Vizitator AdrianB1 Postat Iulie 30, 2006 Share Postat Iulie 30, 2006 Partea 0: pregătirile. Văd un un topic acum câteva zile, plecare spre TransfăgărăÂşean. Cum voiam de o săptămână să merg, dar fiind ziua mea nu am putut, răspund că vin. Mă apuc să caut genunchiere, fac minuni la creierul care refuză să se aplece cu motocicleta pe curbe. Nu găsesc aproape nicăieri, până la urmă dau de un magazin care are chiar 3-4 modele pe stoc. Toate la prețuri astronomice pentru niÂşte genunchiere, dar probabil prețul astronomic le-a făcut să mai existe pe stoc. Probez toate modelele, le iau pe cele care mi se potrivesc. Bineînțeles că băieții nu au idee de bon fiscal, dar excursia mea valorează mai mult decât această lipsă. Mă apuc să întreb cunoscuții "cum e vremea pe TransfăgărăÂşean?". Am văzut zăpadă în pozele lui stege, dar asta era cu o săptămână în urmă, nu începuse canicula prin țară. Unii îmi spun că e frig, unul că a fost recent în pantaloni scurți (cu maÂşina). Bag ceva haine groase în rucsac. Partea 1: BucureÂşti Mă scol cu noaptea în cap (încep serviciul târziu de obicei), pun ceva haine pe mine, arunc rucsacul pe portbagaj, ceasul pe rezervor Âşi fug la Petrom-ul de la ieÂşirea pe autostradă. tro5 nu e pe-acolo, aÂşa că aÂştept. Până când? Până apare sau până pe la 7:40. Pe la 7:30 apare un far, văd un semnal dreapta - mă gândesc că a ajuns Âşi pornesc motorul. Când se apropie - nu e un BMW galben, e un supersport negru-roÂşu. Mai stau câteva minute Âşi plec. Poate a plecat mai devreme Âşi îl prind din urmă. Partea 2: BucureÂşti-PiteÂşti Fug pe autostradă cu speranța că prind un enduro galben. Un pic răcoare, vânt din travers, trafic lejer, soarele în spate. Pe la 8 ies din bucata enduro a autostrăzii Âşi dau gaz. 170-180-190 - oau, prinde 190 - Âşi o las pe la 170. Pe la kilometrul 65, după 20 de km de 170, viteza începe să scadă. Accelerez un pic, viteza continuă să scadă 140-130-120. "Să vezi că am făcut pană", mă gândesc. Trag pe dreapta, mă uit la roți: nimic. Ce naiba o fi? Motorul suna OK, totul părea OK, plec mai departe. După 10 km la 170 aceeaÂşi situație: scade viteza. Benzină aveam destulă, făcusem plinul cu 75 km înainte de plecare. După un kilometru la 120 urc la 160 - totul merge perfect până la km 85, unde intru la benzinărie. Fac plinul Âşi plec, 160 constant, ajung la PiteÂşti. Partea 3: PiteÂşti. Traversez lejer aproape tot oraÂşul, când la un moment dat pe o bucată cu sens unic Âşi mai multe benzi pe sens, eu pe banda cea mai din stânga. De pe banda din dreapta mea o maÂşină mică, argintie schimbă banda, trecând în fața mea la 2-3 metri. Nici o problemă, a semnalizat Âşi nu mi-a tăiat fața prea tare, aveam viteze apropiate. După care pune semnal dreapta Âşi schimbă banda la loc. Văzând atâta nehotărâre încerc să o devansez ca să scap de ea. La care în momentul în care roata mea din față ajunge în dreptul roții ei din spate văd cum face stânga. Frânez, aproape mă urc pe bordură în stânga, scap. Încerc să o devansez prin dreapta, dar dansează pe Âşosea în fața mea. Prindem un semafor, opreÂşte, eu mă opresc în dreapta ei Âşi urlu: "Cine te-a învățat să conduci aÂşa?" La care o duduie blondă deschide geamul din dreapta (electric, ea era la volan), zâmbeÂşte Âşi întreabă: "De ce eÂşti aÂşa supărat?". "Ce faci, dansezi pe Âşosea, schimbi benzile fără să te uiți?" - "Dar am semnalizat, spune ea.". În fața unei logici imbatabile, care îi spunea că dacă semnalizează e suficient, poate să mă Âşi calce, plec rapid ca să scap de zâmbetul ăla tâmp. Numărul era de