Turcia, 2021

[Kosh]

Plimbare de aprox. 3600 de km în trei săptămâni prin Turcia.
Pe 11 septembrie 2021 am intrat în Turcia și ne-am întors pe 1 octombrie.
Traseul a fost: Giurgiu - Ruse - Razgrad - Yambol - Hamzabeyli - Edirne - Çanakkale (+ Şeytan sofrası) - İzmir - Kuşadası (+ Ephesus) - Ölüdeniz - Antalya - Alanya - Konya (+ Çatalhöyük) - Eskişehir - Bursa - Istanbul - Edirne - Hamzabeyli - Yambol - Veliko Tarnovo - Giurgiu.
 

A fost evident o plimbare de vis unde ne-am făcut de cap la plajă și, deși a fost mai scurtă decât ne-am fi dorit, mă bucur că am apucat să vizitez Ephesus și Çatalhöyük.
 

Ne-am întors cu peste 750GB de materiale foto - video.
Am plecat cu două camere Sony FDR X3000 și pentru poze am folosit telefonul lui Kitty, un Samsung S20 Ultra.
Camera de pe cască a filmat continuu fiind conectată la o baterie externă de 20.000 mAh, așa că, singura limită a fost cardul de 128GB, adică 5 ore și 23 de min la 1080p@60fps în codecul XAVC (60Mb/s).
Am avut un laptop ieftin cu noi doar ptr a transfera fișierele de pe carduri pe un HDD extern Adata HD830 de 2TB și ptr a căuta hoteluri.
A doua cameră am folosit-o prin orașe filmând la pas cu ajutorul unui setup pe care l-am prezentat într-un video detaliat când eram în Istanbul.

Motocicleta s-a comportat exemplar, cum era de așteptat.
Am făcut toată Turcia cu 100 - 130km/h, la relax, fără haiduceli cu mulți km pe zi.
Ne-a bătut vântul din toate direcțiile, mai puțin din spate și iar m-au depășit TIR-uri, camioane, chiar și scutere.

Interesant este că n-am prin ploaie deloc pe moto, exceptând câțiva stropi spre Kuşadası. Am avut totuși cu noi echipament complet.
Ploaie am prins în Konya în ziua în care am vizitat orașul la pas.
Cea mai mare problemă a fost căldura, uneori fiind nevoiți să mergem pe temperaturi de 37 de grade. Spre Antalya, Kitty a văzut de pe moto, un termometru verde la o farmacie care indica +39.
Odată ce ne-am îndreptat spre Konya, temperaturile au scăzut drastic, de la +35 la maxim 20 de grade. Dimineața și seara aveam chiar și 17 grade.

Urmează deci o sumedenie de video-uri, poze și obișnuitele povești de pe drum.
Precum v-am obișnuit, încep cu un teaser:
 

 

[Grigore1]

Sa te bucuri și sa repeți!  Te rog sa ma lămurești, eu Sint încă în Turcia și pe 13 plec de la Adana la București, cum și unde se rezolva cu HGS ȘI OGS, eventual ce traseu ai folosit tu de la KONYA la vale. Mulțumesc! 

 

[Kosh]

Salut!
Cauta un PTT deschis in oras. Roaga-i sa sune la HGS si sa-ti comunice cat ai de plata.
Noi am prins personal la trecerea peste podul mare spre Istanbul, ala de se plateste separat dupa ce iesi de pe autostrada pentru Istanbul de unde trebuie sa iei bilet la intrare.
Acolo am achitat HGS-ul.

De la Konya noi am luat-o pe ruta ce-a mai scurta, adica Eskişehir - Bursa - Istanbul.

[Grigore1]

Mulțumesc, tine mi pumnii!! 

1 oră în urmă, Grigore1 a spus:

Mulțumesc, tine mi pumnii!! 

Ai idee la căți bani sa ma aștept? Apoi,, de la Istanbul la vama, nu ai plătit? 

[DonFlamingo]

Da cum plătiți voi HGS și alte taxe cu moto? Eu am fost, ce-i drept anul trecut, și nu am platit nimic pe teritoriul Turciei. Nici măcar la ferry nu am platit.

[Kosh]

Daca mergi pe autostrazi vei trece prin zone de taxare marcate fie cu OGS, fie HGS.
La intrarea in Turcia trebuie sa achizitionezi un card HGS care este nominal per autovehicol. La masina se pune pe spatele oglinzii centrale astfel incat, cand treci prin dreptul barierelor la 30 la ora, sistemul sa-ti citeasca cardul si sa-ti ia suma necesara.
Cardul se incarca la orice oficiu PTT (Posta) cu o suma minima de 70 de lire turcesti. Evident, cu cat mergi mai mult cu atat vei plati mai mult.
La tura asta insa, toate oficiile PTT intalnite la trecerile OGS/HGS erau inchise, probabil datorita pandemiei.
Am intrebat politia la o astfel de trecere si mi-a zis ca pot plati online insa n-am gasit site-ul unde pot face asta. Oricum nu aveam card, dar puteam rezolva la un hotel.
In Eskişehir chiar am intrebat la hotel si au gasit ca aveam de plata cam 140 de lire.

Vroiam sa-i dau banii tipului de la receptie insa mi-a fost teama ca nu stie sa faca plata, nici nu vorbea bine engleza.

In drum spre Istanbul, dupa Bursa am trecut din nou pe o sectiune de autostrada la intrare fiind nevoiti sa luam bilet de la un automat.

La iesire am dat de personal care ne-a cerut 165 de lire pentru tot. Podul costa doar 6 lire.
Asa ca am platit acolo.
Apoi, in Edirne, inainte de a veni spre tara am fost la un alt PTT si tipul de acolo a sunat si vorbit direct cu cei de la HGS si s-a confirmat ca nu mai avem nimic de plata.
Trebuia sa stim daca mai pastrez bani sa nu ma trezesc ca am de plata la vama.

Nu stiu cum ai reusit sa nu platesti nimic cu moto. Ferry-ul la noi au fost cu plata: unul ptr a trece pe cealalta parte a Istanbulului si altul la dus, la Canakkale. Nu sume mari, insa a trebuit sa platim.
Si localnicii plateau, chiar si cu scutere.

 

Editat Octombrie 9, 2021 de Kosh

[robert23mg]

Cu domnii agenti de la 3:39 te-ai inteles in engleza?

Felicitari pentru tura!

[Kosh]

Dap. De doua ori am fost oprit de politie: prima data m-au intrebat de unde vin si incotro mergem si a doua oara mi-au verificat permisul.

[DonFlamingo]

Da Kosh am rupt autostrăzile la turci. Eu anul trecut am făcut tura de aproximativ 5k km, Capadoccia, Istanbul, Antalya, Kusadasi.... Și nu am platit nimic la nici un punct de trecere. Când am întrebat mi-au făcut semn, motorcicli yok, hai circula

[Kosh]

Interesant! Noi am facut 5K in 2018 cand am ajuns pana la Sanliurfa si Harran. Si atunci am platit autostrazi, ferryuri etc.
Oi fi prins tu o "oferta de pandemie", ceva.

Ma rog, o sa vezi pe filmare cand ajung acolo ca aveam bariera in fata cu suma de plata.

Și-a venit ziua plecării. În sfârșit!
De data asta n-am mai plecat cu noaptea-n cap, ci foarte lejer. Pe la 12 eram în vama Russe.

Trecem ușor de aceasta vamă și purcedem către Turcia.

Traseul ales a fost cel mai scurt, conform Google Maps, adică cel prin Razgrad -> Yambol - Elhovo -> Hamzabeyli
Și, ca să mă asigur că Garmin-ul nu ne duce cine știe pe unde, am ales niște coordonate gps de pe traseul Google Maps și am mers din coordonate în coordonate.

