Sari la conținut

unnamed

Super Membru
  • Număr conținut

    2.630
  • Înregistrat

  • Ultima Vizită

Orice postat de unnamed

  1. Am uitat sa mentionez ca am rezidenta fiscala si in anglia. Treaba asta face lucrurile mai simple sau poate sa ma scuteasca de taxele vamale?
  2. Salut, Vreau sa cumpar o motocicleta din Anglia si sa o inmatriculez la noi. Eram curios daca stiti (avand in vedere brexitul etc) va rog de ce acte am nevoie, ce trebuie facut si daca sunt ceva taxe vamale? Multumesc!
  3. Exista asa ceva pe la noi? Se poate cumpara? Cand eram mic am vazut in Grecia o familie (de nemti parca) in vacanta, cu doua motociclete: una cu atas in care era carat plodul si una cu remorca din asta in care carau bagaje si nebunii. Super tare!
  4. Daca are cineva nevoie din Bucuresti, cu drag
  5. Am intrat pe siteul Repo si nu pare sa fie nici una de motociclete in momentul asta, doar de ATVuri mai sunt. Din ce stiu eu, sistemul electric e la pamant la foarte multe remorci de genul asta. Cele de la Tema sunt de mai multe feluri, si mai ieftine si mai scumpe si mai bune si mai putin bune. Problema cu cei de la CGR este ca nu pot sa controleze absolut deloc cand primesc livrarile de remorci. Iti dau un termen si te trezesti ca nu ti-l respecta.... Impreuna cu niste prieteni avem o Tema (nu cea din anuntul meu, asta din anunt e mai scumpa si mai buna teoretic :)) ) de un an de zile (cumparata de noua) si eu sincer sunt multumit. Da, sistemul electric face figuri aproape tot timpul (trebuie sa mergi cu ea ca sa se repare :)) ) dar in rest nu am ce sa-i reprosez. Am incarcat-o maxim cu 3 motorete de enduro, deci vreo 320 de kg.
  6. Ai o harta sau niste coordonate GPS de unde se poate incepe traseul? Merci!
  7. In legatura cu CASCO, din ce am vazut, se poate obtine un pret ceva mai bun daca se incheie si RCA si CASCO la aceeasi companie.
  8. Am o Husqvarna FE 350 2020 Mi se pare ca e fix ce trebuie: are toate avantajele de la un 250 si un 400 in 4T, usoara ca primul (aproape) si puternica ca al 2-lea (aproape).
  9. Cu setul asta de 80 a mers bine la inceput? Sau face asa de cand i s-a pus setul?
  10. Dupa parerea mea, la enduro trebuie strict orteze, insa daca e sa vorbim despre genunchere clasice, mi s-au parut foarte ok cele de la Leatt (in general echipamentele lor sunt foarte faine) care se numesc "Dual Axis Knee Guard". Eu le am branduite cu Husqvarna, luate de la Dementor. Sunt foarte comode (atat pe moto cat si in picioare la plimbat), dar in acelasi timp stau si foarte fix. Am mai avut unele de la Dainese (pt strada), nu stiu cum se numesc dar sunt cele mai clasice de la ei, le-am purtat vreo 14 ani pana s-au dezintegrat curelele alea - ok, dar nu stateau foarte bine fixate, ma bucur ca n-am avut nevoie de ele. Am mai avut experienta cu niste Alpinestars Bionic SX (tot de strada as zice) - faine si interesante dar foarte incomode cand nu esti pe motor sau pe un scaun. La enduro folosesc Alpinestars Bionic 10 Carbon. Erau 4 mii si ceva de lei la Dementor (si vreo 3 mii si ceva pe net - fcmoto etc) si le-am luat cu oferta lor de blackfriday la jumatate de pret. Nu zic ca nu sunt faine: sunt comode si pana acum si-au facut treaba bine, insa la cateva iesiri mai sare cate o piesa din ele, usor usor se dezintegreaza ceea ce mi se pare inadmisibil (si nu e de la cazaturi). Am un prieten care a avut Bionic 7 (practic sunt cam la fel dar nu sunt din carbon) si tot aceeasi problema.... deci na
  11. Ziua 15 Deja aveam sentimentul de drumul catre casa, dar am vrut sa profitam si de ultimele doua zile: am inceput cu cetatea bizantino-otomana Platamon din zona, o oprire la gyrosul nostru preferat din Salonic, apoi i-am dat catre granita unde am avut o mare bucurie sa depasim o coada de cativa km as zice, de masini cu romani si bulgaria care se intoarceau in tara si asteptau la granita (era fix inainte de inceperea scolii). Toate celelalte placeri ale motociclismului palesc fata de asta si toate arsitele, frigurile si ploile indurate capata un nou sens. Ca sa nu facem atata amar de drum intr-o zi (cum am mai facut) si pentru ca nu prea ne presa timpul, am zis sa mai stam o noapte in Bulgaria. Am cautat sa vedem ceva nou si am gasit o zona, tot pe langa manastirea Rila, dar pe o vale de pe partea cealalta a muntelui, de unde se pot vizita Seven Rila Lakes si cetatea Tsari Mali Grad. Am gasit o cazare foarte ieftina (cred ca cea mai ieftina din excursie, echivalentul a vreo 20 de Euro) intr-o pensiune care parea sa fie (sigur era) facuta dupa gusturile cuiva care asculta foarte foarte foarte multe manele, dar a fost ok, nou, curat. Seara am iesit "in oras" si am baut cateva beri la o ghereta care era si super market si terasa si bar si erau localnici care mancau (multe) rosii cu sare si beau ouzo, a fost perfect. - cetatea Platamon. Frumos pentru o oprire de o ora, dar buba cea mai mare a fost ca nu exista nici o toaleta- la gyrosul nostru din Salonic (nu stiu de ce se se posteaza cu susul in jos si se pare ca nu pot sa o intorc) - mancatorii bulrgari de rosii cu sare si ouzo. Dupa cum vedeti, toata lumea era foarte fancy - jurnalul zilei Ziua 16 Am ajuns la final! Ne-am dat seama ca nu avem timp si de Seven Rila Lakes si de cetate asa ca am decis sa nu vedem nici una, in ideea ca ne vom intoarce la anu (adica in 2021) sa facem cateva zile in zona si sa le vedem pe amandoua, pe relaxare si poate sa mancam niste rosii cu sare cu localnicii. In schimb, ne-am oprit aproape de granita sa vedem manastirile Basarbovo si Ivanovo, obiective pe care le vizitam saptamanal in vremurile bune non-pandemice in cadrul meseriei mele de ghid, dar pe care Mihaela nu le mai vazuse niciodata. Inainte de asta nu am putut sa nu ne oprim intr-o benzinarie sa vedem cursa de MotoGP din duminica aia. Aproape de Bucuresti, in zona in care se lucra la podul peste Arges inainte de localitatea 1 Decembrie, am dat iar peste o coada serioasa de masini pe care am crosetat-o cu succes. Am ajuns acasa bine (fara nici o ploaie, wow!) si am inceput sa ne gandim la urmatoarea excursie si sa speram ca o sa fie tari care vor sa primeasca turisti in 2021. - pauza de GP - catre Ivanovo - Ivanovo, patrimoniul UNESCO - Basarbovo - traditionala poza peste Dunare. Daca nu scria Romania eu eram sigur ca intram in Franta - Bucuresti - cu bagajele in lift. A fost destul de greu sa le car dupa cum se vede - jurnalul zilei - jurnalul excursiei si ca SUPER BONUS, pun linkul catre un video cu filmari din excursie:
  12. Ziua 13 Vantul batea destul de tare in continuare, dar era mult mai acceptabil asa ca am pornit la drum fara emotii. Dupa inca o mica oprire la localul pe care-l vizitasem cu doua zile in urma, am trecut de Chalcis si am intrat in partea de nord a insulei. Aici am avut doua tinte: Biserica Sfantul Ioan Rusu din oraselul Prokopi si cascada Drimona (intr-o zona cu paduri, drumuri bune si virajate si cu multe trasee pentru drumetii). Parea sa fie ultima oportunitate pe care o aveam sa stam la cort asa ca am zis ca trebuie sa o facem ca sa nu spunem ca l-am carat dupa noi atata timp doar pentru o noapte (bun, oricum ar fi fost mai bine decat o tura in Turcia cu niste prieteni in 2015 care mi-a venit in minte acum, atunci cand am carat dupa noi 3 corturi si nu le-am folosit nici macar o noapte). Am gasit un orasel/statiune (Agkali cu plaja Agias Annas) la malul apei unde erau doua campinguri. Am sunat pe la ele sa incercam sa rezervam ceva (sau macar sa aflam daca sunt deschise) insa nu am primit nici un raspuns asa ca ne-am decis sa mergem direct. Unul din cele doua (care parea si foarte frumos, luxuriant) era inchis (oare cu pandemia? mijlocul lunii septembrie in Grecia e totusi cam sezon), bezna, porti ferecate iar al 2-lea care era asa mai in fundul drumului era deschis, insa doar cu un mos care nu prea o rupea pe engleza, pe post de orice (receptioner, paznic, portar, etc) iar campingul absolut gol cu exceptia unei rulote - ceea ce ne-a placut. In plus, am putut sa alegem si absolut orice loc de cort am vrut. Campingul avea si piscina (care insa era inchisa), dar ce chiar ne-a placut a fost faptul ca dadea chiar in plaja, una foarte mare, faina si mai degraba salbatica - pe care am surprins-o mai bine a doua zi pe lumina. - eram fascinat de cat nisip se pusese pe motoreta de la vant - Biserica Ioan Rusu de pe insula - catre cascada - si...... *drum roll* cascada! - din jurul cascadei la apus - in zona se pare ca era super nebunie sa se culeaga seva asta de la conifere, erau cam peste tot (cel putin pe marginea drumurilor), mii - care poza e mai reusita? - totul pregatit de somn - noaptea pe plaja, campingul in spate, marea in fata si cerul plin plin de stele (si niste conserve si beri, evident) Ziua 14 Ne-am mai bucurat putin de plaja si apoi ne pregateam sa o luam din loc cand ne-au abordat ceilalti locatari ai campingului, un cuplu