Tura moto II

papillion · Noiembrie 10, 2010

Ziua 8

Ne trezim de dimineata, primul lucru toti la geam. . . trist,era intunecat, nu mai ploua dar oricum. . . Ne-am hotarat sa plecam, am scos mobrele din garaj, am pus totul sus si gata de drum. Astazi vroiam sa vedem ceva, eram in Alpi, vroiam sa ajungem in inima lor, la Zel am See, Kaprun prin zona aceea. Sa vizitam cat putem, sa mergem pe Grossglockner si asa mai departe. Am purces la drum, era ud pe jos si frig, am inceput sa urcam in munti, vedeam prin ochiuri de ceata risipita ce peisaj superb era in jurul nostru dar noi nu vedeam nimic de cand am plecat de la Longarone, eram debusolati complet.

Dintr-o data insa parea ca se insenineaza, au inceput sa se vada ceva peisaje, psihicul nostru urca si el. . . hello mama. . . incepea sa fie bine, pe masura ce inaintam se facea tot mai frumos, inspre Cortina d’Ampezzo era superb, eu eram extaziat, imi placea la nebunie. . . am oprit cu Ada sa facem ceva poze, au iesit unele ditre cele mai frumoase din toata excursia, am plecat mai departe, am oprit la o benzinarie si am gasit si abtibilde sa lipesc, am tras tare si i-am ajuns pe Alin si Maia, ne asteptau in Cortina, la o cafenea. Opresc, eram tot o gluma, am zis ca aici oprim sa ne bem cafeaua, am comandat si am savurat-o cu muntii in spatele nostru. Am facut niste poze reusite aici. Toti eram veseli. Am plecat mai departe, am hotarat sa trecem de Lienz inspre Mittersill, sa vizitam Zel am See si Kaprun si sa coboram pe Grossglockner. Din pacate planul nostru a fost umbrit din nou din cauza vremii. In drum spre Mittersill a inceput iar sa ploua, urat, nu mai vedeam nimic, am hotarat sa cautam cazare. Faza tare a fost ca desi Ada stia foarte bine engleza nu reusea sa se inteleaga cu proprietarii pensiunilor nici cum, acestia nu stiau o boaba engleza. Ma duceam eu si in limbajul semenelor am reusit sa ma inteleg cu ei, ieseam afara si le spuneam ce am aflat. Radeau Alin si Maia de numa, astea au fost episoadele placute, chiar daca era urat afara. Am tot cautat cazare, Ada si Maia au luat-o pe jos si intrau din pensiune in pensiue iar eu cu Alin veneam in urma cu motoarele. La un moment dat s-a petrecut un episod amuzant, ele au oprit la un han, acesta era total ocupat de niste francezi iar proprietarul lipsea. Fetele incercau sa se inteleaga cu acestia, nu reuseau si ma cobor eu de pe motor. Ma duc la ei, nu intelegeam nici eu mare lucru dar na. . . am vazut cu unul din francezi are un polar Quechua, exact firma ce aveam si eu in picioare. Ma duc la el ii zic numele firmei, arat spre polarul lui, zic iar numele firmei si arat spre papaucii mei. . . atat a trebuit, au izbucnit toti intr-un ras, inclusiv fetele noastre, toti au fost pe jos. . .

Intr-un final am gasit o pensiune, avea un restaurant jos foarte fain si sus camere. Totul la milimetru, curat, frumos. Noi eram oricum uzi, de abia asteptam sa facem un dus. Am bagat motoarele in garaj, da, si asta avea garaj si ne-am dus in camerele noastre. Am hotarat sa facem un dus, sa papam si dupa aceeam mai pe seara sa dam o tura prin oras si sa mergem sa ne luam ceva de mancare. Buuuuuuuuuuuun, m-am asezat pe pat, povesteam cu Ada si o intreb asa din senin daca a luat tankbag-ul, la care ea: pai ce nu l-ai luat tu? Iar m-am enervat si in acelasi timp ma gandeam ca in el aveam hartile, gps-ul, telefoanele, aparatul foto, nu era prea bine daca il pierdeam. Ma duc repede pe balcon sa ma uit, el era afara in ploaie, singur singurel mancal-ar tata pe el. M-am dus repede jos si l-am recuperat.

