paul_biker

Poti sa fii cel mai inteligent om din lume si cu toate astea sa nu fii intelept... "O baba murdara pe picioare, care sta in fata icoanei Maicii Domnului in biserica, fata de un laureat al premiului Nobel ateu - baba e om, iar laureatul premiului Nobel e dihor. Iar ca ateu, asta moare asa, dihor." Petre Tutea Tot el a zis: "Eu cand discut cu un ateu e ca si cum as discuta cu usa. Intre un credincios si un necredincios, nu exista nici o legatura. Ala e mort, sufleteste mort, iar celalalt e viu si intre un viu si un mort nu exista nici o legatura. Credinciosul crestin e viu." Si mai e o vorba: "Frica de Dumnezeu este inceputul intelepciunii!" Luati si meditati la asta. Deci tu crezi ca nu ar trebui sa existe nici o regula, pentru destepti. Deci putem omora, viola, fura, distruge, dupa bunul plac al fiecaruia? Fara vreo frica de a fi pedepsit?

Da, exact. Fara BOR am fi complet in genunchi, imorali pana in maduva oaselor, posedati de pacate si cazuti sub tavalugul nivelator al globalismului ateist. Chiar daca orice om poate avea si o relatie personala cu Dumnezeu, BOR deschide poarta catre El prin Sfintele Taine, asa cum au fost lasate noua tot de Dumnezeu.

Nu am ocolit nimic, un preot/ierarh gasit vinovat este caterisit de Sinod, deferit autoritatilor pentru asumarea raspundarii. Cum spuneam, orice padure are uscaturile ei. Si da, un preot care sodomizeaza un copil este un jeg uman.

Orice padure are uscaturile ei.

Deci un tata care da o palma la fund unui copil obraznic este un jeg uman... O sotie care da o palma unui sot care a inselat... este un jeg uman. Un fiu care da o palma unui batjocoritor de mama, este un jeg uman... Un barbat care bate un pedofil abuzator... ati ghicit, tot un jeg uman interesanta logica.

Razi ca prostul in continuare, altceva vad ca nu stii.

Dumnezeu s-a proslavit prin transformarea lui Saul in Paul, l-a dat ca exemplu. Tu daca vrei s-o faci pe-a smecherul cu Dumnezeu, ce sa zic, iti urez mult succes!

Da, oricine urmeaza pe Hristos cu toata inima, poate deveni un apostol al Lui, chiar daca a dus o viata foarte pacatoasa inainte.

Nici pe mine nu ma intereseaza ca pe tine nu te intereseaza si ignori adevarul lasat noua Hristos si de mii de sfinti parinti dar el totusi exista, violenta e parte din viata fie ca-ti place sau nu si toti avem de-a face cu ea in mai multe momente alte vietii. Dumnezeu ingaduie si pedeapsa fizica pentru trezirea pacatosilor, mai degraba sa iei 1000 de palme decat sa ajungi in iad ca hulitor. Nu pot sa-ti raspund exact la intrebare dar am sa-ti zic ce spune un mare sfant al Bisericii legat de asta: Sfântul Ioan Gură de Aur: Dacă auzi pe cineva hulind, izbeşte faţa lui cu palma şi sfinţeşte-ţi mâna ta prin această lovitură Dar pentru că a venit acum vorba despre hulă, vreau să cer de la voi toţi o singură răsplată pentru această cuvântare: ca să-mi mustraţi pe cei care hulesc în cetate. Dacă auzi pe cineva hulind la răspântie sau în for, du-te la el şi dojeneşte-l; şi chiar dacă trebuie să-l loveşti, nu pregeta: isbeşte faţa lui cu palma, loveşte gura lui, şi sfinţeşte-ţi mâna ta prin această lovitură. Şi dacă te va învinovăţi cineva şi te va duce la judecată, nu te împotrivi; şi dacă judecătorul de pe tribunalul lui îţi va cere socoteală, spune-i fără sfială, că a hulit pe Regele îngerilor. Căci dacă trebuie pedepsiţi cei cari hulesc pe regele pământului, cu atât mai vârtos cei cari îl batjocoresc pe Acela (al cerului). Este o fărădelege obştească, este o nedreptate care-i priveşte pe toţi şi îi e îngăduit orişicui să fie pârâtor. Aici insa trebuie mentionat ca e vorba de DOJANA, nu de violenta care sa ameninte viata omului, faceti diferenta. Dojana asta se refera strict la omul mandru, indracit, care huleste pe Dumnezeu. Dumnezeu Fiul ne indeamna sa ne iubim toti semenii si niciodata nu ne-a indemnat la violenta, inclusiv sa ne iubim dusmanii personali. DAR nu putem iubii dusmanii lui Dumnezeu, demonii sau indracitii. Legat de musulmani, m-as abtine sa comentez intrucat ei sunt foarte radicali si extremisti dar nu cred ca ai auzit vreodata de vreun crestin sa decapiteze un musulman din probleme de credinta, sigur ai auzit fix inversul. Un crestin insa poate dojeni un musulman cu o palma iar daca musulmanul l-ar omora in schimb pentru aceasta fapta, crestinul s-ar sfinti si ar deveni mucenic, ar intra in randul sfintilor. Stim insa foarte bine ca musulmanii sunt pagani, se inchina lui Dumnezeu dar intr-un mod gresit, adica si-au creat ei un alt Dumnezeu / Allah, care e defapt tatal minciunii, diavolul. De asta si sunt asa de psihopati pentru ca sunt insufletiti de diavol si de demonii lui.

The terms anno Domini (AD) and before Christ (BC)[note 1] are used to label or number years in the Julian and Gregorian calendars. The term anno Domini is Medieval Latin and means "in the year of the Lord",[1] but is often presented using "our Lord" instead of "the Lord",[2][3] taken from the full original phrase "anno Domini nostri Jesu Christi", which translates to "in the year of our Lord Jesus Christ".

Din cate imi aduc aminte, suntem in anul 2020, de la nasterea lui Hristos. Cu siguranta trebuie sa fi fost cineva important daca a reusit resetarea inregistrarii timpului! Nu crezi?

Ai o gandire sectara, credinta adevarata crestina nu e bazata doar pe Biblie, Sfanta Scriptura, ci si pe Sfanta Traditie, invatatura Sfintilor Parinti, cei intocmai cu apostolii, pe canoanele bisericesti stabilite ca adevaruri de credinta la cele sapte SinoadelEcumenice ale Bisericii asa cum a fost ea la inceput. Sola Scriptura este o erezie. Sfintii sunt oameni ce s-au desavarsit, au primit Duhul Sfant de la Dumnezeu si sunt mijlocitori intre noi si Dumnezeu Fiul, care a fost atat Dumnezeu cat si om. Ei pot ruga pe Hristos sa auda rugaciunile noastre. Pacat ca duhul general aici e de batjocura si mistocareala cand subiectele sunt atat de importante dar si subiectii, motociclistii, au o viata plina de risc. Nu va bateti joc de cele sfinte! Puteti sa va ratati mantuirea! Raiul si Iadul exista indiferent de crezurile voastre personale, nimeni nu poate fenta, trisa, toti vom fi judecati, toti pana la unul!