intre doua varste asa (nemti parca), extrem de prietenosi si simpatici, excesiv chiar. Dupa ce am crezut ca am scapat, hop se intoarce tipul cu niste biblii masonico-sectante-iehoviste (una din ele chiar si in limba romana, ceea ce am apreciat). Am incercat noi sa ne scuzam timid ca vezi domne, noi suntem romani ortodocsi si ne place asa, etc, dar daca-l refuzam parca ii frangeam inima, asa ca le-am acceptat. Le-am abandonat apoi la primul colt. Acum ce spunea tipul, chiar suna bine, despre prietenie, bunatate, etc., dar parca nici nu puteam sa caram cartile alea dupa noi pe motor cand avem spatiu foarte limitat si fiecare kg conteaza dupa cum stiti. Prea multe tinte nu am avut ziua asta: doar sa ajungem inapoi pe continent, sa facem un loop de drumuri despre care citisem ca sunt foarte faine pentru motoretisti si sa ajungem cat mai aproape catre Bulgaria. Am parasit insula pe la Agiokampos cu feribotul (in nordul insulei nu exista un pod care sa faca legatura cu mainlandul - ca sa nu zic continentul si sa evit cacofonia) si apoi i-am dat catre "cercul" de drumuri din muntii Pelion (evident, dupa o oprire la gyros in Volos): se tine drumul 34 de-a lungul coastei, pana cand se vireaza stanga catre Afetes si Neochori, insa tot pe 34. Si pana aici e frumos, dar de aici incepe distractia din viraj in viraj trecand, pe rand, prin Xorychti, Tsagkarada, Mouresi si Anilio. In urmatorul orasel/sat - Makrirrachi - in loc sa facem dreapta catre coasta (de pe partea cealalta a peninsulei), parasim 34 si viram stanga pe 34A catre Chania. Apoi ne bucuram de privelistea Volosului, trecem prin Portaria si suntem imediat inapoi in Volos. A fost super: am urcat la altitudini mari, peisaje, drumurile in mare parte destul bune sau bune, si mai inguste, viraje multe, nebunie, in total vreo 150 km sa zic. Singura parte negativa a fost ca pe Mihaela au luat-o durerile de spate de la atata accelerat, franat si gropi pe alocuri (partea negativa a anilor de sport de performanta). In final am decis sa incercam sa ajungem la fratele nostru de la hotelul Alexandros din Leptokarya, am luat-o pe autostrada ca sa grabim un pic procesul si chiar daca ne-a prins noaptea, am incheiat ziua cu succes la destinatia propusa. - jurnalul zilei precedente - plaja din dreptul campingului. Nu mai era nimeni, doar doi calareti mai trecusera in graba - am gasit un petic de umbra pt motor cat am asteptat sa luam feribotul - feribotand - de pe 34 si 34A - catre apus - finalul unei zile reusite + ceva companie - jurnalul zilei
  13. Ziua 11 Ne-am indreptat catre al treilea mare punct de atractie al excursiei (daca primul si al doilea au fost Muntele Olimp si Atena): Insula Euboea sau Evia (inca nu am inteles care este cel mai oficial dintre cele doua nume). Ca suprafata si populatie, insula este a doua cea mai mare din Grecia si promitea dumuri frumoase, munti, plaje, tot tacamul. Dupa un drum destul de scurt din Atena (cu un mic ocol prin padurile Tatoi de la poalele muntelui Parnitha, am intrat pe insula pe podul de la Chalcis (care pare sa fie si un fel de capiatal a insulei) si am luat-o hotarati catre sudul insulei (cu un popas bine-venit intr-un orasel pentru clasicele gyrosuri si frigarui - iar foarte bune si ieftine). Dupa atatea nopti la cazare (chit ca am dormit practic pe jos) am vrut sa mai stam o noapte la cort, dar cel putin in partea aia de insula nu parea sa fie nici un camping. Preturile la cazare ni s-au parut maricele cu toata pandemia, dar am gasit totusi un mic hotel (Thea din Marmari) care arata si bine si evea si un pret decent (50 Euro/noapte). Ii fac putina "reclama" pentru ca chiar ni s-a parut cea mai buna cazare din Grecia in tura asta. In plus (si de fapt, asta conteaza mult) si cei de acolo erau de treaba si pusi sa ne ajute cu orice. Asa ca desi, planul initial era sa stam doar o noapte si apoi sa pornim in explorarea insulei, avand in vedere toate treburile astea, am zis sa stam doua nopti, mai frumos, mai comod si in ziua plina de acolo, sa ne invartim cat putem in partea sudica a insulei. Seara aia am reusit cu ajutorul unei benzinarii locale sa strang ceva la jugul furcii de ma supara de cateva zile cand luam cate o groapa si am mai reusit sa mergem pe o plaja din zona unde se pare ca era foarte la moda sa se dea lumea cu parapanta pe apa. Alt lucru care ne-a atras atentia din seara aia a fost vantul puternic (care se pare ca-i ajuta si pe cei cu parapanta), motiv pentru care am aflat ca insulei i se mai spune si Insula Vanturilor, dar abia urmatoarea zi am vazut cu adevarat de ce. - drumuri din jurul Atenei - perfecte pentru motociclisti, pe dealuri printre paduri de conifere (padurea Tatoi). Foarte aproape de unde am facut poza se afla Palatul Tatoi, o resedinta de vara a unui fost rege al greciei, confiscata pe nedrept de guvern si lasa in paragina (se pare ca ei nu au avut nevoie de vreo dicatura comunista pentru treburi de genul asta). Am vrut sa bagam un ochi sa o vizitam, dar totul era blocat cu bariere si nu parea sa fie nici o tipenie de om (nici masini nu prea treceau pe drumul ala). Avand in vedere ca asa cam incep filemele horor, am renuntat la idee. - pauza de care spuneam in oraselul de pe insula. Cred ca putem sa consemnam oficial ca este partea preferata a excursiilor noastre - pe insula. Intre ape sa vad insulele Chersonisi si Megalonisos - de la cazare - plaja cu parapante (Great Sand Beach) la apus - bancuta pe plaja, intre Marmari si Great Sand Beach, la o bere - stiam ca sunt multe pisici in Grecia, dar atat de multe pisic albe si toate la balconul nostru, n-am mai vazut. Pana nu le-am dat pateurile care ne mai ramasesera, nu s-au linistit - jurnalul zilei Ziua 12 Toata noaptea a batut vantul foarte tare si parca dimineata se intetise. Noi am vrut totusi sa ne ducem planul la sfarsit si sa ne invartim putin in partea aia a insulei, in ciuda avertismentelor. Ne-am suit pe motor si totul parea in regula, dar dupa ce am facut cativa km si am urcat putin in altitudine, vantul care ni se parea deja foarte puternic a devenit si mai si. Singura data cand am "experimentat" un vant mai puternic (cel putin pe motor) a fost la Nordkapp - ca sa ne facem o idee (acolo nu stiu cum am ramas pe roti). Aici nu era chiar chiar asa de rau si probabil ca ne-am fi descurcat sa facem plimbarea, dar cu un stres prea mare si noi voiam sa ne relaxam, nu sa ne tinem de ghidon in timp ce ne bate vantul ca pe steaguri (ca in desene animate, sper ca aveti imaginea in minte). Cu toate astea ne-am facut ceva griji (la modul serios), chiar ne intrebam daca a doua zi vantul o sa fie si mai puternic, oare cum reusim sa plecam? Oare ramanem blocati pe insula pentru vecie (asta mai in gluma)? Ne-am bucurat totusi de ziua aia, am vizitat o carciuma, o plaja noua aproape de orasel (Plaja Zastani), mai ferita si mai mica, dar si acolo rupea vantul de era sa ne dea jos de pe treptele care duceau la ea si ne baga tot nisipul in ochi, nas si gura. La apus am revenit pe plaja parapantistilor care de data asta era si mai pustie, practic abandonata (se pare ca vantul era prea puternic chiar si pentru parapantisti). O nota amuzanta: nu stiu care erau sansele dupa atatea zile (dar cred ca in randul de 1 la cateva milioane), dar in ziua precedenta ne vazusem pe plaja asta cu prietenii nostri batrani si musculosi (o alta locatie excelenta - plaja - pentru a ne reaminti ca nu suntem deloc in forma in comparatie cu ei) de pe Muntele Olimp. - nu stiu daca se vede in poza cat de tare batea vantul, dar uitati-va la mare si copaci - catre plaja Zastani - Zastani doar a noastra - nu se vede in poza, dar daca imi lipeam degetele probabil ca decolam - asa mai pe artistic - o poza chiar foarte reusita cu un KTM 1190 Adventure din 2016 zic eu - inapoi pe plaja parapantistilor, gandindu-ma probabil la sensul vietii si nemurirea sufletului - ii dadea tare - plaja si oraselul Marmari in zare - am facut un photoshoot serios - intre doua burnouturi facilitate de suprafata drumului. Am auzit ca cica e foarte nasol sa suferi de burnout dar mie imi place - am pus la treaba serioasa celularele
