Sari la conținut

petcudan55

Super Membru
  • Număr conținut

    1.104
  • Înregistrat

  • Ultima Vizită

Orice postat de petcudan55

  1. petcudan55

    MZ

    Acum am înțeles. M-ai îmbrobodit cu prețurile tale mai mici, m-ai folosit ca și carne de tun, am luat-o în barbă și mă dai acum ca exemplu negativ că m-am zgârcit la câțiva leuți. Bravos! Așa arăta inițial, dar acum arată altfel. Pune o poză mai recentă. Și s-a mai modificat ceva. Dacă inițial calitatea suprafeței era asemănătoare cu cea a unei gume de șters creionul de pe hârtie și-ți ținea șezutul fix pe șa, acum au devenit foarte lucioase și la frâne mai violente, dai cu testiculele în rezervor și ți le desparte. Cel din dreapta se duce în dreapta, cel din stânga în stânga, iar scula rămâne pe mijloc și intră pe gaura pe care bagi pistolul când alimentezi de la pompă. Deși n-ai nimic cu el, participanții la trafic ar putea crede că-ți bagi sula-n el de rezervor.
  2. petcudan55

    MZ

    Se pare că nu ați înțeles nici acum. Aș fi preferat ca pentru Red Bull să iau tot MFM de 82 euro, decât MĂśve care își schimbă culoarea. Nici Banditului nu-i convine. Protecțiile de pe rezervor sunt crem, mânerul pasagerului crem, coburii crem și șeile s-au făcut maro. Le va schimba iarna asta. La Simson montez pe cadru în ordine inversă față de cum le-am demontat: motorul chel, apoi cutia, grupul, aprinderea, cilindrul, chiulasa. Mai exiÂşti? Era să te dau dispărut.
  3. petcudan55

    Simson

    S-a aplicat, dar nu Loctite ci altceva al cărui nume îmi scapă. E un "smack" gălbui, cu care dai ca să blochezi Âşuruburi. Dacă totul e OK, în mod normal fusul nu are de ce să alunece pe inelul interior al rulmentului, acolo nu sunt forțe de alunecare aÂşa de mari, doar în cazul în care rulmentul se blochează. Fusul ambielajului s-a uzat pentru că la un moment dat, în exploatarea anterioară, rulmentul acela s-a blocat. Dacă în exploatarea viitoare voi avea grijă ca motorul să aibă ulei în baie cu care se va unge rulmentul cel nou, eu cred că va ține.
  4. petcudan55

    Simson

    pe de o parte. Pe de altă parte, mărește de sute de ori presiunea dintre cele două suprafețe și deci și frecarea. Forța de frecare la alunecare apare la suprafața de contact dintre 2 corpuri atunci când unul dintre ele are tendința de a se pune în mișcare. Ea este orientată în sens contrar mișcării și are un caracter disipativ. Legea I a frecării - Forța de frecare nu depinde de mărimea suprafețelor aflate în contact. Legea a II-a a frecării - Forța de frecare este direct proporțională cu forța de apăsare normală dintre cele două suprafețe (perpendiculară) și depinde de natura suprafețelor aflate în contact printr-o constantă numită coeficientul de frecare. Astea se învață la liceu și așa am și făcut: am modificat forța de apăsare prin schimbarea naturii uneia dintre suprafețele aflate în contact
  5. petcudan55

    MZ

    Acum vreun an ne bălăcăream cu userul 4bike, când eu pe el, când el pe mine în legătură cu șeile Panțerului meu pe care am dat 82 euro/bucată. Într-adevăr după apariția șeilor de 82 euro bucata, au apărut și altele mai ieftine la circa 65. Diferența am văzut-o astă vară pe Red Bull. Inițial aveau culoarea crem dar imediat după ce au văzut lumina zilei, au început să se închidă. După cum se vede în pozele de mai jos, șeile Panțerului care au ca siglă un romb în care scrie MFM (ca la cele de acum 50 ani) și-au păstrat culoarea. Șeile MZ-ului lui Ninel, care sunt tot MFM, de asemenea și-au păstrat culoarea. Ale lui Red Bull și ale Banditului (care au ca siglă un romb în care scrie MĂľve) au suferit fenomenul de fotosinteză. Între timp am găsit o poză cu nuanța inițială a șeilor în luna mai, atunci când le-am montat.
  6. petcudan55

    Simson

    La noi se lucrează la 40 grade Celsius de ne trec toate transpirațiile... cum ne pricepem și noi, în limita modestelor noastre posibilități.
  7. petcudan55

    MZ

    Dacă trebuie să te duci la RAR, să montezi și șaua cealaltă pentru că în carte o să scrie că vehiculul are două locuri. A pățit-o Edy cu BK-ul lui. L-au pus să monteze și a doua șa și l-au chemat în altă zi. Furtunele de alimentare trebuie să aibă coliere metalice. Dacă ai deja numere noi și nu te duci la RAR, poți s-o lași așa.
  8. petcudan55

    MZ

    Chiar așa. RT-ul pe care-l voi face e al Alinei pe care ai cunoscut-o acum câteva săptămâni, are numere noi, e cumpărat de ea, stă pe strada ta (de fapt tu pe strada ei) și-ți face și dinții în cabinetul ei de pe strada ta, în caz că pățești ceva luni. Dar uitați ce frumoși sunt ăștia, parc-ar fi amândoi ai mei:
  9. petcudan55