Daca ai huli in discutie cu mine, poti sa fii sigur de asta. Tot despre iad... În Sfântul Munte al Atonului trăia un călugăr cu numele Andrei. Şi acesta ducea o viaţă sfântă, în feciorie, asceză, post, rugăciune şi priveghere; în meditaţii sfinte şi în cugetarea Sfintelor Scripturi. Dar s-a îmbolnăvit când era aproape de treizeci de ani şi a zăcut unsprezece ani şi nu mai murea. Atunci, după dreptate, acest călugăr cu numele Andrei şi-a pus întrebarea: "De ce sufăr eu?" Pentru că nu se ştia cu păcate aşa de grele, ca să sufere pe pământ atât de groaznică boală. Şi a început săracul, ca tot omul care nu mai poate răbda, să se roage aşa la Dumnezeu: "Doamne, cer de la Tine un singur lucru şi anume: sau să mor sau să mă fac sănătos, că nu mai pot răbda! Mi-au rămas numai oasele şi pielea!" Rugându-se el aşa, într-una din nopţi, a strălucit o lumină uimitoare în chilia lui. El s-a temut să nu fie de la draci, căci şi diavolul se face în chipul lui Hristos, în chip de înger, în chip de sfînt ce străluceşte ca soarele şi poate să te înşele. Este ceea ce spune Sfântul Apostol Pavel: Nu-i de mirare că însuşi satana se preface în chip de înger de lumină şi slujitor al dreptăţii. Adică, dracii se prefac în chip de slujitori ai dreptăţii. Deci s-a temut călugărul şi a început să facă cruce. Şi înadată a văzut că intră pe uşa lui un tânăr foarte frumos la chip, foarte luminat, cu un toiag de aur în mână, cu o cunună de aur pe cap şi o cruce de aur pe frunte şi i-a zis: - Nu te teme, părinte, nu-s diavol. eu sunt îngerul păzitor al vieţii tale şi m-a trimis Dumnezeu să-ţi spun un lucru. Eu totdeauna sunt cu tine; toate suspinele tale, toate lacrimile, toate oftările, toate durerile, toate necazurile tale eu le ştiu. Că tu dormi, eu nu dorm niciodată; tu mănânci, eu nu mănânc; tu bei, eu nu beau. Adu-ţi aminte ce spune psalmistul: Tăbărî-va îngerul Domnului împrejurul celor ce se tem de dânsul şi-l va izbăvi pe el; şi ...nici să dormiteze cel ce te păzeşte. Deci, părinte, eu ştiu necazurile tale. Dar iată, tu ai început să te rogi lui Dumnezeu aşa de la o vreme: "Doamne, sau să mor, sau să mă fac sănătos, că nu mai pot răbda!" Şi Dumnezeu m-a trimis să-ţi spun ţie două lucruri: - Care? - Iată ce spune Dumnezeu prin mine: "Vrei să mai rabzi boala un an pe pământ sau să stai trei ceasuri în iad?" Dar el când a auzit, a zis: - Doamne, îngerul Domnului, tu care ştii necazurile mele, să mai zac eu un an pe pământ? Nu ştii că o noapte îmi pare un an şi că toate bolile mai cu seamă noaptea sunt grele? Deci cum am să mai rabd eu un an această groaznică boală? Şi pentru ce rabd eu? Că eu ştiu ca om, că m-am silit, de când am venit aici în Sfântul Munte, să fac voia lui Dumnezeu. Şi a zis îngerul Domnului: - Tu nu suferi pentru tine. Tu suferi pentru neamurile tale, care sunt în iad şi Dumnezeu te-a găsit pe tine şi voieşte prin osteneala şi suferinţa ta să scoată din neamul tău, până la al nouălea neam din iad". Că aşa se întâmplă dacă un călugăr bun îşi face datoria, mulţi din neamul lui se mântuiesc prin el. Nu ai auzit ce zice proorocul Ieremia? Dumnezeu răsplăteşte păcatele părinţilor asupra copiilor până la al patrulea neam. Deci, tu suferi pentru strămoşii tăi. Dar dacă vrei să ieşi şi tu din iad şi ei, să mai zaci un an pe pământ sau trei ceasuri în iad. dar ia seama ce spui, i-a spus îngerul, că în clipa aceasta ţi-am şi luat sufletul! A stat el şi s-a gândit. - Gândeşte-te bine! i-a spus îngerul. - Trei ceasuri în iad! Cînd a zis aceste cuvinte, i-a şi luat sufletul. Şi unde l-a dus? L-a dus în gheena, de care v-am amintit înainte, cel mai greu loc din iad, de care se tem şi dracii. Şi când l-a dus acolo şi l-a băgat în focul cel negru şi de miliarde de ori mai fierbinte ca acesta, a fost cuprins de întunericul ce domnea pretutindeni şi a început a răcni şi a geme de durere, căci balaurii de foc au început să-l muşte şi să-l chinuiască; el, când s-a văzut acolo şi a văzut atâta deznădejde şi atâta strigăt şi atâta durere şi atâta spaimă şi atâta foc, a început să strige cât putea: "Doamne, miluieşte-mă! Doamne, iartă-mă!" După trei minute, o lumină a despicat întunericul şi a apărut îngerul Domnului. Când l-a văzut, a început a bate din palme şi a striga aşa: - Vai mie! Vai mie! Vai mie! Toate le-am crezut, dar una ca asta n-am crezut! - Ce n-ai crezut, părinte Andrei? - N-am crezut că un înger al Domnului poate să mintă! - Cum se poate una ca asta, ca să spun eu minciuni? Eu nu sunt om păcătos, eu nu sunt duh rău, diavol. Eu nu pot face păcat, eu nu pot minţi. Cum pot eu să mint, dacă sunt rază de dumnezeire, sunt lumina a doua din lumina cea dintâi? Cum aş putea eu să spun minciuni? - Dar cum ne-a fost vorba în chilie la mine? - Cum? - N-a fost vorba că mă vei scoate de aici după trei ceasuri? Iată, au trecut mai mult de trei sutr de ani de când mă chinuiesc aici! Îngerul i-a spus: Adevărul este Hristos. De-abia a trecut o oră şi mai ai două ore de stat. - Două ore? a strigat monahul cu groază. Este oare cu putinţă să fi trecut numai o oră până acum? - Eu am venit să văd dacă poţi răbda. Atunci a zis călugărul Andrei: - Doamne, dacă acesta este adevărul, că de-abia a trecut un ceas de când mă chinuiesc aici în iad, du-mă înapoi în trupul meu cel rănit şi bolnav şi să sufăr acolo, nu un an, ci sute de ani, ba chiar până la ziua venirii lui Hristos, numai să nu mai stau o clipă aici în focul cel nestins! Şi îndată, cu iuţeala gândului, l-a luat îngerul şi l-a dus înapoi în trup. Cine a ştiut că a fost mort un ceas? Când a înviat a început a striga: - Miluiţi-mă! Miluiţi-mă! Şi a venit călugărul care îl îngrijea şi a întrebat: - Ce este, părinte? De ce strigi? - Să se adune tot soborul mânăstirii. Erau trei sute de călugări acolo. Şi l-au pus într-un cerdac înalt şi le-a spus la toţi minunea care s-a petrecut cu el; că el a stat un ceas în iad şi i s-au părut mai mult de trei sute de ani. Atâta de greu a trecut timpul. Să ne ferească mila şi îndurarea lui Dumnezeu şi a Maicii Domnului pe toţi din câţi sunt aici să nu îngăduie Dumnezeu vreunul să încerce durerile şi chinurile iadului în vreun fel. Şi toţi, cu darul Mântuitorului şi cu mijlocirea Maicii Domnului, a Sfântului Ioan Botezătorul şi a tuturor sfinţilor să ne mântuim, să ne uşurăm înainte de a ne duce din lumea aceasta şi să ne întâlnim cu toţii în veacul viitor la bucuria cea veşnică.

