samolapraga

Se slabeste de la cazaturi. da le schimbi cand se rup.

pai daca mai ai piesa, ai putea sa o imprumuti, sau sa ti-o cumpar?

tocmai m-am intors din obor unde am dat inapoi un extractor care mie mi s-a parut a fi util dar n-a mers.... nimic util acolo deci.

Nu pot sa-ti spun din pacate, dar am o problema in care sper sa ma poata ajuta cineva: /index.php?showtopic=183441 Cine are/stie/poate imprumuta un extractor ca cel din link?

Oricat de porno ar suna titlul, topicul din pacate nu e la misto, pentru ca am nevoie de ajutor. Trebuie sa schimb bendix-ul la motocicleta mea si am nevoie de piesa de mai jos pentru a-l extrage. Se numeste extractor de volanta si cred ca este destul de bine prinsa in poza de mai jos. Operatiunea completa este explicata pe larg aici: http://www.advrider.com/forums/showthread.php?t=222515 . Trebuie sa-mi rezolv problema asta, asa ca voi cotiza mai mult decat beri celui care ma ajuta!

mie nu mi se pare asa de mult.. la bmw ai incercat sa vezi cat e?

Frumoasa iesire! Am si eu o intrebare insa, pentru ca acolo unde e ultima poza pe urcarea spre pasul predelus, nu pare a fi zapada foarte mare, mai incolo, din ce ati vazut voi, se facea nasol?

Salutare, Am si eu o problema la lc4-ul meu, am observat ca au aparut de la o vreme incoace niste urme de ulei pe la capacul "rocker cover". Imi cer scuze, nu am stiut denumirea corecta in romana, asa ca de aceea scriu asa. Investigand problema, am dat peste o solutie, cea de aici: http://www.advrider.com/forums/showthread.php?t=112127 . As vrea sa o rezolv eu, nu pare foarte complicat, dar nu am reusit sa gasesc pasta aceea de sigilat care se foloseste in link: Three Bond 1211 , sau si mai bine Three Bond 1215 sau cel mai bine 1216E sau Hondabond HT. Ultimul se spune ca este vandut de honda, dar al carui dealer roman nu pare sa se deranjeze sa raspunda la mail. Aveti idee deci unde gasesc acest produs deci, sau unde as putea sa fac treaba asta intr-un service? Va multumesc!

@tahionic, adi-wan: va multumim cu totii! @sorin_das: nu e cazul sa te crezi pe tine mai putin motociclist sau pe noi mai motociclisti decat oricare altcineva pentru ca am mers prin asa locuri. Noi doar am avut noroc de ceva timp liber cu vreme buna iar Mihai a avut inspiratia alegerii unui traseu foarte frumos.

Salut, faina tura, bravo! Sunt curios, pana unde ati ajuns in Iezer, sau care a fost traseul mai exact in munte.

Va multumim tuturor. Din pacate pozele sunt un pic prea sharp, ca le-am postat de acasa, unde am un programel care imi mai face surprize de genul asta la redimensionare. Pozele sunt facute cu un nikon D200 + 80-200/2.8 .

Il vand pentru ca in functie de buget vreau ceva nou sau "mai nou". Dar mai mult ca sigur va fi acelasi lucru, lc4 adventure. Am dat cezarului ce-i al cezarului: "Pe de alta parte, e drept ca in timpul celor doua sapt asta vara cand am facut 5000 km cu adv in excursie, visam la saua si confortul bmw-ului," pentru ca da, saua ktm-ului, cel putin a versiunii mele, din 2001, devine foarte incomoda cand stai pe ea mai mult de 2-300 km. Totusi trebuie sa recunosc ca eu sunt cel mai subiectiv om de pe acest topic, pentru ca pe langa faptul ca sunt posesor de adventure, il mai si vand...

