Sari la conținut

Kawasaki ZX6R


claudeel
 Share

Postări Recomandate

Long short story. În urmă cu vreo 10 ani, ajutat de un prieten cu un împrumut bancar pe numele lui mi-am achiziționat o Kawasaki ZX6R din 2000. Cum eram copil mic și prostuț și nu prea avem treabă cu mecanica aveam să mă bucur de motociletă doar câteva luni. Problemele mecanice au început ca la balamuc, pompă apă, distribuție, supape, pompă benzină, carburatoare, kit lanț, rulmenți etc. Aproape doi ani mobra a stat mai mult desfăcută, prin sufragerie, prin service-uri, până ce o supapă a decis că este timpul să facă cunoștință cu pistonul și să "ii dea un cap în gură" chiulasei. Deja era prea mult, bani băgați în ea ca la balamuc, nevri și frustrare grupa mare. A ajuns la dezmembrări contra unei sume modice, mai avem de achitat la bancă încă doi ani și mobra era papa, țeapă clasică. Între timp am mai deținut ceva motociclete dar modelul ăsta mi-a rămas în suflet, a fost foarte mișto perioada în care eu plăteam banca ca prostul și mergeam cu tramvaiul admirând motocicletele altora. Acum ceva zile am văzut motocicleta asta pe internet, joi mi-am vândut motocicleta, o Aprilia Falco, aveam alte gânduri cu banii, voiam să plăteasc ceva datorii și să ajung pe "0", nu am rezistat, tot mă gândeam la Kawa. Astăzi am spus că "aia e', plătesc eu și datoriilor alea". Am fost, am văzut, mi-a plăcut, mers 40 de metri și am bătut palma. An fabricație 2002, 2 proprietari, la actualul proprietar din 2005, ținută doar în garaj, 12.329 de km, din 2006 până în 2020 a făcut doar aproximativ 130 de km. Iar în 2020 și 2021 a fost scoasă doar pentru un schimb de anvelopă față, curățat și sincronizat carburatoare, schimb de ulei și filtre, bujii, antigel și lichid de frână. Proprietarul era foarte atașat de motocicletă, a mai incercat de câteva ori să o vândă dar a renunțat pentru că îndrăgea foarte mult această motocicletă și nu voia ca ea să ajungă pe mâinile cuiva care să o dezmembreze sau să își bată joc de ea. I-am povestit și lui pățania mea de mai sus și cu un ochi râdea pentru că și-a dat seama că nu o să îmi bat joc de ea și pentru mine această motocicletă reprezintă ceva iar cu cealaltă ochi "plângea", de fapt i-a cerut prietenului meu să îi facă o poză alaturi de motocicletă până să plecăm și omul avea ochii plini de lacrimi. Și așa am ajuns ca după ani buni să am iar modelul de motocicletă la care mi-a stat gândul tot timpul doar că acum este într-o stare extrem de bună iar eu nu mai am rată la bancă. 🤣

IMG20210724161933.jpg

IMG20210724161955.jpg

IMG20210724161945.jpg

IMG20210724161900.jpg

IMG20210724162008.jpg

Editat de claudeel
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Daca se preda bunul simt si economie in scoala, presupun ca bancile faceau mai putini bani azi :)
Distractie cu ea!

Care e treaba? Bucuresti sau UK? (de la prima poza am zis clar ca e undeva in uk :))

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Acum 14 minute, farfuridi a spus:

 Sa o stapanesti sanatos si sa fie cu noroc de data asta.Asfalt uscat!

Mulțumesc la fel!

 

Acum 3 minute, hora09 a spus:

Daca se preda bunul simt si economie in scoala, presupun ca bancile faceau mai putini bani azi :)
Distractie cu ea!

Care e treaba? Bucuresti sau UK? (de la prima poza am zis clar ca e undeva in uk :))

Aia din adolescență a fost din București "merge bombă, carburatoare, bujii, alea alea, doar la service etc." 🤣🤣

Acum în UK, achiziționată de la un vecin de graniță bulgar. 

