AdrianS

To click or not to click...

 

Ovi, ia-mi-l (glumesc) că deja face furori la servici!

Sunt în continuare interesat Âşi-ți mulțumesc că eÂşti amabil. Cât ar costa un drum dedicat BucureÂşti-TimiÂşoara?

Nenea Sun_83, poți să transporți mata un Muravey din BucureÂşti până-n TimiÂşoara, iar de-acolo să aduci o Nipră cu ataÂş? AtaÂşul desfăcut, evident.

Nici vorbă, dom'le. Uralul ăsta nu adună kilometri. Uralul ăsta îi mănâncă pe pâine!!! Fripţi! La micul dejun, dintr-un foc! Hleap-hleap.

 

După încă o săptămână în care motoreta a preferat să stea în grija subsemnatului, am plecat azi hai-hui cu M-63-ul cicloburesc, cu gând să alerg un pic către soarele ăsta nemaipomenit. Am trecut mai întâi pe la proprietarul de facto al motocicletei, prilej grozav pentru un scurt filmuleţ. Aşa că poftim, Ovidiu, că m-ai rugat să te-arăt lumii în toată splendoarea costumului tău moto:

 

 

M-am bucurat vineri că am avut răgaz la servici să cobor ca să strâng prinderea carburatorului din stânga (filet obosit în chiulasă, juca sârba K-68-ul pe şuruburile alea) şi să doftoricesc un pic prinderea rezervorului, care se cam sprijinea pe carcasa alternatorului şi făcea o gălăgie de puteai să juri că intră Stuka în picaj, nu alta. Am înfipt mai bine şi amorsorul aceluiaşi carburator în orificiul său, că mi-a făcut în dimineaţa aceleiaşi zile o poantă de circ: am luat degetul cam energic de pe butonaş şi a zburat cu totul în sus, vâjâindu-mi pe lângă ureche (eram oareşicum aplecat). În fine, mi-am făcut în grabă, de astă-seară totuşi, un traseu cu ajutorul Google Earth-ului. Ştiam doar că vreau să ajung prin Gherghiţa de Ialomiţa, plecând prin Tunari şi ajungând pe la Moara Vlăsiei şi Dridu. Şi-am încălecat pe-o şa, de i-am făcut benzinăriei aşa: - fiindcă motocicleta asta se încăpăţânează să consume cred că mai puţin de 5 la sută, fără să albească bujiile sau să pufăie din greu.

 

Mă uitam la kilometraj, vedeam o cifră; mai aruncam iar un ochi - încă treizeci de kilometri. Mă frapa încrâncenarea rusnacului de a galopa nestins, de parcă deja adie mireasmă de primăvară. Prin unele părţi de Câmpie Română şi Dobroge apar nişte curbe tare frânte şi drepte smirnă la 90°. M-am surprins gândind (sau trăind) lucruri diferite când le-am abordat, pe rând, la volanul Daciei şi la ghidonul vreunei motociclete, în speţă al Uralului în cauză. Cu Dacia m-am scărpinat laborios şi en-detail în creştetul capului, încercând să găsesc explicaţia logică a curbelor atât de nenaturale şi aparent inutile. Astă-după-amiază însă, cu Uralul, rânjeam cu anticipaţia şi extazul unui crampon de anvelopă care abia aşteaptă să se dea cu capul de asfalt. Mi-am revenit în simţiri când am băgat de seamă că apropiam mult prea prăpăstios capacele chiulaselor de şosea. Să-i dea neamţu' sănătate rusului fiindc-a proiectat anvelopele sovietice, că văd că astea pot alerga pe oriunde fără niciun fel de greţuri. Şi arată într-un mare fel!

 

Prima oprire a fost la Moara Vlăsiei, în câteva locuri pe care le ştiu de când eram de-o şchioapă. Încă mai am nişte rude acolo, dar pe care nu le ştiu foarte bine şi le salut doar cu gândul fiindcă n-am îndrăznit să le vizitez azi. Mi-am cumpărat de la un magazin două baterii pentru aparatul foto, fiindcă acumulatorii fac greva de obicei când vreau să-i pun la treabă. M-am oprit apoi la "monament" şi am tras câteva pozne:

 

Cunoşteam bine câmpul şi pădurea de peste gârlă fiindcă am mai avut de-a face cu motorizatele pe plaiurile respective. Să tot fie ceva vreme de-atunci însă:

 

Două banane şi-o gură de apă (din sticla din dotare, nu din gârlă) mai târziu, mi-am luat tălpăşiţa şi am purces către viitoruri şi mai luminoase.

