Cluj-Gibraltar 2019 (tura)

[KHK]

La 01.10.2019 la 7:45, einstein1984 a spus:

Nu vreau sa-ti schimb nimic, m-am lamurit din pozele cu funduri cu cine vorbesc. 

P.S. Camerele de filmat care sunt pe tavan nu prea iti vad fata cu casca aia pe cap si mandibula ridicata, aia e ideea, nu ajuta sa te vada vanzatoarea de frumos ce esti. Daca data viitoare apasa aia butonul de panica si veneau aia de la firma de paza sunt curios cat de vehement mai erai. 

 

Exact, la frontiera de exemplu iti vede fata direct de la cateva zeci de cm si este usor de comparat cu ce vede in pasaport insa pe camerele montate de obicei sus, nu ai cum. Recunosc ca, ocazional, se mai intampla sa nu scot nici eu flip-up-ul dar daca mi-ar cere, n-as comenta nimic.

O data, in Italia (si nu in Sicilia, in nord), am intrat intr-un restaurant sa intreb doar daca se mai poate manca acolo, imi scosesem casca dar am uitat sa-mi scot si cagula :D si au sarit aia ca arsi... si mi-au zis sa am grija ca pot fi chiar impuscat :D

 

Si legat de pozele postate, dupa parerea mea mult prea multe si nerelevate, sa pui chiar toate paturile si wc-urile pe unde ai stat... dar na, chestie de gust.

Insa sa pui public poze cu bucile si tatele femeilor nu este deloc de bun-simt. Iar poza cu, probabil, chilotii nevestei intorsi pe dos, mi se pare chiar dezgustatoare.

[®azvan]

Acum 49 minute, KHK a spus:

Iar poza cu, probabil, chilotii nevestei intorsi pe dos, mi se pare chiar dezgustatoare.

 

Poate chiar esti atat de puritan incat sa-ti starneasca aceasta reactie. Recunosc, eu nu sunt. Nu-s nici genul de om care sa puna o fotografie si sa insire 2000 cuvinte. Prefer sa ma exprim prin 2000 de fotografii. Mi-as dori, ca pentru cei ca tine, sa fac o selectie de 15 fotografii, sa-i invit intr-un cadru amical si sa le pun o muzica de fundal specifica adunarilor de bosorogei peisagisti, care stau si contempla la un diapozitiv facut la rasaritul soarelui, toamna, intr-o dimineata cetoasa, ce purta pe vremuri numele de diaporama. Si totusi nu! Nu rezonez nici cu batraneii, caci "sunt inca tanar doamna", nu rezonez nici cu peisajele lor plictisitoare. Fotografia aia cu chilotii intorsi, este, din punctul meu de vedere, o fotografie cu buci si atat. Reflecta realitatea momentului, asa cum am am trait-o in acea clipa. Nimic mai mult!

 

Ce tu vezi o insiruire de fotografii, din punctul meu de vedere este un simplu fotoreportaj, menit sa arate lumea prin lentila unui obiectiv. Sunt plictisiti ca tine, care au vazut lumea si sunt satui de ea, si sunt oameni care nu au avut ocazia. Pentru ei este acest topic, nu pt cei ca tine. Cat despre fotografiile cu buzile si camerele de hotel prin care am stat, se numesc simplu... experienta. O experienta traita, de doi oameni, modest, cu un buget decent, ca un simplu exemplu ca se poate, si ca o invitatie pentru toti ceilalti, sa iasa din zona lor de confort si din spaimele a ce se poate intampla, din tara asta de ca_at, si... sa traiasca! Sa posteze aici, daca pot, milioane de fotografii, facute de ei. Inclusiv cu voma lor, daca se poate, ca sa fii tu mai ingretosat.

 

Ai prins-o pe-asta?

Editat Octombrie 14, 2019 de ®azvan

[Z3US]

mie imi plac pozele cu buci de femei, mai pune

[Penetru]

Nu sunteţi serioşi, m-am uitat degeaba la toate pozele...

[KHK]

Acum 5 ore, Latomeru a spus:

 

Ce glume de cacao. Am cautat o gramada poza aia.

 

Nu e nicio gluma de cacao. Postul #12.

[®azvan]

Imi cer scuze! La cele 8000 de fotografii facute, asta mi-a scapat. Acum am vazut si eu isprava. Credeam ca se face referire la fotografiile cu bucutze, asemeni lui einstein, care reusise sa imi defineasca caracterul, cel putin in mentalul lui, prin acele fotografii.

Rog un administrator, caci eu nu mai am acest drept se pare, sa scoata fotografia in care apar chilotii nevestii, din postul #12, este aceea cu dulapiorul din baie.

[Muretto Grundieg]

Las-o, dom'le, acolo, are dreptate Z3US ! Ce-i frumos îi place și lui D-zeu...Avem și o secțiune dedicată pentru cine nu știe ce este un KT (Kilot).

