Kosh

N-am mai stat in Istanbul pentru ca ziua imediat urmatoare am cheltuit mai mult decat era prevazut in bazar si, ramasi cu 600 de lire, clar ca trebuia sa plecam. 200 erau ptr benzina, restul, ce cazare vom gasi prin Edirne.
N-am apucat nici sa mai vizitam Moscheea Albastra si palatele sultanilor.
Isanbul fiind aproape, am decis sa revenim cu avionul.

 

Pe Kitty deja am pierdut-o, cica nu mai vrea sa se intoarca:

Hotelul... de tot rahatul. La 23.30 ma certam cu proprietarul sa dea TV-ul mai incet. Nu i-am platit ca sa aud meciul din camera, ci sa ma odihnesc. Cica la 1.00 e stinggerea la ei.
Niste cretini.
Seven Alp e hotelul. De evitat in Istanbul.
Anyway, dimineata, hai la drum spre Edirne unde ne-am cazat o noapte.

Miercuri dimineata am plecat spre tara, la 16.30 eram pe Shipka Pass, riding on clouds, pe un cancer de frig.
Am inceput sezonul asta cu o plimbare pe Shipka, era firesc sa-l termin simetric.

Noaptea ne-a prins la 20km dupa ce trecusem de Veliko asa ca, m-am pus in spatele unei dubite si am mers asa pana la Ruse.
La 19.30 eram la ai mei in poarta, rupt de oboseala. Era sa scap motoreta chiar in curte, cand am coborat, mai c-am luat-o dupa mine, avand cricul pus.

Cam astea-s povestirile.
Acum, dupa o saptamana de stat in tara, ma apuca un dor enorm de hoinareala prin Turcia.
Primele zile parca visam ca eram la Giurgiu, parca tot asteptam sa ma trezesc din vis la cine stie ce hotel prin Turcia.

 

Concluzii:
1. GPS d'ala cum trebuie. A fost horror cu prostia aia de maps.me si alte solutii de navigatie pe telefon.
Spre exemplu:

Daca eu sunt pe jos, la sageata albastra si tre' sa ajung la locul marcat cu steagul de sosire, de ce pusca masii imi face traseul de parca ma duce cu taxiul sa-mi ia bani in plus?
De ce n-o ia drept avand in vedere ca-i bulevard si in capat sa-mi faca dreapta?
Adica cum am si facut pana la urma?
Va dati seama in ce hal face asta traseele cand esti cu masina? Imi spunea la un moment dat sa fac dreapta pe interzis, sau pe drum pietonal, interzis chiar si bicicletelor.
M-a umplut de respect aplicatia piXdii.
Sa vezi ce GPS de 4000 de lei imi phoot!

2. Evitam complet hoteluri de 2 stele pentru ca 8 din 10 sunt praf, nu neaparat d.p.dv. al dotarilor, ci doar din cauza taranilor care fac galagie de parca au inchiriat tot hotelul.
Femeile in Turcia au o gura de m-au speriat efectiv. Noaptea pe la 2 le apucasera povestirile pe holul hotelului, pe palier.
Peste tot e asa, chiar si la acele hoteluri de 3 stele pe care se vede ca au 3 stele asa cu indulgenta.
Incepand de la 240 lire/noapte, iti pot garanta ca ai liniste noaptea.
3. Timp ptr a sta mai mult la orice locatie. Pe mine m-a cam manat iarna de la spate, grija cea mare fiind Bulgaria la intoarcere. Dar, ce sa fac daca am primit banii tarziu? Nu mai vroiam sa aman inca odata plecarea in Turcia.
4. Faceti tot posibilul si plimbati-va prin Turcia. Merita fiecare banut, frimitura de oboseala, transpiratie si efort. Ve-ti fi rasplatiti cu strazi parca facute ptr motociclisti, soferi chiar mai responsabili decat ma asteptam si oameni caldurosi si oricand gata sa-ti sara in ajutor.
5. Luati-va lire turcesti din tara. Cu euro si dolari va luati teapa la curs caci in mod evident n-o sa va schimbe nimeni in favoarea voastra.
Vroiam sa schimb niste lei in Edirne si-mi dadea ban pe ban in conditiile in care eu am luat lira din Bucuresti cu 0.74 RON. Daca mai aveam o zi sa mai caut, o gaseam si la 0.72 dar atunci a contat fiecare zi, adica sa plec cat de devreme se poate.

In primavara ma intorc in Turcia ptr ca am ratat Efesus si Muntele Nimrod.
Mai vedem pana atunci.

De acum insa, sa inceapa sa curga filmarile. M-am intors cu peste 350GB de filmari, asa ca, stati cu ochii pe canalul de Youtube pentru ca vor urma filmari de la fiecare locatie, plus drumurile dintre locatii.
 

Iarna usoara si scurta!


 

Ieri, in drum spre tara, la 16:30, pe Shipka Pass:

 

N-am achitat gazduirea inainte sa plec. Si acum sunt paduche flausat, financiar vorbind

Nu cred ca putem participa la acest meeting, dar vedem, mai e pana atunci.

 

PS: ne-am intors in tara ieri seara.

Daca prin vot s-ar fi putut schimba ceva, nu ne-ar mai fi lasat sa votam.

Nu votul este problema...

Sambata, 3 noiembrie:

Cel mai bun hotel de pana acum. La etajul 8, camera mare.
Superb!
Plecam cu parere de rau stiind parca ca n-o sa mai nimerim un astfel de hotel, la un pret asa de bun pe noapte.
Iesim nesperat de repede din Ankara indreptandu-ne catre Eskisehir.
Ne-am decis sa ne oprim acolo, BUrsa fiind prea departe pentru stilul de mers cu care ne-am obisnuit in Turcia.

Drumul este bun, dar plictisitor:



Ajungem la hotelul ochit, hotel care se dovedeste a fi o prastie. Macar a fost ieftin.
Frigu' dreaq noaptea. Cobor la Jean de la receptie si-mi spune "automatic heat".

Calicie la caldura.
Las' ca am lasat apa calda sa curga vreo 4 ore asa... tot "automatic". Doar trebuia sa incalzim camera aia cumva. Asa ca, am facut sauna

Mergem sa mancam ceva si la intoarcere in camera ne ajunge din urma un somn grav.
Ne-am bagat la somn pe la 19. Odata cu gainile, cum se zice pe la noi.
Ce poveste?... abia de-am mai gasit "baterie" ca sa copii filmarile de azi de pe cardul camerei, pe laptop.
Poze Yoc toata ziua. N-am avut la ce.

» Post actualizat in 04 Nov 2018 21:58

++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Duminica, 4 noiembrie:

 

Acriti de hotelul de cacao, sarim peste micul dejun direct de la masa.
Cand am vazut, ne-am ridicat si-am plecat.

Afara, cam 2 grade, maxim 3. Canceru' dracu!
Incalzim motoreta si hai la drum.
Nici n-apucam sa iesim din oras ca repedere "polis controlu".
Era limita de 90 acolo si noi o cam ardeam cu 120, asa sa ne incalzim. Cand zic noi, ma refer la Je si un grup de 3 masini.



Imi bolboroseste politistul ceva acolo - era tare fericit! I-a picat fata cand i-am zis "English, please".
Mi-a facut semn sa ma car. Dupa ce s-a uitat la numar, evident.

Mama, ce frig...
Daca n-am oprit de trei ori in 140 de km. Ba o pisare, ba o cafea...
Puii mei, aveam de facut doar 300 de km pana la Istambul, prin Bursa.

Am hotarat sa nu mai oprim la BUrsa ptr cazare si sa-i dam inainte pana la Istambul.
SI-asa la Bursa ma opream doar pentru Cumalıkızık.
Am zis ca, daca e, ne oprim la Cumalıkızık pentru a manca si apoi, continuam spre Istambul.

Drumul absolut superb:

 

Curbe frumoase, dar prea mult trafic pe banda unu.
Soferii au tendinta de a schimba banda instant, nu au rabdare sa stea in fata masinilor grele.

Intrarea in Cumalıkızık, "de poveste": drum de piatra, aglomeratie mare.

 

De mancare: Yoc! Doar gozleme si breakfast. La ora 13 cand am ajuns noi, aia ne vindeau breakfast.
Se pare ca gainile nu cresc pe'acolo.
"NO chicken, only meat!"
Si chinezarii! La tot pasul.
Cica acolo este locul de bastina al Imperiului Otoman! Ce-a fost si ce-a ajuns.
Dezamagire totala.



Plecam repejor, nici chef de filmat/pozat n-am avut!
Fiind nemancat, nici chinezul din mine n-avea chef de activitate.

Dam inainte si ne oprim la prima locatie unde am reusit sa mancam.

Hai ca mai avem 100 de km pana la Istambul!
Dar pana acolo, trecem peste un pod. Taxa de trecere: 65 de lire!!! Am vazut si 140 de lire taxa de trecere.
65 de lire ca sa treci pe un pod este ENORM de mult, avand in vedere ca 14 litri de benzina costa pana in 90 de lire, depinzand de unde alimentezi.