  14. Zilele 7, 8, 9 si 10 Urmatoarele patru zile pline le-am invartit prin Atena, pe relaxare si indelete, a fost ca un city-break in cadrul unei excursii cu motorul. Si pana atunci incercam sa vizitam ceva orase, chiar si ceva mai mari, insa aproape de fiecare data le vedeam pe fuga, de cele mai multe ori intr-o singura zi sau maxim 2-3. Nu voi detalia fiecare zi in parte pentru ca probabil este destul de plictisitor pentru cititori. Am folosit motocicleta zilnic sa ne deplasam de colo colo prin Atena, mijlocul de deplasare perfect intr-un oras aglomerat, insa iata cateva chestii care ne-au atras atentia sau cateva lucruri mai memorabile: e clar ca populatia atenei s-a schimbat mult fata de cum mi-o aminteam (mai fusesem cu ai mei cand eram mic, acum vreo 20 de ani): foarte multi imigranti! Nu zic ca este un lucru rau, doar zic ca erau multi, mai ales in cartierul in care stateam noi se pare ca, care totusi nu era departe de centru, dar era plin de negri, arabi, indieni, etc. Poate era si plin de nemti si francezi (desi nu cred), doar ca nu ii identificam asa de usor. Fara sa vreau sa generalizez pentru ca nu e corect, dar se parea ca foarte multi din cei enumerati mai sus (mai ales negri, ceilalti as zice clar mai putin) erau non stop pe la cafenele, intruniri pe borduri, la colt de strada, toata ziua si toata noaptea, oamenii astia nu stiu cand munceau. Ah... da, probabil ca nu munceau. S-a nimerit sa trecem printr-o zona, seara, tot asa aproape de centru, noroc ca eram pe motoreta, plina de drogati, un bulevard plin de oameni care aratau ca niste homelesi (si probabil ca asta erau) care incingeau la lingurite intr-o veselie! Ce vedeam prin parculetul de la Gara de Nord din Bucuresti acum vreo 10 ani, aia erau mici copii. Multi, foarte emulti si nimeni nu facea nimic. Am mai facut o excursie de jumatate de zi la o plaja celebra de langa Atena - Vouliagmenis, unde a fost foarte frumos, insa unde am zis sa mancam niste fructe de mare ceea ce nu a fost o idee buna. Stiam deja de alergia Mihaelei la creveti (o alergie noua, venita cam de nicaieri cu cateva luni in urma si care s-a soldat cu o vizita la Floreasca), dar platoul comandat avea si caracatita, scoici si peste ceea ce era ok. Mai avea insa si niste chiftele pe care le-a crezut a fi doar de peste dar care nu erau doar de peste! Cine s-a confruntat cu alergii de genul stie cat de periculoase sunt, am fost gata sa sunam la ambulanta, insa dupa ce a trecut prin toate starile de rau am gasit o farmacie cu un farmacist care a stiut exact ce sa ne dea si care ne-a scutit de o vizita la spital. Alta excursie de jumatate de zi, foarte frumoasa a fost la Templul lui Poseidon din Sounio - perfect pentru vazut apusul si cu un drum foarte fain intre Vouliagmenis si Sounio (pe 91, de-a lungul coastei) chiar daca putin cam aglomerat cel putin atunci cand am fost noi. Am descoperit cateva locuri cu gyros si frigarui foarte bune (de exemplu Big Bad Wolf, foarte bun si ieftin - cele mai bune frigarui din Grecia cred) - fructele de mare au iesit din discutie dupa episodul cu alergia (noroc ca am apucat sa mancam caracatita aia in prima seara). Am incercat sa vedem tot ce era mai interesant si frumos: Muzeul National de Arheologie, Acropolis si muzeul aferent, Agora Antica, Agora Romana, Templul lui Zeus, Muzeul Bizantin, Libraria lui Hadrian, Biserica Panagia Kapnikarea, Zappeionul si parcul din jur, Stadionul Panathenaic, dealul Lycabettus, ceva cartiere celebre (fara sa fie o lista completa cu ce am reusit sa vedem). - frappeuri, multe frappeuri si ice coffee, un must in Grecia - muzee - reteta succesului: gyros, frigarui si alpha la big bad wolf - ... - torte olimpice - numarul 1 ca de obicei - o gasca - templul lui Zeus - apusul de pea dealul Lycabettus - tot de acolo cu nigh mode - la fratele nostru big bad wolf iar - la plaja - platoul cu pricina, se vad si celebrele chiftele - un fel de centrul vechi din Bucuresti dar (mult) mai misto - bezele albastre - biserica Panagia Kapnikarea - sa nu uitam de pandemie - catre Templul lui Poseidon - templul la apus - baietii astia sunt deja foarte cunoscuti - culturalizeala - inventivitate in lipsa unui uscator de haine - aici nu mai e nevoie de descriere - asa ca de ultima seara
  15. Merci! Acum mai bag cateva zile Ziua 6 Dupa o dimineata ca la cort, prima parte a zilei am dedicat-o muzeului si sitului arheologic de la Delphi, evident. Nu intru in detaliile care-l fac printre cele mai interesante din Grecia si lumea antica in general, mentionez doar trei chestii care mi-au atras atentia: a fost foarte cald ceea ce ne-a descurajat sa batem la pas chiaaar tot tot sit (na, inceputul lunii septembrie in Grecia); desi in tot Peloponezul in urma cu un an am avut supriza placuta sa pot sa intru la toate muzeele si siturile gratuit, in urma legitimatiei de ghid de turism pe care o am (chiar facusem un calcul ca economisisem vreo 60 de Euro :)) ), cei de aici nici n-au vrut sa auda - ba chiar am mai incercat o data si la ceva din Atena, acelasi rezultat asa ca apoi am renuntat; desi pana in momentul ala aveam impresia ca grecii nu prea aveau treaba cu masurile anti-covid, la muzeu erau cat se poate de stricti, mergand chiar pana la a dezinfecta taoleta si baia dupa fiecare persoana in parte. Am incalecat motoreta si ne-a asteptat un drum destul de scurt pana in Atena unde urma sa petrecem urmatoarele zile. Ne-am ales un airbnb destul de ieftin (cred ca era cam cel mai ieftin care sa ne indeplineasca dorintele: A/C si o masina de spalat rufe). Treaba cu masina de spalat rufe e foarte buna in excursiile moto si am folosit-o prima data, cred, in Norvegia in urma cu cativa ani: cautam pe la mijlocul excurisiei (sau poate de doua ori daca e nevoie) o cazare cu masina de spalat, spalam tot ce e de spalat si astfel putem sa caram mult mai puntine haine cu noi. Ideea era cumva din "copilarie" cand am inceput excursiile moto, doar ca atunci era mult mai rudimentar: pe la mijlocul excursiei spalam ca salbaticii in chiuveta cateva tricouri si o pereche de pantaloni... good times. Masina de spalat s-a dovedit ok, aveam si un balcon si doua terase mari, acceptabil de curat sa zicem, dar patul era cumva cocotat pe o platforma, aproape lipita de tavan. Nu era problema sa ne urcam pe scara pana acolo si nici ca dadeam cu capul daca ne ridicam in fund (ba poate chiar era intim si dragut), dar problema era ca tot aerul rece ramanea jos si ne sufocam acolo, asa ca din prima noapte am pus salteaua pe jos si am dormit asa cu aerul ala bun si rece de la A/C batand pe noi. - dimineti a la cort - de prin muzeu si situl arheologic de la Delphi. Sunt convins ca pasionatii de istorie recunosc valoarea exponatelor din poze - privelistea de pe terasa camerei din Atena - prin Atena, dezamagitor - dupa conservele de la cort de seara trecuta, asta a mers ceva mai bine - incercand sa ma URC in pat, in adevaratul sens al cuvantului - jurnalul zilei
  16. Ziua 4 A inceput dis-de-dimineata, la 05:30, inainte de rasarit, impreuna cu toti colegii de refugiu. Altfel nici nu se putea avand in vedere planul nostru: sa urcam de la refugiu (2100 m) pana pe varf la aproape 3000 m si apoi sa coboram inapoi la parcare la 1100 m. Teoretic, totul trebuia sa dureze 9 ore (3 ore urcarea de la refugiu + inca 6 coborarea pana la parcare). Am zis ca daca reusim in 12 e bine. Urma sa stabilim si tinta. De la cel mai intalt varf, Mytikas (2917 m), ne cam luasem gandul: peste tot citisem ca ultima portiune de 30 de minute pana la el era cea mai dificila si necesita si ceva aptitudini alpinistice. Cu o zi in urma, pe traseu, ne intalnisem si cu 2 romani, tipul mai urcase pe Mtrikas(cica avusese o tentativa si in timpul iernii) si ne-a zis ca putem sa o facem, dar e bine sa luam de la refugiu un ghid care sa vina cu noi + de inchiriat casti si echipamente de genul, dar ca sigur asa reusim... deci clar am zis pas. Stefani (sau Tronul lui Zeus) iesea si el din discutie la cei 2902 m insa cu reputatia de a fi cel mai abrupt si dificil. Ne-am propus sa incercam sa ajungem pe Skolio (2904 m), pe care-l urcau majoritatea drumetilor (in detrimentul lui Mytikas unde am inteles ca doar vreo 10% ajung) si daca nu mai putem, sa ne oprim pe Skala (2882 m) care era cumva pe drum. Dupa rasarit (superb) si micul dejun la refugiu (ok) am luat-o din loc catre varfurile unde grecii credeau ca o ard zeii. Traseul a devenit gradual din ce in ce mai greu si abrupt, iar dupa ce am iesit de tot din linia copacilor (apropo, cica acolo se gaseste linia de copaci la cea mai mare altitudine din Europa), dupa vreo 2 ore si jumatate, am ajuns la o bancuta din pietre pe ceva ce parea a fi un varf. Am sperat din tot sufletul sa fie Skala pentru ca deja eu cel putin eram foarte obosit. Am si intrebat un mosulet neamt de vreo 90 de ani pe care l-am gasit acolo, dar omul parea mai nedumerit ca noi, cu toate hartile si busolele pe care le avea la el. Toti plecaseram cam in acelasi timp de la refugiu (vreo 20 de persoane poate), dar in afara de mosulet, cam toti ne depasisera. De acolo am inceput totusi sa mergem impreuna cu doi tineri nemti, el si ea, avand cam acelasi ritm. Problema lor principala era ca le era foarte frica, in special ei, pentru ca, da, traseul devenise si mai greu, culminand totul cu plansetele kamaradei noastre de drum (nu din partea noastra, sa fie clar). In acelasi timp, si noi eram destul de ingrijorati pentru coborare pentru ca noi urcam cum urcam, insa ni se parea foarte greu de coborat. Mai vedeam si cate un nebun care urca sau/si cobora efectiv in fuga si cu atata usurinta, parca sa ne faca in ciuda, de parca trecea Graham Jarvis cu Husqvarna