Povesti la gura sobei..

[Dani53]

Povestesti foarte frumos, ai talent si ai avut un mare curaj sa pleci singur, felicitari! Pacat ca nu ai putut sta mai mult in Capadocia (tinutul cu cai multi si frumosi), eu am stat o saptamina in septembrie, am locuit intr-un hotel din Avanos, pe linga biserici in stinca exista si adevarate orase in care toata populatia se retragea cu animale cu tot in caz de invazie si confirm intru totul ce ai povestit, Urgup, Goreme etc... Locul mai este vestit si prin faptul ca nu mai stiu in ce an in jur de 1500 inainte de cristos, intr-o zi pe la ora prinzului de o parte si de alta a riului ce trece prin avanos se aflau fata in fata osti hitite si osti egiptene cotropitoare, dupa primele incaierari soarele a fost astupat si s-a facut intuneric (eclipsa totala care a fost calculata exact, minute , ora, zi, an). Beligerantii s-au speriat groaznic, au aruncat armele si au incheiat primul tratat de pace scris din istorie. Inca o data felicitari mai ales ca ai facut calatoria pe motor!

[2008crisan]

Povestesti foarte frumos, ai talent si ai avut un mare curaj sa pleci singur, felicitari! Pacat ca nu ai putut sta mai mult in Capadocia (tinutul cu cai multi si frumosi), eu am stat o saptamina in septembrie, am locuit intr-un hotel din Avanos, pe linga biserici in stinca exista si adevarate orase in care toata populatia se retragea cu animale cu tot in caz de invazie si confirm intru totul ce ai povestit, Urgup, Goreme etc... Locul mai este vestit si prin faptul ca nu mai stiu in ce an in jur de 1500 inainte de cristos, intr-o zi pe la ora prinzului de o parte si de alta a riului ce trece prin avanos se aflau fata in fata osti hitite si osti egiptene cotropitoare, dupa primele incaierari soarele a fost astupat si s-a facut intuneric (eclipsa totala care a fost calculata exact, minute , ora, zi, an). Beligerantii s-au speriat groaznic, au aruncat armele si au incheiat primul tratat de pace scris din istorie. Inca o data felicitari mai ales ca ai facut calatoria pe motor!

 

 

Deci, nu numai ca nu toti motociclistii-s satanisti, dar mai si citesc pe deasupra...

Lasand gluma deoparte, interesante precizari! Multumesc!

[mony]

Fa-ti timp si mai scrie si pe forum continuarea povestirii, te rugam...

Ne-ai lasat la jumatatea drumului .

[namaste]

Îmi pare rău pentru că nu reuÂşesc să postez mai des.

O sa am cateva zile mai uÂşoare Âşi voi încerca să recuperez.

 

 

 

"Sunt trezit în mijlocul nopții de luptele aprige dintre supratentă și vânt. Adorm din nou, dar numai după ce verific punctele de ancorare și schimb câteva impresii referitoare la vreme cu măgarul care îmi păzește cortul. De dimineață îmi frec ochii excesiv, neînțelegând ce anume e în neregulă. Au trecut două zile de când n-am mai ascultat liniștea, iar acum aproape că mă sperie. Vântul a încetat să bată. E înnorat și rece. În timp ce mă plimb în jurul motocicletei, adulând-o, apare un italian cu chef de vorbă. E un tânăr de 26 ani, plecat de acasă cu un rucsac și un aparat foto. Călătorește cu mijloacele de transport în comun și este așteptat acasă de un SV650. Vreme de cel puțin o oră pălăvragim (e greu să oprești un italian atunci când povestește) despre călătorii, motociclete și musulmani. La un moment dat sunt nevoit să îl întrerup pentru că vreau să transform răcoarea dimineții în kilometri lipsiți de sudoare.

