tiyuta

Multumesc! Am comandat cablurile, am gasit si softul. O sa revin cu un update cand le pun cap la cap

Mersi de pont! Am cercetat si nu pare foarte la indemana dar ma intriga si o sa incerc. Softul de care zici e pentru auto dar inteleg ca merge si pentru moto. Pare ca pe langa acel cablu de care spui, mai am nevoie si de asta: MotoScan e bun de ceva?

Ba da, dar prețul este problemă. Aproape 2000 lei vs 300 lei modelul vechi...

Salut! Long time no post...Stie cineva unde pot gasi un aparat de diagnoza GS911 HEX original, cel galben, vechi, pe USB. Modelele noi de la HEX costa cat motocicleta :)) iar de pe Aliexpress si Temu, unde e plin de asa ceva, mi-e cam frica sa iau (recenziile sunt horror - de la prajit BMS-C pana la virusi pe cd-ul de instalare etc etc) Mersi, drumuri bune!

Problemă rezolvată. Vinovatul era filtrul de benzină, care, din câte înțeleg, dacă motocicleta stă mulți ani fără benzină (în cazul de față 3) se colmatează. Am ales o variantă aftermarket de la Sofima (S 1833 B ) - 52 de lei vs. 147 dolari cel OEM. Deocamdată motocicleta merge brici, singura diferență dintre cele două filtre e ca cel original bagă 3.5 bari față de 4 bari cel aftermarket.

Salutare! Stiti pe cineva in Bucuresti care face diagnoza la motociclete BMW F650 GS si care sa se poata deplasa cu aparatul undeva in Sectorul 1? Motocicleta mea nu mai vrea sa porneasca si suspectez pompa de benzina dar pana sa arunc banii pe piese cineva mi-a recomandat sa-i fac o diagnoza ca sa fiu sigur. Multumesc!

Termostat OEM (stanga) vs aftermarket La BMW il aduc pe cel original la doar 270 lei, in doar doua saptamani Am cautat dupa codul de pe piesa si am constatat ca acelasi termostat se foloseste la masini: Audi, VW, Skoda etc. Gasit de pe-o zi pe alta, la un magazin de piese auto, cu 52 de lei. Revin cu feedback daca nu crapa fieru' Las si poze cu info aici, poate se mai confrunta careva cu aceeasi problema. Drumuri bune Salutare! Cineva din București care ma poate ajuta cu un aparat de diagnoza pentru un bmw f650 gs dakar? Mulțam! Salutare! Cineva din București care ma poate ajuta cu un aparat de diagnoza pentru un bmw f650 gs dakar? Mulțam!

CuCun, da, intr-un fel am ramas acolo Alin G. am incercat pe cat posibil sa tinem jurnalul asta foto in timp real dar se pare ca drumul ne-a luat-o inainte. Acasa am ajuns undeva pe la jumatatea lui septembrie si chef de scris din amintiri nu prea este. O sa continuam sa punem poze fara prea multe cuvinte. Drumuri bune la toata lumea! -------- Cafeaua are cel mai bun gust dupa prima noapte de plouat in cort, undeva la poalele Alpilor. I-am multumit tot drumul italianului pe care l-am intalnit la granita cu Macedonia pentru ca a insistat sa mergem pe Passo Gavia. Cel mai OK cappucino e in Passo Gavia, la aproape 2700m. In Passo Stelvio fulguia, asa ca nu am zabovit prea mult. Undeva prin Dolomiti, in a doua noapte cu apa in cort.

Multumim, dexxter si ne bucuram ca-ti trezim asa amintiri. Multumim, tavibasca! -------- Iulia O, zeule al spatiilor unde poti opri motocicleta pe marginea drumului, da-ne si noua un colt de umbra care sa nu fie populat sau in gradina vreunei case cu sobe / zimmer / rooms. Cred ca densitatea populatiei in zona de coasta a Croatiei o depaseste pe cea a indienilor in Bombay. Radu Luam drumul Pulii doar ca dupa Opatija, cotim dreapta, spre Slovenia si trecem prin cel mai lung tunel. Opt kilometri par o eternitate atunci cand mergi pe sub pamant. Undeva foarte aproape de granita slovena, pe un drum care serpuieste prin taramul trufelor, vedem indicatorul spre cel mai mic oras din lume: Hum. De ajuns cat sa ne starneasca curiozitatea si sa ne abatem cativa kilometri. Cel mai mic selfie, pe cea mai mica strada, din cel mai mic oras, din lume. Piran, sau cum a spus o tipa din Slovenia, if you want to see Venetia for cheap, go to Piran. » Post actualizat in 06 Oct 2015 08:19 In drum spre Alpi am oprit jumatate de zi in Venetia.

