-
Număr conținut
1.104 -
Înregistrat
-
Ultima Vizită
Tip conținut
Profiluri
Forumuri
Calendar
Orice postat de petcudan55
-
Noi poansonăm o serie nouă pe suportul bateriei, o inscripție cuneiformă care are la bază niște hieroglife sub forma unor cuie, pe care numai noi și inginerii de la RAR le înțelegem.
-
Dacă mai există locul, peste vreo două luni vor fi mai multe. E gata și Highway Star-ul lui Corcodel.
-
Intrunirea de comuniste si atase 2011
topic a răspuns lui petcudan55 în iuli-voshodul Coltul "comunistelor"
Nu am mai urmărit de mult topicul. Ce dată s-a stabilit? -
Apropos, mi-am adus aminte de niște filmări de la Turda, cu MZ-ul de cross.
-
E absolut normal că omul care muncește, mai și greșește și am dat mai de mult exemplul acesta. Toată lumea greșește. După ce am lucrat la MZ-ul lui Corcodel toată ziua, am avut chef de o bere. În drum spre casă am oprit la un magazin și am cumpărat o bere și alte 3 de rezervă. Ajuns acasă, m-ai sunat la telefon și în toiul discuției, nu am mai respectat algoritmul impus și am desfăcut una din berile de rezervă. Este la mintea cocoșului că nu am putut bea berea pe care am dorit-o inițial, decât după ce am băut toate cele 3 beri de rezervă.
-
Dacă-mi permiteți să mă dau mare, acesta este postul 1305, care egalează Jawele.
-
Nu mai lucra duminica, mai du-te și tu pe la Biserică.
-
Atitudinea asta din partea ta nu-mi place de loc. Ce exemplu dai tu tinerilor care se mai uită pe aici? Înainte de a zbura prima dată, omul și-a rupt gâtul de mai multe ori și tot n-a renunțat. Ocazie ai avut, dar n-ai venit cu noi. Deși n-am plecat cu MZ-urile, ele au fost mereu prezente în gândurile și conversațiile noastre. Am fost pregătiți până-n dinți. În mașina de intervenție rapidă de la service am avut un frigider Arctic, mâncarea, băutura, tortul, echipamente etc. Sâmbătă, nevastă-mea a făcut două colive: una a împărțit-o la biserică după slujbă, pe cealaltă am luat-o la noi, ca să fim pregătiți pentru orice eventualitate. La fiecare oprire, mâncam preventiv din ea. Și slavă Domnului, s-a făcut voia Lui și nimeni n-a pățit nimic: doar Ionuț (sărbătoritul) a uitat vinul acasă (dar am luat altul din Metro BV), a uitat pâinea și condimentele (am luat altele din Zărnești), eu am luat un cui pe spate, în mașina de intervenție rapidă nu aveam nici o sculă etc. Și ca să nu fie păcat de Dumnezeu, ne-a apucat și o ploaie torențială între Câmpina și Ploiești, iar costumele de ploaie erau în mașina de intervenție rapidă, care fiind foarte rapidă, ajunsese acasă. Toate astea din cauza nesăbuinței noastre, pentru că din exces de zel, am terminat coliva prea devreme.
-
Băieții ăștia, Corcodel și Silviu s-au antrenat pe piesele mele de MZ care au ieșit de 8.25-8.50, ca să iasă ale lor de 9.50-9.75. Le e o silă să vopsească piese de motociclete, ce n-ai pomenit. De parcă ar fi muncă silnică. Să nu le adresezi ceva vorbe de duh de pe plaiurile mioritice, relativ la mame, sfinți, neamuri etc...?
-
Bolțul este o piesă pretențioasă și nu cred că-l poți face tu. Dacă găsești pe cineva să ți-l facă, acela știe și din ce, și ce tratamente termice să-i facă. Cel de Trabant are diametru mare (20 mm). Le-a dat și cu lac, dar nu are poze.
-
Corcodel o face solo, nu are ataș. A vopsit piesele azi. În mod normal weekend-ul viitor ar trebui să fie gata. Îl ajut și eu, că vreau să mergem la RAR cu amândouă.
-
În prima parte a zilei voi fi consemnat la domiciliu; vin băieții de la RENEL să schimbe contorul. Fac ordine printre pozele din computer și mă apuc să montez povestea restaurării lui Red Bull. Varianta color a primelor teste prin curte este aici:
-
Am trecut în "control" pe la service. Corcodel e pe ultima sută cu Highway Star 175 ccm. A recondiționat emblemele și o lampă spate veche. Pe geamul roșu scria ceva în rusește, dar mezeriaș cum este, a șlefuit scrisul și a lustruit. Lângă aceste elemente mai se vede și capacul de ambreiaj al Banditului care a avut o problemă, precum și cafeaua și țigările mele care dăunează grav sănătății celor din jur. Piesele lui Corcodel sunt gata de vopsirea finală de luni dimineață când i-am trasat liniile, dar cabina nu a fost liberă. Sperăm că mâine va fi. Mobilizarea băieți! Peste 2 pagini depășim Jawele și peste 4 Simsoanele.
-
E simplu ... Arcul nu e rupt. Ați montat pedala și arcul nu e tensionat. Cel mai ușor montezi pedala cu capacul demontat. Dacă vrei să nu-l demontezi, faci așa: 1. Scoți pedala 2. Pui o cheie fixă de 14 pe axul pedalei și învârți spre dreapta ca să tensionezi arcul, până când teșitura aceea de pe ax ajunge undeva sus și mai în dreapta (spre releul de încărcare, ca direcție). 3. Iei o șurubelniță dreaptă mare, bagi pe ea pedala și o introduci în șlițul din capătul axului. 4. Ții arcul tensionat spre dreapta cu șurubelnița, scoți cheia de 14, bagi pedala pe ax și bolțul pe teșitură. Trebuie să te mai ajute cineva (tatăl tău spre exemplu). Dânsul va manevra cheia de 14, tu ții arcul în tensiune cu șurubelnița (ar fi bună o șurubelniță cu hexagon pe care bagi o inelară) și din nou dânsul pune pedala pe ax și bolțul. Baftă! MZ-ul tău arată bine de tot. Dacă te enervezi, poți face o bijuterie din el, cu investiții minime.