lui pe langa un incepator cu mainile si picioarele rupte pe un Minsk - ca tot abia am citit rezumatul Red Bull Romaniacs de anul trecut. La un moment dat am vrut chiar sa ne intoarcem, dar fix pe ultima portiune traseul a devenit ceva mai usor si am reusit sa ajungem impreuna cu nemtii nostri, rupti dar foarte bucurosi, pe Skala. De acolo unii porneau catre Skolio, altii (putini) isi faceau curaj sau isi trageau rasuflarea sa urce pe Mytikas (Skala fiind cumva intre cele doua varfuri). Cand am ajuns noi, colegul nostru de camera batran dar musculos, tocmai se intorcea bucuros de pe Mytikas, ceea nu ne-a mirat prea tare. Cineva s-a dovedit totusi mai incet ca noi: mosul de 90 de ani a ajuns si el la vreo 20 de minute dupa (nu stiu cum a reusit, bravo lui). Nu a stat mult si a luat-o catre Skolio, destul de hotarat... nu stiu daca l-a mai vazut cineva de atunci. Imi este greu si nu ma pricep sa descriu bucuria, satisfactia enorma si sentimentele pe care le-am simtit pe varf, asa ca nu o sa incerc prea tare. Dupa niste poze si snickers bine-meritate am decis ca pentru noi este prea mult sa incercam sa ajungem pe Skolio, gandindu-ne si la coborarea lunga pana la 1100 care ne astepta. Am trecut cu bine de portiunea cea mai grea, unde ne-am descurcat mai bine decat ne asteptam pe coborare, a urmat o tranta sau doua in fund pe pietrele alea de imi pierea tot cheful, dar am ajuns teferi si nevatamati inapoi la refugiu. Dupa o masa copioasa si putina odihna, ne-am facut curaj si am continuat coborarea, care deja era clar mult mai usoara fata de ce experimentasem pana atunci, insa noi eram rupti de oboseala de abia inaintam. Parca putin curaj ne-au dat si niste oameni care urcau practic dezbracati si desculti de zici ca faceau parte dintr-un cult, dar in rest alte evenimente nu am avut. Au urmat cei 30 de km bine cunoscuti fara casca si echipament pana la cazare care ne-au reamintit cat de obositi eram pentru ca abia stateam pe motoreta, dupa niste dusuri, beri, gyrosuri si pat comfortabil - finalul perfect! - cateva cadre cu rasaritul - un prim popas - cam asa arata poteca pe alocuri, acolo unde nu era cel mai greu - tot mai sus - incercam sa ma dumiresc cu mosul de 90 de ani care e treaba - ne-am intalnit si cu niste capre - cam de acolo incepea portiunea care ni s-a parut cea mai grea: mult mai abrupt decat pare in poza si portiunea din stanga, mult mai in rapa - kamarazii nostri de drum si ceva peisaje faine - Mihaela a zis ca aratam ca un cocalar pe munte, ceea ce mi se pare ofensator - peisaj si eu care probabil ma gandeam ca nu mai pot - dar totul a meritat cand am ajuns pe Skala. In fundal e Mytikas - Skolio in stanga si Mytikas in prim plan dreapta - asta micu cred ca a ajuns ceva mai usor ca noi - evident, se vedea si marea - as pune toate pozele dar nu stiu daca e suficient spatiu de stocare pe forum - mie mi s-a facut rau doar cand am facut poza - unii erau super dotati cu cizme si bete care sigur au prins bine la coborare - aici ma relaxam putin dupa o tranta - refugiul ala arata bine de tot - aproape de parcare deja, am avut puterea sa mai facem cateva poze - foarte bucurosi ca am ajuns in viata la parcare si un caine care a tinut mortis sa apara in toate pozele noastre - ca niste drumeti responsabili ce eram, ne-am carat si gunoiul de pe munte Ziua 5 Ne-am trezit cu ceva dureri, dar macar nu ne-a asteptat o zi foarte grea: voiam sa ajungem in Delphi (o alta destinatie din Grecia unde nu mai fusesem pana atunci), in prima parte pe ceva autostrada, lejer si apoi drumuri frumoase la ceva altitudine prin muntele Parnassus. Cum zona e destul de turistica datorita sitului arheologic, pretul era maricel la cazari, asa ca am profitat de ocazie sa stam prima noapte la cort (doar nu l-am carat degeaba!) si am gasit un camping foarte frumos cu piscina si o priveliste cum n-am mai vazut la nici un camping. - o mica pauza inainte sa intram pe drumurile virajate - ceva poze din mers - nu arata rau - inainte de un viraj la stanga - in Delphi, inainte sa ajungem la camping - asta vedeam cand ieseam din cort, sau chiar din cort- v-am zis ca aveau si piscina - la o bere - seara din camping - colegi de camping - jurnalul zilei
  17. Salut, Dupa cum vad ca s-au orientat si multi alti forumisti, anul trecut am hotarat sa ne facem tura in Grecia. Initial, in timp ce eram inca pe meleagurile marocane in 2019, chiar in ultima seara, ni s-a infiripat serios ideea ca in 2020 sa facem Georgia, Aermenia si Azerbaijan. Mihaela chiar incepuse la un moment dat sa stranga informatii despre excursie dar pe masura ce s-a apropiat vara, din cauza pandemiei si "a contextului actual", evident, ne-am dat seama ca o destinatie mai buna ar fi ceva prin Europa. Cum nu mai fusesem pana atunci si eram siguri ca o sa fie bomba, am inceput sa facem planuri pentru Franta: Alpii francezi si riviera franceza. Deja incepusem sa strangem informatii si despre destinatia asta insa din pacate a fost imposibil sa o facem: cu exceptia unei ferestre de vreo doua saptamani prin iunie daca imi amintesc bine, atunci cand se putea, in rest, din cauza restrictiilor, a fost imposibil. Desi Franta a permis turismul toata vara, celelalte tari (Italia, Ungaria, Slovenia, Austria, etc), alternativ sau toate, nu au permis nici macar tranzitul pentru turism in alte destinatii (doar tranzitul pentru calatorii "esentiale"). Ne-am gandit la foarte multe variante cum sa "pacalim" sistemul si sa ajungem in Franta cu motocicleta, dar in final am renuntat cu speranta ca macar in 2021 o punem de niste Alpi. Sa nu mergem nicaieri cu motoreta nu se putea (desi facusem cateva excursii bunicele prin tara, parca tot nu se compara cu o iesire in "afara") asa ca am optat pentru "old faithful" Grecia. Cum reusisem sa vizitam destul de serios tot Peloponezul intr-o excursie separata si coasta de vest in excursia cu Sicilia, am zis sa ne axam pe Atena si coasta de est, sa facem si sa vedem niste chestii pe acolo pentru care nu reusisem sa rezervam timp in celalte excursii. In plus, ca o noutate pentru noi, am reusit sa facem totul pe mai multa relaxare, pe indelete: am rezervat cam acelasi timp ca pentru o excursie "normala" insa am avut mai putini km, mai putina graba, etc. Pe scurt: - moto: KTM 1190 Adventure 2016 - durata: 16 zile - start: Bucuresti (29 august 2020) - tinta: Muntele Olimp, coasta de est a Greciei, Atena, insula Evia - final: Bucuresti (13 septmebrie 2020) - km: 3367.3 - timp petrecut in sa: 47:03 h Desi a fost foarte reusita dupa parerea noastra, poate pentru ca nu am simtit-o chiar ca pe cea mai "epica" excursie si am vrut sa stam cu mai putin stres, nu am mai pornit aplicatia de urmarit si memorat traseul, insa in descriere voi incerca sa mentionez acolo unde pot si pe ce drumuri am mers. Ziua 1 Dupa ce ne-am facut cu o zi in urma testul pentru Covid-19 ca tot romanul care a vrut sa mearga in Grecia in 2020, ne-am trezit in dimineata plecarii cu ceva emotii, nu atat pentru excursie parca, ci ca sa iasa testele alea negative. Al meu a venit de dimineata, chiar inainte sa plecam: negativ! Al Mihaelei se lasa asteptam (desi totul era in termen pentru ca nu trecusera cele 24 de ore de la recoltare) dar ne-am pus cuminti bagajele pe motor si am luat-o din loc. Granita cu Bulgaristanul am trecut-o fara probleme, rapid, nu era coada. Aapoi imediat dupa a venit si al 2-lea rezultat: tot negativ!!! Lasand la o parte cat de grava putea sa fie sau nu boala, ar fi fost nasol sa ne intoarcem din drum asa ca bucuria a fost maxima. Am ajuns fara problema la Manastirea Rila din Bulgaria, unde planuiam sa petrecem prima noapte: aer curat, rocoare, raul susura la cativa metri de balconul camerei, drumul pana acolo foarte frumos, bun, virajat, liber. Mici probleme am avut langa hotel cand am intrat cu motocicleta pe o poteca gresita, abruta, pavata cu pietre imense (as zice bolovani, pavata cu bolvani cred ca este o descriere foarte precisa), de a fost nevoie sa tragem amandoi de ea ca sa o intoarcem si sa o scoatem de acolo, de am fi tras o burta de ras de fiecare data daca ne pica fisa sa filmam operatiunea si sa o revedem). Cu banii am avut mici probleme pentru ca nu am venit pregatiti cu Leva la noi si nimeni nu accepta plata cu cardul (nici macar la hotel si nici macar cu Euro), iar toate exchangeurile si bancile din oraselul de langa manastire erau deja inchise cand am ajuns noi (cele 1 sau 2 cate erau). Intr-un final am dres-o cu o retragere de Leva de la ATM (de fapt, mai corect, de la ATM-UL pt ca cred ca era doar unul). - pregatiri de plecare - catre muntii din jurul manastirii Rila - o imagine superba, motociclete si vin (intr-o stare incipienta, ce-i drept) - cel mai mare orasel mic inainte de manastire Ziua 2 Ne-am trezit cu peisajele frumoase din jur (sera cand am ajuns deja nu se mai vedea mare lucru) si am rezervat prima parte a zilei vizitarii Manastirii