samolapraga

Pateticul spectacol enduristic pe care ai ales sa-l impartasesti in filmulet se desfasoara pe o parte din culmea Zaganu, pana aproape de cabana Ciucas, care e rezervatie. Ca sa nu mai zic ca pe tot traseul pe care ati mers e poteca turistica...

Impresionant de-a dreptul frecatul motoretei printre ruine. Way to go!

Eu am luat un cort salewa de aici de care am fost si sunt mai mult decat multumit. Trei ani si cam 100 de zile campare, in conditii destul de diverse, de la mare la 3800m, iar pretul nu a fost ceva de speriat.

Bravo baieti. Misto plimbarea!

Bravo Bob! Asteptam povestea aici.

In timpul unei linii foarte drepte si mai mult decat interminabile prin taigaua rusa, caldura, vibratiile motocicletei si viteza ametitoare de 90km/h constant mi-au dat ideea sa socotesc ce efort face, si extrapoland, ce efort o sa faca, motocicleta mea in drumul pe care o port si ma poarta. Asa ca am estimat cate rotatii sunt. Nu ma intrebati cum am socotit exact pentru ca nu are logica, dar mi-a placut alarmismul traducerii ad-literam din engleza. Povestea lunga pe scurt, am plecat si noi in Mongolia. Cu ajutorul multor prieteni, cu aventuri la plecare si intoarceri din drum, cu probleme tehnice si logistice, cu urmarire in direct a evolutiei. cu stiri, twitter si alte gadgeturi web, dar din pacate mai subtire cu pozele si povestile pentru ca nu avem calculator cu noi si netul in zona asta nu prea e deloc la indemana. Da, stiu, destinatia e deja "fumata", si spun asta referindu-ma nu la Mihai ci la cati mongol-rally-isti am intalnit pe drum deja. Si nu am ajuns decat la 4000km de casa, in rusia la Samara, unde datorita unor motociclisti deveniti prieteni avem casa, masa, internet si ceacea(vodca abhaza). Mai multe despre mine si Mark puteti urmari aici: www.samo.ro/buub/

Eu am mers 120 km asta toamna prin desert, nisip foarte afanat, cu cauciucuri mixte(metzeler enduro3) si presiune normala in roti ca neavand rimlock era mai important sa nu rup valva camerei. Concluzia mea e ca orice ai face trebuie sa stai neaparat in picioare, asta ajuta cel mai mult. Curbe, urcari, coborari toate le poti prinde si din mers dar daca nu stai in picioare nu poti face nimic.

Cristi, Ma mira foarte mult si in acelasi timp ma entuziasmeaza ce spui tu. Ma mira pentru ca si eu am avut Karoo si erau duse in mai putin de 5000km, uzura peste 80%. Nu mai tin minte daca erau Karoo "T" sau simple, poate fi de la asta diferenta? Ma entuziasmeaza pentru ca pretul pe care l-ai dat tu este foarte bun, sunt mai rentabile decat TKC80. De unde le-ai luat?

Si eu am facut partea de traseu Portita - Vadu acum 2 ani cu motocicleta si acum imi pare rau. Si imi pare rau si mai tare ca se popularizeaza atat de mult.

Tocmai treceam pe langa voi cand iti facea poza asta.... ce mica-i lumea.

Nu Angi, stiam demult ca NU e sanatos sa mergi cu LC4 asa departe, dar asta deja nu ma intereseaza asa tare. Vreau doar sa fac in asa fel incat sanatatea asta sa ma tina cat mai mult.