Drumul destul de bunicel, dar am mai întâlnit secțiuni cu drum ras urmând a fi asfaltat.
Traficul foarte lejer prin toata Bulgaria. Nu aglomerație, nu accidente pe drum.

 

 

Apoi, ne-am mai oprit să facem o poză, ni s-a părut interesant muntele.

Am ajuns în vama Hamzabeyli la puțin după ora 18.

Cu cât ne apropiam de vama cu Turcia, cu atât mă tot treceau gânduri ptr. că nu mi-am completat formularele de intrare în țară. Acel formular unde trebuie să specifici, pe lângă datele de contact și datele hotelului unde stai. Cerința asta e mai recentă și se datorează pandemiei.

Noi ce dată să dăm având în vedere că vom vizita locații diferite?
În Edirne stăm o noapte, în Canakkale, la fel.

Abia în Kușadasi vom sta 3 nopți.

Intrăm în vamă și mă surprinde că este liberă. Adică doar 3 mașini în față, toate de Bulgaria.
Trecem de toate verificările și când mă vede vameșul de la "bagaj controlu" că mă mișcam în reluare încercând să deschid topcase-ul, mă întreabă: "any  electronics, cigarettes, alcohol?"
Evident că n-am d'astea, așa că-i răspund negativ și-mi face semn să plec.

Și iată cum am trecut de vamă. Nu cred să fi durat mai mult de 8 min, cu totul.
La verificarea sanitară mi s-a făcut semn cu mâna să-i dau înainte.
Suntem vaccinați complet și avem certificatul atât printat cât și pe telefoane.
Nu le-a păsat de asta la vamă.
 

De aici, drumul spre Edirne este lin, am rămas însă mirat de numărul de TIR-uri care erau la coadă la ieșirea din Turcia. Coada de lejer cațiva km.

Intrăm în Edirne și cum ne apropiem de centrul orasului, pun o frână normală, ca orice frână pe care-o pui când dai de-un opritor de viteză.
Și-mi pleacă roata spate pe stânga de-am rămas mască.
Iar s-a speriat Kitty.
Evident c-am ținut motocicleta, dar m-a surprins.
Frânezi cu intensitatea cu care ești obișnuit ptr. situația dată, știind cum se va comporta motocicleta ptr că ai făcut asta de suficient de multe ori încât să ai acea certitudine.
Și uite ce se întâmplă.
Când sunt cu pasageră și bagaje, la situațiile normale de prin orașe și DN-uri, încep frânarea doar cu spatele. Fața o folosesc ca o completare în caz de se constată că am calculat greșit distanța de oprire.

Dacă în cazul de mai sus frânam direct cu fața, existau șanse să ne fi cules de pe jos.

Oprit la semafor, am testat cu talpa ghetelor asfaltul și este foarte alunecos și aici.
Ce-i drept, până acum n-a fost așa.
 

Ne decidem să mergem să ne cazăm și apoi să ieșim prin oraș așa că, mergem repede la Hotel Balta să ne luăm camera în primire.
Nu am făcut rezervare ci ne-am afișat pur și simplu la recepție. Mi-au făcut și-o reducere ptr că am revenit la ei...
280 de lire/noapte, de la 350. Bun!
 

Mergem să mâncăm un Adana Kebap și-un Ayran mai încolo pe stradă și îi dau omului banii. Ăsta se uită la ei ca vaca la schiuri. Când mă uit și eu, constat că-i dădusem 50 de leva bulgărești, în loc de 50 lire turcești.
Începem amândoi să râdem și, îmi las soția amanet la masă, eu ducându-mă repede până la hotel să iau banii care trebuie.
Luasem cu noi 50 de leva și 30 de lire. Alea de 50 arată parcă la fel...

Mă întorc la Kitty și văd că un turc aflat înăuntru, se tot uita la ea...
Kitty fiind la o masa afară, pe trotuar.

Rezolv situația cu plata și mergem în sus spre "centru' vechi" să vedem ce mai e pe acolo.

Pe la jumătatea drumului, Kitty: mi-e foame!
Ce-i drept, a fost cam mic kebapul ăla, adică subțire rău.

Așa că poticnim pe-o altă străduță la un nene în vârstă care-a avea o "d'asta" de mâncare cu câteva mese afară.
Și ne face mare Kofte într-o juma' de pâine. Totul pus la plită, inclusiv pâinea.

Evident, toată treaba asta stinsă c-un alt Ayran și iată că de data asta s-a săturat Kitty.
 

Ne retragem agale la hotel, fiind deja întuneric și incheiem ziua aici.

Mâine, lejer spre Canakkale că nu-i nici o grabă.

[Kosh]

+++++++++++++++++++++++++++


Priveliște de la restaurantul hotelului din Edirne:

 

Plecăm din Edirne pe la un 11 dimineața după micul dejun.
Destul de supărați având în vedere că mi-au mutat motocicleta fără să fiu anunțat, asta după ce, c-o seară înainte tot ei mi-au spus s-o parchez acolo.
Hotelul are parcare privată și păzită.
Când am dus bagajele la moto am constatat că-i în alt loc.
După ce-am avut o discuție cu recepția, am plecat spre Canakkale.
Alimentăm și ieșim ușor din oraș.

Drumul spre Izmir l-am mai făcut și în tura din 2018, așa că-i dăm înainte.
Aproape de Kilitbahir, locul de unde vom lua ferry către Canakkale, dă-m peste un pod nou în construcție.
Mareția construcției ne face să ne oprim pentru câteva poze.

 

Mai facem o oprire ptr. c-am văzut un loc interesant de făcut o poză cu motoreta și Kitty, profitând de ocazie, "testează" apa cu mâna. Foarte caldă.

 

Continuăm și, având în vedere că ferry-urile sunt din oră în oră, decidem să mâncăm ceva înainte.
După un Kofte într-o juma de pâine, ne îmbarcăm apoi la ferry după ce plătim 17TL, biletul.
Drumul foarte scurt, sub 10 min, nici nu ne-am mai dat căștile jos din cap.

La revedere, Europa:



Salutare Asia:

 

Video cu drumul și restu':
 

 

[trasan]

On 09.10.2021 at 18:31, Kosh said:

Daca mergi pe autostrazi vei trece prin zone de taxare marcate fie cu OGS, fie HGS.

...
Nu stiu cum ai reusit sa nu platesti nimic cu moto. 

Felicitari!

Da-i cu povestea mai departe

 

Referitor la HGS, oficial motocicletele sunt clasa de plata 6; aici e un loc bun de citit si de cautat dupa numarul de inmatriculare:

https://hgsmusteri.ptt.gov.tr/mobil/hgs.jsf

Pe scurt: intri fara HGS, ai 15 zile pentru achizitie, peste se suprataxeaza, la final platesti la posta PTT sau benzinarii Shell, cine nu plateste e in blacklist.

[Kosh]

 

După nelipsita poză cu acel cal din filmul Troia cu Brad Pitt, ne îndreptăm către ieșirea din oraș.
Alimentăm cu 7.91TL/l și hai la drum.

Drumul foarte bun, dar știți deja asta.
Nu ne mai oprim la runiele cetății Troia ptr c-am vizitat-o deja în 2018, așa că mergem către Şeytan Sofrasi (Masa Diavolului) un loc turistic de unde se pot vedea niște insule.
Pe drum am avut și ceva aventuri, era să se suie pe noi unu' c-o dacie și, la câteva zeci de minute după, mi-a intrat și-un bărzăune în ochi.