[®azvan]

Motivul pentru care Spania a ramas in inima nevestii este despre ce se intampla nu in localitati, ci pe drumul dintre ele. Dealtfel, o tara nu o poti vedea cu adevarat decat parcurgand-o. Uita complet de avion sau fenomenul de teleportare! Simte-i asfaltul. 

 

 

 

Trecerea in Franta am facut-o printr-un tunel care parca urmarea curbura pamantului. Peisajul care urma la cativa km dupa tunel, iti lua respiratia, mie pentru peisaj, la nevasta-mea pentru curbele stranse si parapetii foarte mici. Am si simtit-o cum s-a ancorat in coastele mele si rezervor, ca abia ma mai puteam inclina pe curbe. Tremura, desi tot drumul pana acolo abia daca s-a tinut de mine, descoperind spatarul de la topcase. Google maps nu va reusi veci sa ilustreze senzatia avuta, dar bine ca exista, fie si doar ca marturie. Inca o data, ma inchin in fata Battlax-urilor, statea Yina ca pe sine. 

 

Iesirea din tunel

https://www.google.com/maps/@42.7510742,0.1904606,3a,75y,16.59h,82.49t/data=!3m6!1e1!3m4!1sTQ5GEWwq1WcKpIKNYaOVNw!2e0!7i13312!8i6656

 

si peisajul de dupa...

https://www.google.com/maps/@42.7762149,0.1982557,3a,75y,303.31h,87.15t/data=!3m6!1e1!3m4!1surJiNL4T0zgWCHRbtodf2Q!2e0!7i13312!8i6656

 

Apoi, mai pe la baza, Franta, a se observa acoperisurile care devenisera din rosii, gri, in peisaj.

 

 

 

 

 

Toulouse. Ajuns aici, aveam doar un singur lucru in minte, si anume lantul, care facuse din nou burta. Intins in Granada, intins in Madrid, problema incepea sa-mi ridice niste reale semne de-ntrebare. Daca pana acum doar il intinsesem si unsesem, dar nu puteam observa nimic la el, caci era negru de la amestecul de praf si ulei, de aceasta data, prima destinatie dupa checkin, nu a fost centrul orasului, ci un Carrefour, de unde sa iau un wd-40 cu care urma sa-l curat. Zis si facut, am bagat rapid o cautare in POI-urile GPS-ului, mi-a si dat primul Carrefour la 1.2 km. De mentionat ca in Carrefour am gasit si niste cartofi prajiti la caserola gata prajiti, plus un sandwich cu ton... ma si vedeam cu toate intinse pe asfalt, zic eu in apararea-mi in fata nevestii, pt o cauza nobila, si anume a mecanicului din mine. Dar nu a decurs asa. Am mancat sandwich-ul, apoi am plecat sa vizitam centrul. Spalatul lantului urma sa-l fac seara, la lumina lanternei. Ceea ce s-a si intamplat. Cu el curat am rezolvat si misterul: una dintre role, din cilindrica devenise clepsidra. Adica gatuita / stransa in jurul axului pe care trebuia sa se invarta. Si nu se mai rotea libera, dimpotriva, la trecerea peste pinion, agata. Lucru care se finaliza cu o vibratie in ghidon. Fack! Dupa calculele mele mai aveam de facut vreo 3000 km. O nimica toata, ma linistesc eu, merg incet, bag mai mult pe autostrazi… Right! Vezi sa nu: imi lipseau notiunile elementare de geografie, ca in generala nu prea m-a interesat aceasta materie. Urmau Alpii, de exemplu.

 

Cazarea de aici, practic un hotel F1, la care, dupa ora 22 te puteai caza si singur cu cardul, avea tot ce poate oferi Franta mai frumos: o camera desfasurata in jurul unui pat, unde daca puneai jos cele 3 valize nu mai aveai pe unde sa treci, o chiuveta, o fereastra pe care daca o inchideai aveai o bezna de nici cu singurul bec de 20W disponibil nu aveai cum sa faci vreodata lumina, dar nici deschisa nu o puteai lasa, ca era la parter si siguranta ei antifurt nu garantez ca ar fi oprit maiestria celor priceputi in a le deschide, si era plin hotelul de dubiosi; un cod la intrare din 6 cifre care ti-era si cheia dealtfel, si pe care rau ai fi facut sa-l uiti, niste postere cu toate locurile minunate pe care ar trebui sa le vizitezi pe pamant, vazute prin ochii unui ilustrator din anii ’40, 2 buzi si 2 cabine de dus de plastic, toate alaturate, dar cu led deasupra, verde sau rosu dupa cum erau disponibile sau nu, dus la care din 10 in 10 sec trebuia sa dai la pompita caci deh, e criza de apa, si nu in ultimul rand… DUHOAREA din camera! Asta nu mai poate fi ilustrata in fotografii. (Sper ca nu si-a mai lasat nevasta-mea chilotii prin vreo poza...)

