Akbert

in jur de 13.07 as vrea sa fac o miscare similara. daca ne potrivim ca perioada poate reusim sa trimitem impreuna sa impartim costul

da, la posta.... care intradevar se misca extrem de incet. Ca ideea, am avut colete care au ajuns in cateva zile din China in Bucuresti, si apoi au mai facut 2 saptamani pana la Timisoara. Vanzatorul iti da tracking number pe care il poti verifica pe site-ul Postei Romane, din momentul in care coletul a intrat in tara

toate taxele pe care le ai de platit, se achita in momentul ridicarii coletului. acolo iti si calculeaza suma datorata. trebuie sa ai cu tine factura cu care ai cumparat. daca coletul vin din afara UE, ex China, ai de platit taxa vamala + TVA, un functie de valoarea coletului. Pentru bunurile sub 10 EUR parca, nu se plateste niciun fel de taxa. depinde foarte mult si de lucratorul vamal de la punctul de ridicare al coletelor externe. eu am platit sume simbolice sau uneori nimic, desi valoare era mai mare. depinde cat de mult atrage atentia produsul tau, sau cat de la carte vrea sa fie vamesul. am singura data am primit din China prin DHL si mi-a venit coletul la usa. era valoare mare si nu m-a intrebat nimeni de vama sau tva

fain, dar inca mult prea devreme pentru TF

Traversarea Muntilor Atlas Putin inainte de ora 11 plecam din Marrakesh cu destinatia Ourzazate. Alimentam si dupa doar 2 intersecții reuşesc sa pierd drumul. Facem un mic ocol printr-o piata si revenim la drumul pricipal. Primii 50 de km simt destul de anosti, dar ne delectam cu constructiile care dintre care mai ciudate pentru ochiul nostru. In scurt timp, peisajul incepe sa se schimbe si apar primele dealuri. In zare se intrevad varfurile inzapezite ale Muntilor Atlas. Am intrebat mai devreme daca se poate trece si mi s-a raspuns ca teoretic da, fiindca a fost vreme buna in ultimele zile. Imediat incep si primele viraje. Drumul este relativ bun, trafic foarte scazut. E momentul in care realizez ceea ce se intampla. Chiar sunt in Maroc, pe motor. Nu mai este doar un traseu pe harta, o poveste scrisa de altcineva ci traiesc propria aventura in aceasta tara indepartata. Vegetatia e in continua schimbare pe masura ce urcam. Palmierii si cactusii sunt inlocuiti de mici conifere, ca mai apoi bolovanisul sa preia puterea. Vaile sunt pline de satulete construite din lut, multe dintre ele doar ruine. Incet, incet apare si zapada pe marginea drumului. Deja resimtim scaderea temperaturii si facem o pauza pentru a mai lua ceva haine pe noi. Mie îmi este cam frig la degetele de la maini, insa Isza incepe sa resimta frigul mult mai tare. Pelerina de ploaie o mai ajuta un timp. Soarele iasa si el si ne amagim ca ne va incalzii cu razele sale. Altitudiea insa creste, iar la peste 2000m deja avem mici portiuni de polei in curbe si zonele umbroase. In unele locuri apa scursa de pe versanti acopera cel putin o banda de circulatie, daca nu chiar tot drumul. Atingem punctul maxim al pasului tizi n' tzcha 2260m si facem o scurta pauza, pentru o fotografie. Bate un vant taios si zapada e viscolita. Trag 2 cadre repede si o intindem Dupa cativa km, drumul coteste spre Teroudant, aflat pe traseul facut de mine acasa. Urmeaza 20km de drum destul de ingust. Primii km sunt acoperiti de polei si zapada, apoi pe masura ce coboram apar baltile si mocirla. Peisajul in sine este superb, rupt din alta lume. Trecem prin cateva sate extrem de izolate si atragem atentia putinilor oameni ce ne ies in cale. După o curbă nişte europeni opriți pentru poze ne salută zgomotos şi ne aplaudă pentru curajul nostru. E drept că până acum nu am mai vazut alți motociclişti. Nu includ aici scuterele localnicilor. Trafic aproape de loc. Cred ca in cei 20km doar 2 masini am intalnit, din care una era oprita intr-o curba. Ajunsi la Teroudant, gps-ul ne baga pe niste strazi innoroiate, ne invarte printre casele oamenilor ca mai apoi sa ne scoata inapoi in drumul mare, in directia din care venisem. Opresc sa consult gps-ul si facem o pauza si la cererea Iszei. De ceva vreme nu mai zicea nimic.... doar ca ii este frig. Ne dam seama ca avea picioarele ude. Cizmele se pare ca iau apa, lucru foarte neplacut pe frigul de astazi. O ajut sa se schimbe si consult ghidul nostru. Desi facusem ruta de acasa, nu vrea nici in niciun chip sa continue spre Ben Ait Haddou. Imi arata ca trebuie sa ma intorc pe unde am venit. Dupa ce scapam de zapada, peisajul este intr-o continua schimbare. Devine tot mai evident ca dedertul este aproape. Zona este din ce in ce mai arida, si totusi extrem de spectaculoasa. La fiecare curba peisajul se schimbă. Rocile au forme ciudate si culori din ce in ce mai spectaculoase. La un moment dat trecem printr-o caldare imensa, probabil locul unui fost lac, judecand dupa urmele de eroziune. Isza clachează din cauza frigului aşa că nu mai facem opriri pentru poze. Vrem să ajungem într-un hotel cald. Atât. Ajungem si la Ourzazate in cele din urma, ne cazam pentru 27 EUR la un hotel ce pare nou, si parcam motocicleta la loc sigur pe terasa hotelului, printre mese si scaune, dar sub o camera video. Ne cazam si ne bagam in pat sub 3 randuri de paturi sa ne incalzim. Isza, desi e mai bine inca are mainile si mai ales picioarele reci. In Maroc nu prea exista incalzire, dar unele hoteluri dispun de aparate de aer conditionat. Spre norocul nostru acest hotel dispune de un astfel de aparat. Oricum Isza a cerut express sa ne cazam la un hotel azi care sa aibe încălzire si apa caldă. Pare ciudat poate pentru un european, insa si apa calda este ceva mai rara pe aici. Maine exploram zona.

