MOȘTENIRE OTOMANĂ� LA SUD DE DUNĂ�RE

[TrekLens]

Prin cântecul păsărilor, adus din realitate în lumea viselor, își face loc arțăgos alarma telefonului. Organizarea în cort este puțin cam… haotică așa că poluarea fonică durează cam mult. Este deja 05:30?! Prea repede a venit dimineața, dar cum răsăritul nu-i așteaptă pe cei întârziați, strâng rapid bagajele și las micul dejun pentru mai târziu.

 

Condens. Mult condens – de pe supratenta cortului aș putea aduna suficientă apă pentru o supă. Dar, cum suntem departe de ora prânzului iar de uscat acum cortul nu poate fi vorba, îl strâng cu potențiala supă cu tot.

 

Lumina blândă a răsăritului pictează peisajul într-un degrade roz, iar ca o umbră geografică se vede coasta până hăt departe spre Sozopol.

 

 

 

Orașul încă doarme – firesc, este duminică. Cochet, cu pomi plini de flori roz-ciclamen, orașul are o atmosferă calmă, de vacanță. Cobor spre orașul vechi, pe istmul ce leagă continentul de peninsula ce și-a pierdut de-a lungul timpului o treime din suprafață în lupta cu valurile. Mărturie a acestei încrâncenate lupte stau ruinele zidurilor vechii cetăți, ce se mai pot zări încă, scufundate la mai puțin de o sută de metri în largul mării.

 

 

 

 

 

 

Dincolo de vechea poartă a cetății construite la începutul Imperiului Bizantin, mă afund pe străzile întortocheate. Orașul este pustiu, nici vorbă de turiști. Doar câțiva localnici se plimbă alene în soarele cald al dimineții.

 

 

 

 

 

Moștenire a Imperiului Otoman, arhitectura caselor cu etaje de lemn suspendate pe caturi de piatră amintește de orientul aromelor, al culorilor și al mirodeniilor.

 

 

 

 

 

 

Liniștea dimineții se sparge în cioburi în sunetul clopotului principal al bisericii, la care se alătură rând pe rând glasul altor clopote mai sprintene ca într-un final să formeze un mic concert, armonios împrăștiat de vânt.

 

 

 

 

 

De pe faleză, privesc spre sud și recunosc dunele vecine cu crângul ce mi-a adăpostit cortul. Modelate de vânt, la câteva zeci de metri deasupra mării, Pyasachni dyuni amintesc cumva de marele deșert. Ici-colo, tufe răzlețe au găsit o modalitate de supraviețuire direct în nisip.

 

 

 

Cu o întâlnire de onorat la Dalboka trag tare pe un drum șerpuit, prin păduri pline de gâze ce explodează suculent pe parbrizul motocicletei și pe viziera căștii. Din fuga motocicletei, orașul Varna mă convinge să revin curând.

 

[Andry]

Trăiască !

[frankone]

Nessebar, nu? Misto.

[TrekLens]

Nessebar, nu? Misto.

Nesebar, da.

[wladlewo]

Poate e mostenire bizantina,nu otomana.Otomanii distrugeau nu construiau.Mostenirea otomana e Kanal D.De i indobitoceste pe romani.