Sari la conținut

BogdanSHA

Membru
  • Număr conținut

    178
  • Înregistrat

  • Ultima Vizită

Orice postat de BogdanSHA

  1. E, nu, exagerez eu. Inainte-mi venea aerul peste tot. Acum imi vine de la gat in sus parca. Nu mi-am putut da seama ca era foarte cald si nu mai intelegeam nimic
  2. Bai tata, v-a batut soarele prea rau? Sau pe mine de nu ma prind deloc? p.s. Kosmin, am luat spray de pana. Sa mai iau si chit de reparatie?
  3. Gata; impresii: nu-mi mai vine vantul sub centura ci numai de la buric in sus. Daca vreau sa-mi vina aerul numai in casca trebuie efectiv sa ma culc pe rezervor (am 1.86). In fine, adevaratul test va fi pe prima ploaie - asa, l-am testat la 35 de grade de-mi doream sa nu-l fi avut .
  4. E atat de simplu: vinovat este cel care a luat-o pe contrasens! El a incalcat legea primul. Ca eu ma asigur in ambele parti, asta e altceva. Retineti cu totii: cand faceti ceva ce stiti ca e ilegal, o cereti. Daca se intampla un accident sa stiti ca ilegalitatea va incrimineaza!!! Sa visati asta noaptea, chiar daca politia declara ca nu v-a fost acordata prioritate, iar pe forum se striga moarte conservarului. Sa stiti, in sufletul vostru, ca ati fost vinovat!
  5. Nu postez de obicei aici dar nu mai suport: Se presupune ca legile sunt bune iar daca ar fi respectate s-ar evita majoritatea accidentelor. Moto porneste la drum pe o sosea cu limitare 7okm/h. Moto trece de 8okm/h a incalcat legea si trebuie sanctionat. Daca a trecut de 1oo-12o in alte tari civilizate moto ii va fi confiscata iar permisul anulat. O auto iese in fata moto "fara sa se asigure". Moto intra in auto. Cine-i vinovat? Motociclistul! DE CE? Luati-o inapoi pe sirul evenimentelor. Cine a incalcat primul legea? Moto. Am stabilit la inceput ca daca nu ar fi incalcat legea ar fi avut toate sansele sa evite orice fel de accident. Asa ca toti cei ce spun ca "putea sa vina cu 3oo la ora, soferul e vinovat" nu gandesc. Nimeni nu e obligat sa se asigure impotriva unui inconstient decat ca sa-si apere propria viata. Atat! Asta a fost greseala soferului - nu s-a gandit ca un criminal umbla in libertate chiar in apropierea lui. Dumnezeu sa te ierte!
  6. Vinieta pentru Ungaria puteti lua de pe acum online: http://www.autopalyamatrica.hu/usr_site.ph...t=keret_aak.htm http://www.izishop.hu/highway-vignette.jsp Si eu am sculele motocicletei + spray de pana. Ma mai gandesc daca sa iau si un kit de pana. Numai bine si multumesc, Vlad!
  7. Mi-a venit si mie parbrizul. Inca n-m apucat sa vad diferenta dar sunt convins ca e mai bine. Bafta cu antrenamentele!
  8. BogdanSHA

    Gsr6oo

    Mi-a venit si mie parbrizul. Inca n-m apucat sa vad diferenta dar sunt convins ca e mai bine.
  9. Plimbare placuta! Tinand cont ca de maine mai sunt fix 4 saptamani pana la plecare vreau sa intreb daca mai e cineva doritor sa iasa din tara pe ruta Craiova, Drobeta, Timisoara, Mako (cu innoptare vineri seara la Tm sau Mako). Eu vreau sa plec pe intuneric (gen emo) si sa "trec" sa-l iau pe Kosmin din Drobeta si apoi sa ne continuam drumul. p.s. Mi-am montat parbriz - pot sa merg si pe autostrada acum
  10. BogdanSHA