 

 

 

 

 

 

 

 

Revenind la Toulouse, acest orasel, alaturi de Granada, a fost al doilea care m-a surprins neasteptat de placut. La modul, imi pare rau ca studentia nu mi-am facut-o aici. Este orasul perfect unde ma si vedeam “pierzand” vremea pe stradutele lui, in numele artei. PLM. Pe mine Erasmusul vietii a trebuit sa ma trimita in Liege, cu Meuse-ul si La Derivation-ul lui… De ce nu a putut fi... Toulouse?

 

[®azvan]

Unde ramasesem? Lantul, da... Plecarea din Toulouse, dimineata la ora 8 dupa ce am zis pas micului dejun platit in avans, intr-o zi de miercuri a lunii septembrie, cu trafic agitat de Franta, cu viziera aburita dar suficient de racoare cat sa nu mergi cu masca ridicata, cu Yina schiopatanda de care nu mai trageam deloc tare, cu accelerari line parca in ciuda traficului turbat, cu ganduri peste ganduri, urma sa fie foarte stresanta. Imi propusesem sa imi linistesc mintea, imi dadusem tot felul de solutii si garantii sa incetinesc fluxul de ganduri, dar fara rezultat. Practic, deja de la un 4-5000 Rpm, avea saraca Yinutza niste vibratii atat de mari ca nu puteai merge decat in ralanti si din inertie. In niciun caz nu mai faceam noi 2500 km pana acasa. Nu mai vorbesc ca mai aveam de vizitat orase, Milano de ex. 

 

Lumina de la capatul tunelului avea sa vina de la insasi Luminita mea, care imi daduse unde verde la a nu ma grabi catre urmatoarea destinatie, Valence, de care spunea ca oricum nu este interesata. Planul se schimbase: ajugeam in Valence si cautam un service moto. Nu stiam ca rezolvarea se afla chiar in drumul nostru, in orasul Albi, la nici 100 km. Cum am vazut mare reprezentanta Yamaha, am si cautat vizual cuvantul service pe cladire si intorsi am fost din drum. Cu franceza mea care nu m-a interesat veci ca limba, ma duc la batranelul de la receptie si ... "Monsieur, j'ai une probleme!"

 

Batranelul face, mergi dupa cladire in spate si vorbeste cu mecanicii. Ies baietii afara, le arat problema, imi si iau balerina si o urca pe masa. M-am bucurat de primire.

 

 

Initial au vrut sa-mi schimbe doar zaua de legatura, fara rola. Desi puteam sa le spun de la inceput ca muncesc degeaba, i-am lasat sa-si faca numarul. Eu nu sunt mecanic, dar pot vedea logic o problema banala, gen o rola gatuita care nu se mai roteste libera pe un ax. Nu stiu cum ei vedeau altceva acolo. Zaua pe care o luasera din magazie era prea ingusta si nu se putea inchide ca sa fie nituita, asa ca s-au dat batuti. Asta durase o jumatate de ora, de la urcatul motocicletei pe stand. S-au dus din nou in spate toti 3, batranelul si cei 2 mecanici,  si dupa cam 15 minute, vin cu raspunsul: schimbam tot lantul. Eu numai fericire. Am pierdut vreo 2 ore din ziua respectiva, dar a meritat. Rezultatul: nu imi mai recunosteam agregatul. Accelera atat de lin ca uitasem ce tip de motocicleta am. Serios, pana la service, traiam cu impresia ca aveam ceva 2 sau 4 in V.

180 eur lant + manopera, vreo 10 eur baccis la mecanic... Am scapat ieftin, in comparatie cu cat m-ar fi costat sa imi intinda Yina lantul pe asfalt la ce urma sa vina... Si urma, nu gluma!

 

Va dati seama ca de la iesirea din service eram: Franta, fa loc! 

 

 

Franta la tara, o superbitate. Si chiar si fotografiatul se simtea altfel, cu Yina recuperata.

 

Editat Octombrie 21, 2019 de ®azvan

[Mariusik85]

superb. totul este suberb. super poze, super excursie ce v-a reusit . imi doresc, indiferent la ce varsta voi reusi, sa fac si eu o excursie de genul prin Europa. Astfel de excursii povestite alaturi de poze sunt cu adevarat inspirationale. Asteptam cu interes si restul pozelor/povestii .

[®azvan]

Acum 58 minute, Mariusik85 a spus:

superb.