Rila, printre cel mai vizitat obiectiv din Bulgaria si printre cele mai vechi manastiri ortodoxe inca functionale din lume. Drumul care ducea de la manastire catre cel principal, de altfel foarte bun si virajat cum am zis, se aglomerase de turisti (majoritatea bulgari) asa ca am renuntat la ideea de a trage cateva cadre cu GoProul si ne-am indreptat catre granita cu Grecia, pe la Kulata. Nu a fost foarte aglomerat, s-au miscat repede baietii, chiar daca a trebuit sa urmam ceva proceduri noi. Ne-a fost cerut dovada testului Covid cu rezultat negativ pe care l-am aratat pe celulare, insa cel care l-a verificat s-a uitat atat de fugitiv incat sunt absolut convis ca nu a vazut nimic: testul ar fi putut sa fie pozitiv sau ar fi putut sa fie un alt nume pe el. Chiar ne gandeam ca am fi putut sa economisim vreo 200 de Euro si le aratam un document PDF cu meniul unui restaurant sau orice altceva. Dupa ce am aratat codurile QR aferente completarii de acasa a formularului obligatoriu de intrare in Grecia (cu date personale, pe unde ne plimbam, etc), a urmat un alt test de Covid RT-PCR la fata locului. Testul asta trebuia sa fie aleator insa grecii erau pusi pe treaba si, cel putin cand am trecut noi, testau pe toata lumea. Probabil ca rezultatul a fost tot negativ pentru ca fie am primit un SMS in cateva zile ca totul e ok, fie nu am mai primit nimic pe tema asta, nu mai tin minte foarte bine. Am urmat autostrada pana in Leptokarya, un orasel-statiune pe coasta, unde am petrecut urmatoarea noapte. Am gasit acolo cu o zi in urma un hotel mic la pret bun (Alexandros), unde proprietarul a fost de acord sa platim doar cele doua nopti pe care urma sa le petrecem acolo, iar noaptea dintre ele pe care urma sa o petrecem pe Olimp (sper ca are sens ce am scris), sa pastram totusi camera si sa ne tinem bagajele acolo, ceea ce a fost perfect pentru noi. Asa ca am bagat si un mic preview pentru urmatoarele doua zile. - jurnalul zilei precedente - una din putinele zile cu peste 500 km - priveslitea de langa manastire - Manastirea Rila (am reusit sa o vizitam cu ajutorul unui bilet "de lux" cumva, care includea acces in toate zonele manastirii destinate publicului (chilii, muzee, turn, tur ghidat, etc) si care lasa cu gura cascata toti controlorii de bilete mai ceva ca scooby doo cand vedea un sendvici supra-etajat, dar care era echivalentul a vreo 40 de lei de pers doar, daca imi amintesc bine) - gata de drum, cu un mic dejun/pranz (brunch?) inainte de plecare - la granita cu Grecia imediat dupa ce caile nazale imi fusesera proaspat reviolate - plaja din Leptokarya seara unde au intrat la fix vreo doua beri - jurnalul zilei 2 Ziua 3 Urmatoarele doua zile le-am dedicat Olimpului. De cativa ani aveam in minte drumetia pana in varful muntelui si in fiecare an cand treceam pe langa el in mare graba si-l lasam in urma in dreapta noastra pe autostrada in goana catre alte destinatii "mai interesante" din Grecia, ne gandeam ca ce fain ar fi sa-l urcam intr-o zi. Iata ca, datorita pandemiei si restrangerea posibilitatilor de a calatori, am reusit sa o facem si pe asta! Ne-am interesat ceva ceva inainte si nu parea foarte complicat (avand in vedere ca noi eram si suntem neantrenati pentru drumetii de genul asta), citeam in multe locuri "pe net" ca nu este o ucare grea, bla bla, ba chiar ca unii o fac si se intorc in aceeasi zi, lucru pe care l-am luat si noi in considerare, dar ne-am gandit mai bine sa nu facem asta dupa ce am inteles ca ne-ar lua vreo 12 ore si am vazut cativa lesinati pe youtube care reuseau sa o faca dar apoi erau terminati de oboseala. Asa ca, am decis sa o facem cu capul pe umeri, asa cum procedeaza majoritatea: cu o noapte petrecuta intr-un refugiu pe traseu. Ceva mai de dimineata ca de obicei, dupa ce am lasat bagajele si echipamentele la hotel, ne-am suit pe motor pentru vreo 30 de km pana la Prionia, punctul pana in care se poate merge cu masina/motorul (cu exceptia a vreo 200 de m, tot drumul e asfaltat frumos pana acolo), aflat la putin sub 1100 m altitudine si unde se afla o parcare maricica si un restaurant. Nu a fost cel mai destept lucru sa mergem 30 de km fara casti pe sosele, dar am zis ca poate nu e o idee buna sa tinem castile 2 zile legate de motocicleta si nici nu stiam daca putem sa le lasam undeva. De acolo, a inceput distractia. Trebuie sa zic de la inceput ca eram foarte nepregatiti si neantrenati (mai ales eu) cu singurele drumetii facute in ultimii 3 ani fiind vreo 2 zile prin Cheile Nerei la inceputul anului si cateva trasee relativ usuoare (cica, pentru ca pentru mine tot au fost grele) in Norvegia in 2018. Eram atat de nepregatiti incat am folosti pe post de ghiozdane in care am carat ce aveam nevoie (ceva mancare, apa - apropo, pe traseu pe timpul verii nu exista izvoare, etc. ah si ceva whiskey pt seara aia) intr-o sacosa de panza cu sfori care se poate pune in spate (cu Yamaha MT primita cadou la un test ride - foarte buna pentru ca nu ocupa mult loc in bagajele motocicletei insa aproape inutila) si un "ghizodan" de musama cumparat special pentru asta cu o seara inainte de pe strada la 3 Euro. Tinta pentru ziua asta era refugiul Spilios Agapitos aflat la 2100 m (unde ne rezervasem doua paturi cu cateva zile bune inainte), iar toata treaba trebuia sa dureze 3 ore. Dupa o ora, aveam primul popas, am ajuns acolo in putin peste o ora si desi ni se parea ca urcam destul de serios, poteca era relativ abrupta cu multe trepte (artificiale sau facute de radacinile copacilor), la popas am aflat ca urcasem foarte putin in ceea ce priveste altitudinea. In urmatoarele doua ore trebuia sa urcam mult mai mult si ne miram cat de abrupt ar putea sa fie traseul. Ei bine, a fost destul abrupt! Si tot mai pietros si stancos. Un moment naspa a fost cand am iesit din padure, trecand peste linia copacilor si a inceput sa ne bata si soarele. Tot intrebam oamenii care veneau din fata cat mai avem pana la refugiu si toti ziceau "o ora, o ora", de vreo doua ore. Intr-un final, pe inserate am ajuns si la refugiu destul de obositi, iar drumul care trebuia sa dureze cica 3 ore, noi l-am facut in 5 si ceva cu tot cu pauze. Pe langa peisajul care devenea din ce in ce mai frumos, am avut si o supriza foarte placuta la "refugiu". Cand spunem asta si ne gandim la ce avem pe aici, ne-am imagina o cabanuta din scanduri si un loc pe jos unde sa-ti pui sacul de dormit. Oamenii de aici erau insa foarte bine pregatiti: dusuri, wcuri calumea, magazin-restaurant (preturi ok avand in vedere locatia si mancare buna care impreuna cu foamea pe care o aveam au facut sa avem o masa luata pe nerasuflate), terasa cu mese si scaune, curent electric (in zona comuna, nu si in dormitoare), dormitoare simple dar curate cu paturi suprapuse, cam tot ce aveai nevoie. In camera cu 15 paturi am mai fost doar noi si inca un cuplu mai in varsta - genul de nemti care nu stii daca au 55 de ani sau 75 - (dar plini de muschi de ne-au speriat). Regula era ca trebuia sa ne aducem asternuturile noastre, insa paturi calduroase primeam de acolo, papuci (pe care trebuia sa-i purtam peste tot, inclusiv pe afara din cauza virusului cica). Am ajuns destul de obositi dar ne-am pus pe mancat si ne-am revenit. Am putut sa ne si relaxam putin, sa ne bucuram de priveliste. Seara se lasase destul de frig. Ne-am culcat cam ultimii din tot refugiul, pe la 22:30, dupa o burta de ras inabusita de vreo 30 de minute cat ne-am bagat in paturi, de i-am trezit pe colegii de camera (nu uitati ca erau batrani, dar musculosi), ca-n clasa a 7-a cand incercai sa nu te auda profesorul de matematica ca razi cu colegul de banca. - parcarea de la 1100 unde am abandonat motorul pentru 2 zile - poza cu traseele de pe munte - ceva trepte la inceput, partea cea mai usoara - ne-am intalnit si cu siragul de catari care ducea provizii si cele necesare catre refugiu (in poza i-am prins intr-o zona foarte dreapta, dar o parte din traseu era asa stancos si abrupt ca nu stiu cum de reuseau) - poteca tot in prima parte - o bine meritata pauza - usor usor ieseam din copaci - peste rau si prin padure... - deja poteca nu mai era asa prietenoasa - incepea sa se lase seara dar deja vedeam bine varfurile cele mai inalte - ajunsi la refugiu si cazati, am putut sa ne si relaxam putin - cea mai buna masa din lume, asa arata un om fericit - o mica sesiune de poze - camera noastra - iesea si luna - se vedea si orasul de pe coasta si marea
  18. Salut! Am cumparat recent un AGV GT Veloce S (a 5-a casca AGV ), dar prima care a venit cu un tub mic pe care scrie ce am pus in titlul topicului. Am cautat pe net care e treaba cu el dar nu gasesc nimic. Am gasit niste variante cu ulei pe baza de silicon pentru garnitura de cauciuc din jurul vizierei pentru diferiti producatori de casti, ca sa o tina fresh, dar "visor mechanism" ma duce cu gandul la mecanismul de deschidere a vizierei. Care e treaba?