Concluziile legate de care ar fi cel mai potrivit motor pentru tine nu poti sa le tragi decat singur. Noi nu te putem ajuta decat cu date si pareri. Pentru ca dintre prietenii mei sunt doi cu dakar, dintre care cu unul tocmai am fost acum doua saptamani intr-o tura mai lunga: /index.php?showtopic=137789 imi permit sa-mi dau si eu cu parerea: Chestia cu diferenta de manevrabilitate dakar/adventure, pentru mine e irelevanta, oricum trebuie sa te inveti un pic cu fiecare motocicleta si in oras/ pe strada diferentele de genul asta chiar nu te afecteaza. KTM-ul insa este MULT mai manevrabil in teren. De exemplu, acolo unde eu cu adv. urcam relativ usor, bmw-ul se cam chinuia si sarea in toate partile. Pe portiunile de teren mai dificile diferenta e si mai evidenta, unde adventure-ul a urcat singur, a fost necesar ca 2 oameni sa impinga bmw-ul. In plus, cum zicea si ionut, in caz de tranta in teren, pagubele la ktm sunt de obicei minore, pe cand bmw-ul plezneste carene, indoaie ghidoane sau altele mai grave, pentru ca nu este facut pentru asa chinuri. Ca o parere personala, de fiecare cand am mers bmw-ul in teren nu m-am simtit foarte "in control" si a fost o experienta dificila, de care am zis bine ca am scapat, pe cand cu adventure-ul, treaba asta a fost tot timpul fun. Pe de alta parte, e drept ca in timpul celor doua sapt asta vara cand am facut 5000 km cu adv in excursie, visam la saua si confortul bmw-ului, asa ca trebuie sa te gandesti bine ca totul este un tradeoff, si sa pui pret pe ce este pentru tine mai important. Pentru mine au fost veleitatile enduro.

Desi demult planuiam o iesire mai offroad de genul, abia weekendul trecut am reusit sa o si facem. Dupa ce cu o saptamana inainte mersesem "de antrenament" pe Transalpina, unde am prins o vreme de sa nu scoti un caine din casa, daramite un motor, cum am vazut ca we vine cu vreme buna, am si inceput pregatirile. Desi planul initial era sa facem traseul marcat cu albaastru din atasament, drumul si socoteala de acasa s-au dovedit nepotrivite cu realitatea din teren, asa ca a trebuit sa il adaptam. Asadar, am plecat vineri seara din bucuresti, si am ajuns prin Campulung, Leresti pana la barajul lacului Rausor, unde am si campat peste noapte. Dimineata dupa ceva inviorare si mancare la cabana Voina, am luat-o peste baraj, pe traseul triunghi albastru, ocolind vf obarsia spre curmatura groapele. De aici urma sa coboram spre Slatina, lucru foarte usor pana la intalnirea cu izv rusului, unde s-a construit relativ recent cred eu, un baraj de toata frumusetea. Pe care il poti trece doar cu macaraua. Sau daca esti foarte hotarat. Cum nu aveam nici una nici alta, am hotarat sa o luam inapoi sa cautam alternativa, pe care dupa 1 ora de muncit la scos motocicletele de pe o varianta care se infunda, si alte 2 ore de invartit pe platoul Iezerului nu am gasit-o, asa ca resemnati a trebuit sa ne intoarcem pe unde am venit si sa o luam pe asfalt pana la un punct de unde sa putem relua a doua zi traseul propus. Cum nici o calatorie frumoasa nu e lipsita de neprevazut, tocmai cand constatam ca trebuie sa ne intoarcem, lantul XT-ului s-a hotarat sa o ia pe drumul lui, diferit de al nostru, asa ca a sarit. Si urcarea care ne-a dat ceva emotii. Noaptea ne-a prins iarasi pe drum, asa ca fortati de oboseala am hotarat sa ne oprim pe undeva intre curtea de arges si brezoi, unde am pus cortul langa o livada de meri. De aici am tinut drumul prin Salatrucel pana am iesit pe valea Oltului si de acolo Brezoi, Valea Macesului si am inceput urcarea in drumul strategic. Care urcare, dupa cum s-a mai scris pe aici, este foarte fun . Odata ajunsi sus insa, situatia se schimba, drumul devine mai lin, si ai timp sa te uiti in stanga si in dreapta la locurile minunate pe unde te duce. De-aia pot spune aici cu mana pe inima ca drumul asta , mai ales in partea de inceput, s-a dovedit pentru mine cel putin, cel mai pitoresc drum facut vreodata. Marele meu regret, care este valabil insa pentru toata excursia, este ca am cam alergat si ca consecinta am apucat sa prind in poze doar 1% din spectaculozitatea si frumusetea zonelor prin care am trecut. Dupa ce ne-am intersectat cu transalpina si am coborat la Obarsia Lotrului, am hotarat ca timpul nu ne ajunge ca sa continuam cum am fi vrut, prin Cindrel, pe Valea Frumoasei pana la Sibiu, asa ca am hotarat sa scurtam traseul si am luat-o spre Bucuresti. Aglomeratie, intuneric din nou, trafic haotic. Urma o noua luni.

