Sari la conținut

Toni

Membru
  • Număr conținut

    373
  • Înregistrat

  • Ultima Vizită

Profil

  • Sex
    Male
  • Locatie
    Galati
  • Carnet moto din
    1985
  • Motocicleta
    Yamaha FZS 1000 Fazer, Harley Davidson
  • Numar Moto
    GL-01-TON, GL-10-TON
  • Club
    Clubul Motoveteranilor

Informații profil

  • Motociclete detinute
    IJ Jupiter 4, Minsk 125 4T, Honda Nighthawk 650, Piagio Si, Yamaha Fazer 1000, Harley Davidson Heritage Softail

Vizitatori Recenți Profil

969 citiri profil

Toni's Achievements

  1. Vând Harley Davidson Heritage Softail Clasic Fabricatie 2016 in SUA. 1700 cmc injectie. Cruise control. Sistem automat de racire cilindru din spate in stationare cu motorul pornit. Cutie de viteze cu 6 trepte. Mansoane mânere încălzite. Navigatie Android auto / Apple car play conectare wireless. Lumini led. Suport telefon. Priza tip bricheta + usb + voltmetru. De rezerva: tobe, parbriz, far, proiectoare, stop, camera aer etc. - incluse 48.000 mile. Stare de functionare perfecta. Înmatriculată pe numele meu. ITP valabil. Vânzare doar cu acte, implicit fiscal. Motocicleta se află în Galați. Pret 14.000 euro. 0730070270
  2. Vând Yamaha FZS 1000 Fazer 2003 - unic proprietar, cumpărată de nouă de la dealerul Dual Motors București. 51.500 km, stare de funcționare perfectă. ITP valabil. Înmatriculată pe numele meu. Estetic, prezintă câteva zgârieturi. Am ținut-o numai în garaj și am întreținut-o excesiv. Am folosit-o doar la drumuri lungi, în afara orașului. Consum 5 l/100 km. Nu a fost implicată în accidente. Dotări suplimentare: - protecții motor (crash pad-uri) - protecție radiator originală Yamaha - aripă spate cu protecție lanț, la culoarea motocicletei, originală Yamaha (rear hugger) - extensie aripa fată - spoiler original Yamaha (pyramid belly pan) - parbriz cu dimensiune mai mare - manșoane mânere încălzite, Saito - navigație - detector radar încorporat cu avertizare sonoră și vizual cu led roșu în bord - top case Givi 52 litri (încap două căști) + placa suport - side cases Givi 41 litri x 2 + suporții metalici. Motocicleta se află în Galați. O vând doar cu perfectarea actelor ceea ce implică și fiscal. Preț cu toate dotările incluse 3300 euro. 0730070270 20240922_105128.mp4
  3. Detaliile generale erau la distanță de un click. Trebuia dat un simplu click pe link-ul din postarea inițială.
  4. Legat de celelalte comentarii, câteva precizări: - La întrebarea la ce vor fi folosiți banii: dacă deschideți linkul postat inițial, veți găsi la începutul formularului un sumar despre cine este Asociația Clubul Motoveteranilor și ce obiect de activitate are. Un răspuns mai concret și mai detaliat va fi postat de președintele asociației, care are și dreptul de semnatură asupra contului bancar. Eu doar am creat contul si linkul către platforma care pune la dispoziție formularul respectiv și cu toate că știu la ce ar putea fi folosite eventualele fonduri obținute din această sursă, e mai corect să îl las să răspundă pe cel care poate dispune plăți către terți. - E adevărat, Clubul Motoveteranilor a fost inițiativa lui Dan Năstase, concretizată în 2009. La un moment dat între acesta și Ivan Pedală dar și alți membri, au intervenit unele divergențe care au dus chiar la mutarea acestei secțiuni pe celălalt forum. Mai târziu, când unul dintre membrii clubului a venit cu ideea de a înființa asociația cu personalitate juridică, membrii de la acea vreme au votat categoric împotrivă. Undeva și mai târziu prin 2015/2016, unul dintre membrii simpatizanți a reluat discuția despre obținerea personalității juridice. Discuțiile au fost și pro și contra, fiind prezentate și avantajele dar și dezavantajele acestui pas. În 2017 4 membri (din care doi simpatizanți) au înființat această asociație. Cel mai vehement opozant al acestui fapt a fost Ivan dar și mulți alții printre care și eu. Motivele noastre erau în principal că asociația fusese înființată fără acordul majorității membrilor și mai mult de atât, unii dintre fondatorii asociației cu personalitate juridică nu îndeplineau condițiile stabilite la momentul inițial 2009, de a fi membri cu drepturi depline. A fost o perioadă de câțiva ani de discuții divergente între cele două tabere, mai mult sau mai puțin amiabile, timp în care membri din ambele tabere totuși ne întâlneam și participam împreună la evenimente organizate când de unii, când de ceilalți. Nu a fost niciodată o ruptură definitivă, chiar dacă unii dintre inițiatorii din 2009 s-au retras. Odată cu trecerea timpului, fiind puși în fața faptului împlinit dar vazând și avantajele entității cu personalitate juridică, preferința majorității s-a schimbat în favoarea o.n.g.