  19. Eu va multumesc ca ati avut rabdare sa cititi! Spor la facut planuri!
  20. - magari maidanezi in Azrou - statuia leului din din Ifran, cica o reprezentare a ultimului leu berber salbatic din Maroc - franta, elvetia? - Meknes - patania cu albina - de pe drum, am reusit sa prind o poza buna si cu unul din numeroasele camioane africane pline ochi de ne miram cum de nu se rastoarna - Volubilis - drumul secundar intre Volubilis si N4 care ducea in Fes - mai putin si cadea pe noi - un hotel linistit departe de medina din Fes a fost fix ce aveam nevoie + bere - jurnalul zilei Ziua 17 Am inceput ziua cu ce voiam sa vedem in Fes: Dar al-Makhzen, Madrasa Bou Inania, Moscheea Chrabliyine, poarta Bab Boujeloud si famioasele pielarii Chouara (mai multe comentarii pe langa poze). Orasul are mult farmec, dar ni s-a parut parca cel mai turistic (plin de turisti, etc.) din tot ce am vazut in Maroc. Strazile ingueste (apropo, cica este cea mai mare zona urbana din lume unde autovehiculele sunt interzize) erau uneori absolut neincapatoare de turisti, mai ales daca era un grup mai maricel care se oprea sa vada ceva, se facea un ambuteiaj in toata regula. Alt lucru diferit a fost faptul ca a trebuit musai sa parcam motorul in parcare, erau semne peste tot cu parcarea interzisa si politia ne-a confirmat ca trebuie sa le respectam. Ramasesem fara bani si desi ne-a fost putin teama pentru ca era weekend, am gasit un exchange deschis unde am schimbat ultima tura de euro. Chiar si cu toti turistii de acolo, la final ne-a fost greu sa gasim o cafenea care sa nu serveasca bauturile in pahare jegoase si sa nu fie cu mesele slinoase. Dupa Fes, urmatorul punct in care voiam sa ajungem era orasul albastru Chefchaouen din muntii Rif. Nu a fost foarte simplu pentru ca am plecat tarziu din Fes, drumul nu a fost foarte usor, cu multe zone in care se repara si cu blocade ale politiei (nu mai stiu daca am mentionat, dar aveau un stil prin tot Marocul in care politia - jandarmeria regala - ingustau drumul cu marcaje rutiere, toate autovehiculele incetineau astfel incat sa vada ei mai bine cine care e in masina - noaptea bagau lanternele in ochi. Pe unii ii opreau pe altii nu, nu stiu inca dupa ce criterii, insa toata treaba se traducea uneori prin cozi. Apropo, terminand cu paranteza asta, nu am avut nici o clipa probleme cu politia sau autoritatile, se vede ca sunt foarte tourist friendly. In afara de vama, nimeni din autoritati nu ne-a intrebat nimic, nu ne-a oprit, nu ne-a cerut un pasaport, un document al motoretei). Ca sa nu mai zic ca, 100%, un tip intr-o masina ne-a urmarit aproape 100 km. Atunci cand depaseam depasea si el, cand mergeam incet, cuminti in spatele camioanelor si el tot asa. Poate insa era doar pasionat de motoare si voia sa ne vada cat mai mult, nu zic ca avea intentii rele. Am scapat de el doar cand am intrat in Chefchaouen. Acolo planuiam sa vedem medina albastra, am mers cu motorul pana acolo unde am putut si de acolo trebuia sa o luam pe jos. Deja au venit baietii sa traga de noi sa ne ofere cazare, parcare si tot ce vrem si ce nu vrem (pe bani, evident), lucruri de care ne saturaseram dupa 12 zile. In plus, deja era pe inserate bine, asa ca ne-am pus inapoi pe motor si am incercat sa ne bucuram de restul privelistilor cu muntii Rif pe final de zi. Ziua s-a terminat la o pensiune a unui cuplu de francezi simpatici, pe care am ales-o special pentru ca era foarte aproape de Tangier M, la doar 4-5 km (acum stiam exact care era treaba si de unde pornea feribotul). - un semafor frumos in Fes - Fes. Probabil ca pielariile sunt cele mai celebre, diferite si impresionante in Fes. Ne-a luat putin sa ne pirndem care e treaba cu ele si cum se pot vedea: aleea care duce la ele (pozata mai sus, cu diferite puncte de lucru care prelucreaza pielea in diferite stadii, pe stanga si dreapta) miroase ingrozitor, dar te duce la cazanele cu vopsea si cu substanta care netezeste pielea, unde te poti plimba printre ele, insa nu poti sa ai o privire de ansamblu (si acolo am fost acostati de binevoitori). Privelistea pe care am surpins-o in poze este posibila doar de la una din terasele magazinelor care vand produse din peiele. Ele sunt private, dar, te invita tot felul de personaje sa intri, teoretic, gratuit. Am acceptat si noi invitatia unui om care parea mai simpatic si care ne-a oferit menta ca sa mai stavilim mirosurile si ceva explicatii despre procesul de prelucrare al pielor, apoi la final ne-a rugat sa-i platim cat vrem, dar experienta a fost interesanta. - Chefchaouen, orasul albastru, asezat frumos in muntii Rif - jurnalul zilei Ziua 18 Ne-am trezit la timp pentru a prinde fara probleme feribotul si inainte am alimentat cu ultimii dirhami (apropo, este ilegal, conform legii, sa scoti dirhami din Maroc - mai in gluma mai in serios, probabil ca s-ar prabusi economia - dar nu am putut sa nu pastrez doua bancnote de valorea mica pentru colectie). Cel care ne-a facut procedura de check-in (nu vames, dar angajat fie al portului fie al companiei de transport) ne-a cerut verde in fata bani (pentru serviciul asta gratuit). I-am zis clar ca nu si am plecat, dar putin gust amar parca asa pe final ne-a lasat. Ne-am invartit putin pana sa nimerim culoarul de imbarcare corect si cat am asteptat sa urcam pe vas am fost martori si la singura ploaie din Maroc. Ultimii km din Spania au decurs bine, am ajuns la timp la depozitul moto unde am lasat KTMul, am avut timp si sa mancam ceva, uber pana la aeroportul din Malaga si inapoi in Bucuresti. Per total, a fost o aventura si o experienta foarte faina de care ne-am bucurat la maxim si pe care cu siguranta o vom tine minte! Am repeta treaba asta stiind tot ce stim acum? Categoric! Recomandam altora? Da! Am mai face excursia asta in viitor? Nu in viitorul apropiat (a se citi 20-30 de ani). Orasele sunt incredibile datorita aerului exotic pe care il au (exact asta cauta oamenii care le viziteaza), dar uneori putin prea agitate si putin prea "exotice" pentru gustul unora, peisajele sunt foarte frumoase si exotice si ele (fie ca vorbim de ocean, desert, munti), multi oameni sunt foarte ok si saritori, primitori, insa sunt multi si cei care sunt agasanti de vine sa-i iei la palme. Nici nu am terminat-o bine pe asta si in ultima seara ne faceam deja planuri pentru urmatoarea excursie: Georgia? Scotia? Alpii francezi? Pentru cine e fan si vrea poze "in timp real" din urmatoarele, puteti sa urmariti cu incredere instagramul Mihaelei: https://www.instagram.com/mmihaela.oprea/ Daca timpul permite (fara sa promit), poate revin cu un montaj cu filmuletele de pe GoPro. - portul vizitat de putina ploaie, asa de final. In rest, vremea a fost foarte buna cu noi. - traversarea asta a fost pe zi si am putut sa vedem ceva mai multe. Gibraltarul, enclava britanica. - din nou, singura motocicleta de pe feribot - la depozitul din Malaga am sarbatorit bucurosi cu ultimele beri din Fes - jurnalul zilei si cel al excursiei
  21. Ziua 13 Planul principal era sa urcam pe drumul R704 si apoi in localitatea Agoudal sa facem dreapta pe R703 pana inapoi pe drumul principal N10. Citisem ca cele doua drumuri ofera peisaje spectaculoase si ca nu trebuie ratate, insa planul nu a mers chiar asa. Dimineata am aruncat un ochi la Kasbah Amridil de langa Skoura si apoi am mers putin pe Rose Valley, vale aflata intre Kalaat M'Gouna si Agoulzi (desi frumos, se pare ca nu era chiar sezonul trandafirilor). Inainte sa intram in munti, ne-am facut plinurile (atat motorului cat si noua cu un fast food si cafele) si ca bonus, benzinaria avea si o spalatorie unde baietii au fost draguti si ne-au dat un jet de apa pe lantul care deja plangea, dar care s-a revigorat in combinatie cu degresantul si apoi lubrifiantul carate atata amar de drum (nu fusese prima data cand il ungeam in excursie, insa a fost prima degresare calumea). Cum am intrat pe R703 au inceput peisajele si au inceput sa apara ceva mai multi motociclisti care sigur auzisera si ei de drum. In general, am fost surprinsi sa vedem in Maroc destul putini motociclisti, ne asteptam la ceva mai multi (poate pentru ca era deja pe final de an?). Toata treaba a culminat cu faimosul Dades Valley/Gorge. Chiar daca nu este lung, din varf arata chiar impresionant. Dupa o sesiune de poze, apa si niste stickere cu valea la supra-pret (30 dirhami ~ 3 euro bucata!!) ca si suveniruri pentru prietenii motociclisti, am luat-o din loc crezand e este ultima data cand o sa fim acolo. Peisajele au ramas impresionante, insa drumul nu prea a mai ramas: cu fiecare km devenea tot mai prost, tot mai plin de gropi, pana cand a ajuns sa fie groapa langa groapa de ziceam ca mai bine n-ar mai fi nici un drum si ne-am da pe off road. Alta schimbare: oamenii si satele erau in mod evident mult mai sarace, probabil a fost cea mai saraca regiune din Maroc pe care am vazut-o. Case nu in cea mai buna stare, iar toata lumea se deplasa pe magar (sau boierii cel putin, restul pe jos) si