BucureÂşti. Partea 4: PiteÂşti-Curtea de ArgeÂş-Vidraru. Drum aproape lipsit de peripeții. Mai puțin o tembelă cu o Dacie de AG care a ieÂşit în depăÂşire peste linia continuă deÂşi mă văzuse că vin sensul opus. A zis probabil că o motocicletă nu e un obstacol demn de luat în seamă, aÂşa că m-a făcut să frânez la 20 km/h Âşi să mă lipesc de marginea din dreapta a drumului. I-am făcut un semn cu degetul la cască, dar nu cred că a înțeles. Nu avea capacitatea să înțeleagă. Partea 5. Vidraru-Bâlea. Drumul infect, plin de gropi Âşi de nisip chiar Âşi pe mijloc. Gropile suficient de dese ca să nu poată fi evitate de o maÂşină, dar posibil de evitat de o motocicletă cu viteză redusă. Pe alocuri 30, în 2-3 bucăți scurte 80. La un moment dat trag pe stânga Âşi iau masa. Arunc o privire spre lac Âşi văd o mulțime de tufe de zmeură. Iau un desert savuros Âşi plec mai departe. Nici urmă de tro5 Âşi Bâlea e în față. Partea 6. Urcarea la Bâlea; Bâlea lac De la coada lacului Vidraru drumul e bun, asfaltul e impecabil. Urc pe serpentine pe la cabana Capra. Aerul e rarefiat (1600-1700 m), motorul urlă la 6000 rpm, dar trage voios. DepăÂşesc în urcare toate maÂşinile, mă înclin pe curbe cum nu am făcut-o niciodată. Iar cu 80 curbe mai strânse ca cea de la Podul Ciurel, pe care o iau cu 60. Apresc în 2-3 locuri să fac câteva poze, nici una la rang de fotografie. Cu aparatul meu nici nu s-ar putea, e nevoie de obiectiv wide angle pentru a putea cuprinde toată măreția peisajului. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
DCSAN20 Postat Iulie 30, 2006 Share Postat Iulie 30, 2006 Cam naspa sa mergi singur. Cam nasoala reclama facuta lui TRO 5 ,oricum e bine de stiut. Ce o fi patit? Dar macar putea sa de aun tel. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Vizitator AdrianB1 Postat Iulie 30, 2006 Share Postat Iulie 30, 2006 Partea 6. Urcarea la Bâlea; Bâlea lac De la coada lacului Vidraru drumul e bun, asfaltul e impecabil. Urc pe serpentine pe la cabana Capra. Aerul e rarefiat (1600-1700 m), motorul urlă la 6000 rpm, dar trage voios. DepăÂşesc în urcare toate maÂşinile, mă înclin pe curbe cum nu am făcut-o niciodată. Iar cu 80 curbe mai strânse ca cea de la Podul Ciurel, pe care o iau cu 60. Apresc în 2-3 locuri să fac câteva poze, nici una la rang de fotografie. Cu aparatul meu nici nu s-ar putea, e nevoie de obiectiv wide angle pentru a putea cuprinde toată măreția peisajului. Trec printr-un tunel lung Âşi înghețat Âşi ajung la lac. E ora 12. Caut motociclete galbene prin zonă, nu e nici una. Opresc lângă cabană Âşi petrec o oră Âşi jumătate de odihnindu-mă Âşi mâncând. Mâncarea OK, dar scumpă Âşi nici aici nu au auzit de bon fiscal. La prețul ăla puteau să taie bon, rămâne sigur Âşi profit. În timpul cât aÂşteptam mâncarea îl sun pe fratele meu Âşi îl pun să caute pe forum. Cum vineri forumul nu a mers mai deloc, nu am mai ținut degătura cu tro5. GăseÂşte un număr de mobil pe un alt topic, îl sun, dar nu răspunde. Mai încerc încă o dată dupa vreo 30 de minute Âşi plec spre Sibiu. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
DCSAN20 Postat Iulie 30, 2006 Share Postat Iulie 30, 2006 Mâncarea OK, dar scumpă Âşi nici aici nu au auzit de bon fiscal. La prețul ăla puteau să taie bon, rămâne sigur Âşi profit. Ai nevoie de bonuri ? iti fac eu rost si pe sume mai mari nu asa pe 20 30 ron ca nu intelegi nimic din ele. Super pozele si fara wide angle! Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