-ului. Din 2017, momentul înființării asociației și până azi, toate cheltuielile de înființare, de funcționare (chirie sediu, contabilitate, avocat, înregistrarea mărcii și a siglei, domeniu de utilizare, comisioane bancare) etc, au fost suportate de o singură persoană din propriul buzunar, în cei 7 ani de existență a asociației, suma fiind considerabilă. La adunarea generală de anul trecut a fost prima dată în istoria clubului când s-a hotărât ca membrii să sprijine financiar existența și continuitatea clubului în forma lui de persoană juridică prin participarea cu o cotizație lunară stabilită prin vot democratic și o taxă de înscriere. - Acum o scurtă informare despre cum funcționează această facilitate, acordată de legislație pentru o.n.g.-uri, de a fi finanțate prin redirecționarea unui anume procent din impozitul pe salarii și venituri asimilate salariilor, către asociații, fundații sau chiar anumite burse. După cum știți, statul reține fiecărui salariat prin intermediul angajatorilor, un impozit pe venit. Sumele respective, nu văd buzunarul sau contul bancar al contribuabilului ci merg direct în contul unic al statului. Legislația prevede posibilitatea contribuabililor de a opta ca un procent de 3,5% din impozitele reținute în anul anterior, să fie dirijate către asociații cu personalitate juridică, la alegerea fiecărui contribuabil. Deci, banii respectivi nu se află și nu s-au aflat vreodată în buzunarul salariatului iar asociațiile nu cerșesc vreun ban aflat în posesia lui. Asociațiile solicită doar puțină bunăvoință celor care rezonează cu o anumită cauză sau activitate și consimt să o sprijine prin această posibilitate legală prin completarea unui formular foarte simplu și ușor de completat. - Legat de ce ați auzit că se întâmplă la întrunirile motoveteranilor, toate cheltuielile (benzină, cazare, mâncare, băutură, etc.) sunt și au fost suportate întotdeauna de fiecare în parte și niciodată din banii asociației (care bani?). Au fost vremuri când unii membri cu posibilități financiare mai mari, au contribuit din bunăvoință, la cheltuielile de cazare și deplasare a unor membri cu posibilități limitate. Până acum nu ați auzit de niciun act de caritate notabil făcut de Clubul Motoveteranilor pentru că acest club nici nu și-a propus inițial acest lucru, nici nu a avut fonduri altele decât cele suportate de președinte din propriul buzunar timp de 7 ani, strict pentru funcționare și mai bine de jumătate din timp de la inițierea lui nu a fost decât un grup de prieteni fără personalitate juridică iar cealaltă jumătate de timp existențială a fost una foarte tulbure, ajungând chiar in pragul dispariției totale. - Începând din toamna anului trecut, divergențele majore, interne au dispărut, spiritele și-au aliniat viziunea și asociația are un Consiliu Director nou care va fi oficializat cât de curând prin înscrierea la judecătorie și avem dorința de a începe să creștem atât prin calitatea membrilor cât și prin activitățile desfășurate și respectul față de toată lumea, care să genereze respectul propriu pe care îl merită niște oameni cu părul alb și cu multe experiențe și povești motociclistice. Vă mulțumesc pentru timpul și atenția acordate. S-auzim numai de bine!
  5. Tot respectul față de asociațiile care se ocupă de copii dar consider că ar fi fost mult mai corect dacă ai fi făcut un topic nou cu această postare, eventual nu pe secțiunea motoveteranilor ci undeva cu vizibilitate pentru tot forumul.
  6. Salut tuturor Vă rugăm dacă doriți să sprijiniți Asociația Clubul Motoveteranilor prin completarea formularului 230 pentru redirecționarea 3,5% din impozitul reținut de stat din salariul dumneavoastră, către Asociația Clubul Motoveteranilor: https://formular230.ro/asociatia-clubul-motoveteranilor Mulțumim în numele Asociației Clubul Motoveteranilor.
  7. Timpul ne fură prietenii dragi, însă niciodată amintirea lor. Dumnezeu să-l odihnească!
  8. Dragi colegi, Clubul Motoveteranilor, în weekend-ul 22 - 24 Noiembrie 2024, organizează întrunirea anuală în locația binecunoscută, Motelul Cozia din stațiunea Căciulata. Cu acest prilej, la ședința de sâmbătă dimineață, vom aduce un omagiu celui dispărut prematur dintre noi, Ivan Pedală și îi vom comemora pe toți ceilalți cu care am plecat împreună pe drumul pasiunii comune dar soarta a ales să-i călăuzească pe un traseu spre o lume mai bună. Următorul scop al acestei întruniri este cel de reconciliere și de reorganizare a Asociației Clubul Motoveteranilor, astfel încât această mișcare numită Clubul Motoveteranilor să renască din propria cenușă. Sunt invitați să participe toți cei care de-a lungul timpului au îmbrățișat ideea lui Dan Năstase și au fost la un moment dat sau încă mai sunt cu inima alături de acest club de prieteni uniți de o pasiune comună. Pentru detalii referitoare la posibilitățile de cazare, vă rog să luați legătura cu organizatorul Vali Alexa - 0722.614.895.
