Caută în comunitate
Afișez rezultate pentru tagurile 'munte'
Găsit 9 rezultate
-
Boțită, harta României zace întinsă pe masă. Am o singură zi la dispoziție și nu sunt prea multe circuite interesante în jurul capitalei, iar drumurile foarte lungi se ceartă amarnic cu timpul disponibil. Privirea alunecă spre nordul hărții și se împiedică de arcul carpatic. A venit vara – să mergem spre înălțimi deci. Pe Transbucegi ajunsesem atât cu mașina cât și cu bicicleta, dar roțile motocicletei nu-i gustaseră încă serpentinele. Cheia în contact, cricul clămpăne a ‘bună dimineața’ și la drum. Intrarea pe Transbucegi este ascunsă într-un ac de păr, iar drumul deși construit de câțiva ani este, de jure, închis. De facto însă este o cu totul altă poveste. Una cu un drum îngust pe care abia dacă încap două mașini, ce șerpuiește prin pădure urcând neostoit spre înălțimi. Până la golul alpin, punctele de belvedere sunt doar ferestre spre minunățiile ascunse în munți. Și cum ferestrele sunt deschise, rafale puternice de vânt contrastează cu cerul de un senin văratec. Față de celelalte dăți când propulsia era asigurată de pedalatul consecvent, Cabana Dichiu apare surprinzător de repede în coada unei curbe. Cei câțiva kilometri spre Cabana Piatra Arsă sunt acum ușor de parcurs. Drum asfaltat, desigur, și tot închis circulației publice. De jure. De facto, parapet nu există iar neatenția se plătește. Prea ne-am obișnuit să fim ținuți în puf. Este un asfalt superb și să nu circuli pe el pentru că nu este pictat axul drumului sau nu sunt puși parapeți care să strice peisajul?! Strigător la cer. Departe spre Coștila, un zid imens de nori se adună și fierbe amenințând muntele. Caii, lăsați liberi, privesc nepăsători peste platoul alpin. Dacă nu ai cunoaște geografie și te-ai trezi teleportat aici, nu ți-ai da seama că ești la aproape 2000 m. Asfaltul se sfârșește la mai puțin de un kilometru de Cabana Piatra Arsă. Îmi aduc aminte de vremurile când aici era un drum alpin de pământ și pietriș. Mașinile lipseu cu desăvârșire. Acum este parcare cu plată și mașinile nu mai au loc în ea. Vremuri… Malul drept al lacului Bolboci a rămas din fericire neasfaltat, iar roțile lui Amur saltă prin gropile și bălțile ce țin traficul departe. Doar un grup de bicicliști se mai încumetă să-l parcurgă și bine fac, căci este și cel mai fotogenic. Dincolo de Cheile Tătarului, grătarele sunt puse la încins și populația a ieșit să ia o gură de aer montan, proaspăt afumat. Cum Transbucegiul nu traversează de fapt nimic ci doar urcă pe platoul Bucegiului, îmi aduc aminte de un drum vechi, lăsat acum în paragină, ce coboară spre Sanatoriul Moroeni. Prin pietrișul, noroiul și bălțile acestui drum, Amur are ocazia să-și testeze noile încălțări și se declară mulțumit. Aventura a fost însă prea scurtă și ar fi păcat să o încheiem atât de brusc, iar drumul ideal spre casă nu trebuie să fie și cel mai scurt. Spre serpentinele Secăriei deci – un alt drum parcurs cândva pe alte două roți. Alte senzații, desigur, dar cu nimic mai prejos față de cele curente. Coborârea spre Teșila este extrem de plăcută, cu multe ace de păr strânse în buchete. Spre Nord se schițează ideea unei viitoare traversări spre Săcele, iar spre Sud, zăgăzuit de Barajul Paltinu, se întinde unul dintre cele mai fotogenice lacuri de acumulare ale României. Și un filmuleț aici: (din păcate nu știu să îl fac embed...)