ser79ban Postat Iulie 30, 2006 Share Postat Iulie 30, 2006 (editat) cred ca pe forum a pus EXACT numarul de tel care este acum la prietena lui. acasa nu cred ca a fost ca altfel intra pe messenger. probabil a plecat doar cu cel care a raspuns pe forum si atunci au negociat de comun acord alt loc de intilnire, alta ora,..... L.E. : a zis ca nu mai merge in ACEA plimbare de vineri dimineatza (scrie in topic) dar cauta un pasager pentru o alta plimbarica (alt topic). daca e pasagera, probabil ca ori au tras undeva pe dreapta ori a aflat prietena si nu a mai plecat nicaieri. Editat Iulie 30, 2006 de ser79ban Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Vizitator AdrianB1 Postat Iulie 30, 2006 Share Postat Iulie 30, 2006 Partea 7. Coborârea. Paradise lost. Şoseaua spre Făgăraş e excelentă pentru maşini. Au turnat un strat de smoală subţire pe deasupra şi au pus criblură, pentru a mări aderenţa. Din păcate pentru motociclete, criblura nu a intrat bine în asfalt şi a format nişte dâre în lung care te "fură" dacă ai cauciucuri mai înguste. Mai ales în curbe când calci dârele în diagonală. Iar eu am 110 pe faţă şi 130 pe spate, aderenţa e proastă şi merg încet şi cu grijă. Cobor la Bâlea Cascadă, fac două poze mizerabile şi plec mai departe. Opresc la intersecţia Sibiu-Făgăraş şi scot mesada de iarnă de la geacă (pusă pe malul lacului Vidraru). Aici e cald de bubui, dar nu am apucat să simt. Partea 8. Spre Braşov. Drum monoton, plin de maşini pline de bagaje cu numere de Italia sau Franţa şi apucături de România: unul îmi aruncă o ţigară în faţă, unul mă ratează cu puţin cu o capsă goală de băutură răcoritoare. Misterul se lămureşte rapid când mă intersectez cu un microbuz, în geam traseul: Sibiu-Iaşi. Au venit câpşunarii în vacanţă şi au fost la cules, nu la făcut cursuri de bune maniere. Îi dau 140 şi pe rând trec de ei. Pe drum, cel puţin 3 maşini de Poliţie trase pe dreapta. Una avea radar, celelalte nu păreau. Aproape de Braşov îmi amorţeşte piciorul stâng de atâta drum, aşa că încerc să îl îndrept. Rezultate parţiale, aspect caraghios, aşa că le pun pe rezervor şi merg aşa până la intrarea în Braşov. Partea 9. Spre Câmpulung. Rămân aproape fără benzină. O iau pe scurtătură spre Râşnov şi iată-mă la intersecţie: Predeal stânga, Câmpulung-Piteşti înainte. Dau două telefoane, plec spre Piteşti. Îmi dau seama că scurtătura m-a făcut să ratez benzinăria Mol de la ieşirea din Braşov spre Rucăr, am deja 300 km, dar merg mai departe. Serpentinele sunt mult mai frumoase şi mai lungi decât drumul pe Predeal-Sinaia-Târgovişte. Atac urcarea spre Fundata cu motorul la 6000 rpm. Motorul urlă din nou, eu mă aplec pe curbe, viaţa e frumoasă. Acum câteva săptămâni o comunistă cu nr. de VL mi-a dat clasă la mersul pe serpentine, cred că ar fi mândri dacă m-ar vedea acum. O Dacie break încearcă să se ţină după mine (după ce am depăşit-o cu greu "la aspiraţie"), dar are pasageri în maşină care sigur vor vomita dacă nu renunţă rapid. După câteva curbe dispare din oglinzi. Jos la Rucăr rămân fără benzină. Mi se pare normal, am 358 km zbuciumaţi cu 16.5 litri (4.6 l la sută). Din mers caut pe sub piciorul stâng şi nimeresc robinetul. Trec pe rezervă tocmai la timp pentru urcarea spre mausoleul de lângă Câmpulung. Cele mai frumoase serpentine pe care am mers vreodată, păcat că e prea scurt traseul. Curbe potrivit de largi, asfalt impecabil şi nici un gram de nisip. Depăşesc toate maşinile, doar Titi Aur sau cineva de clasa lui m-ar întrece cu o maşină normală, gen Logan sau Clio. Partea 10. Câmpulung. Intru să iau benzină de la o staţie cu aspect pirat (o mică dugheană, 3 pompe