Sari la conținut

Cioapere si Boabere de la Haiducii Wheels

haiducii wheels
 Share

Postări Recomandate

HD,e de apreciat sa nu fi "pro" tot timpul,dar modul de exprimare poate fi unul civilizat,fara a provoca polemici inutile.

Da, recunosc ca am un mod de exprimare care deranjeaza de cele mai multe ori si imi prezint scuzele pentru asta. Voi face tot posibilul ca, pe viitor, lucrurile sa se desfasoare cat mai aproape de dorintele moderatorilor.

Stiu si ca am o atitudine care de cele mai multe ori pare a fi "contra", dar eu zic ca, mai degraba, sunt critici constructive. Ba chiar citite cu atentie, cele scrise de mine pot fi interpretate cu destula usurinta ca fiind niste afirmatii in cea mai mare parte a lor "pro".

Si ca sa intaresc cele spuse mai sus, voi face referire la doua postari ale mele de pe acest Topic:

Intr-una dintre ele am spus ca apreciez aerografia, ceea ce este un lucru "pro".

In alta am spus ca astfel de lucrari asupra motocicletelor IJ se faceau in perioada anilor '90 cand, din lipsa banilor (saracia), oamenii nu-si puteau permite altfel de motociclete asupra carora sa-si reverse talentul artistic in materie de design moto. Cu alte cuvinte, nu am criticat proiectul in sine, ci doar motocicleta aleasa. Da, probabil cuvantul "saracie" a deranjat atat de tare incat a estompat ideea principala care trebuia sa se reliefeze din ceea ce am scris eu.

Acestea fiind spuse, tin sa mentionez inca o data ca un IJ va ramane un IJ indiferent ce i-ai face. Un piston de japoneza, un carburator si o aprindere electronica nu vor aduce niciodata primavara, doar vor mai indulci intr-o oarecare masura lucrurile. Poate ca, daca s-ar fi ales un XS650 (doar un exemplu), as fi fost in totalitate "pro" si n-as mai fi deranjat pe nimeni.

In incheiere vreau sa spun ca-mi pare rau pentru faptul ca tocmai eu am reusit sa stric Topicul baietilor de la "Haiducii", acest lucru nefiindu-mi in obicei. Sper ca moderatorii sa curete aiurelile scrise de mine si de cei care au tinut sa-mi raspunda pe acelasi ton si sa lase aici sa se dezvolte in tihna o alta fila de poveste a customului romanesc.

Mult succes, Haiducii Wheels!!!

Editat de --=HD=--
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • Răspunsuri 85
  • Created
  • Ultimul Răspuns

Top Posters In This Topic

Multumim! E adevarat ca fiabilitatea "socialistelor" nu e deloc legendara si nu le poti compara cu japonezele. Dar asta-i frumusetea custom-ului, sa transformi, sa te chinui sa gasesti solutii, sa umbli eventual cu trusa de scule dupa tine. Cu motocicletele astea din blocul estic au crescut primii motociclisti in Romania si e pacat sa le ingropam si sa le dam uitarii cand pot fi readuse la viata in alte forme, reinventate. Provocarea este, pe langa obtinerea unei estetici originale, de piesa unica (marele deziderat al kustom kulture) sa obtii si fiabilitate. Eu unul nu sunt un cunoscator al lor, avem in echipa pe cineva care se ocupa si deocamdata nu pot spune ca m-as arunca sa fac cu IJ-ul ce am facut cu japonezele: mii de km prin Europa in perioade scurte de timp. Incercam sa scoatem ce putem si la final poate am sa lansez si o provocare, vreun tur de tara ceva, chiar daca pentru mine principala problema ar fi hardtail-ul care la noi iti rupe spatele. Taica-miu imi zicea ca in tinerete a facut turul Romaniei in 2 pe un IJ (nu l-am intrebat in cat timp sau la cati mecanici s-a oprit), in cinstea unui unchi de-al lui de care eu nu stiu mare lucru decat ca se chema Nicolae Buescu si era unul din pionierii motociclismului romanesc . Oricum placerea e sa o construim ca sa ne apucam de alta. Ne asteapta deja o Aprilia Pegasus din care vrem sa scoatem un custom cross ceva. Impreuna sa construim customul romanesc, fiecare dupa opiniile personale si posibilitati! Toti, de la posesori pana la constructori suntem la fel de importanti pentru acest fenomen social (cred ca nu e un termen pretentios).

