Sari la conținut

jupanu77

Super Membru
  • Număr conținut

    712
  • Înregistrat

  • Ultima Vizită

Postări postat de jupanu77

  1. Este adevarat si, recitind ce am scris, mi-am dat seama (prea tarziu) ca a sunat aiurea.

    Nu toti cu jeep sunt prost crescuti/ snobi (poate chiar putini dintre ei), cum de altfel nu toti cu Dacii 1300 sunt mari iubitori de natura. Probabil insa ca aia mi-au sarit mie in ochi.

    Ideea este ca, acolo unde apar banii, apare si pofta (oportunitatea) de castig, apar comerciantii, care randul lor atrag mai multi turisti si tot asa, pana se duce totul de rapa.

    Nu am vrut sa generalizez, desi am vazut ca am prostul obicei sa o fac uneori, dar cred ca intelegi ce am vrut sa spun...

  2. Am vazut o balta acolo. Nu am vazut pescari. Nu am analizat foarte bine situatia, pt ca prima impresie a fost negativa, in raport de asteptarile mele.

    Nu vreau sa fiu inteles gresit. Locatia arata foarte bine, oamenii aia chiar au facut ceva frumos acolo, doar ca eu ma asteptam la altceva, mai multa salbaticie, poate.

    Adica, primul lucru pe care l-am vazut au fost baldachinele, ceea ce m-a dus cu gandul asa, la un fel de Mamaia.

     

     

    Apoi, desi am vazut o multime de biciclisti (lucru care mi-a placut), multi dinre ei isi dadeau jos cube-urile jos de pe jeep-urile polisate.

    Iar trebuie sa precizez faptul ca imi place sa vad ca lumea face miscare, dar senzatia pe care am avut-o a fost aia de "mergem la Comana ca e cool", si nu pentru ceea ce ofera natura acolo.

    Ma rog, probabil ca e problema mea, dar experienta m-a invatat un lucru: cu cat vezi mai multe masini (luxoase) intr-o locatie unde natura ofea ceva special, cu atat locatia respectiva se va strica. Vedeti Vama Veche, Corbu, Balea si exemplele pot continua.

     

    Cam asta e senzatia pe care am avut-o, lagat de Comana.

  3. :))

     

    Clar, da...

    Doar ca atunci am avut ceva momente de nesiguranta...

    Pe de o parte, lipsa de experienta, apoi pustietatea aia... ca am intalnit doua carute in 20 min...

    Plus mobra care fugea intr-una...

     

    Dar asta imi voi aduce aminte din drumetie, nu restul de 95% asfalt...

    :))



    p.s. tare Aliosa... :)

  4. Între Izvoarele și Mironești.

     

    Exact... da' a fost tare ca un carutas cu care m-am intalnit pe drum mi-a zis ca a ramas intepenit pe acolo si mi-a recomandat ca la biserica din sat sa intreb pe cineva cum pot sa ocolesc padurea, ca nu se poate trece...

     

    Si am oprit in sat si l=am intrebat pe un nene cu o dacie alba cum pot sa ocoloesc... si mi-a zis ca a trecut el ieri si ca nu e problema...

    Si mi-am zis: carutasul... what a pussy... stie el ce motoreta am eu? :)) am inteles 500 m mai tarziu... acu' pt cei care fac asta frecvent, cred ca nu ar fi fost asa de greu, da' pentru mine, care nu a mai trecut prin asta, faptul ca mobra sarea in toate partile pe sleaurile alea, nu mi s-a parut asa funny atunci... desi, acum, ca imi aduc aminte, parca as repeta experineta...

  5. avand in vedere ca esti posesor de enduro, drumul cu sleauri de tractor este super amuzant...totusi, daca esti incepator, sa nu mergi singur sau cu un alt incepator. drum bun

     

    :)))))))).

     

    Merci mult de sfaturi...