Despre Iad se stiu foarte multe lucruri, prin descoperire Dumnezeiasca ce s-a facut sfintilor (fie pustnici, calugari sau chiar preoti, ierarhi), unii au fost dusi in duh acolo, altii au primit viziuni. Puteti citi mai jos: DESPRE IAD Vom vorbi câteva cuvinte despre iad. De-atâtea ori auziţi cuvântul iad în dumnezeiasca Evanghelie, în Sfânta Scriptură, în învăţăturile Sfinţilor Părinţi, şi în tradiţia Bisericii Ortodoxe. Dar v-aţi pus vreodată întrebarea ce este iadul? Ce este iadul? Să ştiţi că iadul este împărăţia morţii; iadul este locul acela unde se chinuiesc, după dreptatea lui Dumnezeu, dracii şi toţi care au mâniat pe Dumnezeu şi au făcut voile lor în această lume. Iadul este împărăţia dracilor, a cărui poartă este deznădejdea, curte sunt legăturile; ferestre, întunericul; masă, reaua împuţiciune şi putoare; mâncare este foamea, băutură este setea, ceasornic este plânsul, aşternut este văpaia, orânduială este tulburarea cea fără rânduială a prăpastiei acelea groaznice. Dar ştiţi dumneavoastră câte feluri de munci are iadul? Nouă feluri de munci sunt în iad şi toate sunt veşnice şi foarte grele. Prima muncă este întunericul, cum arată marele prooroc Isaia. Dar nu întunericul acesta, pe care-l vedem noi pe pământ. Întuneric pipăibil. Ai văzut în Egipt, în pământul Ghesem, că unde erau evreii, era lumină şi în tot Egiptul era întuneric? Nimeni nu ştia pe unde să meargă. Dumnezeu ce nu poate? Toate-s la Dânsul. Întuneric pe lumea asta, dar celălalt întuneric îi veşnic. Acolo este întuneric aşa de tare, încât îl poţi pipăi cu mâna. Aceasta o zice dumnezeiescul Iov: Mă voi coborî în pământul întunericului celui veşnic, care nu are lumină, dar nici tămăduire în veac. De întunericul acela a amintit şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos în Evanghelia Sa, când zice: Legaţi-i mâinile şi picioarele şi aruncaţi-l pe el întru întunericul cel mai dinafară, arătând prin aceasta, cum zice şi dumnezeiescul părinte Efrem Sirul că este un întuneric greu. Deci, cea dintâi muncă ce stăpâneşte iadul este întunericul acela negrăit şi neînchipuit. A doua muncă, după întuneric, este plângerea şi scrâşnirea dinţilor. Atâtea lacrimi se varsă în iad într-o singură zi, că, dacă s-ar aduna pe faţa pământului ar face un ocean mai mare ca Oceanul Pacific. Oceanul Pacific are 48.000 km lungime, de la Polul Nord până la Polul Sud; are 18.500 km lăţime şi, la Insulele Mariane, are 11 km adâncime. Şi numai în iad, într-o singură zi, lacrimile care se varsă acolo, ar face un ocean mai mare ca Pacificul. Atâta plângere este în iad. A treia muncă este putoarea cea rea. Dacă s-ar aduna toate putorile de pe faţa pământului la un loc n-ar face nici un miligram faţă de putoarea care este acolo. Ca să vă daţi seama ce putoare este în iad, am să vă spun o istorioară. Doi fraţi de la o mamă s-au dus la mânăstire să se facă călugări. Şi unul s-a dus în mânăstire şi a avut răbdare multă, smerenie multă, ascultare fără cârtire şi a rămas în mânăstire până la moartea lui. Iar altul şi-a pierdut răbdarea şi a spus că se duce în lume înapoi la tată şi mamă. Fratele cel care a rămas în mânăstire îl sfătuia: - Frate, nu te duce înapoi. Auzi ce spune Evanghelia: Nimeni, punând mâna pe plug, să nu mai privească înapoi. Deci, nu te duce, frate, în lume, pentru că mare primejdie este să laşi mânăstirea şi să te duci din nou în lume. Iar el a zis: - Nu, eu mă duc! - Dar nu te temi de chinurile iadului? - Nu cred, frate, că sunt chiar atât de grele muncile iadului, cum spune Sfânta Scriptură sau cum spun oamenii. Aşa s-a scris în cărţi ca să ne sperie. Şi s-a dus acasă şi s-a căsătorit şi şi-a făcut de cap. Dar n-a trăit mult, decât trei ani, şi a murit. Auzind călugărul că fratele său, care s-a întors în lume, a murit, a început să se roage cu foc lui Dumnezeu, zicând: "Doamne, arată-mi să văd unde este fratele meu; în iad sau în rai!" După o vreme destul de îndelungată, într-o noapte o umbră neagră a intrat în chilia lui. Şi când s-a uitat el bine la lumina lumânării, l-a cunoscut. Umbra i-a zis, plângând şi suspinând: - Mă cunoşti? Eu sunt fratele tău. Era negru ca un cărbune. Doar după glas l-a cunoscut. Şi atunci acesta, văzându-l într-o stare jalnică ca aceea, l-a întrebat: - Frate, de unde vii? - Din iad, că am lăsat mânăstirea şi m-am dus în lume şi mi-am făcut de cap; am murit în păcate şi m-am dus pentru păcatele mele în muncile iadului. Şi atunci acesta a început să întrebe: - Măi, frate, ştii ce-mi spuneai tu mie, că muncile iadului nu-s aşa de grele, ci s-au scris aşa numai să sperie lumea şi să înficoşeze pe oameni. Chiar aşa este de greu în iad? - De mii de ori sunt mai cumplite chinurile iadului decât cum sunt scrise; şi de ar avea tot codrul limbă şi toată iarba pământului de ar vorbi, n-ar putea spune cât de greu este în iad! Dar fratele se făcea că nu-l înţelege. - Frate, oare voi putea să le încerc şi eu puţin, ca să mă încredinţez de adevăr? - Nu poţi auzi răcnetele şi ţipetele şi vaietele din iad, că tot atunci mori. - Dar, n-aş putea măcar să pipăi iadul? - Nu poţi, că acolo este foc care arde de miliarde de ori mai tare ca acesta şi tot atunci te-ai topi, fiind în trup material. - Nu pot nici să văd? - Nu poţi, că mori de frică, văzând priveliştea aceea groaznică şi urgia mâniei lui Dumnezeu din iad! - Dar cum aş putea eu să încerc măcar cât de puţin muncile iadului? - Frate, ţine minte. Ai putea mirosi oleacă din putoarea iadului! Cum era îmbrăcat cu haina, a scuturat mâneca hainei puţin şi s-a făcut nevăzut. Şi când a scuturat mâneca, atâta putoare a ieşit din mâneca hainei lui, încât acela a căzut mort jos şi trei zile nu a putut să iasă din chilie. Greu de tot a deschis uşa şi s-a târât afară din chilie şi a ieşit acea putoare din chilia lui, încât s-a împrăştiat în toată mânăstirea. Călugării au părăsit mânăstirea trei luni de zile din cauza putorii nesuferite, care a ieşit din chilia de unde a scuturat cel din iad mâneca hainei lui. După trei luni, acel miros greu a dispărut. Călugării când s-au întors înapoi l-au găsit pe acela din chilia căruia ieşise acea putoare şi l-au întrebat: - Ce a fost, frate, putoarea aceasta? De unde a venit? Iar el a răspuns: - Ştiţi, părinţilor, eu am avut un frate bun în mânăstire, care s-a dus în lume şi a murit după trei ani căsătorit. Eu m-am rugat Domnului să-mi arate unde este fratele meu. După multă rugăciune, într-o noapte a venit la mine şi l-am întrebat unde este. Aflând că este în iad, curios, l-am întrebat cât de greu este în iad, deoarece îl ştiam nepăsător, zicând că nu crede că muncile iadului sunt chiar aşa de grele, cum scrie în cărţi. Atunci el m-a încredinţat că nici nu poate spune limba de ţărână cât de greu este în iad şi ceea ce scrie în cărţi este foarte puţin spus. Ca să vezi muncile iadului, a spus el, este imposibil, că tot atunci mori; nici nu poţi auzi ce este în iad că mori, nici nu poţi pipăi; şi mi-a dat să miros oleacă din putoarea care este în iad. Atunci şi-a scuturat mâneca la haină şi iată sunt trei luni de zile de când putoarea aceasta stăpâneşte mânăstirea noastră şi aţi fugit; şi de-abia acum se poate veni, înapoi. Şi a încredinţat tot soborul mânăstirii cât de mare putoare este în iad. Aceasta este a treia pedeapsă a iadului. A patra muncă în iad este foamea şi setea. Aţi auzit ce spune proorocul Isaia: Vor flămânzi precum câinii şi vor urla şi se vor jeli, şi nimeni nu va potoli foamea lor. Şi Mântuitorul ne arată în Sfânta Evanghelie, în pilda cu bogatul şi Lazăr: Părinte Avraame, trimite pe Lazăr să-şi înmoaie vârful degetului său în apă, să vie să-mi răcorească limba, că rău mă chinuiesc în văpaia aceasta. Ai auzit ce-i acolo? Un deget înmuiat în apă, cât de mare preţ are! Şi nouă aici nu ne place apa, vrem vin, rachiu, dresuri şi cutare. Vai de noi că nu cugetăm deloc ce ne aşteaptă. foamea şi setea sunt a patra muncă. A cincea muncă a iadului este tartarul, gheaţa. Tartarul este un iezer fără fund, plin de gheaţă şi foarte rece. Aceasta este "scrâşnirea dinţilor", de care vorbeşte dumnezeiasca Scriptură, adică gerul acela nesuferit de care nu-şi poate închipui nimeni. A şasea muncă este viermele cel neadormit. Acolo sunt viermi de foc care mănâncă trupurile oamenilor şi sufletele lor în vecii vecilor, şi niciodată oamenii nu mor. Acolo sunt balauri de foc şi şerpi de foc care înoată prin văpăile iadului, cum înoată peştii prin apă la noi şi nu se vatămă. Şi îi prind pe cei păcătoşi şi-i sug şi-i înţeapă şi-i mănâncă în vecii vecilor, împreună cu viermii cei neadormiţi. Asta este munca a şasea. A şaptea muncă este gheena, adică focul cel nestins, care este cea mai grea dintre toate. Focul cel negru care arde în vecii vecilor cu întuneric. De acela se tem şi dracii. Că ei se rugau Mântuitorului, când făcea minuni pe malul Mării Galileii, când a scos demonii din cei doi îndrăciţi: Te ştim pe Tine cine eşti, Fiul Celui Preaînalt; Te rugăm nu ne trimite pe noi în gheena! Acolo îi trimitea, că El avea putere. Şi dracii se tem de gheena, de care spune Mântuitorul în Evanghelie: Unde focul lor nu se stinge. Dar nu este foc de acesta ca al nostru, care se face ca să dea lumină; focul acesta, chiar de ar arde pe cineva, dar dă lumină; acela, însă, este foc negru ca păcura şi de miliarde de ori mai fierbinte ca acesta. Aşa spune fericitul Ieronim. Cât de mare este focul unde se topeşte oţelul, totuşi este neînchipuit de slab faţă de focul iadului, ca şi cum ar fi zugrăvit pe pereţi. Ai vedea un foc zugrăvit pe perete cu vopsea şi nu te frigi. Aşa este de slab focul acesta faţă de focul iadului. Focul nestins nu mai are acolo nevoie de materie, cum zice Sf. Efrem: "Că nu sunt oarecare care-l aprind cu materie din lumea aceasta". Acolo este foc nestins, nu este foc cu lemne aprinse, ci arde cu urgia mâniei lui Dumnezeu negrăită, către cei păcătoşi. Acest iezer de foc de care spune la Apocalipsă, care nu are fund în veacul veacului, arede şi pe toate duhurile cele rele şi le chinuieşte în vecii vecilor. De aceea spune dumnezeiescul Părinte Ioan Gură de Aur: "Nimenea din oamenii care îşi aduc aminte de gheenă, nu vor ajunge în gheenă". Că cine cugetă la iad scapă de iad. Cine îşi aduce aminte de gheena, scapă. Că nu există om care-şi aduce aminte de gheena, care este atâta de groaznică muncă, să ajungă în gheena. Fiindcă îndată ce îşi aduce aminte de gheena el se fereşte de păcat şi începe a lucra fapta bună, se mărturiseşte, pune început bun, îşi face canonul şi îşi îndreaptă viaţa sa. Este ca acela de care se spune în Biblie: "Că nu mai este fapta ta ca ieri şi ca alaltăieri; poate să fie omul până azi un drac şi mâine se face înger luminat". Numai să-şi aducă aminte de iad şi de gheena; că dacă uită iadul ajunge în iad, iar dacă nu uită iadul nu ajunge acolo. Munca a opta din iad este deznădejdea. Acolo toată lumea este deznădăjduită de mila lui Dumnezeu, aducându-şi aminte de cuvântul Evangheliei, că s-a închis uşa şi că pocăinţă în iad nu mai este. Munca a noua din iad este veşnicia, care stăpâneşte atâtea miliarde şi miliarde de suflete. Nu mai există acolo o limită, că adică o să rabde omul o mie de ani sau o sută de mii de ani, ci în vecii vecilor. Dar ca să le descrie cineva câte una singură, nimeni nu poate spune, numai una cât îi de grea, că este imposibil a descrie limba de ţărână. Cine poate spune măcar una din munci câtă suferinţă aduce firii omeneşti. Că drepţii după sfârşit primesc cele patru însuşiri ale trupului şi păcătoşii primesc şi ei una: însuşirea nemuririi. Primesc trupuri nemuritoare, ca să ardă în vecii vecilor şi să nu se mistuie; să se chinuiască în vecii vecilor şi să nu scape; să înseteze în vecii vecilor şi să nu aibă apă; să le fie foame în vecii vecilor şi să nu aibă mâncare. Nemurirea o au de la judecată înainte, cum spune Hristos, spre a se chinui în vecii vecilor. Amin. Părintele CLEOPA Patru marturii extraordinare despre iad puteti vedea aci Daca ai curaj, urmareste asta si pune-te in locul persoanei respective...