De multa vreme ma tot roade problema fiabilitatii LC4-ului si vrand sa inteleg, tehnic, de ce sunt atat de putine care sa atinga bariera de 50k km fara reparatii capitale si in acelasi timp nefiind multumit cu empiricul "E cel mai puternic si usor din categoria sa, e normal sa se strice", am inceput sa caut pe net, singurul lucru care, ca un n00b in ale motoarelor, am stiut sa-l fac. Intai am dat peste threadul problemelor lui LC4 de pe HUBB, care este, zic eu, o lectura obligatorie pentru posesorul de LC4. Apoi, mergand mai departe, am descoperit ca la LC4, KTM a folosit o tehnologie care era la moda in fabricarea motoarelor hightech la sfarsitul anilor '90 si care presupunea folosirea unor camasi dintr-un aliaj numit NIKASIL. Tehnologie folosita si de BMW, Mercedes si Jaguar intre anii 1996-2000. Eh, interesant a fost ca dupa cativa ani de productie s-a descoperit la motoarele care foloseau aliajul asta, ca desi functionau foarte bine cu benzina din Germania sau alte parti ale lumii mai civilizate, in locurile unde benzina avea o concentratie mai ridicata de sulf, acesta reactiona cu NIKASIL-ul intr-un mod foarte pagubos pentru motor. Ii cam manca camasile pistoanelor intr-un ritm alert, multe motoare fiind kaputt dupa 30.000 - 100.000 km. Din cauza asta BMW a intrerupt in 2000 fabricarea motoarelor cu NIKASIL, desi la ei erau multe - M52. Nu stiu despre ceilati producatori, dar KTM sigur NU a facut asta. Din cauza asta presupun, multe LC4 de pe mobile sau alte site-uri de profil au precizat in istoric reparatii capitale, desi km sunt relativi putini. Intrebarea mea este: exista vreo modalitate de a afla - si nu "the hard way" - cat de departe este motorul de dezastrul iminent? Banuiesc ca in momentul in care vezi ca ai pierdut compresie e deja prea tarziu...

Da, ma, bine, e si lc4 enduro jmecher In alta ordine de idei intreba cineva pe un forum paralel despre schema electrica pentru un adventure din 2002. Pentru ca inca nu am voie sa postez acolo, o pun aici.

Protectii de jambe se gasesc la orice reprezentanta ktm . La fel si kitul de conversie pentru aripa sus. Despre diferentele intre adventure si enduro la capitolul "oboseala", eu cred ca nu pot fi date decat de calcatura diferita si de greutatea mai mare pe fata la adventure. Altfel, ce mai difera sunt: - furca cu jambe de 48 la adventure(exc) - alta calcatura standard, 16 cu 42 parca - rezervor de 28l pana in 2003, 25,5l dupa - sa diferita - evident, alte faruri, alt bord cu tripmaster, turometru si priza - acelasi carburator - mikuni bst40, doar la SMC e altul cred - din cate stiu, CDI-ul cu curba de aprindere comutabila 95 - 80 este doar la adventure, sa ma corecteze cineva daca gresesc.

Sa-i stapanesti sanatos! Metz fata s-a data, michelin-urile sunt promise. M-am uitat si bridgestone este 130/90/R17.

am uitat sa precizez. Contact: Y! samolapraga sau tel 0721274874

Am si eu cateva lucruri de donat: - o pereche de pantaloni de moto Hein Gericke marimea L (buni pentru cineva 1.90/90-100kg) cu mesada interioara detasabila. Nu sunt rupti, nu sunt patati, sunt putin folositi, mie fiindu-mi prea mari. - cauciucuri folosite dar in stare acceptabila: 3-4mm profil: - metzeler enduro 3: 140/80-R18 si 90/90-R21 - michelin anakee: 130/80-R17 wi 90/90-R21 - un bridgestone destul de tocit si vechi nu mai stiu ce dimensiune

Acum, e drept ca eu poate nu sunt tocmai obiectiv in treaba asta, dar o sa-mi dau totusi cu parerea subiectiva. Dupa ce am pus in cap si am pipait tot ce era casca enduro-touring anul trecut la SMAEB adica UVEX, HJC, MARUSHIN si AIROH, fiind convins ca o sa gasesc casca buna in pana 300euro, nu am cumparat nimic si mi-am adus de pe net un Arai XD3. Nu pot sa ma pronunt asupra durabilitatii castii pentru ca nu stiu pe nimeni care sa fi facut mai mult de un sezon cu ea, nici asupra rezistentei in caz de impact, dar pot sa spun sigur ca din punct de vedere calitativ si al materialelor de constructie, XD3-ul este mult peste concurenta, inclusiv shoei-ul hornet pe care il am acum. Shoei la care am ajuns pentru ca din pacate, Arai-ul care mi l-am adus mie a fost singurul care nu s-a potrivit purtatorului, motiv pentru care mor de ciuda si acum. <publicitate> Este o casca premium si lucrul asta se vede, si in definitiv legat de pret, decat sa dai 250 pe un uvex, poate e mai bine sa scremi inca 100 pentru un Arai. </publicitate>

