Jump to content

Search the Community

Showing results for tags 'mare'.

  • Search By Tags

    Type tags separated by commas.
  • Search By Author

Content Type


Forums

  • SMAEB - Salonul de Motociclete, Accesorii si Echipamente, Bucuresti
    • SMAEB 2003 - 2019
  • Actiuni caritabile si de sustinere
    • Actiuni caritabile si de sustinere
    • In memoriam
  • Poze & Filme
    • Poze & Filme din ROMANIA
    • Poze & Filme din STRAINATATE
    • Poze & Filme - Arhive 2005 - 2013
  • Competitii Nationale si Internationale
    • TRACKDAYS
    • Competitii Nationale
    • Competitii Internationale
  • Comunitati Moto Regionale
    • DIASPORA
    • MARAMURES si TRANSILVANIA
    • CRISANA si BANAT
    • MOLDOVA si BUCOVINA
    • OLTENIA, MUNTENIA si DOBROGEA
    • BUCURESTI si zona limitrofa
  • Motociclist in Romania
    • Discutii generale
    • Motociclisti, in fiecare zi
    • Incepatori
    • MotoVeteranii
    • Fete motocicliste
    • Motociclisti in timpul liber
    • Social si Politica
  • Motociclism in Romania
    • Campanii anti-accidente
    • Accidente
    • Intalniri moto in Romania
    • Evenimente, excursii
    • Legislatie, acte, vama
    • BARURI MOTO si alte locuri de socializare
  • Totul despre motociclete
    • Motocicleta mea
    • Service si intretinere curenta
    • Totul despre motocicletele electrice
    • Totul despre motocicletele de strada
    • Totul despre motocicletele A1 (125cc)
    • Totul despre motocicletele chopper/custom/oldtimer & socialiste
    • Totul despre motocicletele de enduro touring & adventure
    • Totul despre motocicletele offroad
    • Totul despre scutere si maxiscutere
    • Alte mijloace de transport
  • Totul despre Echipamente si Accesorii Moto
    • Discutii Generale
    • Casti
    • Echipamente din piele
    • Echipamente din material textil
    • Incaltaminte
    • Manusi
    • Accesorii after-market pentru motociclete
    • Do It Yourself - componente si accesorii
  • Bursa
    • BIKESHOP.ro - Bursa de motociclete din Romania
    • LOCURI DE MUNCA - cereri si oferte
    • Vanzari
    • Cumparari
    • Servicii
    • Oferte de service in Romania
    • BURSE LOCALE
  • Mass-media
    • Stiri, reportaje si articole
    • Reviste moto din trecut
  • Magyar, English, Deutsch
    • MOTOCICLISM.ro magyarul beszélő motorkerékpárosoknak
    • MOTOCICLISM.ro for English-speaking bikers
    • MOTOCICLISM.ro für deutschsprachige Biker
  • ARHIVAT: Casa de Avocatura COLTUC

Calendars

There are no results to display.


Find results in...

Find results that contain...


Date Created

  • Start

    End


Last Updated

  • Start

    End


Filter by number of...

