guy_ana

In primul rind: stiu ca e cam tirziu, dar poate totusi cineva are chef miine de o iesire. Dar ceva care sa nu implice exclusiv asfalt si sa se termine tot miine seara. Eu am citeva idei, dar nu sunt batute in cuie. Plecarea ar fi cam pe la 9- 10, ca sa fie timp sa va hotariti si in principiu, directia ar fi spre munte. Daca va spun ceva acesti parametri, dati un PM cu numarul de telefon, voi verifica astazi pina tirziu si miine dimineata devreme si va sun inapoi. Am postat si aici in afara de Club, caci poate pe aici sunt mai multi vizitatori. Puteti fi si mai proaspeti in "Club", caci nu trebuie sa fie un traseu neaparat greu!

In primul rind: stiu ca e cam tirziu, dar poate totusi cineva are chef miine de o iesire. Dar ceva care sa nu implice exclusiv asfalt si sa se termine tot miine seara. Eu am citeva idei, dar nu sunt batute in cuie. Plecarea ar fi cam pe la 9- 10, ca sa fie timp sa va hotariti si in principiu, directia ar fi spre munte. Daca va spun ceva acesti parametri, dati un PM cu numarul de telefon, voi verifica astazi pina tirziu si miine dimineata devreme si va sun inapoi. In privinta locatiei saptaminale: eu una chiar nu gust Bikers-ul, dar daca asa vreti voi.....cit timp putem ajunge cu mobra acolo, merge. Ursu este in orice caz mult prea departe de mine pentru a ajunge acolo iarna cu taxiul. Cred ca ceva in centru ar fi ideal sa gasim, daca Apashu nu va place de nici un fel. Ce e drept, mai e si Pui de Urs si Shorley linga, dar pina la urma, atit timp cit va lungiti intilnirile pina dupa 21-22 seara ca sa pot ajunge si eu, vin oriunde. Atingind subiectul program, si eu sunt una dintre cei care pleaca de acasa dimineata si ajung inapoi la 22-23....deci asta nu e motiv sa trageti chiulul! Cit despre intilnirile in afara Bucurestiului, sunt de acord: propun ca in fiecare weekend sa ne intilnim in alta locatie, cum ar fi: o data la Tabla Butii, o data pe Transalpina, o data in Muntii Buzaului, alta data in Apuseni (evident, astea sunt doar exemple, puteti umple lista de propuneri!). Altfel, cu regret ar trebui sa spun pas, caci in general in weekend sunt ocupata cu prospectarea terenului. Prima astfel de intilnire ar putea fi chiar miine.

Distractie la maxim, asa cum m-am obisnuit cu voi! Mare pacat ca nu au venit si cei care au lipsit, se stiu ei care au fost! Am cam fost eu iara pe linga, dar pina la urma am reusit sa tin pasul. La s ca miine pun lantul cel nou si nu se mai repeta! Iaca si citeva poze de conservar si da, la hotel s-au aduunat in acea seara 22 de motoare!

Lucrurile bune vin in portii mici cica. Scurt dar intens se vede ca a fost la voi. Nu la fel de scurta a fost unghia din gitul meu, dar ieri mi-am luat lantzul cel nou si miine sper sa il schimb.... O mai tine oare vremea buna si cu mine? Pina om apuca sa vedem cum o fi, aspirina tamponata va va ajuta sa treceti peste acele momente din viata ce va amitesc de Cabana Leaota....

Codrute taica nu te inhaita cu mine, ca ajungi sa mori de sete ca mine data trecuta, ca pleaca toti pina apar eu......Ia-l mai bine pe batrinul si experimentatul Robbie, ca o gasi el Shorley. Apashu e linga. Si daca nu puteti sa stati pina dupa 21, beti o bere si pentru mine.....