     

    Am plecat bine intentionat din Buc, cu gandul sa merg pe asfalt pana acolo... din pacate, am ratat drumul pe care trebuia sa merg, sa pot ajunge pe asfalt, asa ca am nimerit fix la drumul ala de care imi era teama: Hotarele - Isvoarele - Mironesti - Comana. M-a avertizat un carutas ca a ramas blocat pe hartoapele alea, da' m-am gandit ca nu detine skill-ul necesar pentru a trece prin vaile alea... :)) Si ce stie el? Eu am Enduro... :)) mare greseala... Am ajuns fleasca (de transpiratie) dincolo, da' am ajuns...

     

    Concluzia: Daca vreti sa ajungeti la Comana, mergeti pe Adunatii Copaceni - Gradistea...

    Pe Buc - Oltenita, nu exista indicator de Comana...

    In alta ordine de idei, deja Comana e plina de X6, ceea ce, in mintea mea, inseamna ca e prea comerciala...

    Daca sunteti foarte curiosi din fire, dati o fuga pana acolo,.. daca nu, nu ati pierdut mare lucru...

  6. Merci mult pentru sfaturi. Cred ca o sa merg pe Bucuresti - Berceni - Dobreni - Colibasi (cica e asfaltat recent) - Comana (nu prin Falastoaca) - Gradistea - Adunati - Jilava - Vidra - Berceni - Bucuresti.

    Cel putin asa am in plan. Vad maine ce si cum...

  7. Vreau sa merg maine dimineata (sambata 17 august), pe la 8, pana la Comana. Am vazut pe harta ca exista varianta "clasica", Frumusani - Hotarele - Adunatii Copaceni/ Calugareni - Bucuresti sau mai este un drum prin Berceni - Falastoaca - Gostinari - Comana.

     

    Daca este cineva interesat, aveti nr. de tel in semnatura. Aveti in vedere faptul ca sunt incepator.

     

    Daca nu sunteti interesati, dar aveti ceva sfaturi, sunt binevenite.

  8. Eu vreau sa merg maine dimineata, pe la 8, pana la Comana. Am vazut pe harta ca exista varianta "clasica", Frumusani - Hotarele - Adunatii Copaceni/ Calugareni - Bucuresti sau mai este un drum prin Berceni - Falastoaca - Gostinari - Comana, dar nu m-as baga singur. Pentru off-road nu am experienta si nici cauciucuri. De asemenea, ora 11 este tarzie pentru mine. Daca va suna bine varianta asta, aveti nr. meu la semnatura.

    Daca nu, ramane sa mai fac si eu experienta si poate ma bag...

    :)

  9. Eu am timp cateva ore (pana in ora 11) sambata dimineata (17 august). As vrea sa merg pana la Comana. Incetisor, asa... M-am gandit sa plec la 8 a.m. din Popesti Leordeni (sau Berceni). Daca mai vrea cineva, numarul de tel este la semnatura.

     

    p.s. circul cu viteza legala + 20 km/ ora

  10. Ehhh, stiti si voi vorba aia: "fa ce zice popa, nu ce face popa". Pana la urma, chiar daca toti gresim, important e ca baiatul (care pare destul de destept) sa stie ce sa ia din ce citeste aici.

    Si sa nu mai faca...

    Ca vorba lu' CostiX, altfel iei nana...

  11. Asta a fost funny.

    Bine ca esti tu sanatos si ca nu a fost mai rau.

     

    Parerea mea (oricat de c-c-t li s-ar parea motociclistilor adevarati de pe forum) este ca nu aveai ce sa cauti niciodata acolo.

    Mai mult decat atat, daca l-ai vazut la jumatea refugiului si nu ai putut sa opresti, inseamna ca viteza ta era mai mare decat cea recomandabila pentru o astfel de manevra.

    Dar, cum spuneam si mai sus, important este ca tu esti ok si ca ti-ai invatat lectia (poate si altii) cu pagube minime.

    Inca o parere personala: reciteste ce au scris ai mai "batrani" pe forum si vezi de poti sa mai bagi la cap ceva.

     

    Cat despre astia cu "legea spune", lasati-o frate balta... unde scrie? In Cancan?

  12. lumea o arde off-topic.

    deci ce sa intamplat ?

     

    De ce spui asta?

