Jump to content

Search the Community

Showing results for tags 'bulgaria'.



More search options

  • Search By Tags

    Type tags separated by commas.
  • Search By Author

Content Type


Forums

  • SMAEB - Salonul de Motociclete, Accesorii si Echipamente, Bucuresti
    • SMAEB XVIII - 24-26 Aprilie 2020
    • SMAEB 2003 - 2019
  • Actiuni caritabile si de sustinere
    • Actiuni caritabile si de sustinere
    • In memoriam
  • Poze & Filme
    • Poze & Filme din ROMANIA
    • Poze & Filme din STRAINATATE
    • Poze & Filme - Arhive 2005 - 2013
  • Competitii Nationale si Internationale
    • TRACKDAYS
    • Competitii Nationale
    • Competitii Internationale
  • Comunitati Moto Regionale
    • DIASPORA
    • MARAMURES si TRANSILVANIA
    • CRISANA si BANAT
    • MOLDOVA si BUCOVINA
    • OLTENIA, MUNTENIA si DOBROGEA
    • BUCURESTI si zona limitrofa
  • Motociclist in Romania
    • Discutii generale
    • Motociclisti, in fiecare zi
    • Incepatori
    • MotoVeteranii
    • Fete motocicliste
    • Motociclisti in timpul liber
    • Social si Politica
  • Motociclism in Romania
    • Campanii anti-accidente
    • Accidente
    • Intalniri moto in Romania
    • Evenimente, excursii
    • Legislatie, acte, vama
    • BARURI MOTO si alte locuri de socializare
  • Totul despre motociclete
  • Totul despre Echipamente si Accesorii Moto
  • Bursa
  • Mass-media
  • Magyar, English, Deutsch
  • ARHIVAT: Casa de Avocatura COLTUC

Calendars

There are no results to display.


Find results in...

Find results that contain...


Date Created

  • Start

    End


Last Updated

  • Start

    End


Filter by number of...