  9. Asfalt uscat printre îngeri, Ivane! Sunt convins că acolo unde te-ai dus, vei primi rolul de înger păzitor al motociclistilor. Condoleanțe familiei.
  10. Conform celor stabilite la ultima intalnire la Sacelu a Clubului Motoveteranilor, weekend-ul viitor ar trebui sa avem intrunirea anuala (sau peste doua saptamani?) Mai este foarte putin timp si nu am vazut nici o postare pe niciunul din forumuri cu detaliile referitoare la aceasta intrunire. Se mai tine? Se mai ocupa cineva de organizare?
  11. Principiile initiale pe baza carora a luat nastere AMOVERO, ulterior AMVR, ulterior Clubul MotoVeteranilor au fost foarte simple si de foarte mare bun simt: - respect fata de definitia cuvantului de veteran prin conditionarea existentei unei minime vechimi de 20 ani pentru calitatea de membru cu drepturi depline, - fara personalitate juridica - fara şefi - fara implicare financiara alta decat suportarea propriilor cheltuieli de fiecare in parte, ocazionate de participarea la actiunile clubului - respect, bun simt, intrajutorare, legalitate - plimbari, intruniri (pe principiul ca nu conteaza destinatia ci drumul pana la ea). In decurs de aproximativ doi ani de la nasterea clubului, toate aceste principii au fost scrise intr-un document denumit Codul Clubului Motoveteranilor. Discutii contradictorii, framantari, impunsaturi etc. au fost si inainte de aparitia ong-ului dar marile disensiuni si scandalurile au aparut odata cu infiintarea ong-ului cu personalitate juridica avand aceiasi denumire si aceiasi sigla ca a clubului original care nu avea personalitate juridica. Problemele cele mai mari fiind create nu de aparitia in sine a unei noi entitati cu personalitate juridica ci de modul cum a aparut (pe n.v.) si mai ales de pretentiile fondatorilor ong-ului de a nu respecta principiile initiale ale clubului fara personalitate juridica, enumerate mai sus, pretentii motivate cu siguranta de faptul ca ei, fondatorii ong-ului, nu indeplineau, in principal, conditia esentiala de vechime pentru a se putea autodefini ca veterani in ale motociclitului. In 2019 a avut loc o sedinta de reconciliere si de resetare a clubului in concordanta cu ong-ul. In principal, intelegerea partilor (membrii conservatori ai clubului fara personalitate juridica versus fondatorii ong-ului cu personalitate juridica si sustinatorii lor) a fost ca in schimbul modificarii Codului Motoveteranilor in sensul de a fi acceptati ca membri cu drepturi depline si persoanele cu o vechime de doar 10 ani, precum si fondatorii ong-ului care nu aveau vechimea respectiva, ong-ul prin reprezentantii sai trebuia sa inregistreze oficial, la judecatorie, textul Codului Motoveteranilor sub forma de Regulament de Ordine Interioara. Membrii conservatori ai clubului original si-au respectat partea din intelegere, au modificat chiar in 2019 textul Codului in sensul acceptarii ca membri deplini a persoanelor cu vechime de minim 10 ani si a fondatorilor ong-ului, dar reprezentantii ong-ului, nici pana azi, nu numai ca nu au inregistrat oficial Regulamentul de Ordine Interioara dar nici macar nu si l-au asumat public printr-o simpla declaratie / comunicare scrisa si postata pe forum, termenul convenit pentru acest lucru fiind de un an adica 2020. Concluzia este ca incercarea de conciliere au fost doar vorbe in vant din partea fondatorilor ong-ului. In consecinta intelegerea din 2019 e perimată si parerea mea personala este ca lucrurile ar trebui sa revina la situatia initiala in ceea ce priveste adeptii clubului fara personalitate juridica iar ong-ul sa-si urmeze propria cale, bineinteles ca fiecare membru fiind liber sa aleaga ce-si doreste.
  12. Pe bune Vali??? Nu s-a opus nimeni??? Ca sa se inteleaga foarte clar: tu, care la vremea aia erai membru simpatizant (nu indeplineai conditia de vechime pentru membru deplin) ai anuntat intentia de a infiinta o asociatie cu personalitate juridica dar nu ai avut un vot democratic, clar si majoritar pozitiv din partea Adunarii Generale pentru a realiza acest lucru si cel putin un membru cu drepturi depline ti-a spus sa nu infiintezi asociatia. Ai avut de partea ta doar o mica galerie de sustinatori formata majoritar din alti membri simpatizanti (fara drept de vot decizional) si unii impostori. La modul cum ai scris tu mai sus, induci audienta in eroare dand de inteles ca toti au fost de acord pentru ca "nu s-a opus nimeni" (ceea ce nici asta nu e adevarat).
×
×
  • Creează nouă...