 

A fost un soare minunat şi am putut zări munţii imediat cum am trecut de vile, palate şi alte edificii diverse. Am încercat câteva stitch-uri cu un aparat foto de împrumut - nu stă mâţa-n coadă după ele, dar (de la o oarecare distanţă) arată frumuşel. De remarcat cele câteva piscuri din fundal. Prima a fost făcută la dus, parcă pe lângă Fierbinţi Târg. Cea de-a doua a fost mai pe seară, de pe o pasarelă peste viitoarea autostradă Bucureşti - Braşov, între Gherghiţa şi Lacu Turcului.

 

Sfat:

Gandeste-te la altcineva sau altceva...

Nu-nțeleg ce-i cu toată panica asta trollică de la o vreme. Mai avem un pic Âşi convingem oamenii că motocicletele astea sunt pe cale să explodeze stând, de la un minut la altul. Cum face Oltcitul. Văd că pârleazul de la sfat la dictatorism social a-nceput să fie sărit cam repede Âşi cam uÂşor pe-aici. Hai să fim mai flexibili oleacă.

Motoreta "Karpaty", ucraineană. Cadru ultra-uşor, motoraş de 50cmc. Nu ştiu nimic să-ţi spun despre performanţe fiindcă eu am una luată fără motor, pe care am adaptat ulterior un motoraş de Hoinar. Văd că scrie şi pe Autosoviet despre ea.

IeÂşim uikendul ăsta la o plimbare?

Mă iei în ataÂş?

Ultima poză cu AlioÂşa fără Âşa de pasager Âşi poate una din ultimele poze (vedem ce s-o-ntâmpla în viitorul foarte apropiat) făcute de mine Muraveyului:

 

Mă strofoc de-o săptămână să leg două vorbe despre noile plimbări cu AlioÂşa. Pe care eu l-aÂş fi botezat Yuri , dar na. Cumva, nu reuÂşesc să mă adun scriitoriceÂşte, aÂşa că mă voi mulțumi să postez câteva poze însoțite de două-trei vorbe. Am rămas fidel "tradiției" pe care mi-am încropit-o vrând-nevrând anul trecut, fapt pentru care perioada dintre sărbători Âşi anul nou m-a prins pe drumuri. Ovidiu mi-a împrumutat iarăÂşi fierul pe motiv că e păcat să stea degeaba, iar eu am primit bucuros împrumutul, spunând că mai ascult în felul ăsta bătăile motorului Âşi mai răsucesc de Âşuruburile carburatoarelor - ceea ce am Âşi făcut, cu oareÂşice ameliorări per ansamblu.

 

Odată ce m-am văzut la ghidon am intrat într-un soi de transă terapeutică Âşi au urmat astfel câteva zile de rătăcire călare cât a fost ziulica de lungă. Pur Âşi simplu mă trezeam, mâncam ceva, mă-mbrăcam (fain costum are nenea ăsta), porneam / încălzeam motocicleta Âşi plecam la plimbare fără țintă anume. Ba chiar nu de puține ori mi s-a-ntâmplat să mă opresc pe marginea drumului Âşi să mă-ntreb unde vreau să mai merg. Mă enervam singur pe faptul că mă cramponam de aÂşa ceva, când ceea ce mă interesa de fapt era doar să motociclesc. Mna, nehotărâre Âşi incertitudini de-ale vârstei, cică.

 

Poze din Ajun Âşi de Crăciun. Faceți abstracție de vestimentația total inadecvată anotimpului a acelui om al cavernelor, purtător de mergători:

 

Dialog adineauri:

 

eu: Ştii ce-i ăsta?

Ancuţa: Hmm...

eu: Hehe.

A: Ural?

eu: Nu, e...

A: Atunci e Zündapp.

eu: ...

 

 

 

 

 

am preferat sa discut despre altele de exemplu de pescuit

Să ştii că prost se pescuieşte pe Neajlovul ăla ! Am încercat şi eu odată şi am pescuit o sardină, un bocanc vechi şi o ţestoasă. Cât pe ce să păstrez bocancul.

Ce-mi place felul în care, la astea mai scumpe, nu dăm detalii, prețuri sau nume . BMW de care e ăla?

Păstrez ambielajul nou-nouț de Trabant (în hârtie cerată) pentru cazul în care m-oi pricopsi vreodată cu un Kombi . Felicitări!

Salut! Cât costă cele încercuite în poză?

 

Darkwolf, chestia cu pilitul pistoanelor nu-i nouă. O face un tip care repară

(că tot suntem pe topicul omonim) pe super coloană sonoră, o dă ca soluţie un altul care pare să mănânce mecanică pe pâine şi tot aşa.

Nenicule, să Âştii că are totul original pe ea! Cutiile laterale sunt ale ei din fabrică. Nu văd restul pieselor (aripă spate, Âşa, carburator, rezervor, table laterale, rama Âşi oglinda farului) dar probabil că, dacă le ai, cel mai probabil sunt Âşi alea tot ale ei. Furcă față model vechi, tip "leading link", cu aripă de-aia cum îmi place mie .