aproape învizibile încastrate în perete, fără nici o firmă şi nici un preţ afişat). Spune că are benzină de 98, dar nu am încredere şi nici nu acceptă card (nu dau nici bon, nu există nimic care să semene a casă de marcat). Bag 10 litri şi plec. Opresc în centru la cofetăria "Iepuraşul" pentru o prăjitură, pe vremuri aveau nişte prăjituri grozave. Şi am întâlnit şi nişte nemţi cu un BMW şi un Triumph acum câteva săptămâni, dar acum nu dau decât de o Aprilia RS cu un puşti tembel. Se opreşte în intersecţie (eu îi cedam prioritate) şi o turează provocator. Aştept să plece şi opresc la cofetărie. Prăjiturile nu mai sunt ca pe vremuri, dar sunt încă bune. Şi de la etajul 2 de la blocul din preajmă de aude clar Metallica. Viaţa e frumoasă. Partea 11. Spre Bucureşti. Mă întorc spre întersecţia cu drumul de Târgovişte. Deja e ud pe jos, iar pe cască apar câteva picături răzleţe. Trec dealul spre Cetăţeni şi asfaltul e uscat. Din nou ceva fugă pe serpentine, dar cu grijă: asfaltul e destul de prost şi plin de balegă prin sate. La Malul cu Flori începe ploaia. Se întunecă, maşinile aprind farurile. Întâi picură, apoi se înteţeşte. Am geaca impermeabilă de la elspa, dar aflu rapid că nu e deloc impermeabilă. Pe la Voineşti trag sub un copac mai mare să pun salopeta impermeabilă Hein Gericke. Nu are protecţii (geaca avea), dar protejează de ploaie. Mă prind că salopeta neagră şi motocicleta neagră nu mă fac prea vizibil pe ploaia aia, aşa că trag peste o vestă reflectorizantă (primită cadou). Plec mai departe voios. Plouă în draci, dar eu merg cu 80km/h. Pe alocuri cu 100. În Târgovişte, pe bulevardul ce are giratoriul în capăt e o baltă uriaşă. Trec încet prin apa de 20 cm, când simt apă la picioare. Ridic picioarele pe rezervor, dar prea târziu: adidaşii mei sunt uzi fleaşcă. Şi cu ocazia acestei manevre nişte apă care mi s-a strâns la jos la fermoarul salopetei intră pe tricou. Sunt ud de la buric în jos ş plouă torenţial. Ies din Târgovişte şi accelerez la 120. Măcar dacă sunt ud să ajung mai repede acasă. Înainte de devierea de la pasajul în construcţie din Răcari ploaia se opreşte, asfaltul e din nou uscat. Trec de Răcari, gonesc cu 100 prin Tărtăşeşti şi 140 prin Pădurea Râioasa. La primul pod, o Ambulanţă merge printre benzi, flancată un pic în dreapta de o Solenza de DB. Încerc să depăşesc, claxonez Solenza să treacă pe banda 1 (era 75% pe 1, restul pe 2) şi ajung în spatele ambulanţei. Şoferul este un labagiu cu acte în regulă, girofarul îi este permis de mitocănie: merge cu 100 pe mijlocul unui drum cu două benzi destul de largi. Înţeleg că se grăbeşte, dar nu e nevoie să blocheze traficul inutil. Mă bag prin dreapta şi plec mai departe. La intrarea în Bucureşti o iau pe centură, intru pe autostradă şi cu rând ajung acasă. Trebuie să cu răţ şi să ung lanţul, dar întâi trebuie să mă cu răţ pe mine. Sunt mort de oboseală şi încă ud. Parchez motocicleta, iau rucsacul şi urc în casă. Plimbarea s-a terminat. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