Editat de haiducii wheels
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Cool!!! Asteptam sezonul sa ne alaturam si noi miscarii. Merci!

felicitatri pentru ce faceti, si mai ales ca faceti doar ce va place :)

eu personal consider ca asta e cel mai important pentru a-ti crea si pastra un stil al tau.

cat despre alaturarea la miscarea custom, nu e cazul sa asteptati sezonul, dati-mi un pm cu niste date de contact sa ne auzim, tara o punem la cale in extra-sezon :)

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Eu am scris aici ca fost posesor de IJ si ca fost posesor de chopper facut dintr-o motocicleta veche, respectiv un Simson. Totodata am scris aici si ca om care a vazut la timpul lor cam toate modificarile posibile ce se pot aduce acestor motociclete vechi, de la spitatul rotilor de masina pentru a le folosi pe motocicleta si pana la motoare de masina folosite pe chopperele comuniste.

Singurul care a intrat aici ca sa aminteasca de Harley ai fost tu si cativa frustrati ca tine.

» Post actualizat in 15 Dec 2014 19:12

Am vazut pe alt Topic ca si tu esti frustrat, cand vine vorba despre Harley. Singurul motiv pentru care nu te-am bagat in seama este acela ca nu prea ai cuvintele la tine si m-as chinui sa inteleg ce scrii.

:)) am un ras de tine, in rest s-a ai parte de toate frustrariile mele... si cred ca mai bine admiram ce fac baieti decat s-a fim off topic :)

» Post actualizat in 16 Dec 2014 18:58

imi place mai mult linia suzuky decat harley, si suna mult mai harley suzuky :)

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Ahoi!

Aloooo baietii terminati cu aruncarea de noroi unii in alții, nu ajuta! Daca continuati i-au masuri.

O seara buna si spor la treaba celor care fac treabă!

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Din arhiva mai scoatem o shadow softail cu sasiu modificat in spate pentru aparatoare, riser, evacuari si sa artizanale, schimbat far, manere, coarne, comenzi avansate si aerografie.

» Post actualizat in 17 Dec 2014 20:55

Si un film din arhiva care nu are legatura cu motociclete custom dar prezinta istoria noastra si rally raid custom daca vreti.

https://www.youtube.com/watch?v=fsS89yOFo9c

post-87818-0-55262000-1418849027_thumb.jpg

post-87818-0-04809100-1418849039_thumb.jpg

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

O parere, poate fi constructiva sau nu.....Sincer apreciez la lucrarile voastre capitolul ce tine de aerografie, nota 10 cu felicitari pt lucrarile prezentate pe aceasta linie.

In rest, foarte multe modificari care parca nu-s finalizate, le lipseste ceva si sunt foarte foarte comune, adica nimic neobisnuit, iar eu sunt un personaj, defectul meu, care se lasa foarte greu surprins de ceva, e, acel ceva lipseste.Marauderul e slabut tare la capitolul custom si sunt atat de obisnuite modificarile astea la modelul acesta de motocicleta, incat spui ca fiecare s-a copiat de la fiecare....Shadow-ul, e la fel, "softail", pai nu era?Aripa prinsa de "bascula spate" au majoritatea, prin felul ei shadow-ul are cadru softail, sa nu mai vorbesc de evacuari, pai frate, si daca le indoiam pe genunchi si le inveleam in calt sau sac de iuta, cred ca mai bine aratau decat astea puse pe shadow, in rest, tuburile prelungite, shaua solo pe arcuri e ceva atat de comun ca a devenit prea obisnuit....