Am terminat cu asta si am zis sa facem cate un dus, Ada era prima ca deobicei, eu asteptam linistit si ma uitam la tv, erau webcam-uri de pe principalele drumuri si varfuri din Austria, din pacate peste tot ploua. Cand colo, vine Ada precipitata, in prosopul de baia si uda si imi spune ca nu a putut sa faca baie ca e prea ferbinte si ca nu e robinet de unde sa dea mai rece. Rad eu bine de ea, ea ma asigura ca nu este si sa nici eu nu o sa pot face baie, ma schimb, imi iau prosopul si ma duc linistit sa fac baie increzator. Norma ca fac baie, ma simt bine si vin razand cu gura pana la urechi. Ada cand ma vede se precipita iar toata, eu radeam de ea de numa. Am ras de nu am mai putut, ea s-a suparat asa formal, fapt ce ma amuza si mai tare si dupa aceea i-am explicat cum se face baie. Inaintea cabinei de dus era un buton de unde se putea regla temperatura la apa, aceasta se regla ininte de a intra, din cabina nu putea-i. De aia ea nu a mai putut face nimic. Si acum mai rad de ea pe tema asta, mi-a inseninat ziua...

Dupa toate astea am mancat impreuna pe terasa chiar daca era cam frig, aveam o priveliste faina asupra muntelui din fata noastra, au venit si Alin si Maia si am plecat in oras, sa dam o raita si sa luam mancare. Orasul destul de frumos, curat, tipic austriac, nimic de spus, cam prea rece pt mine, am gasit ceva magazine cu haine sport, Maia si-a luat niste adidasi, Ada a gasit niste suprapantaloni foare faini, m-am bucurat cand i-a luat ca ea de obicei ia numai haine " fancy" iar cele de munte nu se prea integreaza in categoria asta. Oraselul era frumos, era ceva miscare in el, doar ca toata lumea cu care interactionam, se vedea de la o posta ca suntem din alta parte, si le ziceam ca vrem sa mergem sus pe munte ziceau ca suntem nebuni, ca e zapada, ca nu putem trece, bla bla bla. . . noi probabil nu vroiam sa acceptam asa ceva in sufletele noastre, am venit pana aici pt Grossglokner si sa nu-l urcam?

Am facut cumparaturile si in drum spre pensiune am vazut o frizerie. Le-am spus ca vreau sa ma tund, Alin si Maia au venit cu mine si stateam in fata frizeriei sa am hotarasc sau nu daca sa ma tund. Eram nehotarat, imi era greu sa renunt la parul lung, m-am chinuit atata timp cu el asa lung, acum sa-l tai parca nu dadea bine.. dar si asa parca nu mai mergea, prea imi cadea. . . a venit si Ada, Alin si Maia au zis ca pleaca spre pensiune, pana la urma am zis ca ma duc si ma tund.

Aici a fost un intreg show. . . era crunt pt mine sa imi tai parul, pe de-o parte zicceam ca este cazul,pt ca imi cade si asa dar pe de alta parte ma durea sufeltul. . . reprezenta foarte mult pt mine. Noroc ca frizerita era detreaba, tanara si a inteles imediat ca are de-a face cu un nebun si a ras si ea. Ea zicea sa ma tund mai scurt, ca imi sta bine, eu plangeam, ma tanguiam si suspinam aproape la fiecare taietura din parul meu si vroiam mai lung parul. . . Nu pot sa va explic cat de comic a fost totul, a fost jale, pana la urma m-am tuns, am platit o caruta de bani, 15 euro si am plecat spre pensiune. . . Spre mirarea mea, care ma asteptam la niste mistouri de alea serioase la astia chiar le-au placut, cica ma face s aarat mai bine, mai tanar, bla bla bla. . .era foarte ciudat sa am atatia ani parul luni, sa ma definiesc efectiv prin asta, si la job toata lumea ma cunostea drept "baiatul cu coada" si acum sa am parul scurt. . .