Cu benzina ne-am descurcat cam ca oriunde in Europa... fara probleme. Daisy a tinut o socoteala mai exacta a cheltuielior, si poate sa ne spuna cam cat costa prin fiecare tara, eu nu mai tin minte exact, si mi-e frica sa nu spun din nou prostii. Domne, motoarele astea nu costa deloc mult, de fapt unul dintre ele tocmai ce se pune la vanzare, asa ca doritorii de aventura mai trebuie sa faca un singur pas... (Mihai iarta-ma ca-mi fac reclama nesimtita pe topicul tau....) Nu, inca nu e gata. Urmeaza concluziile, pe care le vom scrie impreuna, de la aceeasi tastatura, bmw-istii cu dreapta, ktm-istii cu stanga, intr-o seara, dupa vreo 16 beri. Dar pana atunci, mai pun si eu doua-trei poze din Viena cu ce-am mai prins si eu subiecte pe care nu le-a acaparat bizoo_n deja. In Viena insa mi-am pierdut inima intr-o librarie, plina numai de carti de calatorie, asa ca lansez si o rugaminte pe forum, daca stie cineva de unde se pot comanda carti de la freytag & berndt, i-as fi foarte recunoscator, pentru ca dupa ce am vazut ce au acolo.... am ramas cu gura cascata.

JhOn, iti multumim pentru niste cuvinte asa incurajatoare. Despre excursie, poti sa o faci lisnistit cu gs-ul, eu m-as aventura sa zic si cu pasager, daca gasesti vreo solutie prin care sa iti prinzi bagajele. Am avut asfalt sub roti 4853 km din aia 4863 totali, iar aia 10 km au fost pe drum lat, cu macadam, asa ca nu cred ca vei avea probleme la asa un drum cu gs-ul. ziua 14 Sper sa nu mai gresesc si memoria mea zdruncinata cam tare de vibratiile ktm-istice sa-si revina, si de data asta sa-mi aduc aminte firul evenimentelor. Merano inseamna pentru unii doar un orasel. Pentru noi a fost mai mult, fiind locul unde cablul de ambreiaj al lui Mihai si-a dat obstescul sfarsit, si in care talentul meu dobandit de pe vremea apriliei, cand schimbam cabluri de ambreiaj ca pe sosete, si-a facut aparitia. Asa ca am schimbat repede cablul si am plecat pe directia paso del gavia. Drumul iarasi ingust, spectaculos si relativ plin de motociclisti, ne duce pana sus, la altitudine, unde trecem in austria, nu insa fara a plati. 11 euro, pentru un drum 90% in italia, care nu lua bani. Injuram in barba, platim si trecem mai departe catre St. Anton, Solden, traversam o buna bucata de Austria si ajungem la Neuschwanstein. Castelul de pe toate cartile de povesti, castelul lui Disney, castelul cel mai turistic din Germania, castelul lui Ludwig al II-lea din bavaria, castelul din cauza caruia era sa ramanem noi sa dormim pe drumuri, pentru ca ne-a tinut pe langa el la plimbat si pozat pana la o ora la care campingurile erau deja pline. In consecinta am ajuns intr-un final intr-un camping mic unde am vazut din strada ca sunt locuri libere, si unde, desi toata lumea dormea si nu aveam aprobarea nimanui sa intram, ne-am strecurat pe furis, am intins un singur cort, si dimineata la prima ora urmand sa ne prezentam la receptie. Interesant a fost ca lumea care era inca treaza prin camping si de la care incercam sa aflam cu cine am putea vorbi, nici nu gandea ca am fi putut sa intram si sa ne punem cortul pe unul din cele 50 locuri libere, ci mai degraba ne sugerau sa-l punem la marginea drumului, pe un camp sau pe un drum de bicicleta. Maestrul razboinic, aveti cuvantul...