 

Merci! Si sa stii ca nici nu a fost scump, cu totul planificat de acasa pe Booking. Am cheltuit undeva la 2500 eur in 25 zile: in banii astia intra cazarea, in mare parte la 3 stele, mic dejun inclus (doar in 4 dimineti din 25 zile nu am avut micul dejun, 3 din ele in Franta), benzina, bilete vaporas sau muzee, telecabina la Gibraltar, plus cumparaturi zilnice in supermarketuri, mancare in oras, magneti frigider, etc Taxe de autostrazi nu prea a fost cazul, ca am ocolit drumurile cu taxa, doar vigneta la unguri, luata tot de acasa, si ceva taxa la intrarea in Barcelona, dar de vina nu GPS-ul, ci Google maps care trebuia sa-mi faca traseul fara taxe. Si era bifat fara, numai ca se pare ca e cam varza. 

 

Sa mai fi cheltuit 1500-2000 eur inainte de tura pe motocicleta (topcase + sistem prindere, anvelope, placute frane, revizie, etc), echipamentul meu,  plus alte tampenii: aparat foto, acumulatori rezerva, powerbank, lucruri pt calatorie in general, gen imbracaminte/incaltaminte usoara, rucsaci, de-astea...

 

La cazarea din Valence am ajuns dupamasa la 18, dupa o zi destul de calduroasa si cu doar un sandwich la bord, caci avusesem episodul cu service-ul si sarisem si micul dejun cu nerabdarea, dar asta a fost amuzanta rau. Practic, am traversat Valence in drumul catre cazare, si am ajuns aici, date fiind coordonatele de pe fisa de Booking a cazarii:  https://www.google.com/maps/@44.9557934,4.939769,3a,75y,2.67h,87.1t/data=!3m6!1e1!3m4!1s1i7OGhYTxCdQtRBWMACvTw!2e0!7i13312!8i6656

 

Intru in acel campus, ma uit in stanga, ma uit in dreapta... batrani in scaune cu roti. Intru pe o alee pietonala, in cautarea receptiei, receptia nicaieri. O dau pe nevasta-mea jos, asta se pune pe ras. Da un ras de-ala isteric. Nimerisem intr-un azil de batrani cu dizabilitati sau ceva. Eu verific coordonatele din fisa rezervarii cu cele stocate in GPS... identice. Fack! Eu ce fac acum? Deschid telefonul, intru pe google maps, caut hotelul... hotelul mai in fata vreo 350m.

 

Bag noile coordonate GPS, de data asta ma aduce aici: https://www.google.com/maps/@44.9604253,4.9430682,3a,75y,21.55h,71.65t/data=!3m7!1e1!3m5!1sVtVmKbR0suO-b1ssRVy9WQ!2e0!6s%2F%2Fgeo0.ggpht.com%2Fcbk%3Fpanoid%3DVtVmKbR0suO-b1ssRVy9WQ%26output%3Dthumbnail%26cb_client%3Dmaps_sv.tactile.gps%26thumb%3D2%26w%3D203%26h%3D100%26yaw%3D184.63593%26pitch%3D0%26thumbfov%3D100!7i13312!8i6656

 

Nu trebuia sa-mi fac griji, in drepta era un camp, unde ar fi trebuit sa fie hotelul, si tocmai trecusem pe langa un indicator de "atentie intrare pe autostrada". Trag pe dreapta, dau nevasta jos, intorc agregatul si pe acostamentul drumului, o ia baiatu inapoi pe interzis, caci in spate se intrezarea ceva ce semana a hotel.

 

Intru in parcarea lui, bingo!

https://www.google.com/maps/@44.9588175,4.9407864,3a,90y,46.09h,77.35t/data=!3m8!1e1!3m6!1sAF1QipOvRd4VJMjb9TkasRytAp7ArzIRbuT3kPck94uq!2e10!3e11!6shttps:%2F%2Flh5.googleusercontent.com%2Fp%2FAF1QipOvRd4VJMjb9TkasRytAp7ArzIRbuT3kPck94uq%3Dw203-h100-k-no-pi-0-ya209.51811-ro0-fo100!7i13312!8i6656

 

Practic, acest hotel se afla situat intr-o zona gen parcare centru comercial, si aici restaurante, de la McDonalds pana la specifice chinezesti sau locale. Cu mancarea la bot, obositi, am zis ca nu mai are rost sa ne intoarcem la ora 19:30, dupa checkin si dusul regulamentar, in Valence, caci oricum se intuneca si nu mai avem ce vizita. Asa ca am ramas aici, in zona comerciala, iar singurele imagini cu Valence de Franta sunt cele ale campului vazute de la fereastra camerei.

 

 

 

 

 

Dimineata plecarii catre Milano era cam inorata. Prevestea ca distractia era pe sfarsit.