Din Aral am plecat abia tirziu, pe la 6 seara cred. Nu vroiam sa mergem mult, doar pina la Quazaly, atit cit sa ne fi miscat din loc. Spuneam ca abia acum urma sa am emotii, pentru ca dupa plecarea din Aral mobra mea a inceput sa dea semne de turbare. A fost momentul in care motorul a inceput sa mi se opreasca din mers si eu sa devin nesigura dac avoi mai ajunge impreuna cu el acasa sau nu. Pentru ca ceva scule si suruburi strict necesare aveam eu la mine, dar orice piesa s-ar fi stricat, inlocuirea ei ar fi fost exclusa, atita timp cit detineam unica mobra de felul ei pe o suprafata de mii de km! Initial, am tot repornit din mers de citeva ori. Apoi a inceput sa faca tot mai des, de ajunsese sa faca asta la fiecare minut. Pentru ca fenomenul a inceput in timp ce mergeam cu o oarecare viteza, am banuit initial ca s-a supraincalzit, pentru ca am sesizat ca nu imi mai pornea ventilatorul de la radiator. Am oprit, am asteptat si a plecat iar. Intre timp ceilalti ma depasisera si eu nu reuseam sa ii prind din urma, pentru ca nu mai trecea de 100 de km/h. Am reusit sa ii ajung, la intersectia spre Quazali, unde intentionau sa innoptam. Si aici a avut loc poate cea mai ciudata intimplare din toata excursia. La sosirea mea, ei se conversau deja cu niste politisti aflati de garda acolo, care le cerusera deja actele si vroiau sa stie ce si cum cautam noi acolo. Imediat cum am aparut si eu, m-au intrebat daca am probleme cu motorul. pareau foarte de treaba, explicindu-ne ca la ceaihanaua aia din intersectie nu se poate dormi. Nici cortul nu aveam voie sa ni-l punem acolo linga, pentru ca nu exista parcare pentru motociclete. Ne sfatuiau sa mergem in orasul din apropiere, unde gaseam de toate. Cind am inceput sa intreb de service moto si internet, se gaseau si din alea. Cred ca si unghii false cu silicon asi fi putut sa imi pun in acel oras daca mi-asi fi dorit, orice, absolut orice. Numai sa plecam mai repede din intersectie, sa nu dormim in acel loc, ci in oras. Nu mai spun cum, practic fortati, am luat-o incotro ni se indicase si cum am ajuns in final la acel hotel, despre care cu totii am fost de acord ca probabil deschisese fix pentru noi. Iar cind ni s-a cerut un pret aberant si am refuzat sa raminem acolo, in nici cinci minute a venit un politist sa ne intrebe ce nu ne convine de nu raminem si unde avem de gind sa mergem!!!!!!!! Mie una incepea sa nu imi mai prea placa situatia, dar pina la urma ce puteau sa ne faca? Ne-am intors in intersectie si am intrebat la ceaihana. mai e nevoie sa spun ca au negat ca ar avea locuri de dormit, desi era evident ca ala era hotel? Fortati de imprejurari, am plecat mai departe, desi era aproape intuneric si urmatoarea localitate, baigonur, era la 170 de km. Si in plus, acolo nici macar nu am fi avut voie sa innoptam, oricum. Baigonur este inca teritoriu Rusesc, fiind locul de unde se lansau si inca se mai lanseaza rachetele spatiale si satelitii Rusi. Strainii intra acolo numai cu aprobare speciala si pasaport, asa ca nu era de noi. Am mers sperind ca se va ivi ceva si am avut noroc, gasind totusi o ceaihana pe marginea drumului, la peste 100 de km de Qazaly. Am dormit acolo, la dorinta noastra afara, printre cilti de lina de camila si milioane de ginganii (puricii erau la ei acasa, evident), dar cu stomacul plin si aproape pe gratis. Da, asa sa fi tot innoptat! Viata Kazachstan-style Si cum ne-am acomodat noi la ea.... Eram chiar la limita de judet, de acolo se vedea Baigonur-ul. A doua zi, ne-am sculat mult mai voiosi, ne-am facut in liniste siesta si, cind se plecam.... dezastru, caci Andi sesizeaza ca din motorul meu curge un lichid! Antigel, ce altceva...... Va dati seama ca, coroborind asta cu lipsa de racire a motorului, am inceput sa ma gindesc al tot felul de prostii: nu mai era termocontactul , putea fi pompa de apa, o gaura prin care am pierdut de fapt tot lichidul si nu mai am nimic in radiator, etc. Si, evident, iar nu puteam pleca, pentru ca a trebuit sa stau sa o desfac, sa verific ca totul e in regula! Si iar s-a facut tirziu! Asa ca la Baigonur nu am facut decit o poza cu placa indicatoare catre localitate (dar nu cu aparatul meu de aia nu o am sa v-o arat), nu am mai intrat nici macar sa vedem cit de aproape de oras ne-ar fi lasat sa ajungem, lucru de care eu una, asi fi fost curioasa. Insa, dincolo de faptul ca era deja foarte cald, fiind deja in plina clima desertica, mai si hotarisem sa ajungem in acea seara la Turkistan. In acea zi am strabatut sute de km pe acea sosea marginita de mlastinile rezultate din irigarea fortata despre care va povesteam. Nu aveam sa reusim sa ne atingem telul. Mult dupa lasarea noptii am oprit sa innoptam la doar citiva km de Turkistan, la o alta ceaihana care ne-a iesit in cale, pentru ca Sir Guy, dupa cum probabil stiti deja, a continuat sa imi faca figuri. Acum incercam sa il "menajez", sa nu mai trag de motor, dar el se incapatina sa se opreasca la viteze din ce in ce mai mici. Ajunsesem sa merg cu maxim 80 la ora si mi se oprea uneori de doua ori pe minut....Curat razboi al nervilor. Am mai oprit chiar inca o data sa mai surubarim