Nu e de niciun porc, nu vorbim de dezbateri si pareri diferite vorbim de lipsa de respect, de insulte grosolane rauvoitoare, de blasfemii si hule grele, lucruri de neacceptat. Orice crestin are dreptul sa-si apere credinta cand un hulitor batjocoreste pe Facatorul lumii. Una e sa ai o parere diferita, alta e sa faci rau intentionat cum face acest Goe din 75. Nu e nici un caracter infect, daca ai stii ce patesc hulitorii in iad nu ai mai comenta aiurea pe aici. Caracter infect are Goe 75 care a spus lucruri absolut mizerabile despre Iisus Hristos, simbolul si punctul central al credintei crestine. Ati uitat ca majoritatea romanilor sunt credinciosi, aveti toti neamuri care se inchina la Iisus, il scuzati pe nemernicul asta si limbajul lui infect si va luati de mine ca i-am batut obrazul? Sunteti nebuni! Asa cu o palma primita isi mai plateste si el din pacate, daca se smereste bineinteles. "Se sfințește mâna care lovește gura unui hulitor". Sf.Ioan Gură de Aur zice asta, nu eu, esti tu mai intelept ca el? Ma indoiesc. Violenta domestica este condamnata de orice confesiune crestina, nu are legatura cu discutia noastra. Nu mai judeca aiurea crestinismul daca nu-l cunosti, nu-l intelegi, nu-l aprofundezi. Mai jos puteti vedea icoana Sf. Nicolae care l-a palmuit public pe ereticul Arie, ce nega firea Dumnezeiasca a lui Hristos.