Dupa ce s-au minunat astia de parul meu, Ada s-a dus in camera la somn, eu am mai stat cu Alin sa udam putin noau mea freza si am plecat asa batraneste spre camera mea cu sperante ca maine va fi o zi frumoasa. . . o sa iasa soarele si pe strada noastra. . .

calinbac · Noiembrie 12, 2010

frumoasa calatorie ...

iar partea cu taiatul parului imi aminteste de momentul cand am decis sa renunt si eu la plete

Editat Noiembrie 12, 2010 de calinbac

papillion · Noiembrie 14, 2010

Ziua 9

Austria. . . Alpi. . . Grossglockner. . . muream de nerabdare. . . o etapa importanta a acestei calatorii era aceasta, aceste locuri. . . sper sa nu mai ploua, deschid ochii, Ada inca doarme, ma uit pe geam. . . innorat, totul cenusiu. Speram sa fie ok, din pacate nu era chiar asa, asta e, ne-am dat jos din pat, am mes la micul dejun, am basculat tot, ne-am luat costumele de ploaie pe noi si ne-am dus sa scoatem motoarele din garaj si sa o luam din loc.

Am plecat, era ud, destul de frig. . . injuram in gand vremea asta, speram sa fie mai fain. . . Am ajuns la Zeel Am See, Kaprun, am dat o tura sa vedem ce si cum si am plecat spre Grossglockner, nu ne mai ardea de mai nimic pe vremea asta, am gasit pana la urma drumul, am urcat pe ploaie pana sus la statia de taxare, frigul era patrunzator aici sus. Vorbim cu nenea de la bilete, zice ca ploua de numa sus pe varf si hotaram sa ne intoarcem.

Eram debusolat complet, asta a fost o etapa importanta pt mine, sa nu pot sa o vad a fost o lovitura destul de puternica, toti ceilalti sunt dezamagiti, pana mea. . . daca acum nu merge o sa vin altadata si tot o sa urc. . . cu gandul asta am plecat de aici.

Pe cand am vizitat Zel am See, intr-o benzinarie am dat de niste nemti, cel mai mult au fost socati de side-case-urile lui Alin, se uitau si se minunau de numa. Eu am intrat cu ei in vorba cu engleza mea de balta si mi-au spus cam pe unde putem trece muntii fara sa platim si sa tinem directia Roamania. Vroiam sa mergem pe la Barcs, Pecs, prin Ungaria, pe unde am venit anul trecut mai ales ca acolo la un restaurant data trecuta ne-am facut o cunostiinta, o fata foarte faina si vroiam sa vedem daca o gasim.

Am mers, trebuia sa ajungem la Klagenfurt dar asta dupa ce treceam de Villach, nu stiu cum naiba facem dar gresim locul unde sa facem la drepta, am facut putin inainte siobserv ca ne duceam exact spre locul unde se putea trece prin munti dar cu trenul. Vad semnul, il vede si Ada, imi zice si ea ca nu crede ca e directia buna dar ii spun ca e ok asa, nu ii spun lui Alin ca e interesant sa vad si cum e sa mergi cu motorul pe tren. Nu trece mult timp si se prinde si Alin ca nu e drumul bun si opreste sa vedem ce facem. Hotaram sa continuam, spre placerea mea. Ajungem la statia de imbarcare in tren, platim, 18 euro cred si asteptam . Tot timpul cat am asteptat Alina a dat din gura: cum o sa stam noi langa motoare pe tren, cum le tinem, oare le leaga, noi unde stam, o sa fie in siguranta? Ne-a tocat de numa, noi zambeam pe sub mustata, ne amuza situatia. Eu ii dau asigurari ca totul o sa fie bine, bla bla bla. . . Faza cea mai tare a fost urmatoarea, ne urcam cu motoarele in tren, le leaga nenea aia pe acolo de ghidon, mergem in vagonul de pasageri, radem, glumim, facem poze pana ajungem la destintie. Aici, iau motorul si cand il dau jos din tren observ ca acceleratia nu mai revenea, se accelera si statea in acelasi loc, se tura de numa, trebuia sa imping eu acceleratia inapoi. Atat ia trebuit lui Alin, a inceput, ca a avut dreptate, ca trebuia sa le legam noi, etc etc. . . .in fine, pana la urma am rezolvat, cum a legat cu chinga de acceleratia s-a deplasat putin, am impins mansonul inapoi si era ca nou. Am plecat spre Villach alaturi de un peisaj superb, prin munti, de fapt tot timpul peisajul a fost unul extraordinar, Alpii sunt deosebiti. Am ajuns pana la urma la Villach, problema era ca nu gaseam iesirea din orasul asta nenorocit, am umblat prin el de numa. Sa mergem la un supermarket, era inchis. Sa intram la un parc de distractii si un festival organizat la ei acolo, scump de numa, nu ne-am indurat. Sa gasim ceva de mancare, totul numai la restaurante de alea de fite, ne-am mai si pierdut pe acolo, ne-am enervat de numa, pana la urma gasim oarecum o directie, o luam intr-acolo, mergem ce mergem dar parca nu era drumul bun. Hotaram sa oprim, sa vedem ce si cum, sa ne sfatuim.

