namaste

Am citit cifra asta in unul din posturile anterioare. Nu conteaza exact, e vorba de o tura foarte lunga oricum. Eu vreau sa cred ca oricine se inhama la asa ceva o face avand o dorinta sufleteasca pe care o poti numi placere etc. Intr-o astfel de calatorie exista placere numai ca notiune generala, in relitate sunt multe momente si sentimente de frustrare, nervi, oboseala, la fel cum sunt si de fericire, implinire etc. Placerea asta de care vorbesti e o medie aritmetica a tuturor experientelor dintr-o astfel de tura. Sunt putini care au tras linia asta la final si au iesit pe minus, personal nu cunosc niciunul. Eu consider ca sunt multi care cred ca pot face asta. Putini care o fac prima data si extrem de putini cei care o fac a 2 sau a 3-a oara. Nu oricine are acea doza de nebunie necesara pentru a pleca singur pe carari, fie ele si forestiere, la mama naibii. Nu sunt multi care dupa ce au ramas zile impotmoliti in noroi sau saptamani asteptand o piesa, la mama dracu in pustiu, au plecat a doua oara pe o ruta similara, cu inima impacata. Pentru acesti putini, respect. Respect si pentru cei care a 2-a oara au zis nu, sau au ales rute asfaltate si turistice. Cei ce stau si se intreaba prin intermediul tastaturii cum de au altii, consider ca mai au putin de invatat. Financiar, majoritatea din noi pot! Nu fara sacrificii si nu fara compromisuri. N-am plecat niciodata fara efort financiar major, cunosc putin care au facut-o. Prin asta inteleg de exemplu un imprumut pentru care platesti un an, doi sau mai multi. Felicitari pentru cei ce au suficienti bani astfel incat sa nu faca un efort financiar pentru o astfel de tura. Amercanii au o vorba : If You're So Smart, How Come You're Not Rich? Inca o data stima pentru calatorul ce s-a inhamat la tura asta, indiferent care ii este scopul. , De ce stima? Pentru ca daca cineva reuseste sa faca tura asta pentru a demonstra cuiva ceva, acea persoana poate ajunge oriunde cand va avea un obiectiv mai nobil. Parerea mea.. Andrei..

Nu poti sa nu stimezi un om care isi propune un asemnea tel si care incearca sa il puna in practica. Cine spune ca 35000 de km sunt un fleac, ori e debil, ori n-are pic de experienta. De asemenea, nici modul in care relateaza (ar fii putut sa nu o faca) nu cred ca are rost sa fie comentat. Sau daca e comentat, macar sa fie decent. Daca excersia ar fi fost facuta pe cont propriu nu aveam absolut nimic negativ de reprosat nimanui. In cazul asta insa ( ''expeditia'' este pusa la punct de Corpul Expeditionaral Asociatiei Motociclistilor din Romania'') nu poti sa nu ai asteptari mari asupra fiecarui detaliu. Tura asta, din punctul meu de vedere, ar fi putut fi o publicitate a ARM si a acestui corp. Este, dar este o publicitate proasta, poate chiar negativa. Nu cred ca cineva ar putea sa-si mai doreasca sa adere la Corpul asta Expeditionar, in conditiile in care mai toate turele pe care le vezi pe aici (organizate pe cont propriu) sunt calitativ (nu cantitativ) peste tura de fata, cel putin ca traire si relatare . Cea mai buna solutie, din punctul meu de vedere, ar fi fost un feedback scris de cineva cu talent pe baza relatarilor brute din teren, asezonat cu cateva poze. Decat asa ceva, mai bine isi nota totul pe scurt intr-o agenda (oricum mi se pare o prostie sa stai sa trimiti informatii live in loc sa repari la mobra sau sa bei bere) si cand se intorcea facea o relatare pe cinste. Parerea mea, Andrei..

Am citit inca o data jurnalul vostru. Toata stima si respectul! Marcos, daca ar fi sa pleci acum pe aceeasi ruta si ai avea de ales intre a pleca singur sau cu 1 sau 2 prieteni (amici) ce ai alege? Sunt sigur ca o sa ma descurc sigur, dar e foarte important si feedback-ul celor ce au facut tura asta recent. Toate cele bune.. Andrei..

Hai ca te stresez si eu. Pentru Syria, Jordania si Israel exista ghiduri? Multumesc anticipat.. Andrei..