 

Masa Diavolului reprezintă de fapt urmele unui vulcan stins, a cărui lavă s-a prelins într-un fel de iaz și a luat forma unei mese.
De aici se poate admira toată regiunea, cu insulele, golfurile, pădurile de pin etc. din zonă.

Puteai să stai la restaurant, însă noi ne-am mulțumit doar cu câteva poze.
Cred că n-am stat mai mult de 20 de minute și am plecat spre Kușadasi.

 

[Kosh]

În drum spre Kușadasi oprim la o benzinărie să ne mai hidrătam și surpriză, dăm peste un grup de motocicliști din Kuweit.
Aș fi vrut să vorbim dar am ajuns când ei se echipau de plecare.

După această pauză de masă purcedem spre Kușadasi.

 

 

 
Ajungem în Kușadasi și la primul hotel din lista de opțiuni găsite c-o seară înainte nu găsim camere.
Numai bine pentru că și-așa era cam departe de centru.
Mergem către a doua opțiune și reușim să ne cazăm la Karaaslan Inn.

Ne luăm camera în primire și repede hai la plajă cu gândul că facem și-o baie. Afară să tot fie 28 de grade, chiar dacă era înnorat.

Nici o șansă de baie: apa era sloi.
Las' că facem mâine când se anunță iar 31 de grade. S-o mai încălzi și apa.
 

Ieșim prin oraș să ne clătim ochii și să luăm pulsul falezei și a străzilor.
Kitty vrea să vadă ce vând aștia pe aici, a se citi, țzoale "original replica".
Trebuia să și mâncăm ceva.

Stăm trei nopți aici așa că avem timp.

 

Stațiunea este mică, nu ai ce face decât să te plimbi pe faleză și prin zona "comercială" cu straduțe pline cu magazine.
Vânzătorii sunt agasanți peste tot invitându-te să intri fie că e vorba de magazin sau terasă/restaurant.
Sau te poți face muci la terasele prezente peste tot.

 

[Kosh]

În ultima zi de stat la Kușadasi plecăm să vizitez Ephesus.
N-am apucat să-l viitez în 2018 așa ca iată că s-a ivit ocazia acum.

 

Ephesus este la 17km distanță de Kușadasi, așa că nu-i nici un stres.
Drumul este frumos și ne-am oprit pentru câteva poze.

 

 

Ajungem la Ephesus și parchez în parcarea cu plată: 10 lire.
Ne lăsăm căștile și gecile moto la un magazin de suveniruri care administrează și parcarea, apoi mergem către intrare.
Kitty nu vrea să intre și-mi spune că mă așteaptă la terasă.

Biletul costă 120 de lire, versiunea fără ghid audio sau uman.

 

Legenda spune ca Efes a fost întemeiat acum aproximativ 3200 de ani, de către amazoane.
A fost în stăpânirea a 5 civilizații: greacă, persană, romană, creștină și otomană.
Perioada cea mai înfloritoare a fost sub Romani, iar cea mai distrugătoare sub creștini.

Efes este locul unde-a existat una din cele 7 minuni ale lumii antice și a nume, Templul lui Artemis, distrus de un incendiu în 356 îHr, în aceeasși noapte când s-a născut Alexandru cel Mare.
A fost incendiat de un localnic care dorea astfel să devină faimos.
Evident, templul a fost restaurat ulterior.

Orașului antic Efes nu-i lipseau drumurile bine făcute, canalizarea, iluminatul public, rezervoarele de apă, băile termale, piețele ca loc de întâlnire și comerț, fântânile și porțile decorate de meșteri iscusiți, biblioteca, teatre și stadion pentru întreceri, ba chiar și toalete publice.

În era de glorie avea în jur de 250 000 de locuitori, printre ei se numărându-se cei mai mari artiști și negustori ai vremii.
Amfiteatrul din Efes, fiind locul organizării celor mai importante evenimente, a fost locul unde în fiecare an, în luna aprilie, se ținea o mare sarbatoare în cinstea zeiței Artemis.
Amfiteatrul putea găzdui 25mii de persoane.

 

Știi cum estimează oamenii de știință numărul de persoane care locuiau într-un oraș antic?
Numărul de locuri ale amfiteatrelor este înmulțit cu 10 și așa ai o estimare realistă.

În acest amfiteatru, Pavel a predicat și a fost „huiduit” de către localnici care l-au alungat din oraș temându-se că predicile vor afecta stabilitatea cultului lui Artemis.
Efesus producea și vindea un număr impresionant de statui ale zeiței.
Pavel a fost alungat și de aceea în Biblie avem scrisoarea lui Pavel catre Efesieni.

Efes a fost un centru al educației și locul de naștere al marelui filozof Heraclitus.
Femeile aveau drepturi egale cu ale barbaților.
Noaptea străzile orașului erau luminate puternic cu lămpi cu ulei, un lux pe care nu și-l permiteau multe orașe.
Deasemenea, orasul beneficia de canalizare, fântâni și băi ajutat de acuaducturi.

 

Orașul a devenit un important centru comercial în timpul dominației romane.
În timpul romanilor, Efesus a fost al doilea oraș ca mărime din imperiu, după Roma.
De asemenea, a rămas un centru politic și intelectual de frunte, lăudându-se cu impresionanta Biblioteca Celsus și cu cea de-a doua școală de filozofie din Marea Egee.

Biblioteca Celsus, construită în cinstea Guvernatorului General al Asiei în anul 135 d.H., foarte înaltă, are patru statui parțial deteriorate și două inscripții în latină și greacă referitoare la Celsus.
Biblioteca, a treia ca mărime a Imperiului Roman are la baza statuile unor femei care celebrează virtuțile învățării și înțelepciunii, virtuți care au inspirat cetățenii.
Nu a avut două etaje, zona superioară fiind construită pentru a deservi ca spațiu de stocare a manuscriselor.

 

Începând cu secolul I d.Hr., Efesul a fost vizitat în mod repetat de primii creștini iar Maria, mama lui Isus, se spune că s-a retras acolo împreună cu Sfântul Ioan (mormântul lui Ioan și casa Mariei pot fi vizitate și astăzi).
După ce creștinismul a devenit religia dominantă a regiunii, Efesul a scăzut în ceea ce privește cultura și activitățile intelectuale.

Împăratul Teodosie a închis toate templele și școlile, iar femeile au fost reduse la statutul de cetățean de clasa a doua, nu mai aveau voie să predea bărbaților sau să lucreze independent.
Închinarea la zeița-mamă Artemis a fost interzisă, iar Templul lui Artemis a fost distrus de o mulțime creștină, ruinele fiind folosite ca carieră pentru materiale de construcție pentru alte proiecte locale, cum ar fi bisericile.
 

 

[Kosh]

Gata, plecăm de la Kusadasi.
Următoarea locație: Olundeniz. Pentru 2 nopți.
Cam 290 de km...
Cu o seară înainte am ochit pe net trei hoteluri, le-am notat coordonatele GPS, primul fiind cel mai frumos.
În caz de nu are camere, mergem la următorul de pe listă.
Dimineața plecăm la drum agale.

 

Drumul destul de pitoresc, ne oprim ici colo să mai bem un ceai, o apă... să mâncăm câte ceva.
Foarte cald: în apropiere de Olundeniz Kitty vede un indicator de temperatură pe stradă indicând 39 de grade.

Multe localități de traversat, fiecare cu cate 4-5 semafoare, toate pe roșu...
Stai și stai, apoi mai pornește ventilatorul la moto...
 

 

Intrăm în oraș și ne oprim direct în poarta hotelului.
Ne cazăm, ne schimbăm repede și direcția baie.

