Pana de cauciuc - lipiram gumi

[Muretto Grundieg]

Era prin 1990 sau 1991...Se apropia ziua de naştere a prietenei mele, de fapt, era chiar a doua zi, adică duminica. Nu mă pregătisem nicicum şi nici bani prea mulţi disponibili nu aveam.

Compilez nişte sugestii auzite aiurea, mai adaug vreo două de la mine, oricum aş fi făcut nu prea se lega nimic palpabil aşa că decid, profitând de faptul că biata fată nu mai ieşise niciodată afară din ţară, să-i ofer o excursie în Bulgaria.

Ruse era cam la o aruncatură de băţ, calculez ceva până în maximum 150 de kilometri, benzina cam juma' de rezervor, să fie, mai pun o cafea, o prăjitură, eventual o bere şi ...iată o excursie de vis, romantică.

Zis şi făcut, mă prezint duminică dimineaţa la locul faptei, o conving rapid pe sărbătorită despre frumuseţea locurilor şi originalitatea ideii. Se echipează, urcăm în şa şi pornim.

Drumul în sine nu poate fi obiectul unui scenariu de film, e prea scurt şi arid pentru povestit. Nici nu apuci bine sa schimbi vitezele că intri în punctul de frontieră.

Era ceva coadă, pe vremea aia se mai făcea control la bagaje, nu eram în UE, nici noi, nici vecinii.

Trecem rapid pe lângă toată coloana de maşini. Vameşii ne-au făcut semn să trecem, nu aveam bagaje, nu aveam rulmenţi de vândut în Turcia aşa că intrăm pe pod. Podul Prieteniei.

Nu ştiu cum naiba se face că prind un autocar în spatele meu. Nu-mi fac probleme, chiar deloc, deşi şoferul începuse să mă claxoneze.

Bănuiesc că in semn de omagiu pentru picioarele pasagerei mele, care era în pantaloni scurţi, pentru că aşa mergeam noi atunci, doar era vară, nu ?

 

Claxoanele se intensifică, încep şi eu sa intru la bănuieli. Măi, oricât de psihopat ai fi, cât poţi să suni ?

O dată cu gândurile astea încep să simt şi o mişcare ciudată pe spate. Practic, spatele meu, în loc să vină frumuşel şi cuminte după mine, mă rog, după roata din faţă, avea tendinţa de a deveni voluntar şi făcea nişte devieri laterale de toată frumuseţea.

Îmi pică fisa, am pană pe roata din spate. Însă nu pot opri pe pod, voi fi linşat de şoferul de autocar şi nu numai de el.

Mă uit chiorâş la roată, mai are un pic de aer, balansul se intensifică.

Îi spun fetei să nu se mai mişte, apreciez că ajung la piciorul podului. Ajung, desigur, găsesc o parcare, roata e acum fleaşcă.

Şi, ca orice motociclist care se respectă, n-am petice, n-am pompă, n-am leviere, n-am nimic în afară de pană.

 

Cam negru pe dinăutru, debarc pasagera şi purced la scoaterea roţii. La asta mă pricep, cică sunt mecanic auto...

Reuşesc cu greu să dezbrac anvelopa şi să extrag camera, sigur nu vreţi să ştiţi cum, o să descriu procesul altă dată.

Victorie, în sfârşit, iată-mă cu camera în mână şi prietena mea în pantaloni scurţi, într-o parcare amărâtă în Bulgaria. Nu era exact începutul perfect pe care îl doream dar pot mai pot să remediez.

Agit disperat obiectul muncii în faţa tuturor maşinilor cu număr de România care trec pe acolo.

Probabil că mesajul transmis e destul de neclar, ce poţi să faci cu o cameră în mână ? Să cauţi cazare ?

 

După vreo 200 de maşini şi vreo jumătate de oră de aşteptat, găsesc un creştin care oprește. Îi explic omului despre ce e vorba.

Am nevoie de un petic, cald, rece, nu contează şi o pompă de umflat cauciucuri.

Recunoaşte uşor vinovat, " dom'le, am da' e la fundul portbagajului, nu pot să descarc toată marfa acum, mă grăbesc". Aruncă un " îmi pare rău" şi pleacă.

 

Reiau expunerea camerei, dar nu mă mai agit atât de încrezător ca înainte. Stau cu braţul întins şi camera spartă atârnând jalnic, ca o sperietoare de ciori.

Mai trece timp, mai trec maşini.

Hai, că am noroc, opreşte un păgân. Unul veritabil.

Un turc cu ditamai tirul trage în parcare. Nu trebuie să-i explic prea mult, e băiat deştept.

