Maroc si Andaluzia 2019

[unnamed]

Salut,

Iata calatoria noastra in Andaluzia si Maroc, facuta in toamna lui 2019. Urmeaza poze, cateva cuvinte, impresii generale, etc.

 

Pe scurt:

- moto: KTM 1190 Adventure 2016

- durata: 18 zile

- start: Malaga, Spania (27 septembrie 2019)

- tinta: explorarea andaluziei si a marocului

- final: Malaga, Spania (14 octombrie 2019)

- km: 4938.1 km

- timp petrecut in sa: 72:41 ore

 

Linkuri catre traseul exact, facut in Google Maps, asa cum l-am parcurs (cu linkuri separate pentru Spania si doua linkuri pentru Maroc):

https://drive.google.com/open?id=1oQznoHdmoIVCmZO7nDAxmk0bc8GshiP_&usp=sharing - Andaluzia

https://drive.google.com/open?id=1LXXhPN6Zn2Li94bo4gshpLTi0emHl53F&usp=sharing - Maroc partea 1

https://drive.google.com/open?id=1MIRso_DnpGBIJ5U-OpLX9qEHQUoH4SZZ&usp=sharing - Maroc partea a 2-a

(doar doua portiuni intre Olvera si Ronda in Spania si apoi ziua 11 din Maroc - ziua 17 din excursie - in care nu a functionat telefonul, insa in locul carora am refacut traseul in Maps).

[iulianserban]

Abonat! Astept povestea, dar daca poti ar ajuta si niste date despre ferry, costuri si ce mai consideri ca este util. Este posibil sa ajung si eu in toamna asta in Spania si poate putin Maroc.

 

[unnamed]

Acum 16 minute, iulianserban a spus:

Abonat! Astept povestea, dar daca poti ar ajuta si niste date despre ferry, costuri si ce mai consideri ca este util. Este posibil sa ajung si eu in toamna asta in Spania si poate putin Maroc.

 

Mulumesc!

Oh da, am multe povesti cu, despre si de pe ferry! Coming soon!

[Djenavar]

4h/zi?! 

[unnamed]

Acum 7 minute, Djenavar a spus:

4h/zi?! 

Da, foarte plauzibil sa fie asta media. Si undeva la sub 300 km/zi. Am avut zile si cu 100 km, am avut si cu 900.

Ziua 0

Pregatirile pentru toata treaba au inceput, evident, cu multe luni inainte si aici pot sa includ: completarea echipamentului (ne-am gandit ca ne-ar fi utile niste geci super aerisite de vara, casca noua, etc.), informarea (on line) despre ce avea sa ne astepte si ce putem sa vedem, biletele de avion Bucuresti - Malaga si retur, gasirea unui transportator pentru motocicleta, biletele de ferry, bagajele, expedierea motocicletei, rezervarea unor nopti de cazare, in special in Maroc, etc. Desi eram cu toata treaba asta in minte parca in mod constant cu vreun an inainte de excursie, totul a inceput cu adevarat si am realizat ca o facem in ziua in care am trimis motocicleta si bagajele, cu aproximativ o luna inainte sa plecam si noi.

 - motoreta si bagajele urcate cumintele in duba

 

Ziua 1

Ne-am urcat in avion nerabdatori sa ne revedem cu motorul si sa incepem toata treaba. Am decolat undeva dupa pranz, insa este un zbor lung si am ajuns abia dupa-amiaza la destinatie. Desi aveam in plan sa vedem si Malaga in ziua aia, am pierdut destul de mult timp cu gasirea unui Uber (masinile Uber sunt cam la jumatate de pret fata de taxiurile normale - albe, dar cativa soferi Uber ne-au anulat comenzile, nu stim exact de ce, apoi cel care totusi ne-a luat mi-a stricat nota generala de 5 stele curat, cu o evaluarea de 4... tot nu stiu de ce) de la aeroport catre locul unde ne astepta motocicleta (locatie aflata de altfel foarte convenabil fata de aeroport, la aproximativ 15 minute de mers cu masina). La locatie am mai pierdut aproape doua ore pentru ca adresa l-a dus pe uberist la vreo 1 km de unde trebuia sa ajungem si cum nu cunosteam ne-a lasat acolo, apoi locatia GPS pe care o aveam era pusa vis-a-vis pe sosea fata de unde se afla motocicleta si am stat ceva pana sa ne dam seama). Cu toate astea preluarea motocicletei a decurs foarte bine, neamtul care se ocupa de depozit a fost foarte dragut si de ajutor. Am decis sa mergem direct catre cazarea rezervata din timp in El Chorro, aflat la ~60 km de Malaga.

 - motocicleta pregatita frumos in fata depozitului (care era si un centru de inchiriere moto)  - parcarea unde am lasat motorul peste noapte - la capatul potecii, sus la vreo 150 m se afla si cazarea  - jurnalul zilei

Ziua 2

Ne-am mai dezmeticit putin din sentimentul foarte straniu ca bantuim cu motocicleta prin Spania, la mii de km de Bucuresti si am pornit la drum, cativa km, catre locul de unde incepea drumetia prin Caminito del Rey (evident, cu biletele cumparate mult din timp) - cu siguranta unul din punctele culminante ale excursiei! Nu intru in detalii (sigur cei care ajung in zona stiu despre atractia asta, cum a fost printre cele mai periculoase drumuri din lume pana acum cativa ani, inainte de renovare, privelistea spectaculoasa, etc) si voi lasa mai mult pozele sa incerce sa descrie experienta.

Porniti iar la drum, inainte de o oprire relaxanta in Antequera am reusit sa fiu intepat iar de o albina; a urmat o oprire pe plaja din Nerja si una pe plaja din La Herradura unde am reusit sa fac si o baie inainte sa ne indepartam de coasta. Am gasit o pensiune draguta in Lecrin, aproape de drumul principal. Prima experienta cu bucataria andaluza nu a fost de nota 10: unul din putinele localuri (mai degraba bar) deschise din orasel (adica unul din cele doua), ne-a adus niste peste congelat la unul din feluri.

 - Caminito del Rey  - Antequera  - Nerja si apoi La Herradura  - nu stiu daca era cel mai urat caine din lume, dar din Lecrin cu siguranta  - jurnalul zilei

[unnamed]

Ziua 3

Dupa ce ne-am urnit, dupa un drum scurt, am ajuns in Granada unde aveam pe lista celebrul Alhambra. Am avut o mica dezamagire cand am aflat ca pentru ziua aia nu mai erau bilete la vanzare asa ca am reusit sa vedem doar zona gratuita care insa tot a fost foarte frumoasa. Cu toate astea, mi se pare foarte ok cum procedeaza: limitarea vizitatorilor! Altfel, se poate ajunge la situatia pe care o avem noi la Bran sau Peles unde vizitatorii se calca in picioare si vizita se transforma intr-o experienta neplacuta. Asa ca daca aveti Alhambra in plan, e bine sa luati biletele online, din timp, frumos si civilizat.

A urmat o vizita scurta in Priego de Cordoba si apoi destinatia finala pentru ziua aia: Cordoba. Cel cu apartamentul ne-a propus si un loc de parcare intr-o parcare dintr-un bloc, cu 10 Euro, oferta pe care am refuzat-o politicos in ideea de a tine motorul pe strada. Omul a insistat super mult spunand ca o sa fie "party party" noaptea aia pe strazi si ca nu este safe. Cand a vazut ca nu o da la pace cu mine, mi-a oferit locul de parcare gratuit, doar sa bag motorul acolo. Pana la urma am acceptat si, evident, i-am si achitat. A fost o idee buna pentru ca fix in seara aia am avut norocul sa prindem pe strazile orasului o procesiune cu figurine crestine carate de sute de oameni prin tot orasul vechi (cred ca tipul asta de procesiune are un nume specific), ceea ce a fost interesant de vazut. Ziua am terminat-o, de data asta, cu o masa foarte buna la un local.

 - alarma cumparata special pentru excursia asta, cu asteptari de a lasa motorul prin locuri dubioase in Maroc - dimineata am lipit GoPro-ul de casca si am facut niste probe - rodii in Granada, simbolul al orasului si al regiunii  - o parte din zona gratuita a Alhambrei  - update cu intepatura de albina, la un McDonalds din Granada  - cafenea pentru fanii Atletico Madrid din Priego de Cordoba  - Priego de Cordoba  - Cordoba - jurnalul zilei

Ziua 4

Dupa micul dejun si un drum placut, a urmat capitala Andaluziei, Sevilia. In timpul scurt pe care l-am avut la dispozitie am incercat sa vedem ce este cel mai interesant: Catedrala Seviliei unde este Christophor Columb, Piata Spaniei, etc.

In drumul nostru catre Cadiz ne-am oprit si in Jerez de la Frontera (oras cunoscut cu siguranta de fanii motorsportului) unde am vazut Alcazarul.

Ne-am cazat in Cadiz (unde am avut o mica bataie de cap cu parcarea motocicletei pentru ca in centrul vechi unde stateam - plin cu stradute inguste - nu aveam voie sa o lasam de riscul amenzilor, asa ca a trebuit sa o ducem intr-o parcare moto super arhi plina de scutere si motociclete de isi parcau oamenii motoreletele la mm unele de altele). Am terminat ziua cu o plimbare nocturna in oras si pe plaja.