Joined

  • Start

    End


Group


Website URL


Yahoo


Skype


Location


Carnet moto din


Motocicleta


Numar Moto


Club


Motociclete detinute


Alte vehicule


Interests

Found 16 results

  1. Prima aventura pe 2 roti motorizate pe care urmeaza sa o fac a plecat de la continuarea vizitarii fostei Iugoslavii, ramanandu-mi doar cateva segmente. Dar pana acolo aveam cateva zile de stat in Grecia, in Stavos. Drumul a fost foarte scurt, cei 650 km i-am facut doar cu opririle de benzina si toaleta. Alimentarea nu a fost necesara decat din saleuri. Prietena era deja acolo si am putut petrece cateva zile impreuna, inainte de a-mi continua drumul. Teoretic drumul ar fi fost singur, dar pana la urma un prieten a reusit sa ajunga si il facem impreuna. Ajuns acolo am inceput sa vizitez in fiecare zi altceva, dar cu masina, fiind mai multe persoane. Kavala. Avantajul a fost ca am inceput usor aceasta aventura, cu putin vizitat si cu mai mult lenevit la mare, inotat si mancat bunataturi. Apeductul din Kavala si cetatea, doua din cele mai importante obiective ale orasului care este doar un tranzit pentru multii romani care iau drumul Thasosului sau al altor insule. Cum nu prea am poze din primele zile state acolo, restul vor fi din Macedonia de Nord (mai nou). Acolo dupa o prima parte a drumului facut singur reusesc sa ma reunesc cu Traian, cel care reuseste sa termine motorul si ma acompaniaza pe durata kilometrilor. Primul contact cu Macedonia este placut, autostrada pana la Skopje, dar o parasesc repede (mai exact dupa 2 taxatoare) cand trebuie sa merg catre primul obiectiv. Lacul de marmura aflat in Belovodica, Prilep. O sa fie multe sectiuni de offroad in aceasta aventura, pana la urma de aceea am Transalp si nu altceva. De ce acesta lac sau care este povestea lui? Lacul este format printr-o exploatare (inca in lucru) a marmurei. Fundul fiind foarte putin permeabil, rezulta ca apa nu se scurge. Culoarea apei este data de albul marmurei de pe fund. Sunt foarte multe exploatari peste tot pe drumurile acestea, fiecare avand ceva special. Ca sa va faceti o idee ce reprezinta, ca dimensiuni, un bloc de marmura. Dupa scurta vizita aici o iau catre punctul de intalnire doar ca ratez ora din cauza unui drum la care nu ma asteptam sa fie neasfaltat. 40 km printr-un pas montan si o ora mai tarziu. De acolo luam drumul capitalei unde avem 2 nopti de stat. Ajungem seara in Skopje, facem un scurt tur pe timp de noapte pentru a stabili ce e de vazut ziua. Destule chestii culturale, multe poduri peste Vardar, orasul vechi care este un mix intre oriental si occidental. Orasul seamana foarte mult cu Brasovul, situat la poalele unui deal (telecabina, belvedere, etc.). Cetatea, obiectiv important pe lista, il bifam, dar ramanem surprinsi ca nu este mentinuta intretinerea ei. Probabil un stadion care a costat mult mai putin ca arena noastra nationala si arata la fel de modern. Dealul la care vom ajunge si noi, candva. In rest cateva imagini ale orasului de la cetate. Nori pufosi, steagul in doua culori reprezentativ pentru ei. Centrul este plin de fantani din statui inalte si opulente. Pentru cei doritori de muzee, au o multitudine de optiuni. Nu avem timp de zabovit la muzee, poate cu alta ocazie. Momentan doar admiram impunatoarele cladiri ce le adapostesc. Noi suntem axati pe natura. Planul initial fusese o incercare de a vizitat frumosul canion din apropierea capitalei, pe jos, pe un traseu montan care dura aproximativ 8 ore. Doar ca glezna care nu era refacuta complet m-a ajutat sa stabilesc varianta scurta. Canionul Matka Am ramas impresionati de felul cum s-a format roca. O astfel de curba nu am vazut pana acum, dar voi mai avea parte in vacanta aceasta. Dupa o mica plimbare prin canion stabilim un drum care ne duce pana la telecabina pentru a urca dealul orasului. (Ulterior am descoperit ca aveam un drum pana sus). Urcam cu telecabina, pozam apusul, ne intoarcem la motoare si o luam inapoi spre varf pe motoare. Acolo au o cruce si cateva baruri, unul din ele era deschis si era o petrecere tinereasca si multa iarba. Mirosul era pretutindeni. Vodno Daca nu te opresti sa vizitezi, tara fiind foarte mica, o vei termina repede. Avem cateva obiective plasate de acasa, cateva le stabilim la fata locului. La capatul unui lac de acumulare, Mavrovo, avem urmatorul obiectiv. O biserica scufundata. Pana sa ajungem acolo ramanem impresionati de calitatea drumurilor, pana si cele retrase sunt intr-o stare foarte buna. Iar culoarea lacului ne uimeste pentru ca nu ne asteptam ca un lac de acumulare sa aiba culoarea turcoaz. Biserica veche trebuia sa fie sub ape, dar se pare ca nivelul scazut al apei o arata in intregine, de