dj.marten, foarte frumoase, plus ca ofera un adevarat masaj la talpi ------- Iulia Trezirea la 8. Astazi planuim toti patru sa fugim prin Croatia. E cald si un pic peste buget. Stim asta pentru ca am tot cautat cazare. Ei vor scurta un pic excursia. Vor sa urce in cateva zile in capitala Sloveniei, la Ljubljana. Plecam din Mostarul pocnit. Caldura foarte mare, mon cher. La granita cu Croatia ne ia cu fierbinteala si nu mai asteptam la coada inexplicabil de mare. Oamenii in tricouri din masinile lor cu aer conditionat nu vor sa ne lase mai in fata. Asteptatul constiincios la coada e ceva imprimat pe creierul nostru, al celor care au trait sub comunism, vreau sa spun. Stam in laterala drumului si Radu injura de mama focului in casca. Doi domni ies din ghiseu. Se pare ca ne-am facut remarcati. Ne intreaba despeak english, de ceva de declarat, de pills. Daca avem pills? Da avem ceva. Normal. Ne pun sa tragem pe dreapta si sa le aratam. WTF?! Macar ne dam jos de pe motor la umbra unui copac. Ne descotorosim de "paltoane" si casti si da-i de cotrobaie. Scoate din cutie sticla de apa, pepenele, smochinele proaspat cumparate, biscuitii, chestii stalcite...Aha! Iata si punga. Se aude un Oho! din partea lor. Probabil au impresia ca au capturat ceva. Le iau pe rand, intreaba, spun ca sunt cam multe pentru stomac...Radu incearca o gluma cu da, cu mancarea de la voi...digestia e mai grea. Ei nu se amuza. Deloc. Oricum, lasa inspectia balta si ne ureaza drum bun. Domnilor, eram doar turbati de canicula, nu sub influenta. Din turbare dam in Split in isterie. Ne intalnim cu Dragos si Irina intrand in centrul vechi. Ce coincidenta! Tare intalnirea. Trebuie sa cautam loc de parcare si poate stam cu ei la o cafea. Ce parcare? Radu cauta sticker (evident) la o taraba, doua. Am adus motorul pana la intrarea in partea frumoasa a orasului. Un domn se ia de noi. Zice ceva de Serbia si sa plecam cu motorul cat mai repede de acolo. A! Suntem din Romania? Atunci no problem. As bate pe cineva. Radu la fel. In momentul asta suntem periculosi unul pentru celalalt. Ne punem castile care fierb si, bombanind, plecam mai departe. Oprim la doi pasi de Split unde dam pe o singura pizza echivalentul a 50 de lei. Macar Radu si-a gasit acolo sticker. In momentul asta, coasta dalmata, frumoasa in sine, nu ma impresioneaza, si in nici un caz lookul aproape imaculat occiental. Dupa ce am aflat povestile formarii acestor granite de state moderne, ale tuturor din zona balcanica, dupa cat si-au dat in cap, s-au ciopartit, expulzat, anihilat ma cam doare in pix de aceasta imagine de Europa moderna. Imi vine sa adorm in timp ce ma coc la foc mic pe Roibu mergand. Facem pauza de cafea imbuteliata din benzinarie si cautam loc de pus capul jos. Mergem pe niste ulite prafuite si dam de un mini camping, miniloc de pus cortul la doar (?!??!!) un pic peste 20 de euro, fara net, cu dus rece si tantari pe masura dispozitiei mele proaste. Dar suntem la zece metri de Adriatica, in care ne aruncam. Prindem un apus epic si bucatarul excursiei, adica Radu, face niste paste cu ton incredibile la buteliuta noastra. Acum e bine dar maine vrem sa strabatem vreo 400 de km. Valeu! Pana maine servim un sprit sub luna plina si ne miram ca nu mai transpiram respirand.