 

Împachetez totul încercând să conturez mental un plan pentru ziua de astăzi. Intenționez să vizitez Maloula și să las Saydnaia Âşi Palmyra pentru retur. Syria e o țară de mărime medie (185 000 de km). Viza de tranzit îmi permite să o parcurg în trei zile și deja au trecut două. Pentru că vântul Âşi-a încetat revolta, pot înainta mult mai ușor. Pătrund în Damascus la prânz, dar după experiența Aleppo reacționez oarecum relaxat. Nu intenționez să vizitez orașul, chiar dacă abundă de monumente și vestigii. Aglomerația urbană este primul lucru de care vreau să mă lipsesc acum; am făcut parte din mase aproape zilnic de când m-am întors din ”Yugo”, de-ajuns!

 

Abuzuri de claxoane, roți blocate, un slalom agresiv si am ieșit din Damascus. De data asta totul a fost adrenalină pură. Modul ăsta de a conduce nu e atât de riscant pe cât părea la prima vedere. Se conduce mult mai dur, diferit de Europa, dar după puțin timp reușesc să mă integrez în simbioza poluată. Mai mult decât atât, datorită numărului mare de motociclete (99% import China, cu capacități cilindrice mai mici de 150 cm3), majoritatea șoferilor se asigură înainte de orice manevră. Tamponările ușoare sunt omniprezente, dar dacă avariile sunt nesemnificative, se rezolvă cu o strângere de mână Âşi cu o înjurătură în colțul gurii.

 

Nu nimeresc ieșirea spre Maloula, dar nu mă impacientez pentru că pot vizita orașul la întoarcere. Timpul trece repede și simt lipsa vântului care mă menținea continuu concentrat. Aproape că acroșez un Mercedes vechi, parcat pe banda de urgență. Cert deșertul pentru că mi-a furat privirea și atenția deopotrivă, apoi trag pe dreapta să cobor pulsul și să îmi aplic pansamentele cu mustrări pe rănile psihologice.

 

În Bosra ajung în jurul orei 16 și după un tur al orașului nu observ nimic spectaculos. Știu că pe undeva se ascunde un mare teatru roman. Întreb câțiva localnici și ajung la porțile amfiteatrului câteva minute mai târziu. Din exterior pare destul de banal, dar nu las impresiile să comenteze prea mult. Parchez aproape de intrare, fac abstracție de negustorii locali și intru în clădirea întunecată (intrarea costă 150 de dinari).

 

Amfiteatrul din Bosra este cel mai bine conservat amfiteatru din preioada romană. Este construit aproape integral din bazalt negru sculptat Âşi are o capacitate de peste 15 000 de spectatori.

 

Ma plimb pe scările întunecate, compleÂşit de frumusețea teatrului. Sunt doar câțiva turiÂşti, la fel de uimiți Âşi impresionați de monumentul de bazalt. Cobor pe scenă, imortalizez publicul absent Âşi mă retrag în lumea reală, unde soarele începe să apună.

 

Următoarea oprire este în satul Syda, peste drum de o un fastfood care pare a cunoaÂşte termenul de igienă. Iau un falafel la pachet, ridic velele Âşi îndrept prova către granița iordaniană. E mult mai aglomerată decât ultima graniță Âşi alerg mai bine de două ore până când obțin ultimul ‘Welcome to Jordan’. În momentul în care păÂşesc cu primul crampon în Iordania, sunt cuprins de un sentiment de liniÂşte profundă. Soarele a apus de ceva vreme, dar rămân relaxat. Îmi dau seama că impresiile culese de pe site-urile de călătorie au un mare impact asupra percepției inițiale.

 

Indicatoarele rutiere sunt precare Âşi nici iordanienii nu se pricep mai bine să îndrume. Ajung într-un târziu în Jerash Âşi opresc lângă o moschee împrejmuită de o livadă de măslini. Îl rog pe preot să îmi permită să campez sub un măslin Âşi acceptă mirat. Îmi spune inițial că pot dormi pe trepte, în fața moscheei, dar într-un final dă din umeri Âşi mă lasă cu măslinul meu arătându-mi Âşi anexa unde sunt toaletele. Singurul inconvenient al locației este zgomotul foarte mare produs de difuzoarele moscheei, atunci cand preotul Âşi puținii participanți se roagă în fața microfonului. Rugăciunea are loc de câteva ori pe zi, cea mai deranjantă fiind cea de la ora 5, care reuÂşeÂşte să îmi strice dulcele somn al dimineții.