rar mai apareau cate un moped sau masina. O groaza de copii si nu numai (invatati cu turistii totusi, pe langa ceva motociclete am vazut si destule masini 4X4 pline cu turisti europeni/americani) ne faceau semne ca vor de mancare, altii erau linistiti si se uitau curiosi la noi, altii mai salbatici (sa-mi fie cu iertare) zbierau la noi. Desi majoritatea ne faceau cu mana bucurosi, am avut surpriza de la un grup de copii (la dus cat si la intoarcere, pentru ca in final am facut cale intoarsa) sa ne arate degetele din mijloc. Evident, nu i-am lasat asa si intr-o nota amuzanta le-am aratat si eu degetul din mijloc ceea ce nu parea ca i-a deranjat prea tare. Mihaela glumea ca am ajuns sa aratam m**e copiiilor africani flamanzi. In alta oridne de idei, am incercat sa oprim la mai multi copii (de tipul celor cuminti si linistiti) carora le-am impartit batoane si care s-au bucurat foarte mult de ele si de cateva cuvinte schimbate cu noi. Motociclisti nu mai erau, parca intrasera in pamant, toti faceau cale intorasa, cu exceptia a doi tipi care ne-au depasit in viteza, pe Africa Twinuri noi, fara bagaje sau pasageri si cu roti ceva mai de enduro in comparatie cu alte noastre. In curand am aflat si raspunsul: dorinta noastra s-a indeplinit si am intrat pe off road calumea. Am continuat sa inaintam cu optimism vreo 15-20 de km pana cand a inceput sa devina de o caltiate tot mai proasta, tot mai multi bolovani mari si tot mai abrupt si virajat, ceea ce imi punea probleme cu motoreta incarcata asa. Se insera si chiar daca nu mai aveam foarte mult pana in Agoudal (de unde speram sa dam iar de asfalt) am decis sa facem cale intoarsa catre drumul principal. Faptul ca deja era totul pustiu si niste tipi s-au urcat in masina cand am trecut pe langa ei, luand-o dupa noi, ne-a ajutat sa luam decizia asta. Va mai amintiti de turistele decapitate in Maroc in 2018? Probabil a fost buna pentru ca ulterior am aflat ca nici din Agoudal nu aveam asfalt, ci abia din Ait Hani (pun detaliile astea aici si pentru ca stiu cat de greu ne-a fost noua sa gasim informatii despre unele drumuri atunci cand pregateam excursia, de exemplu pentru astea nu gasisem nimic din pacate). I-am dat tare inapoi, am vazut iar Dades Valley si l-am facut si la coborare, am ajuns la drumul principal si am mers catre cazarea din seara aia pe care o rezervasem aproape de Todra Gorge. In afara de faptul ca mi s-a parut foarte enervant cel care se ocupa de cazare, a fost o zi reusita pana la urma! - prima noapte cand am lasat motorul fara husa - Kasbah Amridil - Rose Valley - pauza de alimentare - de pe drum adunate - cizmele noastre au avut si zile mai bune - jurnalul zilei Ziua 14 Dupa un mic dejun bun (dar in care ne-am reamintit ca igiena nu este cea mai grozava peste tot prin Maroc dupa ce acelasi tip de care mi-a placut mie mult, ne-a pus cu mainile cu negru sub unghii, curmale in farfurie - chiar si asa eu le-am mancat totusi ca o paranteza), am dat o fuga in sus pe vale sa vedem Todra Gorge, dupa care ne-am intors, cu destinatia Merzouga! Initial renuntasem la ideea de a vedea dunele de nisip din lipsa de timp, insa cu mici modificari am reusit sa le strecuram si pe ele si nu ne-a parut deloc rau. Tot asa, nu stiam foarte sigur cum o sa fie drumul, la ce sa ne asteptam, mai ales ca citisem ca N12 (pe care am intrat din Alnif dar care incepe de fapt de la Ocean) este neasfaltat si aproape ca nu exista ca si drum pe anumite portiuni. Nici cu benzinariile nu stiam sigur cum o sa fie asa ca am umplut cu benzina cele doua bidoane de cate un litru pe care le luaseram cu noi (vorba aia, ne apropiam de desert), mai ales ca indicatorul de benzina nu mai functiona deloc, indicand ca rezervorul e gol chiar si atunci cand era plin. Chiar daca in conditii normale, cel putin pe unde am fost noi, benzina la canistra s-a dovedit total inutila (lucru care se aplica sunt convins si motoretelor cu rezervor ma mic sau mai gurmande, fiind suficiente benzinarii), insa pentru noi a fost cu folos cum aveam sa aflam mai tarziu. Toate temerile au fost nefondade: benzinarii suficiente, drumuri foarte bune si cu peisaje interesante, cateva localitati cu oameni prietenosi: aici imi amintesc de copiii care mergeau la scoala (pareau sa fie o groaza), baiatul dintr-un magazin care a lasat-o pe Mihaela sa foloseasca toaleta din casa; un proprietar de magazin imbracat in calif si care a insistat sa cumparam haine de la el si cand a vazut ca nu reuseste (am luat doar niste cipsuri din care o parte erau stricate) a vrut sa faca o poza cu noi; un mos care vorbea foarte bine franceza (ceea ce nu e valabil pentru multi marocani, dar se vedea ca venea din vremea protectoratului francez omul) si care m-a certat foarte rau ca, desi sunt din Romania, nu vorbesc franceza (rup cateva cuvinte dupa cei sase ani de franceza la scoala, dar nu aveam cum sa-i fac fata). Am mers foarte relaxati si chiar am reusit sa ascultam in casti muzica pe youtube (sa se stie ca aveam date la discretie!). Ca bonus, am vazut pe drum si doua camile salbatice (sau mai exact scapate din captivitate sau salbaticite pentru ca se pare ca cele total salbatice mai sunt doar in desertul Gobi - tocmai am citit pe wikipedia). Ne-am hotarat sa stam la unul din (se pare ca) multele - am gasit pe booking vreo 15 - complexuri de corturi din desert. Tarifele variaza extrem de mult, de pana la 10 ori si desi se pare ca sunt destul de la fel, sunt multe variabile: daca au sau nu transport pana acolo inclus, dacau au incluse cina si/sau micul dejun, cat de departe sunt de alte campinguri de genul asta sau de oras, cat de mari sunt, etc. Dupa ce ne-am ratacit in Merzouga de am ajuns pe un mal de pamant lat de jumatate de metru (hotelul de unde trebuia sa pornim era pus acolo pe maps cumva), am ajuns si la locul de pornire unde am parcat motoreta si am luat un 4X4 (ca si pasageri) care ne-a dus (dupa un drum de 20-30 de minute prin dune, ceea ce in sine a fost distractiv - tipul de la volan spunea ca pe acolo treceau cei de la Dakar pe vremea cand se tinea in Africa) la camping. Nu ma pricep foarte bine la descrieri de genul asta, dar experienta ni s-a parut super! Mancare buna, gazde foarte de treaba, baie curata (daca stau sa ma gandesc bine cred ca a fost cam cea mai curata de pe unde am stat), pat comfortabil, foc de tabara, cantece traditionale la instrumente de percutie, aveau la vanzare bere si vin ceea ce se intampla foarte rar (na, probabil ca in desert acolo Allah nu ii vede), a doua zi era ziua Mihaelei, luna si evident peisajul care pentru noi parea efectiv de pe alta planeta. Pentru noi, si asta a fost probabil unul din cele mai frumoase momente ale excursiei. Toate astea si faptul ca ajunsesem pana acolo, la cativa km de Algeria, cu motocicleta (ok, din Spania, dar totusi) ne dadea un sentiment foarte fain. - nu arata rau privelistea de dimineata - Todra Gorge - cate o poza catre Merzouga - prietenul nostru calif - un magar frumos de pe drum - camilute time - in 4X4 catre camping - unde se vad muntii aia, era Algeria - de prin dune - cazarea pe seara aia - jurnalul zilei Ziua 15 Ca pe o chestie de "o data in viata", am decis sa ne intoarcem inapoi in Merzouga pe camile, ceea ce a fost haios, dar poate a fost putin cam mult aproape doua ore si nu chiar chiar cea mai buna idee dupa vinul baut cu o seara inainte. Intorsi la hotelul unde lasasem motorul si echipamentele am fost probabil martori la un control al politiei asupra hotelului: incredibil de aroganti si ingamfati domnii politisti de parca invatasera de la ai nostri. Am oprit in urmatorul orasel sa mai mancam ceva, sa bagam benzina si niste aer in roata din fata care am observat ca incepea sa-l piarda, ceea ce nu a fost cel mai placut lucru: o data pe zi sau la doua zile pentru restul excursiei a trebuit sa umflam roata fata care pierdea vreo 0.3-0.4/zi. Mai tarziu cand am ajuns in Bucuresti am aflat ca scapa aer pe la margini, unde se imbina anvelopa cu janta - rezolvat cu o remontare a anvelopei. In rest, ziua a decurs fara evenimente majore. Am mancat in acelasi orasel la un fel de fast food de strada, am comandat ce aveau cel mai scump din meniu, desi nu stiam ce este - ceea ce in general e o idee proasta (singura limba internationala in care era afisat era franceza) si s-au dovedit a fi ficatei de pui. Nu au fost deloc rai, chiar gustosi, dar daca stiam, sigur nu ii luam. Ne-am propus sa ajungem in Ifran, orasel pe care voiam sa-l vizitam dar nu am gasit decat cazari scumpe si putine, asa ca am rezervat de pe drum un hotel in Azrou care s-a dovedit a fi de fapt o scoala, care functiona si ca hotel. Oameni cu sprit antreprenorial! In plus am putut sa bagam motoreta si in curte ceea ce a fost super. Pana acolo drumul ne-a dus si prin celebra padure de cedri din sud-estul orasului, unde traieste si macacul berber (o specie de maimute care se pare ca se numesc magot in romana). Poate pentru ca era deja pe inserate bine, nu am vazut