Nu mai spun de inbarligatura asta dintre limba engleza si romana, e un terci total, pana si cum va numiti pe mine pronuntia ma zgarie la timpane, ba nu merge, parerea mea, or avea si "englejii" haiducii lor, acu nu trebuie sa va schimbati numele, mofturile is ale mele....a, "proiect work in progres", asta-i alta si mai sunt....cu parere de rau, las-o naibii de globalizare....

P.S.Din partea mea, spor in ce faceti, pacat ca pana acum constat ca lipseste efectul ala surpriza, gen wow, sincer.Considerati critica adusa, una de suprafata, nu intru in detalii, cum se spune pe la noi , o las mai moale.Daca vreti sa va faceti remarcati prin ceea ce faceti , sa stiti ca mai trebuie insistat.Eu unul, daca as vrea ceva custom pt motorul meu, nu as apela la voi, daca o faceti pt voi, ca o joaca, atunci sa-mi fie cu iertare, numai sa nu asteptati laude din partea tuturor, unora nu le place.

Inca o data, felicitari pentru lucrarile de aerografie si atat.

Salutari si toate bune.

Multumim! Softailul e softail ca asa e, n-a zis nimeni ca l-am facut noi softail. Iar noi nu avem nici pe departe pretentia ca inventam apa calda sau stilul chopper, bobber, etc. L-au inventat deja americanii. Noi ne tinem de un stil sau altul, dupa cum avem chef si dispozitie. Si nu traim din modificat motociclete, facem doar ce ne place, asa cum am mai spus-o. Daca vin clienti cu motocilete suntem bucurosi, caci ne stimuleaza sa facem ce ne place. Shadow-ul e facut la cererea unui client si cu bugetul lui. Marauderul e facut in garajul meu cu scule de la Brico si cu materiale reciclate in afara de manere si far, iar din garajul meu a ajuns la un show international de mare importanta in Europa (Rombo di Tuono) si pe prima pagina a unui site custom la fel de important in Europa, custom mania. Daca vrea cineva premuim e un HD custom made mai sus a carei constructie a costat vreo 15000 Euro ce se incadreaza si ala intr-un stil cu origini americane evident. Cat despre globalizare, noua ne place multiculturalismul, nationalismul exaltat il lasam la oricine e fan asa ceva, mai ales cand vine vorba de domenii care nu sunt neaose. Cum ar fi ca in arta sa ne fie jena sa spunem trompe l'oeil ca de, suntem romani si mandri de asta? Lista de cuvinte imprumutate dintr-o limba in alta e f. lunga si inutil de amintit, nu e o chestie de snobism romanesc. Ar putea ca acest topic sa se numeasca facaturi sau mai stiu eu cum, dar eu prefer custom.

De un stil sau altul, te poti "tine" de el, nu in functie de chef sau dispozitie, ci in functie de bugetul alocat unei lucrari, asta daca vrei sa fii apreciat pt ce ai facut.Cheful il ai, dispozitia buna sau rea apare in functie de mai multe situatii, arta, imaginatia, nu costa nimic, asta daca e a ta, daca nu platesti pentru "viziuni", insa tot la partea financiara ajungem cand vrem sa facem anumite modificari.

Sunt motoare care se preteaza la modificari si sa aiba rezultate spectaculoase si motoare care oricat ai investi, bani, timp, pasiune sa simti ca bati pasul pe loc.....

Intruderul, marauderul , fac parte din a doua categorie si daca nu se face o modificare majora (cadru, roti, aripi, tobe, coarne, etc) rezultatul nu poate fi prea satisfacator.Un exemplu pt modelul asta: tobele, traseul facut pe al doilea cilindru care trece in totalitate prin dreptul ambilor cilindri nu-ti confera o imagine prea placuta analizat din lateral stanga, e ceva care te irita pe pupila, orice i-ai face, tot uratel o sa ramana.

