinal pare un cufar cu galbeni. Traficul istanbulez de luni dimineata se arata ca o poveste frumoasa pana cand trecem peste Podul Fatih. Ajunsi pe partea asiatica incepe cosmarul. O coloana interminabila de conserve imprastiata pe toate benzile autostrazii catre Ankara incearca sa mi se urce in carca. Nimic nu se misca, cu exceptia ventilatorului lui Thor care zumzaie vesel, imprastiind metri cubi de caldura peste noi. Chiar aveam nevoie, pentru ca numai palton nu-mi luasem pe mine azi dimineata. Scapati de Constantinopol iar mai apoi de autostrada, ne basculam speranta intr-un drum mirific de-a lungul tarmului sudic al Cara Deniz. Ghinion. Drumurile expres din tara lui Erdogan sunt de aceeasi monotonie ca si autostrazile. Nimic de notat, doar benzina de ars. Benzina scumpa de altfel. Sterilitatea peisajelor ticsite de orezarii ma determina sa adopt o strategie de condus usor ticaloasa, dar foarte utila. Folosesc autobuzele turcesti ca deschizatori de drum. Astia merg pe sosea cu constanta cu care ne milogim noi la FMI. Au 110 km/h atat in afara cat si in interiorul localitatilor. Ma cam ia somnul studiind ore la rand dosul diverselor autocare, dar evit cateva radare si eficiena e uimitoare. Intentionam e sa trecem de Samsun si sa cautam o cazare in jurul orasului Unye. Rulam pe langa cateva locuri bune de campare, dar nu oprim. Am eu un feeling ca e ceva cu Unye asta, asa ca tot trag de noi sa ajungem acolo. Ca nenumarate ori cand tot insist sa nu oprim, flerul meu se dovedeste de cacao. Nu gasim cazare, vorbitori de engleza – yok, asa ca ne lasam usor sedusi de cele cateva cuvinte pe care le articuleaza un tinerel tuciuriu: “hotel ? come, good price”. Ii transmit ca daca e mai mult de 60 de lire, n-are sens sa intorc motorul, dar omul ma lasa sa inteleg ca stie el mersul pe acolo si ne incadram in buget. Fain hotel, nimic de zis, numai ca dupa ce caram toate bagajele la etajul 2 si ne dezechipam, apare tuciuriul dupa pasapoarte si bani. Super-oferta tuceasca - numai 60 de lire de persoana… Realizez ca urasc un singur lucru mai tare decat facutul bagajelor dimineata. E facutul bagajelor seara. Ne luam ramas bun de la samsar intr-un tril de blesteme si plecam spre urmatorul oras – Fatsa. Ne mai oprim de vreo doua ori sa vedem de ceva culcus, dar turcii astia sunt excelenti evaluatori si transforma instant oboseala si disperarea noastra in niste sume demne de o rata in franci elvetieni. Nu am luat in calcul ca mergem spre Est si noaptea s-a lasat peste noi cu vreo ora buna mai devreme decat estimasem. La un semafor opreste langa noi un scuterist. El e salvatorul nostru si ne duce la locul ce ne era harazit. Daca Mesia s-a plans vreodata de confortul din iesle, apoi sa nu-l aud! Cocina pentru care tocmai am platit 40 de lire e decupata din filmele lui Tarantino. E genul ala de camera ce pare insultatoare si pentru un consumator de heroina din Mexic. Buda comuna de pe hol ne livreaza constant un miros diafan de urina, pe sub usa mai scurta cu o palma decat era cazul. Deschidem fereastra, deranjand cu scuzele de rigoare o nobila familie de paianjeni. Sunt la a 3-a generatie si camerista s-a straduit din rasputeri sa nu-i deranjeze vreodata. Nu o facem nici noi, pentru ca geamul asta are doua minusuri majore: 1- e chiar deasupra autostrazii; 2 – da in balconul vecinilor, dupa mutre, foarte probabil niste refugiati sirieni. Ne dezinfectam grumazul cu un elixir dublu-distilat din Ardeal, care ar baga in teroare orice terorist musulman, si iesim sa mai descoperim cate ceva din deliciile bucatariei turcesti. Optiunile sunt limitate pentru ca un singur restaurant mai e deschis la ora tarzie la care dorim sa cinam. Suntem unicii clienti ai unui local unde 2 bucatari si 3 chelneri sunt gata sa ne satisfaca toate poftele. Asta pana cand unul din bucatari primeste informatia ca s-a incheiat nu stiu ce meci si Galatasaray a devenit campioana. Sortul zboara de pe el ca paiele dupa combina si il vedem cum fuge in strada urland ca un apucat. Nu e singurul. In strada se dezlantuie infernul. In cateva minute, in minuscula piateta din fata localului, se strang sute de oameni, masinile claxoneaza frenetic si explodeaza confetii. Din toate cotloanele Fatsei se aude vuietul unei tribune imaginare: Ale, ale, ale Cim Bom Bom – Cim Bom Bom- Sampiyon. Dupa ce ne terminam imperturbabili oile din farfurie, fara prea mare tragere de inima, ne intoarcem in closetul nostru de camera. Maine speram sa dormim in Georgia.
  4. Salutare, Noi ne pregatim de un Tur al Marii Negre si am vrea sa stim daca mai sunt motociclisti care au facut traseul. Cautam sa aflam informatii utile legate de traseu, locuri de cazare, zone de care sa ne ferim etc. Plecarea va fi la jumatatea lui Aprilie. Orice informatie e binevenita. Alex
×
×
  • Create New...