 

 

Milano, 2 zile de relaxare, apoi inca niste sprinturi rapide pana in Ljubljana, Budapesta si Cluj, si gata aventura. Oarecum, ne cam saturasem. Nu mai puteam asimila cu aceeasi energie peisajul. Eram obositi, hainele curate se imputinasera drastic, cu toate ca mai spalaseram din ele, ale nevestii miroseau inclusiv a noxe de la gaura facuta de toba in valiza, de interioarele castilor si costume nu mai vorbesc. E placut sa pleci la drum cu un costum care miroase a nou, dar nu spune nimeni cum poate mirosi un costum dupa 20 zile de purtat zilnic in toate temperaturile, prin mii de km. Cliseele acelea din filme cand tipa isi da casca jos si isi scutura parul... dupa 20 zile de mers, ai nevoie de tone de balsam. Si nici de-ala nu prea mai aveam, si nu as mai fi incarcat bagajele cu inca un flacon nou, pt 4-5 zile cat mai aveam. Nu mai aveam chef nici macar sa intru intr-un supermarket. Pur si simplu, cred ca ne doream amandoi sa intram in normalitatea de acasa, cu lancezit in fata tv-ului. 

 

Si totusi, urmau Anzii. Yina isi descoperise o noua animalitate; se transformase intr-o puma. Cum statea lipita de asfalt, cum urca pe curbe... Fratilor, am zis-o si am sa o repet: cu suspensiile si franele stock era ok, pana intr-un anume mod. Cu upgrade-urile la cele de R1, este alta motocicleta. Au meritat din plin cei 3500 eur bagati in suspensii si frane. Senzatiile pe care le-am avut in tot acest traseu de mii de km, nu le pot descrie. Devenisem una cu ea. Gandeam, iar ea executa. Nu conta nevasta din spate, nu contau bagajele. Era pur si simplu o bestie, care in torsul ei, nu stia decat sa se repeada in zare.

 

 

Milano ne intampina cu cea mai tare cazare pentru a celebra legatura dintre om si vehicul: un autohotel. Practic, camera avea 2 usi. Una dadea in holul interior, care la randul lui dadea mai departe la receptie, sala de mese, etc, iar usa exterioara in parcare. Si iti aduceai agregatul exact in fata usii. Gasesc ca este cel mai tare lucru, pt un motociclist sau sofer. Iar eu si nevasta-mea, care ne faceam griji ca vom aparea in fata unui hotel de 4 stele ca niste vagabonzi, in costumele noastre pline de praf si muste...

 

 

Continuarea o deduceti: eu ma bucuram ca dormeam cu Yina langa mine, nevasta-mea se bucura de cum era decorata baia.

 

 

Editat Octombrie 21, 2019 de ®azvan

[®azvan]

Oda Lidl-ului de langa hotel, aflat la 700 m departare, caci ajunsi obositi in dupamasa aceea, intrasem sa luam rapid un suc si iesisem cu vreo 3 sortimente de pizza, gratie panificatiei lor interne. Si aici vorbesc de sortimente adevarate de pizza, de la margherita la quattro formaggi, nu vomitatura pe paine de o gasesti la noi sub acest nume, cu gogosari si alte amestecuri. Si in acesti 700m, pe jos evident, caci trebuia sa ne destindem picioarele, am ajuns sa fim udati si la piele, datorita unei torentiale de 45 minute, prevestitoare de ce urma sa vina, respectiv a faptului caci cam gata cu concediul copii, mars la casele voastre... Seara am continuat-o in parcare, de fapt in fata camerei, la o bere, asemeni tuturor habitantilor autohotelului, care ba jucau table (un grup de germani), ba la discutii... cert e ca toti ne scosesem scaunele din camera si tineam de urat, sau frumos dupa caz,  agregatelor noastre motorizate. Atmosfera superfaina! Cine se gandea ca vei avea parte de aceasta relaxare la un hotel de 4 stele? 

 

Prima zi de vizitat in Milano, dupa micul dejun de 4 stele, primul dealtfel unde nevasta-mea nu manca doar croissant cu unt, ci se desfata in diverse sortimente de branzeturi si alte gustari alese, incepea la ora 11, caci trebuise sa asteptam oprirea ploii inceputa de cu noaptea. Se zvantase, asadar am purces. Am reusit sa ajungem uscati in centrul Milano-ului, dar aveam pelerinele de ploaie la noi, just in case. Ziua a fost inorata. Traficul in Milano, ca de o zi de vineri: infernal. Soferi agitati, strazi in lucru, aglomeratie. Noroc cu skillurile baiatului care era calare, numa pe contrasens si printre masini. Practic nimeni nu sta acolo in coloana, cu 2 roti. Piatra cubica m-a terminat in schimb la suspensiile Yinei. Sfat daca ajungeti pe-acolo: mergeti cu motocicleta de adventure. Lasati acasa SBK-urile. :))

 

Milano, o dau pe seama oboselii, nu m-a dat deloc pe spate. Mi se pare un amestec de stiluri arhitecturale, toate cu un topping de vedeata la propriu pe acoperisuri: au acest fetish cu green-ul. Toti au gradini pe acoperis. Si atentie mare daca va deplasati cu masinile, au zone in care poti primi amenda daca nu ai nu stiu ce abtibild legat de nivelul de poluare... Frate-meu a patit-o cu masina inchiriata prin firma, acolo, 100 si ceva de euro parca. La motociclete nu se aplica.