Joined

  • Start

    End


Group


Website URL


Yahoo


Skype


Location


Carnet moto din


Motocicleta


Numar Moto


Club


Motociclete detinute


Alte vehicule


Interests

Found 6 results

  1. Nu ştiu de unde până unde, dar imi luasem ceva concediu exact în noiembrie şi nu părea să am şanse de a motocicli sau altceva, vremea fiind schimbătoare de la o zi la alta. Totuşi vacanţa a debutat cu chef de ducă şi am tot profitat de stimata prognoză meteo ca să mă strecor printre ploi şi neguri şi să vânez zonele cu soare şi ceva caldura, dar mai ales cu ceva uscat pe jos – orice, dar umed pe rece, nu! Vream, aşa, să îmi răcoresc gândurile şi anvelopele, dar îmi displăcea ideea să îmi curăţ mereu viziera şi să merg cu ochii numai la drum ca să nu alunec pe frunzele deja mărunţite de friguri, în loc să mă bucur de curbe şi de peisaj. Cu doar câteva săptămâni în urmă prindeam pe retină, în Ţara Făgăraşului şi Ţara Bîrsei, galbenul fosforescent al mestecenilor, roşcatul fagilor şi mult verde şi visam încă, după o aşa vară târzie, la pastelul tomnatic în contrastul soarelui cu norii leneşi, îngrăşaţi de iarna ce va să vie şi care la Bâlea deja se instala. Aşa ca în scurt timp am reuşit să ma plictisesc de alergăturile scurte, tânjind după o tură mai lungă, ce nu s-a lăsat foarte mult aşteptată: pornind de la o scurtă plimbare pe dealurile Buzăului, povestea s-a lungit şi după mai multe încercări nereuşite de cazare prin Gura Siriului, o căutare pe booking m-a trimis pe întuneric direct în Covasna (localitatea) unde am şi înnoptat, apoi, după o trezire leneşă ca şi plecarea din ziua precedentă au urmat Oituz, Lepşa, din nou Covasna ca să recuperez buletinul de la hotel şi, pe ploaie uşoară şi iar întuneric, Valea Prahovei, ceva croşetări printre picăturile de pe vizieră şi maşinile din coada interminabilă şi în sfârşit, acasă. Dar a fost bine per total: liber şi uscat cu excepţia finalului, mâncare excelentă la Keops, în Covasna, unde am poposit şi la întoarcere, puţină istorie pe drum, un coleg super amuzant, în Comăneşti, bucuros că şi-a întâlnit confraţii, iar puţină istorie, Cascada Putna şi furnicarul scânteietor în întunericul ud, întins din Predeal până dincolo de Câmpina. Iar dacă pentru partea de final cineva zice că sunt masochist, îi dau dreptate şi îi spun ca deşi e aglomerată, am ales Valea Prahovei ca să mă pot adăposti mai uşor în caz că ploaia se transforma în furtună, având în vedere şi ora târzie. Tot dintre părţile bune trec pe listă şi amabilitatea şoferilor care vazând moto şi ploaie se străduiau cât puteau ca să facă loc. Parcă începe să fie bine şi pe la noi. În fine, trec peste, dar nu înainte de a preciza că în Covasna îl puteţi găsi pe unul dintre colegii noştri care ne face cinste – Attila; Attila, enduro şi mai mult de atât nu e nevoie să spun. Ei bine, toate bune şi frumoase, dar cu greu am reuşit să prind ceva culori în obiectiv, cele câteva şocuri de frig ştergând culorile atât de pe dealurile munteneşti cât şi din văile moldoveneşti sau invers - nu contează; pe dinauntru ele rămăseseră şi ochiul le cerea. Tot citind prognoza şi observând din ultimele drumuri că şansele cele mai bune pentru a prinde pe uscat un peisaj frumos impun să mă deplasez către sud, am ales să merg până la Dunăre, singura nepotrivire fiind fereastra extrem de scurta dintre ploi. Ştiam ce ar trebui să fac, ştiam care sunt limitele, dar iată că nu eram în stare să plec sau nu. Pe de o parte vream o tură mai lungă, pe de alta mă gandeam iar la ploaie. Aşa că la doua zile după Covasna mă pun seara în pat cu decizia de a merge a doua zi către sud, dar cu ceva lehamite de a merge iar pe apucate, fugind de frig şi de ploi. Iată-mă la jumătatea lui noiembrie trezit cu îndoiala de a porni la drum, dar cotrobăind după bagaje. În definitiv ori e moto, ori nu?! Dacă tot sunt pe val mă pun pe treabă, dar tot invârtindu-mă buimac constat că timpul a cam trecut şi atunci pun mâna rapid pe telefon şi