La vremea aia cu un salariu de 13 milioane era cam imposibil să reușești să pui pe dreapta în jurul a vreo 60-70 de milioane ca să îți cumperi o motocicletă, banca era singura șansă dar nici așa nu am putut să iau un credit pe numele meu, era prea mic salariul așa că prietenul meu s-a oferit să mă ajute, culmea este că azi tot cu el am fost să iau motocicleta. 🤣

 

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

La 25.07.2021 la 9:03, therocketscientist1 a spus:

Au fost si inca sunt niste ani salbatici in ceea ce priveste 'tuningul' mobrelor (ma includ si pe mine). Foarte rare exemplarele vechi de 15-20 de ani si stock. Arata foarte bine a ta.

Arată super bine, are mici imperfecțiuni mai ales din cauza climatului din Marea Britanie, o scăriță a început să oxideze și să se decojească vopseaua, pe basculă sunt mici puncte un vopseaua a sărit din cauza oxidării, jantele la fel, mici puncte. Sper că Vineri vremea să fie frumoasă pentru că am ceva de meșterit pe la ea, trebuie să dau jos amortizorul spate pentru că a ruginit, să îl curăț, să îl vopsesc. 

Etrierii față trebuie să îi dau jos și să îi repar, cel de pe dreapta rămâne blocat și la viteze mai măricele dacă iau mâinile de pe ghidoane intră într-un voblaj incredibil, rămâne de văzut dacă este din cauza etrierului sau a jantei, anvelopa este nouă dar nu văd plumb pe jantă.

Bonus, o evacuare nouă, ceva "road legal" doar cât să îi schimbe puțin sunetul. Lanțul, curățat și uns pentru că este dezastru, este cel original de fabrică, nu este înțepenit dar ea plin de "grasime" întărită precum betonul.

Cablurile de accelerație și choke unse.

 

Screenshot_2021-07-26-10-33-45-92_4641ebc0df1485bf6b47ebd018b5ee76.jpg

Screenshot_2021-07-25-20-14-25-14_260528048de7f2f358f0056f785be619.jpg

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Acum 40 minute, frigider a spus:

E interesant cum ai rămas cu pata pusă pe fix același model.

Asa am ramas si eu cu Aprilia RS 125 Spain's no 1 2007-2008. Dar sa dau 3500-4000 euro pentru una intreaga si netavalita...

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Acum 3 ore, frigider a spus:

E interesant cum ai rămas cu pata pusă pe fix același model.

Nu știu care este treaba dar modelul ăsta mi-a rămas în suflet. Îmi place enorm de mult. Am umblat pe FZ6 2004 , ZX6R 2005, ZX10R 2005, ultima a fost Aprilia 1000, îmi lipsește sunetul ăla de V2 dar de cuplu și putere nu pot să mă plâng, nu îmi pare rău, pentru mine este perfectă! 

Majoritatea mi-au spus că este veche, carburație etc. le-am spus că nu mă interesează, o vreau. Soția a fost cam singura care m-a încurajat. 🤣 

 

Acum 3 ore, therocketscientist1 a spus:

Asa am ramas si eu cu Aprilia RS 125 Spain's no 1 2007-2008. Dar sa dau 3500-4000 euro pentru una intreaga si netavalita...

Eu am găsit-o la un preț extrem de bun pentru Anglia, sunt motocilete modificate, cu peste 20k mile cu diverse defecte optice care sunt mai scumpe decât asta, a stat pe net câteva săptămâni bune și nu înțeleg cum de nu s-a vândut, proprietarul mi-a spus că a refuzat pe cineva pentru că nu i-a plăcut persoana respectivă și îi era teamă că o să își bată joc de motocicletă, omul a ținut motocicleta în garaj ani de zile fără să fie folosită din simplu fapt că era îndrăgostit de ea.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Acum 10 ore, claudeel a spus:

Eu am găsit-o la un preț extrem de bun pentru Anglia, sunt motocilete modificate, cu peste 20k mile cu diverse defecte optice care sunt mai scumpe decât asta, a stat pe net câteva săptămâni bune și nu înțeleg cum de nu s-a vândut, proprietarul mi-a spus că a refuzat pe cineva pentru că nu i-a plăcut persoana respectivă și îi era teamă că o să își bată joc de motocicletă, omul a ținut motocicleta în garaj ani de zile fără să fie folosită din simplu fapt că era îndrăgostit de ea.