Stilul bobber sau chopper asa e a fost inventat demult, prin modificari si personalizare se cauta a schimba imaginea unei motociclete, in mai bine, in a fi mai atragatoare, apreciata de posesor si spectatori, aici nu e nici un stil de urmarit, e de copiat, insa si copia asta trebuie sa aiba o valoare, imi pare rau, eu nu vad lucrul asta.Apreciez munca depusa, efortul , laud partea de aerografie, dar estetica completa nu o pot aprecia de nici un fel.Nu mi-o lua in nume de rau, odata ce s-au postat cateva lucrari trebuie sa-ti asumi riscul in a fi criticat, desigur critica poate fi constructiva....

In ce priveste amestecul de limbi, raman la aceiasi parere, pe mine unul ma irita la timpan....chiar daca dam vina pe multiculturalism, e doar o impresie ca ar suna mai bine, crede-ma ca nu....

Salutari si spor la lucru.

Editat de catas_him
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

:)) am un ras de tine, in rest s-a ai parte de toate frustrariile mele... si cred ca mai bine admiram ce fac baieti decat s-a fim off topic :)

» Post actualizat in 16 Dec 2014 18:58

imi place mai mult linia suzuky decat harley, si suna mult mai harley suzuky :)

Vad ca moderatorii au ales sa-mi stearga doar mie postarile, lasand off topicul, atacurile si bataia de joc la adresa limbii romane la loc de cinste. Da, asta consider eu ca reprezinta postarea lui deceneu.

Acum, ON TOPIC, desi am spus ca aerografia este intr-adevar deosebita, pare totusi ca artistul nu se pricepe foarte bine la "facut" flacari. Parerea mea este ca ar fi de evitat lucrarile care contin mai mult sau in totalitate flacari.

Am un prieten care se ocupa cu aerografia si este foarte bun la portrete. Culmea este ca are parti slabe la alte capitole, iar niste flacari realiste nu sunt chiar atat de usor de facut pe cat pare la prima vedere.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

De un stil sau altul, te poti "tine" de el, nu in functie de chef sau dispozitie, ci in functie de bugetul alocat unei lucrari, asta daca vrei sa fii apreciat pt ce ai facut.Cheful il ai, dispozitia buna sau rea apare in functie de mai multe situatii, arta, imaginatia, nu costa nimic, asta daca e a ta, daca nu platesti pentru "viziuni", insa tot la partea financiara ajungem cand vrem sa facem anumite modificari.

Sunt motoare care se preteaza la modificari si sa aiba rezultate spectaculoase si motoare care oricat ai investi, bani, timp, pasiune sa simti ca bati pasul pe loc.....

Intruderul, marauderul , fac parte din a doua categorie si daca nu se face o modificare majora (cadru, roti, aripi, tobe, coarne, etc) rezultatul nu poate fi prea satisfacator.Un exemplu pt modelul asta: tobele, traseul facut pe al doilea cilindru care trece in totalitate prin dreptul ambilor cilindri nu-ti confera o imagine prea placuta analizat din lateral stanga, e ceva care te irita pe pupila, orice i-ai face, tot uratel o sa ramana.

Stilul bobber sau chopper asa e a fost inventat demult, prin modificari si personalizare se cauta a schimba imaginea unei motociclete, in mai bine, in a fi mai atragatoare, apreciata de posesor si spectatori, aici nu e nici un stil de urmarit, e de copiat, insa si copia asta trebuie sa aiba o valoare, imi pare rau, eu nu vad lucrul asta.Apreciez munca depusa, efortul , laud partea de aerografie, dar estetica completa nu o pot aprecia de nici un fel.Nu mi-o lua in nume de rau, odata ce s-au postat cateva lucrari trebuie sa-ti asumi riscul in a fi criticat, desigur critica poate fi constructiva....

In ce priveste amestecul de limbi, raman la aceiasi parere, pe mine unul ma irita la timpan....chiar daca dam vina pe multiculturalism, e doar o impresie ca ar suna mai bine, crede-ma ca nu....

Salutari si spor la lucru.