 

Ölüdeniz este un sat stațiune de pe coasta de sud-vest a Turciei. Este cunoscut pentru laguna albastră, parcul Tabiat și pentru plaja largă și albă numită Belcekiz unde-am stat și noi.

Plaja cu nisip la început, însă când te apropii de mare... pietricele.
Mai mari, mai mici... în apă, la fel.
Ca să nu mai zic că dacă faci 4 pași serioși în apă, aceasta-ți sare de umeri.

 

Stăm la mare și ne întoarcem în cameră cu gândul că ne vom plimba următoarea seară prin stațiune.

 

Urmează o zi de plajă și, pe după amiază, poate o vizită la vestita laguna albastră.
60 de lire 2 sezlonguri cu umbrelă și saltele. Măsuță n-aveau.
Plaja începea bine cu nisip fin, însă în buza mării, erau doar pietre pe o lațime considerabilă.
De toate mărimile. Ca la construcții.

 

Planul era să stăm la plajă până pe la ora 17, apoi să vizităm laguna albastră pe jos, că-i aproape.

 

Plaja Olundeniz este foarte interesantă, din oră în oră aveai impresia că-ți aterizează vreun parapantist pe umbrelă.
Foarte mulți și unii dintre ei se aventurau foarte, foarte sus și departe. Alții treceau jos pe deasupra plajei.

 

Apa a fost suficient de caldă cât să nu-ți dea fiori. Erau o grămadă de copii în apă, deci ok.
Însă foarte adâncă încă de la plajă. Adică, în trei - patru pași mai serioși îți sărea de cap.
Și eu am 1.82m.
Copii stăteau char lângă mal unde se sparg valurile. Viața-i grea când ești mic.
Sau când nu știi să înoți.

 

Când am ajuns în cameră ne-a luat o moleșeală de ne-a sărit cheful să mai mergem pe jos.
Așa că ne-am limitat în a ne plimba prin oraș. Mare plimbare, căci e o singură stradă, exceptând faleza care duce spre laguna albastră.

 

Altceva decât plajă și sărituri cu parapanta nu ai ce face în stațiune.
O săritură cu parapanta era 500 de lire într-un loc, 600 într-altul.
Lui Kitty îi este frică, iar eu sunt peste limita de greutate. Cică tre' să ai maximum 100 de kg...
Nici nu-mi mai amintesc când am avut suta.

 

Mai bem un "vitamin", adică suc de rodii și portocale stors pe loc, mai aruncăm o privire la un magazin și uite c-a trecut și ziua asta.

Toți ne salutau în rusă și ne invitau să le vizităm magazinul.
Cei drept, în stațiune erau mai mulți ruși decât turci.
 

 

Laguna albastră o vom vizita dimneață înainte să plecăm. Tragem o fugă cu moto, facem câteva poze și caramba spre Antalya.

[Kosh]

După micul dejun ne-am apucat să căutam hotel pentru următoarea destinație.
Se uită Kitty pe telefon și vede că azi vor fi 31 de grade.
Schimbare de plan.
Până la Alanya sunt aprox. 330 km.
Pe căldurile astea... nu mersi, așa că decidem să ne oprim în Antalya.
Găsim repede trei hoteluri și ne echipăm să plecăm la drum.

 

Dar mai întâi, hai să mergem la Laguna Albastră, că tot o laudă lumea.
Predăm cheile și valea.
Afară, deja 28 de grade, la 9 dimineața.

Ajungem în parcarea de la lagună - ptr. care plătim 7 lire - și continuăm pe jos.
Eu cu casca moto în cap și în echipament complet de moto.

 

Bah și mergem, și mergem ... și mergem. Pe jos.
Eu credeam că-i relativ aproape și pozitionat astfel încât să fac și-o poză frumoasă cu motocicleta în prim plan.
Nope. E de mers câteva sute de metri și dai într-o laguna cu apă normală, nici pe departe la fel de albastră ca în pozele de pe net.
Photoshop-ul bată-l vina.
Mie-mi curgea transpirația pe unde nici nu credeam că poate vreodată să-mi curgă transpirația.
Filmez un pic, fac câteva poze și hai la moto să plecăm.

 

 

 

 

Îmi sare o terasă în ochi pe drumul de întoarcere, așa că ne oprim să bem ceva.
Iau o apă și Kitty își ia un suc roz. D'ăla de are mai tot tabelul lui Mendeleev în compoziție.
Evident, e un long drink fiind niște gheață colorată în roz.
Beau sticla de apă de 0.5 în trei, patru guri și Kitty abia dacă băuse un sfert.

Hai las' că până termină mă duc să mai fac niște poze pe plajă.

 

 

Când mă întorc, Kitty cu băutura la jumate.
Eu în pantaloni și cizme moto, la fel și ea.
Afară, lejer peste 30 de grade.
 

Până la urmă termină Kitty băutura, adică a lăsat 30% în pahar și în final plecăm spre Antalya.
Apropos, am plătit 35 de lire pe o apă la 0.5 și-un pahar cu gheață roz.
La botul plajei, că deh...

 

Drumul este absolut demențial, minus câteva opriri pe la semafoare.
Am făcut ceva pauze pe drum, fie să ne hidratăm, fie să mai facem câte-o poză.

 

 

Ne oprește și poliția rutieră, prima oară de când suntem în Turcia.

 

 

Ajungem în Antalya, traficul destul de lejer și mă lasă GPS-ul chiar la recepția hotelului.

Ne cazăm și ieșim prin oraș.
Kitty, evident vrea la bazar.
Dar mai întâi să profit de lumină și să apuc să filmez și eu ceva.
Cu doar o seară de haiducit prin Antalya, decidem să mergem la port și să prindem apusul. După asta urma s-o luăm la pas spre hotel.

Coborâm cu liftul în port și mergem pe un ponton să prindem apusul.
Multe vaporașe ancorate la mal, l-am văzut și pe cel cu are am făcut noi un tur pe mare în 2018 când am mai fost aici.

Prindem un apus superb pe acel ponton, plin cu persoane.


 

Ne întoarcem spre oraș pe jos ca să viziteze și Kitty bazarul.
Spre norocul meu, vizita a fost una extrem de scurtă, nu s-a oprit nicăieri. Cei drept, destul de pustiu pe străzile bazarului, departe de aglomerația întâlnită în 2018.
Și atunci îl vizitasem prin octombrie...
Parcă și numărul magazinelor s-a mai redus. Toate cu aceleași produse la vânzare.

Ieșim în principală și ne punem să mâncăm ceva.
Comandăm, ne vine mâncarea și cer nota.
63 de lire.
Kitty nedumerită. Ia meniul și face calculul: 58 de lire.
Îl cheamă pe ospătar și-l întreabă de sănătate.
Ăla îi zice că diferența reprezintă "serice tax" și Kitty rămâne perplexă.
Îl întreabă de ce nu-i în meniu, dar ospătarul o lasă cu ochii în soare, pardon lampă, că era noapte.
După aia îl văd râzând cu colegii ospătari mai încolo de masa noastră.

Ne amuzăm noi ce ne amuzăm și plecăm spre hotel.

 

Pe drum întâlnim foarte multă poliție, majoritatea înarmați serios.
Și uite-așa s-a încheiat a doua noastră vizită în Antalya cu motocicleta.
De data asta am fost aproape de port și n-am mai făcut câte 12km pe jos ca data trecută.
 

 

Editat Noiembrie 14, 2021 de Kosh

[Kosh]

După micul dejun ne apucăm să căutam hoteluri în Alanya.
Găsim repejor trei opțiuni și ne apucăm de împachetat bagajele.