-
Welcome Bubu! La prima vedere se poate spune că arcul este ori rupt, ori sărit. În ambele cazuri trebuie să demontezi capacul și: - dacă e sărit, cercetezi de ce-a sărit, iei măsuri să nu mai sară și montezi la loc; - dacă e rupt, cercetezi de ce s-a rupt, iei măsuri să nu se mai rupă, pui unul nou și montezi la loc. Mai există varianta în care îl duci la fier vechi, dar nu se pune că-i păcat mare. Să ne ții la curent (continuu 6V)! Și să completezi la profile gender (adică sexul, dar fără să ni-l arăți), vârsta, de unde ești (rubrica location) etc., ca să știm și noi cu cine vorbim. Câteodată, dus de val, nici nu mai apuci să faci poze. Te pui cu flexul pe fiare, duci motorul la spălat etc. și până nu iese ceva concret, nici nu-ți vine să mai dai p'acasă.
-
Înainte era ce am pus mai sus, plus câteva cadre, bascule, furci, codițe rămase o iarnă întragă în curte la Ionuț, printre bălării. Mă tot ruga tataie să fac ceva cu ele, că vrea să facă ordine prin curte și eu ... da, da ... Până într-o zi când ne-am trezit cu camionul de fier vechi în curte și la repezeală, am ales piese pt. cross și Red Bull. Un cadru bun era deja în camion. Și eu dacă fac un inventar în arhivă mai am piese de încă unul, plus 2 - 3 motoare.
-
Nici chiar așa, motoreta e cam de 8.50-9. În poze e frumos și dracul. Cabina nu e a mea dar pot beneficia de ea oricând e liberă și eu sper să nu ia foc. Mă gândesc dacă ar fi oportun să deschidem un topic "Colțul comuniștilor", în care să prezentăm locul sau locurile unde ne satisfacem damblalele; balcoane, boxe, garaje etc. și sculele cu care lucrăm. Șei de gumă bej "Move" la 65 euro/buc am luat de aici http://www.ost2rad.de/advanced_search_result.php?XTCsid=bd8ad78c2ecb13aada69ee4e0394f911&keywords=3019 și am dat 117 euro pe două bucăți, cu discount de 5%. Ți-am mulțumit public la un moment dat pentru că m-ai certat că cele 6 MZ-uri inițiale nu le-am utilizat ca donatoare de organe. Ăsta e adunat din ce mi-a mai rămas + o altă epavă de 100 euro de la care am luat roțile, motorul și actele. Scuze, m-am uitat pe factură și am avut 10% discount.
-
În luna de miere? Și doamna ce o să zică? Apropo, ai aranjat cu cineva să-ți fure mireasa și să nu ți-o mai aducă înapoi?
-
Te cred. Nevastă-mea crede că totul e făcut din fier vechi. Dacă ar vedea devizul de cheltuieli, precis ar da în apoplexie uscată de gradul III, cu fâsâit.
-
Și dacă "în carte" sunt lucruri nescrise, le vom scrie noi, atât cât ne duce capu'. Totul a plecat de la o idee și sunt fericit că am dus-o până la capăt: tatăl meu a avut ES, eu am ES, fiica mea are ES, nepoții mei se vor plimba cu ES. Iată că 4 generații ale familiei mele s-au bucurat sau se vor bucura de această minunată mașinărie. Acum obiectiv vorbind, Red Bull a ieșit impecabil și ca design și ca motor. În comparație cu motorul lui , MZ-ul meu cu ataș e o troacă de porci. În motorul meu, în afară de aprinderea electronică Powerdynamo și carburator Bing, sunt numai vechituri. Eram pregătit cu ambielaj nou (l-am împrumutat lui Red Bandit), cilindru și piston noi, kit-ul de ambreiaj etc. să fac motorul brici în vara asta, dar mai amân până la iarnă, că mi s-a acrit de ES-uri și mai am și altceva de făcut. M-apuc de RT. Casă de piatră și RT de fier!
-
Apropos de poze, ce-ar fi să pui și tu niște poze cu MZ-ul tău? Eu personal nu-mi aduc aminte să-l fi văzut.
-
Eu te-am așteptat toată noaptea să vii la chef. Poze mai proaste ca astea, n-am mai făcut de pe vremea când aveam aparat rusesc SMENA.
-
Se poate. A venit de o lună și nici măcar nu am desfăcut cutia. E o remorcă pentru plimbat copiii mici și care se leagă de biciclete. Ea acum arată cam așa, nu știu cum să fac să pot circula legal cu ea. Dacă reușesc, îi voi face o cutie de aluminiu care să semene cu atașul (sau un cadru metalic peste care pun un coviltir din piele cu fermoare), lămpi de poziție etc., dacă nu, o voi utiliza doar la manifestații sau împreună cu "crossul" la recuperarea aeromodelelor din teren.
-
Avantajul ar fi că la modelele mai noi, ca să schimbi cablul de ambreiaj, nu mai trebuie să demontezi capacul, să scoți uleiul din cutie, să te murdărești pe mâini etc. ... Și la astea vechi, mai e și piulița aia care trebuie desfăcută la pistol.