 

CredincioÂşii care vin sau pleacă de la moschee mă salută sau mă invită la un ceai. Plec să vizitez oraÂşul Âşi opresc într-o benzinărie unde îl întâlnesc pe Mohamed, un iordanian politcos, singurul vorbitor de engleză din benzinăria respectivă. Îl întreb cum pot ajunge la un internet-cafe Âşi îmi spune să îl urmez. Conduce în fața mea pe străduțele înguste Âşi îmi face semn să parchez în fața porții virtuale către casă. Pentru că m-a condus aici, îmi cere un serviciu – să bem un ceai împreună la el acasă, după ce termin navigatul.

 

Mă întorc la benzinărie după ce cobor velele, dar nu il găsesc acolo. Intreb de el Âşi mi se spune că Âşi-a luat liber Âşi a rugat sa fie anunțat cand mă întorc. Apare în câteva minute, în aceleaÂşi haine murdare de ulei. Are 23 de ani, e student în anul II Âşi lucrează ca mecanic în service-ul de lângă benzinărie. Cu banii pe care îi câÂştigă îÂşi plăteÂşte studiile. Nu mică îmi e mirarea când mă conduce în vila somtuoasă care îi adăposteÂşte întreaga familie. Sunt invitat în camera de ceai Âşi suntem serviți cu ceai Âşi alune de către mama lui (pe care nu reusesc sa o văd pentru că aduce totul doar până la uÂşă).

 

Petrecem vreme de câteva ore povestind despre viața din țările natale. Între timp apar Âşi doi veri de-ai lui cu care reuÂşesc să mă înțeleg mai bine. Sunt modeÂşti Âşi cu toții speră să emigreze în Arabia Saudită după terminarea studiilor. Insistă să le fac câte o poză călare Âşi să le-o trimit pe email. După sesiunea foto primesc două bidoane cu apă înghețată Âşi pornesc înspre ruinele din Jerash. Când ajung în dreptul lor le arunc o privire plictisită Âşi las cricul să se odihnească. Încep să mă satur de ruine.

 

Falafelul de ieri stă la baza unor cumplite dureri de stomac Âşi a unei stări de amețeală ce flirtează cu urechea internă. Pornesc înspre Madaba cu intenția de a păÂşi pe muntele lui Moise. Ajung relativ rapid, îndrumat de către localnici. E târziu Âşi obiectivele turistice Âşi-au închis porțile. Opresc lângă o biserică închisă care se redeschide rapid pentru un mic bacÂşiÂş. Nu reuÂşesc să alfu nimic despre ea de la paznicul turmentat. Urc în vârful muntelui Âşi încep coborârea pe partea de Est. Opresc pe prima porțione plată Âşi mi-e clar că n-o să mă mai miÂşc de aici. Soarele apune peste Marea Moartă Âşi peste Palestina. E o imagine imposibil de descris. Imposibil de descris e Âşi sentimentul care îmi înmoaie genunchii Âşi mă trânteÂşte în fund. Încerc să fac câteva poze înainte de apus, dar mi se par penibile. Las aparatul Âşi îmi întind cortul Âşi visele pe muntele lui Moise. "

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Reply, vă rog...

[B.B.]

Keep up the good work!

[namaste]

Multumesc..

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Luciul de apă din ultima poza e Marea Moartă. Dunga albastră de sub soare e Marea Mediterană, iar între cele 2 mări e Palestina.

 

Va urma..

[Profile Deleted]

Bravo Andrei ! din nou ne tii ocupati stand in casa

[vstar1bike]

Super!!! Asteptam continuarea.

[mony]

Uau ! Meseriasa tura. La final da-ne si noua niste "date tehnice" kilometri rulati in aceasta excursie, litri de benzina sau consumul, cate zile ai petrecut pe drum, ce probleme ai avut cu motorul...