Pt. cine este interesat de Israel... din cauza incompatibilitatii cu tarile arabe, am auzit ca "se practica" sa ai 2 pasapoarte, la fel si in cazul USA; stiu pe cineva in situatia asta. Nu mai stiu insa detalii cum reusesti sa obtii al doilea pasaport. Asteptati pana in toamna si sper sa va pot povesti cum se rezolva, cat se poate de legal. Nici eu nu am de gand sa vizitez orasele mari, probabil ca o sa fac o exceptie cu Damascul, dar nu mai mult. Cat de mare este diferenta de temperaturi intre zi si noapte? Eu o sa dorm la cort si am fost sfatuit sa imi iau sacul de dormit de iarna care e destul de masiv. Unde ati gasit 2 africane in stare asa buna si la ce pret? Numai bine.. Andrei..

Cum se procedeaza la Wadi Rum? Presupun ca nu se poate intra cu motoarele in rezervatie. Andrei..

O rezolv eu in asa fel incat sa ma intorc in siguranta acasa. Ma bucur ca n-ati avut probleme mari cu syrienii (n-au renume de oameni cu bun simt). Arata magnific cele 3 Africane, cred ca ma pun pe ingrasat si ii iau Transalpului o sora mai mare. Cum ati rezolvat-o cu mancarea? Eu nu consum carne (am inteles ca si Marcos se fereste de ea) asa ca renumitul falafel o sa fie o binecuvantare pentru mine. Din ce am auzit sunt mari riscuri de toxiinfectie alimentara pentru noi astia cu stomacul obisnuit cu igiena. Inca odata felicitari pentru tura, mai ales pentru ca o impartasiti si cu ceilalti. Numai bine.. Andrei..

Felicitari pentru tura si multumim pentru report! Plec pe o ruta similara in toamna, dar vreau sa vad si Israelul, chiar daca asta complica mult lucrurile. Puteti face o lista cu cateva tipsuri, lucruri bune de stiut pentru cei ce pleaca in zona? Ati luat vizele de la ambasadele noastre sau v-ati descurcat la vama? Controale serioase la trecerea din Iordania in Syria? Toate cele bune, Andrei..

Cumpar motor de comunista in stare buna, capacitate de maxim 400 cmc3. Motorul trebuie sa fie complet functional cu tot cu partea electrica. (as prefera sa aiba pornire electrica) Vreau sa construiesc o masina de tuns iarba si caut un motor care sa se preteze la asa ceva. Trebuie sa nu fie foarte mare, simplu si cu intretinere usoara. Nu vreau unul de scuter decat ca ultima solutie. Vreau sa construiesc o astfel de masina pentru ca pentru suprafata pe care o detin nu gasesc nimic la preturi rezonabile. Ca sa nu mai spun de satisfactia personala de a construi ceva. Astept propuneri.. Andrei..

Bravo, stimabile! In timp ce unii murdareasc ecranele monitoarelor transand cu degetul rute imaginare pe hartile de sticla, altii pleaca in Vama si ajung in Albania. Ai plecat in Vama si ai ajuns prin multe vami, deloc rau! Nu stiu daca asta te face nebun sau ''motociclist adevarat'', dar cu siguranta te face fericit. ''Calatorului ii sade bine cu drumul'' spune un proverb vechi al carui ecou rasuna in sufletele unora. Am doua sfaturi pentru tine: 1. In primul rand schimba motocicleta pentru ca o sa ai mult de pierdut din cauza ei (chiar daca tii la ea enorm, nu e facuta pentru ceea ce ai facut tu cu ea). 2. Daca vrei sa-ti impartasesti gandurile si senzatiile, incearca sa scrii seara sau de cate ori poti, in timpul turei. Asteptam poze!!!! Numai bine.. Andrei..

Lasati si voi un numar de telefon, poate ne vedem la o bere.. Drum bun! Andrei..

Intr-un final am ales sa plec la o ora normala, cea aleasa de voi (atat eu cat si Fanfane (Stefan)). Incercam sa fim acolo la 5:45 - sper ca la 6 sa o intindem. Daca simtim nevoia sa ne separam sau suntem prea multi luam o decizie la fata locului. Foxbat, ma bucur sa aud ca mergi cu Varadero-ul, in caz ca raman in pana (nu ma inteleg deloc cu ea de cand am scos-o de la iernat) o sa aiba cine sa ma tracteze .. Sa ne vedem cu bine.. Andrei. 076.7718899

Nu plec daca e ceata. Oricum mai devreme de 4:30 nu cred ca plec.. Daca nu se poate ne vedem la 5:45, daca se poate, la granita.. Numai bine.. Andrei..