Daca tot ne-am oprit, observam in stanga noastra o livada frumoasa de meri, ne era o foame de numa, zic sa luam amsa si sa ne hotaram dupa pe unde mergem, poate cu stomacul plin gandim mai bine.

Ne punem noi sa mancam fain frumos, pe iarba, romaneste, desfacem mrindele si basculam fara sa ne uitam ca in stanga si in dreapta noasta se uitau vecinii ca nu stiau ce naiba facem noi acolo. Pana la urma si-au dat seama ca mancam si na. . . ne-au lasat in pace, ce sa ne faca? In timp ce ne ocupam sa ne punem stomacele la cale de sus de pe drum veneau intr-una motoare. O nebunie ce era, deja nu mai suportam. Ne cam gandeam noi ca e gresit drumul unde vrem sa o luam dar tentatia atator motoare ca veneau dintr-acolo si-a spus cuvantul, am hotarat sa mergem pe acolo, unde om ajunge om ajunge, asta e. . .

Am strans rapid si am plecat, Alin a luat-o in fata, eu dupa el, dupa cativa km dintr-o data un indicator cu rampa deosebit de periculoasa, l-am vazut dar am zis ca au pus si astia semnul asa la o rampa mica, cand colo cel mai abrupt drum din viata mea. . . nu imi venea sa cred, am crezut ca ma rost cu motorul asa era de inclinat, m-am protapit pe ghidon si i-am spus Adei sa vina cat mai in fata, incercam sa tin greutatea pe fata sa nu ma ridic intr-o roata. De abia am trecut, cu jumatate de gura radeam, imi placea actiunea si adrenalina data de situatie iar cu cealalta injuram, chiar nu vroiam sa ma vad pe jos. Am trecut de partea dificila, am ajuns in varful dealului, am vazut ca vine granita cu Slovenia, am trecut de ea ca prin branza si am luat-o la vale. Problema era ca, pe cat de abrupt era rampa asa era si panta, o vale de numa numa. . . Coboram, coboram si dintr-o data se deschide un peisaj superb, in fata noastra erau niste munti extraordinari. . . nu mai puteam de bucurie, iar totul era amplificat si de faptul ca ne-am pierdut oarcum. Alin a oprit, probabil sa admire, eu fiind panata mare si luat asa din scurt, plus greutatea motorului nu am reusit sa opresc si am oprit in alta parcare. Eram in extaz, peisajul era de vis, ma bucuram ca ne-am urmat instinctele, era plin de motoare pe acolo, ce mai. . . foarte tare. A venit si Alin, am continuat drumul pana in prima benzinarie. Aici am alimentat si am pornit GPS-ul, deja aveam harta Sloveniei, stiam unde suntem, zicea ca suntem cam la 1300 si ceva de km de casa.

Parca dorul de casa ne rodea, eu luni trebuia sa fiu la lucru, ma ardea palma sa- dau gaz. Asta am si facut, am plecat mai departe, in timp ce strabateam tara asta frumoasa se deschide in dreapta noastra o priveliste de numa. Oprim sa facem poze pe dreapta, iau aparatul foto si trec strada sa le fac o poza. In timp ce ma pegateam sa pozez, vine o masina, vede ca sunt gata sa fac poza si oprete efectiv sa imi dea mie voie sa fac poza fara sa o strice. Si asta in timp ce avea alte masini in spate. Am ramas uimit, am facut repede poza si i-am multumit. Dupa ce au trecut masinaile am zis sa le mai fac una ca era pacat de priveliste, ma concentrez sa incadrez bine totul cand vine alta masina, se opreste in dreptul meu, deschide geamul si spune sa-I fac si lui poza si zambeste. . . era o gluma efectiv, rade el, rad si eu pleaca tipul dar am ramas uimit cat de veseli si ok sunt oamenii.