 - cine se trezeste devreme... - vederea de pe terasa apartamentului  - cafea Monster! - Sevilia  - Jerez  - podul catre Cadiz  - Cadiz. Bere Cruzcampo si paella cu orez negru. A fost mai buna decat pare

Ziua 5

Am vazut putin orasul de dimineata (plaja, un turn celebru cu o priveliste super) si ne-am continuat drumul catre Capul Trafalgar, urmatorul pe lista - unde am stat putin de vorba cu un spaniol cu un BMW (care stia engleza!!!) si care fusese recent cu motorul in Maroc, ne-a dat cateva informatii, i-am recomandat sa viziteze Romania si am facut schimb de numere de telefon. Am fost foarte aproape si de cel mai sudic punct al Europei: Punta de Tarifa, insa am preferat sa urcam iar prin parcurile naturale Los Arcornocales si Sierra de Grazalema (cu drumuri foarte faine prin munti), cu destinatia finala Olvera, orasul alb, celebru pentru plantatiile de maslini. In drum ne-am oprit si in Grazalema si Zahara de la Sierra, doua orasele superbe.

 - jurnalul zilei precedente  - parcarea moto  - asa l-am gasit pe unul parcat. A fost foarte greu sa scot vacuta de acolo. - priveliste din unul din sutele de turnuri din Cadiz. Asta cica era cel mai celebru. - parca parca arata putin arabesc - Atlanticul vazut de pe plaja din Cadiz. Urma sa-l mai intalnim de multe ori - ne-am jucat putin cu pozitia GoProului  - Capul Trafalgar - incepea sa ne rupa soarele. Apropo, era foarte cald o mare parte din zi. - ceva vacute delicioase, mai ales cozile alea de taur  - catre parcurile naturale  - Grazalema - ceva superbitati dupa Grazalema - Zahara de la Sierra  - zi super incheiata super la o carciuma buna si ieftina din Olvera cu niste licori magice - cazarea si locul de odhina al motoretei  - jurnalul zilei

Ziua 6

Ne-am trezit cu gandul la faptul ca urma sa trecem garla si sa mergem intr-un teritoriu necunoscut, dar si asa am incercat sa profitam la maxim de zi, mai ales ca feribotul era abia seara. Am urcat la cetatea si catedrala din orasel, apoi am dat linistita Olvera pe Ronda, plina de turisti asiatici (chinezi? - pe care deja am inceput sa-i sesizam la volanul masinilor, inainte de Ronda, conduceau extrem de prost), dar cu niste lucruri interesante: podul nou si arena coridelor - printre cele mai vechi din Spania si cu ringul cel mai mare. Au urmat opriri scurte in Gaucin (cafele si jamon super bune si ieftine) si Casares, ambele orasele albe superbe cu cetatui cocotate pe stanci. Am luat pulsul si in Estepona, pe litoral. Aici am incercat sa ma uit mai atent la discurile din fata pentru ca aveam impresia ca mica problema la franare (de care stiam) se accentuase pe virajele tocmai parcurse. Evident ca nu am vazut nimic, dar la intoarcerea in Bucuresti mi s-a (re)confirmat ca discurile pe fata sunt putin strambe (mai are cineva problema asta pe 1190?). Am luat-o agale pe coasta pana in Algeciras de unde urma sa luam feribotul. Biletele erau cumparate mult din timp, online, iar noi am ajuns cu o marja buna asa ca am mai stat putin intr-un scuar: deja ni se parea ca miroase putin a Maroc: arhitectura (parca si mai si ca pana atunci), nebunia de pe strazi, jumate din pareau arabeti, etc. Cu vreo ora si jumatate inainte de plecarea barcii ne-am pus frumos in port, am fost aproape primii. Usor usor au inceput sa se stranga la coada de imbarcare tot felul de personaje, de departe cele mai "pitoresti" erau 3 persoane de culoare, fiecare cu cate un Peugeot 504 break (google it) identic, pline cu tot felul de cacaturi, probabil luate de pe la gunoaie (dar care probabil erau valoroase in Maroc). Am fost putin surprinsi ca nu mai era nici un motociclist care sa se imbarce si cu 2-3 exceptii, nu mai era nici o masina cu europeni.

Imbarcarea a decurs bine, motorul l-au legat doar cu o chinga, dar apa a fost linistita. Traversarea dureaza o ora si 30 de minute, timp in care trebuie sa facem o parte din formalitatile vamale: trebuie sa completam o hartie cu ceva informatii, ceea ce nu a fost greu pentru ca era si in engleza (parca), daca nu, sigur in franceza: cat stam, date despre noi, despre motor, etc. Al doilea lucru important era sa primim in pasaport stampila (viza sau alte treburi nu sunt necesare, vaccinuri nu sunt obligatorii - chiar si asa l-am facut pe cel de hepatita A just in case si cred ca a fost bine). Pentru asta a trebuit sa asteptam ceva mai mult pentru ca domnul care avea sarcina asta (vames) se uita la meci (juca Barcelona cu nu stiu cine) si musai trebuia sa vina pauza ca sa se apuce de pasapoartele noastre. Omul era foarte relaxat: imbracat lejer, slapi (!), rupea pe engleza. Ne-a intrebat ce traseu avem si a tinut musai musai sa afle exact unde vom sta intr-un oras cand au auzit ca mergem pe acolo (parca Marrakesh). A trebuit sa ma duc la motocicleta sa iau rezervarea pentru orasul respectiv (le aveam printate) si sa ii arat omului, care si-a notat adresa si numele cazarii. Supriza mare ne-a bubuit cand ne-am gandit sa aruncam un ochi pe maps sa vedem pe unde suntem si ne-am dat seama ca nu "aterizam" in Tangier asa cum luasem biletul, ci la vreo 60 de km in est. Ne-am panicat putin pentru ca Mihaela credea ca debarcam in Ceuta, enclava spaniola in Maroc, despre care citisem ca este o idee foarte proasta pentru ca se face trafic de droguri si de persoane, iar vama poate dura foarte mult pentru ca sunt pusi pe controale drastrice. In plus, era 12 noapte si citisem peste tot ca orice ai face e bine sa nu conduci noaptea pe acolo! Am cerut lamuriri de la cineva care lucru pe feribot (care era si barman) si ne-a lamurit: noi nu aveam bilete pentru Tangier, ci pentru Tangier M. Pai nu e acelasi lucrul? Nu! Tangier M este la 60 de km de Tangier. Ok, super! Am aruncat un ochi catre tarm care parea (probabil era si in mintea noastra) destul de amenintator: intuneric, un taluz imens de beton, macarale uraise, bezna si scris in araba cu pietre pe un deal din zona (mai tarziu ne-am dat seama ca le place mult de tot treaba asta pentru ca se practica in toata tara - nici pana azi nu am aflat ce scriu ei pe dealuri cu pietre albe, dar in gluma am stabilit ca sigur trebuie sa fie allahu akbar.

Ne-am dus la motor, ne-am echipat, am sunat gazda sa ii spunem ca intarziem. Pentru canu aveam idee cum este drumul pe coasta, putin mai scurt, am decis sa-l luam pe cel mai lung, aprox 70 km, pe autostrada. Inainte de asta insa, a mai fost un control vamal, care se pare ca era axat pe verificarea motocicletei. Au vrut sa clarifice ca sunt proprietarul (ceea ce cred ca a ajutat la grabirea formalitatilor) si a luat talonul pentru verificari. Partea buna este ca nu ne-au cerut sa verifice bagajele cum au facut cu multe masini din jurul nostru. Dupa vreo 30 de minute de asteptare au zis ca totul e ok, ne-au dat o hartiuta (pe care ne-au cerut-o, nevoie mare, alti vamesi aflati la 40-50 de m). Ne-am luat inima in dinti si i-am dat tare pe autostrada (110-130 km/h), drum care a decurs destul de ok cu exceptia a vreo doua camioane care s-au aruncat in fata noastra si a trebuit sa le evitam). Cand am iesit de pe autostrada am platit-o (baiatul a acceptat si monede Euro), a trebuit sa dam prioritate unui card de zeci, daca nu sute de microbuze (!!) pline cu femei (probabil veneau de la o fabrica ceva, dar de retinut ca era trecut de 12 noaptea) si am intrat in Tangier. Aici socul a fost ceva mai mare: mizerie, magari maidanezi (!) trafic razna, scutere, toata lumea pe treaba lui, toata lumea mergea fix cum voia. Pentru cine a fost in Albania sau Istanbul, traficul e cam asa, doar ca mult mult mai rau. Mai tarziu am observat si ca traficul pe timp de zi e mai ok, seara parca iau toti razna. Am incercat sa ajungem la locatia convenita cu gazda noastra, Mustafa. Nu am nimerit-o din parima si cum ne-am oprit au navalit oameni pe noi in diferite stari de degradare (ba fara un ochi, ba cu haine mai mult sau mai putin jegoase) sa ne intrebe daca vrem cazare. In final am dat si de locatia corecta cu ajutorul maps.me, l-am sunat pe Mustafa, a venit sa ne ia, ne-a aratat camera noastra care era in aceeasi casa unde statea si el.