Iulia Dragos si Irina ajung inaintea noastra in Mostar si gasesc cazare la Lena, o tipa foarte simpatica. Ne spalam toti hainele la lighean, profitand de sarmele lungi ale Lenei si asteptam o ora mai decenta de plimbare. E mult prea cald. Se pare ca lucrurile pe aici nu merg atat de smooth ca-n Sarajevo, unde senzatia a fost ca toata lumea traieste in pace si respect. In Mostar, jumatatea bosniaca-musulmana si jumatatea croata-crestina pastreaza distanta si raceala. Are fiecare posta ei, de exemplu. Pentru noi pare absurd. Pentru ei, probabil, e singura formula gasita pana in acest moment pentru a nu se lua de gat. Se vede o campanela sub luna iar noi trecem pe langa minarete. Ne iau ochii toate suvenirurile si terasele si agitatia si apoi o vedem! E chiar ea. Coperta Lonely Planet. Am ajuns. Bietul pod refacut, motivul pentru care Mostarul e asa celebru. In '93, in plin razboi, partea croata s-a gandit ca ar fi o super lovitura in identitatea culturala a orasului, daca ar da cu racheta in podul asta construit de pe la 1500 de otomani. Aceste actiuni de a distruge patrimoniul cultural au intr-adevar un efect psihic devastator asupra inamicului dar e peste puterea mea de intelegere cum de e in stare cineva sa faca asta. Probabil lipsa educatiei e raspunsul? A doua zi o luam la pas, dupa ce caldura o lasa mai moale. Trecem prin Mostarul cel frumos si ciuruit de gloante si ne miram. Unii chiar au un job interesant: localnici care sar de pe vestitul pod (5 euro de om pentru grupuri mari si un spectacol pe masura). In partea croata a orasului am descoperit de unde pornea campanela vazuta cu o seara in urma.

motanu', at the next roundabout, turn right! n-o sa-ti para rau drum bun! tavibasca, multumim! da, Durmitor e de mare angajament, in special drumul ala prin pasul Sedlo ------ Iulia "All that is necessary for the triumph of evil is that good men do nothing." Edmund Burke Intram in Sarajevo aratandu-ne unul altuia urmele de gloante si gaurile de obuze din cladiri. Conflictul sarbo-croato-bosniac e de data recenta (anii '90) asa ca ma gandeam ca mai sunt urme prin Bosnia dar vederea lor in plina capitala are un impact puternic asupra noastra. Ne gasim un hostel aproape de centru, recomandat de Aida, si pornim la vanatoarea de pleskavica, carnati, donner, kebab...tot ce trebuie pentru o cina tarzie. Dimineata...ei bine, din acea dimineata lucrurile s-au cam schimbat pentru tot restul excursiei. Hotaram sa mergem la Srebrenica Gallery, un loc care e de vazut, mai ales acum, cu noua criza aparuta a refugiatilor. Acolo sunt filme si poze despre cat de usor oamenii se transforma in animale si omoara alti oameni, doar pentru ca Dumnezeul lor se cheama altfel. Imi e cam greu sa-mi gasesc cuvintele si stiu ca nici nu e locul aici pentru discutii despre fanatism, dar in Srebrenica si in mai toata Bosnia sarbi+bosniaci (ortodoxi) au omorat bosniaci (musulmani) doar pentru...pentru ce? NIMIC. Am vazut si un documentar despre asediul Sarajevoului, care a durat patru ani, intre 1992-1996...Si nu-ti vine sa crezi. Atata timp, atatia oameni si nimeni nu a facut nimic pentru ca intotdeauna jocurile politice sunt mai importante decat individul. Apoi iesi de acolo, afara e soare, oamenii din jurul tau muncesc, trec pe langa tine, zambesc si devii constient ca fiecare om de aici ascunde o poveste despre supravietuire. Si nu-mi mai vine sa arat cu degetul spre urmele de gloante din cladiri pentru ca ele sunt acolo ca sa-mi arate ca un om a vanat alt om, pe stradutele care sunt pline acum de cafenele si baruri cochete. Tot ce poti face e sa te bucuri de oras asa cum se bucura si ei. Acum mai bine de 100 de ani, aici, Gavrilo Princip l-a asasinat pe mostenitorul la tron al imperiului austro-ungar, Franz Ferdinand, lucru ce a dus la declansarea Primului Razboi Mondial. Pam-pam! Numele celor peste 1500 de copii morti in timpul asediului de la Sarajevo. 11.07.1995 "One of the most horiffic scenes of the Srebrenica genocide against innocent Bosniak population in a scene when the father Ramo calls his son Nermin, to surrender to the Serbian soldiers, as allegedly they will not do any harm to them. Exumation team found Ramo and his son Nermin in a mass grave near Srebrenica in 2008" The War Tunnel, Sarajevo Tunnel, Tunnel of Life, The Tunnel that endend the War...pe scurt, tunelul care a tinut in viata locuyitorii din Sarajevo pe timpul celui mai lung asediu al unui oras.

