Tată Âşi fiu:
Merge un tată la plimbare cu copilul lui de 3 ani Âşi trece o tipă superbă pe lângă ei cu o rochie foarte mulată. Tipul nu poate să se abțină Âşi exclamă:
- Doamne, ce poponeata fain!
Băiețelul se întoarce către el Âşi întreabă:
- Ce ai spus, tati?
- Am spus Cucu!
- Ce-i aia, cucu?
- O pasăre, fiule, o pasăre...pupăză...
- Ahhh!....Cucu! ÂŞi există Âşi o cucă, tati?
- Mdaa...
- ÂŞi un cuc Âşi o cucă fac cuchiți?
- Da, fiule!
- Si un cuchiț Âşi o cuchiță fac cuchiciori?
- Da, băiatule!
- ÂŞi un cuchicior Âşi o cuchicioară fac cuchiciorei?
- Da, omule, ce atâta!...
- ÂŞi un cuchiciorel Âşi o....
- Mă, băiete! Am zis poponeata! Ai înțeles? C, U, R! poponeata !
In conversatia de mai sus, tatal este pedagog fiului sau si exemplul personal este principala metoda prin care isi exercita influentele educative. Raspunde cu rabdare nesecatului izvor de intrebari prin care se dezvolta intelectul fiului, setei de cunoastere caracteristica oricarui copil. Tactul pedagogic, raspunsurile ample, deschise, prin propozitii dezvoltate pline de expresii frumoase si pline de invataminte, care satisfac curiozitatea fiului, vor duce la rezultatul scontat, adica o educatie complexa, completa si conforma cerintelor societatii noastre moderne. De unde se vede ca este adevarata vorba din batrani ca BARBATII SI CUCII SUNT CEI MAI BUNI PEDAGOGI !!!