[namaste]

Ma trezesc devreme și după ce arunc o privire în jur plătesc muntelui taxa de campare sub forma unei scurte operațiuni de salubrizare. Abandonez sacii de gunoi la marginea șoselei, în speranța ca o să-i ridice cineva. Îmi îndes pălăria pe țest, o asortez cu o pereche de sandale și pornesc călare spre vârful muntelui. Lipsa echipamentului îmi crează o senzație plăcută de contopire cu natura, de scurtă durată însă pentru că muntele este foarte mic. Ajung în vârf și parchez lângă Honda poliției locale.

 

Muntele Nebo este un munte înalt de 1.000 de metri, localizat la numai 10 kilometri nord-vest de Madaba.

Potrivit tradiției iudaice, acesta este muntele de pe care Moise a privit spre Pământul Făgăduinței, spre

Țara Sfântă, în care nu i-a fost îngăduit să pășească. Pe acest munte ar fi și murit marele profet. Cercetările arheologice întreprinse pe întreaga suprafață a muntelui Nebo, de către călugării franciscani care dețin acest loc, au scos la lumină ramașițe, mozaicuri și pietre cioplite, aparținând unei vechi biserici creștine (de factură bizantină). Deasupra acestora a fost ridicată o biserică închinată lui Moise.

 

Taxa de intrare este de 1 JD. Vizitez situl în mai puțin de o oră și pornesc înspre Marea Moartă pentru o ședință de SPA. Traseul abundă în curbe strânse pe care le abordez cu o viteză exagerată, încântat de senzația dată de schimbările centrului de greutate. Înaintea uneia care se termină cu o prăpastie reușesc să ating o viteză mult prea mare pentru a o putea aborda, blochez roata spate, apoi fața, apoi ambele, eliberez fața și reușesc la limită să iau curba. Nu îmi dau seama cum în situația respectivă am reușit să nu cad, dar mă bucur că sunt întreg și cobor la baza muntelui cu 1-a. Marea reușește rapid să îmi spele proaspetele amintiri neplăcute și alerg din nou încrezător către o plajă.

 

Marea Moartă are o suprafață de circa 1000 Kmp (76 km lungime Âşi 16 lățime) și o adâncime de 396 m. Ea se situează cu 400 m sub nivelul oceanului planetar, fiind locul unde se înregistrează cea mai mare presiune atmosferică și o densitate a oxigenului cu 15% mai mare. Marea Moartă are o salinitate de 280 g/litru, față de cea a oceanului, de numai 35g/litru. Conține 21 de minerale dintre care 12 nu se găsesc decât aici. Datorită acestei compoziții nimic nu poate supraviețui în mare. Legendele spun că pe fundul acestei mări s-ar afla ruinele orașelor Sodoma și Gomora.

 

Pe țărmul iordanian plajele sunt cu taxă (sunt foarte puține locuri unde relieful permite amenajarea unei plaje), dar există și plaje naturale neamenajate. Opresc la o plajă amenajată și după ce aflu valoarea taxei de intrare (20 JD) pornesc în căutarea uneia naturale. Găsesc una destul destul de repede și mă grăbesc către apa liniștită.

 

Senzația primei băi în cea mai sărată mare este extrem de ciudată. Malul este stâncos, dar pe măsură ce înaintez, picioarele încep să mi se afunde în celebrul nămol “vindecător”. Nu reușesc să stau în picioare și nici să înot în vreun fel. Mi-aș fi dorit să pot să adorm plutind, dar după primul contact pe dintre ochi și apă realizez că este imposibil. Faptul că trebuie să stau incontinuu încordat pentru a nu repeta incidentul mă obosește rapid. Ies pe mal să mă usuc și după 30 de minute realizez că sunt mai ud decât înainte. Afară sunt puțin sub 40 de grade, dar apa e atât de ‚uleioasă’ încât nu e chip să mă usuc. Zăresc un sistem de irigații mai sus și reușesc să fac o baie rece și dulce. Pozez marea și plec înspre castelul Kerak. Iordania e o țară mică, dar foarte concentrată din punct de vedere al monumentelor culturale, naturale și religioase. În mai puțin de o oră ajung în orașul Karak și bat la porțile castelului.

