Search the Community
Showing results for tags 'munti'.
-
Salut. Tocmai ce am facut prima excursie de lunga distanta, singur. Compania la care lucrez m-a trimis in Belgia in delegatie, pentru 3 luni. Am cazut de acord, ca in loc sa imi plateasca biletul de avion, sa imi deconteze benzina, si am hotarat sa plec cu moto, profitand de ocazia asta. Dupa pregatiri de moto, unele, asa pe ultima suta de metri, am plecat la drum. De acasa am plecat cu o versiune de traseu, intre 3300 si 3700 de km, urmand sa ma hotarasc daca fac mai mult sau mai putin, in functie de cat de obosit sunt. Pentru excursia asta, mi-am luat 7 zile. Planul era sa plec de acasa si in primele 2 zile, sa merg pe autostrazi pana in Ljubljana, urmatoarele 4 zile sa ma plimb relaxat in munti, iar in ultima zi, sa dau pe autostrada pana la destinatie. Am ajuns sa reconfigurez traseul de cateva ori, din cauza oboselii si a unei zile in care m-am simtit rau, astfel incat la sfarsit, din cele 7 zile, una a fost de repaus total. - Asa arata motocicleta cu bagajele pentru 3 luni. - Un pic de vreme buna la intrarea pe Valea Oltului. - Am avut parte de ploaie aproape in fiecare zi. In prima zi am vazut si cel mai spectaculos peisaj oferit de ploaie: in spate lumina si voie buna, in timp ce eu eram in mijlocul apocalipsei: intuneric de abia se vedea, vant si ploaie de abia tineam motocicleta dreapta - O promisiune de vreme buna in a doua zi - O mica pauza langa Balaton - Spre sfarsitul celei de-a doua zi, ajungeam si eu la peisaje care sa ma incante. Tocmai ce scapasem de autostrazi. - Cica de-acolo ne vine lumina... - Vedere din Kranj, de la o cazare in varf de deal. - Lacul Bled. Am pierdut vreo 3 ore ca sa vad lacul asta, pentru ca de bezmetic, am uitat sa il pun pe GPS. Mai bine imi continuam drumul... Mult prea turistic pentru gustul meu. - Vršič Pass - Un rau misto, turcoaz Unul din obiectivele principale ale acestei excursii: Grossglockner, in ziua 3. Desi cand am ajuns acolo, a inceput sa ploua pe urcarea dinspre Italia, cand am inceput coborarea, au inceput sa se risipeasca norii si sa vad niste peisaje fantastice. Mergeam cativa metri, opream iar, mai faceam poze, iar mai mergeam. Asta desi era deja 7 seara si inca nu aveam cazare. Intrucat planuiam sa ajung in Innsbruck in ziua respectiva, si eu abia coborasem de pe Grossglockner, am hotarat sa tai traseul catre Stelvio Pass, pe care mi-l facusem prin pasul Timmelsjoch. Prin urmare, m-am uitat pe cel mai scurt traseu care nu era autostrada, si am vazut ca sunt foarte aproape de Gardena Pass, ocazie cu care aveam sa vad Dolomitii Dupa Dolomiti, in ziua 4, a urmat Stelvio Pass. Aici am urcat pe cele 48 de ace de par, si am coborat pe partea elvetiana, dupa care am urcat inapoi, si am coborat pe partea italiana spre sud, cu hotararea sa caut un camping, si sa imi iau ziua urmatoare de repaus complet. Ajunsesem sa am procent prea mare din zi cu condus obosit sau plictisit pentru niste locuri noi. Asadar, ziua 5 a fost cu repaus total, la cort. Bineinteles, si aici am avut ce face (In plan a fost mergerea la o piscina, dar pana m-am trezit eu au intrat italienii in siesta. Pana am reusit sa fac ceva cumparaturi dupa siesta lor, au intrat iar la odihna): Ziua 6 a fost rezervata pentru traversarea Elvetiei, cu traversare prin Vaduz. Pentru a nu plati vigneta, am luat-o pe drumuri secundare. Prin urmare, pe urmatorii 400 de km am scos un consum de 3.72 (si multa plictiseala). Nu credeam sa vad limite de viteza atat de mici si toata lumea sa le respecte. Ziua s-a incheiat cu cazare in Germania. Pentru ziua 7, am vrut sa merg direct spre destinatia din Belgia, asa ca am folosit waze pentru cel mai rapid drum fara taxe. Prin urmare am ajuns prin Franta (mix de autostrazi fara plata, drumuri nationale si drumuri express), Luxembourg si apoi Belgia. Ca sa mi se mai compenseze din ploi, am avut parte si de asa ceva, spre sfarsitul excursiei: Costurile de la plecare de pe usa si pana la ajungerea la destinatie au fost de aproximativ 550 de euro, cu 4 nopti de cazare prin Booking si 2 nopti la cort. Fiind singur, nu prea am avut chef de frecventat foarte multe localuri si probabil de asta suma a fost asta. In plus, la toate cazarile am avut mic dejun. In mod sigur e in top 3 excursii moto in care am fost vreodata. » Post actualizat in 04 Aug 2017 19:06
-
Suntem din Sibiu. Facem o tura de 10 zile in Alpi, incepand cu 17 iulie. Anul trecut am facut 18 pasuri, intr-o tura similara, inceputa pe Grossglockner si arsa in Dolomiti. Ne-am intors prin Slovenia, Croatia, Serbia... Parca pana in 4.000 de kilometri de calitate, as zice...