 

Va las pe voi sa va faceti impresiile.

 

 

Un loc ok in schimb pt shopaholice fashioniste. Ele nu se vor plictisi cu siguranta. A, si drumul catre hotel l-am facut dupa ce plouase, cum este mai frumos. Toata apa de pe drum era ridicata de masina din fata fix pe noi. Am ajuns murati/ inamoliti corespunzator, in hainele casual.

 

.

 

 

A doua zi de Milano incepea unde lasasem ziua anterioara, cu alte obiective de vizitat. Si mai mare plictiseala pentru mine. Plus inca o zi de rupt picioarele, oarecum inutil. Incepeam sa-i invidiez pe-aia de merg si stau inchisi intr-un resort prin Turcia cate 2 saptamani unde se tarasc doar de la piscina la restaurant si apoi in camera. 

 

 

Cladirea aceasta o fotografiasem gandindu-ma la toata partea de sticla: 1. La cat se ridica pretul constructiei per mp? 2. Cat de usor este de curatat sticla, respectiv la cat timp trebuie sa tot vina macaraua pentru a fi curatata? Sau alpinistii dupa caz... Daca e vreun ocupant obsedat ca sticla sa-i fie transparenta, care e bugetul alocat intretinerii pe an?

 

 

Si continuand cu gara, 

 

 

In ultima fotografie, nevasta-mea cu ceva pizza prajita. Recomand!

 

 

 

.

 

Duminica, antepenultima zi de concediu, ziua alocata drumului Milano - Ljubljana, avea sa devina cea mai naspa zi din tot concediul. Este ziua in care mi-as fi dorit sa nu ma urc pe motor. Este ziua (singura dealtfel) in care le dau dreptate celor care spun "nu-ti face rezervari de-acasa".

Evident, aceasta zi poate sa fie inevitabila (in cazul de fata), poate fi remediata (vezi cazul schimbarii lantului, in drumul catre Valence, unde am pierdut doar vreo 2-3 ore din organizare), sau poate sa nu apara deloc (cazul celor 2 saptamani legate de soare si timp frumos de pana la ziua cu pricina). Eu sincer, cand am "programat concediul", am sperat la aceasta din urma varianta, cea cu "sa nu apara niciodata". Optimisul din mine, ce sa-i faci?.. Dat fiind timpul indelungat pe care se intindea concediul, si anume 25 zile, era oarecum de asteptat ca la un moment dat va ploua. Nimeni nu se astepta in schimb la cantitatea de apa varsata in factorul de timp. 

 

Zilele acelea din urma, America fusese bombardata de Dorian... nu cantareata din LaLaBand, ci uraganul. Tin minte, cu zile in urma, ai nostri ne sunau disperati de-acasa... ba cu inundatiile prin Barcelona, ba prin Madrid, la noi numa soare si frumos. In Madrid ajusesem de exemplu a doua zi dupa ce la stiri in Romania anuntasera masini luate de apa prin ceva zona a Madridului sau periferie (nu stiu exact, sunt doar relatarile celor de-acasa care urmareau stirile), in traseul nostru curat si soare, chiar lipsa de orice urma de ploaie. Oricum, Madridul are vreo 30 km diametru, asa ca slabe sanse sa nimerim fix pe unde plouase. Asadar, cam prin 8 septembrie, se pronuntau la stiri la modul de, "reminescente" de-ale lui Dorian sunt deasupra Europei, se deplaseaza in directia N-V. Ghiciti ce? Si noi!

 

In dimineata plecarii din Milano, tin minte ca deschisesem aplicatia Foreca pe telefon, si urmaream pe ore, prognoza ploii in drumul nostru. Imaginati-va un nor de aprox 50-100 km diametru, situat tot timpul, fix deasupra locatiei noastre aproximative. 

 

Optimismul din mine gaseste iar partea pozitiva: este duminica, nu este trafic. Plus ca plecarea din fata usii (Peralba Autohotel) era de vis. Adica nu trebuia sa cobor din nu stiu ce hotel cu tot echipamentul dupa mine unde sa il fixez pe motocicleta si repetare pana e totul adus jos si fixat, prin ploaie. Ca ploua de cu noaptea. Deci am lalait-o cat am putut cu micul dejun pana pe la 10, ne-am luat inima in dinti si da-i bice. 

