Sari la conținut

RuInCV

Super Membru
  • Număr conținut

    666
  • Înregistrat

  • Ultima Vizită

Orice postat de RuInCV

  1. Cam complicat de facut 1500 km intr-o zi, mai ales ca nici n-ai autostrada de aici si pana acolo @ianchim Cum ai gandit perioada : plecare miercuri, balaceala vineri, intoarcerea sambata sau plecare sambata, balaceala luni si intoarcere marti ?
  2. Viteza de croaziera ar fi undeva intre 110 si 125 kph. Asta corespunde cu 6-7000 rpm. Maxim ai 8000.
  3. E destul de prematur sa ma pronunt. Pana acum n-am avut probleme, dar n-am idee cum vor decurge lucrurile peste 2-3 ani sau peste 20-25000 km. Chiar daca al meu nu va avea deloc probleme pana atunci, tot nu va fi relevant pentru fiabilitatea modelului. United Motors mi-a oferit o garantie de 4 ani la el, deci sunt acoperit pentru defecte majore si se pare ca cei de la Kawasaki sunt destul de increzatori din moment ce au oferit garantia asta.
  4. Din ce mi-au zis cei de la United au mai vandut inca 2 sau 3, iar unul nu in Bucuresti.
  5. Am batut si eu Rhodosul la inceputul lui august cu un Beverly 300 inchiriat. Am facut vreo 500 km, mai am de gand sa repet experienta, deci daca iesiti pe undeva la un pahar de vorbe va rog sa-mi dati si mie un semn.
  6. A trecut un pic mai mult de un an, am facut peste 15000 km cu el, cred ca a venit vremea sa imi dau cu parerea, mai ales avand in vedere ca este un model nou de piata. Un pic de istorie pentru inceput. Anul trecut am luat decizia de a imi lua ceva pe 2 roti pentru a mai reduce din timpul necesar pentru naveta zilnica pana la munca. Asa ca m-am apucat de scoala pe la sfarsitul lui aprilie, dar din cauza programului destul de incarcat m-am lungit cu ea pana pe la mijlocul lui iunie. Evident intre timp am studiat piata ca sa ma decid ce sa imi cumpar. M-am decis in cele din urma la un maxi pentru aspectul practic. Am preferat unul nou pentru ca nu am avut constrangeri bugetare majore, pentru ABS-ul care nu e prezent decat la modelele mai noi si pentru posibilitatea de a face CASCO, scapand in acest mod de destule griji. Cei de la United Motors au fost foarte amabili, modelul mi-a placut ca aspect, la 2 zile dupa ce aveam plasticul in mana am ridicat mobra. Asta se intampla pe la mijlocul lui iulie. Mobra am luat-o cu cateva accesorii : topcase, parbriz touring, husa si un bag cu forma speciala care intra intre picioare. Din cei peste 15000 km facuti pana acum, vreo 6000-6500 au fost facuti prin oras, iar restul in afara. Mobra a vazut destul de multe pana acum : marea, Transalpina, Transfagarasanul, Transraraul, Transsemenicul, Cheia, Tihuta, Bicazul, etc. Nu am avut deloc probleme cu ea. Revizii : la 1000, 5000, 10000 si 14000 (in carte zice din 5k in 5k, eu am decis sa le fac la 4k). Toate facute la United. Am schimbat pneurile pe la 11600, si fata si spate pentru ca nu am mai gasit pneu pe spate original (fata mai ducea lejer). Initial a fost echipata cu Maxxis Pro, acum am trecut la Pirelli Diablo. Sunt multumit de ele, se comporta cam la fel cu cele originale, nu am avut probleme de aderenta. I-am schimbat si placutele de frana, parca pe la 8-9k, nu din cauza ca erau dusa, ci pentru ca a intrat ceva mizerie intre placute si disc si scoteau un sunet extrem de enervant. Evident, nici discurile nu au scapat complet intacte si din cand in cand se mai aude cate