mă uit la cât răsare soarele. Sunt în termen şi sper ca pe drum măcar, dacă nu chiar lângă Dunăre să adulmec puţin aroma răsăritului de toamnă. În drum către Olteniţa îmi vine dintr-o dată să schimb macazul şi o iau spre autostradă, către Călăraşi; am zis că dacă tot e Dunăre, atunci să prind cât mai mult pe mal, urmând să mă întorc prin Giurgiu. Las în urmă fortul trist şi abandonat de lângă Glina, sugrumat de breteaua de legătură cu A2, gândindu-mă că probabil vom fi vreodată în stare să facem un traseu turistic al fortificaţiilor Bucureştiului şi dau gaz având încă în minte ditamai bălţile de pe Splai; nu e totuşi motiv de îngrijorare pentru că apă nu este, dar comut în curând atenţia la gropi – mândria drumarilor de autostradă. Fugeam către răsăritul promis, urmărind asfaltul care se distingea mai negricios în melanjul de griuri matinale. Pe sensul meu de mers mai era câte o maşină şi chiar mă întrebam ce caută oamenii aceia pe drum, având în vedere că doar eu am un scop în ziua aceea pe şosea, către soarele meu şi către Dunărea mea, către funzele mele şi către cerul meu. Îi depăşeam unul câte unul şi mă bucuram de banda a doua, cel mai puţin peticită şi vălurită, Transalpul fiind mai degrabă la trap decât la galop, cu viteza lui preferată de la 5000 de ture - 110Km/h; i-am schimbat raportul pinioanelor şi ne simţim confortabil amândoi, făcând corp comun la o bârâială constantă şi molcomă, asemenea torsului unui motan lenevit de timpuri. Când norii încep să se încrunte în jurul meu, virez la dreapta, către Călăraşi, exact pe direcţia celui mai întunecat dintre ei şi nişte cuvinte care se suprascriu automat pe forum mi se impiedică în cagula care îmi acoperea faţa, făcându-mă să arat precum negativul unui chip de raton. Ah!... Şi frig, nene!... În debusolarea deşteptării am renunţat să mai iau ceva pe dedesubt pentru câteva ore de motocicleală la o temperatură destul de rezonabilă, aşa cum indica prognoza. De obicei merg imbrăcat astfel şi la temperaturi mai scăzute, dar nu ştiu din ce motive frigul începe să mă prindă puţin câte puţin. Pornesc încălzirea din mânere şi îmi spun ce frumos ar fi fost sa fi avut şi în scăriţe ceva similar; sau mai bine în bocanci. Cu toate astea merg înainte şi Şeful se gândeşte la mine şi o pune pe fata din GPS să îmi spună ceva. Nu sunt atent la indicaţiile primite pentru că oricum ştiu drumul şi pentru că în faţă se zăresc primele curbe şi hotărăsc că e momentul să mă distrez prima dată pe ziua de azi – aplecare, centrifugă, încălzire. Moto, ce să mai! În scurt timp ajung din urmă o maşină care abia se mişcă, dar o aştept şi mă pregătesc să o depăşesc pe prima linie dreaptă. Dau gaz, Transalpul fornăie şi ce sa vezi?! Maşina măreşte viteza. Îi transmit telepatic sau pornopatic, nu mai ştiu, să se mai uite şi în oglinzi, mă repliez şi aştept următoarea posibilitate. Nu e mare şosea, dar sunt văi uşoare, mai sunt sate şi oamenii încep sa mai iasă din curţi şi nici nu vreu să calc vreo linie continuă; şi din loc în loc e negură. Încerc încă o depăşire dar constat că am de-a face cu un concurent; aşa le spun ăstora de nu suportă să fie depăşiţi. Îmi propun să rămân calm şi să las să crească distanţa, poate scap cumva de el. Însă în curbe individul (între timp observasem că e un el la volan) înaintează cu greu şi îl prind repede de fiecare dată. Am ratat toată frumuseţea drumului şi frigul mă pişcă, iar ăsta are chef de hârjoneală la prima oră. Ce zice karma? Nu departe apare un indicator cu drum în lucru, urmat la distanţă mică de o fâşie lungă de asfalt frezat, iar diferenţa de nivel îl face pe omul meu să încetinească până la oprire. Asta am şi aşteptat. Mă ridic în scăriţe, accelerez şi sar în groapă pe lângă maşină, transmiţându-i imaginar un uriaş semn de poftă bună. Crampoanele aruncă criblura care ciocăneşte ritmic în scut, iar eu plutesc în scăriţele Pegasului meu, mândru de cele ce tocmai făcusem. Bineînţeles, într-o mică văioagă care de departe