-
Pe firul Râmețului, spre o altă lume
un topic a postat TrekLens în POZE & FILME - Excursii in ROMANIA
Planurile de călătorie se nasc ușor. Uneori este nevoie doar de o destinație, iar alteori este vorba despre drum. De data aceasta însă, a fost o amintire. Cu mulți ani în urmă avusesem ocazia să vizitez minunatele Chei ale Râmeţului iar o parte de suflet îmi rămăsese rătăcită prin ele. Am plecat să o regăsesc. Este prima oară când parcurg călare Defileul Oltului și cu siguranță este și cea mai frumoasă variantă. Malurile se apropie, șoseaua se înnoadă pe după stânci, pe viaducte, se aruncă spre râu și se îndepărtează iar ca într-un dans nebunesc. Pe autostrada spre Sebeș dealurile sunt punctate de turme de oi, pe fundalul îndepărtat al munților. Râpa Roșie se zărește de departe ca o rană deschisă în coasta dealului, dar până la ea mai este drum lung. Niște indicatoare timide mă scot de pe asfalt pe un drum de pământ presărat cu gropi. Câteva sute de metri mai târziu, drumeagul se transformă în două urme de roți despărțite la mijloc de o coamă mică de pământ. Câțiva metri de nisip condimentează poteca mărginită, pentru amuzament, de șleauri. Îl las pe Amur să se odihnească în poarta stânei, sub un soare ce arde mai ceva ca-n Bărăganul lui Panait Istrati. Înconjurați de verdeața ce se avântă în cele mai nebunești colțuri, pilonii roșcaţi ai Râpei Roșii contrastează puternic cu peisajul. Turnuri și bastioane – o fortăreață de culoarea zgurii. George, văcarul de la stână, susține că dealul ascunde în străfundurile sale multe metale prețioase ce însă, din fericire, nu se exploatează. Întreb de un izvor, iar el se repede în stână și îmi aduce o sticlă de apă pe care, la cât de rece este, a încolțit imediat bruma. În Teiuș las în urmă aglomerația, iar răcoarea drumului strecurat prin umbra pădurii mă învăluie. Dăm din nou de soare tocmai la Cabana Cheile Râmețului – refăcută și mult îmbunătățită, nu mai seamănă deloc cu cea din amintirile mele. Cobor spre firul apei unde marcajul se joacă de-a v-ați ascunselea pe ambii pereți de piatră. Mai prin râu, mai pe scoabe de fier înfipte adânc în piatră, ajung la impresionanta poartă naturală. În amonte, pereții muntelui se apropie și nivelul apei crește. În locurile unde apa devine supărător de mare, sunt montate cabluri fixate solid în ancore chimice. Unele sunt însă pleznite și cățărarea se face mai mult sau mai puțin la liber. Pereții de stâncă încep să se depărteze, relieful se îmblânzește și apa devine mai molcomă. Traseul se strecoară pe o potecă mărginită de flori și de urzici. Rai și Iad. Astfel, ajung în cătunul Cheia, un sat semi-pustiu ale cărui case au fost înghițite de vegetația din care s-au născut cândva. Părăsite de bătrânii plecați în pământ și de tinerii mutați la oraș, au rămas jucăria timpului – doar el știe când se va plictisi de ele. Biserica este însă în renovare. Casa lui Gavrilă, o casă moțească reparată de o familie din București ce de trei ani s-au mutat aici cu cei doi copii ai lor, pare singura care mai este folosită. Băiatul, cam de zece ani, îmi face prezentarea acareturilor și a casei. Minimul necesar, în stil tradițional. Fetița, de vreo șase ani, este nedespărțită de pisoiul purtat cu grijă la piept. Amândoi sunt foarte dezghețaţi și dornici să comunice în timp ce mama lor, bucuroasă de oaspeți, îmi povestește aventura lor. Aș mai zăbovi câteva ore pe aici, dar din păcate însă, soarele se duce spre alte meleaguri și cortul mă așteaptă la motocicletă. -