si totul a durat pina cind a inceput sa imi porneasca ventilatorul mai des, de am avut dovada ca acesta chiar merge. Atunci mi-a dat prin cap sa aplic tactica inversa, sa dau spritzuri, ca poate de vina o fi benzina, care sa imi fi infundat ceva injectoare. Mobra tot nu vroia nici in ruptul capului sa treaca de 110, dar macar nu mai mergeam cu 60! Cind mi se oprea motorul il reporneam din mers, forjam un pic si incercam sa merg cit mai normal. Si sa imi inchipui ca totul o sa fie bine, ca in felul ala nu o sa-l stric de tot si o sa mai si ajungem impreuna acasa....... Urmatoarea dimineata l-am sunat pe Zakir sa il anuntam ca venim, sa ne dam intilnire. A fost super bucuros sa ne primeasca, facind din plin glume pe seama noastra despre cit de mult ne luase sa il prindem din urma. El, cu camionul lui era de mult acasa, dar nici nu era in vacanta ca noi!. Intilnirea propriu-zisa a fost ceva de genul: Masina din spate claxonat pe mine groaznic si stat in spatele meu desi ii tot faceam semne sa ma depasasca daca il enervez. Eu enervata ca iaca tocmai ce am scapat din Bucuresti si astia se gasesc sa se impiedice de noi, singurele doua motociclete din zona. Si in final Zakir depasindu-ma si cocosindu-se de ris in masina, din cauza farsei ce ne-o facuse. Urgent ne-a dus la el acasa si ne-a "adoptat" printre camioanele lui. Ne-a hranit regeste, ne-a dat tot ce ne trebuia ca sa ne putem spala hainele si pe noi. Dusul clasic prin acele locuri e un butoi cu apa ce se incalzeste la soare, din care apoi curge apa printr-un furtun. Credti-ma, dusul asta avea 200 de litri de apa si acestia s-au incalzit in maxim doua ore! A fost anuntata familia de sosirea noastra si tinerii au venit repede sa ne cunoasca la o cana de ceai traditional, preparat la samovar . Intre timp, in curte se trecuse la un curs intensiv de engleza . Iar inauntru in casa, la cautarea internetului si povesti din lumea larga cu poze din calatorii. Apoi ne-a facut program surpriza: vizita la "ceaihana" cu lapte de camila, b baie in riul Turkistan, mincat harbuz pe malul riului si, ca sa puna capac la toate, petrecere surpriza organizata de baieti, cu invitati toata familia si toti prietenii lor ca sa ne cunoasca!!!!! Am fost intimpinati cu salutul traditional, ceremonie de onoare efectuata de nevasta cea mai tinara din casa, din cite am reusit eu sa inteleg, considerata stapina casei. Iar bucatele de pe masa erau asa bune, ca nu m-am putut abtine de si mincasem nonstop de cind ajunsesem la ei in familie! Nu mai vorbesc cit de multe erau! Prilej de asemenea a fost pentru un portret de familie cu patru generatii..... si pentru mine sa imi dau seama ca manelele sunt manele numai la noi in tara; la ei se numeste muzica populara :-)))))) Daca ar fi fost dupa ei, gazdele noastre ne-ar mai fi tinut in petreceri pina la ziua, caci in plan mai erau niste vizite pe la niste rude si ei se asteptau sa mai stam o zi. Dar am insistat ca vrem sa mergem sa dormim, sa ne trezim devreme, ca sa plecam a doua zi. Asa era planul de casa si trebuia sa trecem granitza spre Uzbekistan cel tirziu peste inca o zi. E drept, in Turkistan, (al treilea oras al Kazachstanului ca marime) se gasea primul monument istoric si arhitectural din seria celor pe care venisem sa le vedem, dar daca azi nu mai avusesem timp sa vizitam orasul, poate reuseam sa o facem super rapid dimineata, la prima ora...... Ei, n-ar fi fost prima oara cind socoteala nu se potrivea in tirg cu cea de acasa.....pentru ca, odata ajunsi inapoi la lucrurile noastre, eu le-am gasit pe ale mele in noroi, aruncate de pe sirme de la uscat, de catre rapaiala care tocmai ne prinsese pe drum. Asa ca... unu, am mai stat pina tirziu in noapte sa mai spal inca o data tot ce muncisem de cu zi. Doi, acestea nu aveau cum sa se usuce pina la 7 dimineata, cind ar fi urmat sa parasim noi curtea...... Asa ca, pe la 8 am dat eu trezirea. Tocmai bine ca nu am plecat, caci ni se spune ca vor veni baietii sa ne arate orasul si moscheea despre care va povesteam. In plus, pina vin ei, ar fi bine sa ne si spalam mobrele, caci in Uzbekistan nu ne vor lasa sa intram cu ele asa murdare...... Deci ne-am pus pe treaba! Dupa care am vizitat rapid moscheea si orasul din goana masinii, tragind rapid si o tura prin bazar, de unde eu mi-am mai completat un pic trusa de scule. Loc de pelerinaj pina in ziua de astazi si mormint pentru peste o suta de mari conducatori ai vremurilor lor printre care si al intemeietorului statului original al poporului turk, pe mine una, locul m-a impresionat cel mai mult prin trandafirii sai. Ca sa poti tine in viata aceste planta extrem de sensibile pe caldura aia, trebuiesc multi metri cubi de apa. Iar efortul de a o face, m-a lasat sa inteleg cam care este dragostea oamenilor aia pentru loc si semnificatia acestuia..... Atmosfera respectiva mi-a dat un moment de respiro pina si mie, straina venita in goana, fugarita de minutele ce se scurgeau impotriva mea. Ne-am intors in graba sa ne luam bagajele si, desi era ora trei, ora la care se afirmase in mod repetat ca nu vom pleca, am facut-o. La plecare Balsoi spasiva Zakir and guys!