Radu Ne incepem dimineata cu o plimbare romantica in patru cu barca pe Crno Jezero, adica Lacul Negru, un lac glaciar la doi pasi de campingul nostru Ivan Do. Dragos e primul la vasle, apoi urmez eu si uite-asa ne etalam in fata doamnelor noastre calitatile de vaslasi de prima clasa. Strangem tot si pornim spre...Bosnia! Fix prin inima Durmitorului, adica prin Pasul Sedlo. Habar nu aveam de drumul asta. Este absolut superb, un fel de Transfagarasan + Transalpina la un loc, la superlativ si aproape nepopulat. Sus in pas incepe sa picure, numai bine sa ne testam costumele de ploaie, care rezista cu brio. Intalnim un cicloturist din Turcia care impinge din greu la coarne ca sa-si traga un selfie in cel mai inalt punct al trecatorii. Din drumul de munte iesim in Canionul Piva, granita naturala si singura legatura de drum care ne poarta spre Bosnia. Un alt drum superb, o alta supriza ce ne-o rezerva micul Muntenegru. Prima poza din Bosnia. Pe marginea asta de drum, in drumul nostru spre Sarajevo, prin valea asta misterioasa unde miroase a brad si a pin, m-am simtit pentru prima oara de parca as fi acasa.

textoru, multumim! De invidiat tura voastra. Am vrea si noi mai mult pe off dar suntem mult prea grei _Raul_, multumim! Intr-adevar, Albania, Macedonia si Bosnia sunt revelatiile acestei ture. Blana! asilindean, multumim! --------- Iulia Ieri seara, in timp ce mancam ca disperatii, fericiti ca am ajuns nevatamati de pe off-road, au campat in jurul nostru toti polonezii pe langa care am trecut prin Theth, toate cele noua masinoaie. I-am recunoscut, ne-au recunoscut si unul din ei a venit la noi si mi-a laudat iubitul. M-am simtit tare mandra de el. Cu acest sentiment placut si cu promisiunea ca pentru cateva zile ne vom tine de drumuri principale plecam spre Muntenegru. La granita, un domn muntenegrean e tare suparat ca nu am stat cuminti la coada si ca suntem in paralel cu el ca sa prindem umbra. Bine, draga! Lasa dramoletele, ca nu ne bagam in fata ta. Nu vezi ca in dreapta ta, pe marginea drumului e-un copac cu rodii care se coc si ca niste capre demente trec ilegal granita? Iesim din Albania fara sa imi mai apara nici macar un buncar. N-am nici o poza cu ele. Nici una. Nimic. Chelnerul de la restaurantul din camping ne-a zis ca dai 1000 de euro ca sa scoti fierul dintr-un buncar si-l vinzi pentru 2000. Deci in nordul Albaniei oamenii au fost harnici. Daca ai mai multi pe proprietate, te-ai scos. In Podgorica bem o cafea si pornim spre ai nostri in Kotor care si-au petrecut ziua cautand ceva decent de locuit. Se pare ca e foarte scump acolo. Parcul national Lovcen are drum ca in povestile de groaza. E stramt si daca se intalnesc doua masini sau autocare venind din sensuri opuse obligatoriu unul da cu spatele ca sa poata trece la un moment dat celalalt. Dar noua nu ne pasa, nu-i asa? Aici nu am auzit de povesti cu impuscaturi. Servim si pepene pe marginea drumului in timp ce altii se chinuie sa-si faca loc pe el si admiram look-ul satelor muntenegrene. Culmea e ca mie mi se face frica de inaltimi de unde rezulta acest selfie solo al lui Radu, in timp ce eu eram asezata in siguranta, vis-a-vis. Dupa cateva ore si 200 de grame de prsut (prosciutto) achizitionate de la sibienii locului, ajungem in Kotor. » Post actualizat in 