    MZ

    Nu chiar. Corcodel și Iulia au MZ-urile lor restaurate, Simsonul e deja extra și mă mai așteaptă două RT-uri să fac măcar unul dintre ele, pentru fiică-mea cea mare care a început și ea școala de A în Cluj.
  10. petcudan55

    Simson

    Acasă la el, fiecare poate să se exprime cum vrea, dar nu si într-o comunitate. E vorba aici despre educație și respect.
  11. petcudan55

    MZ

    Vă bateți capul în van. Problema principală și care practic se pune, este: pe care femeie o omoram, cum și mai ales de ce? 1 - cea din prima 2 - cea din a doua căsătorie 3 - sau altele... Nu-mi mai bat capul de ce; las' că știu ele. Cel mai important este faptul că, Comunitatea Motocicliștilor din România s-a pricopsit azi cu doi noi membri: Julia Maria Petcu și Răzvan "Corcodel" Corodea au luat azi "A"-ul în fața mea, definitiv și irevocabil. Asfalt uscat, bujii bune, benzină suficientă și sânge în vene să le urăm!
  12. petcudan55

    Simson

    Vom trăi Âşi vom vedea. Vreau să mă conving. Care cartere Âşi care plane? Nu are nici una, nici alta, e un prototip de serie zero Âşi oricum dvs. nu vi-l vând că m-ați supărat. Accept sfaturi de la oricine, dar nu Âşi jigniri implicite.
  13. petcudan55

    MZ

    Asta e gargară... Dar de băut când dai? Sau măcar niște bomboane, semințe, piulițe M6, șuruburi cu cap inbus ... Mesaj completat N-am mai suportat somnul agitat și m-am trezit definitiv pe la 3 dimineața dintr-un vis cu care mă chinuiam de vreo două ore. Se făcea că omorâsem o femeie, o tranșasem în bucăți mici și o îndesam în baia de ulei de la Simson ca să se piardă orice urmă. În locul melcului de pe axul cu came, cel care antrenează pompa de ulei, montasem un ax de mașină de tocat și resturile biologice ale femeii se evacuau pe tobă, gata arse. Oasele ei tari mi-au descentrat ambielajul în așa hal, că datorită vibrațiilor laterale mi s-au rupt suporții de la far. Farul rămăsese agățat în fire și-l târam pe asfalt în urma motocicletei, într-un vacarm asurzitor. Datorită zgomotului infernal, s-a sesizat Miliția care mă urmărea cu un MZ de doi jumate negru, pe care îl conducea Banditul. Când a reușit să mă oprească în sfârșit, mi-a făcut dosar, mi-a cerut carnetul de Super Membru și mi l-a suspendat pe 3 luni, pentru folosirea neadecvată a luminilor pe timp de noapte pentru că, becul de far încă mai ardea pe asfalt dar doar faza lungă și-l orbise în timpul urmăririi.
  14. Bune bujii 14NP24. Acum vreo câteva seri l-am rugat la telefon pe Dracones să se ducă la Sinterom și să-mi cumpere o bujie și încă alte 11 de rezervă.
  15. Cheie din aceea de bujii a avut și MZ-ul ES în trusă. O am, am dat-o la perie, am galvanizat-o și mă folosesc de ea.
  16. Ce-o fi ăsta? că ăsta știu ce e și-aș fi mort fără el.
  17. petcudan55

    Simson

    L-am cumpărat un an, l-am pornit, am văzut că "merge" și l-am lăsat în plata Domnului, ca să termin alte proiecte care erau pe rol. M-am luat de el cu puțin timp în urmă, am făcut toate sistemele funcționale, merge bine și m-am îndrăgostit de el. L-am desfăcut bucăți să-i dau o față comercială, cu investiții minime. La prima dezamăgire, îi arăt eu lui ... Dacă nu mă decurc, trimit motorul în Germania și, contra unei sume, îl primesc înapoi ca nou. Trimit cilindrul și chiulasa la sablat pentru că predecesorii mei le-au vopsit. După sablare vând la licitație sau închiriez contra unei sume sau cu schimburi în natură (ecologice) "kit de blindare în vederea sablării", făcut din material biodegradabil (playwood). , iar din ciclul "pe aici au trecut românii cu dalta și ciocanul ", vă supun atenției următoarele două poze:
  18. Zicea cineva că ar fi și Matchless. http://motorbike-search-engine.co.uk/classic_bikes/matchless-classic-motorcycles.php http://en.wikipedia.org/wiki/Matchless
  19. Țuica în exces merge cu brânză de burduf; treabă verificată, care urmează a fi înregistrată la O.S.I.M.
  20. petcudan55

    Simson

    Două piulițe M8 puse sub pinionul de distribuție și agățate cu două prezoane M8, apoi o tablă cu "o mie" de găuri și un șurub central și pinionul a fost tras afară. Apoi am rezolvat problema din capătul ambielajului, aceeași problemă rezolvată la rulmentul median, am dat la perie vopseaua de pe blocul motor și am montat totul la loc, după un algoritm consacrat + bilețelul pentru posteritate.
  21. petcudan55

    MZ

    Sună-l pe Dracones (Cătălin), că e din Cluj. Îți dau numărul pe messenger.
  22. Prea multe mulțumiri Âşi prea puțină băutură. Topicul a fost creat pentru ca noi să urăm sănătate celor în drept, iar ei, să dea de băut. Părerea mea.
  23. Eu Âştiu doi: Red Bandit (Gabriel Ghionoiu) Âşi mihai_prd (Mihai Preda)
  24. petcudan55

    MZ

    La mulți ani Gabi! La mulți ani Âşi ție Mihai!
×
×
  • Creează nouă...