Mi-e dor de un drum de dragul drumului, fără o destinație anume ci doar un punct oarecare pe hartă, în care să ajung pentru a mă întoarce. Sunt sătul de câmpie și ochii urmăresc galeș pe hartă liniile șerpuite ce duc spre munte. În minte îmi revin crâmpeie de imagini vechi ce ar putea foarte bine să fie și din altă viață. Cine zice că în decursul unei vieți nu putem trăi de fapt oricâte alte vieți? Simt libertatea ca pe o pereche de aripi amorțite ce le-aș putea oricând deschide pentru a zbura. Zâmbesc în cască iar Amur toarce pe drumuri înguste, prin colbul salbei de sate în care oamenii întâmpină soarele văzându-și de grijile lor zilnice. Astăzi însă, eu mi-am întins aripile. Mai în amonte de satul Lerești, unde țigănci în fuste înflorate aveau în programul zilei spălatul covoarelor pe șosea, valea râului Târgului prefigurează sălbăticia munților Iezer. Petice de zăpadă albesc iarba înghețată, iar pe fundal se înalță coloșii de piatră ce sunt încă bine ancorați în iarnă. Benzile de nisip aruncate de-a latul drumului sunt capcane teribil de neplăcute pentru cei pe două roți, iar dincolo de barajul Râușor zăpada încă revendică jumătate din lățimea drumului. Bălți și noroaie țin loc de drum, iar o mică baracă forestieră semnalează începutul pojghiței de gheață sub roți. Motorul a tors suficient. Urmează clipa aceea în care liniștea absolută nu este întreruptă nici măcar de vânt, iar peisajul se absoarbe prin toți porii, direct în suflet.
-
Salutare Intentionez sa fac in august, impreuna cu prietena, o tura de 9/10 zile prin tara. Vrem sa facem 6 etape, conform hartii atasate, cu opriri la diverse obiective, si anume: 1. Bucuresti - Zarnesti(Plaiu Foii) via Targoviste, Rucar, Bran: pe drum ne-am opri la - Targoviste- curtea domneasca sau orice alt obiectiv - spre Rucar la pestera Coltu surpat si pestera Dambovicioarei - Bran - Castelu Bran si de acolo direct la Plaiu Foii unde o sa campam la cort. 2. Plaiu Foii - Sighisoara cu opriri la: - Racos - vulcanul Racos si cetatrea Bethlen - Rupea la cetate - cetatea taraneasca de la Sachiz - Sighisoara 3. Sighisoara - Cluj Napoca cu oprire in cheile Turzii si de acolo direct la Cluj 4. Cluj N. - Brebu Nou (Caras Severin) - cetatea Deva - Cetatea Corvinilor de la Hunedoara - Camping 3 Ape in Brebu nou sau la Garana 5. Brebu Nou - Rezervatia naturala Cheile Nerei cu oprire la Steierdorf sau prin zona - Cascada Bigar - cascada Beusnita - cascada la Vaioaga - lacul Ochiu Beiului - traseu La Tunele 6. Cheile Nerei - Valea Cernei (Baile Herculane) - statiune si traseele din jurul ei, strandurile cu apa termala si, eventual, catunul Scarisoara Ultima etapa o sa fie mai mult pentru relaxare si odihna si natura. O sa mergem cu un Suzuki VZ800 Marauder si pe multe din drumurile astea o sa mergewm pentru prima oara, asta fiind si ideea turei. Am aprecia orice informatie legata de starea drumurilor, posibilitati de cazare sau obiective/locuri frumoase de vazut pe care vreti sa le recomandati. Orice informatie este folositoare si va fi apreciata foarte mult. Multumesc si Asfalt uscat!