Mergem întâi să găsesc un spray de uns lanțul ptr. că "l-am uitat" pe-al meu pe la un hotel pe undeva.
Găsim un service unde mă ajută "băieții" să ung lanțul.
Nu acceptă bani și insist să le dau 20 de lire.
Cumpăr de acolo și un spray Motul C2 (60 de lire) și gata, plecăm spre Alanya.
Dar mai întâi am stat vreo 40 de min la un ceai și-o cafea să se "usuce" lanțul cât de cât.

 

 

Drumul de 125 de km este destul de aglomerat la ieșirea din Antalya, însă apoi se mai eliberează.
Ne oprim de 4 ori pe drum, să mâncăm și apoi doar pauze de hidratare.
Căldura mare: 33 de grade dar se simțeau mai mult. Mult mai mult.

Ajungem la 10km distanță de Alanya și oprim din nou la o benzinărie, să ne mai hidratăm.
Constat acolo că mi s-a ars becul pe faza scurtă.
Las' că oricum nu vom merge pe timp de noapte și cu echipamentul meu, sunt vizibil și de pe Lună.
 

 

Intrăm în oras și ajungem repede la hotelul ales unde ne cazăm. Ca de obicei am setat GPS-ul să ne lase chiar la intrarea în hotel.
N-am mai avut chef să mergem să facem baie - căldura de pe drum ne-a moleșit de tot, așa că ieșim la pas prin oraș să mâncăm și să ne plimbăm.

Băgăm un donner kebap cu nelipsitul Ayran și apoi mergem pe plaja Cleopatrei pentru apusul de soare.
Înainte de apleca de pe plajă, vorbim cu persoana care se ocupă de sezlonguri să ne păstreze unu' mai în față pentru ziua următoare.
Îmi cere 20 de lire "tip".
Sezlongurile le plătim dimineață când vom ajune pe plajă. 45 de lire două sezlonguri, cu saltele și umbrelă.





Kitty vrea să-și ia un alt costum de baie așa că mergem pe jos să ne uităm pe străzile mai în spate.
Găsește ea ceva ce-i place (Victoria's Secret... ca să fim înțeleși) și-i dau turcului ultimii bani pe care-i mai aveam la mine: 145 de lire.
Acum, c-o fisă de-o liră în buzunar și deja întuneric bine afară, ne retragem în cameră la aer condiționat.
Foarte, foarte cald afară.

 

Editat Noiembrie 22, 2021 de Kosh

[Kosh]

După ce luăm micul dejun, mergem repede la telecabina către castelul din Alanya.
Având în vede că seara trecută era o coadă de minim 100 de persoane la telecabină, ne-am gândit că-i mai bine să mergem dimineață când toți se reped la plajă, sau sunt încă la micul dejun.

Ajungem la telecabină, coadă de câteva persoane, nu stăm nici 5min. și deja eram cu biletele în mână.
39 de lire de persoana, dus-întors.

Ne urcăm în telecabină și Kitty deja era roșu/albastru.
Se și bălăngănea cabina, pornind dintr-o dată așa cu a treia la deal.



Ajungem sus, Kitty și-a revenit pe drum și începe urcarea de trepte.
Se știe!

Foarte cald încă de dimineață așa că vizita a fost oarecum pe repede înainte.
Castelul este situat la o înălțime de 250m deasupra mării, pe o peninsulă stâncoasă, fiind protejat pe trei laturi de Marea Mediterană.
Zidul ce înconjoară castelul este lung de 6.5 km și include nu mai puțin de 80 de turnuri și 140 de bastioane.
Castelul avea în dotare și 400 de rezervoare de apă, unele dintre ele funcționând și astăzi.





Am filmat si-am facut poze. Am mai stat la umbră pe bănci. Sunt și câteva terase pe acolo unde poți sta la un ceai, apă sau suc rece.
Și iată cum s-a făcut ceasul 11.
 

Coborâm cu telecabina și gata, direcția plajă.

Acolo îl vedem pe Murat - tipu' căruia îi plătisem 20 de lire "tips" ca să ne rezerve sezlong-urile în față.
Ne însoțește până la sezonguri și-i achitam omului 45 de lire ptr. două șezlong-uri cu umbrelă și măsuță.
Șezlongurile cu saltea.

Urmează o zi normală de plajă și bălăceală, cu mine mai mult sub umbrelă decât la soare.
M-am uns tot cu crema factor 50 gândindu-mă că o arsură solară îmi mai lipsește mâine când voi lua din nou echipamentul moto pe mine.

Apa foarte caldă însă intrarea în apă este dificilă.
La fund, în partea din față, chiar unde se lovesc valurile de mal este o zona de piatră acoperită cu alge.
Foarte alunecoasă și neregulată. Diverse denivelări, șanțuri și protuberanțe gata să-ți dea ajutor dacă vrei să-ți rupi un deget de la picior. Mai ales la ce valuri erau.

Apoi am văzut prin apă un fel de tipar și am dedus că este foarte posibil ca aici să fie o rămășițele unei construcții din era romană.
Se vedea clar un tipar, pătrățele și unele șanțuri erau prea drepte și de aceeași adâncime. Să fi fost de 2cm lățime pierzîndu-se în mare.

Unde se termină șablonul șsta, apa îmi sărea de cap așa că n-am mai fost să văd.
Oricum mi s-a părut că mă trage apa în larg.
Adică nah, nici eu nu știu să înot deși mă pot ține la suprafață și ocazional dacă mă vad în ape mai mari pot să "dau din crengi" și să mă readuc mai aproape de mal.
Dar aici parcă te trage în larg.

Totuși asta este plaja Cleopatrei și legenda spune că regina și-ar fi adus nisip aici din Valea Nilului.
Cleopatra ar fi primit cadou de la Marc Antoniu toată zona Alanyei.
 

Anyway, petrecem ziua la plajă și apoi pe la un 6 după-amiază o aud pe Kitty că s-a plictisit.
De fapt îi era foame.
Mergem să mâncăm, mai facem câteva poze în micul parc din apropiere și fugim spre camera de hotel, moleșiți de la atâta soare și luptă cu valuri.
Pe drum întâlnim un afișaj de farmacie care indică +34°C.



Și ăsta-i drumul de parcurs până la hotel:
după ultima mașină albă, mai ai de mers cam 50m

[Kosh]

Plecăm din Alanya după micul dejun.
Ne strângem repede bagajele și cobor motocicleta de pe dealul unde era hotelul.
 

 

 

Astăzi este ziua în care-mi împlinesc un vis mai recent și anume, să vizitez Çatalhöyük, un site arheologic din perioada neolitică unde s-au descoperit așezări umane. Un oraș din perioada în care oamenii au trecut de la vânători-culegători, la agricultură.

Dar mai întâi, să ajungem acolo.

Pun coordonatele pe GPS și ieșim repejor din Alanya, deși a cam fost aglomerată prima porțiune de 40 de km, cât a durat să ne întoarcem spre Antalya, apoi să facem dreapta spre Konya.

Căldura mare, însă parcă nu mai erau 30+, ci mai suportabil.
 

Facem dreapta și Kitty vede banane, standuri cu fructe diverse pe marginea drumului.
Oprim să luăm banane acum... ce-o să facem.
Abia dacă am parcurs 50 de km.
 

Ne continuăm drumul spre Konya și rămanem mască de frumusețile locului. Drumul superb, trafic minim spre deloc, căldura suportabilă.
Viraje largi, drumul impecabil, peisaje mirifice și Kitty pe fundal îmi tot cânta melodia "Las-o mai usor, mai ușor că mi-e frică".

 

Se vede în zare un nor greu și închis la culoare...
"Ia uite Kitty! S-ar putea să prindem o răcoreală."
Evident ne îndreptăm către acel nor care începuse să se vadă din ce în ce mai bine printre munții din zare.