 

Intram in oras, aglomeratie mare, dar se circula.
Istambul ne primeste aratandu-ne o masina arzand pe banda de urgenta. Un BMW alb care ne depasise acu' ceva timp, mergand cu avariile puse.

Cauta hotelul acum, hotel ochit de dimineata.
Pe partea Europeana, aproape de "chestiile" de vizitat din Istambul.
Pe mine ma intereseaza muzeele, Kitty si-a facut deja planul cum viziteaza ea "Muzeul Grand Bazar" din Istambul!

Aglomeratie si iar aglomeratie.
Soferii, dusi cu bidonul.
Trafic ca la Istambul!
Eu, cu tupeu, printre ei. Parca eram de-al lor:

 

E tare nasol cand nu stii unde mergi, nu stii cand si unde faci dreapta / stanga.
Ca sa va faceti o idee, a pus navigatia pe telefon, pe care l-am pus pe tankbag.
Si mergi asa, cu soarele in fata, cu +110 la ora, pentru ca, a dreaq, numai stanga trebuia sa fac!
Daca mergi mai incet, incep turcii sa te depaseasca kamikaze prin toate directiile.
Unde mai pui ca majoritatea soferilor nu le place sa stea prea mult in spatele altor masini. Iti sar in fata tragand de volan brusc, fara nici un stres.

Cred ca ne-am invartit lejer 2 ore prin oras ptr a gasi hotelul!
Eu cu benzina aproape de rosu, in fata mare coloana de lejer 5 km.
Ma bag printre ei si, in fata, ce sa vezi?
Un politist prost, blocase 4 benzi ca avea el chef de "trafic controlu"!
Mama ce mai claxonau turcii! Cata carne si-a luat supercop in seara asta, cred ca-i ajunge pana in primavara.
Vazand ca toti claxoneaza, dau si eu "particip" la actiune.
Dau cateva claxoane lungi, dar mai ascuns asa printre masini, sa nu ma gineasca "trafic controlu"!

Pentru cine nu stie, am un Yolo Bad Boy de 120dB! Se aude "superb" daca-l lasi sa urle lung!
Este ptr prima oara cand il folosesc in Turcia asa de lung!

Ajung in fata si, probabil nemaiavand loc in masina de atata carne cat si-a luat, politistul decide sa dea drumul la trafic. Sa-si stranga jucariile.
Aici politia pune jaloane pe banda doi, obligand traficul sa circule doar pe banda unu', ca sa poata ei "alege" pe cine opresc.
Imaginati-va cum venea trafic de pe 4 benzi, doar pe banda unu'. C-asa a vrut basca lui.


Ma rog, mergem si iar mergem. Cu chiu cu vai ajungem la hotel si... surpriza: 390 lire/noapte, 3 stele! Parcare yoc!
Direct ce-mi venea sa-l injur.

Strada plina de hoteluri!
Dar numai de la 4 stele in sus!
Afara deja intuneric. Deh, traficul din Istambul si coiala pentru a gasi hotelul de mai devreme!

O las pe Kitty la motoreta si-o iau la pas, vanatoare de hoteluri!
Colo 400/noapte, colo 500. Colo 480, colo 380!
Bine, toti spuneau pretul in dolari si cand le spuneam LIRA, faceau ei calcul la curs. Care cum le convenea, va dati seama.
Ma bag printre stradute si gasesc unu' cu 160lire/noapte, "cu de toate", dar parcare in strada.
Fiind pe jos, ma misc mai repede.
Pe aici, doar sensuri unice si yoc parcari.

Gasit hotelul! Weeii! Acum, unde dreaq am parcat motoreta??
Cred c-am mai bagat si-un kilometru pe jos, pentru a ma intoarce la moto si la Kitty.

CUm vedeam HOTEL, cum intram sa vad ce si cum. Evident ca la Ramada, Hiton si alte d'astea, nici nu m-am obosit sa le fac usa sa se deschida automat!

Ne cazam si iesim in oras sa mancam ceva si apoi, la somn.
Maine avem de umblat si de vizitat.
La hotelul asta stam doua nopti.
E cam praf, dar la pretul asta, n-ai ce pretentii sa ai. E bine ca are paturi, TV, apa calda si caldura (aer conditionat).
Cica mic dejun inclus, da' nu-mi pun prea multe sperante.

Poate gasim altul mai bun maine.

Cateva zile le vom sta in IStambul, ca sa-si poata face si Kitty rondurile.
Apoi, ne oprim pentru o noapte in Edirne ca sa putem face Bulgaria dintr-o bucata.

Eu cand vad ce drumuri au turcii, chiar intre cele mai uitate de lume localitati, imi vine sa ma duc la Victoriei si sa le dau foc

Plecam din Goreme pe la 10 dimineata cu speranta ca drumul pana la Ankara va fi la fel de usor precum ne-am obisnuit pana acum.

 

Desi mai slab calitativ decat drumurile cu care suntem deja obisnuiti in Turcia, drumul pana la Ankara nu dezamageste.

 

Luam o pauza de masa scurta cu gandul sa ajungem mai repede in Ankara.
PS: gasesti cea mai buna mancare in astfel de locuri mici, afacere de familie.
25 de lire, portie dubla pentru doua pesoane. Salate si sucuri incluse. Mai zi ceva!

 

Continuam drumul:



La intrare, radar. Sunt in limita de viteza, culmea desi pana acum am cam tras-o de urechi.
La 300 de metri mai in fata: comitetul de primire.

 

Caldura, si agitatie mare. Pe benzile 3 si patru se merge. Adica pe banda 4 se depaseste lejer 130km/h
Ne invartim ceva prin oras pentru a gasi hotelul ochit cu o seara inainte.
Avem parte si de "aventuri" in trafic: un nene trece pe rosu fara nici un stres, o tuta pune semnal dreapta de parcare si cand ajung langa ea se razgandeste subit.
Chestii cu care suntem obisnuiti de prin Bucuresti.
Accidente/tamponari intalnite pe drum: 5. Merg ca nebunii astia pe aici. Zici ca's dusi cu bidonul.

Ajungem la hotel, dupa cum am spus si suntem cazati la et 8, avand o frumoasa vedere din balcon.



Este cel mai bun hotel de pana acum, exceptand viteza slaba de upload a internetului de aici. Stai sa vedem si micul dejun.

Maine vrem sa ajungem la Bursa pentru 2 nopti cazare. Sunt 480km pana acolo pe E90, acel drum express cu trei benzi.
Daca nu reusim, ne oprim la Eskişehir pentru o noapte.

A si sunat ceasul de trezire?
Parca am dormit 5 minute. Kitty n-aude, nu vede
"Mi-e somn" imi raspunde scurt si raspicat la incercarile mele de o trezi cu usurelu'.
Ceasul 4.55. La 5 si-un sfert trebuie sa fim in fata hotelului.
Eu imi preagtisem totul de cu seara: incarcat baterii, setat camera video, verificat telefonul... ca un chinez autentic.
Kitty se intoarce pe partea cealalta ca ii aprinsesem toate becurile din camera.
"Haide Kitty ca intarzaiem"!
Kitty nu-i acasa...
Vazand ca nu-i loc de intelegere, o trag efectiv din pat. Stiti cum sunt femeile, nu pot iesi pe usa imediat ce s-au dat jos din pat si dupa ce s-au imbracat repede.
Imi face Kitty un bot parca mai mare decat baloanele cu aer vazute pe aici prin poze.
Mai mult chioamba se duce la tutuleta, se imbraca si-o vad proptita cu capul in stalpul usii de la intrare.
Ma astepta acolo. Cu un ochi deja dormea.

O iau pe sus, iesim afara. Ceasul 5 si 10 minuti.
Perfect!
Ba si stam, si stam ... afara bezna si cam 2 grade.
Seara am facut bine c-am dat jos bateria de pe motocicleta. E prima noapte cand fac asta de cand sunt in Turcia.

Dau pas de defilare pe aleea din fata hotelului si, de nicaieri apare si duba. Adica transportul catre zonele de decolare.
Dupa ce face turul statiunii tot adunand turisti, ne duce la o mica terasa inchisa, la etaj.
Cica "breakfast first"!



Dupa ce bem o cafea, ne imbarcam din nou in microbuze si hai la baloane.
Ajunsi la locatie raman masca. Fiind prima data cand fac o plimbare cu un balon, ma impresioneaza marimea acestora.
Aia erau deja acolo, tot bagau aer cald de zor.



Se ridica si balonul nostru, si hai cu imbarcarea.
Ni se face un mic instructaj mai ales pentru aterizare si urmeaza decolarea.

 

Weeiii!!
Kitty era ca girofarul de la politie. Cand s-a vazut in aer, a avut loc "schimbarea la fata"!
Se tinea de bara cu ambele maini si nici gand sa se apropie de margine.

Eu, se stie: chinese mode ON!
Ne-a ridicat pana la 850 de metri altitudine. Plimbarea este soft, fara "goluri de aer". Cel mult te mai poate deranjana zgomotul facut atunci cand da drumul la gaze ptr a lua/pastra altitudinea.