Caută în lada lui de scule, ochii îi fug din când în când la Cecilia, pasagera mea, bănuiesc că mai mult de asta a oprit decât pentru mine, dar calul de dar nu se caută la dinţi.

Îmi ia camera, îi aplică un petic turcesc, aşteaptă s-o montez, dă drumul la compresor, îmi umflă roata.

 

Îi mulţumesc cu Alah şi cu ce-mi mai vine prin cap. Nu vrea bani. Se suie în camion şi pleacă.

Încălecăm şi noi victorioşi şi intrăm în Ruse. Ne plimbam un pic, băgăm într-o cofetărie, plăcintă şi cafea, planul meu începe să se deruleze conform cu previziunea iniţială.

Ne întoarcem, aruncam un ochi spre mobra pe care o lăsasem în parcare.

Nu se poate, pană din nou ! Probabil că a cedat peticul. Privesc vinovat catre Cecilia, ea către roată, ea se aşează pe o bancă iar eu iau roata la întrebări.

 

Scot din nou camera, pun roata la loc, blochez cu încuietoarea şi începem să descoperim frumuseţea oraşului. Alţii s-ar fi uitat către biserici, muzee sau mai ştiu eu ce obiective, noi ne uităm după vulcanizări.

Dibuim una cu greu. E închisă, bineînţeles.

Luăm la picior toată zona, căutam ceva care să semene a service sau vulcanizare. Norocul ne surâde din nou, am mai descoperit una. Evident, tot închisă.

Lumea din jur nu pricepe engleza noastră, noi nu pricepem nimic din limba lor scrâşnită.

În cele din urmă găsim un tinerel, probabil student, care rupea câteva vorbe în engleză.

Îl întreb de locul unde poate fi reparată roata, ocazie cu care aflu şi echivalentul bulgăresc, ceva gen "lipiram gumi".

 

Ok, "lipiram gumi" să fie, dar unde ?

Ah, zice el " nedelia ne rabota", duminica nu lucrăm.

Păi, zi aşa, frate, mă enervez eu, măcar ştim cum stăm.

Scot roata cu totul şi iesim în drum, spre vama. Fac cu mâna unui nene cu un transporter şi număr de România. Îi zic necazul, n-are nici el ce ne trebuie dar ne propune sa ne treaca înapoi în Giurgiu. Ok, trecem înapoi şi plin de speranţă, caut o vulcanizare.

Nu e greu de găsit, băieţii îşi fac treaba meseriaşi, ce mai.

Îmi umflă roata, o bagă în apă, bule nema...aşa că plătesc, o las pe Cecilia la o terasă şi mă întorc în Ruse cu un camion încărcat cu geamuri.

Altceva n-am găsit iar nenea ăsta mergea foarte încet...

 

Preiau mobra din parcare, montez roata şi mă întorc.

Toate momentele astea, bune de imortalizat pe peliculă Kodak, au însumat aproape toată ziua, pentru că deja se înserează.

Îmi recuperez şi pasagera, încălecăm şi ne întoarcem plini de glorie, da, am fost, am văzut , am învins.

Am sărbatorit o zi într-un mod inedit, am văzut şi cunoscut oameni noi, locuri noi , am învăţat cuvinte într-o limbă străină, ce-ţi poţi dori mai mult ?

Era mai bine să fi avut la noi trusa de petice şi pompa dar aşa e viaţa, nu poţi să le ai chiar pe toate.

 

P.S. Povestea a mai apărut pe site la Slowride prin 2008...

[piticusmecher]

Sanatate Maxima va doresc !!!

[florinelu07]

 

Ai ceva cu camerele moto... parca si la tura spre nord, ai prins o pana la BV.

[Kassu]

Intre timp ca s-a mai intamplat cu Cecilia?

De motocicleta nu intreb, pentru ca banuiesc deja...

Oricum,  captivanta aventura! 

[Flower-Power]

Și Cecilia, Cecilia ce mai face?

✌

[calin.moto]

Asa povestita dupa ani  e altceva.....dar atunci cand o traiesti faci cu capul

Cele bune!

[chucki]

Acum 50 minute, Flower-Power a spus:

Și Cecilia, Cecilia ce mai face?

✌

Nu cred ca vrea sa raspunda...:)))

Toata stima domnule @Muretto Grundieg, chiar voiam sa te sun zilele astea...

 

[Flower-Power]

Sper să răspundă, măcar că sigur iese de o poveste poate cu un iz dulce- amărui dacă-i vorba despre o despărțire..dar tot frumoasă o să fie dacă e spusă de autor.

[Muretto Grundieg]

Cecilia a ales BMW. Nu e de condamnat  având în vedere că vorbim despre o mobră Mobra 50S.

[hora09]

Mi-a facut placere sa citesc