Ajungem acolo și experimentăm o scădere bruscă a temperaturii. Mi-era frig rău ma mâini, începuse spatele să-mi dea SMS-uri cu "ce faci? ce căutăm p'aici?".
Măseaua și urechea dreaptă (p'astea le calmasem dup'o vizită la farmacie în Antalya de unde-am luat niște picături de ureche), se pare că n-aveau semnal prin zonă.
Asta-mi mai lipsea...

Kitty chițăia și ea de frig în spate.
Începuse să cânte melodia, dar cu-n vers nou "Las-o mai ușor, mai ușor / Că mi-e frig".
Măcar nu-i mai era frică.

Trecem de munți și ne oprim la o benzinărie ca să-și pună Kitty mesada la geacă.
Și eu să îndrept montura la GPS că se tot culca pe dreapta.
Stăm ce stăm pe-acolo, fac câteva poze și hai la drum.



Ne apropiem de Konya și ne oprește iar Politia Rutieră, de data aceasta mi se verifică permisul de conducere.
Să fi stat 7-8 min acolo. Era filtru serios cu polițiști înarmați bine de tot. Și opreau mai tot ce venea spre ei.
 

Ajungem la Çatalhöyük destul de târziu, pe la 17. După ce-mi spune paznicul pe unde s-o iau, mă apuc de vizitat.
Situl arheologic este activ, adică se sapă acolo continuu și de aceea este un traseu marcat de la care nu trebuie să te abați.
Intrarea este la liber.



V-ați întrebat vreodată care sunt originile orașului?
Adică, de ce a apărut primul oraș din lume și care a fost acela?

 

Mulți dintre voi deja vă gândiți la Mesopotamia cu ale sale orașe precum Ur sau Uruk.
Çatalhöyük este însă primul oraș cunoscut din lume – primul loc în care satele din jur s-au reunit și au format o locație centrală și a început tipul de civilizație urbană care domină lumea modernă.

 

Primele orașe au apărut după revoluția neolitică care a făcut posibilă apariția agriculturii. Agricultura permite formarea zonelor cu populație densă și iată de unde și ideea de oraș.
Pentru ca o așezare să se califice drept oraș, trebuie să aibă suficient surplus de materii prime pentru a susține comerțul și o populație relativ mare.

 

Cel mai vechi oraș cunoscut este Çatalhöyük, o așezare de aproximativ 10 000 de oameni în sudul Anatoliei.
Săpăturile au scos la iveală 18 niveluri de ocupație neolitică datând din anii 7400-6200 î.Hr. care au oferit dovezi unice ale evoluției organizării sociale preistorice și a practicilor culturale, luminând adaptarea timpurie a oamenilor la viața sedentară și la agricultură.

 

 

Çatalhöyük este un exemplu foarte rar de așezare neolitică bine conservată și a fost considerat unul dintre locurile cheie pentru înțelegerea preistoriei umane de câteva decenii.
Situl este excepțional pentru dimensiunea substanțială și longevitatea mare a așezării, aspectul său distinctiv de case spate în spate cu acces pe acoperiș,
prezența unui ansamblu mare de caracteristici, inclusiv picturi murale și reliefuri reprezentând lumea simbolică a locuitorilor.
Pe baza cercetărilor documentate pe larg, caracteristicile de mai sus îl fac cea mai semnificativă așezare umană care documentează viața agricolă stabilită timpurie a unei comunități neolitice.

Situat aproape de Konya în Turcia, Çatalhöyük este compus integral din clădiri domestice.
Oamenii de acolo locuiau în case din cărămidă care erau înghesuite într-o structură agregată. Nu au fost folosite poteci sau străzi între locuințe, care erau grupate într-un labirint asemănător unui fagure.
Majoritatea erau accesate prin găuri în tavan și uși pe marginea caselor. Acoperișurile erau efectiv străzi.
Deschiderile din tavan au servit și ca singura sursă de ventilație, permițând să iasă fumul din vetrele și cuptoarele deschise ale caselor.
Casele aveau interioare din ipsos și scări abrupte din lemn. Acestea se aflau de obicei pe peretele sudic al camerei, la fel ca focarele și cuptoarele pentru gătit.

Çatalhöyük oferă dovezi importante ale tranziției de la satele așezate la aglomerarea urbană, care a fost menținută în aceeași locație timp de peste 2.000 de ani.

 

Oameni locuiau într-o casă. După o perioadă (între 30 și 100 de ani) dărâmau partea superioară a casei pentru a umple cu pământ parterul.
Apoi construiau o altă casă peste pereții casei existente.
Asta se întâmpla frecvent și fenomenul a dat astfel coloane de case una peste alta.
Sunt denumite sugestiv "case istorice", deși e mai complicată treaba...
Însă nu toate casele sunt așa.

Din câte se vede, doar acele case care au continuitate în timp dețin cel mai mare simbolism.
S-au descoperit mai multe persoane îngropate în aceste case decât în celelalte.
Deasemenea, din investigațiile arheologice a reieșit faptul că în aceste case istorice erau îngropate și persoane străine acelei case.

Iar aici intervine un aspect important:
s-au descoperit morminte unde persoana îngropată "ținea în mână" craniul altei persoane, craniu care a fost dat cu ipsos și vopsit de patru ori.
Concluzia arheologilor este că aceste cranii vopsite erau ținute în comunitate o perioadă neștiută de timp pentru ca apoi să fie îngropate alături de alte persoane.

Casele erau foarte bine întreținute și foarte curate.
Fiecare casă era dată cu ipsos pe interior. S-au descoperit 250 de straturi de ipsos pe zidurile caselor, unele extrem de fine. Pereții fiecărei case aveau desene: forme geometrice și/sau animale.
Avem astfel istoria în detaliu înregistrată pe pereții caselor însă vă dați seama acum de ce excavarea unei astfel de case durează chiar și 9 ani.

Există de asemenea, dovezi că anumite case produc mâncare şi/sau bunuri pentru alte case. Deasemenea, copii care se năşteau într-o casă şi trăiau în alta.

 

Sigur, putem vorbi mult și bine despre Çatalhöyük, însă aici nu-i locul.
Informația există pe internet pentru oricine este interesat.

Având în vedere că arheologic vorbind, zona are 21 de metri adâncime și este alcătuită din trei "movile" dintre care cea de la est are 13 hectare, Çatalhöyük mai are multe de spus.
Voi sta cu ochii pe această zonă și poate în timp, vom reveni cu o vizită în cazul în care mai ies la suprafață descoperiri "nemaivăzute".
La fel ca în cazul Göbeklitepe.
 

Plecăm de la Catalahoyuk și ne îndreptăm către hotelul ales din Konya.
Deja începe să apună soarele și eu sunt fără faza scurtă la moto.
Mulți îmi dădeau flash-uri de pe contrasens.

Decid să aprind faza lungă căci mai bine îmi iau o amendă decât să nu fiu văzut de vreun turc cu mașina. Destul de improbabil totuși, având în vedere ce echipament vizibil și de pe Lună am.

Ajungem repede la hotel și ne cazăm.

Mergem să mâncăm repede ceva și ne întoarcem în camera la somn.
Următoarea zi va fi una lejeră de mers la pas prin oraș. Numa' bine că și-așa s-a anunțat ploaie.
Aici e gata cu temperaturile de 30+, dacă sunt 18 grade. Toți sunt la geci și pantaloni pe stradă.
 

 

[Kosh]

Cu o zi întreagă de vizitat Konya, ieșim de la micul dejun direct în oraș.
Prima oprire, Muzeul de Arheologie.
Până acolo însă dăm peste fel și fel de bazaruri și moschei.