Deci, miine 21 voi fi acolo (a se nota ca e cu o ora mai devreme decit data trecuta ). Dar, un sfat: sa ii dea cineva lui Apasu` un telefon sa-l anunte ca venim, sa nu fie inchis, asa cum a fost in una din serile de saptamina trecuta, cind am vrut si eu sa merg in recunoastere....

Si la citi tii sa dai de baut? Ca dupa cum mi s-a recomandat, eu nu vin singura, mai aduc inca doua exemplare si se pare ca in ca multa lume se gindeste sa ne insoteasca...... Ne vedem la Petrom!

Da, mi-e si rusine de cind nu am mai fost pe aici.....aproape ma intreb daca mi-oi mai aminti ce si cum a fost, daca mai stiu ce sa va povestesc despre pozele alea..... Acum insa gata! M-am saturat cit m-am luptat cu calculatorul ca sa ma lase sa fac filme. L-am trimis la doctor (dupa care a trebuit sa recuperez pozele si filmele pe care uitasem sa mi le iau de pe el ) si sper sa reusasca sa il faca bine! Pina vine inapoi, scriu si eu cu ce am apucat sa fac deja si o sa folosesc unele filmuletze asa cum au fost ele filmate, ca sa nu mai astept, ca risc sa ma apuce iarna, dupa cum zicea Andrei! Ramasesem deci cu povestea la partea in care am facut pentru prima oara cu adevarat cunostiinta cu desertul, sau stepa ca sa fiu mai exacta. Stepa, stepa, dar tot la numele de desert ramin, pentru ca, din punctul meu de vedere, mai mult de un desert fara dune si cu ceva mai multa vegetatie, nu e. Iar cit despre caldura.....am avut noroc, a fost o perioada mai ploioasa, nu au fost decit in jur de 40 de grade! Plecind deci de la Aqtobe am ajuns la Irghiz, locul de reintilnire cu ceilalti, cindva pe la 12 sau 1 nopatea, dupa ce parcursesem practic 700 de km, cu 300 mai mult decit normal. Deh, neatentia se plateste! Cica trecusem pe linga peisaje frumoase, cum ar fi o mlastina alba, dar evident ca eu, pe intuneric, in afara fulgerelor din zare nu vazusem nimic. Ideea de ploaie ma ingrozea, dar am fost asigurati de catre gazdele noastre de la ceaihanaua unde urma sa dormim, ca nici o sansa sa ploua. Dupa cum s-a dovedit a doua zi, groaza mea nici nu aveam habar la ce se refera. Pentru ca atunci cind am cazut, am cazut pentru ca nimerisem in noroiul produs de o rapaiala care probabil ca durase citeva minute. Una din ploile pe care la vedeam in zare. Norocul a fost ca acolo ploile erau foarte "localizate", adica pe un areal relativ restrins. Pentru ca daca ne-ar fi prins ploaia in mijlocul nisipului, probabil ca ar fi trebuit sa stam acolo pina se usca, nici pomeneala sa mai fi putut inainta, caci nisipul se transforma in patinoar. Sugestiv este poate daca va spun ca de aia nu am putut ridica motocicleta cazuta in balta, pentru ca am alunecat cu ea cu tot inapoi! Dar la asta am avut suficiente ocazii sa ma gindesc ulterior. In seara aceea am fost pur si simplu fericita sa pot inchide ochii pe divanul de la Irghiz. Cele mai multe poze imi lipsesc, insa dar cam acesta este ce se intelege printr-o ceaihana. Aici s-a oprit cindva spre dimineata Zachir cu Kamazul lui, sa se odihneasca. Este unul dintre soferii care traiesc de pe urma transporturilor pe acea ruta, care, dupa cum spuneam, e una din cela mai importante rute comerciale ale tarii. Om de toata isprava, se pare ca a povestit o multime cu cei doi pina m-am trezit eu, pentru ca s-au imprietenit si ne-a invitat sa stam la el atunci cind vom trece prin Turkistan. De la el am aflat si ca greu- greu, dar sa faci un transport din ala cu propriul camion, asa ca el, iti aduce o mie de dolari la un drum, iar pentru ca te mai si intorci, veniturile nu sunt deloc de neglijat. Mai ales daca ne gindim cam care e nivelul de trai in Kazachstan! Asa ca am incetat sa ma mai mir de ce in toiul noptii (evident ca mergeau noaptea, ca sa evite caldura) pe linga ceaihana treceau cam un tir la cinci minute, motiv pentru care a trebuit sa imi bag dopuri in urechi ca sa pot dormi!!! Dimineata, dupa mic dejun cu harbuz si friptura de oaie, uns lantz si verificat litraj benzina, am plecat mai departe. Iata citeva peisaje. Ni se zisese (dar nu puteam fi siguri nici odata ca informatiile erau corecte suta la suta) ca incepind cu limita de judet vom gasi din nou asfalt. Oricum, nu stiam citi km mai sunt pina colo. Si in asteptare astfaltului, ne cautam fiecare drumul pe care il consideram mai bun. Din cind in cind mai gaseam cite o ceaihana si acolo ne reintilneam, adica de cele mai multe ori ei ma asteptau pe mine, pentru ca drumul prin stepa a fost de multe ori mai lung decit fosta sosea, pe care cei doi mergeau consecvent. Oricum, ceaihanalele alea au fost pauze binevenite si chiar motiv de distractie uneori. Iata bunaoara una foarte bine organizata, complet utilata pentru a satisface orice nevoie ar avea calatorul Dush Bucatarie Loc de facut brinza (de camila!! ) Benzinarie Service auto Loc de joaca pentru copii si, evident, WC (shithana ) Dupa ce firicelul acela de praf din fundalul pozei s-a materializat intr-un camion cu un sofer care m-a ajutat sa imi ridic de jos mobra am reusit sa ma cocot si eu pe "asfaltul" care incepea undeva la citiva km de locul cu pricina. Treptat treptat, dintre gropi acesta a inceput sa prinda contur, astfel incit ultimii cam 100 de km i-am putut parcurge in viteza si am ajuns in Aral inainte de lasarea serii, cu suficient timp sa ne cazam. Visul devenit realitate Acum, inainte de a povesti mai departe, se impune sa explic ce e cu aceasta localitate si inca unele din actiunile noastre ulterioare. Practic, prin traseul oe care l-am urmat, am facut turul acestei mari si, intr-un fel, eu una m-am simtit de parca am incercat sa retraiesc un pic din istoria ei. Marea Aral este poate cel mai mare dezastru ecologic al lumii noastre. Cindva cu o suprafata dubla fata de cea din ziua de azi, (conform liniei punctate de pe harta- in anul 1970), , aceasta mare asigura existenta locuitorilor oraselor de pescari de pe malul sau, dintre care orasul Aral era unul dintre cele mai mari. In epoca sovietica cele doua riuri care o alimenteaza, Amudarya si Syrdarya, au fost intens transformate in surse de apa pentru irigatiile masive, cu care se intentiona transformarea desertului pe care cele doua il strabateau, in pamint agricol. Nu s-a luat in calcul faptul ca acei km nesfirsiti de calale de irigatie vor pierde mai multa apa prin evaporare de cit va ajunge efectiv sa irige solul, iar acea apa va ajunge in alte locuri, lipsind marea de debitul initial. Si "rezultatul" a fost cel pe care l-am strabatut noi, in diferitele sale ipostaze, pe tot parcursul turei. Ce s-a obtinut efectiv in zilele noastre este transformarea din asta in asta Iar Marea Aral a secat, lasind in urma asta . Marile culturi nu au prea reusit, printre altele si pentru ca solul sarac nu a dat roade nici prin stimularea cu ingrasaminte (care au fost excesive si au contaminat pinza freatica pina la face apa din Kazachstan si Uzbekistan nepotabila). Se pare ca bumbacul respectiv nu este o sursa de venit decit pentru o mica parte din actualul Uzbekistan, Regiunile Quaqalpaghistan si Urgench. In schimb, tarmul mult inaintat al marii a facut pescuitul imposibil, iar dublarea concentratiei de sare, a ucis orice specie de vietuitoare care au existat vreodata in apa. Nemaipomenind ca si caldurile pe care le-am indurat au fost mai mari decit erau odata, caci climatul s-a modificat, iernile devenind mai geroase si verile mai calde. Iata de ce muream de curiozitate sa ajung