 

Sunt de acord cu tine: motoraÂşul de Mobră mi se pare mult prea complicat pentru ce Âştie el să facă. Ambreiajul aiurea, ansamblul demaror parcă-i făcut de NASA, cutia de viteze ciudățică Âşi ea, etanÂşările dintre semi-cartere multe Âşi subțirele exact acolo unde ar trebui să fie mai grosuțe Âşi aÂşa mai departe. Dar, una peste alta, este un motor drăcos Âşi neaÂşteptat de fiabil dacă-l pui la punct.

 

Ai grijă de ea Âşi, unde nu Âştii ce să faci, cere ajutorul cuiva. Lumea de pe forum e, în general, foarte simpatică Âşi săritoare. Ar fi păcat să tai motoreta sau s-o ciopărțeÂşti. Poți să-ncerci întâi să o speli Âşi să vezi câtă este rugină Âşi cât este praf. Are vopseaua originală pe ea Âşi nu pare să fie în stare foarte proastă. Baftă!

Mi se pare că păcăne grozav!

 

Mi-au trecut prin minte gadget-urile următoare, mă întreb dacă merită să-ți bați capul cu ele: 1 (cică 3W, nu mă conving, eventual montaj cum a făcut

), 2 (cică 5-15W), 3 (cică 5-30W, ceva mai dificil de adaptat poate), iar pe alea mai scumpe nu ți le mai listez, că sigur sunt mai bune Âşi prea fiabile. Invit vulpile mai bătrâne să-Âşi dea cu părerea.

 

ÂŞi n-ai nevoie de însoțitor în ataÂş Âşi pilot ocazional pe ruta HuÂşi - BucureÂşti? Ar fi simpatic.

Unii cam facem foamea cu recesiunea asta. Şi am impresia că o să cam pice şi euro-ul ăsta trâmbiţat şi mult-vestit. Salariile nemţeşti, în aceeaşi monedă pe care tot nemţii o cam dictează, mai au un zerou în coadă faţă de cele autohtone. Cred că cochetăm şi ne comparăm prea mult cu alte realităţi contemporane.

 

Un buşon, oricât de estetic, rămâne un buşon. Sau, vorba lu' Magritte:

 

 

Cred că s-a mai scris pe tema asta: ați remarcat ce simpatic e Minsk-ul ăsta de 200 cmc în patru timpi? După ochiometrul meu, are o formă foarte reuÂşită. Aduce un pic cu Suzuki-ul TU250X-ul din 2009. Cică e vreo 7500 RON la o reprezentanță din Ucraina.

 

 

 

http://www.youtube.com/watch?v=KszUEcDEcoU&feature=related

Astă-vară, pe Zeta, îi făcusem o vizită (una din multe altele) lui Ovidiu. Ne-a prins noaptea, iar eu tocmai ce montasem (cred?) de curând noul generator, aÂşa că am coborât amândoi la plecare ca să vedem cum pleacă Âşi cum luminează fata.

 

Am dezlegat-o Âşi am dus-o mai înspre capătul străzii ca să facem zgomot mai puțin. Cât îmi căutam eu mănuÂşile, se opreÂşte lângă noi un tip simpatic, înăltuț Âşi soliduț, cu plete blonde Âşi alură puternică de austriac. Ovidiu mi-a făcut cunoÂştință cu el, fiindcă ei doi se cunoÂşteau de mai multă vreme. Omul - aveam să aflu mai târziu că e bun mecanic Âşi foarte pasionat de maÂşini retro - se uită oarecum cu jind la Zeta Âşi suspină într-un târziu că "ÂŞi-acum îmi pare rău c-am dat-o pe-a mea". Eu fac pe cunoscătorul Âşi pe mândrul, de-apuc să-l întreb: "Tot de doi-jumate?"

 

ÂŞi-atunci mi-a picat cerul în cap. Cu o modestie ieÂşită din comun mi-a răspuns că "nu" Âşi m-a-ntrebat dacă auzisem cumva de "Jawa 500 OHC". Mandibula mea a făcut un salt mortal către asfalt Âşi acolo a rămas vreo zece minute, timp în care omul mi-a povestit că asemenea biele zdravene din aluminiu cum avea Jawa aia nu mai văzuse. Îmi spunea că puteau fi folosite cu succes ca arme albe deosebit de grele. Cică un motor foarte solid Âşi minunat construit. Ar fi dat-o la momentul respectiv pe de o parte fiindcă nu prea Âştia ce Âşi cum, iar pe de altă parte fiindcă lipseau câteva piese precum dinamul Âşi... nu mai Âştiu ce.