 

Ajungem la muzeul și se pare că accesul este gratis.
Doar două camere de vizitat, cea mai importantă exponată fiind, din punctul meu de vedere, desenul original de la Catalhoyuk, vechi de 8500 de ani:

 

Plecăm de la muzeu către a doua oprire: Muzeul Mevlana.

La fel, trecem prin fel și fel de străduțe la pas. Ne mai oprim la o apă, un ceai. Mai vede Kitty o bluză, un pantalon.
Ajungem la Moschea Selimiye, facem câteva poze și intrăm apoi la Muzeul Mevlana care este chiar lângă moschee.



Am uitat sa mentionez că, încă de când am ieșit de la Muzeul de Arheologie, s-a tot pus pe plouat așa mocănește.
În reprize.

 

Intrarea este gratis și la Muzeul Mevlana.
Trebuie să recunosc că mi-a plăcut.
Știți că eu nu sunt religios. Să fi fost muzica care se auzea în surdină, arhitectura locului și mai ales, faptul că acolo erau înhumați atât Rumi, inițiatorul ordinului Mevleni dar și urmașii săi... nu știu.
Mi-a dat așa o stare de liniște.
Și lui Kitty i-a plăcut și asta spune multe.
 

 

Muzeul Mevlana este unul dintre cele mai mari muzee din Turcia și al doilea cel mai vizitat după Palatul Topkapî din Istanbul.
Numele acestui muzeu este dat de faptul că aici se află înhumat Rumi, un mistic persan al islamului și un poet care este cunoscut de turci sub numele de Mevlana sau Stăpânul nostru.
De-a lungul vieții, Mevlana a reușit să adune în jurul său mai mulți adepți și a creat secta dervișilor, un fel de călugări care au ales să trăiască retrași, în meditație, la mănăstiri - lucru inedit și cam interzis în religia islamică.

 
 

Legătura lor cu divinitatea se realiza printr-un dans mistic; credincioșii se îmbrăcau în robe albe, foarte largi, cu fesuri pe cap și uneori purtau și niște pelerine negre și, în ritmul unei muzici venită parcă de pe altă lume, se învârteau în jurul propriului ax până ce ajungeau într-o stare de extaz, crezând că astfel ating spiritualitatea supremă.

Desființat în 1925 de Atatürk pe ideea că nu are ce căuta o astfel de sectă într-un stat declarat laic, de altfel ca toate ordinele religioase, ordinul obține transformarea în asociație culturală care are dreptul la spectacole 2 săptămâni pe an, în perioada 1 - 17 decembrie, moment în care Konya este pur și simplu invadată de turiștii religioși. Se spune că locurile de cazare sunt rezervate cu un an înainte.
Dansul în sine (numit Sema) și muzica Mevlevi face parte de câțiva ani din "patrimoniul oral și imaterial al umanității" gestionat de UNESCO.
De ce a fost interzis ordinul de către Atatürk care totuși l-a apreciat, este altă poveste.

 

Dăm să ieșim și întreb un paznic dacă putem vedea dansul Dervișilor pentru că văzusem un anunț că ar fi programat pentru ora 20.
Îmi zice că da, așa că mergem să mâncăm ceva și apoi la somn în cameră până mai târziu.

 

Ieșim din nou în oraș pe la un 19 și ceva, direcția Muzeul Mevlana.
Ajunși acolo, totul închis, nici măcar picior de mâță prin zonă.

 

Văd un paznic și-l întreb, la care mi se răspunde "Yoc show".
Nu se ține.
Mâine dacă vreau, la vreo 400 de metri distanță.

 

Chiar mi-a stricat seara.
Asta e. Mâine suntem la Goreme.

Ne întoarcem posomorâși în cameră, adică mai mult eu căci Kitty îmi pare indiferentă.

Încep să caut hoteluri în Goreme cu gândul că înainte de a ajunge, să vizităm și orașele subterane din apropiere.
Și nu găsesc decât de la 350/400 de lire pe noapte.
Hmmm.
Mă apuc să-mi număr banii rămași și constat că nu ne ajung pentru traseul Goreme - Ankara - Eskisehir, adică traseul de întoarcere.
Cazări plus benzină, plus mâncare pe drum... îmi cam dădea cu virgulă în sensul că toleranța devine din ce în ce mai mică.
Se pare că am cheltuit cu mult peste limită în stațiunile vizitate pe litoralul turcesc.

 

Decidem să abandonăm traseul Goreme - Ankara -  Eskisehir și să ne îndreptăm direct către Eskisehir, adică cel mai scurt drum către Istanbul.

Ideea e sa stăm câteva nopți la Istanbul, într-un hotel decent și să fie totul ok.
Nu vreau să fiu nevoit să stau la 2 stele sau la hosteluri cu toți gălăcioșii.

Zis și făcut, găsesc trei hoteluri în Eskisehir și alegem de comun acord să mergem la cel pe care-l considerăm cel mai bun.
Ne băgăm la somn pe la un 22 așa și gata: dimineață plecăm spre Eskisehir.

[Kosh]

Plecăm  spre Eskisehir, ca de obicei, după micul dejun.
Drumul este mai puțin spectaculos însă măcar este bun.
Facem mai multe opriri pe drum, prima la nici 50 de km. pentru că se pusese un vânt rece și frig.
Ne-am oprit să punem mesadele la gecile moto.

Altă viață acum.
Deși mă simt înfofolit, nu-mi mai este frig la corp.
Și Kitty e mulțumită.

Mai facem câteva opriri pe drum, mai un ceai, mai o toaletă. Ne-a bătut vântul tot drumul, din toate direcțiile.
 

Evit din nou o bubuială pe drum, aceeași manevră de schimbare a benzii fără asigurare temeinică.
Apoi trecem peste o porținue de drum unde se depășește folosind prioritatea de tonaj.
Kitty îmi spune că îi este frică, dar o liniștesc reducând serios viteza și rulând pe dreapta benzii.

Luăm repede o pauză mai devreme decât planificasem. Tot trebuia să mâncăm, așa că profit de asta pentru a o lăsa pe Kitty să se mai liniștească.
Intrăm pe centura orașului Eskișehir și mergem strună chiar până în fața hotelului.
 

Ne luăm în primire camera și ieșim prin oraș la căscat gura.
E un râu prin apropiere așa că mergem să vedem ce și cum.
Facem câteva poze și apoi ne îndreptăm spre hotel pe străzile paralele cu acel râu.





Ne întoarcem la hotel pe strada bețivilor unde's numai cluburi și pub-uri.
Intuiția îmi este confirmată chiar de o statuie care se află la intrarea pe stradă.

Gata și ziua de azi, hai în cameră să căutam hotel pentru a doua zi.
 

 

[Kosh]

Cu părere de rău plecăm de la Hotel Ibis cu direcția Istanbul.
Foarte bun hotelul dar nah... trebuie să continuăm cu drumul.

Ieșim repejor din oraș și vedem un semn că până la Istanbul sunt 310km.
Având în vedere c-am plecat la 12 din Eskișehir, decidem să ne oprim la Bursa.
Poate din dorința să mai lungim șederea prin Turcia, sau din cauză că ne-am obișnuit să facem pauze lungi și dese pe drum...

Zis și făcut: plecăm spre Bursa, să găsim un hotel la nimereală. Am fost așa de lipsiți de stres încât nici nu ne-a păsat că n-avem nici o idee unde e hotelul, adică nici nu ne-am uitat pe internet pe unde am oprit.
Am pus GPS-ul să ne ducă într-o zonă unde mi-a părut mie că ar fi centru.
 