03 Sep 2015 07:32 Am stat o zi in Kotor, aceasta Venetie a Muntenegrului, si ne-a cam placut. » Post actualizat in 06 Sep 2015 07:41 Radu Dupa doua zile de huzur, parasim Kotorul cel turistic si o taiem in directia Durmitorului, in cautarea celui mai tare loc de pus cortul, ca asa ne-a zis noua un backpacker francez pe cand eram la hostel in Skopje, campingul cel cu nume de poveste: Ivan Do. Dragos si Irina o iau pe epica sosea Kotor-Cetinje, eu cu Iulia direct spre Niksic urmand sa ne regrupam mai tarziu. Imi suna in cap in continuu melodia aia stupida de la Bosquito, nu stiu de ce, nu stiu de unde, ca n-am fost niciodata fan, dar nu se mai opreste... Cand te vad parca ametesc Ca o lumanare ma topesc Mi-as dori sa fiu toreador Si sa-ti arat ce tare sunt in DURMITOR Haaai ai ai Da-i inainte cu tupeu Haaai ai ai si-ai sa vezi ca nu e greu! Oprim pe marginea drumului sa admiram un pic peisajul. Suntem noi doi, cele 45 de grade de afara si o doamna care sta la umbra propriei tarabe cu produse traditionale. N-apuc sa gust bine dintr-un borcan cu dulceata ca aud sunet de motocicleta. Din sens opus, calare pe o Aprilia Pegaso, parca scoasa din tipla, apare tanarul Milos Pavlovic, sarb, din Belgrad, solo, in drum spre prietenii lui din Budva. Ne apucam sa povestim una-alta, cand vad cu coada ochiului un Passat, in marsarier, indreptand-se direct spre motocicleta lui Milos si...poc! Motocicleta-i cu rotile-n sus. In masina un domn si-o doamna trecuti de prima tinerete, par sa nici nu-si dea seama ca au lovit ceva. Milos sare ca ars, incepe sa injure pe limba lui. Ma uit la numerele Passat-ului. BiH. Bosnia. Fuck! Bosnia+Serbia = orice numai love nu. De la volan coboara domnul care e cam cat dulapul si tot gesticuleaza, ca si cum ar zice ce ma, doar ti-am dat-o un pic pe jos! las' ca trece... Milos pare ca-i zice ceva de mama sau pe aproape, oricum suna foarte rau. Bosniacul pare ca injura si el, apoi se urca inapoi la volan. Da sa plece. Milos dupa el, ii deschide portiera si parca vrea sa-i dea o bucata. Cat de darz e sarbul asta! Frate, e groasa, zic, si ma gandesc cum sa-i despart pe astia doi in caz ca iese nasol. Bosniacul aproape ca rupe usa sa se dea jos la sarbul meu. Ma gandesc ca a scos vreun pistol, ceva, o arma, ca-l vad pe Milos cum sare inapoi. Nu stiu ce-si zic astia doi dar suna ca dracu'. Balcanii, scurt pe doi, se intampla in fata mea. Pe cat de vulcanic a inceput totul pe atat de platonic pare sa se incheie povestea ca pana la urma par sa-si schimbe ceva numere de telefon si pace. Fiecare pe drumul lui, numai ca motoreta cea noua a lui Milos nu mai vrea sa porneasca si are maneta de frana rupta. Scot trusa de scule si cu ce am eu, cu ce are si sarbul incropim o maneta care sa-l duca pana la Budva. motocicleta o pornim impinsa, tragem repede niste poze fara sa oprim motorul sibon voyage! Iulia, in locul unde am mancat cel mai bun gulas, inspirata de blana de mistret, scrie in jurnal. La intrarea in Durmitor ne regasim cu ai nostri si pornim spre Ivan Do, unde e frumos pe cat zicea francezul nostru, ba mai mult. Incheiem seara cu supa instant de cocoș fara cocoș, rachiu de la Zahi din Macedonia si un cer plin de stele. » Post actualizat in 07 Sep 2015 06:45 Iar am atins limita de poze pe cap de motociclist...