Cazarea noastra (si nu sunt deloc genul care sa se planga): arata mult mai bine pe air bnb unde o rezervasem, curat nu era; camera extrem de mica; baia - foarte interesant - se incuia pe exterior, nu si pe interior, deci teoretic cineva te putea bloca acolo in timp ce-ti vedeai de treaba; Mustafa (care statea la etajul de sus) avea o tuse foarte urata (sper ca e ok omul, chiar a incercat sa fie de treaba si ne-a primit cu un "WELCOME TO AAAFRIIICA!" care a ramas antologic). Motorul a trebuit sa-l lasam la vreo 200 de m (ceea ce nu a fost o problema), dar am preferat sa urcam tot bagajul in camera (abia au incaput caseurile pe scari, asa de inguste erau), chiar daca am lasat motorul "in grija" unui parcagiu (lucru care era la ordinea zilei dupa cum aveam sa aflam), langa un club de noapte. Parcagiul, care stia si el ceva engleza (oricum mai bine ca spaniolii), nu s-a multumit cu 2 euro (inca nu schimbasem Dirhami) pe care i-am dat (desi Mustafa mi-a confirmat ca e un pret corect). Pana nu i-am dat inca 2-3 dolari nu s-a linistit. Presupun ca era totul ok si daca nu ii dadeam nimic, dar m-am gandit ca e mai ok asa. Oricum am scos toata artileria grea pregatita special pentru Maroc: husa moto, antifurt, alarma pe disc, ghidon blocat, iar pentru noi spraiuri paralizante, briceag cu lama mare si fluiere - poate suna putin exagerat si clar nu am avut nevoie de ele toata excursia (a fost poate doar un momement sau doua mai ciudate), dar cel putin ne simteam mai bine cu ele. Ajunsi in camera, ne-am linistit, dar tot nu scapam de sentimentul ca orasul e naspa, cazarea e naspa, etc. si speram sa nu fie asa toata excursia. Putin putin ne-a ajutat sa ne simtim mai bine cei 1.5 L de whiskey luati special in bagaje pentru Maroc (stiam ca se gaseste greu) - evident nu l-am baut pe tot, dar i-am facut inaugurarea si ne-am bagat la somn.

 - Olvera, dimineata pe racoare (nu eram noi extrem de matinali, dar soarele rasarea foarte tarziu)  - Ronda  - Gaucin  - Casares - cina?  - Estepona - Algeciras  - Algeciras in port, asteptand nerabdatori is iscodind viitori colegi de barca - singura motoreta de pe feribot  - welcome to aafriiiiica!  - camera noastra din Tangier (deja se vede cam 1/2 din ea in poza)

[cristache]

Fain, cred ca ti-ai schimbat parerea despre Maroc in zilele urmatoare. Orasele mari asa sunt...la tara sunt alti oameni, mai primitori si deloc bagareti cu turistii.

 

Vad ca ati fost la ocean..ati fost pe Plaje Blanche? Si in desert la dune...

 

Asteptam cu interes continuarea...

[unnamed]

La 27.01.2020 la 8:57, cristache a spus:

Fain, cred ca ti-ai schimbat parerea despre Maroc in zilele urmatoare. Orasele mari asa sunt...la tara sunt alti oameni, mai primitori si deloc bagareti cu turistii.

 

Vad ca ati fost la ocean..ati fost pe Plaje Blanche? Si in desert la dune...

 

Asteptam cu interes continuarea...

In mare parte da

Din pacate nu am ajuns pana la Plaje Blanche, cel mai in sud pe coasta am fost in Sidi Ifni si in sud-est, intr-adevar, pana la dunele din Sahara

Cat de curand revin si cu restul excursiei

[unnamed]

Ziua 7

De dimineata, situatia se prezenta diferit, era alta atmosfera, alta lume pe strada, copii care se duceau la scoala, femei la cumparaturi, parca toti nebunii din timpul noptii disparusera. Am facut o scurta plimbare cu gandul sa iau o cartela sim (daca foloseam cartelele noastre pentru net, trebuia sa scoatem 8 Euro/mega (!)) - ceea ce nu am gasit din pacate si sa schimb niste USD in Dirhami. Am facut asta la o banca, foarte civilizat, am primit bancnote mici - de 20 si 50 si doar cateva de 200 (asa cum citisem ca e bine sa primesti pentru ca pentru cele mari va spune lumea ca nu are rest). Am burdusit portofelul si vreo doua buzunare cu dirhamii primiti pentru cei 600 USD.

Ne-am gandit ca este o idee buna sa mergem in prima zi mai mult pe autostrada pana cand ne prindem cum stau lucrurile prin trafic, plus ca ne propusesem destui km si lucruri de vazut. Traficul e de veselie maxima, atat prin oras cat si in afara: multi fac cam ce vor, kamikaze cu mopeduri, camioane africane umplute pana la refuz cu tot felul de chestii, oameni carati in furgonete ca pe marfa, masini vechi de zeci de ani sau Dacii la toate colturile (stiam ca e fabrica Dacia in Maroc, dar nu ma asteptam sa vad atatea. Sigur sunt mai multe ca in Romania!). Faptul ca am vazut urmarea unui accident nasol si fix momentul cand bagau un cadavru in sac nu prea ne-a ajutat.

Prima oprire am facut-o in Asilah unde au o medina foarte frumoasa si ingrijita, ne-am invartit pe acolo, am mancat un couscous si un tagine (la preturi pentru europeni, evident)  dar foarte bune - de fapt, s-au dovedit a fi cam cele mai bune din toata excursia si am platit unui parcagiu 10 dirhami. Aproape peste tot pe unde am oprit a trebuit sa facem asta, fie ca era vorba de o ora (5-10 dirhami) sau peste noapte (aprox 50 dirhami sau in cateva ocazii si mai mult): apar tot felul de personaje cu veste reflectorizante ca sa para mai oficiali si cer bani pentru parcare. Cu unii am reusit sa negociem, cu altii nu. Foarte insistenti si, de cele mai multe ori, foarte antipatici, dar presupun ca face parte din experienta.

I-am dat tare pana in Rabat, unde aveam urmatoarea rezervare (de fapt in Sale, langa Rabat, peste rau), tot pe autostrada, oprindu-ne doar pentru a alimenta si o pauza mica sau doua. Cu benzinariile este destul de simplu: au doar un tip de benzina si un tip de motorina, iar alimentarea trebuie platita la baietii de la pompa. Benzina nu este foarte ieftina cum poate se asteapta unii. E mai ieftina comparativ cu Romania (parca era pe la aprox 5 lei/L), insa Maroc are printre cele mai mari tarife la carburanti din toata Africa.

Alt lucru care ne-a atras atentia au fost unele blocuri de-a lungul drumului in unele zone (e adevarat, parca nu foarte multe), dar de o saracie si mizerie extrema. Ganditi-va la blocurile alea de 3-4 etaje sau cat au din Ferentari (no offence) si multiplicati de cateva ori ca sa va faceti o imagine. In alta ordine de idei, am inceput sa dam si de oameni prietenosi, simpatici, care doar voiau sa ne intrebe de unde suntem, cum ne numim, unde mergem, etc.

In Salem, desi zona unde stateam nu arata grozav (ca majoritatea medinelor), insa riadul rezervat de data asta era foarte foarte fain

- cred ca cel mai frumos pe care l-am avut in Maroc (la 40-50 Euro parca - in conditiile in care se gasesc multe si la 20-30, deci putin mai scump dar cu folos). De asemenea, am putut sa ducem motocicleta (pe o straduta pietonala foarte ingusta - asta in sine a fost o aventura) pana aproape de intrare unde a stat foarte bine, fara sa platim vreun parcagiu. Seara am facut o plimbare in medina, pana la portul turistic unde am gasit un restaurant fain.

 - jurnalul zilei precedente  - zidurile medinei din Tangier, in spatele carora am avut cazarea - parcarea motoretei, langa clubul de noapte. Dimineata avea si un vecin - carnea asta de miel din Asilah a fost super super gustoasa + niste cartofi parjiti probabil ca sa fie interesant pentru americani(copiii se pare ca erau invatati sa strige "no photo" cand gineau turisti pusi pe poze) (se pare ca le placeau mult tricicletele astea pentru ca sunt peste tot) (2 motoare cu numere de Maroc si unul de Italia. Parcagiul nostru a tinut sa ne precizeze ca marocanii sunt rideri foarte buni, desi cred ca cele din poza erau inchiriate de europeni) - Asilah  - pauza de alimentare, un red bull cu litere arabe, mi s-a parut ca arata interesant - bulevard frumos, imens cu palmieri si steagurile Marocului, la intrare in Sale + tot felul de garzi inarmate care pareau sa pazeasca ceva palate/resedinte  - prin Sale, incercand sa ajungem la cazare  - pe drumusorul catre cazare, inspectandu-l intai la pas - aproape la capat, mai trebuia trecuta doar pe usa, insa cu bagaje nu avea loc - riadul nostru, diferenta de la cer la pamant intre asta si prima noapte  - priveslite interesanta la cateva sute de m de cazare: oceanul, cimitirul pe partea cu Salemul si in indepartare Rabatul - ceai, cola, fructe de mare si un tagine bun  - street art?  - jurnalul zilei

[unnamed]

Ziua 8

Dimineata (in fine, cand am reusit sa pornim), am incercat sa bifam cateva lucruri din Rabat: Madrasa Abu al-Hasan din Sale, turnul Hassan, Mausoleul Mohammed al V-lea (destul de impresionant, cu garzi, babe venite in pelerinaj, turisti si un nene care citea in continuu din Coran) si Kasbahua (cetatea). Ne-am continuat drumul pe autostrada cu care ne obisnuisem deja pana la Casablanca: piata Mohammed al V-lea (deja ne dam seama ca fostul sultan si rege al Marocului era destul de venerat de oameni, sau cel putin de autoritati), catedrala din Casablanca (sau Biserica Inimii Sacre) - care acum este un centru cultural, se afla in renovare din pacate. Am dat o tura la pas si prin centrul vechi (medina) care se pare ca este in mare parte un bazar imens (o experienta interesanta dar desi chiar aveam nevoie de o curea, nu mi s-a parut deloc tentant sa fac shopping in momentul ala acolo) si apoi, cireasa de pe tort: Moscheea Hassan al II-lea - printre cele mai mari din lume, unde dupa ce am bajbait putin dupa intrare, bilete si am cunoscut o marocanca batrana care facuse medicina in Romania si vorbea romaneste, am reusit sa intram si inauntru (lucru care nu este posibil in majoritatea moscheilor functionale - cum era si asta - din Maroc). Casablanca, chiar daca din pacate nu am reusit sa stam acolo mai mult de 4-5 ore, nu ne-a lasat cea mai buna impresie din lume: este un oras imens (cel mai mare din Maroc si printre cele mai mari din lumea araba, cu peste 3 mil de locuitori in oras si vreo 12 in zona metropolitana), extrem de agitat si "plin de viata", deci obositor. Uneori ne-am facut drum cu greu cu motoreta printre magari si tarabe, am vazut scutere linistete parcate frumos, impinse si trase fara mila de parcagii pentru a face loc unor masini si multe altele. E clar insa ca orasul are un farmec aparte si Hassan al II-lea este o structura extrem de impresionanta.