Eu nu mi-am facut rezervare si nici nu imi fac. Daca gasesc pe cineva cu care sa plec mai devreme de 6 (mi se pare destul de tarzie ora, sunt mai matinal de fel) o sa ne vedem la bac sau va asteptam la ultima granita, asta daca nu ne prindeti din urma. Daca n-am cu cine sa plec mai devreme ne vedem la 5:45, la locul stabilit. Va salut.. Sa ne vedem cu bine.. Andrei..

Daca se merge in regim de plimbare vin si eu cu voi. In cazul in care o sa fiu prea incet (n-am apucat inca sa merg cu noua pasagera, dar iesim week-ul asta la o incalzire) o sa ne despartim sau ne impartim in 2 grupuri. Daca mai este posibil as dori si eu rezervare pentru 4 nopti. Andrei.. 0767718899

Am inteles ca lista cu rezervare pentru cazare s-a inchis. Pentru cei care au mai fost : se gaseste usor cazare acolo in perioada respectiva? Eu o sa aleg traseul scurt prin vama nou deschisa (cel putin la dus). Merg pe un Transalp de 600 cu pasager neexperimentat, asa ca nu am de gand sa zbor pana acolo (110-130 pe autostrada). Plecam pe 1 cat se poate de devreme si parcurgem traseul intr-o zi. Vrem ca pe data de 6 sa fim inapoi in Bucuresti. Momentan n-am gasit parteneri de drum. Daca aveti planuri similare poate mergem impreuna, nu mai mult de 3 motoare. Toate cele bune.. Andrei..

Buna Roxana, in primul rand felicitari pentru aventura si sincere multumiri pentru ca te-ai decis sa imparti calatoria asta cu noi. Nu cred ca scopul celor care isi publica jurnalele de calatorie este de a depasi pe cineva sau a face ceva mai bine decat altcineva. Cred ca ceea ce realizeaza cei care impart amintirile acestor calatorii este o autodepasire si o autocunoastere in acelasi timp. In multe din aceste jurnale gasesti informatii pretioase despre geografie, cultura, economie, istorie etc. Totusi, cel mai important lucru pe care il gasesti in ele este dorinta, curajul si sutul in fund necesar pentru a pleca intr-o astfel de aventura. Cu siguranta ca sunt unii care fotografiaza mai bine decat tine sau care au un talent narativ mai bun ca al tau. Daca ar fi sa analizam astfel, nu ar trebui sa mai facem nimic pentru ca in orice moment exista cineva mai bun decat noi. Diferenta e personalitatea si e o diferenta extrem de importanta. Si eu mi-am pus cap la cap povestirea pentru a face un jurnal si cand am luat-o la corectat m-am crucit de cum suna gramatical Totusi, pentru mine voi pastra formatul original, scris atunci, cand amintirile erau proaspete pentru ca el reuseste cel mai bine sa ma faca sa retraiesc acele momente. Mie unul nu-mi pasa daca cineva scrie mai bine ca mine, pozeaza mai bine sau pleaca mai departe. Cum spunea si Mihai, ale carui calatorii le-ai citat mai sus : 'Castig mai mare decat sa stiu ca predau o stafeta n-am cum sa am. Nu-mi trebuie altul.' Sunt doua propozitii de luat aminte, cel putin pentru mine. Parerea mea.. Numai bine.. Andrei..

Probabil ca era mai bine sa fac topicul aici, dar m-am gandit ca ideea e de interes general. Pentru ca multi enduristi nu prea rasfoiesc forumul (si bine fac) o sa pun link-ul si aici: /index.php?showtopic=469712 Numai bine.. Andrei..