     

    Fratilor!! Va mai suportati asa ?? Deci nu pot sa cred , la orice dar orice s-ar intampla peste tot dai de oameni dinastia destepti asa ..dar atat de destepti incat ei chiar le stiu pe toate . Frate daca si la asta aveti de comentat care erea echipat cat de cat inseamna ca voi chiar ati luat-o razna . Scuzati si off topicul meu dar nu ma pot abtine . Deci in primul rand nici nu aveti idee ce s-a intamplat acolo si comentati fara rost iar in al doilea rand mai terminati cu toate polemicile astea cu moarte conversarilor si tot felul , ca nu e nimeni mai presus . Io , da umblu si in pantaloni scurti ...vre-o problema , da , am adidasi , deocamdata nu conversi , strang bani si am sa imi iau , ca sa aveti ce sa vb voi aici . Mai bine ati face ceva mai constructiv daca tot sunteti atat de buni .

    Sorry off-topic .

    Sper ca e ok riderul .

     

    Stai asa, ca si aici e o discutie... de care adidasi? Ce dot?

  13. Pleaca vreunul dintre voi pe undeva maine prin tara?Ca eu m-as duce.Aveti vreo propunere?

     

    Update:cam in 1 ora pornesc inspre Axente Sever,jud.Sibiu!Daca doreste careva sa ma contacteze sa ne vedem pe drum,ma gaseste la 0744934435!Weekend placut tuturor!

     

    O tura solo super faina!Poze de azi:

     

    Singurel? Cand ai drum pe la noi, da un semn... Chiar daca nu e un angajament 100% sigur, pot asigura sprijin logistic prin zona...

  14. parerea ta a fost luata in considerare si aprobata.

    daca ai fi stiut legislatia in vigoare de anul asta, ai fi aflat ca da, sub 50 cmc se conduce si cu B-ul. mai nou avem voie cu B-ul si tractoare.

    in alta dezordine de idei, dpdv legal eu zic ca-s amandoi vinovati. din pacate unul din ei a platit cu viata, celalat probabil ca doar cu permisul si niste suspendare. chiar merita sa vina un tir in locul scuterului.

     

    Pai ce, trecea daca venea tirul?

    Crezi ca e prost?

     

    Tiru' face buba mare...

  15. Ce sa scriu mai intai? Insanatosire grabnica sau condoleante familiei pasagerului?

     

    De vinovat ce se aude?

     

     

    Eu nu mai inteleg nimic...ori a cazut singur, ori a fost acrosat...ori avea pasager care a murit, ori a murit pilotul singur fiind pe motor...pana la urma care e situatia?

     

    Oricum, e trist ce se intampla pe soselele noastre -_-

     

    In accidentul asta din topic, si-a pierdut viata un motociclist, instructor, cu experienta, care a intrat intr-un parapet de pe marginea soselei. Nu avea pasager.

    Postul care v-a indus pe voi in eroare, este legat de un alt accident, care a avut loc la Tisita, acum cateva luni si in care presa s-a contrazis cu privire la cele intamplate.

     

    Condoleante familiei si prietenilor...

  16. Vina soferului este de necontestat.

     

    Ce mi se pare mie ciudat este faptul ca, desi manevra lui mi s-a parut a fi extrem de lenta, scuteristul a intrat in el cu o viteza care parea destul de mare (ca viteza de impact, ma refer).

     

    Adica, daca mergi cu motocicleta si vezi un idiot din asta ca incepe o astfel de manevra (care cred ca a durat 2-3 secunde), incetinesti si tu, nu presupui ca o sa il poti ocoli.

    Adica ce viteza ar fi putut avea, cu scuterul ala?

    Am vazut ca l-a lovit destul de central, nici urma de frana sau de ocolire.

    Nu o fi fost atent?

  17. Stirea a fost la Pro TV in seara asta.

    Din pacate, nu am reusit sa o gasesc si pe site-ul lor de stiri.

    Am vazut ca este si o inrtegistrare.