in Aral. Si curiozitatea mi-a fost satisfacuta. Un oras cindva infloritor, acum o ruina, mai ales umana. Un alt loc in care m-am intrebat din ce mai traiesc oamenii, caci o industrie care sa le inlocuiasca pescuitul nu s-a dezvoltat. Intrebind un batrin localnic daca el a pomenit vremea cind inca mai functiona portul, acesta mi-a spus ca ultima oara cind s-a pescuit in orasul aceala a fost in 1967. Mie mi s-a facut pielea de gaina incercind sa-mi inchipui cum a fost pentru ei, sa vada apa disparind an de an. Acum, fostul port este de fapt un memorial al durerii, un monument de aducere aminte. Las pozele sa vorbeasca Visind la ce a fost, oare cit de sete ii e acestei elice? Restul de poze arata ce ramine dintr-un oras dupa ce apa se retrage In holul unicului hotel din zona, unde am locuit in acea noapte, am gasit povestea spusa sub forma de pictura naiva. Dar am gasit si motive de amuzament, cum ar fi coada de dimineata la bancomat, care se inchidea (cu usa si lacat!!) seara si se deschidea dimineata! Sau faptul ca am descoperit unde se ascunde KojaK! Motocicletele le-am parcat peste noapte in curtea batrinului pe care l-am amintit mai devreme, caruia i-am fost plasati de catre politie imediat ce ne-am facut aparitia. A fost doar una dintre situatiile in care simpla noastra aparitie a fost considerata pericol de dezordine locala si pentru propria noastra aparare am fost dirijati de catre politisti. Poate am mai spus asta, dar in aceste tari nu am putut sa ne punem cortul nicaieri. Simpla amenintare ca am face-o a fost aici in Aral suficient motiv de santaj pentru a ni se injumatati pretul camerei de hotel! Tot la batrin mi-am lasat si bagajele a doua zi, cind am plecat in cautarea cimitirului de vapoare. Vroiam sa fiu mai usoara pentru traseul prin nisip care ma putea astepta si in afara de asta, trebuiau sa mi se usuce cortul si sacul de dormit, dupa ce mi se sparsese o sticla cu aditiv de benzina in sacul in care se aflau unele din bagajele mele. Si tot la el m-au asteptat si cei doi, pina m-am intors de la cautat "cai verzi pe pereti", dupa cum s-a dovedit. Povestea a fost cam asa:Cu totii ne doream sa ajungem la locul incercuit pe harta. unde unde se gaseau se pare, in mijlocul desertului, niste vapoare ale caror poze Miha spunea ca le vazuse pe internet. Ar fi urmat sa parcurgem in sens invers vreo 100 si ceva de km din varianta de drum pe care fusesem sfatuiti sa nu o luam, ca e mai rau decit cel de care tocmai scapasem. Tocmai de aceea considerasem ca e cazul sa imi las bagajele la Aral. Norocul meu ca am avut unde, datorita micului accident tocmai amintit. Si asta tocmai in dimineata in care facusem pariu ca nu vom mai intirzia la plecare! Acum ce sa fac, m-am apucat de spalat si, din nou cu intirziere, am plecat inapoi de unde am venit, catre vapoare si stepa. Prima si singura localitate pe drum, Sekseul , pina la care aveam informatii ca drumul era balastat. Dincolo de aceasta, nimeni nu mai intelesese ce vreau sa aflu. Evident, aveam sa ma lamuresc si de ce..... Dupa vreo 5- 10 km, imi dau seama ca iar am ramas singura, ceilalti fiind mult in urma. Taman ce ma pun pe asteptat vreo doua minute, cind primesc apel pe statie de la ei sa ma intorc. Stabilim ca ei se vor intoarce in Aral, deoarece nu reuseau sa mearga mai departe. Ei nu isi lasasera bagajul acolo si drumul era mult prea greu asa. Mai stabilim o ora dincolo de care daca nu dadeam un semn de viata se putea sa mi se fi intimplat ceva (ca retea sa dam telefoane nu era prin pustiatetea aia pe unde ma duceam eu, deh....), imi iau la mine toata apa pe care o puteam cara si plec mai departe singura. Drum drept, tras cu ata ca toate drumurile pe acolo si evident, acelesi peisaje mirifice. Doar vacile erau mai mari pe acolo, fiind inlocuite de camile..... Si iata si maretul orasel. Pina aici fusese clar, dar aici trebuia sa mai obtin informatii. Pentru ca pe harta mea aparea o localitate numita Dzambul, de la care trebuia sa ma abat din drum si sa intru de-a dreptul in desert, in cautarea acului in carul cu fin. Si toti pe care ii intrebasem de acea localitate, imi indicasera directia opusa. Cit despre vapoare....nici macar un zvon nu trecuse pe la urechile lor..... Speram ca aici lumea va sti mai bine sa ma indrume, fiind ultima localitate inainte de Dzambul. Nici macar citi km am de mers nu stiam..... Si sa vedeti dracie, ca sa fie totul bine. intii aflu ca localitatea aia pe care o caut eu nici nu exista. Apoi aflu ca vapoarele alea nu au fost vazute de nimeni dintre cei cu care am stat eu de vorba. Si, cel mai frumos, dupa ce am urmarit unica masina care mi-a iesit in cale (de pietoni nici vorba) pina a oprit undeva (tipa aia de la volan chiar a cam dat sa fuga de mine dupa ce s-a dat jos din masina, cine stie ce si-o fi inchipuit ) si dupa ce acest fapt a trezit curiozitatea unei mici multimi de oameni care s-au adunat in jurul nostru, incep sa pun intrebarile. Se face un fel de sfatul localnicilor si, dupa ce aflu ca nici pomeneala de vapoare, mai aflu ca nici unul din cei prezenti nu avea habar ca intre localitatea lor si Shalqar, ditai orasul de pe harta, exista ditai drumul desenat pe harta mea!!!!! Sa mor de draci si mai multe nu, pentru ca, intr-adevar, pina acolo ar fi trebuit sa vad acel drum si chiar nu-l vazusem!!!! Pina la urma isi da unul cu parerea pe unde ar trebui sa o iau si plec plina de nervi, ca deja incepusera cu glumele nesarate. Inca nu aveam experienta de a le taia mistourile si pierdusem o gramada de vreme si se apropia ora de intilnire. Pe deasupra, intre timp se innorase si ce insemna ploaia aflasem deja. Nu prea mai vroiam inca o portie, ca de data asta chiar eram singura...... O iau inapoi si imi mai incerc inca o data norocul cu un alt ins gasit pe drum. Acela imi confirma ca drumul exista. Si imi indica o chestie putin mai lata ca o urma de caruta. Nu imi imaginasem asfalt, dar totusi pe harta era un drum desenat cu galben!!!! Adica ar fi trebuit sa fie macar ca cel de pina acolo! La intrebarea mea despre calitatea acestuia, omul ridica din umeri si spune doar "daroga normalnii". Cu alte cuvinte: ce oare imi doream eu mai mult decit ce vedeam? Probabil ca in acest caz, drumul pe care tocmai venisem era pentru ei autostrada! Putin mai incolo urmele se inmulteau, totul aratind cam asa, de nici nu mai stiam la un moment dat daca mai sunt pe drum sau nu..... Am tot mers, pina am intilnit acesti doi tipi. Mi-au confirmat ca veneau de la Shalqar, ca acela era drumul (dar nu stiau sa-mi spuna citi km mai erau pina acolo, doar ca era numai si numai nisip....), ca nu mai exista nici o localitate pina acolo si ca nu vazusera in viata lor nici un fel de vapoare...... Pe deasupra ploaia aia devenea o realitate tot mai concreta, la fel ca si ora de intilnire. Urasc sa fac asta, dar a trebuit sa ma dau batuta si sa ma intorc. Macar asa, cind a plouat eram pe macadam, si mi-a facut chiar placere sa ma racoresc un pic! N-am gasit epavele, dar m-am racorit pe drumul de intoarcere cu o sesiune foto pentru Sir Guy, "razboinicul desertului" Ajunsa "in termen" inapoi in Aral, i-am gasit pe cei doi relaxati, la un harbuz. Intre timp mi se uscasera lucrurile si am putut impacheta. Am plecat in aceeasi seara mai departe, hotariti intre timp sa mergem sa-l vizitam pe Zakir. Emotiile mele abia de acum aveau sa inceapa, dar despre asta data viitoare.....