era absolut invizibilă, observ că drumarii blocaseră zona frezată, obligându-te să urci şi să ocoleşti. Îmi doresc să nu fi fost călare, sa nu fi fost înaripat Transalpul, să fi avut viteză mai mică şi să pot să trec lin diferenţa de nivel. Îmi e clar că o să derapez ceva la oprire, pentru că de ieşit din gaură, din mers, nu se punea problema, dar măcar să rămân pe roţi. Însă eu sunt la Reeducare şi Şeful îmi arată din nou că mai am o şansă şi nu ştiu cum face, dar îmi scoate în cale o teşitură de cam un metru pe care ies din adâncitură fără să mai fie nevoie să opresc, ci doar să încetinesc puţin. Motorul se opinteşte un moment, nechează şi mă aduce sus nevătămat; cu roata din spate trecusem prea aproape de muchia înaltă. Şi tare puternic şi adevărat şi zmeu mă simt, încât Se vede nevoit să mă mai atenţioneze încă o dată: sunt sus, dar lucrările încep şi acolo, în aşa fel încât rămâne doar o fâşie îngustă cât două palme, între cele două gropi. Îmi aduc aminte de ziua în care Remus, instructorul din şcoala moto, m-a pus să dau vreo două ture pe conturul poligonului, cu o mână ridicată şi merg înainte, eu şi Pegasul meu decăzut, fără să bruschez acceleraţia şi cu incheieturile relaxate, dar cu priză fermă pe ghidon, ca o veritabilă Nadia evoluând pe o bârnă nesfârşită. În fapt sunt suficient de agitat şi habar nu am cum de nu cad într-una dintre adâncituri, dar sunt hotărât că azi să nu fie ziua aceea. Când realizez că cel mai simplu era să nu gândesc urât despre şoferul cu pricina, gropile dispar dintr-o dată, asfaltul se îndreaptă şi pot să continui drumul în siguranţă. În sfîrşit, mă prind de idee şi promit să folosesc degetele pentru chestii mai de bun simţ (chiar şi în gând) şi mai ales să fiu recunoscător când norocul îmi surâde. Totuşi … voi mai lucra o perioadă la comportamentul ăsta. Adrenalina a parut că mă încălzeşte puţin, dar efectul a fost contrar şi acum resimt şi mai bine acele reci din ghete. Partea bună este că şoseaua virează, iar norul ce mă ameninţa până acum rămâne undeva în dreapta. Totuşi este în continuare pâclă şi nici urmă de vreo culoare – toata vegetaţia îşi doarme deja somnul hibernal. Până la urmă ce mai contează? Se zăreşte Călăraşiul, iar când ajung la centură renunţ la drumul ondulat printre smârcurile de stuf şi înaintez către oraş, cu speranţa de a mă încălzi cumva. La benzinăria de la intrare opresc şi mă uit dezorientat după ceva care să îmi ridice temperatura şi cel mai rapid gând mă duce printre rafturi, dincolo de vitrinele mari, prin care se zăresc angajaţii în cămaşă. Unul dintre ei zâmbeşte către mine, mă întreabă dacă e frig şi îmi arată automatul de cafea. Eu îi spun tâmp că nu beau cafea, iar el îmi spune că are şi alte chestii. Pentru prima dată aflu cum se foloseste hărăbaia aia şi îmi iau o ciocolată caldă – un lichid extrem de aromat şi de dulce pentru gustul meu, dar fierbinte. Daca ar fi avut vreo 50 de grade din alelalte şi o boabă-două de piper, ar fi fost mai potrivit pentru mintea mea, dar în cazul ăsta fiecare celulă îmi cere beuturica din automat. Şi chiar mă încălzeşte. Fac să dispară şi un sandvici, fac şi plinul, mulţumesc oamenilor şi mă îndrept către centru. Călăraşi este un oraş care deţine fantoma uriaşă a unui combinat care a făcut pe vremuri să prospere cumva lumea agrară din zonă; are aspect de târg de Bărăgan la care s-au anexat nişte blocuri frumoase (unele) la şoseaua principală şi … celelalte în rest. Există şi un centru nou, teatru, spital judeţean, plaje şi un complex sportiv. Locuitorii se pot mândri din plin cu marele artist Ştefan Bănică, pentru cine mai ştie, cu tatăl lui Ştefan Bănică jr. pentru cine vrea un pic de cancan ori cu fostul socru al Andreei Marin pentru cine nu nu este interesat deloc. Mie îmi place totuşi zona veche dar şi cele două cofetării unde mai găseam reţete de pe vremuri. Mai este grădina zoologică, care are un renume pe plan naţional şi unde ar putea fi frumos, dar claustrarea animalelor