tro5 Postat Iulie 30, 2006 Share Postat Iulie 30, 2006 Imi pare rau ca nu am reusit sa plec in final. Am ramas fara bani de banzina si pasager in ultimul moment.... Ai facut doar 2 poze??? Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Vizitator AdrianB1 Postat Iulie 30, 2006 Share Postat Iulie 30, 2006 Observaţii şi lămuriri. Parcurs total: un pic peste 600 km. Benzină: cam 26-27 litri Mâncare: un pachet cu 3 sandwich-uri şi o gustare rece la Bâlea, preţ 10 RON. Nu e o sumă mare, e un preţ mare pentru o farfurie modestă cu aperitive şi 4 felii de pâine. Nu am nevoie de bonuri, dar cred în ele (nu în evaziune fiscală). Echipament: - cască HJC CL-14, mi-a lăsat dureri la urechea stângă care a fost presată nu se ştie de ce (cea dreaptă a stat confortabil). - Mănuşi Scorpio de vară care s-au udat din belşug. - Geacă Spidi textilă, cu protecţii hard pentru coate şi umeri, nu e impermeabilă. - Genunchiere Pro-grip cu şuruburi metalice la articulaţia genunchiului. Nu au fost livrate cu tank pad-uri, aşa că am zgâriat un pic vopseaua de pe rezervor. Noroc că sunt în discuţii pentru vopsire completă. - Adidaşi din dotare, vechi de vreo 5 ani, foarte rar folosiţi. - rucsac generic din Cora (cam 30 RON), aparent impermeabil (nu s-a udat nimic în el) Cum forumul a fost picat vineri (nu am reuşit să intru toată ziua) nu am apucat să iau legătura cu tro5, drept pentru care faptul că nu a apărut nu m-a mirat prea tare. Drumul a fost excelent şi de unul singur, aşa că mă bucur că l-am făcut. Poate în doi era mai interesant (nu ştiu cum mergea el cu enduro pe autostradă la 170), dar nu m-am supărat deloc că nu a apărut - poate a avut o problemă, dar nu a avut cum să anunţe. Se întâmplă. Am făcut mai mult decât cele 15 poze puse aici, dar restul sunt chiar mai proaste. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
valicaddy Postat Iulie 30, 2006 Share Postat Iulie 30, 2006 La intrarea în Bucureşti o iau pe centură, intru pe autostradă şi poponeataând ajung acasă. Trebuie să poponeataăţ şi să ung lanţul, dar întâi trebuie să mă poponeataăţ pe mine. Sunt mort de oboseală şi încă ud. Parchez motocicleta, iau rucsacul şi urc în casă. Plimbarea s-a terminat. super tari si plimbarea, si povestirea. dar fratilor, faceti ceva!!!!! cu poponetzele alea!!!! Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
DCSAN20 Postat Iulie 30, 2006 Share Postat Iulie 30, 2006 Oricum frumos povestesti! si cu evaziunea unde te crezi frate in UE?Mai ai rabdare! Oricum era frumos sa dea un tel un SMS ceva :dute frate ca eu sunt in pana de capital punct. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Vizitator AdrianB1 Postat Iulie 30, 2006 Share Postat Iulie 30, 2006 Nu avea cum, că nu avea numărul meu de telefon. Când am găsit eu numărul lui eram deja sus la Bâlea lac. Oricum, se întâmplă, nu e nici o problemă. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
tro5 Postat Iulie 31, 2006 Share Postat Iulie 31, 2006 Adrian imi pare sincer rau ca nu am reusit sa mai ajung, de mult vroiam sa merg si am tot amanat, cand eram sigur ca o sa merg iata ca din nou am fost nevoit sa aman. aici anunt de problema aparuta in ultimul moment: /index.php?...54514&st=10 aici caut cu disperare pasager totusi sa nu pierd excursia. /index.php?showtopic=55085 Din pacate forumul a cazut vineri o bucata buna de timp...... Imi pare sincer rau ca nu am reusit sa ajung. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Leon80 Postat Iulie 31, 2006 Share Postat Iulie 31, 2006 Nu-l mai balacariti pe Tro5. Nu e el de vina. Eu trebuia sa-i fiu pasager si cofinantator la cheltuieli... adica BENZIN EU sunt de vina, ca saracu' cand a putut sa se duca singur i-am zis, stai asteapta-ma si pe mine. Cand nu a putut el, i-am zis ca pot eu,... eventual cu BENZIN... In ultimul moment, din motive obiective, am fost nevoit sa renunt. Asa ca da-ti vina pe mine Aproape ca imi vine sa plang de ciuda . Bravo pentru excursie AdrianB1 Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