-
Hotărârea de a nu opri cel puțin până la Brașov este înfrântă rapid de câmpurile de maci din jurul paralelei 45. Sunt vrăjit iremediabil și cu motorul lăsat pornit mă avânt în lanul de maci pentru câteva cadre însângerate de petalele catifelate. Uitasem complet de serpentinele drumului ce duce la Sibiu și nu pot decât să mă bucur de ruperea monotoniei unei șosele prea drepte. Undeva departe, albită de zăpezile iernii, prelunga creastă a Făgărașului mi-ar fi un companion excelent până la Tălmaciu, cale de multe zeci de kilometri. Prima mea destinație este însă mult mai aproape: mândra Cetate a Făgărașului. Privită prin ochii corbilor ce planează deasupra ei, cetatea apare asediată de sutele de case ce o împresoară și refugiată parcă pe o insulă. Într-adevăr, zidurile îi sunt înconjurate de un șanț cu apă ce candva reprezenta unul din modurile de a ține invadatorii departe. Acum însă, un stol de lebede sunt străjerii apelor. Cei ai cetății însă, un mic pluton de soldați încinși în grele armuri, privesc cu jind la umbra răcoroasă a zidurilor. În fața lor, a răsărit parcă sfidătoare o catedrală ortodoxă cu o cupolă aurită ceva mai mult decât ar fi fost necesar. Bine, recunosc, mult mai mult decât ar fi fost necesar. Dar, călătorului îi șade bine cu drumul, chiar dacă după doar câțiva kilometri asfaltul devine o amintire îndepărtată. Granițele au fost întotdeauna pline de surprize și nici aceasta nu se dezminte. Bun venit în Harghita – la noi crește asfaltul. Sate după sate cu case săsești și două alaiuri lungi de nuntă. Lume pe străzi, în straie de sărbătoare. Una din case are poarta ornată cu doi brazi împodobiți și o masă în curte. Decor de Kusturica. Pentru un drum de pământ ce promite o mică aventură, părăsesc frumoasele serpentine mărginite de pădure. Ghinion. Se înfundă într-un gard. În spatele lui, acolo unde pădurea se îmbină cu orizontul, un nor negru a asortat cerul cu aripile gălăgioaselor mierle. Câteva minute mai târziu, primele picături de ploaie se sparg zgomotos de vizieră. O casă părăsită, o streașină și un instinct ce mă face să mă opresc. În jurul meu se dezlănțuie potopul. Perdele de apă mătură zig-zag-ul drumului, prăvălindu-se în mici cascade prin șanțuri. Pe sub tălpile bocancilor, vremelnice izvoare își sapă propriile drumuri. Odată cu stârnirea vânturilor, cerul începe a se limpezi. Las Gheorgheniul în urmă pe șoseaua ce se afundă în serpentine largi în pădurea de un verde adânc, de brad. Vremea asta ciudată, cu ploi tropicale, are și ea avantajele ei – drumul croșetat în coasta muntelui este pustiu. Meandrele sale se răsucesc în ace de păr aproape înnodate. Noroc că există contravirajul! Pe ultimii kilometri înainte de apusul soarelui, îmi pornesc scanerul de locuri de cort. Aici nu, că poate vine malul de pământ peste mine, dincoace nu e bine că s-ar putea să mă trezesc cu ceva stânci în cap pe timpul nopții. Din refuz în refuz mă apropii inexorabil de intrarea în Cheile Bicazului. Dincolo de Poarta de Piatră, o mică terasă mă va găzdui pentru la noapte. În fața cortului, la doi metri, hăul și o priveliște de milioane de stele – impresionantul pinten al Pietrei Altarului. Apele Bicazului se prăvălesc neostenit în mici săritori adâncind albia cheilor și creând muzica nopții. Deasupra, recea nemărginire a astrelor.