gasesti cam orice de inchiriat. raspung cam greu insa la emailuri poate urmatoarea tura o facem impreuna Ziua 0. Ultima zi la birou trece parca mai greu ca de obicei. Nu mă mai pot concentra şi gândul īmi zboară doar spre aventura ce urmeaza sa inceapa. Ajuns acasa, refacem bagajele, si mai, renuntam la o parte din ele. Provocarea e ca fiecare sa aiba bagaj limitat la ce incape intr-o cutie laterala. Spre surprinderea mea, Isza reuseste sa se incadreze si nu sunt nevoit sa impart spatiul meu. Seara trece repede, si ne raman doar cateva ore se somn. La ora 3 se da trezirea iar peste 40 minute suntem deja plecati spre aeroport. Trebuie sa lasam masina in oras, si sa cautam un taxi pentru aeroport, lucru care se dovedeste a nu fi usor. Dispeceratul nu raspunde, iar statiile sunt goale. Reusim sa vedem un taxiu oprit pe marginea drumului. Norocul nostru e ca tocmai a lasat un client acolo. De la el aflam ca e ora de varf. Lumea pleaca din cluburi spre casa. Zborul pana la Bergamo este scurt si fara incidente. Mai castigam o ora, asa ca aterizam inainte de ora 7, obositi parca mai tare de semisomnul pe care l-am tras pe avion.Nu avem un plan clar, dar stim ca avem de stat 8 ore pana la avionul ce ne va duce in Africa. Plecam sa verificam facilitatile aeroportului. Astfel gasim capsulele pentru dormit. Dupa ce studiem conditiile ne hotaram ca ne-ar prinde bine un pui de somn. 4 ore mai tarziu ne trezim, aproape odihniti. Ne-am cam inghesuit in unicul pat din capsula, dar in cele din urma a fost placut. Izolarea fonica a cam lasat de dorit, astfel ca am auzit printre reprize toate anunturile de zbor. Toata distractia a costat 36EUR, insa consider ca a meritat. Dupa ce luam un mic dejun italian in aeroport, ne ramane o ora pana la checkin. Ora care trece destul de greu pe putinele si inconfortabilele scaune pe care aeroportul le pune la dispozitie.Procedura de checkin tine destul de mult, desi incepem cu 2 ore inainte, ajungem la poarta de imbarcare abia cu 20 minute inainte de ora planificata pentru decolare. In acest timp incep sa apara si primele semne, ca lumea spre care ne indreptam este cu totul diferita. Lume dezordonata, copii multi si foarte galagiosi, pasageri care incearca sa imbarce mai multe bagaje decat platisera. Se pare totusi ca la Ryanair, acest aspect nu este negociabil. Urcam in cele din urma si in avion si ne asezam cuminti la locurile noastre. Avem timp sa privim in jur si dintr-o data incepem sa avem o viziunea foarte clara a ceea ce ne va astepta. Este un haos total in avion. Nu dureaza.mult si apare un conflict de trafic pe culoar. Pasageri cu locuri in ultimele randuri, urcati prin fata si viceversa. Copii urla ca din gura de sarpe. In dreapta noastra o femeie cu 2 copii pare depasita de situatie. Se ia cu mainile de cap in timp ce sotul ei sta impasibil, aproape ca un strain. La 30 de minute dupa ora planificata pentru decolare, lumea reuseste sa se aseze si primim permisiunea sa decolam. Urcand inca spre altitudinea de croaziera, stuardesa incepe primul anunt. Ramaneti asezati pana se stinge semnalul pare sa fie un anunt care pe multi ii lasa indiferenti, si