Sentimentul de teama, sau frica, are deosebitul rol de a-ti distrage atentia de la specialul locurilor prin care treci, iti inlocuieste viziera cu una mata si te introduce usor, usor, intr-o stare de subiectivitate placida. Cum scopul unei astfel de ture e sa iesi din hora subiectivitatii colective, pe care vrei nu vrei, trebuie sa o joci in societatea contemporana, frica e primul lucru pe care ar trebui sa il elimini din complexul mental. Usor de spus, dar foarte greu de pus in practica, mai ales cand esti singur si experienta unor astfel de iesiri e extrem de limitata. Nu ma mira deloc faptul ca cei mai experimentati in astfel de iesiri vad aceleasi lucruri in cu totul alta lumina. Azi m-am trezit extrem de relaxat. Sunt, de altfel, foarte relaxat de cand am intrat in Serbia. Nu am o explicatie precisa, dar probabil ca siguranta casei, care e din ce in ce mai aproape, joaca un rol important. Impachetarea si pregatitul motocicletei nu dureaza foarte mult si sunt in curand in Tara National Park, unde nu platesc nimic pentru intrare. Primul lucru pe care il constat e faptul ca Serbia are un turism mult mai dezvoltat in parcurile nationale, caci, precum la noi, vilele somptuoase se regasesc in numar mare in interiorul parcului. Sunt zeci de drumuri forestiere ce pleaca din drumul principal si urmez cateva dintre acestea. Se pare ca mi-am descoperit o noua preferinta in materie de biotopuri, asa ca aleg un drum care conform hartii ar trebui sa ma duca la marginea unui mare lac. Dupa o apriga urmarire a unui Yugo 65, ajung la marginea lacului si iau pranzul aici. Scot mormanul de harti si realizez ca nu prea am alte optiuni de intoarcere, in afara drumului pe care am venit. Acel traseu mi-a placut mult, in special portiunea paralela cu Dunarea. Mi-a mai ramas o jumatate de zi, in care reusesc sa parcurg vreo 300 de km. Soarele apune si de data asta o sa dorm la marginea drumului, in sezlong, caci afara e cald si mi-e o lene teribila sa pun cortul. De altfel, am de gand sa ma trezesc la prima ora si sa fac restul de 500 de km intr-o singura zi, caci zilele de concediu sunt pe cale sa intre pe minus. Ma culc cu fata spre rasarit, astfel incat sa fiu trezit de rasaritul soarelui. Soarele asta tomnatic ma trezeste precum ma trezea mama in clasa 1, in primele zile de scoala. Impachetez totul, consum cerealele si zbor catre casa. Parcurg acelasi traseu si savurez cu aceeasi placere portiunea dintre Golubac si Kladovo. Magnific drum! Cred ca e prima data cand ma intorc acasa si nu am acel sentiment apasator de parere de rau. Am mai fost plecat perioade mai lungi si la distante mai lungi, fara motor ce-I drept, dar acel sentiment se tinea scai de mine pe tot drumul de intoarcere. Acum ii cad in plasa dupa trecerea granitei, odata ce dau piept cu traficul infernal si oamenii agitati. Prima intrebare pe care ti-o pui e: Unde dracu se grabesc astia? Pe de alta parte, desi in orice alt moment as fi afirmat cu tarie ca sunt pregatit sa imi parasesc tara cu prima ocazie, acum am oarecare indoieli. In afara de agitatia permanenta nu cred ca existe diferente mari de caracter intre persoanele cunoscute in afara si romanii de rand. In ceea ce priveste capitalul natural, nu e deloc greu sa fac aprecieri. Desi majoritatea tarilor vizitate au cate un monument natural fenomenal, vezi Plivnice Lakes mai sus, la modul general, datorita complexitatii acestui capital, Romania e printre cele mai frumoase tari din ceea ce am vizitat in estul Europei. Daca nu treceam prin Muntenegru poate ca afirmam ca este cea mai cea. Probabil ca neamtul plimbaret care a afirmat cu tarie ca Romania e cea mai frumoasa tara din Europa, avea dreptate, dar mie, care locuiesc aici, mi-e greu sa fiu intr-atat de hotarat. Ajung acasa seara tarziu, plin de praf, obosit, dar cu un zambet larg ce-mi crapa buzele uscate. Cu acelasi zambet larg imi afirm , in timp ce imi admir scalpul metamorfozat, ca a meritat! Da ba, sa n-ai nicio urma de indoiala, a meritat! Acum, din nou la munca, caci anul viitor trebuie sa inlocuim harta Europei cu una mai cuprinzatoare! Asta a fost. Imi pare rau ca distanta dintre primul si ultimul post nu e deloc neglijabila, dar ma bucur ca am reusit sa pun totul pe faras pana de Anul Nou. Sarbatori Fericite! ps: Daca aveti intrebari sau curiozitati, putem comunica pe PM.

Cum a ramas? Cine, cand si unde mergem? Asta in conditiile in care ne permite vremea! Andrei..