dl samolapraga, dupa cum se vede, este si un cititor de mare angajament... --- Mesaj completat în 17 Aug 2007 10:00 ------------- ziua 11 Pentru ca deja impresiile cu limbile straine nu mai tineau prin tara asta, cam toata lumea vorbind engleza, am incercat sa ma afirm cu puternicul meu instinct de navigator, care ne-a dus fix la mormantul Julietei, in loc de balcon, pentru ca deh... comunicarea wireless este dificila. Dupa o scurta si epuizanta (dupa cum se va putea vedea in una din pozele lui mihai) plimbare prin aceasta Verona, am luat calea muntilor. La racoare, la peisaje, la ace de par... de si acum mi se intipareste un zambet tamp pe fata cand imi aduc aminte. Am urcat, am coborat, ac la dreapta, ac la stanga, am ajuns la 2789 metri in Paso del Stelvio, de unde am inceput sa coboram - din pacate - pe cele 43 turnante , dupa care am luat drumul spre Trento, unde urma sa incheiem una dintre cele mai frumoase zile ale excursiei.

ziua 10 Ceea ce iarasi nu spune Mihai este ca noi iarasi ne-am dovedit niste motociclisti si aventurieri de mare clasa, si am luat navigatia (traitzi nea Marcele-dau o bere!) cu noi prin Venetia. Care navigatie ('traitzi nea Marcel-inca o bere) te lasa cu fundul in laguna cand ti-e lumea mai draga... adica atunci cand te ploua si e innourat sau cand esti pe stradute mici si intortocheate si te grabesti. Din cauza asta celebra "o cola si-o apa" de 10 euro au fost asezonate cu o alergatura de toata frumusetea pe stradutele dealtfel foarte romantice si pitoresti ale Venetiei. Alergatura care era cauzata de prima noapte din aceasta excursie pe care urma sa o petrecem la cort, in campingul despre care ni se spusese ca se inchide la 23. ....to be continued un pic mai tarziu

Penultima poza e de mare angajament! Bravo, misto tura. Sunt invidios... din nou.

Pentru ca va urma un weekend, timp in care imi iau pauza de la calculator, o sa continui povestea acum, repede. ziua 8 In mod suspect pentru noi, au inceput sa ne ceara din ce in ce mai insistent pasapoartele tuturor la cazare. Probabil ca imaginea de motoristi violatori de la granita ne prinsese din urma. Deasemenea cu cat urcam in nord, cu atat parea sa fie mai liber litoralul, si puteam vedea portiuni fara multe lume, in care am fi putut intra direct cu motoarele in apa, ceea ce am si facut. Asta nu fara sa fi pierdut competitita la locul de plaja cu o familie polonezi care si-au trantit prosoapele in fata motoarelor noastre in timp ce noi ne dezbracam cu greu de echipament. Probabil ca faima care ne insotea in croatia nu ajunsese si pe la ei pe acasa. Ne-am imbaiat in mod placut si dupa doar 3 ore am luat-o din loc spre destinatia zilei, Senj. De aici incolo, am inceput sa intalnim in mod frecvent motociclisti. Motociclisti de prin alte tari, germani in mod special, localnicii fiind timizi sa se arate in fata noastra probabil. Mi s-a confirmat un lucru pe care il observasem mai demult, si anume ca "la ei" nu prea sunt la moda motoarele supersport, in toata excursia asta daca am vazut doua. Mai degraba se umbla pe naked-uri mari, de 1000, cruisere, si supertouringuri. Si aici la Senj, pe choppere. ziua 9 Si iata ca drumul nostru spre faima si glorie ne-a purtat, nu intamplator, si prin localitatea cu numele pe care noi romanii il folosim si apreciem atat de des. In italiana, Pola. Ne-am pozat cu indicatorul, fiecare incercand sa fie cat mai creativ, am facut glumele clasice celor de acasa cu vederile din oras, ne-am pozat cu zambete largi langa fiecare lucru mai interesant, si cam asta a fost Poola. Scurta... vizita adica. Oprirea a fost orasul Rovinj, care desi fiind plin de familisti suedezi sau alte natii cu bani, care ridicau in mod neplacut pretul cazarii, s-a dovedit in final a fi o alegere foarte buna si mai ales foarte fotogenica. Bineinteles ca prima incercare am facut-o acolo unde scria pensiune motorcycle friendly. 75 euro pe noapte... asa, ca pentru motociclisti. Am stat tot "la 2 camere" la 45 euro. Am prins aici un apus in mare de toata frumusestea, si l-as fi ilustrat in mai multe fotografii daca domnul bizoo_n, aici prezent, din gelozie probabil ca el n-are nikon, m-a ademenit cu un card pe care sa-mi pot pune pozele si pe care apoi mi l-a sters. Sa mai zici ca exista prietenie in breasla... a fotografilor, bineinteles .