Sigur, e usor de zis. Interesant ar fi de vazut cum ai reactiona tu cand ti-ar vorbi in ultimul hal de mama sau de tata, in repetate randuri, cat crezi ca te-ai stapani?

Odată l-am vizitat pe Părintele Paisie împreună cu un student la Teologie, care se afla la o vârstă critică. Când l-a întrebat despre studiile lui, studentul i-a răspuns cu nepăsare despre o lucrare legată de creaţia omului. La un moment dat i-a spus Părintelui Paisie: – Odată, Dumnezeu, neavând ce face, i-a creat pe Adam şi pe Eva, ca să-I treacă timpul. Atunci am văzut pe Părintele Paisie cum a ridicat fulgerător mâna şi i-a dat aceluia o palmă puternică. Studentul s-a pierdut, a făcut ochii mari şi nu-i venea să creadă. Apoi a început să plângă cu suspine ca un copil mic. Părintele Paisie l-a privit, dar nu a spus nimic, ci l-a lăsat să plângă. După o vreme l-a întrebat: – Binecuvântatule, ce sunt cele pe care le-ai spus? Vino cu mine! Atunci l-a luat de mână, ca mama pe copilul mic, l-a dus la chiuvetă şi i-a spus: – Spală-ţi faţa! Apoi i-a dat un prosop ca să se şteargă pe faţă, după care a început cu gingăşie şi multă dragoste să-i arate greşeala şi să-i spună că nu trebuie să vorbim necuviincios despre Dumnezeu şi despre lucrarea Sa. [...] https://doxologia.ro/biblioteca/vietile-sfintilor/palma-cuviosului-paisie-aghioritul

Si inca ceva, tu-mi spui mie sa nu mai fiu habotnic, atunci eu iti spun si eu tie, nu mai fi caldicel. Lui Dumnezeu nu-i plac caldiceii. Apocalipsa Cap. 3 16. Astfel, fiindcă eşti căldicel - nici fierbinte, nici rece - am să te vărs din gura Mea. Nu amestec nimic. Du-te si intreaba orice preot, cum trebuie sa te comporti cand cineva il insulta pe Mantuitor de fata cu tine.

Nu discut eu sansele de mantuire ale nimanui, asta numai Dumnezeu stie. Eu nu m-am dat vreun sfant fara de pacate, sunt vai de capul meu in fata lui Dumnezeu, un biet pacatos. Dar sa tolerez mizeria asta la adresa Mantuitoruilui, nu se poate! Straniu ca tu vrei sa arati respect celor care il blasfemiaza pe Hristos si ca nu te deranjeaza asta. Intreaba orice preot, daca eram de fata si ii dadeam si o palma pentru mizeriile pe care le-a spus, mana mea se sfintea. In loc sa-i iei apararea ai putea sa-i bati obrazul pentru ca altfel iti lasi Mantuitorul batjocorit si te faci partas la mizeria lui. Una e sa fii smerit, alta e sa fii fraier si las. Iacov 4:6 ""Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har"" Cum crezi ca le sta impotriva, nu tot prin oameni lucreaza?

Esti un jeg de om, o scursura, sa vorbesti asa despre Iisus. Rusine sa iti fie indracitule! Sunt motociclisti pe forumul asta care sunt credinciosi, macar fata de ei arata respect, haimana ce esti! In ziua in care vei fi judecat de Mantuitor, iti vei dori sa nu te fi nascut!

Povestește un preot evlavios care studiază în Tesalonic: „Mai demult a venit la mine un tânăr care mi-a spus: – Părinte, ieri am fost gata să mor, dar Dumnezeu m-a izbăvit. Aşa cum mergeam cu motocicleta cu viteză mare, deodată m-am izbit de o maşină şi am fost aruncat departe de acel loc. Dar în acea clipă, am văzut un monah bătrân care m-a apucat de mâna dreaptă şi astfel n-am păţit nimic. Atunci i-am arătat câteva icoane de sfinţi şi fotografii cu părinţi duhovniceşti contemporani. De îndată ce a văzut fotografia Stareţului Paisie, a strigat emoţionat: – Acesta a fost! După câteva zile a venit din nou acel tânăr şi mi-a spus că în buzunarul de la mâneca dreaptă a canadienei ce o purta (exact în acel loc de unde Stareţul l-a apucat), a găsit două iconiţe, una cu Mântuitorul şi cealaltă cu Stareţul Paisie, pe care le pusese mama lui pe ascuns. (Ieromonahul Isaac, Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul, traducere din limba greacă de Ieroschimonah Ştefan Nuţescu, Schitul Lacu – Sfântul Munte Athos, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2005, pp. 349-350)