Dupa ce am facut plinul (aici am impresia ca am inceput sa cred ca indicatorul de benzina al 1190ului nu mai arata nivelul corect - ceea ce s-a dovedit adevarat mai tarziu) si i-am mai dat putin pe autostrada, ne-am decis ca e momentul sa trecem pe drumuri mai mici, pe coasta: in El Jadid am dat A1 pe R301, chiar daca incepea sa se intunece si era clar ca ne va lua mai mult timp. Peisajul s-a transformat intr-unul foarte interesant, drumul era ok, insa dupa o ultima oprire intr-o benzinarie mica - unde am ras mult de un tip care tot incerca sa o ia din loc cu mopedul, insa dupa cateva momente ii zbura bujia la cativa metri - s-a si intunecat. Peste tot citisem ca este o idee foarte proasta sa mergi prin Maroc noaptea si putem sa confirmam: aproape peste tot bezna totala (iar ceata care venea dinspre ocean nu ajuta, in unele locuri eram nevoiti sa mergem cu 30-40 km/h pentru ca nu vedeam nimic), tot felul de kamikaze pe drum: mopede sau carute (carute e mult spus, mai degraba placi de lemn pe doua roti trase de magari sau catari) fara aabsoooluuut nici o lumina sau piese reflectorizante, camioane care mergeau cu o viteza astronomica si/sau ne depaseau la milimetru (efectiv dupa unele ne era imposibil sa ne tinem), masini din contra sens care ne dadeau flashuri aparent fara nici un motiv sau tineau faza lunga parca voit sa ne orbeasca, oameni care mergeau sau stateau pe drum sau in camp in bezna totala, aparent la km si km de cea mai apropiata asezare. Au fost vreo 120 de km foarte stresanti si obositori, dar am ajuns cu bine in Essaouira, unde aveam urmatoarea rezervare, unde altundeva: in medina. De data asta insa nu aveam voie sa intram cu motocicleta acolo, a trebuit sa o lasam in parcarea speciala de la intrare, unde evident a trebuit sa platim unei haite de parcagii (dupa ce Mihaela a negociat cu succes cativa zeci de dirhami). Cazarea a fost ok (mai ales in comparatie cu prima noapte care a ramas un fel de etalon), insa aveam de mers peste 1 km de la parcare pana acolo. La ideea tipului care se ocupa de unitatea de cazare (un tanar simpatic), pentru ca era exclus sa tinem bagajele peste noapte pe motor, si ar fi fost destul de greu sa facem asta cu carca, am platit un nenea cu un vehicul tractabil pe roti (carucior), sa ne care cuferele de la parcare la cazare. Omul era cumsecade si bagajele au ajuns bine. Motorul l-am pus la somn (husa, antifurt, alarma pe disc, ghidon blocat) si dupa o plimbare nocturna pe stradute (deja aproape pustii), niste shopping de conserve (toate localurile care aratau macar putin decent erau inchise la ora aia) si eschivarea de niste domni care incercau sa ne vanda marijuana si alte droguri pe baza faptului ca acolo era ok, nu ca in Marrakech, am zis ca este momentul sa incheiem ziua.

 - Madrasa Abu al-Hasan din Sale - turnul Hasan (terminat doar pe jumatate) si coloanele ce ar fi trebuit sa formeze cea mai mare moschee din lume, in secolul al XII-lea care, evident, nu a mai fost terminata - Mausoleul lui Mahommed al V-lea - priveliste din Kasbah din Rabat - in Grand Taxiurile astea (taxiuri intre orase), de obicei Mercedesuri albe, vechi, de multe ori erau 5-6-7 sau chiar 8 persoane inghesuite.  - de prin Casablanca  - piata Mohammed al V-lea - catedrala din Casablanca  (negocieri cu parcagii, catre care am fost indrumati chiar de cei de la securitatea moscheei)  (evident, a trebuit sa ne descaltam, noroc ca aveam sosetele alea bune) - Hassan al II-lea  - intre El Jadid si Essaouira  - SSTBE - serviciul special de transport bagaje in Essaouira  - plimbare romantica la miez de noapte

Ziua 9

Asa cum am inceput sa ne obisnuim, dimineata totul arata mult mai bine si prietenos. Orasul vechi (care face parte din patrimoniul UNESCO - acelasi din ultimele poze nocturne din postarea trecuta) era mult mai curat, multa lume, magazine. Ne-am invartit pe zidurile cetatii (unde s-au filmat cateva scene din Game of Thrones - fanii sigur o sa le recunoasca in poze), in portul pescaresc (foarte interesant, dar cu un miros teribil - de peste imputit ca sa-i zicem pe nume), si am baut un pahar de suc de rodii (foarte bun), convinsi de un francez care filma un documentar pe acolo. Spunea ca a facut unul si in Romania si s-a bucurat sa schimbam cateva vorbe. Inainte de toate astea insa, domnul de la SSTBE era la usa punctual, asa cum convenisem cu o seara in urma, sa care bagajele inapoi. Am avut o mica surpriza cand am ajuns la motor si am vazut ca motorul statea cuminte in soare, cu husa data disparuta. Am cerut lamuriri de la parcagii (o parte din ei erau aceeasi) care au incercat sa-mi explice ca a luat-o vantul. La randul meu, am incercat sa le explic ca e imposibil (husa chiar e cam mica si sta foarte strans pe motor). Nu m-am lasat si dupa putin dat din maini oamenii razand scot husa de sub o masa la care stateau si mi-o returneaza. Probabil ca au mers pe principiul ca daca merge bine, se fac cu o husa, daca nu, nu.

Nu departe de Essaouira, la cativa km la sud am facut o oprire la Cooperativa Agricola Feminina Tilila. Maroc este singura tara din lume care produce ulei de argan, iar in locul asta il faceau cu metoda traditionala, totul manual, de la spart cojile semintelor la zdrobit miezul, iar noi puteam sa observam procesul si sa gustam produsele rezultate, totul gratuit. Ei sustin ca este si o forma de ajutor pentru femeile care lucreaza acolo, fiind din medii defavorizate sau cu probleme. Clar ca este o munca grea, asa ca am cumparat cu placere cateva mici creme, ulei, care s-au tranformat in suveniruri (foarte reusite zic eu) pentru cei de acasa.

Nu am mai mers mult si am inceput sa vedem faimoasele capre cocotate in copaci (supravegheate de cate un cioban, dar si ei erau pasnici si linistiti). Caprele in general sunt haioase, dar sa le mai vezi si cocotate in copaci... Cert e ca treaba asta e unica, iar ele se suie doar in argani. Oricum, nu ai cum sa nu te opresti pentru cateva poze. A urmat o oprire la o turma de camile, dar nu am putut sa stam foarte mult pentru ca am fost asaltati de un domn si un copil, fiecare venind in fuga, (de la o distanta destul de mare) din sensuri diferite, sa ne ceara, evident, bani ca sa ne uitam la camile.

In Agadir (un oras modern, pe stil European, pentru ca cel vechi s-a prabusit aproape tot in urma unui cutremur din 1960) nu am reusit sa ne urcam la cetate (drumul care parea sa duca era cu semn de interzis) asa ca ne-am multumit cu unul din restaurantele pe stil European (spaniol daca tin minte bine) si o plimbare pe plaja superba. Oameni in costume de baie (cu atat mai putin femei) nu am vazut, asa ca am decis sa renuntam la ideea de baie.

Ne-am indepartat de coasta si a urmat un drum catre Tafraout (acolo unde aveam urmatoarea rezervare) virajat, foarte fain, unde nu stiu daca am vazut o masina sau doua in zeci de km. Chiar daca l-am facut pe inserate a fost o experienta frumoasa si apoi nici restul drumului facut pe intuneric nu a fost chiar asa rau sau asa de lung, chiar daca am facut mai multi km de drum foarte ingust (nu prea incapeau o masina si motorul, cu atat mai putin doua masini) si cu mult praf/nisip pe margine. Am ajuns si in Tafraout , un orasel mic (cica vreo 5 mii de locuitori), situat intr-o vale frumoasa din muntii anti-atlas. Cazarea chiar ok (un hotel mai pe standarde normale), gazda foarte ok, plimbare prin orasel ok, gasit restaurant (care parca amintea de unul de pe la noi dintr-un orasel mic) cu pizza si inca alte cateva preparate (nu cele mai bune din univers, dar tot asa cu oameni prietenosi).