mai multe persoane se ridica si se indreapta spre toaletele evident inca deschise. Personalul aeronavei mai face un apel disperat ca lumea sa isi ocupe locul care se termina cu un ridicat de umeri al stuardesei evident depasita de situatie. Atmosfera din avion este una de autobuz de tara plecat cu taranii la piata. Galagie multa, bagaje alandala, oameni care mananca mancare gatita pregatita de acasa si atent ambalata pentru drumul lung ce ii asteapta. Ne apropiem de Marrakesh, destinația noastră şi Munții Atlas se zăresc din avion. Se pare că sunt acoperiți de zăpadă. Asta nu e bine de loc. Tot traseul planificat de acasă depinde de traversara Munților Atlas. Nu am plan de rezervă şi a face traseul în sens invers e prea riscant, pentru că nu ne vom putea întoarce în Marrakesh dacă pasul ce leaga oraşul de Ourzazarte este închis. Cele 3 ore si jumatate trec in cele din urma si avionul aterizeaza. De indata ce avionul a asezat rotile pe pista, un ropot de aplauze cuprinde autobuzul, pardon avionul. Ma trezesc din amorteala crezand ca sunt la Opera din Milano si rasuflu usurat ca nu se cere un bis. Eliberandu-si mainile de strasnicele aplauze, unii dintre calatori se ridica in pocioare, isi iau bagajele din partea sus si o intind spre usi. Spre surprinderea mea, printre ei se afla si o mama cu un bebelus in brate. Oamenii astia nu au nici o treaba. Stuarzii sunt depasiti de situatie, dar reusesc sa aseze, cel putin femeia cu copilul. Ajungem in aeroport, umde trebuie sa completam un formular de imigrare. Foarte important sa fie complet, inclusiv adresa hotelului unde vei sta, atfel vei fi intors din drum. Stam la coada peste 40 minute pana ne vine randul. Ofiterul de la vama, introduce datele intr-un program, apoi ne pune stampila in pasaport. Imediat ce trecem de ghereta lui, dam de o alta coada unde nu se verifica existenta stampilei in pasaport. Aeroportul in sine este spectaculos ca si arhitectura. Exteriorul este unul avangardist iar la intrare este o sala uriasa care ar face de rusine orice sala de concerte de pe la noi. Rezervasem online transferul catre Riad Katia, asa ca a nu ne mai ramane decat se localizam soferul. Cum iesim din cladirea aeroportului, avem senzatia ca este o manifestatie acolo. Cand colo sute de soferi cu hartii in mana. E si al nostru acolo, sunt sigur. Hoinarim printre randuri cateva minute, ne despartim la un moment dat pentru a acoperii mai mult spatiu, si reusim in cele din urma sa localizam pancarda cu numele meu. Dupa ce confirmam destinatia, suntem luati in primire de un sofer extrem de inalt... si grabit. Ne ia valiza cea mare si aproape in fuga incercam sa tinem pasul cu el. Evident nu reusim, si omual ia ceva avans. Fac si o mica gluma, cum ca asta de fapt fuge cu bagajul nostru, mai ales cand incepe sa faca slalom printre masinile parcate. Plecam spre Riad in cele din urma, si nu ne ia mult timp sa ne dam seama ca engleza nu ne va ajuta prea mult. Devine evident destul de repede ca soferul nu are idee unde este hotelul. Auzim totusi numele pietei Jemma El Fna, piata care e la 2 strazi de Riad. Ajungem in zona si suntem debarcati. Dupa