Dialog în tren - Părintele Ilie Cleopa Mergeam odată cu trenul de la Paşcani spre Bacău. Eu, ca să nu mă duc în vagoane unde se fumează, mi-am luat bilet şi m-am suit în tren în vagoane de astea mai ferite. Zic: „Mă duc măcar unde nu mă "tămâiază" fumătorii, că pe mine mă doare capul de fum de ţigară". M-am dus singur în vagon acolo, dar n-am ştiut cine o să mai vină. Aproape de plecare a intrat un grup de ofiţeri superiori, mergeau la o şcoală de război. Erau maiori, colonei, printre care era şi un plutonier major cu soţia. Un călugăr într-un vagon de ofiţeri. Eu, văzându-mă într-un vagon cu ofiţeri, ca călugăr, zic, ce discuţie pot să am eu cu dânşii? Eu îmi cătam de pace şi de "Doamne Iisuse" al meu şi stăteam liniştit acolo, că ştiam că am de mers două ore cu ei şi trebuia să schimb trenul spre Tarcău, la Lunca Strâmbă, că mă duceam la părinţii Casian, care era stareţ la Tarcău, şi la Ianuarie; asta era prin anul 1957. Dar unul din ei, ca să nu tacă, a vrut să facă o glumă şi zice: - Uite, măi! O să meargă bine trenul ăsta, că avem şi un popă aici! Ştii, că ei au vorba asta, că dacă-ţi iese popa inainte, îţi merge rău! Au şi superstiţii. Să nu-ţi iasă popa înainte, c-o păţeşti! Eu tăceam din gură. - Auzi, măi, dacă-i popa aici, nu-i bine să ne spună povestea aceia cu Dumnezeu? Se zice că un "moşnegel" ar fi făcut cerul şi pământul şi stelele şi munţii şi marea! Auzi! Un "moşnegel"! Eu tot tăceam. „Dă-le pace, că-s ofiţeri. Ei glumesc, ei râd. Eu ce să discut?" Dar unul vine şi se aşează drept în faţa mea. - Părinte, nu vă supăraţi, de unde sunteţi? Dar eu, de ce să le zic Sihăstria? - De la Mănăstirea Neamţ. - Ce sunteţi? Preot, profesor, dascăl, ce sunteţi? - Ba sunt un simplu călugăr. Merg şi eu încoace, până la Bacău. - Auzi, că ăştia ai noştri, toţi sunt curioşi să ne spuneţi ceva despre Dumnezeu! Cum îi povestea asta cu Dumnezeu? Se spune în Biblia aceea, a voastră, că Dumnezeu ar fi făcut cerul, pământul, lumea, dar noi avem altă concepţie despre lume. - Să nu vă supăraţi, eu sunt un călugăr simplu, dar, dacă voi începe povestea cu Dumnezeu, trenul ăsta trebuie să înconjure globul de trei ori şi tot n-o pot termina, atâta-i de lungă! - Auzi, ce zice popa! - Şi îi şi curioasă, zic, grozav! Când vom începe povestea cu Dumnezeu, îi cu cântec! - Vrem şi noi să ştim! Sunteţi călugăr, noi suntem ofiţeri, tot mergem împreună până la Bacău. Cum îi, părinte? Înainte de plecare, m-am ridicat şi mi-am făcut cruce. Ei, nu. Treaba lor. - Dacă este vorba că trebuie să discutăm, vă cer un cuvânt de onoare. Să mă iertaţi, aţi intrat aici un vagon de ofiţeri, dar eu stelele astea nu le cunosc, eu am făcut armata când erau trese. Dacă m-oi adresa greşit cumva, să nu vă supăraţi! Dar, un maior se ridică şi întreabă: - Părinte, uite ce-i, vreau să-ţi spun ceva. Nu este o absurditate să credem noi în ceva ce nu se vede? Dumneavoastră spuneţi că există Dumnezeu, dar l-a văzut cineva vreodată? Este o nebunie să creadă cineva în ceea ce nu se vede! - Domnilor, dar mai întâi, aveţi cuvânt de onoare? că începem o discuţie serioasă! - Auzi, băi, popa! Avem, părinte, cum să nu! Şi cel ce se va supăra, îi nebun! zice. - Vă văd oameni deştepţi, eu îs un prost, dar o să-ncepem aşa, "povestea" cu Dumnezeu, cum ne-om pricepe noi. Uite ce-i, domnilor, eu am să spun că dumneavoastră, toţi câţi sunteţi în vagonul ăsta, sunteţi nebuni! - Ia auzi, popa ne face nebuni! - Sigur! Şi, dacă n-am dreptate, la prima gară, predaţi-mă la poliţia gării! Dacă n-am dreptate. Dar, întâi am să vă demonstrez de ce vă fac nebuni. - Da, este mare nebunie să creadă cineva în ce nu vede! Cine l-a văzut pe Dumnezeu? - Fraţilor, eu merg până la Bacău, dar atât vă spun: dacă încep "povestea" cu Dumnezeu, trenul acesta trebuie să înconjoare lumea de trei ori şi tot n-o termin!... - Ia auzi ce spune popa?! - Aţi auzit că dumnealui a spus că e mare nebunie să crezi în ce nu se vede. Mai întâi, că zice Duhul Sfânt în Psaltire la începutul psalmului 13 şi 52, la noi în Scriptură: Zis-a cel nebun în inima sa: Nu este Dumnezeu! şi îmi ziceam: „Lasă că-i vorba să mărturisesc pe Dum­nezeu, nu contează ce urmează de-aici". Eram bucuros de asta. Al doilea. Mata ai spus că este o nebunie să crezi în ceea ce nu se vede? - Da, eu! - Păi eu v-am spus că dumneavoastră toţi n-aveţi minte. Toţi sunteţi nebuni. Ştii de ce? Am tot dreptul să vă fac nebuni. - Dar pentru ce? - Pentru că eu n-am văzut mintea nimănui niciodată! Şi atunci, nu-i o nebunie să cred că aveţi minte, dacă n-am văzut-o? - Uite, băi, ne-a luat popa front! - adică în loc. Discuţia era şi frumoasă şi serioasă şi hazlie. - Păi cum să cred eu că aveţi minte, dacă n-am văzut minte de când sunt eu? Nici la voi, nici la mine. Cum este? Albă, neagră, roşie, verde? Ce formă are? Pătrată, dreptunghiulară, hexagonală? Cum este domnule, forma, culoarea? Şi-i pipăibilă, sau cum este? Dacă îmi arătaţi aceste însuşiri la minte, atunci eu zic că aveţi minte, dacă nu, n-aveţi deloc! Pentru că n-am văzut-o, nici culoarea, nici forma. - Uite, măi, popa! Poţi să-i zici ceva? - Dacă n-ai tăcut din gură! Măi (cuvant jignitor), n-ai pus problema bine! Ei se prosteau unul pe altul. - Stai, măi, că cu popa ai de lucru! - Afară de asta, se crede de toată lumea de pe glob că oamenii au minte? Se crede. Fără să se vadă. Iată un argument că toată lumea crede că are minte! Şi dumneavoastră credeţi şi eu, dar nu vedem mintea. Dar viaţa aţi văzut-o vreodată? Cine a văzut vreodată viaţa din om? Şi cu toate acestea cine zice că-i mort, când este viu şi are viaţă? Se vede viaţa? - Nu se vede! - Şi atunci nu-i o nebunie să credem noi că oamenii au viaţă? Dacă n-o vedem. - Dar viaţa se manifestă, părinte! - Foarte bine. Prin manifestările ei se crede că există, cu toate că n-o vezi. Aşa-i şi Dumnezeu. Care-s manifestările Lui în lume? Şi am început să spun toate puterile sufletului. - Dumneavoastră aveţi imaginaţie? - Da. - Aţi văzut-o vreodată? Nu! Dumneavoastră aveţi mânie? Aţi văzut-o vreodată? Dumneavoastră aveţi cugetare, gândire? Aţi văzut-o vreodată? Aveţi poftă? Aveţi, pentru că acestea sunt puterile sufletului - cea mânioasă şi cea poftitoare. Dumneavoastră aveţi partea sadică, adică cea crescătoare. Aţi văzut-o vreodată? Ştii dumneata cum creşti? Sau te-ai văzut vreodată cum creşti? Afară de asta. Dumneavoastră aveţi puterile sufletului, cum este cugetarea, alegerea, hotărârea, mâhnirea, întristarea, bucuria; le-aţi văzut vreodată pe acestea, căci acestea sunt puterile sufleteşti? Nouă ne spune Scriptura că omul este chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Dar nu după forma cea dinafară, ci după cea sufletească. Iată câte puteri are sufletul! Şi nici mânia, nici raţiunea, nici pofta, nici bucuria, nici întristarea, nici mâhnirea, nici imaginaţia, nici voia liberă, nici viaţa, nici mintea nu le-a văzut nimeni. Şi toate există. Şi la filosofia profană se învaţă că există aceste puteri ale sufletului. Dar sufletul l-aţi văzut vreodată? - Păi tocmai, că nu-i! - Cum nu-i? Dacă n-ai avea suflet, n-ai mai vorbi cu mine! Dumneata nu poţi clipi o dată fără Dumnezeu, dacă n-ar fi viaţa în dumneata. Şi vedeţi câte sunt? Şi viaţă, şi minte, şi voie liberă, şi raţiune, şi mânie, şi bucurie, şi întristare, şi poftă, care se crede de toată lumea, fără să se vadă. Toate facultăţile sufletului sunt nevăzute, toate puterile lui sunt după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, că Dumnezeu este nevăzut. Iar omul este prototip şi icoană a lui Dumnezeu pe pământ - în ceea ce priveşte sufletul: minte, cuvânt şi duh. Ai văzut vreodată cuvântul? Ţi-ai văzut duhul cu care vorbeşti? Iată câte puteri şi câte facultăţi nevăzute are sufletul nostru! Şi dumneavoastră nu le-aţi văzut. Dar se crede de toată lumea? Căci omul are şi bucurie şi mâhnire; are şi poftă şi raţiune şi voie liberă... - Măi - a spus unul -, mai bine tăceai! N-ai pus bine problema! Ăsta trebuie să fie un director de seminar! - Nu, domnule, dar ne spune adevărul! Vezi, că toţi credem că sunt acestea, şi există în om, dar nu se văd! - Şi tu ai spus că-i o nebunie să crezi ceea ce nu vezi! Dar vezi că-i faci pe toţi nebuni, că acestea sunt, şi noi le credem fără să