 

 - jurnalul zilei precedente   - cetatea Essaouira - portul Essaouira - suc de rodii la intrarea in port - o scoala (liceu?) langa parcarea unde lasasem motorul  - femei din cooperativa in timpul procesului de obtinere al uleiului de argan  - caprite in copac, totul normal  - camilele inainte sa fim asaltati de parcagii camilelor - o bere (Flag - marocana, buna) la restaurantul din Agadir  - plaja frate, ce mamaia, vama, costinesti, nisipurile de aur?? - plaja, baietii la fotbal, cetatea din Agadir, si un inscris tipic pe dealuri, ceva mai mare aici. Ulterior am aflat ca scrie "Dumnezeu, tara, rege". - drumul frumos, virajat, pustiu si apoi cel ingust prins pe noapte catre Tafraout  - camera noastra din Tafraout, o gura de aer dupa atatea medine si riaduri

[unnamed]

Ziua 10

Dupa micul dejun pe terasa, (bun, dar de care paaarca parca incepeam sa ne saturam pentru ca peste tot era cam la fel: un fel de lipii la cuptor (preferatele mele de altfel), miere, unt, gem, cafea sau ceai - de data asta si oua, lucru care se intampla rar), cu o priveliste foarte frumoasa in schimb, am plecat in cautarea unor roci vopsite in rosu care se pare ca erau o atractie locala. Dupa ce am facut putin off-road si nu mai intelegeam pe unde trebuia sa o luam, am renuntat la ele, si ne-am indreptat spre casa traditionala berbera despre care citisem tot asa ca e ceva de vazut in Tafraout. Gazda, care sustinea ca acolo s-a nascut si si-a transformat casa parinteasca in muzeu, ne-a prezentat foarte frumos toate camerele, uneltele, ne-a povestit despre obiceiurile lor (doar noua si unui cuplu de francezi in varsta care ajunsesera putin inaintea noastra), iar apoi la final ne-a pregatit pe indelete un ceai marocan (ne-a explicat cum se face, de fapt, cel adevarat). A fost unul din momentele cele mai faine ale excursie si cu siguranta a fost cel mai bun ceai pe care l-am baut in Maroc.

Am luat-o din loc cu destinatia Legzira si pentru prima data eram (relativ) departe de coasta in timpul zilei, iar pentru prima data am simtit ca ne nauceste caldura de nu mai stiam ce e cu noi. Daca valorile maxime se invarteau pe la un foarte placut (desi umed) 25-27 de grade in timpul zilei pana atunci, acum motocicleta ne indica nici mai mult nici mai putin de 40 de grade. Nu e rau pentru luna lui brumarel. Drumul frumos, virajat, via Tiznit, ne-a scos inapoi la ocean iar temperaturile au revenit la normal. Am ajuns la Legzira, unde ne-am cautat cazarea rezervata mult din timp, pe plaja, sub o stanca, un hotel practic, cu mai multe etaje, ajutati de faimosii parcagii (desi parca aici n-am platit nimic sau foarte putin) - parcarea (aproape toata in panta) era plina de masini care venisera pe timpul zilei pentru plaja si cele cateva terase de pe plaja. Am aflat ca faimoasele arce erau la 2-3 km de noi asa ca dupa un peste la gratar am decis sa le lasam pe maine. In plus ceata era incredibila, vorba aia, de o taiai cu cutitul si ne-a fost teama ca nu vedem mare lucru. In alta ordine de idei, era o umezeala cum n-am mai vazut, de se lipeau hainele de noi. Ca si bonus, nu aveam net sub nici o forma: absolut nimeni din zona cu hotelul (terase, etc.) nu avea wi-fi. Erau cateva puncte unde cica, conform legendei, se prindeau datele mobile, insa noi abia in Agadir reusiseram sa luam o cartela pre-pay, pe care insa nu am reusit sa o facem sa functioneze nici in ruptul capului, pe nici unul din cele trei telefoane pe care le aveam. Ne-am bucurat in schimb de ocean, plaja si ultima rezerva din cei 1.5 L de whiskey adusa din Bucuresti si carata cu atata truda.

 - jurnalul zilei precedente  - in cautarea rocilor rosii  - peisaj  - casa berberului pe deal - casa berbera - 40 de grade C!

 - vedere din hotel - ceata incepea sa se lase la greu - cele cateva hoteluri si terase din Legzira  - ceva poze pe plaja - jurnalul zilei

Ziua 11

Plaja, cu toata ceata, valurile, bezna, pustietatea (pe seara nu mai era nimeni pe acolo, doar cativa caini si pisici), sentimentul ca suntem la capatul lumii, la cea mai mare distanta de casa la care fusesem vreodata, wiskey si trabuc, poate si lipsa contactului cu "civilizatia" (net si telefon deloc), ne-au dat un sentiment special, poate putin de contemplare, (pe care l-am avut poate si la Nordkapp) si pe care cred ca poti sa-l ai doar daca te chinui putin sa ajungi undeva sau sa faci ceva. Toate pregatirile, banii cheltuiti, stresul, oboseala, caldura, se transformasera intr-un scop atins, chiar daca, evident, scopul excursiei nu se rezuma la o singura seara sau dimineata sau un singur obiectiv, dar daca trebuia, asta era probabil.

Dupa micul dejun clasic ne-am suit pe motor si dupa cativa km spre sud am ajuns si la un punct bun de belvedere asupra faimoaselor arce de la Sidi Ifni/Legzira - foarte impresionante si spectaculoase. Dupa ce am tras niste poze ne-am urcat pe motor, am luat-o spre nord, parca insotiti de un sentiment ca ne intoarcem spre casa, chiar daca mai aveam foarte mult. Stiam ca era ultima portiune de-a lungul oceanului asa ca am incercat sa ne bucuram de el, sa facem cateva poze, apoi am cotit dreapta spre Tiznit unde am facut o bine meritata pauza la o pizza si conexiune la internet. Am linistit toate rudele poate putin prea panicate ca nu mai daduseram semne si ne-am decis sa facem urmatoarea oprire la Crocopark din Agadir pe care-l ratasem la dus din lipsa de timp (sigur merita pentru cine e in zona si are vreo 2 ore). Dupa cateva poze cu crocodilii si paznicul simpatic din parcare care parea indragostit de KTMul nostru, am mers pe un drum mai ca o autostrada si apoi pe autostrada, pentru a ajunge cat mai repede in Marrakesh, umatoarea noastra oprire. Cazarea, tot asa rezervata din timp, era in medina, iar noi intrand in oras cand era deja noapte, a fost o mica aventura sa ajungem acolo. Totul era salbatic: traficul razna, stradute inguste, oameni care trageau de noi, ba chiar alergau dupa noi si ne bateau cu palmele cufere in mers (nu ne era dor de asta!). Am gasit destul de greu riadul (foarte cool ca sa zic asa, cu piscina, muzica traditionala africana pentru turisti si plin de turisti europeni - dar nu a fost rau, ba din contra poate). Cu atat mai mult ca am gasit si bere la bar! - Casablanca, un lager marocan foarte bun. Cu ajutorul unui baiat local de treaba pe care l-am plimbat pe motor pana la o parcare privata ca sa-mi arate unde e (o curte plina cu scutere si masini de abia am gasit un colt), am plasat si motocicleta in siguranta peste noapte. Am terminat si ziua dupa o plimbare nocturna prin medina, care se mai linistise putin (haosul maxim parea sa fie intre lasatul serii si 23:00 asa). Am reusit sa ne si pierdem vreo 20 de minute cu toate telefoanele si gpsurile din lume.

 - luptandu-ma cu denivelarile din parcarea de la Legzira  - pana la punctul de belvedere pentru faimoasele arce, ne-am luptat cu vreo 700 de m de off-road  - arcele! - ultima privire - crocoparc Agadir - dupa ce ne-am luptat cu tot Marrakeshul, ne-am mai linistit putin  - locul de odhina al motoretei, intr-un colt de parcare  - plimbare nocturna  - jurnalul zilei

[cristache]

Frumoasa tura...

 

Arcele de la Legzira nu mai sunt ce au fost...Eu am fost chiar inainte, cu cateva luni, sa se prabuseasca cel mai fotografiat arc:

 

 

 

 

Editat Februarie 28, 2020 de cristache

[unnamed]

Multumesc!  

Da, si eu citisem ca acum cativa ani s-a prabusit un arc... pacat, speram ca macar cele ramase sa stea in picioare cat mai mult.

 

[unnamed]

Ziua 12

Dupa un mic dejun ceva mai european de data asta si care ne-a prins foarte bine, am pornit sa exploram la pas Marrakeshul pentru urmatoarele ore: Saadian Tombs, Medresa Ben Youssef (care se afla in renovare), celebra piata Jemaa el-Fnaa (cica cea mai aglomerata din Africa si parte a patrimoniului cultural imaterial UNESCO datorita activitatilor din piata - de la serpi dansatori, maimute, dansuri, standuri de mancare, etc.), Moscheea Kutubiyya (doar prin afara pentru ca, la fel ca si majoritatea moscheilor acteive din Maroc, necredinciosii nu au acces in interior), Palatul El Badii, Palatul Bahia. Ca super bonus, am dat peste un sediu Telekom unde cineva a reusit sa ne seteze un telefon astfel incat sa functioneze cu o cartela de-a lor (inca nu am inteles ce a facut, dar a mers), dupa ce ne-a pus sa mai cumparam credit in valoare de 5 Euro (desi clar nu era nevoie, dar probabil a vrut sa faca putina vanzare, iar noi am plecat fericiti pentru ca in final aveam date mobile la discretie). In plus, am dat si peste o banca unde am mai schimbat cateva sute de Euro pentru ca dirhamii din Tangier erau pe terminate.