Dupa nici 15 minute, Kitty se mai linisteste si incepe sa-i placa.

Aterizarea!
Oh, aterizarea...

Ma asteptam, conform instructajului, sa fim nevoiti sa ne ghemuim tinandu-ne de manerele speciale.
Pe dracu1
"Captainul" a aterizat direct pe masina de transport a balonului.
Pentru eilaterizarea e ceva precum schimbarea sosetelor. Avea 4 grade pe umeri.
Si la alte baloane, la fel. Aterizare direct pe masina de transport.

Veselie mare in public, va dati seama.

Durata totala a zborului: o ora si 15 minute.
Merita din plin!

Ne intoarcem la hotel cu transportul care ne-a luat de dimineata, hotel unde bagam si micul dejun.
Si ne ia un somn... asa ca somn de voie de la 9.30 pana pe la 12.30.
Apoi, hoinareala prin oras:

N-am mai vrut sa mergem la Open Air Museum pentru ca eram deja obositi si cu 90 de lire, fac plinul maine la motoreta, nu platesc sa vad cam ce vezi la fiecare colt pe aici.
Ramane pe data viitoare. Noi invatati cu 6 lire/persoana, nu prea ne-a picat bine sa aflam ca acolo era 45 lire. Am mai mers si 2 km pe jos degeaba.

Ne multumim cu o cafea turceasca la un restaurant pozitionat mai sus si ne retragem la camera.

Maine dimineata, directia Ankara: 280 km.

Sanatate si recuperare usoara!

Luni, 29 octombrie

Cu doar o singura zi de frecat menta prin Gaziantep, ne repezim la bazar. Cerinta expresa a lui Kitty.
N-aveam ce comenta, mai ales ca pana acum, am mers doar pe unde-am vrut eu.

Dupa 5 ore de bazar, (probabil razbunare pentru Harran) in sfarsit, vine si randul meu:
Muzeul de Arheologie din Gaziantep:
6 lire intrarea/persoana

Ziua se incheie repede, mancam in oras si apoi, un suc natural de fructe.
Maine dimineata devreme plecam la Adana unde ne vom caza o noapte.

» Post actualizat in 30 Oct 2018 19:52

30 octombrie:

Imediat dupa micul dejun trag motoreta in fata hotelului si hai la drum. Ceasul ... maxim 8.30.
Gaziantep, de la fereastra hotelului:



Avem de facut doar 240 de km astazi, pana la Adana, doar pe autostrada, deci, relax.



Drumul Gaziantep - Adana:

 

de la departare ziceai ca e ceata in fiecare oras. De fapt, era smog. Poluare peste poluare.
Gaziantep, foarte poluat, la fel si Adana

Ajungem devreme in Adana, nici 12 nu era ceasul si cautam un hotel. Ne oprim la un conac construit prin anii 1800: 200 lire pe noapte.
Cam scump insa afara erau 29 de grade si nu mai aveam chef de umblat prin oras pe caldura aia.



Cu atata timp de frecat menta, clar hai in oras. Unde?
La Muzeul din Adana, evident:

Azi am vazut "culmea scuterismului": cinci persoane pe o ragalie de scuter: el, ea, intre ei un copil de maxim 6 ani si in spate, alt copil de maxim 4 ani. Ea avea in brate un bebe.
S-a intamplat asa de rapid incat n-am avut timp sa scot telefonul ptr o poza.
Clar ca dupa aia am mers doar cu telefonul in mana, dar n-am mai prins asa ceva. O fi ceva mai rar.
Am tot vazut "scene" d'astea mai prin toate orasele de aici, dar nu asa de extrem.
Si alergau scuterul ala printre masini de s-a speriat Kitty.


Daca vedeti cum merg astia pe-aici cu scuterele si motoretele, nu va mai plangeti NICIODATA de traficul din Bucuresti.
Ce Hayabusa, ce 600 RR, ce R1? Toate gioarsele de maxim 150cc, alergate printre masini cu minim 60 la ora, fara casca si alte "fineturi".
Multe lectrice, nici nu le-auzi dreaq. pe strada, pe trotuar, pe contrasens... Toate acestea, pe bulevarde cu trei, patru benzi pe sens. Nu ca pe doua benzi ar fi mai calmi!
Dar sa te strecori printre benzi, fara casca - in tricou si-n basketi, in timp ce traficul "merge" cu 90-100... iti trebuie ceva sange in instalatie.
Pun pariu ca cel mai de rahat/amarat scuterist de pe aici, ar rade cu lacrimi de noi daca ar intelege cum se circula in Romania.

Nu ca m-am simtit in pericol sau ca am avut probleme. Eu vorbesc asa, la modul general despre cum se circula aici.
PS: si acum imi tiuie urechile de la atatea claxoane.

Toate maxi-taxi-urile si microbuzele mici ne-au claxonat azi, in ideea sa "ne intrebe" daca vrem transport.
Pana si taxiurile fac la fel.
Nu se injura nimeni cu nimeni, nu se dau jos, nu se scuipa pe geam. Claxoneaza scurt si des dar, merg inainte. Nu se crizeaza nimeni daca iesi de pe strada, daca traversezi aiurea, daca te bagi printre masini si n-are ala din spate loc de tine etc
De pe trotuar, ai zice ca-i haos total. Din trafic, circuland cu ei, parca totul are o logica, un sens.
Mie-mi place cum se circula aici.
Spatele pazeste fata. Este atat de simplu.



Seara se termina pe terasa "conacului", la un pahar de suc.
Evident, iar am mers vreo 10km pe jos.

Maine, dupa micul dejun apoi directia Goreme pentru minim 2 nopti.

» Post actualizat in 31 Oct 2018 19:08

30 Ocombrie

Mic dejun de rahat in "conacul" lu' peste prajit.
Zgarcenie mare, pret cazare complet nejustificat.

 

Ne facem bagajele repejor dupa ce bem o cafea si pornim la drum. Cred ca era 9 dimineata cand am plecat.
Trebuie sa mergem cam 260 de km, catre Nevsehir. Un pic de autostrada si apoi, drum express.
Trecem pe langa podul construit pe vremea Imperiului Roman si apoi iesim destul de usor din Adana:

 

Drumul absolut bestial.
Grijile noastre legate de distanta si lipsa autostrazilor pana la destinatia noastra, sunt imediat stinse de acest drum expres cu trei benzi.
Las imaginile sa vorbeasca:

 

Vazand cum e drumul, luam o pauza de masa mai lunga. Ne intindem la cafele fara griji.
Desi nu rezervasem/gasisem hotel, n-aveam nici un stres.

 

nu se vad muntii din cauza poluarii:



Nici nu apucam sa intram ca iar ma trage pe dreapta Jandarmeria lor.
Imi zice sa opresc mai in fata insa eu fac pe prostul si-i tot repet: ingliș, ingliș!
Se uita asta in spate la nr de inmatriculare si-mi zice "ok, you can go!"



Ajungem pe la 15.30 in Goreme si ne oprim sa bem o cafea la o cafenea cu internet pentru a cauta hotel.



Gasim l a 170 lire pe noapte, cu mic dejun inclus.

Goreme, clar alta diferenta. Fiind locatie turistica toti vorbesc engleza chiar foarte bine. Tre' sa recunoasc ca imi place cand pot sa ma inteleg cu oamenii.
Vorbim la receptie pentru plimbarea cu balonul, urmand sa ne decidem pana ne intoarcem la hotel.
Pret: 800 lire/persoana.

Iesim in oras sa mancam ceva si sa "gura casca".
Se vede ca e zona turistica: portiile mici, mai multa paine decat carne ... stiti voi, "romanisme".

Plimbandu-ne pe maidan, Kitty dispare repede intr-un magazin de bijuterii. Si-uite asa mai zboara 100 de lire.
Aa... si-a mai luat si-o pereche de sosete cu "Cappadocia"...
Eu, ma tot gandesc la cata benzina mai am de ars pana acasa.

PS: azi am implinit doua saptamani de cand hoinarim prin Turcia.

Gata, inchei aici pentru ca maine la 5.30 dimineata, trebuie sa fim drepti pentru plimbarea cu balonul.
Asta-mi aduce aminte de faza intamplata recent:
Sa tot fie o ora de cand imi bate un pustan la usa, chinez, care-mi spune cica sa-i dau acum banii de "baloon ride" si maine dimineata sa fiu in fata hotelului la 5.15.
Ii explic ca nu-i dau nici un ban, nu-l cunosc. Suna el pe sefu' si ma pune sa vb cu el. Tipu' intelege si cadem de-acord sa-i dam banii dimineata cand ne preia.
Maine toata ziua hoinarim prin Goreme.

Din pacate, nu ne-am facut planuri pentru Erbil.
Poate la anu', acum fiind in plan doar Turcia.