le vedem. Mai stau aşa, şi se ridică un doctor: Părinte, dă-o la boala! Eu sunt maior-doctor. Fac operaţii şi umblu cu bisturiul prin maţele omului - îi tai gâtul, îi tai picioarele -, tai, operez de 30 de ani şi eu n-am dat peste suflet! Şi cum să cred că există, dacă n-am dat cu bisturiul peste el! - Dumneata eşti doctor? - Da! - Şi de aceea nu crezi că există suflet, că nu-l vezi? - Da! - Dar dumneata, şi cei asemenea cu dumneata doctori, credeţi că există durere în lumea asta? - Există, părinte! - Eu nu cred! E o nebunie să cred, domnule, dacă n-am văzut-o! - Există, părinte! - Dar când îl tăiai cu bisturiul şi omul răcnea acolo şi se zbătea în ghearele morţii, durerea n-ai văzut-o? - Nu. Asta nu se vede! - Şi vrei să vezi sufletul? Şi durerea-i una din facultăţile trupeşti, fireşti, ale omului, şi-i amestecată cu cele sufleteşti. Şi după cum nu poţi vedea durerea, aşa nu poţi vedea sufletul. Mai ales sufletul fiind duh. - Auzi, bă, şi tu cu doctoria ta, vorbeşti prostii! Te-a lovit în cap, măi! N-ai văzut durerea! Dar cine dracu a văzut durerea? Insă toată lumea crede că este durere. - Uite, bă, ţi-a astupat gura şi ţie! - Măi, am dat de dracu aici! - Da-i frumos, domnule! Acestea le povestim şi noi la alţii. Mai spune ceva, părinte! Atunci se ridică unul: - Părinte, dintotdeauna ştim că Biserica a stat împotriva ştiinţei. Uite, ruşii au făcut un satelit acum care a înconjurat pământul de trei ori, cu Iuri Gagarin, şi uite a aterizat cu bine! - Şi ce-i cu asta? - Astea sunt roadele şi avansul ştiinţei faţă de religie! - Nimic n-aţi făcut! - Auzi-l, bă, că-i contra ştiinţei! Acesta trebuie să fie ca cel care a fost contra lui Galileo Galilei! - Staţi să vă spun! Ştiţi ce-aţi făcut voi? Dacă o albină iese din stup şi înconjură buduroiul în care stă, are ea pretenţia că ştie ce este în toată lumea? Atâta a făcut omul până acum! A ieşit de-abia din ştiubei şi a înconjurat ştiubeiul în care trăieşte şi i se pare că mare lucru a făcut! - Auzi-l, bă! - Încă n-a făcut ştiinţa nici atât cât zboară o furnică de pe degetul ăsta pe celălalt! Toţi savanţii lumii şi din Apus şi din Răsărit. Si staţi că de-acum înainte avem de vorbit! - Îi frumoasă, domnule, discuţia asta! - Că-i frumoasă, că-i amară, că-i dulce, eu vă spun până la capăt de-acum, cât a ţinea "povestea" asta, da, zic, iaca se apropie gara Bacău! Domnule, dumneavoastră ştiţi Ursa mare de pe cer şi Ursa mică, steaua polară? - Da. - Uite ce-i! Astronomia şi ştiinţa, cu cei mai mari savanţi astronomi, spun că la Ursa mare, de la roata din brazdă dinapoi, până la cea de către om - osia carului mare de pe cer -, este 1300 de ani călătoria luminii, şi lumina merge cu 300.000 de km/s. Asta-i osia carului mare. Ca să ajungi de la o roată până la cealaltă îţi trebuie 1300 de ani să călătoreşti cu viteza luminii. Dar cât ar mai fi până la roata dinainte şi cât ar mai fi până la proţap şi până la Prepelea care mână (cuvant jignitor) pe din brazdă. - Dar cine este Prepelea? - Este o steluţă mică, acolo! Dar cât mai este de lung carul, spune-mi dumneata! - Măi, interesant! Cine spune asta? - Camil Flamarion. L-am avut pe Camil Flamarion la îndemână, Dumnezeu în natură. Ăsta-i mare astronom francez din secolul trecut. Da, zic, dumneavoastră vedeţi o stea care, când răsare, cam dănţuieşte, "Alfa Centaurului". Toată astronomia arată că Alfa Centaurului este steaua megieşă a sistemului nostru solar. Sistemul solar se compune din nouă planete, cu soarele zece. Şi până la megieşa noastră, cea mai de-aproape, este un milion de ani călătoria luminii. Vă rog să calculaţi, domnilor, ce-a făcut Iuri Gagarin! - N-a făcut nimic, părinte! - Afară de asta. Pământul are 36.000 de km împrejurul lui. Deci 36.000 de km a făcut acela cu sputnicul lui, iar până acolo, un milion de ani călătoria luminii, socotiţi dumneavoastră, zic, ce-a realizat omul faţă de distanţa interstelară, sau inter­planetară! - Domnule, este incalculabil. - Stai să vă spun altele, mai serioase. Dumnezeu îşi arată lucrurile, nu în cele mari, în cele mici, cum spune Sfântul Nicodim Aghioritul. Ia gândiţi-vă dumneavoastră, că într-o ureche de ac se găsesc opt sextilioane de atomi, cifre astronomice - un sextilion este 1 urmat de 21 de zerouri. Aceşti atomi dintr-o ureche de ac, ca să-i numere un om, trebuie să trăiască 250 de ani şi să numere mai mult de un miliard pe secundă. Şi vă rog să-mi spuneţi dum­neavoastră câţi atomi sunt într-o ureche de ac şi cum îi împărţiţi şi cât este de minunat Dumnezeu, că într-o ureche de ac să bage atâţia atomi. Atunci ce-a făcut omul cu ştiinţa lui? - Domnule, este neimaginabil! - Stai să vă spun alta mai minunată. Pe-un vârf de ac se odihnesc 16 miliarde de ioni, care sunt corpuri mult mai mici decât atomul - Camil Flamarion voia să scoată în evidenţă viaţa, la ateii de peste Rin, că ei se chinuiau să facă o celulă vie, pe vremea aceea, pe care nici astăzi n-au făcut-o, că viaţa-i numai la Dumnezeu. Şi la aceşti ioni, care nu se pot concepe de mintea omenească cât sunt de mici, ce aparate trebuie? Că dacă ai avea un aparat, ca un purice să-l vadă mai mare decât Ceahlăul, încă nu ai zări în atmosferă un ion! Şi aceşti ioni s-a aflat că şi ei stau ca flăcăii de mână şi joacă, au viaţă în ei! „Şi acum domnilor de peste Rin - că el îi combătea pe germani -, vă rog să despărţiţi forţa de materie şi viaţa de zidire". „Dacă nu m-aş teme de panteism, zice Camil Flamarion - panteiştii ziceau că toată buruiana este Dumnezeu -, aş zice că Dumnezeu este în toată iarba şi în tot corpul. Dar voi zice altfel, că Dumnezeu este în toată zidirea Sa". Sub cel mai mic germene de materie de sub cer este mâna lui Dumnezeu şi există viaţa care a pus-o Dumnezeu! Şi acum vreau să vă spun un lucru. Când vedem puterea lui Dumnezeu, că în miniatură lucrează atâtea minuni negrăite şi neconcepute de mintea omenească, când vedem că şi acolo este viaţă, în acele mici particule de materie care nu au niciodată putere de a fi vizibile cu ochiul liber. Dacă noi nu ne-am teme de panteism, am zice că Dumnezeu este sufletul naturii, al întregii naturi. Dar nu este aşa. Dumnezeu există, cum zice marele apostol Pavel, că prin El şi de la El sunt toate! Şi vorbind acolo, văd că se apropie gara Bacău, şi trebuia să mă dau jos. Era multă discuţie. De-abia intrasem în subiect. Eu le-am spus că povestirea este lungă. - Nu puteţi clipi o dată din ochi fără Dumnezeu, fraţilor! - Dar de ce, părinte? - Viaţa este de la Dumnezeu, dătătorul de viaţă, şi, dacă ai murit, mai clipeşte din ochi dacă poţi! Mai poţi clipi dacă mori?... N-am amintit chiar toată predica. V-am spus aşa rezumativ cum a fost. Au fost două ore de discuţie. Ne-am despărţit. - Domnilor, ne pare foarte rău că ne despărţim! Vă spun drept că unii m-au sărutat şi pe obraz, alţii mi-au dat cireşe, alţii bomboane. Au dat şi pomelnice. - Părinte, vrem să-ţi scriem, dar să ne spui ce studii ai mata, că trebuie să fii un director, un profesor la vreun seminar. - Eu am să vă spun, dar să mă credeţi dacă vreţi! Eu de-abia sunt un cioban şi pasc oile mănăstirii. - Şi unde te duci acum? - Mă duc la un schit. Eu sunt cioban. Dar dacă aţi avea fericirea să vorbiţi dumneavoastră cu un stareţ de mănăstire, sau cu un episcop, să vedeţi ce ştie acela! - Auzi, măi! Asta-i o minune! - V-aţi întâlnit cu un cioban al mănăstirii, dacă v-aţi întâlni cu un stareţ sau cu vreun profesor de seminar, de ăştia mari care au şcoli, să vedeţi ce vă spun aceia, zic. - Mă, degeaba trăim, mă! Suntem nişte proşti! Mă, ce ne-a spus popa ăsta! Le-am spus multe despre stele, despre mişcarea Orionului; le-am spus câte vânturi bat pe faţa pământului şi cum se cheamă fiecare, şi cum se formează vânturile, după Sfântul Ioan Damaschin. Despre zodii şi câte grade are fiecare zodie şi cât stă soarele în fiecare grad. Mi-aduc aminte, că am vorbit pe larg, după Sfântul Vasile cel Mare, din Hexaimeron. Câte aveam să vorbesc, dar dacă noi schim­bam trenul. Ne-am despărţit cu durere de inimă. - Domnilor, m-aţi băgat într-o discuţie, pe care nici n-am început-o. Iertaţi-mă şi mergeţi sănătoşi; vă faceţi generali, iar eu mă duc în treaba mea! Aşa a fost discuţia, dar aici v-am spus-o pe scurt. Părintele Ilie Cleop