Am pornit entuziasmati la drum pentru ca urma unul din cele mai spectaculoase drumuri ale excursiei: Tizi n'Tichka din Muntii High Atlas cu o altitudine de 2260 m care ne-a traversat muntii de la nord la sud. Peisaje superbe, cetateni marocani care aproape ca sareau pe drum sa ne arate ceva pietre rosii pe care voiau sa ni le vanda (tocmai am purtat o discutie serioasa cu Mihaela care sustine ca erau ceva fructe... se pare ca nu vom afla niciodata), drumul in cea mai mare parte ok, cu unele exceptii unde se lucra si eram nevoiti sa facem putin off-road sau sa asteptam pentru ca se circula pe un singur sens + pe anumite portiuni, imposibil sa facem depasiri, unde trebuia sa mergem foarte incet in spatele camioanelor umplute pana la refuz. Dupa ce am trecut muntii, am observat ca peisajul arata destul de diferit, fiind deja pe partea cu Sahara: era clar ca zona era mult mai arida si influentele oceanului erau mai mici. A urmat un mic ocol si oprire la Kasbah Ait Ben Haddou, un sat fortificat (facut de fapt dintr-un fel de pamant amestecat cu fan si probabil alte materiale), construit pe ruta vechilor caravane. Oricum, arata spectaculos, motiv pentru care a fost folosit de-a lungul anilor in foarte multe filme, inclusiv, mai recent, in cateva scene din Game of Thrones. A urmat Ourzazate unde am incercat sa vedem studiourile Atlas insa era deja prea tarziu si se inchisesera, in schimb ne-am imprietenit cu un benzinar care tocmai isi deschisese hotel si care se pare ca jucase ca si cascador si dublura in zeci de filme ultra cunoscute si avea poze care sa dovedeasca treaba asta! In plus, era motociclist pasionat de drumetii off road in muntii marocani. Am continuat pana in Skoura unde am decis sa ne cazam: prima cazare din Maroc rezervata cu o zi in urma sau in ziua aia (restul le facuseram din Bucuresti). Am nimerit bine: oraseul era destul de linistit iar gazda noastra era la margine unde era si mai linistite si desi era deja tarziu si intuneric, a fost foarte simpatic si primitor. Eram cazati practic in casa lor (facuta sa arate ca un Kasbah, din pamantul ala cu fan, cu porti ca de cetate si tot ce trebuie) unde statea si el cu familia lui (copii, parinti, bunici), insa unde amenajase si o terasa si cateva camere pentru turisti. Am fost super bucurosi ca a putut sa ne oferere mancare facuta de ai lui (foarte multa, buna si la un pret mic) pentru ca varianta de back-up nu prea aveam (in afara de cateva batoane cu cereale din Romania, dar nu erau prea imbietoare).

 - mezelurile alea si omleta au mers la fix - Marrakesh  - adunate de pe drum, catre col du Tichka  - la una din opririle pentru santiere ne-am facut si niste prieteni brazilieni cu un BMW inchiriat - dupa ce am trecut muntii peisajul s-a schimbat semnificativ  - Kasbah Ait Ben Haddou - tentativa de a intra in studiourile Atlas - lumina arata intersant in ultima parte a zilei si impreuna cu peisajul ne dadeau un sentiment ca suntem putin pe alta planeta  - interiorul casei unde am stat  - jurnalul zilei

[unnamed]

Ziua 13

Planul principal era sa urcam pe drumul R704 si apoi in localitatea Agoudal sa facem dreapta pe R703 pana inapoi pe drumul principal N10. Citisem ca cele doua drumuri ofera peisaje spectaculoase si ca nu trebuie ratate, insa planul nu a mers chiar asa.

Dimineata am aruncat un ochi la Kasbah Amridil de langa Skoura si apoi am mers putin pe Rose Valley, vale aflata intre Kalaat M'Gouna si Agoulzi (desi frumos, se pare ca nu era chiar sezonul trandafirilor). Inainte sa intram in munti, ne-am facut plinurile (atat motorului cat si noua cu un fast food si cafele) si ca bonus, benzinaria avea si o spalatorie unde baietii au fost draguti si ne-au dat un jet de apa pe lantul care deja plangea, dar care s-a revigorat in combinatie cu degresantul si apoi lubrifiantul carate atata amar de drum (nu fusese prima data cand il ungeam in excursie, insa a fost prima degresare calumea).

Cum am intrat pe R703 au inceput peisajele si au inceput sa apara ceva mai multi motociclisti care sigur auzisera si ei de drum. In general, am fost surprinsi sa vedem in Maroc destul putini motociclisti, ne asteptam la ceva mai multi (poate pentru ca era deja pe final de an?). Toata treaba a culminat cu faimosul Dades Valley/Gorge. Chiar daca nu este lung, din varf arata chiar impresionant. Dupa o sesiune de poze, apa si niste stickere cu valea la supra-pret (30 dirhami ~ 3 euro bucata!!) ca si suveniruri pentru prietenii motociclisti, am luat-o din loc crezand e este ultima data cand o sa fim acolo. Peisajele au ramas impresionante, insa drumul nu prea a mai ramas: cu fiecare km devenea tot mai prost, tot mai plin de gropi, pana cand a ajuns sa fie groapa langa groapa de ziceam ca mai bine n-ar mai fi nici un drum si ne-am da pe off road. Alta schimbare: oamenii si satele erau in mod evident mult mai sarace, probabil a fost cea mai saraca regiune din Maroc pe care am vazut-o. Case nu in cea mai buna stare, iar toata lumea se deplasa pe magar (sau boierii cel putin, restul pe jos) si rar mai apareau cate un moped sau masina. O groaza de copii si nu numai (invatati cu turistii totusi, pe langa ceva motociclete am vazut si destule masini 4X4 pline cu turisti europeni/americani) ne faceau semne ca vor de mancare, altii erau linistiti si se uitau curiosi la noi, altii mai salbatici (sa-mi fie cu iertare) zbierau la noi. Desi majoritatea ne faceau cu mana bucurosi, am avut surpriza de la un grup de copii (la dus cat si la intoarcere, pentru ca in final am facut cale intoarsa) sa ne arate degetele din mijloc. Evident, nu i-am lasat asa si intr-o nota amuzanta le-am aratat si eu degetul din mijloc ceea ce nu parea ca i-a deranjat prea tare. Mihaela glumea ca am ajuns sa aratam m**e copiiilor africani flamanzi. In alta oridne de idei, am incercat sa oprim la mai multi copii (de tipul celor cuminti si linistiti) carora le-am impartit batoane si care s-au bucurat foarte mult de ele si de cateva cuvinte schimbate cu noi.

Motociclisti nu mai erau, parca intrasera in pamant, toti faceau cale intorasa, cu exceptia a doi tipi care ne-au depasit in viteza, pe Africa Twinuri noi, fara bagaje sau pasageri si cu roti ceva mai de enduro in comparatie cu alte noastre. In curand am aflat si raspunsul: dorinta noastra s-a indeplinit si am intrat pe off road calumea. Am continuat sa inaintam cu optimism vreo 15-20 de km pana cand a inceput sa devina de o caltiate tot mai proasta, tot mai multi bolovani mari si tot mai abrupt si virajat, ceea ce imi punea probleme cu motoreta incarcata asa. Se insera si chiar daca nu mai aveam foarte mult pana in Agoudal (de unde speram sa dam iar de asfalt) am decis sa facem cale intoarsa catre drumul principal. Faptul ca deja era totul pustiu si niste tipi s-au urcat in masina cand am trecut pe langa ei, luand-o dupa noi, ne-a ajutat sa luam decizia asta. Va mai amintiti de turistele decapitate in Maroc in 2018?  Probabil a fost buna pentru ca ulterior am aflat ca nici din Agoudal nu aveam asfalt, ci abia din Ait Hani (pun detaliile astea aici si pentru ca stiu cat de greu ne-a fost noua sa gasim informatii despre unele drumuri atunci cand pregateam excursia, de exemplu pentru astea nu gasisem nimic din pacate).

I-am dat tare inapoi, am vazut iar Dades Valley si l-am facut si la coborare, am ajuns la drumul principal si am mers catre cazarea din seara aia pe care o rezervasem aproape de Todra Gorge. In afara de faptul ca mi s-a parut foarte enervant cel care se ocupa de cazare, a fost o zi reusita pana la urma!