 

Din ce mi-a povestit am bănuit că ar fi fost vorba de primul model de Jawa 500 OHC, fiindcă motocicleta avea roți cu butuci de frână mici Âşi înguÂşti, iar ambutisajul cu emblema JAWA de pe capacul grupului conic al pinioanelor de distribuție nu exista.

 

Frumoasă motocicletă, nene! Uite un album care conține câteva poze luate de pe net (asta doar ca să-l enervez pe Ivan, că de icter - doamne Feri-Owene - mai piere Âşi singur):

 

Jawa 500 OHC

 

 

Iar filmulețul de mai jos îmi place mult. E drept, cei în cauză Âşi-au ales probabil cea mai aglomerată Âşi mai în curbă Âşosea de prin părțile alea. Iar nenea cu Jawa 350 OHV taie fața unui automobilist, pârțâie fumigene Âşi se cam încurcă în cutia de viteze. Dar sunetul Jawei de 500 este incredibil de frumos...

 

http://www.youtube.com/watch?v=OP4aYm3AWEw

În măsura în care te ajută, uite aici niÂşte integrale Âşi modulare. Cred că mai găseÂşti câte ceva pe-acolo. Omul comandă de pe louis.de (aÂşa că poți folosi dirăpt catalogul nemțesc) Âşi practică prețuri decente, măcar cât am reuÂşit să compar cu alți intermediari. Am de la el MTR K-11-le meu Âşi e suficient pentru vitezele pe care le prind eu.

 

Hai că s-a umplut forumul ăsta de trolli Âşi de Âşacali.

Tie un atas dasta ti-ar trebui la Java ta "orijinal"

 

De-ăsta, Ionel ? N-am cadru pentru el!

 

Cu siguranţă nu e cazul să te laşi descurajat. Nu cred eu că, la asemenea vis, n-ai şi un pic de voinţă. De orice natură ar fi ea. În proza mea de duzină mai scriam impresii cu privire la virusul - adevărată boală pe viaţă, şi contagioasă pe deasupra! - pe care ţi-l injectează-n vene motocicleta veche. Durerile tale de cap n-au o bază raţională: îţi vei cumpăra o comunistă şi fie îţi va plăcea, moment în care vei începe automat să înveţi şi bibileala de rigoare, fie o vei găsi abjectă şi o vei vinde (sau arunca în vreun coteţ de găini) la scurtă vreme dup-aia.

 

Eu am o Jawa de 250 cmc făcută din părţi de la diverse modele de Jawa şi CZ. Astea au fost două fabrici cehoslovace de motociclete care au fuzionat la începutul anilor '60 şi au fost nevoite să-şi standardizeze producţia comună. Ei bine, motorul motocicletei este (cam) din '58. Am bătaie în ambielaj, oala ambreiajului este ruptă de arborele-i picior, carburatorul probabil are ceva uzuri, pistonul a fost turnat de un meşter acum douăj' cinci de ani, pedala schimbătorului a fost refăcută dintr-una de Mobră. Relevant este că deja am făcut cu ea măcar cea mai bună parte din cei 6000 kilometri pe care vrei tu să-i parcurgi. Şi habar n-am de când e oala ambreiajului în starea în care e, dar eu găseam de fiecare dată vitezele şi neutralul. N-am descoperit ruptura decât când am umblat să scot ambreiajul ca să umblu la altă piesă.

 

Singura modificare cu adevărat vitală pe care i-am adus-o a fost trecerea instalaţiei electrice pe 12 volţi. Am cumpărat noul generator (îl produc cehii de la VAPE şi este piesă dedicată) de la un neamţ prin intermediul eBay - m-a costat vreo 750 lei cu totul. Orice s-ar zice, nu vrei să pleci la drum cu dinamul pe 6 volţi. Este tehnologie depăşită, scoate waţi mai puţini, becurile pe 6 volţi sunt mai rare şi el este, în general, mai puţin fiabil decât un alternator modern pe 12. Dar tu oricum n-o să-ţi cumperi Jawă de 250, deci gata cu proorocirile voltaice. Dacă îţi pică prin mâini aşa ceva, îţi fac un review rapid: e nesimţit de simplă, de eficientă, de robustă şi de fiabilă. Putere şi viteză ca de anii '50-'60. Adică suficiente amândouă, dacă n-ai mers încă pe chestii mai mari.