Duminica, 28 octombrie

Profitam de faptul ca Gaziantep, urmatoarea oprire, este aproape si decidem sa mergem intai la Halfeti.
Mai intai, vizitam Muzeul de Arheologie din Sanliurfa:



Evident, sunt foarte multe exponate. Am filmat mai tot, asa ca vezi canalul de Youtube, cand ma voi intoarce.

apoi, foarte aproape Balıklıgöl:



Gata, plecam spre Halfeti.
N-avea rost sa mergem in Gaziantep doar ptr a merge aine la Halfeti si inapoi. Ardem benzina aiurea.
Drumul spre Halfeti este simplu si frumos



Halfeti, plin de turisti. Parcam motocicleta si ne punem la coada ptr bilele. Stam lejer 30 min la coada, era deja tarziu, ajunsesem pe la 2 dupa amiaza.
24 lire, doua persoane:



Plecam destul de tarziu din Halfeti; plimbarea cu vaporasul pe raul Euphrat a durat mai mult decat anticipaesm. Oricum, Gaziantep este la nici 100 de km distanta.
Dar pentru ca nu aveam cazarea ochita, eram un pic agitati.
Drumul spre Gaziantep, pe autostrada, l-am facut numai cu soarele in fata, noroc cu parasolarul de la casca:

 

Mers cu 130 - 150 la ora, sa nu orbecaiesc noaptea in Gaziantep in cautarea cazarii.

Ajungem in oras si ma infing direct in centru unde gasim cazare imediat. 150 lire pe noapte, la 3 stele cu mic dejun inclus.
In Turcia, toate cazarile de 3 stele includ micul dejun. Difera insa conditiile de la oras la oras. Hotelul de 3 stele Sanliurfa este net inferior acestuia.

Fiind rupti de oboseala, iesim doar sa mancam si ne intoarcem in camera la somn.
Pentru ca stam 2 nopti aici, lasam plimbarile pe maine.

Un vis devenit realitate:

Göbeklitepe

Astazi este ziua cea mare. Parca era ceva in aer.



Infulec rapid micul dejun numai cu gandul ca, in sfarsit voi ajunge la Göbeklitepe. Motivul principal al acestei calatorii.
Iesim repede din oras (indicatoare peste tot) si cate ai zice peste, ajungem la locatie.
Nu platim nimic. Oficial locatia este inchisa datorita unor infiltratii de apa in acoperisul care abia ce fusese cladit de nici doi ani. Se pare ca Dorel are rude si in Turcia.
Un pic dezamagit pentru ca nu pot face poze 360, dar, este mai bine ca l-au acoperit. Apa este cel mai mare inamic acolo.

Istorie nu vreau sa fac, este plin internetul de informatii despre ce este Göbeklitepe si ce importanta are.


Vizitam apoi muzeul de alaturi, nu-i cine stie ce, dar e gratis. Si un spectacol de proiectii pe cinste. Vor urma niste video-uri pe youtube foarte interesante.




Harran

Plecam de la Göbeklitepe cu destinatia Harran. Este la 40 de km de Sanliurfa, aproape de granita cu Siria.
Si ca tot veni vorba, toata zona aceasta este FOARTE SIGURA. Nu mai plecati urechea la zvonuri si alte prostii auzite pe la cine stie ce post TV.

Revenim:
Harran ne primeste cu o tona de musculite.



Intram in oras si opresc sa vedem ce si unde mergem. Ma interesau acele case "speciale" si cetatea Harranului.
Nici n-apuc sa iau contactul ca ma si trezesc cu un "turist guide" care-mi spune ca acele case sunt in proprietatea lui. Cica ma ajuta el sa le gasesc mai repede, cu cetate cu tot.
Pentru suma modica de 200 de lire.



I-am raspuns in romana cand am auzit suma ceruta, asa de socat am fost.
Incerc sa ma inteleg cu niste localnici pe acolo in timp ce asta ma tot bruia la creieri cu "sir, sir, take you there sir. I give you price, now you give me price"...
Imi dau seama ca nu-i loc sa ma inteleg cu nimeni pe acolo, toti vorbind turca sau araba, decid s-o iau pe cont propriu.
Kitty nervoasta ca de ce am adus-o in saracia asta, ce cautam aici in jalea asta de sat.



In timp ce ma invarteam pe ulitele satului dau de un grup de tineri si-mi zic ca tre' sa bungheasca ceva engleza avand in vedere ca erau mai toti cu telefoane.
Imi explica unu' intr-o arabo-engleza si ma dumiresc.



Ma tin de drum si situatia din teren incepe sa se inrautateasca grav: saracie lucie fratilor. Le plangi de mila si mai multe nu.
Ma incapatanez, deja ma enervasem.. dale-n X de case, nu le gasesc eu p'aici? Aveam si plinul facut.
Afara, lejer 28 de grade.

Vazand niste case conform celor cautate de mine, fac dreapta pe un deal prafuit si bag un pic de soft enduro cu busa pana sus. Kitty cu inima cat un purice. N-a mai chitait nimic cat eram in miscare.
Cand am oprit in varf, iar a inceput Kitty sa-mi cante la ureche... aceeasi melodie.



Fac dreapta si, ce sa vezi? Exact casele pe care le cautam, plus autocar la intrare:



Pana parchez motoreta, vine si "proprietarul" de mai devreme.
Yo țantoș, intr-o romana perfecta: "Ti-am zis bah ca le gasesc si singur?"



Hai c-a mai ramas sa gasesc cea mai ramas din Cetatea Harran!
Kitty imi zice ca ea sta la moto, pot sa ma duc linistit sa-mi fac damblaua:

Parasim Harran-ul fericiti c-am facut-o si p'asta. Kitty era fericita acum cand incepuse sa vada indicatoare rutiere cu directia Sanliurfa.

 

Intram in Sanliurfa si ne lovim de un trafic infernal. Eu, cu tupeu pentru ca nu mai aveam bagajele laterale. Incepusem sa fac lane splitting fara nici un stres.

Ramanem aici si in seara aceasta. Maine vom mai vedea ce facem.

Dupa un mic dejun copios, ne strangem catrafusele si hai la moto sa plecam.
Am uitat sa mentionez ca am fost ajutat de un motociclist din Mersin sa gasesc hotelul. Tipul avea statie radio si a tot cerut informatii, apoi m-a pus sa-l urmez pana in fata hotelului. Ca sa vezi cum sunt oamenii pe aici. Toti incearca sa te ajute, suna in stanga si-n dreapta si tot asa.

 

Kitty ma intreaba unde oprim. Ii raspund sec Gaziantep, la 250 de km ptr ca stiu ca-i obisnuita cu distantele scurte. Eu insa vorbisem la receptie si aflasem ca drumul pana la Sanliurfa este "drept inainte", doar otoban, adica autostrada. Acum, doar de n-o ploua... sunt 440 de km.

 

Nici mie nu-mi vine sa cred cat de repede reusim sa iesim din Mersin si, cat ai zice "peste" suntem deja pe autostrada.
Au astia niste drumuri ... tot simt nevoia sa repet.



Dupa nici 50 de km se pune de un vant cum rar am mai intalnit pe moto. In rafale. Imi dadea niste sufleuri in fata de-mi lua mana din gaz. Eu, batos cu 130km/h inainte...



Incepe sa se faca frig desi soarele stralucea bine de tot.
Kitty isi ia echipamentul de ploaie si imi spune ca-i mai bine.

 

Trecem pe langa Gaziantep cu 140 la ora si Kitty deja isi pune intrebari. Ii spun ca-i devreme si trebuie sa profitam, mai ales ca o locatie care trebuie vizitata (Halfeti) este mai aproape de Gaziantep decat de Sanliurfa. Iar la Sanliurfa trebuie sa ajungem fiind tinta finala, scopul acestei calatorii.
Nu vad sensul pentru care am plati cazare in Gaziantep de doua ori. Terminam "treaba" la Sanliurfa si apoi revenim la Gaziantep.
Kitty ma aproba, asa ca ... da-i inainte, pe vant si frig.
De fel sunt foarte rezistent la frig insa, a trebuit sa-mi iau si eu echipamentul de ploaie.

Gaziantep:

 

Incep sa vad indicatoare rutiere cu Sanliurfa si ma trece un fior pe sira spinarii. Inca nu-mi vine sa cred ca ajung aici, ca suntem aici si ca, in sfarsit, voi putea sa bifez o dorinta care mocneste in mine de prea mult timp.

 

Oprim la nici 30 de km de Urfa (Sanliurfa) sa ne mai dregem cu-n ceai sau o cafea. Si sa alimentez ca am cam tras busa de urechi pana aici.
Mers intre 110 si 160, mai mult cu 140. La ce vant mi-a batut din toate directiile, s-a cam facut vartej in rezervor.

Intram in Sanliurfa cu ochii dupa hoteluri. Sa fi fost cam 16.30, cand eram deja in centrul orasului. Dimineata nu gasisem nimic pe internet. Toate ocupate.

