Sari la conținut

george05

Super Membru
  • Număr conținut

    7.031
  • Înregistrat

  • Ultima Vizită

Orice postat de george05

  1. Legat de loctite, pun eu pe fiecare surub pus de mine, de astea încă nu am pierdut niciunul. Cel mai tare a fost cand nu știam de ce nu pot schimba viteze, pierdusem șurubul de la pedala schimbătorului. Legat de consumul de ulei, din ce știu, generația pre 2019 consuma ceva. Dar al meu, fără să-l laud, cred ca nu papa deloc, sau cel puțin nu se observa pe geamul de vizitare. Am făcut mai multe schimburi de ulei pana acum decât prevede cartea, dar pt a testa diferite mărci nu pt ca era vreo problema cu vreunul dintre ele. Încă nu m-am hotărât pe care sa rămân. Când am bifat lista cu opțiuni, au spus ca nu mai au pe stoc sfoara dedicata KTM, aveau doar pt Ducati. Am zis pas.
  2. Salutare. Vezi și pe topicul "Poze cu Supermoto", am cam ținut un jurnal acolo. Acum, punctual : -consum ulei :zero! (cea mai mare bucurie). -a crăpat o bucsa de la cilindrul receptor pierzând tot uleiul din pompa de ambreiaj. -pierde șuruburi în veselie, neimportante sa zic asa, noroc ca o verific săptămânal. -bordul a făcut figuri și l-am schimbat în garantie(condens pe interior chiar dacă nu ma plouasr sau sa fi spălat motorul înainte, respectiv nu indica distanta parcursa și viteza timp de aprox 2 min după care își revenea). -motorul are aprox 4k km, nu vibrează sau alte dracovenii mai mult decât o făcea când era la 500km sa zic asa(nu vibrează, nu bate, nu troncane de felul lui) -in rest, apa, paie și bătaie. Nu îl menajez, dar nici nu-mi bat joc de el sub nici o forma. E motorul de naveta zilnica, de circuit, de orice. Nu se supăra în nici un fel orice i-ai face și oriunde l-ai duce. Odată ce mi-a trecut supărarea cu cilindrul receptor, am decis ca cel mai probabil va îmbătrâni la mine. Fiecare km parcurs cu el e o încântare.
  3. Acum nu mai face. Lăsând gluma la o parte, făcea condens chiar și când era umiditate foarte mare afara. De spălat o spal acasă cu furtun, nu la spălătorie. Iar pe ploaie, de cate ori m-a prins, nu am avut probleme. Problema apărea "static", în garaj. Am zis ca dacă tot e în garanție îl schimb,nu ca ma deranja prea tare. Oricum se usca în aprox 5 min. Problema cea mai mare a fost când nu mai indica viteza și distanta parcursa timp de aprox 2 minute. După care-și revenea.
  4. Faci parte din categoria celor care știu doar un banc, și când încep să-l spună încep de fiecare data cu "sa vedeți ce banc bun știu?" întreb pt un prieten.
  5. Pfoai da ce bine arata bătrânica! Sa ai bafta maxima la ea. @pepsi: când ai scos-o la vânzare era sa o iau eu, doar ca m-am sucit și nu am mai renunțat la R-ul din dotare(îl am de 9 ani jumate acum, și la mine rămâne). În schimb i-am adus frățiorul năstrușnic tocmai pt a nu-mi veni idei ulterior.
  6. george05

    TM18JSU Timisoara

    1)serios? Dar în fata nu era cazul sa beleasca ochii? În pana mea, vad eu pe filmare mașina aia ce vine de bretea. Și e un jeg de filmare... Mobristul nu a avut nici un gram de grija de pielea lui și atenție la ce se întâmplă ÎN JURUL LUI. 2)serios?daca dacă dacă dacă dacă. 3)vezi punctul 1). Eu as spune ca DACA(da, dacă) mobristul nu dormea pe el, nu conta nici ca vine racheta din spate nici dacă cel de pe bretea întra PERPENDICULAR pe drum. Ce contează partea legala în tot accidentul asta(și nu numai)? Cui ii pasa de ea? Ar trebui sa fie vorba de ce poți face ca mobrist sa apuci ziua de mâine, nu dacă legal e de vina unul sau altul.
  7. george05

    TM18JSU Timisoara

    Nici nu-ți trebuie un sezon sa realizezi ca oglinzile sunt doar asa, un mod în plus de a te asigura în afara de a întoarce capul. Prefer sa fac poc și sa fiu de vina(dacă se poate și viu evident) decât sa mi-o iau(consider ca să șansele sunt de N ori mai mari și mai dese) în cine știe ce fel doar ca sunt o "măicuța neprihănit".
  8. george05

    TM18JSU Timisoara

    Goe, eram ironic și postul meu era cu trimitere directa la felul în care decurge treaba aici și cum aceeași inși pun aceeași placa de fiecare data, niciodată nu se schimba nimic. Părerea mea? Vina cui a fost? Simplist, s-a întâlnit Bula+Strula+Itic și a ieșit nasol. 1)cel de pe "bretea" consider ca "trebuia" văzut mult mai devreme și acționat în consecință cu calm(și asa mergea lejeruc mobristul) , nu e ca și cum a apărut din senin și a întrat perpendicular în principal. 2)manevra motociclistul e cel puțin idioata. Cum plm sa reacționezi/acționezi asa în cazul ala? Dacă avea de evitat un caine/om/bomba în mijlocul benzii ce făcea, decola direct în sus? 3)masina cu 150kmh? Sa stabilească politia dacă e de vina și ce merita. Poți arunca cu pietre și sa fii cât vrei de ironic, subtil sau cum vrei. Mie personal mi se rupe de cele mai multe ori de regulile de circulație la modul general când sunt cu moto. Am modul meu preventiv de a circula și pana acum a funcționat fără cusur. Ca nu e legal cum merg? True. Dar ma consider genul de șofer care nu ii pune pe alții în pericol și care în același timp își vede de propria piele mai presus de orice lege scrisa. Nu o (mai) ard cu viteze peste 120-130kmh cu moto de câțiva ani buni, nicăieri dar nici nu ma târăsc. Deh, mai pe nou cu SM-ul e mult mai ușor sa fac asta. PS:mai face nevasta-mea mișto de mine ca mi-oi rupe gatul și ochii într-o buna zi de la atâta uitat în oglinzi și asigurat peste umăr.
  9. george05