Urc si eu cu el iar dupa vreo 20 de km nu mai rezist. Drumul asta pare a fi mai degraba un drum de exploatare forestiera. Desi la inceput parea practicabil, pe masura ce inaintez noroiul isi marcheaza din ce in ce mai abuziv teritoriul. Trec de o casa parasita, ciuruita de sute de gloante. Decid ca trebuie sa ma intorc si pierd spatele care probabil ca mi-a citit intentia si imi intoarce motocicleta la peste o suta de grade, lasand-o perpendiculara pe noroi. Ma dau mare cu cascadoria, dar nu reusesc sa impresionez niciun arbore trist ce asculta simfonia indepartata a unor motofierastraie. Ma abat de la principal si colind cateva catune in incercarea de a da de un preot, caci cu astia te poti intelege mai bine in general. O baba, doua si atat. E complet pustiu pe aici, desi casele par ingrijite. Ajung la sosea transpirat bine, a doua oara pe ziua de azi si ma revigorez injurand dihania de politist ce m-a intreptat catre acel nicaieri. Caut pe cineva care sa imi dea mai multe informatii si pe retina imi apare o blonda cocheta. Rad de tampit in casca, la gandul ca am noroc de cele mai impresionante surse de informare. Ma indruma bine printre plescaiturile largi de guma si reusesc sa ajung pe drumul care duce spre vama sarba. Granita o trec fara sa imi dau seama macar, doar o privire si un presupus zambet sub casca integrala. Parta asta a serbiei, si cea a bosniei de altfel, e absolut superba. Pajistile sunt de un verde crud de ti-e greu sa crezi ca nu-I primavera. Asfaltul e proaspat turnat si incep sa trag de manson pe curbe, in speranta de a reveni la increderea pe care o aveam inainte de incidentul din Bosnia. Dihania raspunde impecabil, asa cum a facut-o in toata tura. De cand am intrat in Serbia m-a cuprins acel puternic sentiment de acasa, poate mai puternic decat m-a cuprins vreodata la revederea orasului natal sau a altei zone foarte familiare. Peste drum de intrarea in parc se ridica timid un mic hotel la ale carui servicii o sa apelez in noaptea asta caci am neaparata nevoie de un dus. Receptionierul ma insoteste la o camera imensa, un fel de apartament pe care imi cere acelasi tarif platit si in seara precedenta in Bosnia. Dupa ce testez apa calda accept oferta si imi inchei ziua iscalind cateva foi cu degetele inmuiate de un dus fierbinte. A fost o zi lunga si mai mult ca sigur ultima zi grea din calatoria asta. Poate si de aici senzatia de liniste. O liniste pe care o privesc cu manie, caci mai vreau neliniste. Ma culc, caci incep sa aberez. Noapte buna.