Drumul este absolut superb. Este a doua oară când fac drumul spre Bursa cu motocicleta asta și mi-am amintit cu plăcere secțiunea cu viraje largi. Cam mult trafic totuși.
Și Kitty în urechile mele cu melodia "las-o mai încet".





Ajungem în Bursa care ne primește cu o aglomerație numai bună de exersat strecuratul printre mașini.
După nelipsita coială marca Garmin, găsim un hotel chiar aproape de centru.
Acum că mă gândesc mai bine, posibil ca gps-ul ori este setat pe "găsește cel mai bun drum spre destinație", ori pe "găsește cel mai scurt drum spre destinație".
Având în vedere că zici că-i taxi de ne bagă prin toate coclaurile de străduțe înguste și ferite, trebuie să arunc o privire în setări și să îl trec pe opusul la ce este acum.

Nu ne-am mai oprit pentru a face poze și, în oraș, Kitty nu a vrut să facă nici o poză. Supărată probabil pe faptul că 110 - 130 la oră i s-a părut mult. Am mai "scăpat-o" și pe la 150, dar rămâne între noi.
Plus că i-a fost frică când mă tot băgam printre mașini.
De aceea am decis să postez printscreen-uri pentru cei care "nu au timp" să se uite la video-uri.

Ajungem la un hotel ne cazăm și acum e timpul să mergem pe jos să vizităm ce se poate.
Lume peste lume.
N-am mai vazut atâta lume de chiar foarte de mult.
Nu sunt atenți, dau peste tine, trec pe unde apucă, chiar pe roșu, se aruncă în fața mașinilor...
Debandadă curată. Și totuși, nimeni nu claxonează, nimeni nu urlă. Debandadă organizată.
Șoferii opresc și te lasă să treci chiar dacă nu ai prioritate, dacă treci pe roșu.
Și cu motocicleta, la fel. Te lasă să te bagi, claxonează doar dacă te pui în pericol iminent.
La intrarea în Istanbul, mergeam printre benzi și mulți șoferi îmi tot spuneau să mă bag pe banda de urgență. Să nu mai merg printre mașini. Dar asta-i o altă poveste.

 

Ajungem într-un loc foarte populat, un fel de bazar ciudat: în stânga țipa unu' că vinde nuci și alte semințe, în drepta erau draperii. La doi pași mai în față, alții vindeau roșii și castraveți. Apoi oale și tigăi. Mai încolo, pește proaspăt.
O nebunie totală.
Și aur. Foarte mult aur.
Ni s-a spus că în vară Bursa a fost vizitată de 5 milioane de turiști, deci ce-am experimentat noi nu este aglomerația cu care orașul este obișnuit.





Ne prinde seara pe străzile din Bursa și începem să ne întreptăm către hotel. Să tot fi mers 4-5km pe jos.
 

Ne întoarcem la hotel și ne băgăm la somn după ce ascultăm niște muzică turcească la TV.
A doua zi plecăm spre Istanbul. Am zic că niciodată nu voi mai merge cu Hayabusa prin Istanbul și iată-ne acum.
Problema la Istanbul este traficul intens și străduțele înguste care nu permit decât să stai în trafic. Sigur, dacă ai un scuter și/sau bicicletă, ai loc.
Cu Hayabusa mea și bagaje laterale... nu ai prea multe opțiuni.
Dar asta-i o temă pentru o postare ulterioară.
 

[Kosh]

Hai la micul dejun.
Sincer, am rămas mască.
Nu mă așteptam ca la 270 de lire pe noapte să avem parte de un mic dejun așa de bogat și diversificat. Avea și fistic...

Stăm la o cafea, apoi ne punem bagajele pe moto și gata: direcția Istanbul.

Drum absolut magnific, deh, autostrăzile de la turci...

 

 

Intrăm pe autostrada și după câțiva zeci de km, dau în sfârsit de HGS cu personal.
137 de lire.

Traversăm pentru a doua oară Podul Osmangazi după ce achităm taxele. Hoinărim prin Turcia de două săptămâni și n-am reușit să plătim HGS-ul. Fie nu era nimeni pe la bariere, fie era închis la oficiile PTT...
Podul este absolut superb și în mod evident ne oprim pentru o poză. Cam în același loc unde ne-am oprit și în 2018.

 

Intrarea în Istanbul am făcut-o mai mult mergând pe banda de urgență. Tot mă strecuram eu printre mașini până când au început să-mi spună șoferii s-o iau pe banda de urgență. Toți motocicliștii fac așa.
Cu mișcarea asta asta în mod evident am salvat foarte mult timp.

 

Aproape de locul unde trebuie să luăm ferryboat-ul către partea europeană, eu cu ochii în GPS, era să intru în mașina din față care mi-a ieșit de pe un drum lateral, doar ca să facă imediat dreapta într-o benzinărie.
Am evitat o bubuială care în mod sigur mi-ar fi cauzat complicații serioase.
Dar iată-ne ajunși la ferryboat gata de îmbarcare.
Ne întoarcem în Europa.

 

Ferryboat-ul a costat 9 lire cu totul și plimbarea a durat 15min. Am văzut și delfini... Kitty e fericită.
 

[Kosh]

Intrăm în centrul orașului Istanbul cu aglomerația aferentă și ne îndreptăm spre un hotel ales cu câteva zile mai devreme.
Trafic, trafic și iar trafic. Fără loc de manevre, deși am mai reușit să mă mai strecor pe alocuri.



Podul Galata: dus - întors



Și cum stăteam și mergeam, apoi iar stăteam îmi pornește ventilatorul la moto și observ că nu se mai oprește.
Mă uit și deja urcase temperatura peste jumate așa că decid să ma opresc, să las motocicleta să se mai răcească.
Cei drept, simțeam și noi nevoia de o pauză.
 

Iau apă și suc, apoi stăm lângă trotuar să ne răcim.
Căldură mare.
Să fi stat 20 de min acolo.
Ne reâncadrăm în trafic și după câteva viraje pe străduțele în care abia încape o mașina, ajungem la destinație.
De fapt, destinația era într-o zonă pietonală așa că a trebuit să ocolesc "ochiometric" până mai aproape.



Las motocicleta și nevasta într-un loc unde să nu încurce traficul și pornesc pe jos spre hotel.
Surpriză: n-aveau camere.

Mă întorc la moto, văd ceva hoteluri și mai în spate așa că mă duc să întreb.
Așa l-am găsit p'ăsta până la urmă: 300 de lire pe noapte, cu mic dejun inclus situat foarte aproape de locul unde parcasem motocicleta.
Cam rustic, trosnesc podelele când mergi și ușa se închide doar dac-o trântești bine... dar, am decis să rămânem aici.
E prea cald să merg cu moto la cealaltă opțiune găsită c-o seară înainte.
Am coordonatele GPS, dar la ce trafic este în oraș... chiar nu vreau să mai plec de aici.



Gândiți-vă c-am coborât de pe ferryboat la 13 și am ajuns la acest hotel la 16.
Ăsta trafic, nu ce-i pe la București.

Ne luăm camera în primire apoi mergem să mâncăm, si să ne plimbăm pe străzi până la Coloana lui Constantin.
Mai un ceai, mai un vitamin de pe stradă.
Mai stăm pe o bancă și privim la lume.
Aglomerație de nici nu vă vinde să credeți.
Foarte multă lume, care localnici, care turiști.

Ne întoarcem leșinați de oboseală la hotel și, până mă dezechipez de hainele de stradă, Kitty e deja în pat, la nani.
E ruptă de oboseală și ea. A stat cu inima cât un purice la ce trafic am avut parte azi.
 

Următoarea zi va fi una foarte lungă, însă pe jos.