mai multi ani (dupa cum se vede iarba crescuta). Chestia asta am observat-o in multe locuri prin Macedonia, nivelul apei din lacuri este foarte redus sau deloc, natura demonstrand ca acest lucru nu e sezonier. Old Mavrovo Church Vizitabil obiectivul, dureaza ceva sa prinzi o poza fara oameni, autorcarele venind constant. Am avut mare noroc imediat dupa ce am intrat, o placa de azbest de pe acoperisul turnului a cazut in spatele nostru. O alta chestie rar intalnita, valurile mari pe un lac de acumulare. Ca idee, lacul nu este mare, daca Izvorul Muntelui (Bicaz) are 31 km patrati, acesta are 13 km patrati. Drumurile sunt superbe, multe zone din fosta republica sunt prin dealuri, munti. Galichnik. Un satuc aflat pe colinele din apropierea granitei cu Albania. Teoretic impresionant, dar nu ne-am bucurat atat de mult pentru ca ne asteptam la mai mult. Asta e cam tot ce puteti face, exceptand drumuri cu biciclete inchiriate sau trasee. Prin urmare ne vedem de drum. Urmatoarea chestie pe lista, o cascada. Duf. Prima incercare serioasa a gleznei, o drumetie de 30 minute pe sens pentru a ajunge aici. Vodopad "Duf" Rostusha. Frumoasa cascada, ceea ce nu vedeti in expunerea lunga este ca ea curge prin gaura superioara, iar apoi prin apa vizibila. Si aici avem parte de roca curbata precum descoperisem in canionul Matka. Daca cineva ar pune un baraj mai jos, tot lac si canion ar fi si asta. Seara o petrecem la Struga, la malul Orhidului. Celebrul lac situat pe granita Macedoniano-Albaneza. Struga L-am asteptat ceva pe dragutul negru pentru a-si usca aripile in soarele dimineatii. Dupa ce ne facem plimbarea dimineatii vizitand locul, urcam pe cai ca astazi trecem granita si ne asteapta un drum foarte lung. Pe langa ca avem multi kilometri, avem si multe de vizitat. Mult mai cunoscutul oras, Ohrid Ohrid. Foarte frumos, cochet, curat si intretinut. Aici sunt foarte multe biserici ce pot fi vizitat, pe bani, evident. Bifam si noi doua din cele mai impresionante si ne ajunge. Mergem si la cetate, mergem si la teatru. Teatrul grec. Acesta ansamblu bisericesc este cel mai mare din oras. Ruinele sunt inca excavate si cladiri noi se ridica pentru crestini. Sfantul Pantelimon. Tot aici descoperim si un mozaic care ne-a atras atentia prin aparitia simbolului celebru. Nu stiu daca a fost facut inainte sau nemtii l-au modificat. Ghizii destul de scumpi, iar panourile informative lipsesc. Cetatea priveste si oferta o perspectiva 360* a regiunii. Samuel's Fortress De acolo se vede si biserica vizitata mai devreme intr-o perspectiva frumoasa avand lacul ca fundal. Dupa ce ne plictisim de vizitam pe jos, urcam si o luam pe un drum ce face legatura intre cele 2 lacuri apropiate, pe acolo urmand a intra in Albania. P504 este drumul, cu taxa ca trece printr-un parc natural, dar privelistea este coplesitoare. Urca pana la peste 1000 metri. Pe cealalta parte panta nu este atat de abrupta, nu sunt serpentine precum spre Ohrid. De aici ne asteapta o granita cu Albania si un drum pe care il facem greu fiind distrus, ne prinde noaptea si pierdem multe peisaje care iti taiau rasuflarea. Luna plina ne ajuta sa vedem cat de cat conturul muntilor, valea pe care mergem si sa ne facem o idee a ce pierde. Urmeaza Albania. Prima parte a traseului. Sectiunea din Bucuresti la Stavros este inutila, ruta directa prin Veliko. https://www.google.com/maps/d/viewer?mid=13JaizwLMPKH7zcMYusmQUfszigKvNZMb&ll=41.36052758105632%2C22.09973500000001&z=8
  2. Pe fuga la Veliko Tarnovo in, probabil ultima zi cu temperaturi de peste 15 grade de anul asta. Pentru mine a fost ultima plimbare "lunga" pe anul acesta Imagini 360°, aici. S-auzim de bine!
  3. Salut, Tocmai m-am intors dintr-o varianta a celebrului Siriu. Am vrut mai multa linistesi ceva odihna. Pentru cei pasionati de calatorii, va propun traseul urmator. Pentru unTransalp este ideal, dar poate fi facut si pe soselele nationale, in mare, cu orice motor. Singura problema reala este drumul pana la Nicopole, dar se face cu grija sau intrand prin Nichiup. De ce acest drum?! Dincolo de obiectivele care atrag pe oricine, pe marginea drumului ga siti acum dinbelsug si in plin rod corcoduse,mere dulci,prune si pere; drumurile sunt serpuite, libere, pitoresti si ... ieftine. Obligatoriu minim doua zile (cazare in Veliko Tarnovo, Arbanasi, Elena - cam 20-30 euro- sau camping Capinovschi - 15 leva, vedeti ce inseamna). Intoarcerea este de la Drianovo, pe E85, pana la Bucuresti. E mult si de vizitat, deci o tinuta care sa permita asta. Personal am ales sa stau in Veliko Tarnovo unde a doua zi am lasat o parte din bagaje si de unde in a treia m-am intors direct spre Bucuresti si am mancat de pranz dupa Giurgiu. Daca vreti detalii, cu placere va stau la dispozitie. Harta cu drumuri comunale, dar asfaltate » Post actualizat in 17 Aug 2017 21:41 Uitasem ... porumbe, coarne si poieni inflorite