Peste noapte s-a oprit curentul, iar de dimineata apa calda a lipsit cu desavarsire. Cu cine sa te certi? Cobor, imi iau pasaportul si patronul sarb, un mare mafiot dupa figura, insista ca trebuie sa vad musai o cascada. Imi face o schita, dar ma avertizeaza ca drumul e foarte prost. Eh, off-road nu am facut in tara asta, dar niciodata nu e prea tarziu. Vremea isi revine putin cate putin, iar cand ajung la intrarea in parcul Suceska, o raza de soare se imprastie in valurile de ceata ce se ridica din padurea umeda. O dimineata cu ceata e un prin semn pentru o zi mai calduroasa decat de obicei, barfesc intre ele lentilele mele aburite. Primisem un bilet de intrare cadou, azi dimineata de la patronul mafiot, dar nu apuc sa-l scot la vedere caci un portar plictisit ridica bariera, apoi ma opreste sa imi spuna ca sunt primul vizitator si n-ar fi rau sa stau cu ochii in patru, caci e plin de ursi pe aici. I will si mai departe. Teama imi este, dar nu suficient cat sa ma dea inapoi. Dumul asfaltat devine din ce in ce mai prost pana dispare complet. Pe jos zace un pietris ce ma plimba dupa bunul plac, din dreapta in stanga potecii si viceversa. Intalnesc un semn ce indica 12 km pana la cel mai apropiat punct. Sudoarea mi se prelinge pe piele, de la multiplele incercari de a mentine controlul si a nu sfarsi in vreo rapa. Imi tot repet ca in ritmul asta o sa imi ia o vesnicie, dar ajung mai repede decat ma asteptam la o parcare asfaltata, de parca tocmai aici era musai nevoie de asfalt. Semnul indica inca 400 de metrii pana la primul obiectiv de vizitat. Acesti 400 de metrii pe marginea unei rape, cu ghetele neaderente la frunzele si radacinile umede, sunt la fel de dificili ca cei 12 km pe pietris. (Constat acum, seara, cand beau un ceai fierbinte, ca lucrurile astea care mi s-au parut destul de simple pe parcursul zilei, mi se par ingrozitor de grele acum si le povestesc dintr-o perspectiva un pic neadeacavata, caci eu, aici, printre cuvinte, sunt atunci si nu acum. Mai greu decat toate intamplarile dintr-o zi este sa arunci cu cateva cuvinte intr-o agenda uda si trista, trista caci orice timp ar fi notat in ea, prezentul real nu-l va trai niciodata, sub umbra condeiului meu. Ma mustru si continui.) Ramurile de conifere nu imi permit sa vad mare lucru, dar acest putin peisaj ce il zaresc e o fiinta vie ce isi modifica permanent infatisarea, datorita maselor de abur ce isi schimba rapid locul. Zareasc si superba cascada de care imi vorbea hotelierul, inainte de fi ascunsa de marea de abur, care refuza cu desavarsire sa mi-o dezvaluie atunci cand incerc sa o imortalizez. Ma uit in spate si ma cuprinde un sentiment de teama, pe care nici macar specatacolul din fata mea nu reuseste sa-l inhibe. Diferentele de peisaj dintre locurile vizitate in tara asta nu sunt foarte mari, insa cea mai mare diferenta o face costul biletului, cost care nu se regaseste in plata efectiva a biletului ci in accesibilitatea dificila la bucatica de natura pe care vrei sa o vezi. Drumurile pana la zonele protejate sunt dificile, iar asta nu face decat, pe de o parte, sa apreciezi mai mult locul atunci cand ajungi la el, iar pe de alta, sa te intoarca din drum daca nu esti suficient de hotarat. Pornesc spre parcare, pe care o gasesc asa cum am lasat-o, goala. Inca 5 km si ajung in urmatorul punct. Evident, dupa 50 de m de asfalt urmeaza acelasi oribil pietris, de data asta cu mici portiuni de noroi. Opresc, dau casca jos si imi dau seama ca in tura asta am reusit sa mai regasec inca un dormitor in vastul apartament al naturii. Ma intind pe iarba uda si atipesc putin. Ma trezeste mecanismul de incalzire In caz de urgenta, dardaitul. Dardai de-mi clantane dintii. Cateva genoflexiuni, alerg sa fac ceva poze din unghiuri diferite si temperatura urca rapid. Decid ca e suficient cu aventura in parcul asta, desi semnele indica un lac la 7 km distanta. Sunt mult prea singur aici si mi-am asumat suficiente riscuri pentru dimineata asta. Ajung la poalele muntelui fara sa am vreo neplacuta intalnire cu inamicul pietruit sau cu vreunul blanos. De aici, conform hartii si insemnelor de pe ea, urmatorul obiectiv e un parc national ce pare ca poate fi vizitat atat din Bosnia cat si din Serbia. Ciudat e insa ca nu vad nicio granita la mijloc, asa ca undeva e o eroare. Nu merg mult si vad semnul catre un alt obiectiv turistic laudat la intrarea in Bosnia de panourile turistice. Acelasi drum dificil pana la aceste coloane de nisip, drum care consider ca nu merita facut, caci cel putin eu nu vad nimic special la aratarile astea. Ma bucur insa ca am putut sa imi umplu top-case-ul cu mere, niste mere mari si acre, caci ma apropii de Romania si probabil voi avea nevoie de ele. Deasupra capului se perinda zeci sau sute de tuneluri. Nu exista o jumatate de km fara tunelul ei. Incep sa le innumar de plictiseala dar nu-mi iese, caci peisajul imi tot incurca numaratoarea. Ajung in orasul Visegrad si ma opresc langa un pod superb, monument Unesco, sa ii fac cunostinta cu obiectivul din dotare. E inca devreme, asa ca n-ar fi rau sa vizitez cate ceva din parcul Tara, desi nu stiu din ce parte sa il abordez. Intreb un politist care cum aude de Tara imi fac semn la stanga. Un set de curbe stranse si surpriza, drum forestier. Cu siguranta parcul nu incepe aici, caci nu zaresc niciun insemn, dar poate asta e o scurtatura. Drumul urca, se ramifica spre mici catune unde cu greu zaresti cate’o mamaie tacuta pe’o prispa. Reply...

Cu siguranta nu asta e cea mai potrivita locatie pentru un astfel de anunt. Incearca pe bikeshop.ro, la cei care dezmembreaza africane sau cere un sfat pe transalp.ro, la sectiunea africa twin. Andrei..