Ca sa nu imi iau rosii, oua sau alte proiectile alimentare in cap ca sta topicul pe loc din cauza mea, si nu mai vin pozele odata, o sa completez si sa continui eu povestirea. Asa ca dragii mosului, ceea ce nu stiti despre ziua a 5-a, este ca undeva, in capatul celui mai sudic fiord din Europa, in mijlocul unui orasel cochet, pe terasa unei vile in stil cubist, un motociclist epuizat dupa o zi intreaga de mers prin arsita de iulie, si-a gasit linistea intr-un dus in aer liber. Cum ar veni, in stanga marea, in dreapta muntele si la mijloc el in kooroo gol. Ceva deosebit. Ca impresie personala, eu fiind alergic la parul de pisica, nu am prea impartasit din entuziasmul lui Mihai legat de viermuiala din cetatea veche, si de faptul ca mandrele patrupede se plimbau pe peste tot, asa ca m-am tinut relativ departe de ele, ceea ce se vede si din poze. ziua 6 Trebuie sa va spun de pe acum, ca neavand "ditamai lazile de aluminiu" cauzatoare de cosmaruri, am fost nevoit ca toata excursia sa imi rezerv cate 10 minute inainte de fiecare plecare, sa prind sandramaua de motocicleta. Din aceasta cauza, cand am vazut ca vamesul croat ma pune sa o desfac, si sa scot toate lucrurile din sac, mi-a cazut fata. Gest care se pare ca a fost inregistrat de vames care s-a mai domolit cu "cercetarile". Acelasi gest pe care il mai facusem acum vreo 8 ani de zile, cand, intr-un tur european mai larg, am fost dat jos din tren la granita croata, din acelasi motiv pentru care si acum am fost controlati la sange. Dar se pare ca imaginea noastra de romani s-a mai imbunatatit de vreme ce nu ne-au intors din drum si de data asta. Daca la Kotor puteai sa scapi cu un "mda.. misto", la Dubrovnik fara "uau" de zece ori nu plecai. Si cu asta nu ma refer la "bucati"... aaa.. adica la chei de 14... adica stiti voi, ci la orasul vechi in sine. La a carui intrare trona frumos o placa in care se descriau pagubele facute de bombardamentul asupra orasului de catre tara vecina de unde noi tocmai veneam. Lumea insa nu mai parea impresionata de treaba asta, atentia hoardelor de turisti tineri fiind mai degraba orientata spre a gasi un loc fain unde sa se bucure de "cold drinks with the best view". View catre chei, bineinteles. De 14. Ma mai simt dator sa povestesc aici de modul foarte placut in care am gasit sa ne petrecem seara in dubrovnik, si anume in strada. Nu la cersit, cum s-ar fi asteptat unii, in demna traditie, ci la sortat pozele din timpul zilei pe perne, pe niste scari, acolo unde se afla "terasa" unui bar mic si cochet. Genul de baruri care seara am descoperit ca impanzeau tot orasul vechi. Si ca sa nu credeti ca peisajele barbulene se obtin altfel decat cu sudoare si sange, si cum sudoare deja fusese depusa destula, Mihai a scos la inaintare ce avea mai bun. Genunchiul si glezna, dupa cum ne-o arata dovada. Si pentru ca povestea mai trebuie si continuata, trec eu la ziua a 7-a , pe care ne-am ocupat-o in mare parte cu mersul pana la Trogir. Recomandat cu caldura de prieteni ca paradis al urbanului medieval, al barcilor de mare clasa, al femeilor, bineinteles, si al preturilor accesibile. Cu preturile cred ca au mai nimerit-o, insa cu restul... probabil ca nu fusesera la Dubrovnik. Cazare am gasit ca boierii la apartament, cu camere separate, frigider, cablu, si la etaj, cum ii placea lui Mihai. 40 euro pentru toti 3. Mancarea a fost buna, dar nu mai tin minte preturi, bautaura, pe masura asteptarilor, la 2,5 euro halba de 1 litru. Consumata toata pe promenada, pentru ca acolo erau ancorate yacht-urile din care am tot asteptat sa coboare alea 30 de fete siliconate si in bikini, asa cum am vazut in filmele alea misto. Nu s-a intamplat acest lucru, de unde am dedus ca fetele probabil erau plecate in concediu, si lasasera partea asta de decor in urma. Dar eu zic ca mai bine ma abtin totusi de la a abera si sa las pozele sa vorbeasca... si mai ales pe Mihai.