  4. Deschid ușa cortului și aerul răcoros al dimineții umple spațiul apartamentului de un milion de stele. Odată cu discul soarelui, în aerul înmiresmat de parfumul pământului reavăn filtrat prin iarba înrourată, se înalță de peste tot pe jumătate adormit, zumzetul insectelor. Din parcarea unde cu o seară înainte resuscitam bidiviul, o potecă coboară spre baza impunătorului arc de piatră ce constituie una din cele două intrări ale peșterii Prohodna. Luminată natural de impunătoarele intrări și de cele două incredibil de asemănătoare ferestre sub formă de migdală deschise în tavanul ei, peștera este de fapt un enorm pod natural, deasupra ei tranzitând șoseaua. Situate una în apropierea celeilalte și datorită formei lor, cele două deschideri de piatră dau impresia că cerul îți urmărește fiecare mișcare. Mulțumită orei matinale sunt singurul vizitator, iar tăcerea peșterii este tulburată doar de țipetele păsărilor amestecate cu chițăiturile liliecilor. Mă pierd printre steiurile de piatră înalte de câteva etaje. Două corzi de escaladă stau ancorate în peretele de piatră și în comparație cu restul peisajului par niște biete fire de păr. După nu mai mult de 260 de metri, deschiderea peșterii capătă noi dimensiuni prin portalul de ieșire înalt de 45 de metri – cea mai mare deschidere din Bulgaria. Dincolo de ea, o potecă se pierde prin pădurea semi-sălbatică spre Societatea Națională de Speologie Peter Tranteev. Îl regăsesc pe Amur uscat complet de roua nopții, dar pentru că neprevăzutul și-a băgat coada în planurile mele, aventura începe de la prima cheie: bateria este descărcată. Câțiva bulgari se învârt în zonă organizând ceva festival de vânătoare. Cabluri nu au, dar se apucă să dea telefoane și aflu și laitmotivul zilei: “moment!” Așteptăm, că vine cineva. Cineva se dovedește a fi cunoștința de aseară, Ivan, care apare după vreo jumătate de oră trăgând mașina lângă motocicletă. A venit pregătit cu cabluri și în momentul în care le montează observ cu coada ochiului o imagine ce îmi crește nivelul de adrenalină mai repede decât scânteia provocată de cablurile inversate. Îi explic unui Ivan zâmbitor că a pus cablurile invers dar nimic nu pare să îi tulbure fericirea și tot vrea să încercăm. Pe un fundal de fum de grătar, zeci de câini de vânătoare și agitație balcanică, șirul de evenimente ce a urmat pare desprins dintr-un scenariu de Kusturica. Să-l lăsăm deci să se precipte: verificarea siguranțelor nu arată nici o victimă așa că un alt bulgar chemat de Ivan mă repede cu mașina vreo zece kilometri până în cel mai apropiat orășel, unde reușim să găsim o baterie nouă pentru motocicletă. Înapoi la locul faptei, printre nenumărați câini doritori de ronțăit baterii, schimb acumulatorul. Degeaba. Întreb în stânga și în dreapta de un “mekhanichen” și de o “platform”. Nimic. Incantații nu știu așa că mai verific o dată siguranțele și stresez niște bulgari ce mă priveau curioși în timp ce molfăiau o friptură. Omniprezentul “moment!”, oamenii se consultă unul cu altul, vreo doi vin și inspectează și ei siguranțele, își dau cu părerea, unul dispare în mulțime după care se întorc la masă pentru un alt “moment” de așteptare. Mi se explică cu gesturi largi că o să vină o “platform” care mă va duce la “mekhanichen”. După vreo 10 minute de copt în soare, apare o vechitură de dubiță condusă de un țigan la vreo 60 de ani, ce-mi face semn că el este “platform”. Mă uit la Amur, mă uit la dubiță, repet procedura vizuală de câteva ori și îi zic omului că nu încape. Insistă. Cică eu o să stau pe ea în spate și o țin dreaptă – sună a sinucidere asistată dar n-am de ales și accept. Apar încă vreo trei țigani tineri care pun biceps de la biceps și ridicăm animalul pe brațe și în dubiță. Nici nu se pune problema să încapă vertical, așa că o rezemăm de o anvelopă de mașină iar doi țigani o sprijină cu brațele. Scenă de film. La îndemnul țiganului bătrân, trec lângă el pe bancheta din față. Nici nu mă mai miră că pentru a porni hîrbul, înoadă două fire și dă scânteie cu ceva fier. Minune mare – mașina pornește și chiar reușim să ne mișcăm ușor spre oraș. Ne plimbăm în zadar pe la vreo 4 – 5 mecanici. Pauze la umbre și scărpinat în cap. O idee ce se dovedește salvatoare își face loc – alte telefoane în țară și promisiuni de transport cu ceva tir care întâmplător este în zonă. Ajungem la benzinăria stabilită ca loc de întâlnire, iar țiganii mă întreabă de două ori înainte de a-l da pe Amur jos – “sigur te lăsăm aici?” Ne strângem mâinile și citesc pe fața lor bucuria de a mă fi ajutat. Bani nu vor. Cele două camioane mult așteptate își fac apariția, mai este cooptat și un al treilea tirist și înainte de a se urca motocicleta în tir se trece la inspectat problema: se merge pe fire, se scot cabluri, se leagă altele, se dă curent, se face o punte directă la electromotor, se înlocuiește o siguranță și sunetul inconfundabil al unui V-Strom fericit umple spațiul strâmt dintre camioane. Concluzia? De oameni buni să avem parte, căci ei sunt sarea pământului.