Admirabila initiativa centralizarii atator pareri disparate, bravo! As vrea insa sa-mi dau si eu cu parerea despre Metzeler SAHARA 3: Am schimbat doua randuri de cauciucuri din astea, am facut cam 15000km cu ele, si pot spune ca pentru mine si tipul de teren prin care umblu, asta este compromisul ideal. Dupa 7000km pe asfalt inca mai au cam 40% din crampoane, in desert pe nisip am avut tractiune acceptabila, la fel prin scurtele excursii pe la munte. Ca aderenta in teren nu sta mult mai rau decat Metzeler KAROO pe care le-am avut inainte si care s-au dus in 3000km de mers on/off. Si pe asfalt stau destul de bine, chiar si pe ud. (atata vreme cat au presiunea corecta )

Da, stiu, asta a fost si gandul meu dupa ce am ajuns acasa si doar doua zile mai tarziu ma duceam la munca si reveneam la viata dinainte. Asta e tot? Se pare ca da, asta a fost. Mi-am promis cand am ajuns ca o sa pun o groaza de informatii utile pentru care am pastrat chitante, notite, bilete, etc. Inca nu am facut ordine printre ele, dar sper ca o sa fac asta odata ce o sa-mi fac curaj si o sa scriu aici cateva din parerile cu care am ramas in urma excursiei. Dar mai tarziu, sa se aseze.