 

Ne invartim bine prin oras, incep sa-mi pierd rabdarea si ma duc cu tupeu la niste politisti pe moto.
Intreb de hotel, ei nu prea cu engleza, eu deloc cu turca. Dau sa ma sui pe moto cand ma trezesc cu ei langa mine, cica "follow me!"
Na belea ca merg cu escorta pana la hotel!

Baieti finuti: ma lasa chiar in usa unui hotel de 5 stele.

 

Finante avem dar mai avem ceva km de facut pana acasa si parca nu ma lasa inima sa las 1500 de lire la 5 stele, mai ales ca trebuie sa stam 2 nopti in Urfa.
Intru eu la receptie si intreb de camere, mai mult ca sa nu ma fac de ras in fata politiei.
Kitty e suspicios de tacuta!
Noroc ca n-aveau aia camere. M-am scos!
Ies tantos afara si le spun politistilor ca n-au camere. Ma indruma la un hotel care-i mai pe dreapta, la "200 meters".
Ma intreaba daca vreu sa ma insoteasca si multumindu-le frumos, ii las sa plece.

Si iata-ne de unde am plecat: hotel Yoc!
Dai pe strada aia si dam de un hotel de trei stele, la 150 lire pe noapte! Numai bun ptr ce avem nevoie.
Ne cazam si, hai afara prin oras sa mancam si poate ajungem si la "lacul cu pestii lui Abraham"!

Kitty incepe sa ma enerveze ca tot intra in magazine cu țoale, cica "sa se mai incalzeasca"!
Eu, in tricou si blugi, ea imbracata bine.
Afara, toata lumea "in echipament" de toamna - iarna!
Nici nu simt frigul: sunt in Sanliurfa! Nici picioarele nu ma mai dor de la atata mers.



Maine va fi o zi speciala. O zi in care imi indeplinesc un vis pe care-l am de mai bine de 6 ani.

Joi - 25 octombrie: Anamur - Mersin

 

Ciudat cum de cateva zile incoace nu ma mai trezeste chemarea la rugaciune de la 6 dimineata.
La 8 ne trezim si deja incepem sa impachetam pentru a pleca la Mersin dar cu o oarecare ingrijorare avand in vedere ca plouase toata noaptea si dimineata.
La asta se adauga si faptul ca nu prea ne-am odihnit noaptea caci a trebuit sa ne luptam cu tantarii.
Pe la doua noaptea credeam ca i-am dovedit pe toti, dar de unde...

Asta e.. mergem mai departe.
Nici nu iesim bine din Anamur si ne prinde o furtuna in toata regula. D'aia cu vant lateral de te muta de pe banda.

 

Kitty imi tot repeta ca ii este frica si ca vrea sa ne intoarcem... Deja de cateva ori.
Incepe sa ma streseze mai mult decat ploaia.
A picat numai bine ca intercomul a inceput sa dea rateuri. A trebuit sa-l opresc.
Chinezaria este rezistenta la apa dar, nu cu antena descoperita de i se vedea firul. Deh, mi-a cazut casca de pe tankbag cand ma tot chinuiam sa deschid topcase-ul. Asta inca de pe la Canakkale..
Linistea este apreciata de mine, mai ales ca drumul devine din ce in ce mai greu.

Mergem asa tot drumul de coasta, ba pe-o singura banda pe sens, ba pe doua. Camioane si tot felul de grabiti.
Nu e nimic de povestit aici, mai bine las imaginile sa vorbeasca:



Cert este ca am parcurs 220 de km in mai bine de 5 ore.
Oprim la un popas, o locatie de tip "impinge tava" unde am mancat doua feluri de mancare cu 50 de lire. Auzind marea in spate, nu m-am putut abtine sa nu fac cateva poze:

Drumul continua cu reprize de ploaie.



Ajungem la Mersin, soare, peste 24 de grade. Noi, murati bine. Adica, stii cum e atunci cand prinzi ploaie, soare, ploaie apoi iar soare...
Gasim cazare cautand din poarta in poarta, ca sa zic asa. Hotelul dragut, mancarea buna si parcare moto pazita.

Seara hai in oras sa cascam gura.



Mereu ajungem seara, sau pe la 17 la hotel si, pana iti faci un dus, te schimbi, te prinde noaptea.
Ajunsi in camera, ma ia asa o oboseala de nici nu mai aveam chef sa pun "chestiile" la incarcat, de scris "povestea zilei" nici nu se punea problema.
Maine unde oprim? La Gaziantep sau mergem direct catre Sanliurfa?
"Vedem dimineata" ii zic lui Kitty si somn de voie...

Am ajuns in Antalya, suntem cazati, urmeaza sa mergem sa vedm ce facem cu laptop-ul.

 

Intrarea in oras:

 

» Post actualizat in 22 Oct 2018 18:40

Am rezolvat-o elegant de simplu cu laptop-ul: cablu HDMI care permite conectarea la TV.

Evident ca asta din canera n-are, dar, gasesc eu unul pe aici.

» Post actualizat in 23 Oct 2018 18:27

Dupa un mic dejun "studentesc", plecam din Canakkale.

Scurta pauza de poza la calul troian si apoi, directia Izmir.

 

 

Dar pana la Izmir, trebuie sa vizitam ruinele si mueul Cetatii Troia.

Ca prea de mult am asteptat aceasta zi.

 

Iesind din Canakkale, nu poti decat sa te minunezi ce drumuri au turcii:

 

Drumul spre cetate:

 

 

Ajungem la muzeu: 35lire/persoana

Kitty nu-i pasionata de istorie asa ca, dupa ce intram, isi ia o cafea si ma asteapta sa-mi fac rondurile.

Chinese mode ON:

 

 

Ca o paranteza, de mai bine de 6 ani "ma chinui" sa ajung aici. De parca era prin America Latina. Dar si acolo ai varianta avion.

Parca mereu intervenea cate ceva.

Nu vreau s-o dau in motivationale, dar va asigur ca tare bine te simti cand bifezi ceva la care ai visat de foarte mult timp.

Sunt ferm convins ca nu va strain sentimentul.

 

Sa revenim.

Muzeul, 3 etaje dar cam slabut pentru ce asteptari aveam.

Asta e.

 

Acum, hai sa mergem la ruinele orasului Troia.

Acestea se afla la nici un km, la stanga cum iesi de la muzeu.

Pret acces: 35lire/persoane.

 

Eu emotionat, nevoie mare... sunt la Troia frate!! Kitty a mea, repede la coada la inghetata.

Si la cafea turceasca! Poate nu-i cea mai potrivita combinatie, dar cand e vorba de dulce... nimic n-o mai opreste pe Kitty.

Pana acum sa tot fi mancat vreo 5 prajituri.

Plus ca mai are una, chiar acum, pusa bine in frigider. Asta daca va intrebati ce mai car eu in topcase.

 

Termina fata inghetata si-o fac chinez. Chiar nu mai puteam si cu camera 360, plus cea normala.

Cineva trebuia sa faca si poze asa ca ii inmanez telefonul.

 

 

Nu-ti trebuie mult sa vizitezi ruinele Troiei, dar am sorbit fiecare clipa.

Sunt mai multe asezaminte acum, cam 11 nivele. Troia IV fiind cea mai cunoscuta, fiind legata direct de "rapirea din serai", Hector si Achile...

Trecem peste caci nu sunt istoric. E plin internetul de info.

 

Iesim de la Troia si directia Izmir! 320 de km, aproximativ.

Drumurile exceptionale, mai putin o portiune de 29 de km, unde era un singur sens, plin de curbe si TIR-uri.

 

Aglomeratie mare la intrare in Izmir si soferi care-ti trag de volan speculand fiecare spatiu gol in coloana.

 

Ne cazam si iesim in oras gura casca.

Orasul foarte murdar, numai hartii si peturi peste tot.

Seara, e bazar direct pe trotuar, lumea vinde toate vechiturile.

Vorbim de un bulevard cu 5 benzi, sens unic.

 

 

Inapoi la hotel, hotarat sa continui povestirile si ma gandesc ca mai bine stau afara la un ceai in timp ce scriu.

Din neatentie, trag prea brusc de laptop si cedeaza displayul.

Panica mode ON!

 

 

» Post actualizat in 23 Oct 2018 19:49

Plecam din Izmir dupa micul dejun, suparati din cauza problemei cu laptop-ul.

Nici o sansa sa-l putem repara in Pamukkale, urmatoarea oprire.

Va trebui sa fiu atent la ce si cat filmez pentru a avea spatiu pe card. E de 64 de GB, dar totusi...

Hai la drum, spre Pamukkale

 

 

Ma opresc la primul PPT (posta) intalnit amintindu-mi ca nu am luat HGS-ul. Asta e un card care costa 20 de lire si pe care poti pune o suma in functie de cat calatoresti.

L-am incarcat cu 80 de lire.

Ori de cate ori dai de HGS, va trebui sa reduci viteza ca sa te poata citi si taxa sistemul.

Ai doua saptamani sa-l cumperi.

Sfatul meu este sa nu-l cumperi direct de la benzinariile din vama pentru ca am citit ca au existat cazuri in care angajatii de la benzinarie nu au inregistrat valoarea.