  5. Inumana oră de trezire devine mult mai prietenoasă atunci când știu că în poponeataând voi auzi torsul lui Amur și voi simți în nări parfumul proaspăt al pământului. O veșnicie se scurge până ieșim din București, și ne așternem pe drumul Giurgiului, reușind recordul de a prinde pe roșu aproape toate semafoarele. Câmpurile miros a pământ reavăn, a ploaie și a viață. Nu am reușit să înțeleg niciodată întrebările fără sens ale vameșilor. Ce contează unde merg? Arunc la întâmplare numele unei localități bulgărești și continui discuția în gând după ce demarez – contează unde mă duc? Dacă îi ziceam Africa de Sud ar fi contat? Și cum mă identifică el pe mine sub cască și cagulă? Întrebări ce momentan vor rămâne fără răspuns… Meandrele drumului traversează câmpurile ce cu doar câteva săptămâni în urmă străluceau de galbenul florilor de rapiță. Acum tăcute și triste, privesc zadarnic spre cer. Satul Emen doarme adânc și cu greu reușesc să dau de câteva suflete care să mă îndrepte spre “eco-poteka” ce străbate canionul format de râul Negovanka. Pe Amur îl las la bronzat într-o mică parcare improvizată pe marginea drumului, lângă un bulgar ce-și așteaptă clienta italiană. Dincolo de foișorul amenajat lângă izvor, poteca se afundă în pădure, urcă un șir de trepte, se strecoară cu greu printr-o strungă îngustă, ca să răzbată într-un final pe faleza canionului unde printr-o mare de copaci se aruncă grăbită Negovanka cu apele-i tulburate de ploile de peste noapte. Atras de punctele de belvedere, ajung într-un loc unde un indicator învechit avertizează în bulgară asupra stării podurilor. Mă fac că nu pricep dar tipul ce apare gâfâind din greu insistă și el – “pe aici este podul dar dincolo de el nu se poate continua, sunt copaci rupți ce blochează cărarea”. Cum informația se verifică din cel puțin trei surse, o coborâre pe trepte de lemn semi-putrede mă aduce la mult căutatul pod. Sub el, râul se agită înspumat. Obișnuiți cu coclaurii din munții României, ochii deslușesc poteca rar folosită și ascunsă sub iarba înaltă. Ici-colo se mai pierde pentru câteva momente, pentru a răsări dincolo de niște arbuști sau în spatele unui copac sugrumat de liane. O scară putredă și cam instabilă coboară la următorul pod de lemn aruncat între pereții de stâncă ai canionului. Ancorat de Dumnezeu știe ce, podul este într-o stare net superioară scărilor precedente – aproape că nu se mișcă. Traversez podul sub privirile curioase ale unor turiști ce-mi filmează evoluția cu o mică dronă. Cred că i-am cam dezamăgit – podul a rezistat foarte bine, și după alte trei șiruri de scări legate cu niște sfori cam putrede, poteca clasică semnalează sfârșitul aventurii. Câteva minute noroioase mai târziu, ultimul salt al râului formează un lac închis între pereți de stâncă – Momin Skok. Eliberată din strânsoarea de piatră, Negovanka devine un molcom râu de câmpie. Orizontul nu arată deloc încurajator – spre munți, un nor negru desenează perdele lichide. Pentru o vreme mă păcălesc singur – poate norul nu este chiar pe direcţia mea, însă odată cu primele picături de apă accept inevitabilul – am întâlnirie cu frontul acela pufos și întunecat. Cu doar câteva momente înainte de ruperea norilor, o benzinărie salvatoare mă adăpostește alături de un ciclist ce are ancorată de o mică remorcă… o cursieră și un imens steag cu Che Guevara. Ploaia este un bun liant, căci discuțiile se leagă imediat, dar nu în engleză și nici în bulgară ci tocmai în… spaniolă, deși Stefan este de-al casei. Înainte de venirea unei a doua ploi, o tai la drum. Un nor și mai încărcat cu ploaie a apărut la orizont. – Hai Amur, hai mă băiatule că se închid iar norii în fața noastră! – … Ca prin urechile acului scăpăm din strânsoarea lor doar cu o mică stropeală deși drumul conține obstacole. Mobile. La ieșirea din satul Karlukovo, o potecă lată de pământ coboară spre intrarea în peștera Prohodna. Până acolo însă, mă așteaptă vreo 200 m de pământ presărat pe alocuri cu noroi. Iau la pas ultima sută de metri – puțin cam dubioasă, și o privire aruncată cerului devine edificatoare. În caz de ploaie, din mlaștina asta voi ieși abia când se coc strugurii. Călare pe Amur, constat cu groază