Sarumanaaa.. Am citit demult, nu mai stiu unde, o pilda despre un copil care se retragea in fiecare zi in padurea de langa casa si se intorcea dupa cateva ore. La un moment dat tatal sau il intreaba unde se tot duce in fiecare zi. El ii raspunde ca se duce sa il intalneasca pe Dumnezeu. Tatal il zambeste si ii spune ca nu trebuie sa se duca pana in padure ca sa il intalneasca pe Dumnezeu, caci Dumnezeu e peste tot. ?Da tata, Dumnezeu e la fel peste tot, dar eu nu sunt peste tot la fel?, ii raspunde fiul. Mi-as dori sa nu fiu ca pruncul din pilda, dar nu sunt departe de el. Am nevoie de moscheele astea muntoase ca de oxigenul din aer. Pare ciudat ca am venit pana aici ca sa nu fac nimic si sa incerc sa nu ma gandesc la nimic. Pe de alta parte, asta e cel mai greu lucru din calatoria asta. Din cand in cand linistea e deranjata de zgomotul unei masini ce trece foarte incet pe soseaua ingusta. Drumul e periculos, caci nu este ingradit decat pe o parte de stanci, dar cu siguranta nu asta e motivul pentru care toti se misca intr-un ritm extrem de lent. Usor, dar cu rapiditatea cu care lucrurile frumoase trec, ajung la iesirea din parc. Sunt atat de multumit de odihna primita incat imi promit atat mie cat si gardianului ca o sa revin, cat de curand posibil, dar plec fara resentimente. Alimentez in Brno si continui pe langa Tara. Ajung la canionul ce-i poarta numele, trec podul, ma intorc cateva sute de metrii pe jos si imprtalizez peisajul. Un tip cu un aparat serios imi face semne cu locurile pe care ar trebui sa le incadrez si ii ascult sfatul. Continui mai departe cautand macar un firicel albastru pe fundul fiecarui canion pe deasupra caruia trec. Drumul pana la granita merge paralel cu Tara, iar aceasta devine din ce in ce mai viguroasa. Apele cresc si incep sa inteleg de ce Tara e cel mai rapid rau din Europa. Sunt foarte multe tabere de raffting aici, dar probabil ca sunt in extrasezon caci e pustiu in ele. Ajung din nou la granita cu Bosnia unde mi se cere pentru prima data talonul. Munteanul asta il verifica amanuntit fara sa imi ceara un alt act, mi-l returneaza rapid si pleaca fara sa spuna nimic. Pornesc si eu motorul echipandu-ma lent, ca sa aiba timp sa ma opreasca in caz ca exista vreo nelamurire. Nu exista! La bosnieci e mai simplu, hello, hello si mai departe. Sunt pe rezerva de mult, dar canistrele isi fac din plin datoria asupra moralului meu. N-am mai alimentat din Zabliack si au trecut peste 170 de km de atunci. Alimentez in Brno si ma intrept catre parcul National Sutjeska, ultimul parc din Bosnia planificat pentru tura asta, pe care imi doresc sa il vizitez in ziua urmatoare. Incepe din nou sa ploua, apoi se opreste, apoi ploua din nou. Nu apuc sa ma obisnuiesc cu udul sau uscatul si ca atare intr-o curba intru un pic mai puternic, fac greseala sa accelerez cand inca nu eram perpendicular pe sosea si pierd complet spatele. Aud metalul scrasnind si simt un prim soc ce-mi zguduie corpul. Ma strang pe motocicleta si simt cum ma invart pe sosea, iar dupa ce ma lovesc puternic cu capul de asfalt ii dau drumul. Continui ceva metrii pe asfaltul ud si ma opresc in curba urmatoare. A trecut o vesnicie de cand am pierdut spatele. Ma ridic rapid si spre uimirea mea sunt extrem de calm si fac tot posibilul sa o ridic din nou pe roti pentru a o scoate de pe carosabil. Le fac semn unor sarbi care ma privesc din departare si acestia alearga spre mine. Opreste si o masina de contrasens si reusim cu totii sa o ducem pe iarba. Soseaua e plina de lucruri din cutia al carei capac a zburat, lacatele, ceva butoane , spoilerul castii mele si alte maruntisuri, lucruri pe care unul din cei veniti le face repede gramada langa motocicleta. Ma examinez atent, dar nu simt nici cea mai mica durere. Examinez si motocicleta si in afara de cutia polizata bine, de oglinzile ametite pe ghidon, crashbar-ul apropiat mult de carena si handguard-ul tocit nu pare sa aiba nimic. Am norocul ca unul dintre tarani sa vorbeasca bine engleza, caci a invatat-o la cules de nu stiu ce prin Anglia. Ma ajuta sa pun lucrurile la loc in cutie, sa rearanjez oglinzile si sa trag un pic de crashbar. Incerc sa o pornesc si dupa cateva invartiri in gol porneste si ramane extrem de turata. Imi dau cu greu seama ca handguard-ul a intrat in ghidon blocand acceleratia. Nu e chip sa desfac acel imbus polizat asa ca mut toate comenzile cativa milimetrii. Porneste si merge, dupa toate gandurile ce mi-au trecut prin minte in timp ce ma invarteam pe sosea, e o usurare incredibila. Pentru ce era buna asigurarea aia de sanatate, dobitocule? Un constiincios din mintea mea imi tot pune intrebarea asta, iar eu cu capul plecat nu am ce sa ii raspund. Le multumesc celor ce m-au ajutat, mai mult prin semne si cu ajutorul cunoscatorului de englezicisme. N-am cuvinte pentru oamenii astia care au alergat prin ploaie cand au vazut ca am cazut si au stat in aceeasi ploaie cu mine mai mult de jumatate de ora pana am putut pleca. Sunt din nou pe doua roti. Mai exact, pe un morcov care e pe doua roti. Cauciucul ala combinat cu asfaltul umed si o greseala de pilotaj puteau sa imi arate o alta extrema a zilei de azi. Din fericire totul e bine cand se termina cu bine, iar acum s-a terminat cu bine. Am aflat ca in urmatorul sat e un hotel, chiar la intrarea in parcul Sutjeska. Nu am pasit intr-o camera de hotel, si nici nu mi-as fi dorit sa o fac, dar am neaparata nevoie de un dus cald si de o saltea moale. E un compromis pe care in seara asta o sa il accept, pentru ca suma experientelor pe ziua de azi e suficient de mare si nu vreau sa ii adaug o noapte intr-un cort intins pe ploaie. Camera costa 20 de euro. E umed, apa calda e calaie, dar are un pat cu perna si plapuma. Dupa o rutina scurta ma fac ghem in patul rece si incep sa crosetez la albul si negrul ce mi-au colorat ziua.