mă face să nu vorbesc despre asemenea subiect. În fine, dacă cineva doreşte să vadă şi să simtă ceva special în oraşul acesta, are posibilitatea să îşi împlinească dorinţele, dar mie imi place aici şi din anumite motive personale. Aşa că înaintez încet, ca să revăd locurile încărcate cu amintiri şi să observ din timp vreo patiserie deschisă. E totuşi prea dimineaţă şi sfârşesc aventura din Călăraşi în parcarea unui supermarket, aşteptând ca să pot intra. Dupa frigul încasat îmi e încă foame şi oricum trebuie să am răbdare ca să se mai limpezească cerurile. Pur şi simplu m-am strecurat printre ploi până acum şi vreau să aleg traseul care să mă aducă acasă uscat. Arunc ambalajul mototolit la gunoi, împăturesc ciocolata rămasă şi scot telefonul ca să mai consult prognoza şi eventual să mai estimez duratele intermediare de pe traseu - care o fi acela. Sunt deja în tricou şi mă bucur de primele raze calde de soare. Norocul este de partea mea şi de data asta mulţumesc Universului. Sunt pauze relativ mari de ploaie, dar în sud-est şi cu o probabilitate cam nehotărâtă, către Giurgiu. Gata, schimb planul de întoarcere prin Olteniţa, prin introducerea unei mici bucle prin Dobrogea şi având grijă ca nu cumva sa ajung pe autostradă nici măcar din greşeală. Ridic cricul, ies din parcare şi opresc după câţiva metri de zornăială: uitasem cutia deschisă. Drumul pe dig, către bac mă duce şerpuit către plopii cu frunze încă gălbui şi un miros de baltă răzbate de dincolo de salciile pestriţe şi destul de verzi. Se pare că în zonă toamna încă lenevea în stil văratic şi am şanse serioase de a mă bucura de peisaje deosebite. La umbră e răcoare şi imediat ce coroanele bogate fac puţin loc, simt cum costumul începe să capteze energia binevenită a soarelui. Indicatorul către bac te trimite într-un loc ce pare mai potrivit pentru boschetăreală decât pentru îmbarcare, dar sunt obişnuit; virez la stânga şi opresc lângă toneta de bilete, din care o tanti îmi tot face semne. Înţeleg în final că mă cheamă înauntru şi cum intru încep să mă scuz explicându-i că am crezut că am oprit greşit, dar ea nu mă lasă să termin şi arătându-mi pe geam îmi zice scurt ca prea e frig afară. Şi ce dreptate îi dădeam! Mă întreabă dacă sunt singur şi îi răspund că acum nu mai sunt, o bufneşte râsul, îmi rupe biletul, mai schimbăm două-trei vorbe şi ies afară, căutând din priviri un loc de belvedere. Dacă ar trebui să descriu rapid punctul de trecere a Dunării, de la Călăraşi, aş folosi primul joc de cuvinte care ar veni orişicui pe buze: silistru! O amestecătură de vegetaţie, praf, beton şi oţel ruginit, garnisită cu ceva pete de ulei de motor şi de obicei cu aglomeraţie şi gaze de eşapament te poate da înapoi, dar vorba unui unchi: există ceva la Dunăre care să nu fie frumos?! Sunt singur şi mă postez cu motorul cumva lateral faţă de ponton, ca să las loc pentru vehiculele ce vor debarca. În zare e frumos oriunde te uiţi. Un convoi de barje vine de cine ştie unde şi se lasă purtat de ape către nevăzut, norii fug de soarele de deasupra ostrovului şi arhitectura Silistrei se arată mândră de pe malul bulgăresc, mai înalt, dominând probabil pentru multe zeci de kilometri Câmpia Română şi chiar o bucăţică de Dobroge. În rest, un vânt liniştit, dar hotărât să facă ploaia să se îndepărteze. Mă trezeşte din visare o ambalare de motor şi o sporovăială miştocărită a unor oameni cu faţa arsă de soare, dar veseli nevoie mare şi care au oprit maşina pe partea cealaltă a culoarului de trecere. Mi se pare puţin dubios, dar ma uit în continuare la curgerea apei şi încerc să număr câte valuri ajung la mal în acelaşi timp, în dreptul pontonului; aşa mi-a venit. O a doua maşină opreşte lângă prima şi şoferul intră imediat în discuţia celor dintâi. Se cunosc şi râd şi nu le pasă nici de vreme şi nici de nimic; au de ridicat marfă, de adus nişte cumpărături şi din când în când se mai interesează de câte vreun prieten comun. În depărtare îşi face apariţia