ceva cand franez mai tare, dar nu mai e atat de deranjant. Consum : in oras papa cam 3.8-4 la suta, afara depinde de mers. La o plimbare foarte linistita facuta cu cei de pe burgman.ro, pe la Vulcanii Noroiosi si Slanic am scos sub 3. Forjat pe autostrada, consumul a urcat pana aproape de 5. In general, consumul tot in jur de 4 sta. Franele sunt ok, am mers destul si cu pasager si nu am avut probleme. ABS-ul a intrat in functiune doar in testele facute de mine si prin parcarea de la munca cu asfaltul vopsit, pe unde a prin ud sau ceva ulei. Vara asta am fost in Rhodos, unde mi-am inchiriat un Piaggio Beverly 300 si am facut vreo 500 de km batand insula in lung si-n lat. Fata de Beverly, frana parca e o idee mai eficienta. Spatiul de depozitare mi se pare un pic sub media clasei. Nu intra 2 casti integrale sub sa, intra o casca si o servieta. Eu am o gentuta pentru tableta de 10", care intra foarte lejer, cred ca ar merge ceva pana pe la vreo 13.3" sau chiar 14". Topcase-ul este insa generos, imi intra 2 casti, asa ca overall nu am avut deloc probleme cu spatiul. Forma manerelor din spate pentru pasajer iti permite sa agati diverse lucruri pe lateral, dar nu am avut deocamdata nevoie de asa ceva. In micul compartiment din fata ai priza de 12V, dar cum telefonul meu se incarca din lateral, trebuie sa am ceva grija. Viteza maxima : cam 145 pe bord, undeva in jur de 134 pe GPS. Probabil cu parbrizul normal si fara topcase ar urca pana pe la vreo 150. Demaraj arhisuficient pentru oras, accelerezi usor pana pe la 125 kph, deci depasirile de tiruri se realizeaza absolut fara probleme, chiar si cu pasager. Cu pasager am prins 140 pe bord. Overall la capitolul plusuri : Pret de achizitie ceva mai mic decat modelele din clasa sa (un Burg de 400 e cu vreo 2000 de euro in plus) Ceva mai usor decat media (191 Kg cu de toate, Burgul are 31 de kile in plus) La capitolul minusuri : Spatiu de depozitare nu este cel mai generos, fara topcase s-ar putea sa nu te poti descurca mereu. Computerul de bord este foarte basic, nu ai nici macar temperatura exterioara.
  7. Avem 2 factori pentru strada din dreapta pe care te bagi : daca are 1 banda circulabila sau mai multe si daca este aproape de semafor sau mai departata. Cel mai safe este sa te incadrezi langa bordura. Problema e ca nu intotdeauna poti face asta, daca e o coloana lunga e riscant sa mergi de langa bordura si e posibil sa nu ai loc sa faci dreapta mergand intre benzile 1 si 2 daca conservele sunt grupate suficient de aproape. A doua varianta safe este sa te incadrezi pe prima banda dupa 1-2-3 masini. Da, nu pleci primul de la semafor, dar nici nu prea sunt sanse sa ai surprize cand faci dreapta. A treia varianta safe e sa mergi printre benzile 1 si 2 si sa te bagi in fata pe banda 1, chiar daca calci zebra. Deja aici daca e un Garcea care e cu capsa pusa are motiv sa te arda, slabe sanse sa se intample, dar nu 0%. O alta potentiala problema e ca ala din prima masina sa fie cu nasu in telefon si cu impresia ca e primu si sa dea peste tine, in general inainte sa se puna verde ca aici presupunem ca pleci totusi primul. Sunt cateva intersectii unde se pune verde pentru pietonii care traverseaza si abia peste 2-3 secunde se pune verde si pentru autovehicule. Ala vede semaforul de la pietoni, nu se uita sau nu poate vedea semaforul lui si da peste