Dupa acest episod si dupa scurta pauza am inceput sa devoram kilometrii, dorul de casa parca ne impingea de la spate, am mers pana la Lublijana fara oprire. Am oprit la o benzinarie, am alimentat, ne-am uns lanturile, am facut un burn-out far sa vreau si am plecat mai departe. Deja se intunca, am facut destul de multi km astazi dar parca nu doream sa ne oprim, am zis ca macar sa ajungem la Maribor si vedem acolo ce facem. . . si am mers, am mers pana al ajuns la 15 km de Maribor, am gasit un camping frumos, curat, am glumit cu tanti aia de la receptie, am bagat cate un dus, o bere si ne-am pus la somn, eram rupti rupti. Mai aveam cam 900 de km pana acasa, era sambata spre duminica, asta insemna ca maine trebuia sa-i facem pe toti ca luni sa fiu la job. . . trista treaba. . . ne-am lungit in Alpi datorita vremii, am sperat sa se indrepte. . . asta este, riscurile meseriei. . . :goodposting:

ADVRadu · Noiembrie 16, 2010

Hehe...fain, fain...aproape ca imi vine sa continui si eu povestea ce o incepusem despre drumul prin Croatia si Muntenegru :goodposting:

Mesaj completat

Totusi nu ati fost un pic prea pe fuga?

papillion · Noiembrie 17, 2010

Ziua 10

Dimineata. . . deschid ochii, ultima dimineata in cort si in tura asta, ma apuca asa o parere de rau. . . parca nu vreau sa se termine, mi-e dor de casa dar parca chiar sa se termine totul e prea dur. . . as mai vrea sa tina. . .

Ne trezim, impachetam, avem un drum extrem de lung in fata, Alin si Maia sunt gata primii (normal), ne asteapta. In fata campingului Alin zice ca daca vreau sa o iau inainte mai repede, el sa ramana in urma ca eu sa ajung pana luni dimineata la job. Ii spun ca nu il las, poate dupa ce intram in tara o sa o iau inainte, pana atunci continuam in aceeasi echipa. . . zice sa o iau eu primul, mai bine nu, continuam tot asa, o sa stabileasca el viteza de mers. . .

Si ne apucam de pedalat, si mergem si mergem. . . mie imi placea, era dus la extrem, inghiteam kilometrii, mai greu era pt pasagere ca incepeau sa aiba dureri prin diverse zone ale corpului. Am oprit sa alimentam si ne-am urcat repede pe motoare, vroiam sa ajungem acasa, mai ales ca o sa mergem pe un drum pe care l-am facut si anul trecut, Barcs. Pecs, Szeged si am zis ca o sa oprim sa mancam la restaurantul unde am oprit anul trecut si am cunoscuto pe Eliza, la Szigetvar, Ne-am apucat iar de inghit drumul, mergeam cat se poate de repede, mai erau 5 km pana la granita cu Croatia cand dintr-o masina de politie sare unul si ne face semn sa oprim. Nici nu l-am vazut, Alin nici el, oprim, zice ca l-a luat pe Alin cu radarul si ca trebuie sa plateasca 250 euro amenda sau 125 pe loc. Eu cu Ada stateam langa motoare, nu am stiut de la inceput de vaza, el cu Maia s-au dus la masina, cand a spus militianul de amenda Alin s-a strambat de numa, eu nestiind despre ce e vb am crezut ca io saltat carnetul, am inghetat. . . pana la urma asta a fost, trebuia sa plateasca 125 de euro sau 250 si ii vine acasa. Pana mea, ultima zi, de abia asteptam sa ajungem acasa, finantele erau pe sfarsite in ultimul hal, asta este, a platit si am plecat mai departe. Alin si Maia erau suparati rau, noi la fel, nu ne era totuna, erau bani, sa-i dai asa aiurea era pacat. . . spre surprinderea mea Alin mergea la fel de sustinut si de bine, ma asteptam ca viteza sa scada drastic dar nu a fost asa, mergeam chiar bine.