OK, si inregistrarea unde se face?

Ei lasa si tu nu te grabi! Poza de grup urmeaza dupa prima tura, caci club club, da BMW se numeste si, din cite stiu eu, astea sunt mobre. Iar mobrele sunt facute sa mearga..... PS Multumesc ca m-ati asteptat! Poate o mai faceti si alta data......

Of, of, of, of! Pai atunci trebuie sa vin neaparat, caci daca lipsesc, o sa fie golul dublu: o data pentru cei care asteapta cu nerabdare intrunirea gay si o alta data pentru cei carora le-ar place sa nu fie monotona....Grea sarcina, o sa fac la greu repetitii de dedublare! Ce cinste pe mine! Ce cinste! Dar @ianachim: poate ai timp sa arzi un cd/dvd cu niste poze ...stii tu care...si sa-l aduci, ca vin si eu cu un cd pentru tine si am si o "surpriza"

Era o gluma, sper ca nu se supara nimeni!

Deci inteleg ca eu nu mai pot sa vin, ca va stric ciorbele Pai bine mey, nici n-ati inceput si deja ma luati cu de astea separatiste? Si ce daca eu nu sunt gay? Heterosexualii n-au voie? Las ca va sun eu pe vreunul sa aflu unde va facetzi giugiulelile cind oi scapa de el de job!

Stai ashe ca in wee asta am stat acasa si sunt la postul de productie! Deocamdata nu s-a incarcat decit introducerea, dar sunt in pregatire noroaiele! Sooooooooo...... Cam asta a fost gashka completa, (mai putin gazelele si vacile, care plecasera la o intilnire cu porcinele), prezentindu-se la apel in prima seara. Pentru lamureala speciilor, iata si gazelele. Noroaiele se amina, pentru ca nu inteleg de ce nu mai vrea sa functioneze nici un program de editare de film pe PCul meu. Mi-a luat toata dupaamiaza sa fac un colaj de trei filmuletze..... In sfirsit....o monstra

Mey, nu stiu de ce situl asta se incapatineaza sa nu ma anunte cind se scrie ceva pe topicul asta..... Anyway: asi veni si eu la o intilnire, daca ajungeti sa va hotariti vreodata la ceva, dar......joi eu lucrez pina la una din orele alea incredibile. Credeti ca daca va intilniti mai stati la locatie pina la 21-22? Ca sa nu ma stresez degeaba....Si, in alta ordine de idei, am auzit ceva ca s-ar fi deschis in Regie un bar similar cu Ursu- a auzit cineva de el?