Adica, si-au bagat banii in buzunar.

 

 

Continuam drumul spre Pamukkale, pe drum ma opreste politia, a doua oara de cand suntem in Turcia:

 

 

La masini se face si control la bagaje. In cazul meu, au vrut sa vada doar permisul si pasaportul.

Drumul, fara cuvinte:

 

 

Ajungem la punctul de atractie principal.

Intrarea: 50 lire/persoana.

Incaltarile jos, evident.

 

Apa este termala si calda insa pana jos se raceste. Daca ai talpile sensibile, nu o sa apreciezi denivelarile sapate de cursul apei.

Mergeam pe acolo de parca eram o fetita de 3 ani. Bine, eu am si talpile varza de la atata mers pe jos.

 

Pamukkale:

 

 

 

 

Apa foarte calda sus, in unele "piscine" puteai face baie insa era cam frig afara.

 

 

Evident ca ne prinde noaptea si ne intoarcem la hotel sa ne facem planurile pentru urmatoarea zi.

Tinta era Alanya insa, era destul de clar ca nu puteam. Plus ca mai aveam o problema: laptop-ul.

Am ales sa ne oprim in Antalya pentru ca-i oras mai mare si cresc astfel sansele sa repar laptop-ul.

 

» Post actualizat in 23 Oct 2018 20:27

Dupa un mic dejun studentesc, pornim usor catre Antalya.

E cam rece afara, dar tot e bine de motociclit.

 

Drumul spre Antalya nu dezamageste:

 

 

Gasim repede cazare (150lire/noapte) si alegem sa stam 2 nopti. Eu aveam grija cu laptop-ul, Kitty tot scheuna ca vrea bazar.

Astepta Antalya de parca cine stie ce e acolo.

 

Este doar o locatie turistica, plina de chinezarii.

 

Hai in oras, adica, hai sa cautam laptop service. Ne indruma receptia si o luam agale spre o strada plina cu astfel de magazine.

Ajungem la service, se uita omu' la laptop si-mi spune sec: 480lire!!

Soc!

Asta-i un laptop de 1000 RON, acu' 3 ani!

Negociez cu el pana la 350 de lire si, dintr-o data ma loveste un fulger de geniu vazand ca laptop-ul meu are iesire HDMI!

Refuz politicos reparatia si iesim din service explicandu-i lui Kitty ca putem conecta laptop-ul direct la TV.

Si uite cum am rezolvat problema doar cu-n amarat de cablu HDMI pe care-am dat 15 lire.

Eram asa de fericit de nici nu mai simteam ca iar am mers 6 km pe jos!

 

Oprim sa mancam, prima locatie care ne iese in cale. Doner. Extrem de bun. Cu iaurt gratis. Ayran se numeste.

 

 

Hai la bazar ca nu mai scap de Kitty!

Strazi cu chinezarii la vanzare, toate prostiile.

Ne uitam, vedem insa, observ dintr-o data ca Kitty nu mi se mai dezlipeste de o geanta "Michael Kors", stiti voi, d'aia "original replica"!

Si-uite asa se duc inca 50 de lire.

E... nu mai conteaza! Am rezolvat cu laptop-ul!

 

Jos, la pontoane, multe barci.

Hai sa facem un tur! Kitty fericire mare: si cu geanta si cu plimbare cu vaporasul!

50 lire/persoana

 

 

Ne mai plimbam pe acolo si apoi, seara, inapoi la hotel.

Am mers 12km pe jos ieri, prima zi cand am ajuns in Antalya! In seara asta, inca 12!

 

Maine dimineata, plecam din Antalya. As fi vrut sa ne oprim la Mersin dar, e prea departe.

 

Urmatoarea oprire: Anamur! As fi vrut Alanya dar este prea aproape. Apoi, Mersin e prea departe.

 

 

» Post actualizat in 24 Oct 2018 20:32

++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

 

Miercuri, 24 octombrie

 

 

Plecam din ANtalya cu o stare de neliniste avand in vedere ca trebuie sa ne oprim intr-un oras neplanificiat: Anamur!

Oprire de compromis. Vroiam la Alanya dar este prea aproape. Iar Mersin, unde vroiam defapt sa oprim, este prea departe de Antalya.

Ati spune ca e usor sa faci 490 de km intr-o zi, insa uneori, realitatea din teren difera de planificarile facute in fata calculatorului, acasa.

Ne asteapta un drum extrem de periculos cu banda ingusta curbe stranse si camioane care intra pe banda ta in viraje pentru ca efectiv, nu e loc sa ia curba altfel. Cel putin, asa ne spune persoana de la hotelul de la care tocmai plecasem

 

Nici nu iesim bine din Antalya si, ploaie. Pana ne-am dezmeticit noi, ne-a udat bine de tot.

 

 

Noroc ca a tinut doar 15 min si ca afara erau peste 22 de grade.

Continuam drumul cu gandul sa oprim macar ptr o cafea in Alanya. Chiar imi doream sa vad cu ochii mei plaja Cleopatrei.

Gasiti pe net detalii istorice despre aceasta locatie.

 

Drumul pana la Alanya este brazduit de localitati, ficare cu cel putin 2-37 semafoare.

 

 

Soferii conduc OK, se uita in oglinzi si folosesc semnalizarile.

 

Ajungem in Alanya, si ne oprim la o cafea chiar in fata plajei care are vreo 5km. In timp ce sorbeam cafeaua incepe din nou o ploaie marunta.

 

Cleopatra Beach:

 

Ne este ciuda ca n-avem timp sa incercam apa.

Trebuie sa ajungem la Anamur

 

Pun camera in carcasa subacvatica si la nici 5 min se opreste ploaia. Kitty deja murea de cald in combinezonul de plaoie dar se incapataneaza sa-l pastreze.

 

Urmeaza acea portiune de 50 si ceva de km pe un drum c-o singura banda pe sens. Banda ingusta in curbe si, evident trafic de camioane, tir-uri si autocare. 3 din 5 taiau banda in viraje. In multe curbe nici nu puteau lua virajul altfel.

Emotii si mers incet. Benzina aproape de rosu.

 

 

Kitty deja incepe sa ma streseze ca ii este frica, sa merg cica mai incet. Eu mergeam maxim cu 60 la ora insa cel mai mult, cu 40. Nu stii ce-ti poate aparea dintr-o curba fara vizibilitate.

Decidem sa facem o pauza de poze, care, de fapt, era un pretext sa mai luam o pauza.

 

 

Benzina, deja pe rosu. Yoc benzinarii prin muntii aia. Doar banane si ceai... si gozleme.

Saracie lucie prin muntii aia. 6 lire kg de banane.

 

 

Intreb de benzinarie... mi se spune ca doar la Anamur, adica inca 20 de km. Hai ca ajungem.

Bine ca n-a pouat pe drumul ala si ca a fost foarte liber. Daca mai trebuia sa si stam in coloane, aveam ce impinge la motocicleta.

Ca sa nu mai zic ca la coborat, am scos motocicleta pe liber si am lasat-o sa se duca la vale. Busa cu motor electric

Aventuri prin muntii Turciei pe care nu-mi doresc sa le mai repet.

 

Macar iesise soarele deci sansele de ploaie Yoc.

 

Trecem prin doua tunele si drumurile revin la calitatea cu care ne-a obisnuit Turcia pana acum. Mai tarziu voi afla ca acele tunele au fost date in folosinta in urma doar cu 6 luni.

 

 

Ajungem la Amamur si ne oprim in prima benzinarie gasita. Iar se duc 110 lire pe 14 litri.

Internet Yoc.

 

Decidem s-o luam pe langa plaja, gasim noi un hotel pe acolo. Ceasul 18 si ceva. Inca lumina.

Primul hotel nu mai avea locuri asa ca-i dam inainte si gasim cu 100 lire pe noapte un hotel modest dar ok d.p.d.v. al dotarilor.

 

Ne prinde noaptea pe plaja, apa destul de calda. Poate la Mersin facem si-o baie.

Aici sunt 26 de grade acum.

 

Maine plecam la Mersin unde vom sta 2 nopti.

Scopul este sa facem o baie in mare ca pana acum doar ne-am uitat la altii.

 

Avea display-ul deja rupt in dreapta si am tras prea tare de el, la deschidere.

PS: suntem in Pamukale:

 

 

Continui povestirile dupa ce rezolv problema cu laptop-ul

Mda, iar a crapat laptop-ul. Display-ul este complet alb, cu dungi orizontale.

Sper s-o rezolv maine.

Suntem in Izmir.

Iar ma trezeste pe la 6 "chemarea la rugaciune".
Dupa ce-mi "canta" 5 min in cap, clar ca nu mai pot dormi stiind ca azi ajung in sfarsit la ruinele Troiei.
Deschid laptopul cu gandul sa vad traseul pana acolo si nici n-apuc sa vad ceva cand: blue screen si lights out la laptop.
WTF?
Nu mai porneste!
Panica...

unde mai pun filmarile, pozele? Abia ce-am ajuns in Turcia si s-au stricat prea multe.
Mi se strica cate ceva pe zi...
Oare maine ce urmeaza?
Pe drum am observat ca intercomul incepe sa cam dea ecou. Nasol sa vorbesti singur in casca dupa ce te-ai obisnuit sa ti se si raspunda.