Radu Ok. Deci cum naiba a aparut nebunia asta cu Theth si nordul Albaniei. Acum cateva zile, la o margine de drum prin Macedonia, coboara langa noi dintr-o Zastava un barbos. Vrea sa vada daca suntem bine, sa ne intrebe de sanatate. Ne conversam cateva minute bune si dintr-una-ntr-alta ajungem la inevitabila intrebare where are you from?. Zic, din Romania si mare mi-e mirarea cand aud Pai si eu! Omul e din Hunedoara, stabilit aici de douazeci de ani, olar. Ne intreaba incotro. Albania. Ii pica fata. Sa avem mare, mare grija cu Albania, zice. Numai anul trecut au fost omorati 1000 de turisti din Cehia! Asta e nebun. 1000?!?, intreb. El: nu chiar 1000, dar e o vorba cu 1000...Nu prea inteleg, dar mesajul e clar. Nu mergeti in Albania ca e jale cu J mare. Gata. Fructul oprit, lucrul interzis, toate ingredientele sa vrem acolo. A, era sa uit. Makis, tipul la care am stat in Berat, ne-a spus ca zona asta, Theth, nordul Albaniei, e ca o Columbie a ierbii pentru Europa si ca de fapt turistii astia cehi omorati, care nu-s chiar 1000, faceau ceva trafic cu droguri pe acolo si chestii suspecte. Ora 8:30. Suntem in Camping Shkodra Lake. Stabilesc cu Iulia planul de atac. Bagam un mic dejun englezesc asa ca inainte de hardcoreala, ne luam la revedere de la Dragos si Irina cu care stabilim sa ne regrupam pe undeva prin Muntenegru. Bucla de off-road pe care vrem sa o facem are vreo 90 de kilometri, teoretic. Eu zic ca si pana la Theth daca ajungem e bine. Pasager, bagaje, e greu, domne. Iulia vrea sa faca tot. De cand a prins gustul de coclauri zici ca a intrat Necuratu' in ea cand aude de off-road. Pornim. Pana la Boge e asfalt, asa ca pe Transfagarasan la noi. Imediat dupa Boge incepe distractia. Intalnim un motociclist care zice ca mai jos cu zece kilometri e jale si ca pentru el nu se merita sa-si rupa V-Strom-ul pe aici, asa ca face cale-ntoarsa. La intrarea in Theth, care e o chestie cu trei case si o ulita, il intalnim pe Jimmy Guri, autoproclamat (credem noi) sef peste toti sefii parcului asta natural si-al tot ce misca pe aici. Vorbeste o engleza cu accent de texan de zici ca e de acolo. Ne spune propriua lui versiune a povestii cu turistii cehi, zice si el ca sa nu o luam pe acolo dar daca totusi o luam sa tinem cartea lui de vizita. A mai scos si pe alti nebuni de acolo, cu mobre si oase rupte. Totul pentru pretul corect de 150 euro! Daca totusi ne hotraram sa continuam din sat mai departe, sa nu plecam mai tarziu de ora 15:00, ca sunt vreo cinci ore de mers pe off si-n plus, zice, ne va prinde intunericul fix pe unde au fost impuscati cehii. Ma pun cu Iulia la o cafea la birtul din sat. In mintea mea e clar. Ne intoarcem de aici. N-am nicio problema sa ma pun pe mine in situatii dubioase. Dar cand vine vorba de Iulia, altfel sta treaba. O intreb ce crede, asteptandu-ma ca dupa toate povestile astea cu cehi impuscati si disparuti sa zica ca vrea mai repede pe coasta Dalmata. V-am zis mai sus de treaba cu Necuratu', off-road-ul si Iulia. Raspunsul e prompt: nu stiu tu, dar eu n-am chef sa ma intorc pe unde am venit. Bine, fata! La vreo juma' de ora il intalnim pe Pawel. Polonez. Singur. Inca odata mi se confirma treaba ca polonezii au boasele cat pistonul de la F650. E numai un zambet. Zice ca drumul mai sus e bun, cateva balti, pietroaie, nimic greu. Mai zice ca undeva pe sus e un convoi de polonezi cu 4x4 si ca n-avem cum sa-i ratam. Vorba lui Pawel, e misto cand mai intalnesti pe cineva pe drumuri de-astea. It brings back hope! Trece alta juma' de ora. Drumul inca bun. Din sens opus un 4x4, alb, cu un snop de buruieni cat un balot de fan, legat de masina. Ce naiba, au facut polonezii cale-ntoarsa? Trec de noi, numai fețe suspecte, Numai a polonezi nu arata aștia. Buruienile: iarba cat cuprinde. Marijuana, hasis, verde! WTF?!? Makis, 'tu-te-n aripa! Tu vorbeai serios?! Morcovul e cat lubenita! Ma