De un stil sau altul ne tinem exact dupa chef sau dispozitie, caci asta e ideea custom-ului (n-as sti cum sa-i zic in romana, cred ca e inutil sa ne apucam sa inventam cuvinte in domeniul asta din moment ce romana e plina de cuvinte intrate la noi din alte limbi, ai fi uimit sa vezi cate sunt daca ai face un mic studiu). Dupa cum am mai spus, asa neprofesionisti cum suntem, caci repet, nici macar nu traim din asta si nu stiu ce treaba au unii daca noi facem ce ne place, am facut lucrari de la 15.000 euro investitie la 0 in domeniul motocicletelor. Personal imi plac alea cu minim, caci aia e frumustea, asa s-a nascut miscarea in anii '50. La Harley am renuntat fara probleme, Marauderul modificat cu greu il voi da vreodata pentru ca mi se pare o motocicleta sincera, cu un super design pe care l-am adus acolo unde vroiam la momentul respectiv, iar acum e din nou in plin proces de schimbare pentru ca asta-mi place mie sa fac. Atunci cand termin de modificat o motocicleta si nu mai am chef sa mai tai nimic din ea, o dau si trec la alta. Ce crede fiecare de chestia asta e ultimul lucru care ma intereseaza. Orice lucru pe lumea asta, de la inventii la lucruri obisnuite, nu s-a nascut din nimic, ci dintr-un firesc proces de evolutie ce l-a adus in stadiul ce corespunde prezentului. E valabil in stiinta, arta, evolutie istorico-sociala sau custom culture (din respect pentru cei ce i-au dat nastere n-am sa-i pocesc numele in romana). Asa ca treaba cu copiatul e ca si cum nu ai spune nimic. Nici macar Picasso nu a inventat cubismul. Si Shadow-ul e mai mult cu amortizatoare la vedere decat softail (nici la softail n-as sti cum sa-i zic in romana). Bineinteles ca poate fi constructiva critica si nu partinitoare. Depinde de ce se ascunde in spatele ei. HD fii cu ochii pe aerografiile noastre, e important pentru noi sa stim unde mai suntem slabi. Multumim tuturor de atentia acordata!

» Post actualizat in 18 Dec 2014 15:12

Noi, fumul si real flames astea, credem ca sunt chestiile cele mai usor de aerografat si le facem asa:

https://www.youtube.com/watch?v=gFbOp1qbV18

» Post actualizat in 18 Dec 2014 16:57

...

post-87818-0-88387700-1418915527_thumb.jpg

post-87818-0-59337100-1418915528_thumb.jpg

post-87818-0-00328400-1418915529_thumb.jpg

post-87818-0-71005700-1418915529_thumb.jpg

post-87818-0-38294800-1418915530_thumb.jpg

post-87818-0-94610600-1418921841_thumb.jpg

post-87818-0-43179400-1418921842_thumb.jpg

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Vad ca moderatorii au ales sa-mi stearga doar mie postarile, lasand off topicul, atacurile si bataia de joc la adresa limbii romane la loc de cinste. Da, asta consider eu ca reprezinta postarea lui deceneu.

Acum, ON TOPIC, desi am spus ca aerografia este intr-adevar deosebita, pare totusi ca artistul nu se pricepe foarte bine la "facut" flacari. Parerea mea este ca ar fi de evitat lucrarile care contin mai mult sau in totalitate flacari.

Am un prieten care se ocupa cu aerografia si este foarte bun la portrete. Culmea este ca are parti slabe la alte capitole, iar niste flacari realiste nu sunt chiar atat de usor de facut pe cat pare la prima vedere.

bine ma ! :))

fiecare are viziunea lui si se pricepe bine la ceva si mai putin orii deloc la altele, ideaa custommizari sta exact in imperfectiuni, nu in perfectiune asa scoti serie.., prin ani 90 unii impopotonau motoarele si le atribuiau calitatea de custom, dar nimic functional, acum vin unii ,si nu ma refer la catas-him, care are un pretin ce picteaza, un pretin de sudeaza , un pretin de repara, el doar se plimba ,si face pe criticul dar nici macar nu deosebeste o cheie franceza de franta ,:)))