ziua 4 Pentru ca inspiratia la scris vine mai greu dupa o zi de recuperat concediu la serviciu, o sa fiu foarte scurt si nu o sa va spun decat ceea ce vad ca domnu Mihai nu vrea sa zica, ca eu, om normal, la fiecare oprire ma hotaram sa dau jos geaca de pe mine si sa merg la tricou, cum vedeam ca se face prin zona. Cred ca se putea incerca si la fara casca, localnicii neparand a fi foarte sinchisisti de treaba asta. Dar de fiecare data intervenea "constiinta" care ma ameninta cu telefoane de reclamatie la mama, la sora, la bunica si mai ales la prietena care ma astepta cu facaletul in mana acasa. Asa ca a trebuit sa fiu baiat cuminte si am suferit si eu de cald... Simtind ca se apropie de locuri misto unde atentia aparatului se va fi concentrat numai asupra peisajelor spectaculoase si a fetelor la plaja, a mea motoreta s-a hotarat sa impresioneze cu precizia de inginer austriac aflat in concediu de buget in muntenegru, si imi prinde o musca cu ciocul, asigurandu-si un loc in galeria de azi, pe langa clasicele cadre cu Sveti Stefan. Care Sveti Stefan, in demna traditie balcanica, ne-a asteptat cu bratele deschise si cu portile inchise. Pentru renovari. Cum vine treaba sa renovezi un hotel inchizand o insula intreaga inca n-am aflat, dar probabil ca atunci cand voi reveni - si sunt foarte hotarat sa fac asta intr-un mod sau altul - imi voi da seama de rezultate. Fiindca al meu coleg de suferinta vad ca a lasat ziua in pom pe la jumatate, o sa continui eu spunandu-va ca acest Kotor unde noi am avut buna inspiratie sa innoptam si sa petrecem si ziua urmatoare, s-a dovedit a fi un loc nu numai foarte placut si linistit, spre deosebire de litoral, ci si foarte fotogenic. Asta pentru Mihai, nu pentru mine. Am intrat in rutina deja stabilita, centru, umblat, vazut 2-3 camere, incercat discutii in engleza, franceza, germana, inteles in semne, cedat, ales cazarea cea mai la indemana, dus, iesit la plimbare, mancare, somn. Urma prima zi de pauza, asteptata mai ales de f*****l meu cu deosebit interes.