bacul, iar între timp începe să se aglomereze şi pe malul meu, oamenii probabil ştiind foarte bine orarul transferurilor. Uitându-ma în jur observ că Transalpul stă cam singuratic, dar cum nu încurcă pe nimeni îl las aşa. Bacul ajunge la mal şi după acostare primul tir începe să urce rampa betonată. Şoferul pare că se joacă prin cabină şi şerpălăul uriaş îl ascultă docil în timp ce trebuie să pregătească ieşirea în şosea, pentru care avea nevoie să facă o mică buclă. Fără nici un semn de iritare îmi ocoleşte cu îndemânare motorul şi în timp ce îl admir îi fac brusc şi mecanic un semn cu mâna, ca mulţumire şi iertare în acelaşi timp, ruşinat de lipsa mea de inspiraţie. Alerg şi mut repede Transalpul din calea mastodonţilor şi aştept apoi cuminte ca să intru pe bac. Sunt primul sosit şi mă îndrept rapid către partea din faţă a ambarcaţiunii, la locurile vipurilor, însă tipul care dirijează circulaţia mă trimite ferm în lateral, chiar lângă cabina navigatorului. Mă oftic puţin, dar imediat ce ce îmi dau jos tot harnaşamentul, mă apuc de studiat viaţa secretă a bacurilor. În primul rând sunt foarte atent la operaţiunile pe care le efectuează personalul. Nu lasă nici o parâmă nelegată şi pornesc motoarele abia după ce oblonul e ridicat complet. Au o rutină clară pe care o respectă tăcuţi, sărind rapid de pe bac pe ponton şi invers. Cum sunt chiar lângă tambuchi şi mereu mi-am dorit să aflu ce se ascunde în măruntaiele mormanului de fier, inspectez rapid zona şi rămân uimit în primul rând de curăţenia dinăuntru. Printre duduielile rezonante, ca ale unei orchestre de timpane, privesc panourile metalice, ce se îmbină prin suduri cu o curgere continuă, curbată lin şi fără pic de asperităţi. Unde există articulaţii - balamale, pârghii, arcuri - este unsoare lucioasă, nu din aceea uscată şi plină de praf, cum vezi pe la escavatoarele abandonate la marginea şantierelor. Pare că a trecut de curând ITP-ul, deşi pe punte se disting uşor straturile multiple de vopsea groasă, crăpată fin în locurile mai expuse. O dată am întrebat pe cineva din domeniu cam câtă vopsea intră la o nava mică şi mi-a spus că ... multă. Din loc în loc sunt sasuri înguste către alte compartimente; inspectez unul, mai fac câţiva paşi şi apoi revin la aer curat, respins de întunericeala cu miros de hidrocarburi, căldura din ce în ce mai înăbuşitoare şi strâmteţea locului. Iona cel salvat nu uită totuşi să se asigure că lănţişorul care sugerează accesul interzis în ascunsul cetaceului este la locul său. Căutând un coş de gunoi, nu am cum să nu observ o femeie fâşneaţă, cu o sacoşă în mână, care se deplasează foarte sigură pe sine printre fierătaniile ce îi stau în cale. Mă amuz pe jumătate pervers şi mă întorc agale la motor; aici, pe uşa ce dădea către comandă, se întrevedea coborând un tip negricios, musculos, cu o barbă cât să zgârie uşor pielea fină şi cu un chip încărcat de bunăvoinţă şi un zâmbet larg. Ieşind din a doua încăpere, femeia cea mignonă îl îmbrăţişează cu întreaga frumuseţe a celor douăzeci şi ceva de ani şi îl invită alături, unde lângă o plită mică îl aşteptau trei ochiuri, câteva felii de brânză şi de salam, pâine şi ceva de băut. Mă îndepărtez discret de cei doi motociclişti fluviali şi privirea îmi alunecă de la valurelele mărunte ale Dunării către motivele izomorfe, cu iz neolitic, ale unui panou antiderapant de pe punte. Din loc în loc întrerupte, acestea merg totuşi înainte, asemeni nouă, celor pe două roţi, care căutam mai departe şi mai departe iz de vânt şi zgomot de benzină – metanoia motoristă cu aspect metalic-lucios, întărit de timpuri şi de atâţia şi atâţia martori călători. În scurt timp trepidaţia accelerată a vibrochenelor îmi îndreaptă atenţia către palele elicelor, ce trimit apa de un verde învolburat în trecut, către punctul de îmbarcare. Îmi iau rămas bun de la malul nordic şi privesc visător trecerea celuilalt bac. O reprezentaţie a doi dinozauri greoi, ce se ocolesc cu grijă pentru a nu