-
Nici nu s-a incheiat bine sezonul moto ca o noua idee a incoltit in mintea noastra. Ce ar fi sa nu irosim cele doua saptamani de "vacanta" ce le avem de craciun si revelion si sa plecam undeva in tarile calde, unde nu se agata-n cui cheile de la motor indiferent de anotimp. Zis si facut, doar ca pentru o aventura moto, asa cum ne place noua, ai nevoie de ceva mai mult de doua saptamani, o destinatie la care sa ajungi in maxim doua zile, temperaturi ce depasesc noaptea 10 grade pentru a dormi la cort si de .. aventurieri. Ne socotim, ne invartim, gasim si doritori, gasim si destinatia (cat mai aproape), dar temperaturile tot nu sunt acolo unde ar trebui sa fie. Una peste alta se mai complica si viata noastra cu mutari, renovari si alte treburi casnice. Prin decembrie ne dam seama ca orice speranta e desarta si amanam vacanta pe unde pe la primavara. Doua saptamani se transforma in zece zile si din patru membrii, initial, grupul nostru ajunge la 11. Decembrie se transforma in Aprilie. Iar destinatia e Peninsula Peloponeza, Peloponnesus. Grecii de pe http://www.transalpforum.gr/index.php?topic=2721.0 sunt mai mult decat draguti si ne ofera toate informatiile de care avem nevoie, trackuri, harti, locuri perfecte pentru a campa si chiar adapost pentru masinile noastre in gradina lor de maslini. 9-10 aprilie 2015 Se pleaca. Daca ajungem sambata seara in peninsula, duminica dimineata suntem calare pe motoare si motoarele pe drum. Aceeasi masina albastra, aceeasi duba rosie. 6 motoare si 11 oameni. Incarcate maxim. Fie ca suntem plecati 10 zile sau 30 avem cam acelasi volum de bagaje, haine si scule deopotriva, ne place sa schimbam mult altitudinea si sa consumam motoarele. Nu stii niciodata unde te poarta drumul. La Sebes se da intalnirea. Eu, Alecu, Luci si Patri venim de la Cluj cu masina. Bibi si Maca vin de la Sibiu pe motor. Gabi, Dana, Sebi si Ralu vin de la Brasov cu duba si se lasa asteptati vreo doua ore. Sergiu vine de la Bucuresti pe motor. Care cum scapati sau fugiti de la munca. Dupa ora 22:00 reusim sa ne urnim din loc, afara sunt 5 grade, iti ingheata mana pe tigara, iar noi plecam in tura 27 de ore pe masina ne chinuim sa bem si sa mancam mult prea multa mancare ce am luat-o fiecare dintre noi din grija pentru fiercare dintre noi. Sarbatorim si noi pastile pastrand traditia romaneasca a giftuirii cu de toate, caci "altfel se strica". Troc-uind pe undeva pe langa Larissa, in Grecia. Alecu face o livrare ad-hoc. Grecii sunt multumiti. De aici incolo am cam numarat orele pana la destinatie. Munti frumosi si inalti cu zapada, verde de primavara si marea albastra. Tot mai lesinati. Pe la 23:00 treceam peste Istmul Corint. Nu l-am vazut deloc desi eram atarnati de jumatate pe geam afara. Inca doua ore pana la destinatie si cam tot atatea in intarziere. Terminati de oboseala, ajungem la 1:00am in S-V peninsulei, in Kyparissia, orasul de la marginea marii unde gazdele noastre ne asteapta. Pe masura ce inaintam tiptil, cam cat de tiptil pot inainta 11 oameni cu masini, remorci, motoare, si-un latrati de-un cor de caini, in gradina cu maslini si portocali, Kostas si familia se intorc de la biserica, de la slujba de inviere. In scurt timp suntem primiti in casa, asezati la masa si serviti cu mancare traditionala de pasti, vin si prajituri. Daca la noi traditional e drob-ul, la ei traditionala e supa de drob de miel, Mageiritsa, cam aceleasi ingrediente dar lichide. Nu pot sa ma ating de delicatesele cu miel si ma limitez la ce stiu ca-mi