 - prima noapte cand am lasat motorul fara husa - Kasbah Amridil - Rose Valley  - pauza de alimentare - de pe drum adunate  - cizmele noastre au avut si zile mai bune - jurnalul zilei

Ziua 14

Dupa un mic dejun bun (dar in care ne-am reamintit ca igiena nu este cea mai grozava peste tot prin Maroc dupa ce acelasi tip de care mi-a placut mie mult, ne-a pus cu mainile cu negru sub unghii, curmale in farfurie - chiar si asa eu le-am mancat totusi ca o paranteza), am dat o fuga in sus pe vale sa vedem Todra Gorge, dupa care ne-am intors, cu destinatia Merzouga! Initial renuntasem la ideea de a vedea dunele de nisip din lipsa de timp, insa cu mici modificari am reusit sa le strecuram si pe ele si nu ne-a parut deloc rau. Tot asa, nu stiam foarte sigur cum o sa fie drumul, la ce sa ne asteptam, mai ales ca citisem ca N12 (pe care am intrat din Alnif dar care incepe de fapt de la Ocean) este neasfaltat si aproape ca nu exista ca si drum pe anumite portiuni. Nici cu benzinariile nu stiam sigur cum o sa fie asa ca am umplut cu benzina cele doua bidoane de cate un litru pe care le luaseram cu noi (vorba aia, ne apropiam de desert), mai ales ca indicatorul de benzina nu mai functiona deloc, indicand ca rezervorul e gol chiar si atunci cand era plin. Chiar daca in conditii normale, cel putin pe unde am fost noi, benzina la canistra s-a dovedit total inutila (lucru care se aplica sunt convins si motoretelor cu rezervor ma mic sau mai gurmande, fiind suficiente benzinarii), insa pentru noi a fost cu folos cum aveam sa aflam mai tarziu. Toate temerile au fost nefondade: benzinarii suficiente, drumuri foarte bune si cu peisaje interesante, cateva localitati cu oameni prietenosi: aici imi amintesc de copiii care mergeau la scoala (pareau sa fie o groaza), baiatul dintr-un magazin care a lasat-o pe Mihaela sa foloseasca toaleta din casa; un proprietar de magazin imbracat in calif si care a insistat sa cumparam haine de la el si cand a vazut ca nu reuseste (am luat doar niste cipsuri din care o parte erau stricate) a vrut sa faca o poza cu noi; un mos care vorbea foarte bine franceza (ceea ce nu e valabil pentru multi marocani, dar se vedea ca venea din vremea protectoratului francez omul) si care m-a certat foarte rau ca, desi sunt din Romania, nu vorbesc franceza (rup cateva cuvinte dupa cei sase ani de franceza la scoala, dar nu aveam cum sa-i fac fata). Am mers foarte relaxati si chiar am reusit sa ascultam in casti muzica pe youtube (sa se stie ca aveam date la discretie!). Ca bonus, am vazut pe drum si doua camile salbatice (sau mai exact scapate din captivitate sau salbaticite pentru ca se pare ca cele total salbatice mai sunt doar in desertul Gobi - tocmai am citit pe wikipedia).

Ne-am hotarat sa stam la unul din (se pare ca) multele - am gasit pe booking vreo 15 - complexuri de corturi din desert. Tarifele variaza extrem de mult, de pana la 10 ori si desi se pare ca sunt destul de la fel, sunt multe variabile: daca au sau nu transport pana acolo inclus, dacau au incluse cina si/sau micul dejun, cat de departe sunt de alte campinguri de genul asta sau de oras, cat de mari sunt, etc. Dupa ce ne-am ratacit in Merzouga de am ajuns pe un mal de pamant lat de jumatate de metru (hotelul de unde trebuia sa pornim era pus acolo pe maps cumva), am ajuns si la locul de pornire unde am parcat motoreta si am luat un 4X4 (ca si pasageri) care ne-a dus (dupa un drum de 20-30 de minute prin dune, ceea ce in sine a fost distractiv - tipul de la volan spunea ca pe acolo treceau cei de la Dakar pe vremea cand se tinea in Africa) la camping. Nu ma pricep foarte bine la descrieri de genul asta, dar experienta ni s-a parut super! Mancare buna, gazde foarte de treaba, baie curata (daca stau sa ma gandesc bine cred ca a fost cam cea mai curata de pe unde am stat), pat comfortabil, foc de tabara, cantece traditionale la instrumente de percutie, aveau la vanzare bere si vin ceea ce se intampla foarte rar (na, probabil ca in desert acolo Allah nu ii vede), a doua zi era ziua Mihaelei, luna si evident peisajul care pentru noi parea efectiv de pe alta planeta. Pentru noi, si asta a fost probabil unul din cele mai frumoase momente ale excursiei. Toate astea si faptul ca ajunsesem pana acolo, la cativa km de Algeria, cu motocicleta (ok, din Spania, dar totusi) ne dadea un sentiment foarte fain.

 

 - nu arata rau privelistea de dimineata - Todra Gorge  - cate o poza catre Merzouga - prietenul nostru calif  - un magar frumos de pe drum - camilute time - in 4X4 catre camping - unde se vad muntii aia, era Algeria  - de prin dune - cazarea pe seara aia  - jurnalul zilei

Ziua 15

Ca pe o chestie de "o data in viata", am decis sa ne intoarcem inapoi in Merzouga pe camile, ceea ce a fost haios, dar poate a fost putin cam mult aproape doua ore si nu chiar chiar cea mai buna idee dupa vinul baut cu o seara inainte.

Intorsi la hotelul unde lasasem motorul si echipamentele am fost probabil martori la un control al politiei asupra hotelului: incredibil de aroganti si ingamfati domnii politisti de parca invatasera de la ai nostri.

Am oprit in urmatorul orasel sa mai mancam ceva, sa bagam benzina si niste aer in roata din fata care am observat ca incepea sa-l piarda, ceea ce nu a fost cel mai placut lucru: o data pe zi sau la doua zile pentru restul excursiei a trebuit sa umflam roata fata care pierdea vreo 0.3-0.4/zi. Mai tarziu cand am ajuns in Bucuresti am aflat ca scapa aer pe la margini, unde se imbina anvelopa cu janta - rezolvat cu o remontare a anvelopei. In rest, ziua a decurs fara evenimente majore. Am mancat in acelasi orasel la un fel de fast food de strada, am comandat ce aveau cel mai scump din meniu, desi nu stiam ce este - ceea ce in general e o idee proasta (singura limba internationala in care era afisat era franceza) si s-au dovedit a fi ficatei de pui. Nu au fost deloc rai, chiar gustosi, dar daca stiam, sigur nu ii luam.

Ne-am propus sa ajungem in Ifran, orasel pe care voiam sa-l vizitam dar nu am gasit decat cazari scumpe si putine, asa ca am rezervat de pe drum un hotel in Azrou care s-a dovedit a fi de fapt o scoala, care functiona si ca hotel. Oameni cu sprit antreprenorial! In plus am putut sa bagam motoreta si in curte ceea ce a fost super. Pana acolo drumul ne-a dus si prin celebra padure de cedri din sud-estul orasului, unde traieste si macacul berber (o specie de maimute care se pare ca se numesc magot in romana). Poate pentru ca era deja pe  inserate bine, nu am vazut nici o maimuta din pacate. Seara am iesit putin in oras (chiar daca nu era foarte mare, era destul de modern si activ - intr-un mod civilizat -  de altfel). Ne-am oprit la un restaurant (mai degraba o terasa/pizerie) care parea decent si de unde mi-am luat un mix grill sau mix kebab sau ceva de genul asta, care insea, supriza, iar avea printre alte chestii si foarte multi ficatei de pui, ceea ce nu imi doream in mod special si de la care probabil s-a lasat cu urmari.

 - plimbare in desert - vale cu palmieri de pe drum - friendly biker  - jurnalul zilei

Ziua 16

Dimineata eram devastat: alb la fata, transpiram si cu vizite dese la WC. Probabil ca mancatul toata ziua ficatei mi-a venit de hac si nu ficateii in sine, ci cu siguranta modul in care au fost tinuti. Aveam in minte toate "tarabele" cu carne pe care le vazusem in Maroc cu o veselie de muste negre sau verzi cat degetul mic de la picior care dadeau petreceri pe produsele expuse.

Dupa ceva pastile pe care le aveam pregatite din Bucuresti mi-am revenit putin si pana spre dupa-masa eram ok aproape 100%.

Era timpul sa bagam benzina. Cum procedam (avand in vedere ca nu mai aveam indicatorul functional), ca la NTVul din '91 care nici el nu are din nascare, numaram km si cand faceam 300 sau pe acolo ii faceam plinul. Deja aveam vreo 330 cand ne-am oprit la o benzinarie la iesirea din oraselul in care am stat, insa unde am avut surpriza sa aflam ca nu putem sa alimentam pentru ca nu aveau curent electric. Era inutil sa cautam alta, ne-au zis ca e oprit in tot orasul. Acum intelegeam de ce nu avusesem nici noi de dimineata la hotel curent. Asta a fost momentul in care ne-am bucurat ca aveam mini-canistrele de benzina cu noi si ca a meritat sa ne miroasa o parte din lucruri a carburant (le tineam in top-case). Am golit unul in rezervor si i-am dat catre Ifran unde am reusit sa facem si plinul. Ne-am plimbat putin pe acolo (un orasel frumos, contruit la altitudine mare de francezi in mijlocul secolului XX, dupa modelul oraselor alpine europene ca un refugiu al colonistilor de la atata Maroc si caldura) si ni s-a parut foarte interesant.

A urmat Meknes, a 4-a capitala imperiala a Marocului, foarte frumos, cu avantajul ca este ceva mai mic si mai linistit. Nu stiu de ce, dar cel putin in ziua aia, erau multe obiective inchise, insa chiar si asa am reusit sa vedem cate ceva: poarta Mansour, Bou Inania Madrasa, etc. Am mancat ceva (pentru mine light, o salata) si am pornit catre situl arheologic de la Volubilis. Pe drum, in mers, am avut o mica peripetie cu o albina care s-a incapatanat sa o intepe pe Mihaela in deget fix intr-un moment in care nu avea manusile. Desi am scos acul repede zic eu, conform relatarilor ei, durerea era insuportabila pana la umar, iar mana se umfla vazand cu ochii. Nu stiam daca e algerica sau nu si nici ce fel de albine nebune sunt prin Maroc asa ca ne-am speriat putin (mai ales ea). Si-a revenit insa repede si am luat-o din loc, dar cert e ca si acum, dupa jumatate de an,  in mod ciudat, locul intepaturii este umflat si doare la apasare.