     

    Pe net am gasit doar aici:

     

    http://www.impactnews.ro/News/Accident-mortal-pe-drumul-spre-mare.-O-ma%C8%99in%C4%83-a-lovit-un-scuterist-93974



    Si video:

     

    http://www.agendadeiasi.ro/video/16-continut/35854-un-grav-accident-s-a-produs-astazi-01082013-pe-dn3-intre-valu-lui-traian-si-constanta-un-scuterist-a-murit-dupa-ce-un-sofer-i-a-taiat-calea-video.html

     

    Nu ca ar avea importanta dar, desi soferul auto pare a fi vinovat, scuteristul de 62 ani nu avea permis de conducere, nicio categorie.

     

    RIP

  18. Aloooo , lumea ! Isi mai aduce cineva aminte despre ce era vorba in topicul asta ?

     

    Sigur ca da. E vorba de accidentul din Zarnesti, in care o baba pe un R8 cu anvelope dot 98 a lovit un caine beat in slapi si l-a aruncat intr-un vapor.

     

    Moarte vapoarelor!!!

  19. tocmai asta e ideea,atata vreme cat ai covrigul in brate ,cracaneaza dracului ochii si fii atent,asigura-te corespunzator(mai ales cand ai ditamai hardughia),si dupa ce opresti te gandesti la tot ce vrei tu,absolut orice.

    Toata lumea spune ca motoristul trebuia sa prevada ca tir-istul nu o sa-i dea prioritate,dar nimeni nu spune ca cretinul din tir trebuia sa-si faca DATORIA IN TRAFIC,si sa se asigure dracului corespunzator,nu doar cu coada ochiului,sau cu gandul la vecinul care ii freaca nevasta cat e el plecat.DACA NU POTI SA RAMAI CONCENTRAT LA VOLAN SI SA FII ATENT LA TRAFIC NU AI CE CAUTA ACOLO.

     

    bati campii!!!!! :rusinica: motoristul nu venea din curba ci mergea drept,iar vizibilitatea e foarte buna mai ales de la 2-3 m inaltime (cat are cabina tir-ului),dar ca sa vezi trebuie sa te si uiti,si sa si procesezi c vezi ca altfel nu se numeste ca t asiguri si nu ai ce cauta la volan.tolnavir-istul e vinovat,fie ca nu s-a asigurat,fie ca nu a procesat c vede.motorul nu venea tare(zic eu) pentru ca e aproape intreg dupa accident,(iar daca se izbea la viteza mare se sfarama),iar inainte cu vreo150-200metri de intersectia aia e un hop de-a latul soselei,care te obliga sa reduci foarte mult(altfel zbori de p sosea),si c viteza putea sa isi ia in 150-200m????

     

    Ai perfecta dreptate. Soferul de tir trebuia sa caste ochii. Dar plm, nu i-a cascat. Se gandea la momentul cand va pune capul pe perna, sau la amanta lui, sau la copilul lui bolnav. Nu are importanta. S-a gandit la altceva. NU A FOST ATENT. A fost vina lui si va plati (sau nu) pentru asta.

    Ceea ce vrem sa spunem noi (de fapt, unii dintre noi, cunoscuti sub anumitre denumiri pe care le vei descoperi curand) este faptul ca, de cele mai multe ori, asta nu mai conteaza pentru motociclist.

    Ce este cu adevarat important pentru tine? (si cand zic TINE, nu ma refer neaparat la tine ci la motociclist in general)? Faptul ca o sa primesti 100 de rip-uri aici? Faptul ca o instanta iti va da castig de cauza peste cativa ani si ca ai tai vor primi 10000 lei daune morale?

    Sau faptul ca VIATA ta (poate cel mai important lucru) s-a dus?

    Faptul ca in urma ta ai lasat o familie indurerata, care nu isi va reveni niciodata?

    Faptul ca poate copii tai vor plange uitandu-se la o poza de-a ta, semet, cu casca in mana?

     

    Gandeste-te (tu si toti ceilalti care poate aveti ceva de pierdut in viata) ca nu mai conteaza cine e vinovat. Dupa ce mori, mori si gata. Nu este un argument suficient, pentru a avea o atitudine precauta vis-a-vis de conducere? Nu merita sa pleci de la premisa ca, daca teoretic, este posibil ca un conducator auto sa greseasca, o va face?

    Nu va mai comportati ca si cum ati fi nemuritori.

     

    Mai gandeste-te, te rog, la asta...

×
×
  • Creează nouă...