Baieti, multumesc pentru aprecieri si pentru indemnuri, eu insa am o oarecare retinere in a continua pentru ca sunt din ce in ce mai aproape de final si astfel sunt nevoit sa-mi reamintesc senzatia usor neplacuta pe care o traiam atunci. Care era cam de parere de rau, desi in momentul cand am pus piciorul pe pamant grec primul lucru a fost sa rasuflu usurat. Si nu pentru ca am fi "scapat" de ceva ci pentru ca simteam apropierea de casa, de care incepuse sa ne fie cam dor. Uimitor, dar dupa atatea lucruri formidabile pe care le vazusem si pe care le vedeam in continuare, discutiile de seara de pe marginea patului se centrau pe "ce faci cand ajungi acasa", "pe cine suni primul?", "cand crezi ca o sa ajungem", "ai de gand sa-i spui maica-tii pe unde ai fost" si altele asemenea. Dar pana la acel moment trebuiau rezolvate niste mici probleme tehnice dintre care cea mai mare a BMW-ului, care desi in urma zdranganelilor din Wadi Rum isi revenise si se comporta normal, nu puteam risca sa ne faca figuri pe "forja" de intoarcere. Asa ca din a doua zi la Ierusalim am plecat spre Tel Aviv sa gasim solutie la problema si 120km mai tarziu si cam tot pe-atatia euro in minus la buget, era rezolvata. Rezolvare care a fost gasita cu ajutorul prietenilor de acasa care ne-au directionat la un service BMW. Acolo am aflat ca din cauza taxelor, motoretele in Israel sunt de vreo 2 ori si un pic mai scumpe decat in Europa de exemplu. De-aia probabil am vazut si atat de putine. Dupa vizita la BMW a urmat si cea la service-ul KTM, fiind in acelasi oras si "doar" 20km departare. Desi motoreta mea nu avea nici o problema nasoala, perspectiva a 2000km in plus peste cei recomandati de producator pentru schimbul de ulei, nu era prea buna, si cum aflasem ca pe vas nu vom avea acces la motociclete, o mica revizie era chiar obligatorie. Desi imi carasem cu mine toate sculele necesare schimbului de ulei, inclusiv uleiul si filtrele, si desi stiam ca asta imi va stirbi imaginea de adventurist, perspectiva pierderii unei jumatati de zi si disconfortul schimbului de ulei la lc4 m-au facut sa aleg varianta cea mai usoara. Si s-a dovedit si mai inspirata pentru ca am plecat de la ei cu motocicleta overall intr-o stare mai buna, spre rusinea mea, decat atunci cand plecasem din romania, ei rezolvand si problema micii scapari de ulei care-mi murdarise blocul motor toata excursia. Linistiti ne-am intors la Ierusalim si am continuat sa vizitam pe acolo, pentru ca doua zile mai tarziu sa o luam din loc cu destinatia Marea Galileei. De data asta navigand cu greu spre nord, ratand iesiri spre autostrada si nimerind in West Bank, ne-a cam luat cu frica. Aici am vazut ce inseamna o tara tinuta cu arma in mana, aici am vazut cum arata coloniile de evrei, aici ne-am intrebat cum e sa-ti traiesti viata, poate bine, dar in spatele unor garduri de 3 metri, aici am vazut cum o duc palestinienii saraci lipiti, aici am trecut de 4-5 posturi militare si am fost opriti de 3 ori, aici am mers pe langa terenuri minate, aici am mancat kosher la mcdonald's, aici ne-a plouat de ne-a luat gaia, aici de fapt consider ca am vazut adevaratul Israel. Din cauza asta n-am mai ajuns la marea Galileei cum ne propusesem si am taiat-o facand o scurta oprire in Nazaret, spre Haifa. De aici urma ca a doua zi, dupa-masa, sa ne imbarcam pe vas. Aici am stat la cel mai curat hostel din toata excursia, unde puteai dormi linistit pe jos, spre deosebire de celelalte locuri de pana acum. Oamenii insa total diferiti. Stiam ca o mare parte dintre romanii din Israel stau in Haifa, si dupa experienta siriana ma asteptam ca aici sa zicem macar un "Buna ziua", dar n-a fost asa. Oamenii s-au dovedit in general mai reci si mai distanti fata de ce cunoscusem pana acum. Totul a culminat cu momentul cand ni s-a refuzat intrarea in frumoasele gradini Baha'i pe motiv ca tocmai plouase si erau scari ude si riscam sa ne accidentam. Imaginea noastra de haiduci ai Orientului Mijlociu deja nu mai avea nici un efect. Am mai resimtit asta din plin cand am fost incarcati ultimii in ceea ce noi ne imaginasem ca va fi un ferry de croaziera cu cocktailuri cu umbrelute, fete in bikini si pool bar, dar in loc era un fost vas finlandez din '75 cu marfa , marinari mustaciosi si mancare de cantina. Un deliciu, mai ales cand stii ca ai platit 500euro pentru asta si ca vei petrece 2 zile intregi si inca un pic la bord. Da, cam atat a facut pana la Atena, cu o pauza de 7 ore in Limassol unde ne-am dat jos sa vizitam orasul, sa facem o baie si sa ne injuram cu soferi de autobuz retardati. Programul foarte dificil de somn-mancare-somn-mancare ne-a facut bine dupa atatea zile de mers, mai ales ca am avut timp si de citit si am incercat sa ajung la zi cu jurnalul calatoriei., desi dupa cum poate ati putut remarca din cum am scris pana acum, acest lucru nu s-a mai intamplat. Ajunsi in Pireu si obisnuiti cu controalele la sange Israeliene, am fost foarte uimiti cum putem iesi din port si intra in tara fara sa ne ceara nimeni macar pasapoartele, ca sa nu mai vorbesc de uitat la bagaje. Cu acest sentiment de siguranta si de mandrie ca suntem cetateni europeni, am plecat din Atena cu directia casa, sau mai precis Salonic. Cele 6 ore petrecute in port in asteptarea unui chei pe care sa ne descarce ne-au cam spart timing-ul pe ziua respectiva, la fel ca si intunericul si ploaia care au inceput cam de la 200km de destinatie, dar am ajuns intr-un tarziu cu bine, infometati, uzi si terminati de oboseala. Am rezistat totusi si am reusit sa spunem nu primului hotel care ne-a iesit in cale si care ne-a cerut o caruta de bani si am gasit unul mai de buget unde am dormit lemn. A doua zi stiind ca ne asteapta multi km am plecat devreme si avand un mare dor de casa am mers intr-o cadenta neasteptat de buna ajungand ca pe la ora 7 sa pupam pamantul romanesc in benzinaria petrom de la Giurgiu si apoi reusind, dupa ceva orbecait(ca asa-i in Romania ca niciunde) sa ajungem in Bucuresti seara pe la 8. Dupa o pauza in benzinarie menita sa dea ragaz comitetului de primire sa se organizeze, pe 31 noiembrie la ora 20:30 intram in Piata Romana de unde plecasem cu totii cu mai mult de o luna mai devreme. Am fost fericit.