place, pasca, branza si rosii cu ulei de masline. Zambind la supa verde. Primul din dreapta, gazda noastra, Kostas. La sfarsitul mesei ni se ofera o camera in care sa dormim si suntem extraordinari de recunoscatori ca nu trebuie sa intindem cortul in noaptea asta. 11 aprilie 2015 Dimineata e greu tare sa ne urnim de jos. Am dormit 4-5 ore dupa doua zile de stat in fund pe bancheta masinii. Avem la dispozitie o baie si ne dam seama in curand ca ne lipseste padurea. Stransul si impachetatul, remobilatul camerei ce am redecorat-o cu o seara inainte pentru a incapea toti 11 pe jos in ea, ne ia cam o ora. Baietii dispar unu cate unu cu motivul pregatirii motoarelor, iar eu sunt prinsa pe scari si imbuibata cu prajituri. Inca o ora si surprinzator, totul e sus pe motoare, noi suntem echipati. Mancarea nu prea mai incape asa ca ne decidem sa mancam cam cat putem din ce trebuie sa lasam in urma in.. cinci minute. Ultimele ajustari. Nu-ti mai vine sa pleci dintre maslini, portocali, lamai si multe alte fructe si legume de nu le mai stii pe nume. Za mountains in za back, marea e in fata. Ne cam asteapta. Ultimele fotografii inainte de plecare cu gazdele noastre. Primim harti alte intregii regiuni si sfaturi pentru camping. Delicatesele la protap fotografiate artistic de catre Ralu a noastra. Should I stay or should I go? E prea frumos, prea ca la tara. Si-am pornit.
-
Salut! Impreuna cu Nelluu am reusit, dupa citeva luni de nesincronizari, sa iesim la o tura de doua zile in zona montana a Sucevei si judetele apropiate. Am plecat pe 31 octombrie, 1 noiembrie fiind ultima zi de asigurare pentru mine. Dificultatea turei a constat in temperatura scazuta, dar mai ales in zonele acoperite cu gheata din Calimani. Am cazut de citeva ori, insa fara urmari grave. -
Intalnire "Lupii liberi" Rasnov - 25 - 27 Iulie 2014
un topic a postat gildutza în Evenimente, excursii
Vino impreuna cu prietenii la prima intalnire moto Lupii Liberi, intalnire pentru spirite libere. Scopul nostru este in primul rand de a ne simti bine, intre oamenii cu aceleasi valori ca noi, de a crea noi prietenii si nu in ultimul rand sa petrecem doua zile hard-core Sa cantam folk si rock si sa petrecem pana in zori pe marginea piscinei! Pentru detalii acceseaza : http://www.wolfinn.ro/wi/intalnire-lupii-liberi/ -
Printre nori, la sfarsit de vara (Transfagarasan)
un topic a postat FBogdan în Poze & Filme - Arhive 2005 - 2013
Pentru ca peste tot se anuntau ploi si amatorii de munte s-au lasat asteptati, mi-am incercat norocul (cu succes, dar din pacate singur) pe Transfagarasan. Tura completa a fost de 362km, plecare din Pitesti cu urcare la Balea Lac pe langa Vidraru si intoarcere prin Cartisoara, Valea Oltului, Valcea si in sfarsit Pitesti. Spre deosebire de urcarile din primavara, am incercat sa nu vad poienile pline de urme ale "civilizatiei gratarelor". Intr-un viitor mai spiritual, imaginea Romaniei va fi poate diferita de cea a unei gropi universale de gunoi, chiar si pentru unii dintre cei care traiesc printre noi. Din pacate, eu nu vad alta solutie in afara de a-i muta pe nemti si japonezi aici pentru vreo suta de ani, iar grataragii in Sahara pe vecie. Lasand la o parte vaicareala, am avut sansa ca ploaia sa nu se arate. Peisajele mi-au ramas in suflet, cu creste luminate de raze de soare strecurate printre norii de toate culorile. Vaile si crestele Fagarasilor au un farmec aparte, o salbaticie ciudat ordonata care te face sa te intorci iar si iar in aceste locuri. Sper sa va placa.