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

acum vin unii ,si nu ma refer la catas-him, care are un pretin ce picteaza, un pretin de sudeaza , un pretin de repara, el doar se plimba ,si face pe criticul dar nici macar nu deosebeste o cheie franceza de franta , :)))

Ma deceneu, eu referitor la cusomurile tale bengoase, de care nu a auzit nimeni, in afara de a curata cu carpa mazga de pe un motor sa straluceasca, nu am auzit.Nu sunt convins inca, adica nu m-ai convins ca ai avea prin garaj vreo "jde cateva" opere de arta, lucrari premiate si apreciate pe la concursuri nationale si internationale (rusesti), iar daca te dai cu motoretele din semnatura, vezi ca nu se prea pupa cu choppereala , cioparteala, cusomizarea sau personalizarea.Sa stii de la mine alea nu-s cioppere sau cruisere, sa nu te mai pacalesti singurel.

Referitor la pictura, sudura, flexura, tre sa-ti dau o batista sa te stergi la nas, ca nu ma cunosti si in afara de cateva replici obosite de pe aici nu prea ne-am gasit sa ne expunem indemnarea pe nicaieri.Asa ca nu mai fa praf pe aici, daca totusi se ridica prafu, ia un pic de apa in gura si stropeste prin juru tau, ca nu te vad, stai intr-un nor si te prafuiesti degeaba.

P.S.Eu am apreciat aerografia,dar customul, estetica totala, lasa de dorit si mai trebuie facute aprofundari.Ce sa-i faci si imitatia asta are lipsurile ei, nu la toti le iese domle....

Salutari la toata lumea.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Salut tuturor! Foarte frumoase cioparteala! Iar de aerografie nu mai zic... Filmuletele deasemenea!

Sper ca cei cativa carcotasi sa nu va determine sa renuntati la placerea voastra de customizare, ci sa va inversunati sa faceti treaba si mai bine. Cred ca marele deranj e ca va asteapta o Aprilia Pegasus, nu o Harley. Dar, de, nu vine nimeni la voi sa va lase un Harley si 15000 de dolari avans, cu rugamintea sa va intindeti la cel mult inca 30000, precum se obisnuieste in state si vedem noi la tv.

Numai bine! Si... spor si placere in continuare! ;)

Sunt destule lucrari ale catorva baieti de pe aici care chiar merita sa fie apreciate, in cazul Haiducilor, eu cred ca sunt la un nivel mediu al imaginatiei si creatiei in domeniu custom, mai e mult pana sa-i ajunga din urma pe ceilalti, e un inceput frumos si vreau sa le spun ca "cainii nu latra degeaba", scopul e de a incuraja activitatea lor, nici cum de a inadusi sau arunca cu noroi in ceea ce fac.Observ o tenta de aroganta in semnatura lor, care trece cu dus rece, daca e necesar.

De Aprilia Pegasus, nu am auzit, nu mi-e cunoscut modelul, au scos italienii un model nou anul acesta: Pegasus? :wacko:

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Dar, de, nu vine nimeni la voi sa va lase un Harley si 15000 de dolari avans, cu rugamintea sa va intindeti la cel mult inca 30000, precum se obisnuieste in state si vedem noi la tv.

Haiducii trebuie sa inteleaga ca, din nefericire, tocmai pe Topicul lor s-au gasit unii "sa regleze niste conturi", de aici si discutiile astea interminabile despre Harley. Tin sa mentionez inca o data ca eu n-am pomenit nimic despre niciun Harley.

Ba, mai mult, eu am adus in discutie Yamaha XS, care ar fi putut fi un proiect mult mai interesant. Dar, normal, unii (si nu ma refer aici la Haiducii) n-au auzit in viata lor de XS. Si ca sa faci un XS nu trebuie sa ajungi la 45.000 de dolari, cum intr-adevar vad unii la TV.