 

Indiferent că a fost pe şase volţi (şi cu instalaţia electrică tocată toată, fiindcă o croisem aiurea în anumite zone delicate) sau pe doişpe, a pornit de fiecare dată la prima pedală în regim de "coboară la ea, îneacă-i carburatorul, dă-i pedală şi pleacă la drum". În afară de penele care m-au bântuit din pricina anvelopelor şi camerelor antice pe care mi-a fost dat să merg, nu am păţit să rămân în drum decât prin uscarea rezervorului. Nicio catastrofă, niciun cataclism, niciun ambielaj zburător prin spaţii. Astă-vară, cu ocazia întrunirii de la Siriu (ca fapt divers, link-ul trimite către o veste cam sumbră de-a lui Roşkatu, care tot Jawă de 250 are ), am calculat un consum de vreo 5-6%. A fost o tură de un pic peste 500 kilometri. Cu toate uzurile motorului, cu pasager şi plin cu bagaje. Şi e ceva urcuş în zona aia. Nu-i rău deloc. Bucegii i-am trecut înapoi în aceeaşi formulă, urcând cu a treia şi cu a patra. Dar pe noapte şi pe ploaie.

 

Moamă, ce de postări .

 

Vali, am remarcat că IonelD are la vânzare un Jupiter 4 fără acte. Întreabă-l și tu dacă-l dezmembrează, poate ai (sau avem) noroc și te lipești de șa și de aripă. Am impresia că de "5" nu se potriveşte, că alea au alt fund şi cred că şi aripa are altă prindere. Poate ne lămureşte vreun posesor. Cu gumele pentru scărițe nu te complica, roagă-l pe Dani să-ţi trimită că sigur are așa ceva pe stoc.

 

La IJ, capacele de carburator mi se par cel puţin inestetice. Şi sunt, cel mai adesea, şi scumpe. Dar dacă vrei tu să te complici...

 

Adaug şi eu câteva poze din ultimele zile de lucru la Lică. Zi, când mai mergem la Comana?

Hehe. Gluma-i glumă, dar poate c-ar fi bine să infirmăm zvonurile referitoare la vânzare: lumea se agită, intră în panică, se scotoceÂşte de bani prin toate buzunarele Âşi deja mai avem un pic Âşi rivalizăm cu "Bursa".

 

Mi-era sincer dor de-o aÂşa spontană smucire de la țâță. Am încercat s-o las mai uÂşor cu hei-rupismele de genul ăsta de când cu gătatul facultății Âşi cu pana definitivă a danubienei comuniste ce echipează încă - jalnic Âşi abandonat - roata spate a Zetei. Escapada cu BMW-ul nu se pune, că la ăla n-aveam ce să stric. Poate doar imaginea companiei.

 

Vă povesteam că Ovidiu mi-a lăsat în grijă motocicleta peste uichend. Ei bine - sâmbătă, pe la prânz, am dat să ies la plimbare cu Uralul. M-am echipat tot, mi-am luat în rucsac o banană Âşi-o juma' de litru de apă Âşi m-am scoborât ca să-l pregătesc pe AlioÂşa. Pune-i bateria, dă-i tărie de Petrom, trage-i Âşocul, arde-i vreo două Âşuturi ca să-l trezesc din somn Âşi-apoi pune-i contactul ca s-o ia din loc. ÂŞi acum îmi pare rău c-am împrumutat prin generală o anumită carte ("Potirul Sfântului Pancrațiu") unui coleg care s-a făcut mai apoi că plouă. Povestea începea hazliu, cu schimb de focuri între mafioți: protagonistul este un constănțean trabantist, oarecum distrat Âşi cam paralel cu situația. Face el cum face că prinde un moment de acalmie Âşi se repede în Trabant, iar maÂşina demarează "în trombă" ca, zece metri mai târziu, să se răzgândească brusc Âşi să rămână-n mijlocul drumului.

 

Eh, cam aÂşa a făcut Âşi motocicleta: a pornit bine, am turat-o uÂşurel cât să mă asigur că nu visez, am lăsat-o un pic la ralantiul de tip Harley (na, motorul rece) ca să-mi aranjez mănuÂşile-n mâini, iar când să plec - stângul piere. Mă-sa. ÂŞtiam că nu-i de vină carburatorul (hehe, ne cunoaÂştem noi...), aÂşa că m-am apucat să trag de fiÂşă. Am strâns-o, am înfipt-o, am schimbat-o cu soră-sa - nimic. Într-un final, cu motorul pe jumătate pornit (dreptul ținea deja un ralanti de invidiat), am decis să-mi sinucid două degete smulgând cu ele fiÂşa de pe capătul bujiei. Stupefacție: stângul a dat câteva explozii imediat după ce-am smucit eu fiÂşa. Pun fiÂşa la loc - nimic. O scot, iar nimic. O-ndepărtez un centimetru, începe să facă arc între fiÂşă Âşi bujie - cilindrul începe să funcționeze. O depărtez Âşi mai mult - întreg brațu-mi începe s-o ia pe breakdance. O apropii - iarăÂşi arc, cilindrul funcționează perfect. O pun pe bujie - mortua est. Hă?!