că bateria este moartă. Îl împing puțin dar reușesc doar să ajung într-o poziție foarte dubioasă în care nu mai pot să îi pun cricul. Nici nu poate fi vorba de dat înapoi, căci spatele… este cam în deal. Sunt cam în pom și pomul în aer, iar salvarea o văd doar în prezența celor câteva mașini aflate în apropiere de drum. Trecusem pe lângă ele. Strigătele trilingve (na că am rămas și cu impresia ca bulgarii ar trebui să înțeleagă spaniola) rămân fără răspuns și după vreo zece zadarnice minute accept singurele opțiuni: îl culc pe Amur pe o parte sau încerc să îl duc în gura peșterii cu motorul oprit, iar la final mă duc după ajutor. Aleg a doua opțiune, ce are șanse mari să se termine tot cu o mică baie de noroi, dar cineva acolo sus mă iubește și ajungem uscați într-un loc în care pot lăsa cricul. În câteva minute urmate de febră musculară, căci limbile străine sunt rara avis pe aici, le explic problema și se apucă să caute cabluri. N-au, dar moment – se dă un telefon și se mai mobilizează un sătean posesor de cabluri. Resuscităm bateria și Amur învie. Ivan, singurul vorbitor de engleză (fix cinci cuvinte plus OK), îmi lasă și un număr de telefon și îmi explică într-o gimnastică foarte expresivă – “dacă nu mai pornește mâine dimineață, mă suni”. Să trăiești Ivane, blagodarya! Cu motorul torcând pe fundal, în lungile umbre ale serii montez cortul. Noaptea va fi scurtă.
  6. Prin cântecul păsărilor, adus din realitate în lumea viselor, își face loc arțăgos alarma telefonului. Organizarea în cort este puțin cam… haotică așa că poluarea fonică durează cam mult. Este deja 05:30?! Prea repede a venit dimineața, dar cum răsăritul nu-i așteaptă pe cei întârziați, strâng rapid bagajele și las micul dejun pentru mai târziu. Condens. Mult condens – de pe supratenta cortului aș putea aduna suficientă apă pentru o supă. Dar, cum suntem departe de ora prânzului iar de uscat acum cortul nu poate fi vorba, îl strâng cu potențiala supă cu tot. Lumina blândă a răsăritului pictează peisajul într-un degrade roz, iar ca o umbră geografică se vede coasta până hăt departe spre Sozopol. Orașul încă doarme – firesc, este duminică. Cochet, cu pomi plini de flori roz-ciclamen, orașul are o atmosferă calmă, de vacanță. Cobor spre orașul vechi, pe istmul ce leagă continentul de peninsula ce și-a pierdut de-a lungul timpului o treime din suprafață în lupta cu valurile. Mărturie a acestei încrâncenate lupte stau ruinele zidurilor vechii cetăți, ce se mai pot zări încă, scufundate la mai puțin de o sută de metri în largul mării. Dincolo de vechea poartă a cetății construite la începutul Imperiului Bizantin, mă afund pe străzile întortocheate. Orașul este pustiu, nici vorbă de turiști. Doar câțiva localnici se plimbă alene în soarele cald al dimineții. Moștenire a Imperiului Otoman, arhitectura caselor cu etaje de lemn suspendate pe caturi de piatră amintește de orientul aromelor, al culorilor și al mirodeniilor. Liniștea dimineții se sparge în cioburi în sunetul clopotului principal al bisericii, la care se alătură rând pe rând glasul altor clopote mai sprintene ca într-un final să formeze un mic concert, armonios împrăștiat de vânt. De pe faleză, privesc spre sud și recunosc dunele vecine cu crângul ce mi-a adăpostit cortul. Modelate de vânt, la câteva zeci de metri deasupra mării, Pyasachni dyuni amintesc cumva de marele deșert. Ici-colo, tufe răzlețe au găsit o modalitate de supraviețuire direct în nisip. Cu o întâlnire de onorat la Dalboka trag tare pe un drum șerpuit, prin păduri pline de gâze ce explodează suculent pe parbrizul motocicletei și pe viziera căștii. Din fuga motocicletei, orașul Varna mă convinge să revin curând.
  7. Ca înaintea fiecărei plecări, ceasul biologic își face datoria mai bine ca alarma telefonului mobil. Bagajele așteaptă făcute încă de aseară așa că tot ce rămâne de făcut este să trag de accelerație și să virez spre Sud. Este deja mult prea cald și tot curentul de aer nu reușește să mă răcorească deloc. Viziera stă mai mult ridicată. Parfumul ierbii crude, amestecat cu cel al copacilor înfloriți îmi ține companie până aproape de vamă, unde lasă loc aerului umed, plin de Dunăre. Vameșul nu este deloc curios cum arăt sub cagulă și cască ci este mulțumit cu buletinul. Data viitoare nu mai deschid nici viziera. Notează ceva în calculator, îi dă cu virgulă, se încruntă, mai notează o dată și îmi primesc actele înapoi. Blagodaria și la drum! Sub geacă se simte deja August și în mănuși îmi aduc aminte de deşert. Lipsa de localități înșirate de-a lungul șoselei face ca aerul primăverii să intre și mai parfumat în cască. Dintr-un crâng se aud greierii, iar câmpurile de rapiță colorează aerul cu un miros