 

Mai tineti minte ca la inceput spuneam... "Mi-am luat pt aceasta tura si un Dainese Ridder D1 Goretex, ziceau ei ca e waterproof. Cand l-am vazut, sa pic din picioare: era voluminos precum costumul de ski, despre water si proof vorbim mai incolo. Sentimentul este ca parca as imbraca un cal. Asa ca am lasat costumul meu de ploaie acasa.  Doar ma salva D1. Si cum sa ploua mai mult de o jumatate de ora pe drum?". Am fost destept rau lasand acasa costumul de ploaie, nu? Ce luasem totusi cu mine a fost o pereche de manusi de iarna, din polar cu un set de manusi de cauciuc de la Louis care se trageau peste cele de piele. Vezi sa nu. Desi erau XXL, trase peste cele de piele iti solicitau muschii palmei atat de tare ca nu puteai tine palma stransa pe acceleratie mai mult de 5 minute. Asadar intentionam sa le port cu cele de polar pe sub, ca sa nu-mi fie frig. 

 

Revenind, fixez totul pe moto, rezolv cu receptia si plecam.

 

Ridder D1-ul, pe brate in fata si sub brat, pentru admisia de aer vara, are o zona confectionata dintr-un material care se intinde. Textil, nu goretex. Dupa 15 minute, toata apa pe care o acumulasem cu acel material, imi era scursa in palma, in manusile de cauciuc, care si ele retineau tot ce se prelingea, desi erau trase peste costum. Mi-a luat, recunosc, ceva vreme sa ma prind de ce eram ud in manusi. Dupa o jumatate de ora, puteai aduna de cate-o cana de apa din fiecare manusa. Inotam in ele. Super! Noroc ca pe sub aveam o jacheta subtire windproof, usoara si rainproof. Nevasta-mea era cu costumul moto peste care avea costumul de ploaie. Ea era cat de cat ok, dar muuult mai ok ca mine. 

 

Vestea buna, Yina cu T31 spate si S22 fata, statea la 120/h pe autostrada, respectiv la 90-110 pe curbe, ca pe sine. Macar aici eram in loja. Probabil si datorita celor 210 Kg incarcatura pe motocicleta. Intr-un sens giratoriu in mijlocul campului pe undeva, intersectat de ceva sina de mocanita, am avut pt o fractiune de secunda niste emotii, in timp ce a alunecat scurt pe metal, inclinata fiind cum eram aplecat, angajat in sens. Dar atat! Restul.... locomotiva. Motorul tragea, stabilitatea avea... 

 

Dupa vreo 2 ore de pedalat, mainile mi-erau ca tinute in congelator. Trag intr-o benzinarie, imi zic eu alimentez, si cautam sa bem ceva fierbinte. Vezi sa nu! E duminica fraiere! In Italia, totul este inchis. A, si cu frigul ala, vezicile pline, WC-uri mumu. A trebuit sa le golim tot in ploaie, pe camp, caci doar nu puteai in fata usii de la benzinarie. Eram ud pana la piele, incepusem sa tremur. Scot din valiza 2 tricouri curate (bluze nu aveam ca doar fusesem la caldura, nu in Norvegia), le trag pe mine, parca mai incalzesc macar zona toracelui. Dau si la nevasta unul, mai mananc ceva, sa imi produca stomacul caldura, trag manusile de piele de aceasta data, renunt la cele de polar ude impreuna cu cele de cauciuc, si continuam. Norul era mereu pe noi, ploua in continuu, uneori torential ca nu vedeai la 50m in fata. Parca eram sub o cascada, cam aia era senzatia. Casca era mereu aburita, ca sa nu se abureasca mergeam ba cu viziera intredeschisa (in orase), ba cu gura de ventilatie din fata gurii, deschisa. Inhalasem atata apa provenita prin acea fanta, ca parca inotam in mare cu o carpa pe fata, in timp ce incercam sa respir si altul imi turna de deasupra apa, cu furtunul. Ma simteam precum teroristii aia de sunt interogati prin inecare. Cred ca bagasem si in plamani un sfert de cana de apa. Pe de alta parte, nu puteai sa te deplasezi nici cu viziera aburita, caci nu mai vedeai chiar nimic.

 

La un moment dat, dam de un pasaj pe sub o cale ferata, inundat o jumatate de metru. Masinile facusera coloana, de frica sa nu ramana in balta. SUV-urile erau cele mai curajoase. Imi zic, plm, nu am timp de pierdut sau nervi cu cautarea unui alt traseu, poate fi 50-100 km mai incolo, merg inainte. Cizmele Dainese Torque Out WP (si astea chipurile waterproof), au si ele o fanta de aerisire facuta din goretex in zona siretului. Ghici ce? Pe-acolo intra toata apa in cizma. Si cum am trecut prin aceasta balta, cum nu am putut ridica cizmele la nivelul coarnelor, am intrat cu picioarele in apa. Cum motocicleta se deplaseaza in fata iar zona siretului este cea expusa... toata apa intampinata de cizma intra prin acea zona in cizma. Acumulasem si aici apa de cate-o juma' de cana. Ridicam varful cizmei in sus, apa cobora in calcai, puneam varful pe scarita, toata apa cobora in varf. Cool, nu? Intr-o jumatate de ora simteam si aici faza cu congelatorul.