Am mers, am trecut peste tot ca prin branza, mai ales ca stiam drumul, am trecut granita in Ungaria si am mers intins spre Sighetvar. Muream de foame dar nu opream. . . in fine, am ajuns, am fost la restaurant dar din pacate era inchis, cum si de ce habar nu aveam ca nu intelegeam ce scria, asta e, am dat o tura de oras se ne reamintim cum a fost, am incercat sa luam o pizza dar nu aveam forinti si am intrat intr-un supermarket sa ne luam ceva de mancare. Pana la urma dupa ce ne-am luat ceva de acolo am fost la o chestie de asta chinezeasca. Aici, nu stiu cum naiba am avut norocul asta, o tanti chinezoaica care vindea ne-a luat euro, ne-a dat mancare si ne-a dat rest in forinti plus ca ne-a pus mancare de numa. Nu ne intelegeam cu ea de nici o culoare, doar din gesturi. Avand cativa forinti am vrut sa imi iau un suc, m-am dus iar la tanti asta si din pacate nu aveam destui dar ea mi-a dat sucul, mi-a facut cinste ca sa zic asa. . .

Dupa pauza asta i-am dat si mai tare prin Ungaria, deja oboseala isi facea simitita prezenta, eram cam rupti iar fetele erau si mai termintate de la aceeasi pozitie, unele parti ale corpului, ca de exemplu poponeata ne durea de numa. . .

Am intrat in tara, parca eram ceva nerabdador dar . . . de indata ce am intrat a fost groaza. . . mizerie, gunoaia pe stanga si pe dreapta, interlopi dupa Nadlac Vama, cioroi ca re nu faceau nimic, stateau cu 3 kile de lant la gat din care un gram de aur, peisaje triste, cenusii. . . parca imi era dor de Austria, Muntenegru, Croatia. . . oare de ce m-am intors?

Am oprit la Arad, am fost la Real sa manca ceva mai ieftin, nu prea mai aveam bani, am mancat, am baut ceva lichide, am sunat prietenii si am plecat spre casa. Nu mai aveam mult dar din pacate se intuneca, eram foarte obositi. Am mers pana s-a facut intuneric si totusi nu ne-am oprit, eram pe Valea Muresului, ne chinuiam sa fim concentrati, asa am ajuns pana la Deva unde am oprit la o benzinarie. Aici am oprit si ne-am sfatuit ce sa facem. Am hotarat ca e prea riscant avand in vedere oboseala si faptul ca e noapte sa tragem pana acasa, am facut de cand am plecat aproape 800 de kilopmetri, si cu masina erau multi apai cu motorul. Nu avea rost sa ne riscam, sa facem o prostie tocmai acum la final, era pacat de final. Cu toate ca eu trebuia sa fiu la job luni am zis ca asta e, o sa stau cu tel in tank-bag unde e harta si o sa ma uit tot timpul la el. Am zis ca e tarziu sa punem cortul, oricum eram ca zombie deja, ne dureau toate, am zis ca o sa cautam ceva cazare.

Aici la benzinarie, in timp ce stateam si ne sfatuiam a venit un lucrator de la benzinarie si a intrat in vorba cu noi. A inceput direct, ca si el e motociclist, ca a mers cu 200 la ora, ca are un Zx doar ca a cazut cu el, in fine. . . cocalar de-a binelea. . . pe noi ne bufnea rasul, nu prea ne ardea de el dar eram prea obositi sa-i zicem ceva. . . stateam ca prostii si ne minunam de ‘ artistul “ asta, ne amuza asa, asta e Romania in care traim. . . pana la urma ma plictisesc de el, il intrerup direct in stilul caracteristic si ii spun ca venim direct din Slovenia, ca am facut 800 de km, suntem rupti si ca vrem o cazare mai ieftina. Raspunsul: stati aici in benzinarie pe iarba verde, puneti cortul ca vb eu cu seful, am o pila la el. Am fost pe jos, ne-am amuzat, ne-am urcat pe motoare si am plecat. Am iesit din Deva, stiam ca aici e cam scump cu cazarea si am plecat spre Simeria. Aici am gasit o pensiune ieftina, 60 de lei parca, apa calda, curat totul bun. Nu era cine stie ce dar in halul nostru de oboseala nu mai conta. Am lasat fetele si i-am spus lui Alin sa mergem sa luam niste beri ca suntem prea rupti si poate nu putem dormi. Cand am venit fetele povesteau cu niste polonezi veniti in concediu in Romania. Am intat si noi cu ei in vorba si i-am intrebat care e parerea lor cinstita despre Romania mai ales ca acum au venit prima data. Au inceput asa: mizerie si gropi. Cel putin gropile i-au inspaimantat mai ales ca au intrat in tara pe la Oradea si au venit pe Felix Campeni unde drumul era praf. Singurul lucru bun, ospitalitatea oamenilor de la tara, au avut nevoie de ceva la masina si a sarit tot satul sa-i ajute. Fetele au plecat la somn. Am sunat-o pe mama sa-i zic sa nu ma mai astepte cu mancare ca ajung doar maine, a ramas muta de uimire, nu intelegea cum de m-am oprit eu la 100 de km de casa, de obicei veneam din orice colt al tarii. I-am explicat ca nu vreau sa facem tocmai acum o prostie, e riscul prea mare. A inteles, s-a bucurat si so dus la somn. Am baut berile si ne-am dus si noi. Nu ma intrebati cand cum sau ce am mai facut, eram efectiv terminat, nu mai tin minte nimic, asa obosit nu am mai fost. . . somnul a venit ca o adevarata binefacere. . . maine o sa fim acasa. . .