 

Orașul Karak, odată component al Regatului Ierusalimului, este situat la 140 km S de Amman. Pe un vârf stâncos, la aproximativ 1000 m față de nivelul mării, un impunător castel crusader se înalță deasupra orașului. Castelul este unul din cele trei castele mari din regiuni, celelalte două fiind situate in Syria (despre unul din ele am scris în paginile anterioare).

Taxa de intrare este de 1JD. Castelul nu este la fel de bine conservat ca fratele lui: Krak des Chevaliers, dar merită vizitat pentru arhitectura diferită și pentru accesul la panoramele de dincolo de ziduri.

După o plimbare pe strazile orașului profit de răcoarea nopții pentru a înainta către Petra. Arunc pânzele pe un câmp, gătesc ceva și îmi întind oasele tratate pe patul de piatră.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Reply, va rog..

[Black_wolf]

10+

[namaste]

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

[kris]

superb...asteptam continuarea

[mony]

Omule, esti tare !

Si stii sa si povestesit, ceea ce ne incanta.

[-alex-]

frumoase poze si frumos povestit

Editat Martie 9, 2011 de -alex-

[namaste]

Celebra "piatră" a nabateenilor promite să-mi strivească portofelul de voi încerca să-i admir formele. Paznicul orașului antic îmi cere răvașul norocos și mă îndrumă către casa de bilete. Costa 30 de JD. Puțin în comparație cu ce se ascunde după zăbrelele de fier, dar mult pentru mine în acest moment. În minte mi se derulează scene din Indiana Jones și spiritul de aventură mă încătușează. Pornesc înspre partea de Sud a sitului în căutarea unei breșe în gardul înalt. Peste câteva sute de metri găsesc un loc în care îl pot sări. Mă asigur că sunt singur în zonă, fac puțină echilibristică pe plasa elastică și o iau la goană după ce pătrund în “minune.”

 

Petra este unul din cele mai celebre situri arheologice din lume, datorită templelor săpate direct în stâncă, cel mai cunoscut fiind "Trezoreria", în stil grecesc, cu o înălțime de 42 m, unde s-a turnat și partea finală a filmului Indiana Jones și ultima cruciadă.

 

În antichitate orașul se numea Rekem și apare menționat în manuscrisele de la Marea Moartă. Se presupune că a fost construit începând cu secolul al VI-lea î.e.n., de către nabateeni, un popor semitic, și a fost capitala lor până în 106 e.n., când a intrat în componența Imperiului Roman, devenind capitala provinciei Arabia Petrea.

 

Orașul continuă să înflorească în următorul secol, apoi intră în declin și este abandonat, fiind distrus în 363 de un cutremur. Ruinele au devenit o curiozitate în Evul Mediu, fiind vizitate de sultanul Baibars al Egiptului în secolul al XIII-lea. Primul european care le-a vizitat și descris a fost exploratorul elvețian Johann Ludwig Burckhardt, în 1812.

În 1985 Petra a fost inclusă în lista UNESCO a locurilor din patrimoniul mondial. Este și una din Cele 7 noi minuni ale lumii.

 

Zgomotul trăsurilor ce plimbă invalizi morali cu dare de mână, mirosul de transpirație, de balegă și urină, gunoaiele aruncate aleatoriu atât de turiști dar și comercianții din zonă, îmi trezesc o urmă de mâhnire. Nu sunt aici să critic sau să judec, nu-mi rămâne decât să le ignor, să-mi șterg lentilele prăfuite și să admir. Să admir ceva imposibil de descris. Sper ca pozele care vor însoți textul să reușească să redea o fărâmă din comoara împietrită.