Ce fac cu laptopul?
Il repar. Chit ca sacrific o locatie, cu banii aia repar laptopul. Trebuie sa si poata fi reparabil.
Daca nu, cumpar carduri. La kilogram. Dar trebuie sa fie peste o anumita calitate ca nu cumva sa moara de prea multa nebagare in seama.

Caut pe net reparatii laptop, in engleza si, cand ma uitam pe rezultate in Google Maps imi aduc aminte ca astia de la receptie vorbesc si turca
E tare ciudat cum panica iti limiteaza ideile.
Gasesc cu ajutorul lor service-ul si, dupa micul dejun ma reped pana acolo.

La 9 dimineata eram in fata usii. Numai ca aia incepeau de la 10.
Kitty vrea cafea de la McDonalds. Nu ma intrebati de ce...

Jale McDonalds-ul la astia. Toalete mici, fara hartie inginerica, preturi mari si un singur angajat. Bine, era gol oricum.
Dar toaleta cu access code!
Este prima oara in viata cand intru in toaleta femeilor la McDonalds.
Dar a fost ptr o cauza nobila: sa le imprumut hartie inginerica.
Ti se da o hartiuta pe care sunt scrise parolele de acces.

WIFI-ul nu le mergea, dar al WC-uri aveau parole.

Anyway, ma intorc la laptop service si gasesc pe unu' acolo care vorbea si engleza.
Ii explic ce si cum si, cum era normal, da omu' sa-l porneasca.
Surpriza: a pornit!
La mine in camera, dupa ce-a stat oprit cat am mancat, n-a vrut sa porneasca.
Acum cred ca s-a speriat de mecanic.
Ca la dentist cand subit nu te mai doare nika stiind ca esti urmatorul la rand...

Ii mai dam cateva opriri si porniri, al dreaq laptop, mai ascultator decat m-as fi asteptat.
Instaleaza un program de diagnostica (evident piratat) si-l lasa sa ruleze.
In timpul asta, hai afara la un ceai.
E sport national asta cu ceaiurile. Sa-i vezi cum alearca cu tavile de tip clopot, pline cu paharute de ceai.
Avea unu' in fata magazinului un scaun cu tavita si, jos, la picior, kilogramul de zahar...

Profit de ocazie sa-l intreb pe om cum se traieste in Turcia, care e salariul bun ptr a trai lejer... prostii d'astea, din curiozitate.
Conform lui, iti trebuie minim 3000 de lire ca duci un trai decent. Salariile s-ar situa undeva pe la 1600 de lire.

Laptopul, pardon, rasnita mea este ok.
Cel mai probabil sa fi fost de la over caldura.

Ceasul, peste ora 13.
Hai ca avem timp sa vizitam Troia.
Dar, mai intai, trebuia sa casc gura in directia unui magazin de pantofi ca eram in ghetele moto.
Mergeam mai incet decat atunci cand aveam doar o zi de la operatie.
Pe talpile mele se simtea muzica de la petrecerea basicilor.

Ma infing in primul magazin de pantofi. Si vanzatoarea se uita cu mila la mine.
Desi am plecat de-acasa sa-mi iau ce gasesc, m-am calicit la 50 de lire cat vroiau aia ptr o pereche de turco-chinezarii de adidasi, marca Abubas!
Sau Adibas...
Cu 50 de lire, mai pun 30 si fac un plin de benzina!!
Cica gasesc in bazarul mare, mai ieftin!
Imi arata pe harta Google Maps la mine pe telefon si hai la drum, pe jos.

Care va ganditi la taxiuri, aflati ca acestea's cu surprize surprize, adica nici un taxiu nu avea pretul pe portiere. Plus aglomeratie de parca eram la Piata Sudului inainte sa se dea drumul la tunel.
Te tocmesti cu soferul. Si eu n-am chef de tocmeli.
Am nevoie de abubasi ACUM si, sunt in stare sa muncesc ptr acei abubasi.
Adica sa merg pe jos inca 2 km pana la bazar. Printre blocuri, pe un fel de cubica de piatra denivelata.
Nu va zic cum se auzea muzica de la petrecerea basicilor!!

Ajungem la bazar cu google maps pe telefon. Forfota mare!
Care vinde peste, care placinte... care sutiene! Ar fi fost interesant sa-i inteleg ce striga ei in gura mare.
In rest, ca la Obor: stoluri de femei aplecate peste cate-un malder de bulendre, probabil la oferte.



Dau sa scot telefonul sa le fac poza, gandindu-ma "ce bine ca a mea nu-i asa".
Pornesc camera foto si uitandu-ma cum se focalizeaza, pe cine vad "prin hublou"?
Kitty a mea, mai ca nu se mai vedea din multimea de fomei concentrate pe bulendrele alea.

Abia atunci realizez ca n-am nici o sansa sa mai ajung la Troia astazi.

 

Abubasi mi-am gasit pana la urma. Tipic cum fac barbatii cumparaturi: vazut, probat, cumparat. Fara alte detalii.
Evident ca sunt Turco-chinezarii, dar macar am dat 25 de lire pe ei.

Eeee... alta viata! Parca nu mai schiopatam pe stanga complet, ci doar asa, maxim 30%.
Incepe "lungul drum spre casa", nu filmul cu patrupedele ci, traseul pe jos, spre hotel. Doar trebuia sa fac rodajul la abubasi.

 

Ajungem in camera si, intre timp ce-mi fac un dus, Kitty adoarme imbracata pe pat.
O las sa doarma invidios ca nu pot adormi.

Yoc Troia antica.
Pe la 16 iesim prin oras, deh. foamea-n glanda.

 

Kitty, arfe si figuri: aia nu arata bine, aici nu e nimeni, ete cum arata carnea aia... stiti voi: talente de oameni carora nu le este foame.
In timp ce cautam o taverna, dam de un alt bazar si, fara sa-mi dau seama, ma trezesc strigand catre Kitty: "nici sa nu-ti treaca prin gand"!

Mancarea foarte gustoasa. Mancarica de fasole, carne cu legume si faimosul lor iaurt.
13 lire



Bazarul ... mic si plin de chinezarii.

Cum iesi din bazar, MARE PROBLEM!! Dar mare rau!
Am dat direct in aleea cu bijuterii! Aur, argint, diamante...

Kitty a mea insa s-a oprit sa-si ia un suc de rodii proaspat stoarse. O cam pandea foamea dar se tinea batoasa. Asta pana i-au venit ceva mirosuri pe la nas.
Eram deja la terasele de pe faleza, evident, opus locului pe unde se afla hotelul nostru.

Seara se incheie cu planurile pentru maine.
Dimineata, plecam spre Troia. Este ultima noapte in Canakkale.
Ne vom opri la Izmir pentru ca Troia necesita timp ptr vizitare fiind astfel imposibil sa acoperim distanta pana la Pamukkale, cum planificasem initial.

Maine seara dormim la Izmir.

 

 

Am rezolvat cu laptopul.

Dar, sa continuam cu povestirea care trebuia postata azi, daca nu se intampla incidentul cu laptop-ul:

Joi, adica ieri:

Dimineata pe racoare, adica pe la 9, coboram la micul dejun.
Fara stres caci pana la Canakkale sunt 220km.
Mai dam o fuga scurta in bazar sa ne uitam dupa ceva bașketi caci nu se poate merge mult pe jos cu ghete Probiker.
Evident ca nu gasesc asa ca ura si la gara, hai sa plecam.

Oprim la benzinarie sa alimentam si, soc: 90 lire = 12 litri de benzina.
Eu vazusem pe net ca-i 4.8 - 5 lire/litru. Aici, "pe teren" in unele locuri, era si 7.02.
Un lucru clar: pana aici in Canakkale nu duci lipsa de benzinarii. Sunt foarte dese.
Avand in vedere noile preturi si realitatea ca mai am pana departe, va trebui s-o las mai moale.

O tin intre 100 si 110 si, surpriza: ajung la Canakkale cu doar trei sferturi de rezervor. Aviz celor care spun ca Busa consuma mult.
Cu pasager si set complet de bagaje, de data asta.

Vremea cam inorat insa de data asta, lipsit de ploaie.

Drumul absolut superb.
Au astia niste drumuri cum nu va avea Romania poate nici in urmatorii 20 de ani.
Foarte multe ronduri si in unele dintre ele sta cate-o masina de carton dar... ca aici e faza tare, masina are si girofar in functiune. Ii vezi luminile rosu/albastru de la distanta, drumul gol si zici ca-i politie.
Teapa... mi-am luat-o de cel putin doua ori.
Sunt foarte bine facute.
Acu' sa nu credeti ca zbor eu pe acolo cu +150. Ideea e ca acele "masini de carton" sunt puse unde ai limitare de 50.