Volubilis: foarte interesant, mai ales pentru pasionatii de istorie, un exemplu foarte bine pastrat de ruine romane aflate la marginea indepartata a imperiului. A urmat apoi drumul catre Fes unde aveam cazarea. In loc sa o luam pe drumurile principale, am vazut pe maps ca din Volubilis catre N4 este un drum secundar care ne-ar ajuta sa economisim vreo 20 de km si in plus am zis ca e o idee faina sa mai vedem putin si din "off the beaten track". Am avut mici emotii pentru ca nu stiam la ce sa ne asteptam, cum o sa fie drumul, insa a fost fix ce voiam: drum mic, ingust, pe alocuri neasfatat, pustiu, peisaje faine, etc.

In Fes nu am vrut sa mai stam in medina nici in ruptul capului, ne saturasem putin de toata agitatia de acolo, asa ca am optat pentru un hotel/riad dintr-o parte moderna a orasului si a fost ok. Foarte biker friendly cu motorul bagat frumos in curte, patronul foarte de treaba, s-a oferit sa ne duca cu masina pana la un Carrefour care vindea si bauturi alcoolice cand a auzit ca intrebam de un loc de unde putem sa procuram ceva licori cu alcool. Din intamplare si el voia sa-si cumpere niste beri. Erau doar cateva supermarketuri in Fes care vindeua alcool si a fost destul de interesant de vazut: o zona speciala a magazinului cu intrare separata, la subsol, o camera nici mica nici foarte mare, plina plina ochi cu marocani agitati care isi cumparau, tarii, vin, bere, era o nebunie acolo, nu ne asteptam sa vedem asta intr-o tara atat de musulmana cum este Marocul, dar cu siguranta ne-am bucurat ca am pus pana pe un 6-pack de bere.

[unnamed]

 - magari maidanezi in Azrou  - statuia leului din din Ifran, cica o reprezentare a ultimului leu berber salbatic din Maroc  - franta, elvetia? - Meknes - patania cu albina - de pe drum, am reusit sa prind o poza buna si cu unul din numeroasele camioane africane pline ochi de ne miram cum de nu se rastoarna  - Volubilis  - drumul secundar intre Volubilis si N4 care ducea in Fes - mai putin si cadea pe noi  - un hotel linistit departe de medina din Fes a fost fix ce aveam nevoie + bere - jurnalul zilei

Ziua 17

Am inceput ziua cu ce voiam sa vedem in Fes: Dar al-Makhzen, Madrasa Bou Inania, Moscheea Chrabliyine, poarta Bab Boujeloud si famioasele pielarii Chouara (mai multe comentarii pe langa poze).

Orasul are mult farmec, dar ni s-a parut parca cel mai turistic (plin de turisti, etc.) din tot ce am vazut in Maroc. Strazile ingueste (apropo, cica este cea mai mare zona urbana din lume unde autovehiculele sunt interzize) erau uneori absolut neincapatoare de turisti, mai ales daca era un grup mai maricel care se oprea sa vada ceva, se facea un ambuteiaj in toata regula. Alt lucru diferit a fost faptul ca a trebuit musai sa parcam motorul in parcare, erau semne peste tot cu parcarea interzisa si politia ne-a confirmat ca trebuie sa le respectam. Ramasesem fara bani si desi ne-a fost putin teama pentru ca era weekend, am gasit un exchange deschis unde am schimbat ultima tura de euro.

Chiar si cu toti turistii de acolo, la final ne-a fost greu sa gasim o cafenea care sa nu serveasca bauturile in pahare jegoase si sa nu fie cu mesele slinoase.

Dupa Fes, urmatorul punct in care voiam sa ajungem era orasul albastru Chefchaouen din muntii Rif. Nu a fost foarte simplu pentru ca am plecat tarziu din Fes, drumul nu a fost foarte usor, cu multe zone in care se repara si cu blocade ale politiei (nu mai stiu daca am mentionat, dar aveau un stil prin tot Marocul in care politia - jandarmeria regala - ingustau drumul cu marcaje rutiere, toate autovehiculele incetineau astfel incat sa vada ei mai bine cine care e in masina - noaptea bagau lanternele in ochi. Pe unii ii opreau pe altii nu, nu stiu inca dupa ce criterii, insa toata treaba se traducea uneori prin cozi. Apropo, terminand cu paranteza asta, nu am avut nici o clipa probleme cu politia sau autoritatile, se vede ca sunt foarte tourist friendly. In afara de vama, nimeni din autoritati nu ne-a intrebat nimic, nu ne-a oprit, nu ne-a cerut un pasaport, un document al motoretei). Ca sa nu mai zic ca, 100%, un tip intr-o masina ne-a urmarit aproape 100 km. Atunci cand depaseam depasea si el, cand mergeam incet, cuminti in spatele camioanelor si el tot asa. Poate insa era doar pasionat de motoare si voia sa ne vada cat mai mult, nu zic ca avea intentii rele. Am scapat de el doar cand am intrat in Chefchaouen. Acolo planuiam sa vedem medina albastra, am mers cu motorul pana acolo unde am putut si de acolo trebuia sa o luam pe jos. Deja au venit baietii sa traga de noi sa ne ofere cazare, parcare si tot ce vrem si ce nu vrem (pe bani, evident), lucruri de care ne saturaseram dupa 12 zile. In plus, deja era pe inserate bine, asa ca ne-am pus inapoi pe motor si am incercat sa ne bucuram de restul privelistilor cu muntii Rif pe final de zi.

Ziua s-a terminat la o pensiune a unui cuplu de francezi simpatici, pe care am ales-o special pentru ca era foarte aproape de Tangier M, la doar 4-5 km (acum stiam exact care era treaba si de unde pornea feribotul).

 

 - un semafor frumos in Fes - Fes. Probabil ca pielariile sunt cele mai celebre, diferite si impresionante in Fes. Ne-a luat putin sa ne pirndem care e treaba cu ele si cum se pot vedea: aleea care duce la ele (pozata mai sus, cu diferite puncte de lucru care prelucreaza pielea in diferite stadii, pe stanga si dreapta) miroase ingrozitor, dar te duce la cazanele cu vopsea si cu substanta care netezeste pielea, unde te poti plimba printre ele, insa nu poti sa ai o privire de ansamblu (si acolo am fost acostati de binevoitori). Privelistea pe care am surpins-o in poze este posibila doar de la una din terasele magazinelor care vand produse din peiele. Ele sunt private, dar, te invita tot felul de personaje sa intri, teoretic, gratuit. Am acceptat si noi invitatia unui om care parea mai simpatic si care ne-a oferit menta ca sa mai stavilim mirosurile si ceva explicatii despre procesul de prelucrare al pielor, apoi la final ne-a rugat sa-i platim cat vrem, dar experienta a fost interesanta.   - Chefchaouen, orasul albastru, asezat frumos in muntii Rif - jurnalul zilei

 

Ziua 18

Ne-am trezit la timp pentru a prinde fara probleme feribotul si inainte am alimentat cu ultimii dirhami (apropo, este ilegal, conform legii, sa scoti dirhami din Maroc - mai in gluma mai in serios, probabil ca s-ar prabusi economia - dar nu am putut sa nu pastrez doua bancnote de valorea mica pentru colectie). Cel care ne-a facut procedura de check-in (nu vames, dar angajat fie al portului fie al companiei de transport) ne-a cerut verde in fata bani (pentru serviciul asta gratuit). I-am zis clar ca nu si am plecat, dar putin gust amar parca asa pe final ne-a lasat. Ne-am invartit putin pana sa nimerim culoarul de imbarcare corect si cat am asteptat sa urcam pe vas am fost martori si la singura ploaie din Maroc. Ultimii km din Spania au decurs bine, am ajuns la timp la depozitul moto unde am lasat KTMul, am avut timp si sa mancam ceva, uber pana la aeroportul din Malaga si inapoi in Bucuresti.

Per total, a fost o aventura si o experienta foarte faina de care ne-am bucurat la maxim si pe care cu siguranta o vom tine minte! Am repeta treaba asta stiind tot ce stim acum? Categoric! Recomandam altora? Da! Am mai face excursia asta in viitor? Nu in viitorul apropiat (a se citi 20-30 de ani). Orasele sunt incredibile datorita aerului exotic pe care il au (exact asta cauta oamenii care le viziteaza), dar uneori putin prea agitate si putin prea "exotice" pentru gustul unora, peisajele sunt foarte frumoase si exotice si ele (fie ca vorbim de ocean, desert, munti), multi oameni sunt foarte ok si saritori, primitori, insa sunt multi si cei care sunt agasanti de vine sa-i iei la palme.

Nici nu am terminat-o bine pe asta si in ultima seara ne faceam deja planuri pentru urmatoarea excursie: Georgia? Scotia? Alpii francezi?

Pentru cine e fan si vrea poze "in timp real" din urmatoarele, puteti sa urmariti cu incredere instagramul Mihaelei: https://www.instagram.com/mmihaela.oprea/

Daca timpul permite (fara sa promit), poate revin cu un montaj cu filmuletele de pe GoPro.

 

 - portul vizitat de putina ploaie, asa de final. In rest, vremea a fost foarte buna cu noi.  - traversarea asta a fost pe zi si am putut sa vedem ceva mai multe. Gibraltarul, enclava britanica. - din nou, singura motocicleta de pe feribot - la depozitul din Malaga am sarbatorit bucurosi cu ultimele beri din Fes - jurnalul zilei si cel al excursiei

[bogdan224]

Multumesc ptr fumoasa poveste. La cat mai multe sa aveti parte.

 

[unnamed]

Eu va multumesc ca ati avut rabdare sa cititi! Spor la facut planuri!