Sa stii ca si eu am avut o senzatie asemanatoare pe Via Dolorosa. Am fost revoltat la inceput de cum e asa bazar acolo, dar pana la urma mi-am dat seama ca si acum 2000 ani probabil era la fel. Deci de ce ar schimba?

Ca sa fiu sadic, pot sa spun ca interesul asta acordat lipsei mele pe topic mi se pare chiar super? Oricum, acum, azi, la ora 18, e prima data cand imi merge motociclism.ro de la Craciun incoace si in consecinta o sa vin cu pozele si povestea din Israel diseara. Unul din primele lucruri ciudate pe care le-am experimentat in dimineata de 20 octombrie, pe cand incercam sa iesim din Aqaba, este ca desi intre Israel si Iordania este pace, si par a fi relatii normale, in orasul asta port, exista 23729 semne spre Arabia Saudita, iar spre Israel 1. Oricum, nu e ca si cum primul oras ca apropiere din Arabia Saudita ar avea 50 locuitori iar Eilat-ul vreo 50.000 . Dar am reusit sa gasim si punctul de trecere, si dupa formalitati de 20 minute in Iordania si aproximativ 2 ore in Israel, am trecut. Uitandu-ma acum pe poze sunt surprins de selectia detaliilor pe care o face mintea mea. Lucruri pe care le consideram importante le-am uitat si altele oarecum banale sunt foarte vii in minte. De exemplu pot spune ce am facut exact in astea doua ore in vama. Am stat 10 minute la poarta, am ajuns la control vama unde a trebuit sa ne dezbracam, si noi, si motocicletele, complet, la piele, nici cizmele nu le-am putut pastra in picioare, si am trecut, ca la aeroport, cu toate bagajele, prin detector de metale si raze X. Apoi am dus motocicletele la un garaj langa, pentru o examinare in detaliu, iar noi ne-am intors si am mai trecut odata la iradiere. Apoi dupa cateva momente emotionante in care fiecare am fost intrebati la cate un bagaj ales la intamplare daca l-a pregatit altcineva sau daca ne-a fost dat ceva, ne-am pus pe asteptat intr-un cort in care aerul conditionat nu prea facea fata. Intinsi fiecare pe cate o banca, luptandu-ne cu mustele, asteptam raspunsul de la Tel Aviv daca putem intra sau nu in tara. Prezenta noastra in Siria cu o saptamana inainte nu era vazuta ca un lucru prea bun, si in lumina ultimelor evolutii politice, poate ca aveau dreptate si atunci. Noi insa nu aveam preocupari politice ci mai degraba sociale, si ne minunam sa vedem, dupa 2 saptamani petrecute in societatea musulmana, fete cu pantaloni, maneci scurte si decoltee, cu pistolul la brau, baieti in adidasi si tricou si cu mitraliera la spate, care pentru noi reprezentau niste lucruri la fel de ciudate ca probabil pentru studentii arabi veniti la in bucuresti si care ajungeau inevitabil la Melody bar. Am primit ok-ul si am putut pleca mai departe, fiind destul de devreme, spre Ierusalim, unde am si ajuns seara. Am "ars" din nou o etapa pentru ca pe drumurile israeliene se merge foarte organizat si civilizat si... bine dar si pentru ca de la Eilat pana hat, in sus, mergi numai prin desert ari. Care cam cauzeaza la entuziasm si te determina sa vrei sa mergi, sa mergi, sa nu te opresti. Noua nu ne-a cauzat chiar asa de tare, si am apucat sa facem baia in marea moarta pe care o ratasem in Iordania. Eu cand eram mai mic petreceam verile langa un lac sarat, la Telega, si acolo am invatat sa innot si petreceam mai fiecare zi, asa ca nu ma asteptam la cine stie ce "senzatii" de la baia asta. Dar nu e chiar asa. Apa este cristal de clara, fiind foarte sarata iti da si o senzatie "uleioasa" pe piele, si te tine mult mai sus la suprafata. Nu e nevoie sa innoti, sa te misti, sa faci nimic, poti sta pe spate si citi ziarul. Clatitul de dupa insa, este un lucru absolut obligatoriu. Mai departe, pana la Ierusalim nu mai sunt multi km si ii facem repede si reusim, surprinzator de repede, sa gasim centrul si locul unde erau hostelurile recomandate. Orasul vechi, cartierul armenesc, hotel cu rezonanta europeana, receptioner arab, preturi americane. Un amestec despre care aveam sa-mi dau seama ca e atat de reprezentativ pentru orasul asta. Nu stiu daca am facut bine, dar in zilele pe care le-am petrecut aici ne-am limitat la a vizita orasul vechi si imprejurimile lui. Aveam mari asteptari, credeam ca e un loc plin de spiritualitate, ca aici imi va veni sa cad in genunchi, sa ma caiesc si sa ma rog. Dar n-a prea fost asa, orasul este foarte viu, animat, turistic, comercial, modern si din cauza asta, pentru mine, paradoxal. La nici 800m de biserica Sfintei Cruci este un nou si frumos mall, pe Via Dolorosa se vand chiloti, mingi de plastic si maturi, in Gradina Ghetsemani este gard si se merge pe langa el dand coate sutelor de turisti rusi, iar de capela Sfantului Mormant nu te poti apropia decat foarte greu, deci spiritualitate asa cum ma asteptam eu sa gasec si mai ales unde ma asteptam...nema. Am gasit-o insa, intr-o seara, cand totul in orasul vechi era inchis, iar eu veneam cu Vlad pe stradutele stramte si bagand nasul intr-un gang sa fac o poza, am simtit miros de tamaie. Odata cu mirosul a venit si o bucurie atunci inexplicabila, si o senzatie ca scopul meu in aceasta excursie a fost atins. Nu pot nici acum sa spun de ce sau cum, dar asa am simtit, desi eu de fel nu sunt foarte religios, sunt slab practicant, stiu 2 rugaciuni si merg la biserica doar la sarbatori. Am descoperit a doua zi, pe lumina, ca gangul era una din intrarile/iesirile de la Biserica Sfintei Cruci.