 

Plănuisem inițial să dorm în interiorul sitului. Îmi dau seama acum că mi-aș asuma un risc prea mare să rămân peste noapte în una din grotele de piatră, pentru că orașul e în permanență locuit de comercianții ce vând orașul, piatră cu piatră. Fericit, relaxat și în aceeași măsură deshidratat, mă îndrept către fierul ce mă așteaptă docil în bătaia soarelui. Roșul apusului îmi furnizează energia necesară să pornesc către deșert. Sunt nespus de fericit și rotesc mai mult decât de obicei maneta de accelerație. Constat că de când am intrat în Arabia conduc extrem de agresiv. Nu mă chinui să găsesc explicația, doar opresc în benzinărie și scot 10 dolari pentru un plin. Târziu în noapte opresc mobra la marginea dunelor. Îmi scot cortul și-l întind pe nisipul încă fierbinte. Descrierea perfectă a egoismului este dată azi de lipsa unui DSLR cu care să pozez cerul. Un cer care mă vindecă de orice gând, de orice stare.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Reply, vă rog, vreau să pun toate pozele din Petra..

[biela]

[asteptam cu nerabdare...

[mony]

Frate, e anormal de frumoasa calatoria pe care ai facut-o.

Multumim.

[namaste]

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Reply...

[Black_wolf]

+

[namaste]

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Multumesc mult...

[Tashulina]

Superba calatoria

[rares_borzi]

mai da ce peisaje pot sa aiba tarile astea mai de necrezut

[namaste]

Crampoane mari scurmă în nisipul însângerat încă de la primele ore ale dimineții. Nerăbdător, îmi strâng cortul și pornesc către poarta de intrare pentru a căuta un ghid și câțiva turiști cu care să împart costurile. O grupare de indivizi a pus monopol pe deșert acum câțiva ani. Își spun beduini, cu toate că nu s-au născut aici, au site-uri pe internet unde pot fi rezervați, vorbesc fluent limba engleza și sunt excesiv de amabili. Singura modalitate de a pătrunde în deșert este cu ajutorul lor (cu mici excepții). Încearcă să mă convingă că toți turiștii au rezervări făcute, dar decid sa mai aștept pentru că suma minimă pentru patru ore în deșert este de 90 JD (120 $). Nu trec mai mult de zece minute și sunt abordat de un ghid tânăr care îmi face o propunere de nerefuzat: 20 JD pentru o plimbare de patru ore, cu condiția să le spun celorlalți doi care l-au rezervat că sunt un prieten de-al lui. În 30 de minute apare cuplul de spanioli pe care îl așteptam și ne îndreptăm către baza de aprovizionare unde mai așteptăm încă o jumătate de ceas .

 

Cu rucsacii plini de apă și banane pornim spre principalele atracții turistice. Nisipul este galben pal - roșiatic, la fel și munții de gresie sculptați de forțele naturii. Peisajul e superb! Un sentiment de liniște imposibil de descris îmi cuprinde mintea și corpul. Ne oprim în câteva puncte în care staționăm câte 20 de minute, timp suficient pentru a umili obiectivele aparatelor foto. E o metamorfoză de forme și culori cum n-am mai văzut. Wadi Rum e fantastic! După mai bine de cinci ore sunt adus în locul de unde am pornit. Cei doi spanioli au rămas în mijlocul deșertului, singuri, într-un cort din lână.

 

Pornesc înspre Aqaba pentru a căuta un nou așternut de nisip, de data asta pe malul mării. Nu am o distanță mare de parcurs, dar sunt topit de căldura degajată de canioanele pe care le străbat. Mă rătăcesc în oraș, surprind apusul de pe un pod pustiu și ajung pe plaja publică odată cu întunericul. Nisipul nu e tocmai curat, dar nici nu ma așteptam să fie. Montez cortul urmând indicațiile valurilor ce se rasfrâng agale peste nisipul fierbinte, îi mulțumesc celui ce îmi permite să mă descopăr într-un mod atât de sublim și traversez tiptil scurtul prag către visare.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Reply pentru mai multe poze..

[Lutzifer]

Baga baga!