    Gsr6oo

    O sa mai pun pe-aici poze daca nu am de ce sa postez la "poze din calatoriile pe 2 roti" p.s. am ajuns si eu pe la 5ooo km - merge ca in prima zi.
  11. Eu mi-am facut datorii. Ramane pe 4-7 iunie atunci?
  12. Mai e un pic si pleam. Mai facem antrenamentul "oficial" sau fiecare pe cont propriu? @seven - super site-ul cu topuri! Si poza cu Stelvio Am fost in weekend vreo 3km prin padure si nu mai puteam de maini. Trebuie sa ma duc la sala. Sau macar sa fac niste ridicari cu gsr-ul. O trantesc si-o ridic in serii de cate 1o.
  13. Haha! N-am fost la Campina - nu mi-a raspuns nimeni la "provocare" asa ca facem consumul tot din ochi In alta ordine de idei - i-am facut consumul iar cu plinul si mi-a iesit ~5,8 - mers frumos.
  14. Am fost mai atent la pornire si la ralanti-ul meu care (m-a atentionat un prieten) e cam mic - 1ooo->12oo. Asa ca de pornit porneste cu vreo 1ooo turatii si dupa alea 2-5 secunde sare pana la ~14oo si apoi scade incet pana se incalzeste. Joaca-te cu ralanti-ul. p.s. La manual scrie ca bujiile se inlocuiesc la 12ooo km.
  15. Tocmai de-asta sunt si eu mirat - am exact acelasi tip de motor ca si voi, am citit acelasi manual ca si voi. Singura variabila ramane efectuarea rodajului _in amanunt_ . Ca doar nu ne-am luat Dacia inainte de '89 si unu are noroc de una mai "buna" ca alta, nu? p.s. aciditatea duce la ulcer
  16. Bai tata, ce rodaj ati facut voi de aveti consum de-asta? Asa, din ochi, mie mi-a luat vreo 8 prin oras in rodaj. Dar stim cu totii ca "din ochi" e numai la pescari. Haideti maine la o tura pana la Calarasi sau Campina si facem impreuna consumul. Vedem care "ochi" e mai bun Despre pornitul dimineata - cand o ia merge cateva secunde nerotund (vreo 3-6 sec), apoi se tureaza putin (dar nu 2ooo, daca vreti sunt atent intr-o dimineata) si apoi scade turatia incet-incet pana cand se incalzeste si ajunge la ralanti-ul reglat. Tu Danubius, sigur ai ralanti-ul reglat ok? Cat are cu motorul cald? (12oo - 15oo recomandat) Tytus, am fost la AMK, a fost foarte tare insa nu m-am laudat ca m-a batut nevasta cu un cart de-ala mic. Am facut 1.35, iar ea 1.33 Mersi frumos de pontul pentru parbriz! Numai bine baieti si fete!
  17. I-am facut si eu un consum la o tura pana la fratii nostri, bulgaroii (Sf. Ctin si Elena), cu pasagera. Am mers frumos, cu o medie per total ~9okm/h, ~12okm/h in afara localitatilor cu scurte reprize 14o/17okm/h. Am ramas surprins de consumul general de ~5,5 la vreo 56okm. Depinde de stilul de mers. La tura asta ma bazam pe o autonomie de 25okm (pana incepea sa clipeasca si rezerva rezervei , adica ultimii 2 litri) pe cand in oras nu ma bazez pe mai mult de 2oo, adica un 7% (nu 8-9 cat estimam eu din ochi). Numai de bine despre negresa mea p.s. am dat si eu comanda si avans de parbriz (25 euroi) de la GiVi pe 4 februarie la united motors... Inca il astept Salutari!
  18. Ce viteza de croaziera aveti? Ma refer de ex. la bucata dreapta de ~1o km dintre Bucuresti si Giurgiu. Drumul spre Veliko e nemaipomenit, cu exceptia iesirii din Bucuresti ~25km. In rest la Bulgari nu ai cum sa te ratacesti - mergi tot inainte si la bifurcatia cu Sofia (София) o luati in partea cealalta, adica tot inainte. Numai bine!
  19. Ti-am vazut pozele si mi-ai facut pofta. Daca e vremea ok ma duc maine pe-acolo si dau de veste ce si cum aflu.
  20. Vreau si eu sa fac acest curs sapt. asta. Am sunat la ei unde mi s-a notat nr. si mi s-a spus ca voi fi sunat cand se intoarce in tara cel care se ocupa de cursuri sau altcineva care-mi poate da mai multe detalii. Stiti ceva in plus? De dat cu motorul fara sa fac acel curs se poate? Sper sa ajung maine pe-acolo daca nu ploua.
  21. Eu as vrea sa ne auzim insa nu stiu daca scap de la serviciu (asta daca merg). In principiu ma puteti numara si pe mine, chiar de-ar fi sa nu stau mai mult de o ora (in cel mai pesimist scenariu).
  22. Nu are treaba cu familia, se merge la asigurator (se verifica pe net unde era asigurat sau ii spune la politie) - de-aia se incheie RCA. Sa-l ierte Dumnezeu!
  23. Participanti la salonul moto, care doriti sa ne cunoasteti pe mine si pe Kosmin, dati un semn. Ideea e sa ne intalnim pe-acolo sambata pana in pranz si mai departe poate sa dam o tura, ceva. Numai bine!
  24. Eu sunt si pentru iesirea in Bulgaria si pentru intalnirea de Pasti la Jadoo. O varianta in tara poate fi si dus pe Valea Jiului cu intoarcere pe Transfagarasan. (normal, daca deschid traseul candva in mai)
  25. Suntem 3 grupuri perfecte. Nu vad cine ar vrea sa strice armonia Din experienta proprie, un tankbag prins cu magneti deranjeaza la drum, ia din placerea pilotajului? Eu as incerca totusi sa indes tot bagajul intr-un "sac", cod 10024012 louis.de
×
×
  • Creează nouă...