 

Nefiind acasă, am stat mai bine de-un sfert de oră să găsesc pe cineva cu o cheie de bujii. Împotriva nesăbuinței mele lucra Âşi numărul din ce în ce mai mare de oameni care nu țin în maÂşină aÂşa ceva sau care pur Âşi simplu nu au habar ce-i aia. Dar na, alții vor să se mai Âşi plimbe pe spinarea bujiilor din dotare, nu doar să curețe sisific la ele. Cu chiu, cu vai am băgat în sperieți un nene cu mulți ani - care-Âşi vopsea liniÂştit tocăria ferestrelor la etajul 1 - Âşi mi-a aruncat o cheie cu care am reuÂşit să scot bujia. Hoțomanca dădea scânteie oriunde, numai între electrozi nu. Mă gândeam că e relativ nouă: doar ce fusese scoască de pe Zambilica, aÂşa că mi se părea cel puțin suspect să fie deja defectă. I-am micÂşorat un pic distanța între electrozi Âşi i-am spălat interiorul cu câteva picături de benzină dirăpt de la robinet. Se pare că i-am făcut eu ceva bine pe-acolo, că a-nceput pe dată să-mi aprindă cum trebuie. Straniu!

 

Revin la hei-rupism. Cât m-am jucat eu de-a dădaca-pedagogul cu Sinteromul, m-a onorat cu vizita Âşi domnul Vali. Avea de prins pe seară maÂşina de Breazaville aÂşa că, înainte să cobor la moto, hotărâserăm telefonic să improvizăm ceva până atunci ca să ne plimbăm o țâră amândoi cu Uralul monopost. Tare m-am distrat când l-am văzut că deja ținea în mână un ghem de bureți Âşi cârpe, surfilate toate cu ață albă într-o altă cârpă neagră. Tapițerie, nene. Zău că arăta mai bine decât multe alte Âşei manufacturate. Ne-a luat altă oră să legăm invenția de aripă Âşi am purces - grijulii, mai ales eu - înspre mi casa ca să mai iau niÂşte burete. Improvizația a rezistat biniÂşor Âşi deja ne gândeam amândoi (fără să avem vreunul curaj să dăm glas ideii) la o tură până la Breaza. Am coborât de-acasă cu un săculeț umplut cu doi bureți (Âşi altul cu vreo trei leviere, o cheie de bujii, Âşurubelnițe, chei, altă banană...) Âşi l-am legat Âşi pe-ăla cât de cât. Am încercat de Âşapte ori Âşaua - îh, acceptabilă. Ne-am uitat lung unul la celălalt, apoi la fel de lung la ceasuri Âşi, văzând că orele băteau deja înspre vremea de plecare, am bătut palma Âşi am hotărât să facem drumul cu Uralul.

 

 

 

Până ieri seară, două zile la rând am străbătut drumul casă - Luică / Turnu Măgurele înfipt într-o salopetă muncită zdravăn, încă vag albastră printre petele-i negricioase de tot soiul. Mai ales zona şoldurilor şi a ms-dosului poartă urme sănătoase de palme, că deh - nu întotdeauna ai cârpă la îndemână. Raiaţii mei cei noi şi negri au cedat nervos după o zi de purtare soft-core (s-au sfâşiat pe craci dintr-o parte-ntr-alta, cu una-două întreruperi pe la tur şi cusături) şi, cum nu voiam să-mi jegăresc blugii proaspăt spălaţi, am umblat creanga parcă scos din "Scrapheap Challenge".

 

Anticipaţie multă în aste două zile: ITP-ul trebuia făcut cât mai repede, iar fiecare mic reglaj ne apropia cu paşi repezi de reuşită. Eu bănuisem de la bun început că jocul din jug era din rulmenţi, cu toate că-i strânseserăm recent. Ovidiu era ceva mai îngrijorat şi se gândea deja la reparaţia sau înlocuirea telescoapelor. De pildă, am remarcat că Zeta are cuvetele de la rulmenţii jugului uşor uzate faţă-spate: ghidonul "preferă" să se-aşeze aliniat pe axa de mers, ca şi cum ar avea acolo un mic ghidaj sau blocator. Explicaţia ar fi că gropile le iei cel mai adesea cu ghidonul drept, cu forţă măricică şi înjurând, iar loviturile bilelor produc uzură în cuvete în această poziţie, indiferent de joc. La Zeta, ghidonul stă în poziţia aia fiindcă bilele "pică" în adânciturile din cuvete. La Ural cred că, data trecută, am strâns rulmenţii cu furca virată într-o parte. Noi am avut senzaţia că am rezolvat jocul, dar el a redevenit aparent în mers, când s-au aliniat adânciturile din cuvete. Ni s-a luat o piatră de pe sufletele amândurora când am descoperit că mai putem strânge rulmenţii fără să blocăm furca. Jocul a dispărut în cea mai mare măsură iar frâna pe faţă este deja parfum .