    TM18JSU Timisoara

    Nope. Nu pun punctul pe "i" ca să nu deviem de la subiect. Se știu eu protagonistii.
  10. george05

    TM18JSU Timisoara

    Aceeași protagoniști din nou la concursul de măsurat poola. De asemenea acceasi protagoniști la "analize/expertize" și la împrăștiat experiența lor vasta. Al' bătrân cu experienta oricum ii depășește pe aia cu poola mare.
  11. Ba da, fix pe aceeași. Ca doar u merge unul pe Aragon și altul pe Brno în aceeași zi.
  12. Cu plăcere, nu-i de ce! Ne vedem bineînțeles. Dacă dorești dau de veste când ma grupez, la anul voi merge destul de des încolo. Ieftin, aproape, înghesuit, exact ce prescrie doctorul pt a exersa pe SM.
  13. Da da, despre el e vorba. Nu am apucat sa merg, a fost tot aiurea vremea în zilele mele libere. De luni pana vineri se poate întra cu moto, în weekend au tot felul de evenimente organizate. Prețul e de 100ron/ora, dar ora aia ți-o împărți cum vrei tu. Sesiuni de 10-15min sunt absolut suficiente, la ce desen are circuitul și la viteze mici, te rupe. Oricum, mi-au spus băieții de acolo, în timpul săptămânii nu e nimeni nimeni. Eu voi începe sezonu lurmator acolo de îndată ce da soarele în primăvara, indiferent de temperaturi.
  14. Gata și acest sezon. Cam subțire cu vizitele pe circuit(doar 2 ieșiri), în schimb serpentine din plin. La căldură, cu fratele mai mare pana primăvara.
  15. După ce am amânat din motive de lene montarea noului bord, a venit astăzi și timpul lui. Odată montat ma gândeam ca l-au setat cei de la dealer sa aibă km celui stricat. Nope! Am din nou motor nou, 0km. Deci, cine vrea sa cumpere motor nou cu 0km dați inapoi(3751km de fapt) acum e momentul.
  16. Deși e bătrân, leneș, cu durere maxima în fata labelor la 5m, astăzi mi-a fost demonstrat faptul ca e DOAR leneș. De obicei nici nu aleargă, nu latră, nu face scandal de nici un fel, nu ii place sa se joace cu mingi/funii/etc. În schimb asa sare gardul înalt de 1.5m care-mi delimitează(evident sa nu între cățeii să-mi zburde liberi prin pământ iarba proaspăt aruncata și nivelat pământ "la boloboc") momentan lucrările din curte, de zici ca e căprioară. Nici măcar una de 11 ani cât are el, ci una tânără și-n deplinătatea forțelor și aptitudinilor.
  17. Am cumpărat 4 sau 5 căști de pe helmetcity,totul a decurs rapid și fără probleme, pachetele au conținut tot ce trebuia. Go for it daca găsești ceva.
  18. Nu ar strica deloc și mai des sa exersezi una alta. Degeaba mergi o data la IKEA și rupi frânele și mai faci o vizita pe la vreun curs, dacă tu nu pui în practica în mod relatat ce ai învățat pana devine instinctuala respectiva abilitate dobandita. Am scris în ideea în care nu erai ironic. Oricum @bigbitza nu are nevoie de asa ceva,doar noi astialalti. @bigbitzanu evit nici un răspuns. E doar irelevant și copilăresc sa ma bag în jocul asta de copii de gradinita.
  19. Părerea mea ți-am spus-o pe la începutul topicului și te-ai activat inutil. Recitește dacă ești curios. Nu sunt copil de gradinita sa ma laud cu km. LE:te-aș întreba și eu pe tine, și ar fi relevant, câte cursuri moto ai făcut. Sau dacă vreodată ai mers undeva sa înveți sa frânezi măcar, nu neapărat si restul tehnicilor care te-ar ajuta sa nu mai ajungi în postura asta.
  20. 1)tot nu pricepi ca nimeni nu a zis ca ai fi de vina. 2)oare sa fie de vina experienta vasta? 3)unul abil nu ajungea în situația asta. Asta e ideea dar, din nou, e evident ca tu nu vei învața(cum nu ai făcut-o se pare nici pana acum) nimic din accidentele tale.
  21. Ca între ora 06.46 și 10.07 a uitat ce a scris și ca le "reglează din pix" după cum bate vântul.
  22. Măcar eu sunt fără coaste rupte și motor pilaf la viteza de mers pe jos.
  23. Si 1500000km la volan, nu uita! Pai normal ca nu înțelege ca nici marmota de învelea ciocolata în staniol nu pricepea nimic.
  24. Cine vrea sa învețe și are doi neuroni și o sinapsa funcțională, o face fără probleme. Doar ca pizduiala începe atunci când vreun "autor" își simte lezat orgoliul,de cele mai multe ori.
  25. Simplu calculul... Alt "experimentat" cu cruiser care la viteza de pornit de pe loc se rupe. Nici mobrele nu va ajuta, dar nici cu abilitățile nu cred ca stați prea strălucit. Oare de aceea sunteți prieteni?
×
×
  • Creează nouă...