Felicitari e un cliseu, dar evident ca vi se cuvin. Ati reusit sa bateti (rotiti) dintr-o bucata multe din cele mai interesante locuri de vazut in Europa. Cit despre Geo... ce sa spun...toata admiratia ca a putut sa mearga cu piciorul in ghips! Nici nu imi explic cum a reusit sa schimbe vitezele, ca practic a mers ceva de genul "cu trei miini....Si Dan Honciuc am auzit ca ar fi avut piciorul in ghips la un moment dat si a mers mai departe, dar am crezut ca intelesesem gresit. Iar acum, din povestea si poza voastra, vad ca se poate....Inca o data, toata admiratia pentru nervi si ingeniozitate. Ce-ti mai face piciorul?

Aflat si eu intilnire gashka mare! Prezent! Si sa nu rideti de mine, dar a zis cineva de Amkart. Parca la Ciolpani era cel de cross, dar nu ma laud cu memoria......Sper doar sa nimeresc, ca tare curioasa mai sunt de circuitul ala!

Sorry, e doar unul...celalalt e fratisu` mai mic, 650ul nou- seamana si numai la aparente. Cit despre mediatizare....sorry, topicul asta aici a fost..... Dar iti doresc sa te vedem pe un F800 la urmatoarea editie. Din pacate insa nu se accepta pasageri, asa ca pregateste terenul de pe acum......ca stiu eu de ce spun ce spun (sper sa nu se supere pe mine....) @Mircea: Pai de aia am specificat ca era camera la nivelul castii, ca nu se vede nici macar cum ma loveau ierburile peste fatza. De altfel, si balta asta parea mai mare in realitate.....

De unde se vede ce cauta Mircea acolo sus.... Si scuze ca te corectez...Citatul corect era "intoarcerea de pe traseu e optionala"....Noi am fost dintre cei care am ales totusi sa ne intoarcem Si, in sfirsit se hotari Tube-ul sa imi ia filmul. Mai am de facut conversia la altele, dar vin si alea .....

So: a fost editia a doua. Ne-am luat la concurs cu ploaia si am invins! Adica probabil s-a speriat de noi, ca nici nu s-a aratat in ceel doau zile cit am batut dealurile! De data asta, din lipsa de timp (scuze si pentru intirziere pe aceasta cale), o sa postez doar citeva poze si.... bonus, niste filmuletze poate miine. Aceeasi atmosfera EMAniaca (apropos de paralele care s-au facut mai devreme... ) , partial aceeasi prieteni si partial prieteni noi. De data asta am fost numai motociclete, caci ATVurile se pare ca vor merge weekendul acesta. Ciudata nimereala, dar poate ca e mai bine asa, caci cine stie daca mai reuseste inca o data faza cu ploaia? Oricum, le tin pumnii, caci doar motocicletele superdedicate au reusit sa razbeasca noroiul in prima zi, imediat dupa oprirea ploii si nici acelea toate! Cica cei care s-au intors au intrat in noroi de au muncit o ora si ceva sa scoata mobrele de acolo..... Si, ca un lucru deosebit pentru mine: de data asta am avut si eu pereche! Catalina, a doua F-ista pe care o cunosc, a tinut cu curaj piept cimpurilor, dealurilor, baltilor si noroaielor, desi era prima oara cind facea asa ceva!!!!!! Sper sa se fi molipsit, ca sa ne mai intilnim si alta data! So, in prima zi am facut plaja pe malul Dunarii la piscina unui hotel foarte chic, unde am intrat sa ne dezmortim si am baut ceai afara pe terasa!!!! In a doua zi insa am plecat sa facem inventarul cimpurilor. Nu lunga mi-a fost mie insa bucuria, caci dupa nici jumatate de km am facut prima mea pana Noroc cu masina de interventie (care de fapt era de interventie medicala, dar motociclistii se pricep la toate! -thanks again Cristi!) ca am reusit si eu sa ii prind din urma la primul bivuac. Dupa care am luat-o la (mobra) sanatoasa cu ceilalti. Ziua a doua a debutat pentru unii mai incet, (i s-a spus Domnul Pana, caci era deja a doua!) Si regruparea pentru masa de prinz Dupa o masa sanatoasa si poza de final, in drum si la ultimul loc de intilnire. Dupa aceea urma sa avem "program la liber compus" Dar cum in roadbook scria loc de intilnire in virful Carierei de piatra si virfuri cariera avea mai multe....am rascolit noroiul prin toate. Prilej numai de a admira peisajul superb si Muntii Macinului. Pe asta am numit-o poza de final a grupului "Pe voi nu va mai intreb, ca voi o luati inainte oricum" Locul real de intilnire era insa mai jos si cind am ajuns, lumea era deja acolo Iar de acum.....se va vedea ce se intimpla daca lasi patru BMWuri si o Honda de capul lor.......Aventurile echipei BMW-HONDA (alibaba, DeltaX, dans, mircealeschiam si eu) care a setat GPSul sa ii duca la Enisala si au luat-o in linie dreapta catre acel punct..... (mai multe urmeaza pe film) La iesirea din crevasa aia, lumea arata parca altfel...... Si noi Duminica ploua cind am plecat, dar nu a tinut-o decit primii 30 de km, dupa care am ramas uscati. Cica urmatoarea data cind ne mai adunam se muta locul de intilnire mai la centrul tarii, cu relief mai variat si distante mai mici de parcurs pentru oricine ar vrea sa vina. Noi astia care am pati-o deja, asteptam cu nerabdare . PS Mircea, hai si tu cu pozele tale, macar panoramele alea bestiale, ca e pacat de ele sa nu le vada lumea.....