 

Calatoria devenea o adevarata lupta cu propria-mi vointa. Continui, ma dau batut? Dupa vreo 5-6 ore de astfel de conditii, cum ne deplasam in fata, intrezarim o raza de lumina in fata, o limpezire a norului. Bucurie in sinea mea: plm, nu poate ploua tot timpul. Era cazul sa se opreasca. Nici macar un km sau doi mai in fata, observ pe gps cum drumul o coteste stanga, la 90 grade: intram inapoi in furtuna. Deznadejde de-aia specifica filmelor horror, cu final naspa. Somebody shoot me!

 

Seara am ajuns la locatia din Ljubljana. Ma felicitam ca nu am luat in centrul orasului, oricum nu am mai fi avut niciun chef sa vizitam nimic. Vroiam amandoi doar un dus fierbinte si ceva de mancare. Locatia se afla la 10-15 km in afara orasului, undeva la tara, intr-o zona cu ceva inters turistic. Un fel de hotel pensiune cu 2 etaje, cu lift. Ajung la receptie: scot manusile de piele, mainile mele negre, unghii negre… zici ca eram mecanic. Adio manutelor mele de artist. Mi-era si rusine sa-i dau omului buletinele. Apa curgea din mine… facusem deja balta pe jos. Mi-am cerut scuze. Omul ne anunta ca restaurantul este inchis seara, mancare doar la micul dejun. Fack, stomacul gol lipsea.

 

Luam bagajele si urcam in camera. Nu ne-am dezbracat bine ca, uitandu-ma pe jos, peste tot unde aveam obiecte imprastiate, parchetul era plin de apa. Am sacrificat un tricou, am adunat baltile acumulate, am stors tot ce se mai putea stoarce si am agatat pe usile de la dulapuri si prin dulap: costume, tricouri, sosete, chiloti. Castile aveau loc sus, pe dulap, cat mai aproape de AC. Bucuria serii a fost cand am reperat aparatul de AC: l-am setat pe maxim la caldura si dupa un dus fierbinte plus mancat resturile ramase, am lovit rupti patul. Cel mai calduros si mult ravnit pat, care altfel nu ar fi luat mai mult de nota 5.

 

 

A doua zi, penultima din calatorie, drumul catre Budapesta, nu avea cum sa fie mai buna. Macar nu a mai plouat toata ziua, ci pe franturi, cumulate doar vreo 3 ore. Aici am incercat metoda lui Mihai Barbu in Mongolia, aia cu tras pungi peste sosete inainte de a le baga in cizme. E ca si cum stateam cu picioarele in lada frigorifica, dupa vreo 2 ore de drum, ca aveam nevoie de pauze sa pun sangele in miscare in picioare. Adevarata aventura e sa te imbraci cu costumele ude de ieri, doar scurse, nu si uscate. Si ca sa vezi cum optimismul meu atrage alt optimism, chelnerita, o tipa foarte frumoasa, ceva fost punkerita, un pic pinup... ne ridica moralul cand aude unde trebuie sa ajungem: Enjoy the adventure! Avea dreptate: trebuie sa fim recunoscatori ca aveam parte, fie si de atat.

 

Privelistea de la fereastra in dimineata plecarii catre Budapesta: alti nori.

 

 

.

 

Budapesta a fost si asta cu happy ending, pt stomac de data asta. Receptia hotelului la care am stat ne-a recomandat o pizzerie la 10 min de mers pe jos, unde chelnerita, sau managera, ce-o fi fost, era ceva romanca plecata in Austria de vreo 10 ani, care revenise in Ungaria sa-si ajute prietenii care deschisesera aceasta pizzerie cu specific italian, cu paste facute in casa dupa retete italiene, cu pizza pe vatra, un local micut dar cochet, de familie, precum localul din Sicilia la care mancasem cu ani in urma impreuna cu nasii nostri (el sicilian), gen localul familiei de 15 ani, unde mananca familia lor seara de seara, indiferent de vremuri. O adevarata oaza de relaxare dupa cele indurate in ultimele 2 zile. Impreuna cu o bere, nimic nu-ti putea aduce mai multa fericire. 

 

Drumul catre Cluj, 10 septembrie, a fost 2/3 pe autostrada, cu ceata si echipament in curs de uscare. Pot spune ca ne-am uscat cu totul in clipa in care am ajuns acasa. 

 

Yina, 8500 km mai tarziu, in parcare acasa.

 

Editat Ianuarie 9, 2020 de ®azvan