 

Evident că ruşii-s tot ruşi: capete hexagonale de 14-15 prin toate părţile, cât să te-ncurci straşnic în fixe şi inelare. Iar la partea de oloi n-am găsit şurubel de golire al telescoapelor faţă, nici buşon de umplere pentru grupul conic. De golire are, dar să-l umpli - niet.

 

Cu gând să ne specializăm în scoateri şi remontări rapide ale roţii spate (vreo 7-8 de fiecare până la urmă), ne-am ocupat de frânele ei: am scos mai în afară şurubul de reglaj (de înălţare) al fiecărui sabot în parte şi am contrat piuliţele înapoi. Pedala de frână revine acum energic după apăsare, iar frâna ciupeşte mai devreme. Era să-l sinucid cu ciocanul pe domnul ax, că făcea fiţe unde nu era cazul.

 

Domnu' Rural a pornit iarăşi la prima pedală (după două amorse date în cinstea marelui ho-ha) şi l-am învârtit câteva ture prin cartier ca să fim siguri că nu-şi ia zborul. S-a potolit cu datu-n nas, frânează cât şi cum vrei (important e să nu vrei), aprinde becuri de toate culorile, ce să mai - lux a-ntâia de viţică!

 

Ce-a urmat este o amestecătură de acţiuni, reacţiuni şi emoţii din ce în ce mai mari: ia canistra şi du-te la benzinărie, bagă fixele şi patentul în maşină că nu se ştie, ţine tu actele că mă duc io după chei că le-am uitat, porneşte maşina, urmăreşte Uralul, pierde-l câteva intersecţii mai încolo, ţine-te cu sufletul la gură că era să dărâme un autobuz care a avut tupeul să frâneze în staţie, verde-verde-verde, hai că merge, prinde Uralul jos la Autovit, distrează-te preţ de două semafoare că nu mai reuşea să-l scoată din viteză, mai fugăreşte-l până pe Fizicienilor şi de-acolo s-a tăiat filmul. Am intrat eu pe Ilioara, unde ştiam vag că ar trebui să găsesc un Ovidiu şi un Ural. Am stat niţel pe-acolo ca un bucureştean cu avariile pornite şi-am întrebat în stânga şi-n dreapta dacă n-a văzut careva vreo motocicletă trecând. Şi nimic. După ce-am sunat de şase ori - împărţit la două telefoane -, am zis că omul sigur este încă pe motocicletă şi s-o fi dus mai departe de Ilioara. Am plecat cu maşina de-am ajuns la intersecţia următoare, când primesc telefon de pe un număr necunoscut că "Bă, hai că te sun de la soră-mea, care stă lângă service! Unde eşti? Serios?! Hai înapoi pe Ilioara etc. etc. etc". Bine, am omis câteva hăulite de la Gorj pe care le meritam cât de cât, dar na. Îs mai uituc, ce!

 

Am ajuns într-un final în zona crepusculară şi apoi am pierdut ceva vreme cu un nene care se chinuia din răsputeri să ne tipărească RCA-ul. Scump rău pe un an de zile. Am intrat şi-n curtea service-ului, unde-am căutat cu inima cât un purice seria de motor, că n-o mai găseam niciunul din trei inşi. Merit un compot fiindcă am găsit-o: se ascundea, săraca, sub una din bobine. A ieşit distracţie mare (oarecum pe muţeşte) cu mecanicul, care a exclamat un "Moamă!..." gâtuit când s-a suit pe Ural şi a dat să-l tragă în faţă de pe cric. Au ieşit şi frânele cum au ieşit după ce ne-am suit câţiva inşi pe ea. Mecanicul se dă jos şi pleacă impasibil înapoi la cabină. Tensiune, aşteptare, suspans maxim. Pa-ra-bo-bi-baaam. Eu mă cam plictisisesc şi mă dau uţa pe rolele standului moto. Într-un final, vine abţibildu' galbeeeen şi ESTEEEE BĂĂĂ, avem i-té-pé!!!

 

Băi, radiam. Radiam amândoi ca doi atomi de uraniu îmbogăţit şi proaspăt tăvălit prin ciorbă de reactor. De la atâta radioactivitate ce ne ieşea pe ochi ca fază lungă şi scurtă pe drumul de întoarcere, Uralul a zis că nu mai e nevoie de lumini, aşa că le-a stins din proprie iniţiativă şi pe ele, şi motorul. M-am sesizat instantaneu şi am pus iarăşi avariile de bucureştean în mijlocul drumului (oarecum tras pe dreapta, cât să nu zgârii maşina de mărăcini): sărise borna pozitivă de la baterie. Am strâns-o niţel cu patentul şi-am înfipt-o la loc că-i doar un papuc amărât. După ce ne-am convins că regulatorul încă încarcă, i-am dat bice înainte.