Revenid la drumuri, ma repet, absolut superbe pana aici.
Soferii civilizati, te vad de la o posta. Bine, eu am si-un costum de ploaie al carei jacheta este complet verde fosforescent, ca de politie.
Ma rog...

 

Ajungem la Kilitbahir usor, la locul de unde tre' sa se ia ferryboat-ul catre Canakkale.
Avand in vedere ca astea trec din ora in ora, ne-am pus la masa.

Ne uitam pe meniuri ca vaca la skiuri si alegem "mixt chebab" cu gandul la ce chebab primesti prin RO.

Iata mai jos cum arata la astia un kebab.
Pret 40 lire

 

Dupa masa, repede la vizitat "monumentul" bataliei de la Canakkale:

 

Sedinta foto este intrerupta brusc de vazul unui feryboat ca se tot apropia.
Chinese mode OFF si fuga la coada de imbarcare, ca se intuneca si n-avem cazare rezervata.
Ma pun la rand cu masinile si cum stau eu acolo, vine un pusti si-mi tot intruga ceva in turceste.
Ingliș bro, doar ingliș...
Se uita ala in spate la numarul de inmatriculare si zice: romania! romania!

Anyway, inteleg de la el ca motociclete trebuie sa se bage in fata, au loc special pe ferryboat.
Va dati seama ca am tulit-o deacolo si m-am pus moț in fata baracii de unde luai bilet.
13 lire traversarea, dureaza sub 20 de min.
N-am cronometrat ca eram cu filmatul, pozatul... stiti voi "chinese mode ON"


in fata este Asia

Debarcam si, hotel rezervat: Yoc!
Pe booking "YOC Hotel" in Canakkale.
Caut pe google, gasesc si-i dau lui Kitty telefonul sa ma intrume. Ma indrumat Kitty de mai aveam un pic si ieseam din oras. Deh... femeile si orientarea in spatiu. Iau telefonul si-l pun in tankbag, "poseta" transparenta.
In 10 min eram in fata hotelului, dar cu ceva emotii, nu din cauza masinilor ci a scuteristilor care n-ai nici o taina pe aici. Cat te uiti in jos la telefon, te poti trezi c-un scuterist in fata.
Hotelul, 200 de lire, doua nopti, tot cu mic dejun.
Dar zici ca-i camin stundentesc.
Are de toate, apa calda, pat bun, internet si baie privata. Parcare moto.
Deci merge. Ce-ti mai trebuie?
Kitty cam stramba din nas... Cica-i prea brusca trecerea

Gata, iesim in oras.
La pas...

Problem: iar sunt in ghetele moto. Cred c-o sa fac picioare de gasca de la atata mers pe jos.


asta-i calul din filmul Troia (2004). A fost donat orasului dupa ce s-au incheiat filmarile, pentru ca ruinele Troiei antice sunt la nici 40 de km distanta de Canakkale.

Cum rezolv eu problema cu incaltarile?
Simplu:

 

Poze facute de Kitty.

Am niste bataturi la picioare de-mi vine sa merg in maini.
Ne retragem la camera sa punem "chestiile" la incarcat si sa ne odihnim.
Bag prelungitorul in priza si aud un bazait! S-a dus dreaq si asta...

Asa este.

Ma duc sa vad ce fac cu laptop-ul

Am lire turcesti.

Pauza cu povestirile: tocmai ce s-a stricat si laptopul. Blue screen si pa! Asta dupa ce, aseara s-a ars prelungitorul.

Poate gasesc sa-l repar pe aici, daca nu, tre' cumpar cateva kilograme de carduri ptr camera video...

Pana aici, nici o problema. Sunt foarte dese.

 

Preturile la carburanti in Edirne:

Multumim!

Am instalat Sygic pe telefon si merge offline.

Pana acum insa, drumurile au fost foarte bine semnalizate. Panouri rutiere peste tot.

 

Mai avem mult de mers.

Tinta este un vis mai vechi de-al meu: Gobekli Tepe cu motocicleta.

Astazi insa ramanem in Canakkale si mergem la Troia, apoi, gura casca prin oras.

Toata vara am tot planificat si ras-planificat si... a venit in sfarsit momentul plecarii.

 

Plecam pe la 7 dimineata, cu ganduri mari: sa ajungem la Canakkale dintr-o bucata.
Teoretic ar fi posibil.
Planul era sa ajung la Edirne prin Targovishte -> Yambol. Dupa Google Maps ar fi cel mai scurt.
Pun GPS-ul... surpriza: ma calculeaza pe ruta Veliko - Nova Zagora - Haskovo.
Ma gandesc ca m-am mai luat eu odata dupa Google Maps si m-a scos aiurea pe la dreaq asa ca, decid sa ma iau dupa GPS.
Nici n-apucam sa trecem bine de Veliko ca ... ploaie. D'aia mocaneasca. Ba mai tare, ba mai incet.
Si ne-a tinut asa pana la vama cu Turcia.
Pana aici, nimic interesant. Bulgaristanul pe care-l stim cu totii.

Singura chestie interesanta fiind doar faptul ca la vreo 100 de km de vama turca, GPS-ul meu s-a dus dreaq. Posibil sa fi prins un pic de ploaie.
Cert este ca e gata. Vad ca doar se aprinde si apoi se stinge. Nu mai stie nimic decat sa-mi arate logo-ul garmin. De parca asta m-ar incalzi cu ceva avand in vedere ca mai am de facut lejer 4800 de km.
Cu siguranta va fi o calatorie interesanta.
Dar, sa revenim...
Ajung la vama turca, control la acte. Trec si ma opresc sa-mi faca si control la bagaje ca asa scria pe vreo cateva semne.

 

Ma opresc si astept. "Bajetii" de pe acolo, canci interes. Stateau pe-o banca si-si butonau telefoanele.
Citisem pe undeva ca Turcia are cel mai mare numar de utilizatori Facebook din lume. Cand imi trece asta prin minte, repede ma echipez si hai la drum, yo obisnuit cu doua controale.
Surpriza, nici n-apuc sa-i dau a doua si... control nr 3:
"PROBLEM! go to bagaje check, then come back"
Ma conformez si ma intorc la conectatii pe care-i lasasem in urma.
Aia... nici un stres.
Da-te jos de pe moto si intreaba-i ce si cum.
"Car paper" zice unu' plictisit, cu un ochi pe telefon si unu' la mine. Ii dau omului ce-mi cere si mister-ul completeaza ceva pe telefonul lui, da check si imi spune sa ma car.

Gata, am scapat de vama. Bagaj controlu' a fost ca doar s-a uitat de la distanta la motoreta si-a consemnat ca am bagajele montate pe ea.
Mai bine ca si-asa topcase-ul se deschide mai greu la mine.

Scapat de vama, cu GPS-ul mort si internet nexam, decidem sa oprim la o benzinarie in Edirne sa ne uitam pe wifi pe booking si sa gasim cazare. Ajung la benzinarie, 10 retele, cer parola si mi se raspunde suav: " Ioc wifi", adica n-avem.
WTF? Cum adica sa nu-ti dea parola de la wifi? Ca doar n-o luam acasa.

Schimbare subita de plan: hai la o terasa ceva, bagam ceva la mat si sigur acolo avem wifi. La nici 100m mai in fata, ne oprim.
Ce dreaq sa te mai duci la Canakkale! Ceasul deja 17. Clar, cazare in Edirne.
Terasa are net si are si un Sandwich Adana... de miel sau, cu miel si verdeturi, usor condimentat. Toti care ma cunosc, stiu ca nu mananc oaie.
P'asta l-am mancat asa in 2min. Al dreaq de bun. 20 lire, portia, adica doua bucati

 

Dupa masa, caut pe booking cazare. Canci! Toate prin Grecia. M-am inverzit de emotii.
Planul doi: intreb chelnerul de hoteluri prin zona si respectivul, baiat bun dealtfel, ma indruma la unu' care-i mai in fata, de patru stele. "Doar 400 lire pe noapte".
Nu, merci. Adica, Yoc Hotel!
Repede bag google si gasesc unu' ok, cu parcare pazita. 200 lire/noapte.
Fuck... dac-o tin asa, raman fara bani pana la sf lunii...
Asa e cand nu planifici din timp. Eu, ferm convins ca mergem direct Canakkale.
De aici incolo, totu-i planificat.

Ne cazam si iesim prin oras.
Si nici nu ies bine de usa hotelului cand deja n-o mai zaresc pe Kitty. Kitty fiind sotia. Intrase in primul butic mai maricel.
Al dreaq de l-am vazut. Buticul... Cred ca are un al saselea simt.
Cand am iesit de acolo i se citea asa o fraza pe fata: "Moama, data viitoare vin eu cu masina aici."
Si nici n-am ajuns la bazar. Norocul meu ca era inchis.

Si uite asa s-a incheiat prima zi in Turcia. Asta fiind ieri.
Astazi am trecut in Asia, suntem la Canakkale!!

Edirne:

 

Va urma!