se răni. Nu îşi împart aceeaşi pradă, fiind destulă pentru fiecare, ci mai degrabă colaborează ca să fie siguri că ei şi numai ei rămân stăpânii acestui drum transcendental. După atâta reverie sesizez căldura care este din ce în ce mai prezentă şi îmi pregătesc corespunzător echipamentul. Încălzesc puţin motorul şi aştept să treacă mai întâi autovehiculele de tonaj greu, apoi mă îndrept cocoţat în scăriţe direct în spatele punctului alimentar de pe chei, pentru a mai cuprinde cu privirea câmpia şi apa ce te îndemna la scăldat. Simt nevoia să mă desfăşor artistic şi fac o fotografie prin deflector; a ieşit focalizată pe suportul de pe parbriz şi mai încerc una, dar sfârşesc prin a renunţa la idee şi mai privesc incă o dată în perspectivă, pentru a implementa imaginea direct în memoria internă. Îi salut pe căpitan şi pe pasagera lui şi dau să ies de pe platforma semibetonată când un câine se îndreptă mârâind spre mine. În astfel de cazuri, dacă am viteză mică am învăţat să opresc şi să las patrupedul să miroasă motorul, vorbesc cu el şi apoi mă îndepărtez în linişte. De data asta însă mi-am permis aroganţa de a demara în trombă. Am auzit doar un schelălăit scurt şi pentru gestul meu Şeful mi-a oferit un gard drept în faţă. O luasem în sens invers ieşirii, dar îmi părea mai rău de câine pe lângă care trebuia să mă şi întorc. Căutând la el cu atenţie dacă schioapătă sau este rănit, îl văd că mă priveşte cuminte, dând uşor din coadă, lângă cei doi poliţişti care râdeau pe înfundate. Asta e, trecerea iniţiatică a Dunării este urmată de încă o lecţie şi de un viraj brusc la dreapta, exact în vama de la Silistra.
  2. Are cineva in plan o excursie din zona Bucovinei, nordului Moldovei (si nu numai) spre Constanta maine, 28 iunie? Plimbare lejera, noob friendly
  3. Nici nu s-a incheiat bine sezonul moto ca o noua idee a incoltit in mintea noastra. Ce ar fi sa nu irosim cele doua saptamani de "vacanta" ce le avem de craciun si revelion si sa plecam undeva in tarile calde, unde nu se agata-n cui cheile de la motor indiferent de anotimp. Zis si facut, doar ca pentru o aventura moto, asa cum ne place noua, ai nevoie de ceva mai mult de doua saptamani, o destinatie la care sa ajungi in maxim doua zile, temperaturi ce depasesc noaptea 10 grade pentru a dormi la cort si de .. aventurieri. Ne socotim, ne invartim, gasim si doritori, gasim si destinatia (cat mai aproape), dar temperaturile tot nu sunt acolo unde ar trebui sa fie. Una peste alta se mai complica si viata noastra cu mutari, renovari si alte treburi casnice. Prin decembrie ne dam seama ca orice speranta e desarta si amanam vacanta pe unde pe la primavara. Doua saptamani se transforma in zece zile si din patru membrii, initial, grupul nostru ajunge la 11. Decembrie se transforma in Aprilie. Iar destinatia e Peninsula Peloponeza, Peloponnesus. Grecii de pe http://www.transalpforum.gr/index.php?topic=2721.0 sunt mai mult decat draguti si ne ofera toate informatiile de care avem nevoie, trackuri, harti, locuri perfecte pentru a campa si chiar adapost pentru masinile noastre in gradina lor de maslini. 9-10 aprilie 2015 Se pleaca. Daca ajungem sambata seara in peninsula, duminica dimineata suntem calare pe motoare si motoarele pe drum. Aceeasi masina albastra, aceeasi duba rosie. 6 motoare si 11 oameni. Incarcate maxim. Fie ca suntem plecati 10 zile sau 30 avem cam acelasi volum de bagaje, haine si scule deopotriva, ne place sa schimbam mult altitudinea si sa consumam motoarele. Nu stii niciodata unde te poarta drumul. La Sebes se da intalnirea. Eu, Alecu, Luci si Patri venim de la Cluj cu masina. Bibi si Maca vin de la Sibiu pe motor. Gabi, Dana, Sebi si Ralu vin de la Brasov cu duba si se lasa asteptati vreo doua ore. Sergiu vine de la Bucuresti pe motor. Care cum scapati sau fugiti de la munca. Dupa ora 22:00 reusim sa ne urnim din loc, afara sunt 5 grade, iti ingheata mana pe tigara, iar noi plecam in tura 27 de ore pe masina ne chinuim sa