The Mentalist Postat Iulie 31, 2006 Share Postat Iulie 31, 2006 Si daca ati fost atenti pe topicurile alea o sa vedeti ca si noi aveam treaba pe acolo, doar ruta un pic diferita. Adrian, la ce ora ai coborat dinspre balea spre fagaras? Revenim si noi cu poze! Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Vizitator AdrianB1 Postat Iulie 31, 2006 Share Postat Iulie 31, 2006 Si daca ati fost atenti pe topicurile alea o sa vedeti ca si noi aveam treaba pe acolo, doar ruta un pic diferita. Adrian, la ce ora ai coborat dinspre balea spre fagaras? Revenim si noi cu poze! Am plecat pe la 1:30 de la lac, pe la 1:50 eram la cascadă (din orele de la poze). La 2:20 eram la intersecția cu drumul Sibiu-FăgăraÂş. Pe coborâre m-am intersectat cu vreo 7 motociclete (3 grupuri), dar nu am oprit. Am spus de câteva ori: nu am absolut nimic de reproÂşat lui tro5, forumul a fost picat (eu nu l-am putut accesa deloc) Âşi nu are nici o vină că mesajele lui nu au ajuns la mine. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Thomas Postat August 1, 2006 Share Postat August 1, 2006 - Genunchiere Pro-grip cu Âşuruburi metalice la articulația genunchiului. Nu au fost livrate cu tank pad-uri, aÂşa că am zgâriat un pic vopseaua de pe rezervor. Noroc că sunt în discuții pentru vopsire completă. Off Topic Protectiile cu "arici" in general se pun pe sub pantaloni si nu pe afara. Din 3 motive: 1. sa nu zgarii rezervorul 2. sa nu iti fuga genunchii pe rezervor cand ii strangi la o frana 3. in caz de accident pantalonul se "trage" si cu el pleaca si protectia, dezvelind piciorul. Asa ca e bine sa pui protectiile pe sub pantaloni (mai ales la drum lung), plus considerentele de protectie vant, aspect, etc Numai bine. On topic: Ai alergat ceva CB-ul ala Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
The Mentalist Postat August 2, 2006 Share Postat August 2, 2006 (editat) Adrian, cred ca ne-am intersectat pe drum, eram un grup de 3! Editat August 2, 2006 de Niko Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Vizitator AdrianB1 Postat August 2, 2006 Share Postat August 2, 2006 Thomas, l-ai văzut în noaptea aia, nu e chiar CB 500 standard. Nu l-am alergat, că nu am trecut niciodată de 8500 rpm. Dunga roşie e la 10.500. Cineva pe-aici pe forum zicea că a prins 200 cu unul necarenat, doar cu un parbriz pus pe el. Niko, ştiu şi unde ne-am intersectat, pe coborâre foarte aproape de cascadă. Îmi amintesc de grupul cu Honda argintie care era ultima pe bucăţica aia. Celelalte grupuri aveau doar motociclete închise la culoare. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
The Mentalist Postat August 2, 2006 Share Postat August 2, 2006 Da, eu sunt cu Cb argintiu, ti-am scris pe topicul celalalt care era traseul nostru, ne-a fost frica de gropile de pe partea cealalta a muntelui, asa ce ne-am intors tot pe fagaras. Oricum a fost intradevar frumos, pacat totusi ca ai fost singur! Poate altadata o mai buna organizare! bafta! Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
LOTRU Postat August 2, 2006 Share Postat August 2, 2006 AdrianB1-esti un temerar iar povestirea ta e misto ! Felicitari! Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
ftraian Postat August 3, 2006 Share Postat August 3, 2006 Frumoasă poveste, nu Âştiam ce talent ai. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
The Mentalist Postat August 3, 2006 Share Postat August 3, 2006 Uite mai pun neshte poze ca omu saracu n-a putut sa faca prea multe! Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Postări Recomandate
Join the conversation
You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.