uit la Iulia care rade. Bai, ce dracu, unde am ajuns? Tu ai vazut? Nu trec zece minute ca din fata apare un 4x4 pe care scrie POLICIA. Inauntru alte fețe dubioase care ne scaneaza din cap pana-n picioare. Ridic timid mana sa salut. Saluta si ei. Dam mai departe ca inapoi clar nu ne mai intoarcem. Incepe sa fie din ce in ce mai rau pe jos. Albii de rau, bolovani de toate marimile, noroi. Ma astept, nu de putine ori, ca Roibu sa se rupa in doua. Pute a iarba din toate directiile. Posibil sa fi ajuns chiar in locurile alea despre care povestea Makis ca e foarte greu sa ajungi, la plantații. Mi-e frica. Chiar mi-e frica. N-am avut niciodata un sentiment asa puternic de nesiguranta. Ma gandesc ce idiot am fost sa ne bag pe aici. Incepe sa picure mocaneste. Geaca mea nu mai stie cu ploaie si chestii de-astea si-mi dau seama de cat de stresat sunt abia dupa vreo douazeci de minute in care m-am murat bine, cand imi amintesc ca avem costume de ploaie cu noi. GPS-ul, adica telefonul destept cu aplicatia de MAPS.ME nu l-am mai verificat din Theth si am senzatia ca ne-am pierdut iar asta ne-a facut el drumul pe unde crede ca-i mai bine. FUCK! Acum chiar sa vrem sa ne intoarcem si nu mai stim pe unde. Ajungem intr-un sat, adica doua case care arata ca dupa bombardament, si numai barbati unul mai dubios ca altul, la o sezatoare, beau cafea si fumeaza. Iulia zice sa oprim sa-i intrebam unde suntem. Ai innebunit, zic?! Gaaaaz! Gata, am scapat si de astia. Iulia ma tot bate la cap sa fac poze cu defileul. Opresc intr-un final dar nici nu-mi dau jos casca din cap. Trag asa, rafala, una tot iese. Continuam in sus, numai ace de par, ud, pietre ude, noroi, tot ce trebuie, toate ingredientele. Parca m-am mai calmat dar nu pot sa nu ma gandesc ca a trecut abia o ora de cand am plecat. Si nebunul ala de texan, Jimmy Guri, a zis ca facem cinci ore. Deci inca patru de asa ceva? O fi mai rau de atat? Unde (cuvant urat) suntem? De ce ne-a trebuit noua off-road cu enșpe mii de bagaje si pasageri si fara GPS si singuri? Dupa fiecare curba in mintea mea se deruleaza acelasi scenariu: cativa barbati mascati, probabil anuntati de dubiosii de mai devreme ca vin doi prosti pe motocicleta in sus sa le deconspire afacerile cu droguri, apar in fata noastra cu AKM-uri, ne opresc, ne pun in genunchi, eu ma uit la Iulia si-i spun cu lacrimi in ochi cat de rau imi pare, etc. Ca in filme. Stiti vorba aia cu de ce ti-e frica de aia nu scapi? E pe bune. Dupa a cinci sutea curba pe acest drum crancen, apar cativa baieti, unul mai fioros ca altul, doi dintre ei cu AKM-urile pe umar! Totul parca se misca la relanti. Pana si Roibu. Privirile se atintesc asupra noastra si tot ce pot sa fac e sa ridic mana si sa salut prieteneste. Dau zoom pe unul dintre ei. Sta in picioare, cu arma pe umar si trage asa tacticos din tigara cu un zambet in coltul gurii. Baaaa, cine dracu' sunt astia? O sa murim! Gata, asta a fost. Nu opresc si ma gandesc ca o sa ne impuste in spate. Cosmarul se mai domoleste dupa primul ac de par cand ii pierdem pe dubiosi din vedere. Unde naiba sunt polonezii cu 4x4?! Aaaaa! Cand totul parea fara de sfarsit, dupa vreo trei ore apar si polonezii nostri, odata cu prima raza de soare care avea sa ne-ncalzeasca. Ii gasim opriti pe marginea drumului, un copil din grup nu stiu cum se ranise la picior si-i acordau primul ajutor. Ii intrebam daca au vazut si ei oamenii cu pusti, snopii de marijuana si toate cele. Nimic. Nada! Parca am luat-o pe drumuri paralele in lumi paralele. Urmatoarele ore au fost cu mai putin stres, stiind doar ca trebuie sa fim mai rapizi ca polonezii, in caz ca se razgandesc albanezii nostri si incep vanatoarea de oameni. Noi trei nefocusati la reintoarcerea in camping, surprinsi de un batranel binevoitor care a insistat sa ne faca poza. Se pare ca nu avea clarul la el in ziua aia. Hero of the day: Roibu.