dulceag. De după tunelurile ce străpung stâncăriile de la Veliko Târnovo apar munții cu vârfuri încă iernatice. Drumul ce taie munții Stara Planina prin Pasul Shipka este însă deschis. Serpentinele se leagă frumos. Curbe în ac de păr și pădurea ce flanchează șoseaua. La restaurantul din pas miroase a friptură, însă pe culmea muntelui mi-a atras deja atenția Buzludja – un monument rămas din vremurile lui Zhivkov. De entuziasm ratez cel mai scurt drum și degeaba se agită Misha pe ghidon – deja mă bucur de serpentine. Cobor până în Shipka pentru ca mai apoi să urc printre umbrele parapantiştilor ce pictează cerul cu fragilele lor aripi. Drumul se strică în partea lui superioară însă este accesibil. Graffiti-urile împodobesc fiecare colțișor al construcției, de parcă ar vrea să ascundă o parte a istoriei. Oficial monumentul este închis, însă pentru cei ce vor să treacă dincolo de aparențe se găsesc întotdeauna alte răspunsuri. Mă strecor în interior pe urma unor vorbitoare de franceză. Aveam în plan să vizitez doar domul, însă ținându-mă după franțuzoaice mă trezesc că semi-întunericul se transformă în beznă iar eu urc pe urma lor în turn. Mă gândesc cu jind la frontala mea rămasă în topcase și profit de micile lumini ale telefoanelor tovarășelor francofone. Printre nesfârșite bucăți de zid și moloz, urcăm șirul de scări metalice verticale. Cei 70 de metri ai pilonului ce simboliza steagul comunist, culminează cu o terasă a cărei vedere panoramică răspunde pozitiv la întrebarea “Oare va merita efortul?” Cobor pe bâjbâite urmând harta mentală trasată la urcare. Lumina este egală cu zero – franțuzoaicele au rămas sus. Răsuflu ușurat odată ajuns în domul decăzut, dar al cărui simbol domină goliciunea spațiului sub privirile troicii Engels, Marx și Lenin – “Proletari din toate țările, uniți-vă!” Cobor spre șes căci s-a făcut târziu, și mă îndrept, pe autostradă, spre Burgas. Lanuri de rapiță îngălbenesc câmpurile cât se văd cu ochii. Pe autostradă mă ajunge din urmă plictiseala și casc în cască scanând orizonturile. Privirea mi se oprește pe banda de urgență unde un motociclist împinge cu spor la calul proprietate personală. Trag pe dreapta și odată cu mine mai oprește un BMW plin de fițe din care se scurg pe rând trei tipi solizi cu figuri de cocalari. Engleza este rara avis pe aici însă reușim să ne facem înțeleși – calul bulgar a rămas fără benzină. Cât vorbim noi de ne dor mâinile, mai apare un BMW din care se mai scurg vreo trei cefe late. Ghinion – ambele mașini sunt pe motorină. Scot un furtun de transferat combustibilul, apare o sticlă goală și câțiva se înscriu la gustat benzina românească. Se umple într-un final sticla și se alimentează calul bulgar. Se dă la cheie și benzina își face efectul. Vreo șapte bulgari îmi mulțumesc fericiți. Boris, căci așa îl cheamă pe ghinionist, insistă să îl urmez până la prima benzinărie să îmi plătească benzina. Refuz vehement și îi dau bice lui Amur. Becul de pe bord însă îmi face cu ochiul că ar cam vrea o alimentare așa că la prima benzinărie adăp bidiviul. Când să plătesc însă, apare Boris și îmi face semne că nu. Nu ce?! Casiera îmi traduce că plinul a fost plătit. – Nu înțelegi mă omule că am vrut să fac și eu o faptă bună? – “You saved my life” îmi răspunde el într-o engleză stricată, privindu-mă foarte serios și pune punct astfel încercărilor mele de a-i înapoia banii. – ... Boris se pierde spre miazăzi înainte să mai apuc să zic ceva iar eu intru într-o cursă directă cu soarele, ajungând în Nesebar odată cu apusul. Într-un crâng cu iarbă deasă și concert de ciripitoare îmi aștern hotelul de un milion de stele. Mănânc la lumina unei luni aproape pline. Câteva păsări își cântă ariile nocturne și un câine latră în depărtare. Pe fundal, marea.
  8. Salutare lume, Am si eu o intrebare la voi, ieri m-am intors din tara vecina si pretena, Bulgaria (am fost cu masina, nu pe mobra). Am observat 2 tipuri de camere fixe: - una precedata de un semn albastru pe fond alb, cu ceva scris din care nu am inteles/ghicit decat cuvantul "automatic", banuiesc ca acestea erau pentru verificarea vignetei, era intotdeauna dispusa deasupra drumului pe o bara transversala - si un alt tip similar cu camerele noastre fixe, care sunt din cate stiu dezafectate de ceva ani la noi si le mananca rugina. La ei pareau sa fie curate si ingrijite. Banuiesc ca astea erau radare pt viteza. Cu vigneta nu am stres, am luat-o imediat ce am trecut podul, era acolo pe parbriz zambind frumos la camera. Cu cele de viteza am emotii, ce stiti de astia, trimit felicitari catre Romania? ati primit vreodata amenzi din statul vecin? cam cat sunt de mari? si cum se pot plati? Clar eram peste limita de 60 cat era de regula in zonele monitorizate, dar nu exagerat de mult peste, banuiesc ca in jur de 80-90. Mersi anticipat de orice raspuns avizat. P.S. ce ne jecmaneste pe fata statul nostru drag, taxa de pod Giurgiu - Ruse, la noi e 13 ron, iar la bulgari iti cere 4 leva, adica sub 10 ron misto