O sa-ti raspund cind ma intorc.....saptamina viitoare....

Supertare ca ai pus din filmele facute de tine, dar de ce nu pui si din cele facute cu camera lui Mae? ca acolo v-am filmat de sus, de jos, de la distanta, pe toti si pe fiecare in parte......sunt citeva secvente foaret dragutze (zic eu) PS Pentru cine recunoaste in ultimul din grupul celor trei filmuletze: ale sunt "treptele" alea de piatra despre care se tot vorbeste?

hai ca cu a doua poza ai mai dres-o.....ca in prima chiar cu lupa si nu vedeam toate personajele alea..... ei, ce zici , parca asa e mai bine? PS citeva poze "periculoase" Si se pare ca martienii au aterizat si in Romania.... PPS mai are cineva chef de inca una in weekendul 27-28 septembrie? O sa fie frig. O sa fie ud. Poate o sa fie si zapada (si atunci nu mai mergem). Totul incepe de la a vrea. Ah, si apropos, ar fi bine sa ai tu ceva experienta, ca eu nu sunt supranaturala...... Anyone?

Mey, n-ai fost atent, iesi afara! Si un punct scazut la nota la purtare! Hai ca m-am intors acasa! Merci de intrerupere. Si imi pare rau pentru tine si alti fani de tehnica de fotografiere, dar aparetul meu este....un telefon! Oricum ar fi pozele alea, eu zic merci ca sunt asa bune cum sunt. Cu telefonul de dinainte era si mai rau. Ele nu au nici o alte pretentie in afara celei de a reda clipa. Si chiar de clipe este vorba, pentru ca eu practic majoritatea pozelor le fac din mers. De aia nici nu imi iau un aparat adevarat, caci nu l-asi putea folosi...... Cit despre benzina, da, autonomia mea e de maxim vreo 440 km teoretic, iar aceasta se reduce evident, in functie de conditiile de drum si de stilul de mers. Am avut la mine o canistra de 10 litri, dar pe care din fericire am carat-o cam degeaba (adica nu, ca a folosit la ceva, anume la a ma enerva groaznic si a ma face sa ma opresc de zeci de ori ca sa o fixez....). Mai ales ca fiind de plastic, majoritatea benzinariilor au refuzat sa imi puna benzina in ea. Am avut doar de 2 ori benzina de rezerva la mine, la traversarea celor doua portiuni de desert pe care la stiam (ca la partea aia Aqtobe- Aral nu am stiut ce va urma si a fost si una din datile alea in care nu am reusit sa umplu canistra) si mi-a folosit doar in sensul in care o luasem, anume de a nu fi stresata de gasirea unei benzinarii. M-am interesat mereu unde e ultima benzinarie si am alimentat de acolo si a fost ok, pentru ca am avut norocul ca distanta intre benzinarii sa fie intotdeauna mai mica de 400 de km. Acum, in aceeasi ordine de idei, tarile pe care le-am vizitat eu nu sunt tari cu probleme de benzina. Din povestile altora am inteles ca griji ar trebui sa iti faci daca ai merge de exemplu in Pamir, unde ai intr-adevar citeva sute de km (parca 8?) de parcurs fara nici o benzinarie si unde benzina se gaseste ca drogurile, numai in case conspirative. Ai dreptate in multe privinte, dar numai partial. Eu de exemplu nu m-am simtit martiana niciodata. La inceput nu stiam nici o boaba de rusa, prea multa nu am invatat nici pina la final, dar am prins usor-usor ce insemna ce intrebau toti cind ne vedeau....si am invatat sa le raspund. Asa ca o bariera de comunicare ar fi putut exista intr-adevar, dar numai daca o comunicare ar fi fost posibila din alte puncte de vedere.....Oricum, avind in vedere ca mai mult de lucruri legate de motocicleta si drum nu interesau pe nimeni (pardon, mai vroiau sa stie daca sunt maritata si citi copii am, dar sincer, pentru asa ceva uitam instantaneu toata rusa chiar daca asi fi stiut sa vorbesc.... ), totul a mers ca uns. Poate ar fi fost frumos sa putem povesti mai multe cu gazdele noastre din Turkistan ( to be continued), dar Andi si Miha au palavragit si asa o multime de lucruri cu ei, pricepindu-se mai bine ca mine la rusa. Cit despre barierele culturale....cind doua culturi sunt foarte diferite, chiar si posibilitatea comunicarii lingvistice face imposibila comunicarea, asa ca..... De simtit am simtit am simtit multe in tot acel timp, dar nu putine au fost momentele in care am fost eu cea care se uita la ei ca la niste martieni.....si de aia, oricit de frumoasa a fost aceatsa calatorie, desi am vrut sa o lungesc (si am si lungit-o oaresicum), in ultimele zile cred ca imi cam pierdusem rabdarea si am venit cit mai direct acasa..... imi parea rau ca trebuia sa se termine, dar daca tot venea momentul, l-am intimpinat fara regrete. Caci sfirsitul unei calatorii poate fi privit si numai ca inceputul celei noi, care va sa vina, nu? Peisajul.....da, monoton. Foarte. 8000 de km de monotonie. Frumusetile nu au fost nicidecum in natura. Desertul lor nu se aseamana din pacate (sau fericire) deloc cu cel African, asa ca nu e asa frumos (fericirea provine de la faptul ca totusi acesta are viata, spre deosebire de Sahara...) Continuarea...nu astepati in seara asta, ca iar e dimineata.... Poate mai reusesc sapatmina asta, caci apoi plec si ma intorc abia pe 21 septembrie....