bem si sa mancam mult prea multa mancare ce am luat-o fiecare dintre noi din grija pentru fiercare dintre noi. Sarbatorim si noi pastile pastrand traditia romaneasca a giftuirii cu de toate, caci "altfel se strica". Troc-uind pe undeva pe langa Larissa, in Grecia. Alecu face o livrare ad-hoc. Grecii sunt multumiti. De aici incolo am cam numarat orele pana la destinatie. Munti frumosi si inalti cu zapada, verde de primavara si marea albastra. Tot mai lesinati. Pe la 23:00 treceam peste Istmul Corint. Nu l-am vazut deloc desi eram atarnati de jumatate pe geam afara. Inca doua ore pana la destinatie si cam tot atatea in intarziere. Terminati de oboseala, ajungem la 1:00am in S-V peninsulei, in Kyparissia, orasul de la marginea marii unde gazdele noastre ne asteapta. Pe masura ce inaintam tiptil, cam cat de tiptil pot inainta 11 oameni cu masini, remorci, motoare, si-un latrati de-un cor de caini, in gradina cu maslini si portocali, Kostas si familia se intorc de la biserica, de la slujba de inviere. In scurt timp suntem primiti in casa, asezati la masa si serviti cu mancare traditionala de pasti, vin si prajituri. Daca la noi traditional e drob-ul, la ei traditionala e supa de drob de miel, Mageiritsa, cam aceleasi ingrediente dar lichide. Nu pot sa ma ating de delicatesele cu miel si ma limitez la ce stiu ca-mi place, pasca, branza si rosii cu ulei de masline. Zambind la supa verde. Primul din dreapta, gazda noastra, Kostas. La sfarsitul mesei ni se ofera o camera in care sa dormim si suntem extraordinari de recunoscatori ca nu trebuie sa intindem cortul in noaptea asta. 11 aprilie 2015 Dimineata e greu tare sa ne urnim de jos. Am dormit 4-5 ore dupa doua zile de stat in fund pe bancheta masinii. Avem la dispozitie o baie si ne dam seama in curand ca ne lipseste padurea. Stransul si impachetatul, remobilatul camerei ce am redecorat-o cu o seara inainte pentru a incapea toti 11 pe jos in ea, ne ia cam o ora. Baietii dispar unu cate unu cu motivul pregatirii motoarelor, iar eu sunt prinsa pe scari si imbuibata cu prajituri. Inca o ora si surprinzator, totul e sus pe motoare, noi suntem echipati. Mancarea nu prea mai incape asa ca ne decidem sa mancam cam cat putem din ce trebuie sa lasam in urma in.. cinci minute. Ultimele ajustari. Nu-ti mai vine sa pleci dintre maslini, portocali, lamai si multe alte fructe si legume de nu le mai stii pe nume. Za mountains in za back, marea e in fata. Ne cam asteapta. Ultimele fotografii inainte de plecare cu gazdele noastre. Primim harti alte intregii regiuni si sfaturi pentru camping. Delicatesele la protap fotografiate artistic de catre Ralu a noastra. Should I stay or should I go? E prea frumos, prea ca la tara. Si-am pornit.
  4. Salut, Ceva motociclisti pasionati de navigatie si barci printre noi? Eu planuiesc sa-mi dau permisul vara asta (C/D + S). Mi-ar placea sa discut pe tema asta cu alti pasionati, daca mai exista. Alex
  5. Am vizitat tot ce se putea: manastiri , cetati , pesteri, castele etc, 1800 de km foarte reusiti !! Bistrita - Cluj-Napoca - Alba Iulia - Transalpina ( am dormit la Hotel Onix din Ranca ) - Novaci ( pesteri bestiale ) - Ramnicu Valcea - Pitesti - Bucuresti - Costinesti ( 5 nopti ) - Bucuresti - Brasov - Bran - Busteni ( am dormit ) - Sighisoara - Targu-Mures - Cluj - Bistrita Fara prea multe de spus, ENJOY !!
  6. Incercam sa profitam de "fereastra" de vreme buna in sud-estul tarii si propunem o tura (relativ) scurta,2-3 zile pe traseul : Bucuresti, Calarasi,Silistra,Shumen,Balcik,Vama,Agigea,Tulcea, Bucuresti. Daca totul va fi ok.,plecarea va fi marti 30 iunie, prima cazare undeva in Bg.( Balcik sau Sabla ), urmatoarele la noi, evident cu vedere la mare, guvizi,zargan,calcan,midii,bla,bla. Cine dispune de timp si doreste, e binevenit sa se alature celor doua touringuri. » Post actualizat in 30 Jun 2015 18:36 Din motive obiective, tura se amana pt. saptamana viitoare cu plecare luni sau marti -6-7 iulie.
×
×
  • Create New...