tine. Varianta cea mai unsafe dupa parerea mea e sa pleci dintre cele 2 benzi. Daca ai minim 2 benzi pentru strada din dreapta e ceva mai bine, dar daca ai o singura banda si putin spatiu de la semafor pana in drum e riscant. In plus, manevra asta in marea majoritate a cazurilor e ilegala (mai sunt intersectii mari unde ai brima banda obligatoriu dreapta, iar banda doi dreapta sau inainte, dar sunt putine) si daca se intampla ceva, de exemplu dobitocul de pe prima banda care avea obligatoriu drapta merge inainte si da peste tine este culpa comuna.
  8. Intamplarea face sa fi petrecut vreo 2 ore azi in acelasi scop. Daca vrei sa te duci pe insule uita de Turcia. Nici un ferry din Turcia in Rhodos in perioada cautata de mine nu cara vehicule, doar pasageri. Solutia este sa mergi fie in Salonic, fie in Atena, iar de acolo sa iei unul dintre ferry-urile care fac un circuit prin insule. In functie de buget, va trebui sa decizi cate opriri poti sa faci, de exemplu pentru mine, sotie si moto un dus-intors Pireu-Santorini mi-a iesit vreo 300 de euro.
  9. Poiana Teiului - Vatra Dornei e praf, nu doar portiunea de la Chiril in sus, viteza de deplasare va fi in jur de 50 kph, mai bine mergi pe la Targu Neamt. Facutul Transraraului dus-intors inseamna vreo ora jumate, nu e deloc mult, in plus ratezi bucata de DN17 dintre Pojorata si Vatra Dornei care e foarte misto.
  10. Bucata Bicaz - Poiana Teiului e proasta. Peisajul e foarte frumos, daca o iei incetisor si nu te grabesti merita. Bucata de la Chiril la Vatra Dornei e praf. Mai bine o iei inapoi pe Transrarau, e mai misto la urcare dinspre Chiril, dupa care mergi pe DN17 pana la Dorna. Nu stiu cum e bucata de la Bistrita la Alunis, dar drumul de la Bistrita la Reghin e foarte bun, deci ai alternativa. Traseul poate fi facut in 3 zile, mai ales ca in prima zi pe DN2 poti merge tare si te poti caza pe langa Humor. A doua zi faci Transraraul si te poti opri fie la Baile Tusnad, fie pe langa Brasov, iar in ultima zi ai bucata de autostrada pe care o faci la final.
  11. Mersi pt info. Din pacate de la Herculane nu prea am alta varianta, DN 66A e o gluma proasta, am ulite la tara (tot neasfaltate) care arata mult mai bine. O sa ocolesc Vidinul atunci, nu trec prin el.
  12. Mi-am propus sa fac tura de mai jos : Plecarea ar fi maine pe la amiaza, sosirea sambata sau duminica. Nu ma grabesc, vreau sa mai vizitez cate ceva pe unde ma opresc. De cazat, sper sa gasesc la pensiuni / moteluri (traiasca booking.com) Unde as avea nevoie de ajutor : Daca sunt portiuni de drum care trebuiesc evitate pentru ca sunt varza Daca prin apropiere exista ceva interesant de vizitat Recomandari de cazare / mancare
  13. Pe DN15 poti sa mergi fara probleme de la Bicaz la Poiana Teiului. Drumul nu e grozav, sunt cateva portiuni cu multe petice, dar in rest e ok. Uita-te cu Street View la toata portiunea si o sa vezi ca am dreptate.
  14. Pentru prima portiune, de la Poiana Teiului pana la Vatra Dornei drumul e nasol. Sunt petice peste petice si va trebui sa mergi cu 50-60 la ora. Nu cred ca s-a schimbat ceva din octombrie 2014 cand am mers eu pe acolo. Daca tot esti in zona ar fi pacat sa nu faci Transraraul. Faci dreapta la Chiril, urci pana sus, eventual o iei pe jos pana la Pietrele Doamnei, dupa care cobori in Pojorata si poti continua spre Vatra Dornei.
×
×
  • Creează nouă...