barbu567 Postat Mai 29, 2012 Share Postat Mai 29, 2012 Într-un cadru natural deosebit, la poalele Munților Rodnei, adrenalina se va depozita, duminică, 3 iunie, în rezervoarele motocicletelor și ATV-urilor iubitorilor și practicanților concursurilor off-road. Enduro „Păunița” se află la prima ediție și se va desfășura în comuna Poiana Ilvei, la inițiativa și sub organizarea S.C. Teonelis Agroturism S.R.L., cu sprijinul Direcției Județene pentru Sport și Tineret Bistrița-Năsăud. Ediția I a Cupei „Păunița” – Enduro Cross – Poiana Ilvei din 3 iunie 2012 va avea probe de tip Open pentru motociclete și ATV/Quad, concursul desfășurându-se pe un traseu de pădure, accidentat, cu lungimea de aproximativ 10 kilometri. Înscrierile se pot face începând de sâmbătă, 2 iunie, la Pensiunea „Păunița” din Poiana Ilvei sau pe adresa de e-mail barbu567@yahoo.com, sau la telefon 0741 105 599. Festivitatea de premiere va avea loc duminică, 3 iunie, în jurul orelor 17:00, câștigătorii având parte de premii surpriză, diplome, cupe și medalii. Toți participanții vor beneficia de surprize la ceaun, dar și de o atmosferă specifică evenimentelor de tip enduro, cu multă muzică și animație, toate într-un cadru natural deosebit. Pentru participanții ce vor sosi în Poiana Ilvei de sâmbătă, 2 iunie, organizatorii au pregătit și o zonă de campare a corturilor. Ioan Scridonesi – organizator – a promis că acest eveniment, aflat la prima sa ediție, se va perpetua și în anii următori, Enduro „Păunița” dorindu-se a fi un eveniment-simbol al Văii Ilvelor, în special pentru Poiana Ilvei – comună cu un real potențial turistic. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Speedy.K Postat Mai 29, 2012 Share Postat Mai 29, 2012 In afara de faptul ca ai umplut de topicuri aiurea toate sectiunile posibile ale forumului, ce legatura are concursul asta de enduro-cross cu enduro-touringul? Daca nu postezi si la vitezane n-ai facut nimic... Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Atomykatt Postat Mai 29, 2012 Share Postat Mai 29, 2012 Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
sebicozaurus Postat Mai 29, 2012 Share Postat Mai 29, 2012 In afara de faptul ca ai umplut de topicuri aiurea toate sectiunile posibile ale forumului, ce legatura are concursul asta de enduro-cross cu enduro-touringul? Daca nu postezi si la vitezane n-ai facut nimic... ENDURO? Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Speedy.K Postat Mai 29, 2012 Share Postat Mai 29, 2012 ENDURO? Ce raspuns astepti la intrebarea asta? Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
barbu567 Postat Mai 29, 2012 Autor Share Postat Mai 29, 2012 Ce raspuns astepti la intrebarea asta? In primul rand organizez acest concurs intr-o zona care la noi in tara nu a mai fost exploatata, in al doilea rand e pe gratis, iar in al treilea rand vreau sa fac reclama sa vina lumea daca voi incepeti cu negativisme, nu cereti detalii despre cine poate sa participe etc..... poate ca sunt un incepator al acestui sprot, am doar 13 ani de cand ma dau pe teren, si stiu poate mai bine ca voi cu ce se mananca acest sport Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Budd Postat Mai 29, 2012 Share Postat Mai 29, 2012 Spammer nenorocit. M-a luat pe privat cu : "raspunde, ca catule! unde e spam?" Evident i-am dat flit. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Speedy.K Postat Mai 29, 2012 Share Postat Mai 29, 2012 (editat) In primul rand organizez acest concurs intr-o zona care la noi in tara nu a mai fost exploatata, in al doilea rand e pe gratis, iar in al treilea rand vreau sa fac reclama sa vina lumea daca voi incepeti cu negativisme, nu cereti detalii despre cine poate sa participe etc..... poate ca sunt un incepator al acestui sprot, am doar 13 ani de cand ma dau pe teren, si stiu poate mai bine ca voi cu ce se mananca acest sport Mestere, poti sa fii cel mai mare pilot enduro din lume, sa deschizi n-spe topicuri pe aceeasi tema cu copy/paste pe sectiuni de forumuri fara legatura cu subiectul tot spam se numeste. Ma doare-n basca daca e "pe gratis" (stiu, poate esti ungur si nu stii bine romaneste...), ideea e sa pui topicul acolo unde ii e locul si sa nu umpli tot forumul de copii ale lui. Si ca sa vedem ce mare "maistru" esti fata de noi, astia prostii, zi-ne si noua cu ce mobra enduro-touring se poate face traseul tau fara sa ma intorc acasa cu oglinzi sau semnale lipsa? A, si data viitoare nu mai cita replici care erau adresate altora. Editat Mai 29, 2012 de Kollar Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
yuk Postat Mai 30, 2012 Share Postat Mai 30, 2012 Într-un cadru natural deosebit, la poalele Munților Rodnei, adrenalina se va depozita, duminică, 3 iunie, în rezervoarele motocicletelor și ATV-urilor iubitorilor și practicanților concursurilor off-road. Enduro „Păunița” se află la prima ediție și se va desfășura în comuna Poiana Ilvei, la inițiativa și sub organizarea S.C. Teonelis Agroturism S.R.L., cu sprijinul Direcției Județene pentru Sport și Tineret Bistrița-Năsăud. Ediția I a Cupei „Păunița” – Enduro Cross – Poiana Ilvei din 3 iunie 2012 va avea probe de tip Open pentru motociclete și ATV/Quad, concursul desfășurându-se pe un traseu de pădure, accidentat, cu lungimea de aproximativ 10 kilometri. Înscrierile se pot face începând de sâmbătă, 2 iunie, la Pensiunea „Păunița” din Poiana Ilvei sau pe adresa de e-mail barbu567@yahoo.com, sau la telefon 0741 105 599. Festivitatea de premiere va avea loc duminică, 3 iunie, în jurul orelor 17:00, câștigătorii având parte de premii surpriză, diplome, cupe și medalii. Toți participanții vor beneficia de surprize la ceaun, dar și de o atmosferă specifică evenimentelor de tip enduro, cu multă muzică și animație, toate într-un cadru natural deosebit. Pentru participanții ce vor sosi în Poiana Ilvei de sâmbătă, 2 iunie, organizatorii au pregătit și o zonă de campare a corturilor. Ioan Scridonesi – organizator – a promis că acest eveniment, aflat la prima sa ediție, se va perpetua și în anii următori, Enduro „Păunița” dorindu-se a fi un eveniment-simbol al Văii Ilvelor, în special pentru Poiana Ilvei – comună cu un real potențial turistic. daca tu crezi ca la evenimentul tau pot participa mobre de 200-240 kg, ar fi relativ ok anuntul tau, desi exista loc special pentru, daca nu - atunci clar esti un mare bou. In al 2lea rand nu este legal sa te dai prin padure si nici sa organizezi evenimente fara aprobare - intreaba la Asociatia de Vanatoare sau la Romsilva Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Thorald Postat Mai 31, 2012 Share Postat Mai 31, 2012 eu n-am inteles exact ce scrie acolo, n-am putut sa trec de limba de lemn, suna a palatul copiilor 1985 Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Postări Recomandate
Join the conversation
You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.