Ziua 11

Dimineata. . . nu am auzit ceasul, am fost varza si faza e ca ceasul meu de la telefon s-a modificat dupa ora Europei de Vest dar nu a revenit si inapoi, dupa aceea m-am prins. . . a venit Alin si mi-a dat desteptarea, ne-am dat jos din pat, am strans si am pus totul pe motor. A mers ca uns, Ada a pus mana, eram ca o echipa acum. . . era sfarsitul. . . am facut ultima poza cu motorul asa incarcat si cu TDM-ul si ne-am urcat pe motoare. Mi-am pus telefonul la indemana si am plecat. Normal ca nu am plecat prea departe si au sunat de la firma sa ma verifice, chiar directoarea de personal. Opresc, vorbesc la telefon, Alin s-a dus deja departe, i-am facut semn sa mearga, sa nu stea dupa mine ca il ajung. . .

Am terminat de vorbit si am plecat dupa el, pe drumurile astea din Romania ma simteam stapan, parca le stiam, erau ale mele, atatea zile tot prin straini acum eram acasa. . . si i-am dat, depasiri frumoase, nu la risc dar frumoase, mers destul de tare, pacat ca se simtea greutatea. . . mers constant cu 170, nu imi venea sa cred. . . dupa ceva kilometri o las mai moale, merg mai lejer, nu am plesnito aseara, doar nu o sa o fac lata acum. . . l-am ajuns pe Alin si ne-am continuat drumul spre casa, totul a mers ca uns, ceva ne tragea parca. . . am intrat in Cisnadie, ACASA, parca imi era dor, se vede asa frumoasa de pe dealul Sibiului, muntii erau la locul lor. . . la intrare Alin opreste, ne despartim, imi spun ca anul asta trebuie sa scriu eu despre tura, nu am ce face, asta e, accept chiar daca stau prost cu timpul, ei se duc acasa si eu pornesc spre a mea. Nu inainte sa le spun ca la anul trebuie sa pregatim una si mai si, deja e traditie. . . Ajung unde stau eu, Ada se da jos sa imi deschida poarta, atunci am avut un sentiment de usurare, de eliberare, mi s-a luat ceva de pe inima, am adus-o acasa intreaga, cand am vazut ca se coboara si ca e finalul, ca nu mai are ce sa se intample parca m-am eliberat. . . am bagat VFR-ul in curte..am oprit motorul. . .l-am mangaiat, i-am multumit. . . m-am uitat in sus. . . mama, am ajuns. . .

Mesaj completat

http://picasaweb.google.com/cosmin.papillo...ncediuMoto2010#

rares_borzi · Ianuarie 31, 2011

superba calatorie felicitarile mele tare as vrea sa stiu cu ce cheltuieli ati scapat numa bine

2008crisan · Ianuarie 31, 2011

Super faina tura...super faina povestea! Si uite-asa m-apuca un dor de primavara cand sunt - 17 grade afara...

Rocker · Februarie 2, 2011

Multumim pentru aprecieri, insa va veni si vremea faina si calda, numa buna de calatorii.

Rocker · Februarie 2, 2011

Multumim pentru aprecieri, va veni si vremea faina si calda, numa buna de calatorii

jerry_mcrie · Februarie 2, 2011

aÂşa să fie, să vină... da mai repede... brrrrr

ff tare povestea, bv!

Vlad S · Februarie 2, 2011

Foarte faina tura

Mi-a placut si prezentarea care a fost mai sincera decat ma asteptam(de obicei oamenii nu vorbesc si de certurile din ture).

Oformula · Februarie 7, 2011