E liniste.. Aceeasi liniste care cu care mi-am invelit ramasitele sufletesti cu cateva ore in urma. Atat de linste incat picaturile de condens ce se zdrobesc de sacul de dormit ma fac sa tresar din minut in minut. Nu stiu de unde a auzit cortul asta de picatura chinezeasca, dar o iau ca pe un semn ca ar trebui sa ma trezesc. E devreme, iar umiditatea excesiva din interior e nimic in comparatie cu ce ma asteapta afara. Dormitorul asta e unul rece si umed in aceasta perioada a anului. Hummerul nu mai este in fata casei, dar il regasesc in parcarea parcului Black Lake. Mic dejunul asta negru costa doi euro. Mi se cer inca doi pentru parcare, dar accepta nimic atunci cand le spun ca lipseste semnul de parcare cu plata. Imi las totul pe motocicleta, incluziv casca, spanzurata de-o oglinda. Black Lake este cel mai mare lac din muntii Durmitor. Este negru datorita unor alge care il populeaza. Ii observ pe tipii pe a caror parcela m-am cazat, undeva in departare, pe o banca. Bun mod de a-ti incepe ziua! Ma plimb imprejurul lacului care e neasteptat de mic fata de imaginea vizuala creata, atunci cand am auzit ca e regele lac din muntii astia. Imi iau micul dejun pe o banca mestecand agale, impregnez negrul asta in cativa mega si pornesc spre iesire. E timpul pentru Durmitor. Ce-I drept, preludiul asta a fost binevenit, caci agitatia creata de umezeala ce mi-a imbibat fiecare centimetru de haina mi-ar fi modificat perceptia. De cand am renuntat la GPS ma descurc cu harta si indictoarele. Problema este ca in tinutul asta nu reusesc sa dau de indictoare, cel putin nu de cele pe care le caut. Merg la intamplare patruzeci de km si ajung intr-un catun, unde un cioban imi explica prin niste gesturi brute ca trebuie sa ma intorc de unde am plecat si sa o iau in cealalta directie. Sunt bucuros caci nu regaseam nimic special in peisajul de pana acum. Perioada asta a anului, desi e una nu foarte propice pentru mersul pe motocicleta, e ideala pentru cei ce nu vor sa fie deranjati de trafic in pustietatea asta. Reusesc in cei patruzeci de km, pe drumul de intoarcere, sa dau de o masina ce opreste langa mine si mi se confirma ca trebuie sa fac stanga la un moment dat. Intru pe traseul corect, marcat de indicator, daca ai norocul sa vi din directia asta. Incepe din nou sa ploua si am tupeul sa zambesc parsiv spre cer, asta dupa ce in seara precedenta mi-am atasat toate membranele pe geaca si pantaloni. Nu dureaza mult timp si incepe spectacolul. E un spectacol pe care probabil l-as savura si fara cele cinci simturi de baza, dar pentru ca sunt fericitul posesor al lor, opresc din 10 in 10 metrii pentru holbarea de rutina si intinsul pe iarba uda. Reply, please.. Mesaj completat ca sa pot posta si restul zilei...