nici o maimuta din pacate. Seara am iesit putin in oras (chiar daca nu era foarte mare, era destul de modern si activ - intr-un mod civilizat - de altfel). Ne-am oprit la un restaurant (mai degraba o terasa/pizerie) care parea decent si de unde mi-am luat un mix grill sau mix kebab sau ceva de genul asta, care insea, supriza, iar avea printre alte chestii si foarte multi ficatei de pui, ceea ce nu imi doream in mod special si de la care probabil s-a lasat cu urmari. - plimbare in desert - vale cu palmieri de pe drum - friendly biker - jurnalul zilei Ziua 16 Dimineata eram devastat: alb la fata, transpiram si cu vizite dese la WC. Probabil ca mancatul toata ziua ficatei mi-a venit de hac si nu ficateii in sine, ci cu siguranta modul in care au fost tinuti. Aveam in minte toate "tarabele" cu carne pe care le vazusem in Maroc cu o veselie de muste negre sau verzi cat degetul mic de la picior care dadeau petreceri pe produsele expuse. Dupa ceva pastile pe care le aveam pregatite din Bucuresti mi-am revenit putin si pana spre dupa-masa eram ok aproape 100%. Era timpul sa bagam benzina. Cum procedam (avand in vedere ca nu mai aveam indicatorul functional), ca la NTVul din '91 care nici el nu are din nascare, numaram km si cand faceam 300 sau pe acolo ii faceam plinul. Deja aveam vreo 330 cand ne-am oprit la o benzinarie la iesirea din oraselul in care am stat, insa unde am avut surpriza sa aflam ca nu putem sa alimentam pentru ca nu aveau curent electric. Era inutil sa cautam alta, ne-au zis ca e oprit in tot orasul. Acum intelegeam de ce nu avusesem nici noi de dimineata la hotel curent. Asta a fost momentul in care ne-am bucurat ca aveam mini-canistrele de benzina cu noi si ca a meritat sa ne miroasa o parte din lucruri a carburant (le tineam in top-case). Am golit unul in rezervor si i-am dat catre Ifran unde am reusit sa facem si plinul. Ne-am plimbat putin pe acolo (un orasel frumos, contruit la altitudine mare de francezi in mijlocul secolului XX, dupa modelul oraselor alpine europene ca un refugiu al colonistilor de la atata Maroc si caldura) si ni s-a parut foarte interesant. A urmat Meknes, a 4-a capitala imperiala a Marocului, foarte frumos, cu avantajul ca este ceva mai mic si mai linistit. Nu stiu de ce, dar cel putin in ziua aia, erau multe obiective inchise, insa chiar si asa am reusit sa vedem cate ceva: poarta Mansour, Bou Inania Madrasa, etc. Am mancat ceva (pentru mine light, o salata) si am pornit catre situl arheologic de la Volubilis. Pe drum, in mers, am avut o mica peripetie cu o albina care s-a incapatanat sa o intepe pe Mihaela in deget fix intr-un moment in care nu avea manusile. Desi am scos acul repede zic eu, conform relatarilor ei, durerea era insuportabila pana la umar, iar mana se umfla vazand cu ochii. Nu stiam daca e algerica sau nu si nici ce fel de albine nebune sunt prin Maroc asa ca ne-am speriat putin (mai ales ea). Si-a revenit insa repede si am luat-o din loc, dar cert e ca si acum, dupa jumatate de an, in mod ciudat, locul intepaturii este umflat si doare la apasare. Volubilis: foarte interesant, mai ales pentru pasionatii de istorie, un exemplu foarte bine pastrat de ruine romane aflate la marginea indepartata a imperiului. A urmat apoi drumul catre Fes unde aveam cazarea. In loc sa o luam pe drumurile principale, am vazut pe maps ca din Volubilis catre N4 este un drum secundar care ne-ar ajuta sa economisim vreo 20 de km si in plus am zis ca e o idee faina sa mai vedem putin si din "off the beaten track". Am avut mici emotii pentru ca nu stiam la ce sa ne asteptam, cum o sa fie drumul, insa a fost fix ce voiam: drum mic, ingust, pe alocuri neasfatat, pustiu, peisaje faine, etc. In Fes nu am vrut sa mai stam in medina nici in ruptul capului, ne saturasem putin de toata agitatia de acolo, asa ca am optat pentru un hotel/riad dintr-o parte moderna a orasului si a fost ok. Foarte biker friendly cu motorul bagat frumos in curte, patronul foarte de treaba, s-a oferit sa ne duca cu masina pana la un Carrefour care vindea si bauturi alcoolice cand a auzit ca intrebam de un loc de unde putem sa procuram ceva licori cu alcool. Din intamplare si el voia sa-si cumpere niste beri. Erau doar cateva supermarketuri in Fes care vindeua alcool si a fost destul de interesant de vazut: o zona speciala a magazinului cu intrare separata, la subsol, o camera nici mica nici foarte mare, plina plina ochi cu marocani agitati care isi cumparau, tarii, vin, bere, era o nebunie acolo, nu ne asteptam sa vedem asta intr-o tara atat de musulmana cum este Marocul, dar cu siguranta ne-am bucurat ca am pus pana pe un 6-pack de bere.
  22. Ziua 12 Dupa un mic dejun ceva mai european de data asta si care ne-a prins foarte bine, am pornit sa exploram la pas Marrakeshul pentru urmatoarele ore: Saadian Tombs, Medresa Ben Youssef (care se afla in renovare), celebra piata Jemaa el-Fnaa (cica cea mai aglomerata din Africa si parte a patrimoniului cultural imaterial UNESCO datorita activitatilor din piata - de la serpi dansatori, maimute, dansuri, standuri de mancare, etc.), Moscheea Kutubiyya (doar prin afara pentru ca, la fel ca si majoritatea moscheilor acteive din Maroc, necredinciosii nu au acces in interior), Palatul El Badii, Palatul Bahia. Ca super bonus, am dat peste un sediu Telekom unde cineva a reusit sa ne seteze un telefon astfel incat sa functioneze cu o cartela de-a lor (inca nu am inteles ce a facut, dar a mers), dupa ce ne-a pus sa mai cumparam credit in valoare de 5 Euro (desi clar nu era nevoie, dar probabil a vrut sa faca putina vanzare, iar noi am plecat fericiti pentru ca in final aveam date mobile la discretie). In plus, am dat si peste o banca unde am mai schimbat cateva sute de Euro pentru ca dirhamii din Tangier erau pe terminate. Am pornit entuziasmati la drum pentru ca urma unul din cele mai spectaculoase drumuri ale excursiei: Tizi n'Tichka din Muntii High Atlas cu o altitudine de 2260 m care ne-a traversat muntii de la nord la sud. Peisaje superbe, cetateni marocani care aproape ca sareau pe drum sa ne arate ceva pietre rosii pe care voiau sa ni le vanda (tocmai am purtat o discutie serioasa cu Mihaela care sustine ca erau ceva fructe... se pare ca nu vom afla niciodata), drumul in cea mai mare parte ok, cu unele exceptii unde se lucra si eram nevoiti sa facem putin off-road sau sa asteptam pentru ca se circula pe un singur sens + pe anumite portiuni, imposibil sa facem depasiri, unde trebuia sa mergem foarte incet in spatele camioanelor umplute pana la refuz. Dupa ce am trecut muntii, am observat ca peisajul arata destul de diferit, fiind deja pe partea cu Sahara: era clar ca zona era mult mai arida si influentele oceanului erau mai mici. A urmat un mic ocol si oprire la Kasbah Ait Ben Haddou, un sat fortificat (facut de fapt dintr-un fel de pamant amestecat cu fan si probabil alte materiale), construit pe ruta vechilor caravane. Oricum, arata spectaculos, motiv pentru care a fost folosit de-a lungul anilor in foarte multe filme, inclusiv, mai recent, in cateva scene din Game of Thrones. A urmat Ourzazate unde am incercat sa vedem studiourile Atlas insa era deja prea tarziu si se inchisesera, in schimb ne-am imprietenit cu un benzinar care tocmai isi deschisese hotel si care se pare ca jucase ca si cascador si dublura in zeci de filme ultra cunoscute si avea poze care sa dovedeasca treaba asta! In plus, era motociclist pasionat de drumetii off road in muntii marocani. Am continuat pana in Skoura unde am decis sa ne cazam: prima cazare din Maroc rezervata cu o zi in urma sau in ziua aia (restul le facuseram din Bucuresti). Am nimerit bine: oraseul era destul de linistit iar gazda noastra era la margine unde era si mai linistite si desi era deja tarziu si intuneric, a fost foarte simpatic si primitor. Eram cazati practic in casa lor (facuta sa arate ca un Kasbah, din pamantul ala cu fan, cu porti ca de cetate si tot ce trebuie) unde statea si el cu familia lui (copii, parinti, bunici), insa unde amenajase si o terasa si cateva camere pentru turisti. Am fost super bucurosi ca a putut sa ne oferere mancare facuta de ai lui (foarte multa, buna si la un pret mic) pentru ca varianta de back-up nu prea aveam (in afara de cateva batoane cu cereale din Romania, dar nu erau prea imbietoare). - mezelurile alea si omleta au mers la fix - Marrakesh - adunate de pe drum, catre col du Tichka - la una din opririle pentru santiere ne-am facut si niste prieteni brazilieni cu un BMW inchiriat - dupa ce am trecut muntii peisajul s-a schimbat semnificativ - Kasbah Ait Ben Haddou - tentativa de a intra in studiourile Atlas - lumina arata intersant in ultima parte a zilei si impreuna cu peisajul ne dadeau un sentiment ca suntem putin pe alta planeta - interiorul casei unde am stat - jurnalul zilei
  23. Multumesc! Da, si eu citisem ca acum cativa ani s-a prabusit un arc... pacat, speram ca macar cele ramase sa stea in picioare cat mai mult.
×
×
  • Creează nouă...