Completari la ziua 1 Dormit linistit cu o noapte inainte, motoreta statea cu cauciucul spate proaspat schimbat si cu camera fata noua, si ma astepta linistita de vreo saptamana. Venit la garaj la 7.30, roata fata pe janta . Fiind sambata, problema se rezolva in vreo 3 ore. Plecat cu avant spre petrila. Avant care asa de puternic a fost, ca mi-a zburat o bucatica de plastic din cozoroc. Am trecut cu bine si cu o cola in pitesti peste eveniment, insa pot spune ca nu am simtit insa ca sunt in vacanta pana nu am cotit stanga din valea oltului spre Voineasa. Acolo traficul a disparut, altitudinea a crescut, aerul s-a rarefiat, temperatura a scazut, si spiritele (cel putin al meu) s-au mai inviorat. Si asa a ramas, poate de la racoare, pana am ajuns la petrila, unde domna Barbu ne astepta cu bratele deschise si cu fasolea legendara. Legenda care spune ca si acum ma ling pe degete cand imi aduc aminte, si care legenda m-a tinut pana in inaltele trecatori ale Alpilor. Mihai va va povesti mai tarziu de ce. ziua 2 Nevrand sa reiau ceea ce Mihai a povestit deja, nu-mi mai ramane decat sa completez cu faptul ca am aflat cum se repara un drum european "serbian style". Se da jos TOT asfaltul, se pune pietris, se lasa masinile sa mearga pe acolo cateva zile ca sa se taseze bine, si apoi probabil se toarna asfaltul. Si se marcheaza lucrarea cu doua stopuri, care tin minim 20 minute. Ah, si ca sarbatoarea la care am nimerit noi in Vrnjaska Banja era asa de mare incat cu surprindere am constatat ca era transmisa direct la teve. ziua 3 Petrecerea continua. Dimineata constatam cu placere ca nu am ramas fara motoretele parcate in fata pensiunii (cel putin eu am fost relativ speriat de acasa in legatura cu serbia) si plecam spre Muntenegru. Pe drum, am ocazia sa impresionez pe toata lumea cu cunostiintele mele de germana, franceza, engleza, spaniola, rusa, turca, latina si greaca veche, discutand prin locurile unde ne mai opream cu lumea care parea relativ interesata de motociclisti, motociclete si de provenienta lor si a noastra. Cei mai bronzati erau curiosi si de valoare. A motocicletelor, bineinteles, nu a noastra. In fine, ajungem si la granita aflata in munte, pe un drum foarte spectaculos printre stanci, unde vamesii muntenegreni se dovedesc la fel de entuziasmati de motoare ca si sarbii. Ne studiaza mai cu atentie actele, timp in care incearca sa lege o conversatie cu noi. In sarba, bineinteles. Zambim larg, "english please", ei continua in sarba. Renunta dupa catva timp cand vad ca raspunsurile noastre se concretizeaza doar in ranjete nedumerite, nu fara sa ne faca semn sa plecam in uili. Care spre dezamagirea lor, nu se intampla. Muntenegru ne-a cam lasat cu gura cascata. Nu prea e el negru, dar e foarte spectaculos, si ai senzatia ca drumurile de munte nu se mai termina. Mergi din defileu in defileu, dintr-un tunel dupa celalalt, unde doar casca stie cate "uau" am scapat iesind dupa vreo curba sau din vreun tunel si vazand peisajul. Altitudinea a crescut, pe sus caldura se mai domolise, drumurile se ingustasera - am avut inspiratia sa taiem o bucla a drumului principal pe un drum secundar care ne-a dus pe la altitudine. Dar asta nu fara emotii la fiecare curba unde latimea drumului atingea 2 metri - la fel ca si morcovul de stiti voi unde, ca ne intalnim cu vreo masina pe contrasens care se crede singura pe drum. Din pacate "what goes up must go down", asa ca spre dupa-masa ne-am trezit iarasi in trafic, caldura si praf, in apropiere de Podgorica, de care am trecut relativ usor cu ajutorul unor podgoreni (?!) care ne-au condus spre iesire. Oprirea finala a zilei, pe care a hotarat-o mai mult Doyle decat noi, cand s-a decis sa se culce pe marginea drumului in niste nisip, a fost la Virpazar, pe malul lacului Skadar. Oprire care s-a dovedit a fi inspirata, nimerind intr-un loc simpatic si deloc aglomerat. (Instinct. Can't teach that.) Andreea, ai legatura.

Soso, imi pare rau sa vad asa niste calificari din partea cuiva care este moderatorul acestei sectiuni. Daca tu ai crezut ca pozele sau ce am scris eu acolo ar fi afectat in vreun fel locul respectiv, trebuia sa-mi spui asta acum un an, si as fi corectat cu cea mai mare placere, sau macar sa fi sters topicul. As fi inteles mesajul. Dar sa vii dupa un an si sa faci declaratii de genul celor de mai sus, mi se pare... nepotrivit. La fel cum mi se pare nepotrivit sa consideri ca postarea de poze din locul respectiv unde oricum orice turist cu o harta poate ajunge cu masina, pe o sectiune cu cateva zeci de vizite zilnice, o sa aiba vreun impact ecologic asupra zonei. Dar asta deja tine de idei si pareri personale, si nu imi voi permite sa le judec in continuare. Ca idee, sa stii ca din cauza aceleiasi ingrijorari pe care ti-ai exprimat-o si tu mai devreme, am ales ca de data asta sa nu pun poze din excursia de anul asta pe la Periboina. Eu insa iti multumesc, m-ai flatat din punct de vedere fotografic cu declaratia de mai sus.

Cum haiducii nu prea stie carte, ca sa poata scrie cuvinte frumoase ca boierii de mai sus, o sa se rezume la doar a pune poze. (cu scuze pentru dimensiunea meschina datorata conditiilor vitrege de la birou...) Plecarea si intoarcerea: Veliko