Mihai, sa stii ca nu. Nu m-am simtit pe alta planeta in Turcia, nu m-am simtit in Siria si cu atat mai putin Iordania. Poate pentru ca suntem noi mai "orientali", dar nu am avut nici o clipa senzatia ca nu inteleg ce mi se spune sau ca am picat din cer. Bine, nici o sansa sa inteleg cuvintele dar gesturile, mimica, intonatia toate te conduceau catre sensul vorbelor. Nu l-am disecat pe Kant, dar nah, in viata cotidiana m-am facut inteles si eu la randul meu am inteles ce vroia sa mi se transmita. Sau ma rog, asa mi s-a parut mie. Asa cum am perceput noi societatea acolo, lumea este "laid back", dau prioritate lucrurilor mici, cafeaua de dimineata, narghileaua de seara, barbieritul saptamanal, toata lumea pare mai orientata spre discutat si relationat uman decat pe muncit, traficul este guvernat de un "lasa-ma sa te las" continuu, dimineata inainte de 10 nu ai nici o sansa sa reusesti sa faci ceva de genul administrativ-comercial, e ca ora 8 seara la noi si in general oriunde la ora 11 noaptea strada este mai agitata ca parcarea de la bambu vineri seara. Deci imagineaza-ti... La fel cum va trebui sa va imaginati pana maine dimineata si cu imaginile postate, pentru ca serverul meu cu poze a sucombat atacului nemilos al hackerilor si virusilor.

In primul rand multumesc foarte mult tuturor pentru asa niste cuvinte si aprecieri marete. Le primesc, desi simt ca nu le prea merit. In cazul nostru, locurile fac pozele sa fie misto la fel cum norocul si un pic de curaj ne-a facut pe noi sa ajungem acolo. @raducu77: din cate stiu eu, intre Turcia si Iordania nu prea exista ferry pentru ca nu au acces la aceeasi apa. Turcia e cu Marea Neagra si Mediterana, Iordania e cu Marea Rosie. Daca te refereai la vreo cursa spre Siria sau Liban, vezi ca exista pe horizonsunlimited o sectiune cu modalitati de transport intre diverse locatii, acolo am descoperit eu Haifa-Atena. Pe de alta parte, unul din primele hituri de la google ma trimite catre asta. Deci nu, nu par a fi.