Ce inseamna pret extrem de bun pentru Anglia? Nu as avea o problema cu numarul de mile/km, cat timp este intretinuta. Dar avand deja prea multe utilaje in garaj pentru moment, nu am in plan sa cumpar asap sau sa caut. Daca intre timp apare ceva, iau. 

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Acum 3 ore, therocketscientist1 a spus:

Ce inseamna pret extrem de bun pentru Anglia? Nu as avea o problema cu numarul de mile/km, cat timp este intretinuta. Dar avand deja prea multe utilaje in garaj pentru moment, nu am in plan sa cumpar asap sau sa caut. Daca intre timp apare ceva, iau. 

Eu am dat 2390£, nu am negociat nimic cu omul, am mai primit bonus un stander spate Oxford din aluminiu, încărcător pentru baterie în valoare de  100£, un rucsac moto special cu prinderi magnetice pentru rezervor, un super de telefon cu încărcător wireless destul de scumpicel și ăla, un lacăt de disc de la Abus, și ăsta vreo 80£. 

Pe net unele în stare bună sar de 2500 dar au mile multe, dublu, triplu etc.

Screenshot_2021-07-27-11-33-55-15_1ecf7d49f55240dc1bc6efcc6b7de67c.jpg

Editat de claudeel
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Astăzi mi-au sosit evacuarea și kitul de reparație pentru etrieri, normal, ca un motociclist sănătos la cap, după 15 ore de muncă m-am apucat sa schimb evacuarea, mă descurc doar cu frâna spate momentan. 🤦🏻‍♂️

N-am rezistat și am dat o tură fără db-killer, uuuaaaiii cât de bine se aude 🤤, un sunet gros plăcut urechilor fără să te deranjeze.

Surprinzător dar ralantiul a rămas la fel  cum era cu evacuarea originală, accelerația se simte la fel chiar și în turele joase spre medii, singura chestie este că pe decelerare între 7.500 și 5.000 rpm (aproximativ), are o grămadă de rateuri dar nu foarte puternice și fără flăcări, se aud destul de mișto, se aud înfundat. Acum mă gândesc și îmi este frică să nu belesc ceva pe la valvele de evacuare, mă gândesc la un amestec puțin sărac dar aceleași rateuri puteam să le simt și cu evacuarea originală.

Mâine am să pun silencerul înapoi pentru că este destul de restrictiv și sat văd dacă mai dă rateurile astea.

received_2021004124704192.jpeg

IMG20210727195243.jpg

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Dacă tot a plouat ca la nebuni weekendul ăsta și am fost forțat să stau în casă, mi-am făcut de lucru că tot îmi sosiseră piesele. 

După o luptă aprigă cu două pistonașe am reușit să le scot, nici cu aer comprimat nu am reușit să le scot, noroc că a ținut cleștele pentru pistonașe dar oricum l-am aruncat că nu mai era bun de nimic, l-am zăpăcit în încercarea de a scoate pistonașele. Interiorul etrierilor era plin de mâzgă. 🤦🏻‍♂️ Am scăpat și de rateurile de pe evacuare, șuruburile de amestec erau setate la 2.5 ture, manualul spune 3 ture, le-am pus la 3 ture și merge foarte bine acum.

IMG20210730094224.jpg

IMG20210730093350.jpg

IMG20210730091001.jpg

IMG20210730090330.jpg

IMG20210730113505.jpg

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

Vizitator
Răspunde la acest topic...

×   Alipit ca text avansat.   Restituie formatare

  Doar 75 emoji sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.

 Share

  • Navigare recentă   0 membri

    Nici un utilizator înregistrat nu vede această pagină.

×
×
  • Creează nouă...