post-54267-0-15065400-1418985942_thumb.jpg

post-54267-0-39240100-1418986058_thumb.jpg

post-54267-0-98016900-1418986156_thumb.jpg

Editat de --=HD=--
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Multumim! Alta bobber softail haiduceasca, cum ne place noua, cu clasicele modificari pentru bobberizare, ca si in cazul celorlator lucrari ale noastre. Dar pana acum nici una nu intrece Rock Bob-ul meu si imi agor aroganta de a ma considera un cunoscator cu ceva experienta, care isi alege motorul ce-i place si se si bucura de apreciere documentata sau prieteneasca internationala. Ca e Harley sau nu prea putin conteaza pentru mine si ceea ce a postat HD e relevant din punctul de vedere al Haiducii Wheels: nu conteaza marca si bugetul. Am sa-mi aloc vreo luna de zile sa invat pe dinafara toate marcile si modelele de motociclete existente ca vad ca e lume care sta cu geana pe mine si abia asteapta sa-mi iasa pasarica....ba nu, ar fi o chestie de-a dreptul cretina! Deci Pegaso, Pegasus, who gives a damn!

» Post actualizat in 19 Dec 2014 17:11

Uite, am mai scos una: celorlalor in loc de celorlalte. A doua dupa Pegasus in loc de Pegaso. Mi le semnalez singur sa usurez munca.

post-87818-0-14011700-1419005191_thumb.jpg

post-87818-0-57558400-1419005191_thumb.jpg

post-87818-0-36541000-1419005192_thumb.jpg

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Ma deceneu, eu referitor la cusomurile tale bengoase, de care nu a auzit nimeni, in afara de a curata cu carpa mazga de pe un motor sa straluceasca, nu am auzit.Nu sunt convins inca, adica nu m-ai convins ca ai avea prin garaj vreo "jde cateva" opere de arta, lucrari premiate si apreciate pe la concursuri nationale si internationale (rusesti), iar daca te dai cu motoretele din semnatura, vezi ca nu se prea pupa cu choppereala , cioparteala, cusomizarea sau personalizarea.Sa stii de la mine alea nu-s cioppere sau cruisere, sa nu te mai pacalesti singurel.

Referitor la pictura, sudura, flexura, tre sa-ti dau o batista sa te stergi la nas, ca nu ma cunosti si in afara de cateva replici obosite de pe aici nu prea ne-am gasit sa ne expunem indemnarea pe nicaieri.Asa ca nu mai fa praf pe aici, daca totusi se ridica prafu, ia un pic de apa in gura si stropeste prin juru tau, ca nu te vad, stai intr-un nor si te prafuiesti degeaba.

P.S.Eu am apreciat aerografia,dar customul, estetica totala, lasa de dorit si mai trebuie facute aprofundari.Ce sa-i faci si imitatia asta are lipsurile ei, nu la toti le iese domle....

Salutari la toata lumea.

daca ai observat nu ma refeream la tine, pune-ti o batista la gura ca se prea poate sa-ti sara un span mai mare-n dinti,cand io lucram cu flexu si aparatu de sudura tu te scobeai cu degetele de la picioare in nas, nu conteaza ce motociclete am , si nici asa precum calu nu privesc, apreciez munca altuia sau ii pot da o sugestie,dar nu impun ,

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Multumim! Alta bobber softail haiduceasca, cum ne place noua, cu clasicele modificari pentru bobberizare, ca si in cazul celorlator lucrari ale noastre. Dar pana acum nici una nu intrece Rock Bob-ul meu si imi agor aroganta de a ma considera un cunoscator cu ceva experienta, care isi alege motorul ce-i place si se si bucura de apreciere documentata sau prieteneasca internationala. Ca e Harley sau nu prea putin conteaza pentru mine si ceea ce a postat HD e relevant din punctul de vedere al Haiducii Wheels: nu conteaza marca si bugetul. Am sa-mi aloc vreo luna de zile sa invat pe dinafara toate marcile si modelele de motociclete existente ca vad ca e lume care sta cu geana pe mine si abia asteapta sa-mi iasa pasarica....ba nu, ar fi o chestie de-a dreptul cretina! Deci Pegaso, Pegasus, who gives a damn!

» Post actualizat in 19 Dec 2014 17:11

Uite, am mai scos una: celorlalor in loc de celorlalte. A doua dupa Pegasus in loc de Pegaso. Mi le semnalez singur sa usurez munca.