cateva telefoane, pare ca soferul nu stie ce sa mai faca cu noi. Ii ofer numarul.de la Riad, si dupa o scurta convorbire, suntem predati unui carutas invarsta. Omul e simpatic dar devine enervant cand ne dam seama ca nici el nu stie unde este Riadul. In plus o tot da pe araba si nu pricepem nimic. Pentru o clipa vrem sa ne luam bagajele din carutul lui, si so luam noi dupa cum imi aduceam aminte cand verificasem adresa cu google maps. Reusim totusi sa il intelegem cand incearca sa o dea pe franceza ca ne cere numarul de telefon. Posibil ca si pana atunci sa fi vorbit tot franceza, dar atat de prost ca nu intelegeam nimic. Omuletul e simpatic si ne tot povesteste in timp ce mergem prin multime pe stradutele inguste. Ii zambim frumos de fiecare data, iar la un moment dat chiar reusim sa deslusim ca ajungem intr-un minut. Intram pe o alee ingusta si facem stanga pe una si mai mica, catre o strada infundata. Inima incepe sa imi bata tare. Ma gandesc ca asta ne atrage intr-o capcana si ca urmeaza sa fim jefuiti, cand dintr-o data se opreste in fata unei usi, ca cele metalice de pe la apartamentele noastre si ne informeaza ca am ajuns. Sceptici privim spre usa, si reusim sa vedem pe ea scris Riad Katia. Am ajuns la destinatia noastra! Rasplatesc omul pentru serviciu si poftim in interior. Imaginea pe care o vedem acolo este socanta la inceput. Usa din strada ne conduce pe un hol ingust, care se termina intr-o curte interioara cu o mica piscina in interior. Incepe sa semene cu ceea ce vazusem in rezervare, totusi parca sunt socat. Citesc dezamagirea si pe chipul Iszei, desi o avertizasem ca lucrurile nu vor fi asa cum suntem obisnuiti in Europa. Ni se ofera un foarte bun ceai de menta, pana ni se pregatesc formalitatile de cazare. Ajungem si in camera, pe care reusim.totusi sa o apreciem pentru stilul ei. Inca suntem in soc, dar e posibil ca aceasta cazare sa fie totusi printre cele mai bune de care vom avea parte in urmatoarele 2 saptamani. Ne tragem sufletul pentru o clipa si plecam spre celebra piata Jemma El Fna pentru a cauta ceva de mancare. Incepem cu o supa de melci care nu se dovedeste a fi ceva foarte special, dar ne-am facut damblaua. Urmeaza un raid printre standurile cu mancare gatita. Sunt cateva una langa alta si suntem efectiv asaltati de oferte. Incercam sa ii igoram cam fara succes. E ceva ce va trebuia sa invatam zilele urmatoare. Nu mai scapi de oamenii acestia daca pari interesat de marfa lor. In cele din urma de asezam la una din terasele ofertate de un tanar pe care amandoi l-am considerat cel mai civilizat dintre agentii de vanzari. Savuram celebrul tagine marocan. Portiile aici sunt mici asa ca eu unul sting cu o portie de fructe de mare. Departe de platourile imense din Italia, reusesc totusi sa ma satur in cele din urma. Incheiem cu un desert local, ale carui ingrediente raman un mister pentru noi. Ce ni s-a parut interesant este ca a fost incalzit pe gratar. Terminam cu un ceai de menta oferit din partea casei si ne retragem la Riad pentru a ne odini, dupa o zi atat de lunga. Am inceput sa fac si un mic serial cu filmarile din tura. Rezumatul mai jos:

O mica problema tehnica cu pozele de ieri, iar dupa primul coment se pare ca nu mai pot edita. Spre ca astea sa nu mai necesite microscop... poate cel mult ochelari

In luna Decembrie 2016, am facut prima mea tura lunga in 2. 13 zile in Maroc. Aceasta este povestea: majoritatea textului este scris in timpul turei Apropierea iernii coincide cu depresia motociclistica. Ideea de a inchide sezonul nu imi suradea deloc. De cateva zile ma gandesc cum sa prelungesc sezonul. Vremea rece imi permite cel mult o tura de cateva ore in zilele insorite. Undeva pe la mijlocul lunii Noiembrie, imi fac curaj si ii spun iubitei: - Ce ai zice să facem o tură cu motorul în Decembrie? - Ar fi fain. Unde putem merge? Zilele următoare încep să citesc, planific rute şi să estimez costuri. Ajuns la capitolul vreme şi temperaturi. Marocul apare astfel ca o destinaţie interesantă. Auzisem nişte prieteni că şi-ar dori o tură acolo dar nu ştiam nimic despre această ţară. După zile lungi de citit,schimbat mesaje cu cei ce fuseseră pe acolo, decizia e luată. În decembrie plecăm în Maroc pentru 2 săptămâni. Hotărârea luată, trebuie organizat logistic. Cum ajungem, cu ce, cum ducem motorul până acolo. Varianta de a merge 3500km pe moto în Decembrie până în sudul Spaniei nu este o opţiune. După câteva zile de cercetări rămân 2 variante: ~ cu maşina până la Malaga, cu motorul pe platformă ~ avion până la Marrakesh şi inchiriat moto de acolo Costurile sunt similare. A doua opţiune mi se pare tot mai atrăgătoare şi în cele din urmă cumpăr biletele de avion. Nu mai este loc de dat înapoi, lucrurile au devenit serioase aşa că încep pregătirile efective. Închirierea mobrei este cea mai importantă fază a planificării şi de aceasta depinde tura noastră. Am contactat mai multe agenţii din Marrakesh pentru închiriere. Preţurile variază între 70 EUR pentru Honda Transalp şi 120EUR pentru BMW 1200GS. Bugetul maxim este de 1000 EUR. Am găsit un BMW 800Gs la 90 EUR/zi, doar că nu îmi garantează disponibilitatea. Voi relua discuţiile cu firma de închiriere cu câteva zile înainte în speranţa unei confirmări. Din păcate nu toţi au răspuns la mailuri, iar unii nu aveau motoare disponibile pentru perioada dorită de mine. Oricum am o zi rezervata pentru Marrakesh pentru situaţia în care motocicleta pe care o vreau nu e disponibilă iar firma nu va avea o alternativă viabilă Harta şi traseu Am schiţat un traseu pentru cele 10 zile în care vom hoinări călare, însă traseul rămâne deschis. În funcţie de vreme şi locurile pe care le vom întâlni. Singura constrângere este ziua de 29 Decembrie, când trebuie să fim inapoi în Marrakesh. Bagaj Cea mai mare provocare o reprezintă echipamentul moto şi hainele ce le vom lua cu noi. Firma de închiriere ofera şi căşti, dar am hotărât să le luăm pe ale noastre. Acestea ocupă şi cel mai mare spaţiu în bagajul de cală, ce trebuie limitat la 20kg. Motocicleta închiriată va avea 2 sidecasuri în care vom ţine hainele, şi un topbox în care sperăm să încapă încălţarile de zi cu zi şi electronicele.

in cel mai rau caz nu iti merge cheia noua. la cea existenta nu are ce sa strice. daca e cu cip, atunci e posibil sa trebuiasca sa stai 1-2 zile sa comande cheia bruta. in acest caz iti citeste prima data cheia actuala ca sa iti zica daca o poate copia. ca backup poti sa faci un mulaj in plastelina

la iulius mall la parter am facut eu acu ceva vreme

Transalpina s-a deschis oficial pe data de 11 Iunie http://cnadnr.ro/docs/comunicate/comunicat%2010.06.2016.pdf

Era o trupa mare din Serbia

Am urcat ieri pana la Balea Lac. Drumul e curatat de zapada. Se poate intra si in tunel, dar inspre Arges e deschisa doar o mica usa. Cu o mobra mai supla poti trece. Pe partea dinspre Arges mai sunt 2 mormane de zapada, dar se poate ocoli cu grija. Destul de multe mobre sus. Oficial drumul ramane inchis.

Fac cu cip si la mall. Te duci cu cheia ta o scaneaza si iti zice daca o poate clona si cat te costa