Ba exista! Slava Domnului ca exista! Ne-a spus-o Iisus Hristos, ne-au spus-o de mii de ani mii de sfinti, calugari, pustnici, voievozi, ierarhi, preoti si credinciosi de rand, esti tu mai intelept ca ei? Omul s-a nascut pentru vesnicie nu pentru moarte vesnica. Ca nu vrei tu sa crezi in asta, e problema ta, dar viata de dupa moarte exista fara dar si poate si trebuie sa ne pregatim pentru ea. Va invit sa urmariti marturiile a patru oameni care au fost candva si ei necredinciosi si ce au experimentat ei cand erau sa -si piarda viata:

Pr. Efrem Filotheitul: Sufletul singur se pregătește să meargă la dreapta judecată, ca să dea răspuns pentru faptele lui. Și frică și cutremur îl cuprind în acel ceas. Noi vorbim acum, ascultam, dar n-am trăit acel moment. Cei care au plecat și s-au lovit de el nu sunt aici, ca să ne mărturisească și să ni-l descrie, dacă el se poate exprima prin cuvinte omenești. Toți vom trece prin acest martiriu al morții și, ceea ce stă în mâinile noastre, în puterea noastră, cu ajutorul și iubirea de oameni a lui Dumnezeu, este să ne pregătim pe noi înșine să primim acea clipă cât mai curați sufletește, pentru că această stare ne va ușura teama și frica morții Pr. Cleopa Ilie: Uităm că vine moartea și după moarte este judecata și munca veșnică pentru cel ce moare nepocăit și nepregătit Sf. Maxim Mărturisitorul: mintea care s-a îndepărtat de Dumnezeu se face ori demonică ori animalică. Dumnezeu, fiecărui om, îi creează în această viaţă anumite împrejurări,prin care îl cheamă la Adevăr, la pocăinţă.Vrajmasul ne inseală cu amânarea,ca esti tânăr,distreaza-te,cum ca mai ai timp mai târziu sa vii la Dumnezeu . In afară ca Dumnezeu este MultMilostiv si Multrăbdător, este si FOARTE DREPT.Ne spune in Cuvantul Său ca in ceeea ce ne va prinde moartea, in aceea ne va judeca. ,,Focul Iadului este o realitate, nu o sperietoare adusă de duhovnici sau părinți în educația religioasă. Iadul este o mare realitate. Și, dacă nu ierți, mergi în focul cel de veci. Focul de acolo e de mii de ori mai tare decât focul de aici, și-i fără lumină. Nu te vezi cu cineva! Și nu stai acolo un timp, ci o veșnicie! Dați-vă seama, îngrozitor! -Pentru că, nu numai suferința fizică te macină, ci și faptul că ești rupt de iubirea lui Dumnezeu pe veșnicie. Te îngrozește veșnicia asta, măi, fraților!" Părintele Arsenie Papacioc Sf. Serafim Alexiev: Grăirea în deșert e de asemenea un primejdios dușman al vieții duhovnicești. Ea este precum o mică spărtură în luntrea mântuirii. Dacă nu se astupă această spărtură, prin ea necontenit va pătrunde apa și luntrea se va scufunda. Ca să nu se întâmple una ca aceasta, trebuie să retezăm cu un hotărât ,,nu” grăirea deșartă, grăirea de rău și osândirea aproapelui. Atunci în locul păcatului izgonit al grăirii deșarte, se va arăta grăirea plină de miez a rugăciunii. ----------- Acum vin eu si va intreb, sunteti motociclisti, traiti cu adrenalina in fiecare zi, fiecare plimbare poate fi si ultima, cum va pregatiti voi pentru viata de dupa moarte? Nu va e frica de iad?