Ma Pegasus asta chiar imi place.....Motorul e facut home made?

» Post actualizat in 19 Dec 2014 19:23

daca ai observat nu ma refeream la tine, pune-ti o batista la gura ca se prea poate sa-ti sara un span mai mare-n dinti,cand io lucram cu flexu si aparatu de sudura tu te scobeai cu degetele de la picioare in nas, nu conteaza ce motociclete am , si nici asa precum calu nu privesc, apreciez munca altuia sau ii pot da o sugestie,dar nu impun ,

Serios?

Conteaza pe ce motorete ai facut customizarea, cu alea din semnatura, daca le pui panza abrazivain loc de roata spate, poti taia asfalt, nu ti-am vazut nici o lucrare, stiu doar ca esti presedinte onorific de unu singur la clubul din semnatura sau poate ma insel....

Editat de catas_him
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Ma Pegasus asta chiar imi place.....Motorul e facut home made?

» Post actualizat in 19 Dec 2014 19:23

Serios?

Conteaza pe ce motorete ai facut customizarea, cu alea din semnatura, daca le pui panza abrazivain loc de roata spate, poti taia asfalt, nu ti-am vazut nici o lucrare, stiu doar ca esti presedinte onorific de unu singur la clubul din semnatura sau poate ma insel....

sti prea putine, si nu sunt onorific, asa ca iti poti concedia informatori., ref la motoare nu cred ca sti despre VF 1000 F prea multe sau despre cb 400 f, in prezent lucrez la un intrudar de 750, un vt 600 si inca doua care atunci cand vor fi gata le vei vedea posibil, lucrari din trecut ,doua ij-uri unul modificat inclusiv motor da pe vremea aia nu aveam aparat foto sau tel cu camere nici nu aparuse telefonia mobila la noi ,, si nu sunt importante lucrariile mele pt ca suntem pe topicul unor baieti care isi prezinta propriile lor lucrari,

Man, in afara de choppare si cruisere, celelalte modele, clase, categorisiri, imi sunt indiferente, ca hobby in timpul liber mai repar si troace sau ascutatori, m-am plimbat cu destule modele, de genu celor din semnatura ta, dar doar ca proba dupa ce le raparam sau le stricam mai rau.Nici comunistele nu mi-s straine, dar sincer daca imi dai una degeaba, zau ca nu ti-o iau, mi-s antipatice rau, lumea evoluiaza, si parerea mea e ca orice i-ai face la un ij sau o dnepra, tot ij sau dnepra o sa ramana....

Pe topicul baietilor, mi-am expus o parere, nu mi-am impus-o asa cum ai specificat.Din partea mea, la cat mai multe lucrari, partea proasta e ca nu toti avem aceleasi gusturi, unii is mai mofturosi, altora de genul meu care stau toata ziua cu ochii pe customuri , sa li se para ceva comun si prea putin surprinzator, iar cealalta categorii poate sa se mire din orice, chiar si capul hexagonal la un surub poate sa li se para ceva extraordinar.

Am mai spus-o, cand deschizi un topic de genul asta in care iti prezinti cateva lucrari, nu trebuie sa te astepti ca tuturor sa le placa, eu am zis ca apreciez efortul depus si aerografia, in rest putine schimbari imi plac, putine pt ca am vazut si in alte parti si nu e nimic nou sau senzational....

Salutari

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

Vizitator
Răspunde la acest topic...

×   Alipit ca text avansat.   Restituie formatare

  Doar 75 emoji sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.

 Share

  • Navigare recentă   0 membri

    Nici un utilizator înregistrat nu vede această pagină.

MOTOCICLISM.ro
Grup Facebook: +36000 membri
Înscrie-te în grup
Discutii despre motociclism pe Facebook
 
BIKESHOP.ro
Grup Facebook: +18000 membri
Înscrie-te în grup
Anunturi de vanzare - cumparare pe Facebook.

×
×
  • Creează nouă...