 

S-a-ntâmplat apoi o chestie uşor ireală. Câteva Dacii şi un Cielo obosit - toţi participanţi la traficul nu foarte intens de pe cheiul Dâmboviţei - au urmărit o scenă memorabilă: un Logan argintiu se străduia din toate puterile şi din toţi cilindrii şi din toată injecţia aia de 1,4 să prindă din urmă un Ural turbat, care - cu toate K-68-urile lui sanchi dereglate şi cu pistoanele-alea turnate la Slatina - plecase de nebun înainte cu nu ştiu cât nouăzeci pe oră sau cam aşa ceva şi nu se mai oprea. Mă, o secundă l-am scăpat din ochi, cât am virat şi eu dreapta de-a lungul Dâmboviţei. Că pe urmă prinde-l, nene, dacă mai poţi! L-am găsit aşteptând cuminte la primul semafor, rânjind cu gura până la ceafă şi gesticulând că cică "De unde vii abia acum?"

 

Mai încolo, între Mihai Bravu şi Timpuri Noi, păţesc aceeaşi chestie: vedeam cum se depărtează de mine comunista şi eram oarecum perplex. Sunt, aţi ghicit, un şofer încet. N-am mai depăşit până acum 65 km/h (ce să mai zic 90) în zona aia.

 

Tragem caii la linie în faţa blocului meu, prilej oportun pentru un scurt-circuit la blocul de contacte stâng de pe ghidon. Cât m-am scoborât din maşină şi am dat să scot din Break-ul meu (în faţa căruia Uralul oprise) lanterna pe 12V, trage lângă noi şi un taximetrist ca să-ntrebe ce-i fierul ăsta. Reticent, Ovidiu îi răspunde că "... Ural." Taximetristul se uită neîncrezător şi zice: "Ural, ă? Parcă era unu' Cicloburu care mergea pe aşa ceva". Ăăăă! Salut, salut, Jean_Taxi de pe forum. S-au iscat povestiri şi amintiri, iar eu am întins niţel arculeţul de la comutatorul de faze şi cred că am remediat temporar problema. Într-adevăr motocicleta asta, asemeni Niprului albastru, va vedea foarte cu.rând instalaţie nouă şi relee de putere pentru consumatori. Jean a dat şi el o tură cu motocicleta şi m-am convins că ea nu ştie să dea bărbaţilor decât o chestie:

 

Drumul Tineretului - Turnu Măgurele l-am făcut în formaţie inversă: eu m-am suit pe Ural şi am luat-o înainte.

 

Băi. Băăăi.

 

Aşa bucurie, fericire rotundă, completă, imediată şi deplină n-am mai avut de un car de vreme! Am ţinut-o în ultima vreme numa' în depresii şi-n stări aiurea. Că n-am aia, că n-am ailaltă. Nu ştiu dacă e vorba de sunet, de aspect, de şaua aia hâţa-hâţa, de simplitatea construcţiei, de cutia greoaie sau de vreun sentiment de apartenenţă şi împlinire, dar nu ţin minte să fi fost atât de extaziat în săptămâna aia de septembrie verde cât am călărit BMW-ul cale de-o mie de kilometri. Aseară parcă mă dădeam cu jucăria năzdrăvană. Poziţia grozavă, acceleraţia cât îi trebuie, frânele cât îi trebuie (doar să n-ai nevoie prea mult), te-apleci, te-ndrepţi, ARGH. Ştiu (şi nu cobesc), se va strica odată şi-odată. Dar m-am lămurit a suta oară că "Fericirea-i un lucru mărunt, / E o aripă care vibrează / Fericirea-i un lucru mic, / Un pitic - / Ce dansează" şi tot ce ţine de asta.

 

Colac peste pupăză, azi-dimineaţă mă trezeşte din somn Ovidiu cu un telefon: cică are treabă prin alte părţi şi să-i plimb eu Uralul câteva zile, ca să nu-i oxideze instalaţia electrică de-atâta stat.

 

Calule, mănânci ovăz? Evident că am refuzat... să cred, aşa că nu m-am convins decât astă-seară, când m-am văzut iarăşi călare şi fugărindu-i împăcat pe automobilişti la pas alergător. Şi gata. Impresii la test-ride n-are decât să mai scrie şi "apropitarul". Ale mele mai aşteaptă câţiva kilometri.

 

 

Edit: Scuze, omisesem să fac public albumul foto care conţine pozele de mai sus. Acum sunt toate libere la clickuire.