  9. Totul a pornit de la un plan pe harta, recomandarea unui prieten si chef de km Harta calatoriei mele: https://www.google.com/maps/d/viewer?mid=1Lp-ExKLqO9wf6siSpIaZyOM4fg0 Va recomand cu drag sa calatoriti pe malul Marii Negre, cu atat mai mult in Bulgaria. In urma acestor km facuti pe litoralul lor sunt convinsa acum ca Bulgaria ne poate da lectii despre cum se vinde turismul, ca la clasa intai. Cu siguranta voi renunta la litoralul romanesc extra full, plin de fitze si grandomanie, in favoarea litoralului bulgaresc mult mai curat, mai ieftin, mai simplu si fara fitze pe plaja, mai silentios si bine organizat. Recomand vizitarea Cape Kaliakra, BG. Un loc foarte frumos intr-un peisaj unic. Intrarea este 8 leva, dar se accepta si lei. Dupa vizitarea acestuia puteti lua masa la Ferma de midii din Dalboka, unde eu m-am indragostit de hamsiile marinate (nu am mai gasit asa ceva in niciun alt restaurant). Puteti achita si in lei. Botanic Garden - Balchik - un loc foarte interesant de vizitat datorita unei expozitii foarte mare de cactusi si flori, adunate toate pe malul marii. Intrarea este 8 leva. Destinatia finala de odihna a fost Nesebar, numit si cel mai vechi oras de pe litoralul Marii Negre. Un oras superb ce necesita mult timp pentru a-l vizita. In centrul vechi al orasului puteti manca la terasele pozitionate pe stanci de unde peisajul este cu adevarat minunat. Exista parcari amenajate si spatioase, nu foarte scumpe. Puteti ajunge insa si cu autobuze care au final de linie acolo. Pentru ca drumul sa nu fie acelasi, am ales sa strabat pasul Elena prin munti, in drum spre un alt oras vechi Veliko Tarnovo. Drumul este bun, curbe super faine, abia in varf asfaltul se strica pe o portiune de cativa km, insa la coborare este din nou foarte ok. Voi mai urca poze.
  10. As iesi un pic in Bulgaria spre kranevo , aproape de Albena , traseul ar fi acesta mers lejer , de voie , pauza de masa 1 ora la restaurantul Izvora din Kranevo , am inteles ca e super pasarica mancarea , plecarea la ora 8.30 la bezinaria Lukoil de la iesirea din orasul Pantelimon adica aici
  11. La sfarsitul lui Mai hotarasem sa plecam in tura catre Serbia si Muntenegru, dar in dimineata pleacarii, datorita codurilor de vreme rea din Serbia, ne-am hotarat sa schimbam ruta si am plecat catre Lefkada, fara un traseu stabilit ... A iesit o plimbare frumoasa, fara nici un incident de luat in seama. Mai jos si un film al calatoriei. https://plus.google.com/u/0/110771860355208598689/posts/U6dshxFgSmh?pid=6163872914859428322&oid=110771860355208598689
  12. 70km de Bucuresti, week-end-ul 27-28-29 iunie 2014, la Ruse, petrecere moto. Conditii cazare: cort, sau motel, la aprox 100m de petrecere. https://www.facebook.com/events/1467190133520384/?ref=notif&notif_t=plan_user_invited Pe Facebook. Daca nu merge link-ul, cautati "moto rock fest" Va salut cu farul!
  13. Vreau sa fac o excursie pana in Grecia. Aveti vreo recomandare de popas(1 noapte) in Bulgaria? Sa fie undeva in drum(cat de cat) si sa fie ceva de vazut in zona? Google maps ma trimite prin Sofia dar acolo am mai fost.
  14. Pasul Shipka este pe locul 27 in acest top: http://www.motorbikeeurope.com/ Mie nu mi s-a parut asa spectaculos, dar daca vreti sa mergeti aveti aici filmul plimbarii de ieri:
  15. Vreau sa ajung in Serbia spre sfarsitul lunii si am auzit ca s-a deschis podul de la Calafat spre Vidin si stiu ca ar mai fi un pod putin mai in amonte de Drobeta Turnu Serverin, doresc sa ma duc pe la Drobeta si sa ma intorc pe la Calafat, am tot cautat si nu gasesc tarifele pentru motociclete. Sper ca informatiile mele sunt corecte si ca ambele poduri sunt functionale, Dunarea fiind umflata as dori sa evit trecerea cu bacul, daca stie cineva cat costa cu certitudine traversarea podurilor pentru o motocicleta cu pilot si pasager si daca aveti alte informatii utile, ca rog sa le impartasiti.
  16. stiu ca nu este in Romania dar nici calatorie nu este,motiv pt care nu am vrut sa aglomerez topicul "calatorii in strainatate" duminica 18.05,tura de o zi la vecinii bulgari. de ce la vecini iarasi? "pentru ca aproape,pentru ca trafic lejer,pentru ca mancare buna,pentru ca locuri frumoase,pentru ca..." 2 kle,unul "posedat" de magarusul marius celalalt de subsemnatul http://bulgariatravel.org/en/object/355/devetashka_peshtera http://bulgariatravel.org/en/object/287/Vodopadi_na_Bulgaria
×
×
  • Create New...